Poate că te-ai întrebat cît de mult te ajută Cuvîntul lui Dumnezeu, nu doar să cunoşti EVANGHELIA ci şi pe tine însuţi (Evr.4.11–13). Acum ai ocazia să constaţi o dată în plus că, deşi lucrurile ascunse sînt ale lui Dumnezeu, El le descoperă acelora pe care îi iubeşte (Deut.29.29; Ps.147.19,20; 127.1,2)! Unii vor considera poate că nu fac altceva decît să „mă dau mare în apă mică“, dar cine sau ce îi opreşte pe ei să se afle „ca peştele în apă“ în compania Cuvîntului (Luc.13.31–33; Mat.8.19,20)? Sigur …, că nnnú …, acesta este scopul meu de-a ajunge o „vulpe“ cu „dinţii strepeziţi“ în Cuvînt! Ar fi o pierdere de timp ireparabilă atît pentru mine cît şi pentru cei care-mi citesc mărturia! Nu-mi pot dori aşa ceva!!! Cu adevărat importantă este doar lucrarea înnoitoare a Duhului, lucrare folositoare atît pentru continuarea cunoaşterii Cuvîntului cît şi pentru o mai profundă cunoaştere de sine o dată cu aprofundarea Cuvîntului (2Cor.4.16,17; Efes.3.16; Col.3.9,10). Unii s-ar putea întreba de ce dezvălui şi altora ceea ce mi se dezvăluie, de ce nu păstrez doar pentru mine! Răspunsul simplu este că în EVANGHELIE individualismul născător de izolare n-are sens pentru că nu te poţi bucura de unul singur, iar bucuria creşte în intensitate bucurîndu-i şi pe alţii, apoi rodeşte extinzînd cunoştinţa şi o dată cu ea o nouă bucurie (Rom.1.11,12; 2Cor.7.13; Rom.15.32; 1Cor.16.18). O adevărată reacţie în lanţ! Ştiu că unora—deşi citesc mărturia—s-ar putea să nu le placă sau convină ce scriu aici, ori nu tot ce scriu aici, dar ce bucurie poate fi mai mare decît întoarcerea unor astfel de fii risipitori (Luc.15.1–32)! Iar dacă altora nu le pasă de propria lor viaţă, cu ce folos le-aş purta eu de grijă? Pentru ei oricum, fie Biblia, fie această mărturie, tot acoperite rămîn (2Cor.4.3,4)!
În pagina de faţă doresc să adaug comentariului anterior al „Epistolei lui Pavel către Evrei“, comentariul altor două cărţi ale Bibliei, „Maleahi“ şi „Epistola lui Pavel către Romani“! Dacă lumina va creşte sau nu veţi constata singuri!!! Nu sînt lucruri noi, nici nu trebuie să fie, sper însă că va fi ca o aceeşi imagine văzută în culori HD (High Definition) pe wide screen, ba chiar să devanseze tehnologia actuală prin adăugarea dimensiunilor spaţială şi temporală pe un imaginar ecran panoramic, comparativ cu una alb-negru pe televizoarele mai vechi, deja ieşite din uz! Televizoarele, nu imaginile!!! Şi, în timp, va fi o contribuţie evidentă la dependenţa exclusivă de mărturia Bibliei!!! Paginile care conţin studiul unor cărţi ale Bibliei sînt cel mai greu de parcurs din pricina unui bogat material de argumentare ce trebuie căutat şi citit direct în Biblie, dar prin această metodă veţi putea simţi şi lua adevăratul puls al Bibliei, puls ce vă va fi transmis ca la motoarele electrice, prin inducţie! Viaţă eternă vă doresc!
* * *
1 Maleahi. Ultimul profet din seria profeţilor Vechiului Testament, care anunţă o schimbare radicală. Şi ceilalţi profeţi, începînd cu Moise, au vorbit, cum spune Pavel, „în multe rînduri şi în multe chipuri“ despre Mesia, descoperit ca Isus Cristos! Maleahi are însă un mesaj cu totul special pe care merită să-l vedem mai de aproape.
Poate aţi observat, poate nu, cărţile VT au în general, începînd chiar de la Geneză, fie sub titlul ori subtitlurile cărţii, trimiteri la alte cărţi ale VT ori NT! Acordaţi o atenţie din ce în ce mai mare trimiterilor aparţinînd versetelor, iar celor de sub titluri ori subtitluri de cărţi una şi mai specială! Sub titlul „Maleahi“ găsim trimiterile Mica 6.2; Isaia 40.10 şi Romani 10.21. Vă recomand o lectură extinsă a acestora după cum urmează: Mica 6.2[,7,8; 7.3,4]; Isaia 40.[3,9,]10[,etc.] şi Romani 10.[13–]21! Veţi vedea astfel o lumină şi mai mare, şi vă recomand în general acest procedeu de extindere pentru a vedea un context ceva mai larg. Credeţi-mă că nu este o pierdere de timp ci dimpotrivă! De la Mica 6.2 urmăriţi trimiterile Psalm 50.1,4, chiar tot psalmul 50; Isaia 1.2,18; 5.3,4,etc; 43.26–28; Osea 4.1–14; 5.1–5,7; 6.5–9. Pentru conţinutul cărţii „Maleahi“ Isaia 40.10 este o ţintă bună, dar versetele 3 şi 9 ţintesc exact în centru, ca la tir! Veţi găsi la versetul 3 trimitere la Maleahi 3.1, iar de aici … la Isaia 40.3, dar şi la Isaia 63.9, apoi Hagai 2.7[–9]! Extinzînd Romani 10.21 atît înapoi cît şi înainte, dăm iarăşi de EVANGHELIE inclusiv prin capitolul Isaia 65, apoi prin Deuteronom de profeţiile lui Moise cu privire la „rămăşiţă“, „neamul fără pricepere“, „sărac cu duhul“, şi la îndărătnicul Israel „împotrivitor la vorbă“. Şi ce împotrivitor!!!
„V-am iubit, zice Domnul“, şi voi ziceţi „cu ce ne-ai iubit“ (1.2)? Da, metoda clasică de „a întoarce vorba“ cuiva printr-o întrebare „în doi peri“, sau cum le place să spună acelora care folosesc metoda, de „a da la’ntors“! Consultaţi trimiterile Deuteronom 7.8; 10.15 şi Romani 9.13! Aţi mai făcut doi paşi, unul spre făgăduinţa cu jurămînt făcută patriarhilor, celălalt spre „să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare şi-a vîndut dreptul de întîi născut“ (Evr.12.16)! Oare ce vom întîlni mai departe în legătură cu Esau? 1.3 spune „am urît pe Esau, şi moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustie“! La Ieremia 49.18 adaugă şi versetele 10 şi 16. La Ezechiel 35.3,4,7,9,14,15 adaugă „Obadia“ în întregime pentru a nu mai reveni de fiecare dată, căci va fi întîlnit destul de des. Da! Într-adevăr „Mare este Domnul dincolo de hotarele lui Israel“ (1.5). Iar 1.6 deja ne introduce în subiectul principal, schimbarea Preoţiei, a Legii şi a numelui poporului lui Dumnezeu, pentru că despre asta ni se spune prin Cuvîntul zis lui Maleahi (Evr.7.11–14; Isa.65.12–18; Fapt.11.26). „Dacă sînt Tată unde este cinstea care Mi se cuvine“ (Exod 4.22,23)? Aici aş vrea să insist puţin asupra motivului condamnării la moarte a Domnului pronunţat de „ucenicii lui Moise“, anume hulă pentru că-şi spunea Fiul lui Dumnezeu (Mat.26.63–66; 3.16,17; 17.5; Ioan 9.1,28–30)! Oare pe Adam cine l-a creat, prin urmare cine i-a fost Tată? Nu sîntem toţi din Dumnezeu chiar dacă nu ne identificăm ca fii ai Lui (2.1)? Mai mult, orice însărcinare de la Dumnezeu este validă şi trebuie luată ca atare (Exod 7.1,2).
1.7–10 arată motivele pentru care rugăciunile preoţilor pentru popor nu erau ascultate, anume calitatea jertfelor, care pentru a fi primite ar fi trebuit să fie, dar nu invariabil de parte bărbătească, şi fără vreun cusur: 1.14 (Lev.22.19–22,28,29; 3.1)! Însă ce fel de jertfe sînt aşa-zişii preoţi de azi ori enoriaşii pe care-i produc (Rom.12.1,2; Evr.13.15)? Şi nici măcar nu intruu în amănunte! Sînt ascultate rugăciunile lor? Maleahi şi alţi profeţi ne spun că nu, iar starea lor spirituală reală arată limpede că prestează la „cooperativa munca în zadar“ (La Isa.1.11 adaugă şi 15, aşadar Isa.1.11,15). Şi nu-i vreo mare surpriză, ne-o spune chiar Eclesiastul cum e cu „roata vieţii“ şi a istoriei de care neţinîndu-se cont unii repetă mereu aceleaşi greşeli (Ecl.1.9–11, dar şi Ecl.3.14,15)! Ei, asta e, că nici Dumnezeu nu pierde vremea, şi nici noi cei care ne punem în mod real nădejdea în El (Efes.5.15–17)!
¾ Pentru 1.11 avem serios de lucru, nu glumă! Avem Psalm 113.3, dar şi 9 de la care se trimite la Isaia 54.1 şi Galateni 4.27! Apoi Isaia 59.19 la care musai adăugăm 20 şi 21 care preced capitolul 60 pe care l-am comentat de mult. Şi nu-i suficient! De la 19 avem trimitere la Apocalips 12.15, de la 20 la Romani 11.26—şi voi comenta la „Romani“ ce să înţelegem prin „tot Israelul va fi mîntuit“—, iar de la 21 la Evr.8.10; 10.16. N-am nimic împotriva expresiei cuprinzătoare „Testament“ atîta timp cît se subînţelege conţinutul de legămînt făcut prin jertfă, ba chiar şi prin jurămînt (Gal.3.13–29)! Ei, iată: Isaia 60. 3,5, însă tot capitolul este extrem de interesant! Pentru trimiterea de la Isaia 60.3 la Isaia 49.6,23 include în lectură toate versetele de la 20 la 26—Isa.49.20–26—şi toate trimiterile acestora! Foarte interesantă trimiterea la Ioan 4.21,23, pe care aş extinde-o de la 20 la 26. Sigur că da: „în orice loc“, dar nu numai versetul 8, ci 1Timotei 2.5–8! Aşa mărim rezoluţia imaginii pentru detalii fine! Aceeaşi remarcă de mai înainte pentru toţi; ceva mai tîrziu, la „Romani“! Da, o supertrimitere: Apocalips 8.3! Da, jertfe fără cusur şi rugăciuni primite! Despre altarul tămîierii din locul prea sfînt, în ce constau jertfele creştine şi în ce nu, am vorbit la „Evrei“, dar trimiterea acestui verset al Apocalipsei la capitolul 5.8 adaugă un plus, iar la 6.9 face o identificare pe care deja am comentat-o pe larg, fiind deci cunoscută: aici este „adunarea noastră“ completată cu capitolul 20.4. Isaia 66.19,20, da, dar extins la 16–22! Se ştie că l-am comentat deja, dar contrastul subliniat de 16–18, aici chiar îşi are rostul!
Prin ceea ce se arată în trimiterile de la 1.11 nu se exclude perioada antică, atunci chiar se aduceau jertfe de animale aşa cum spune textul, evreii fiind răspîndiţi de Dumnezeu printre popoarele lumii, aşa cum i-a găsit şi Domnul Isus la venirea Sa, cum reiese şi din scrierile lui Pavel în mod deosebit, Pavel însuşi fiind un Beniamit dintre Neamuri, din Tars-ul Ciliciei, dar care a fost pregătit să fie un „învăţător al Legii“ în Iudea, la „picioarele lui Gamaliel“ (Fapt.22.3; Gal.1.11–14)!
Deja lucrurile sînt mult mai clare cu privire la forţa cărţii lui Maleahi, care nu ocupă în Biblie nici trei pagini întregi, avînd în total cincizeci şi cinci de versete pe parcursul a patru capitole. „Nu vă scriem altceva decît ce citiţi şi cunoaşteţi, şi trag nădejde că pînă la sfîrşit veţi cunoaşte, cum aţi şi cunoscut în parte“ le scrie Pavel Corintenilor, aşadar despre „bunurile/lucrurile viitoare“ vestite prin EVANGHELIE, ascunse în Scriptura deja existentă prin „Moise, Psalmi şi Prooroci“, ale căror proiecţii în Scripturi, n-au fost altceva decît nişte umbre, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor descoperită prin EVANGHELIE (apar în pagina cu trimiteri: 2Cor.1.12–14; Evr.8.4–7; 10.1). Ori creştinul autentic tocmai aceste „bunuri viitoare“, luminoase, trebuie să le aibă în vedere, nu umbrele, care sînt de ajutor doar dacă le iei drept ceea ce au fost şi sînt! De aceea rămîn unii mereu într-un „con de umbră“, că le place să lucreze sub acoperire! Chiar dacă sînt de acord cu cei care spun că „performanţa în învăţămînt“ nu înseamnă să duci cîţiva elevi străluciţi şi foarte sîrguincioşi la cîştigul medaliilor la olimpiade, ci să duci un număr mult mai mare „de la nota 4 la nota 6“, trebuie să o spun deschis că în EVANGHELIE nu se dau note ci calificative, respectiv admis ori respins! Altfel cine să-i ridice pe cei mulţi dacă nu elitele! Dacă ne menţinem în logica preoţilor că ei nu pot fi mai buni decît este în general poporul, sau „boborul“, nu ne putem afla decît pe o pantă mereu descrescătoare, ceea ce e foarte grav, pentru că răul este ca bulgărele de zăpadă care creşte pe măsură ce se rostogoleşte, însă numai pînă la apariţia Soarelui în inimile celor ce cred real, nu formal.
Pentru restul versetelor capitolului 1 vă las plăcerea să consultaţi singuri trimiterile pentru o mai completă edificare asupra jertfelor „creştine“ pe care Tatăl ceresc nu doreşte să le primească.
½ În prima pagină a acestei serii „Preoţia şi preoţii“ am numit bile negre nişte trimiteri la versete pe care nu le-am auzit comentate niciodată de preoţi. Şi nu sînt puţine, avînd în vedere că le-am extras din nu mai puţin decît din douăsprezece cărţi, printre care şi „Maleahi“ din care am citat 1.8 şi 2.1–10. Iată că a venit vremea să ne oprim puţin mai mult asupra celor din capitolul 2! Apostolul Neamurilor, Pavel, spune Galatenilor textual: „toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt sub blestem“, după ce mai înainte le-a spus „o, Galateni nechibzuiţi, iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? Sînteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfîrşiţi prin firea pămîntească?“, şi chiar de la început: „mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie, nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos“ (Gal.1.6–8,10; 3.1–3,8–14). Iată că de la Maleahi 2.2 avem trimiteri la textul blestemului atît la „Levitic“ cît şi la „Deuteronom“! De ce? „Pentru că n-aveţi pe inimă porunca Mea“! „Iată vă voi nimici sămînţa şi veţi fi luaţi împreună cu jertfele voastre“! Trimiterea de la 2.3 la 1Regi 14.10 ne duce la Ieroboam, primul împărat al Israelului care a iniţiat închinarea la idoli şi a pus din tot poporul acei „preoţi ai înălţimilor“, ceea ce se poate citi în capitolele 12 şi 13 din 1Regi! Unde sînt acum acei preoţi, sau chiar Leviţii, ca şi Templul? „Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta, pentru ca legămîntul Meu cu Levi să rămînă în picioare“ (2.4)! „Dumnezeu? Nu blestemă Dumnezeu, Dumnezeu este iubire!“ Ei, aşi! A şi blestemat, a şi împlinit, şi va mai împlini încă pentru toţi cei care se pun singuri sau rămîn sub puterea blestemului prin nechibzuinţă!
Pentru 2.5–7 avem nu numai serios de lucru ci şi motive serioase de îmbărbătare, emoţie copleşitoare şi bucuria liniştei pe care numai Dumnezeul Adevărului o poate da: atenţie atît la toate exprimările care conţin „şi atunci veţi şti că Eu, Domnul“—Domnul adică Iehova— cît şi la contextul în care sînt spuse, dar şi în general la toate versetele care trimit la „Maleahi“, fie din VT, fie din NT! Eu nu fac altceva decît să vă îndrum paşii printr-o mărturie la care nu am muncit, pe care doar o recunosc, şi care mă face să simt cît sînt de mic şi neînsemnat pentru că eu însumi nu fac altceva decît să primesc această mărturie care aparţine altora, şi care este de-a dreptul gigantică! Ceea ce am mărturisit eu pînă acum abia constituie un „abc“ în faţa acestor mărturii. Înainte de consultarea trimiterilor mă uitam la „legămîntul Meu cu Levi“, şi nu ştiam de unde să-l iau. Iată că el există, eu am trecut pe acolo, dar uitarea s-a aşternut, eu am îmbătrînit şi resursele mele fizice sînt în scădere, nu în creştere ca altădată. Dar Dumnezeu are milă pînă şi de neputinţa mea, şi mi-a păstrat această resursă pentru vremea neputinţelor mele! Sigur că nu cu Aaron a fost încheiat legămîntul cu Levi, pentru că Aaron a făcut acel prim viţel de aur!
Aşadar Numeri 25.12! Remarcă trimiterea de aici la 2.4,5 şi 3.1! Este vorba de legămîntul cu Fineas, nepotul lui Aaron; aşadar citeşte Numeri 25.1–15 pentru a fi deplin edificat. Ezechiel 34.25 şi 37.26! Despre „pustia popoarelor“—Ezec.29.35–38—ştiţi deja. Remarcaţi că prima trimitere este la Ezechiel 37.26[–28], dar citiţi tot capitolul 34 şi aduceţi-vă aminte de lucrurile pe care vi le-am spus. Capitolul 37 trebuie neapărat citit în întregime, chiar şi cu lacrimi în ochi dacă vă vine să plîngeţi. Citiţi, amintiţi-vă şi plîngeţi! Plînsul izvorăşte şi din emoţiile pozitive, şi chiar merită „să vă răcoriţi duhul“ cu lacrimi de bucurie! Unde sînt „ucenicii lui Moise“? Şi ultima, Deuteronom 33.8,9! Merită să înţelegeţi aceste două versete prin consultarea trimiterilor care le aparţin. Pentru 8 avem Numeri 20.[10–]13, cu accent pe versetul 12: „nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau“! Apoi Deuteronom 8.2,3,16, iar 3 ne trimite la răspunsul pe care l-a dat Domnul Satanei cînd, flămînd fiind, i-a spus să mănînce pietre! Oare de aici vine obiceiul superstiţios al unora de a-i îndemna pe alţii „să ia o piatră în gură atunci cînd intră pe un teritoriu nou, unde n-au mai fost niciodată înainte“? Pentru Psalmul 81.7 citeşte totuşi versetele următoare pînă la sfîrşit. Pentru 9 care este foarte important, importanţă pe care Domnul a subliniat-o cît se poate de limpede şi apăsat—Mat.8.21,22; 10.32–40—avem Exod 32.26–28, dar adăugaţi la acestea şi extremele 25 şi 29 pentru a întregi imaginea. Apoi Ieremia 18.18, succedat de 2.5,6. Iar de la 2.6 sîntem trimişi la … Deuteronom 33.10 pentru a completa imaginea versetelor anterioare, 8 şi 9. Apoi—tot de la 2.6—avem Ieremia 23.22, însă tot capitolul 23 este plin de învăţăminte şi ar trebui recitit. Remarc totuşi versetul 6 pentru Numele dat Domnului „Domnul, Neprihănirea noastră“ (Evr.5.10–14; 7.1–3; Rom.10.1–4; Filip.3.8,9; Gal.3.24)! Şi ultima de la 2.6: Iacov 5.[19,]20. Şi în sfîrşit—coborînd la 2.7—găsim Lev.10.11, o trimitere foarte puternică dacă o completaţi cu precedentele zece versete şi vă aduceţi aminte ce v-am spus deja despre „focul străin“ sau dacă vreţi „aluatul Fariseilor“, şi excesele bahice despre care Martorii „bat cîmpii“ în felul lor, în legătură cu speranţa cerească. Avem apoi Deuteronom 17.9,10; 24.8. Pentru 17 aş recomanda şi versetul 7 care ne aduce aminte nu doar de uciderea lui Ştefan cu pietre ci şi de încercarea nereuşită a unor Farisei şi cărturari de a găsi un motiv să-L învinuiască pe Domnul pentru a putea să-L omoare şi să scape astfel de El (Fapt.7.58; Ioan 8.7,10,11). Deuteronom 24.8 ne aduce din nou aminte de Matei 8.4 şi Luca 17.11–19. Pentru Ieremia 18.8, contextul ar fi Ieremia 18.1–10, iar ultima trimitere a acestui verset—Iona 3.10—ar trebui alăturată întregului capitol 26 din Ieremia, pe care cred că l-am comentat, chiar dacă pe bucăţi. Tot de la Ieremia 18.8, Ezechiel a fost comentat în diverse ocazii, atît capitolul 18 cît şi 33. Revenind la 2.7, Hagai 2.11,12 ar trebui extins la Hagai 2.5–15 şi consultate pentru aducere aminte trimiteri ca: Isa.63.10,11; Evr.12.25–29; Ioan 1.14; Luc.2.14; Efes.2.14, cel puţin. După ce aţi făcut această primă informare, ar trebui să citiţi „Hagai“ în întregime, fiind atît scurt cît şi instructiv. Vă reamintesc să observaţi şi trimiterile la Maleahi! Ei şi în sfîrşit Galateni 4.14, cu trimiterile lui, ca „cireaşa de pe tort“! Exprimările „sol“, „înger“, „trimis“ ori „apostol“ sînt similare cu „mesager“ alias „purtător de Cuvînt“ în Scriptură (Ioan 1.1,14,17,18; )! La „Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui“ din 2.6 aş adăuga şi Apocalips 14.5, despre care ştiţi deja.
Cît se poate de sugestiv 2.8,9; ceva extensii doar la 1Samuel, pentru a înţelege ce şi cum cu fiii preotului Eli, iar pentru 2.10–17 vă puteţi limita pentru moment la consultarea doar a trimiterilor fiecărui verset fără extindere, extindere însă pe care o puteţi face ori de cîte ori veţi reveni la „Maleahi“. Ceea ce vreau totuşi să remarc privitor la acest segment—deşi se face trimitere la Iov 31.15—este Iov 28.28: «apoi a zis omului: „iată, teama de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere“». Ştiu că nu doar în Iov se vorbeşte despre abaterea de la rău, dar nu-mi amintesc să mai fi întîlnit această definiţie a priceperii atît de clară ca aici unde Dumnezeu îl laudă pe Iov pentru această calitate (Iov 1.8; 2.3)! Da, aici este într-adevăr scurt şi la obiect, de aceea mai uşor de remarcat, dar … Prov.1.31,32; 2.1–10,11,12,13,14,15, şi mă opresc aici pentru a nu depăşi graniţa definiţiei priceperii spre o altă latură a neprihănirii, moralitatea, chiar dacă şi imoralitatea este un rău. „Priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea“! Despărţită în două versete, dar Cuvîntul lui Dumnezeu este divers exprimat tocmai pentru a putea fi înţeles de o varietate cît mai mare de oameni care insistă asupra înţelegerii Cuvîntului. Oricînd „îţi cade fisa“ e mai bine decît să rămînă blocată! Şi pentru că Dumnezeu urăşte răul şi pedepseşte nelegiuirea, ceea ce se spune în Iov 28.28 se poate exprima şi astfel: „iată, teama de a face răul este înţelepciune, şi depărtarea de rău este pricepere“!
¼ Începînd de la 3.1 „se pune“—ca să zicem aşa—„piciorul în prag“, arătîndu-se clar schimbarea de direcţie înspre EVANGHELIA noului legămînt prin „Solul legămîntului pe care-L doriţi; iată că vine“ … dar „cine va putea să sufere ziua venirii Lui, cine va rămîne în picioare cînd Se va arăta El, căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia ’nălbitorului“? De aici încolo probleme cu examinarea trimiterilor nu mai pot fi pentru că vă veţi obişnui atît să le consultaţi frecvent, cît şi să le extindeţi pentru a realiza contextul, ori a prinde ceva nou. Totuşi îmi rezerv dreptul de a remarca unele trimiteri, cînd voi considera că este cazul. „El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite“. Da, iată profeţia care face dintre cei care aparţin altor popoare decît evreii „fii ai lui Levi“, dar şi „jertfe neprihănite“, similare celor despre care se vorbeşte pentru Israelul după trup în Levitic 3.1, adică „jertfele de mulţumire“ (1Pet.2.4,5; Evr.13.15; Rom.12.1). E bine să adînciţi puţin această cercetare (Gal.3.28,29; 5.6). Desigur, celălalt sol nu este altul decît Ioan Botezătorul, cum arată nu doar Isaia 40.3, ci şi Solul noului legămînt cînd vorbeşte despre „Ilie, care trebuia să vină“: Matei 11.12–15; Luca 1.16,17 şi desigur—Maleahi—4.4,5,6.
Pînă la 3.9 nu am nimic special, şi nici aici nu e ceva deosebit despre care n-am mai vorbit, însă nu e rău să trecem peste, fără a ne reaminti.
Pentru că practic au acelaşi model de închinare ca şi Israelul după trup, aşa-zişii creştini de orice confesiune, dar mai cu seamă îndoctrinaţii în sistemele catolic şi ortodox, cad în acelaşi cerc vicios al înşelăciunii reciproce, pe de-o parte preoţii, pastorii, predicatorii, pe de alta enoriaşii sau „pocăiţii sectanţi“. Ultimii nu au grijă ca primii să nu aibă altă grijă şi preocupare decît înţelegerea Cuvîntului, pentru ca tot ei să poată beneficia de această înţelegere, iar primii sînt, mai mult sau mai puţin, obligaţi să se preocupe cu precădere de cele materiale în dauna celor spirituale, atît în paguba unora cît şi a celorlalţi. De aceea spuneam, iar 3.9 confirmă, că grupările confesionale sînt prea rigide şi astfel ineficace pentru o preocupare serioasă şi continuă de creştere şi edificare spirituală reală. Motiv pentru care toată lumea zisă creştină consumă „nechezol“ spiritual, adică un surogat, un amestec de o idee cafea originală cu foarte mult „înlocuitor“, cum a fost năutul, de unde şi ideea de nechezat deşi eu ştiam că se spune „mănînci calule ovăz“? Oricum înlocuitorul tot înlocuitor rămîne, iar în Scriptură tot „paie“ se cheamă (Ier.23.28–31)! Furaj adică, … scuzaţi! Sigur, acum nu mai avem „nechezol“ în magazinele alimentare ca înlocuitor al cafelei, dar se răsfaţă din plin pînă şi în şcolile tapetate cu icoane „nechezolul“ spiritual, ceea ce amplifică varietatea produselor contrafăcute sau expirate de pe rafturile magazinelor.
Ei da, iniţial toţi avem o mărturie „şontîcă“ într-o măsură mai mare sau mai mică, funcţie de ceea ce am găsit de-a gata de pe unde ne-au fost conduşi paşii, iar eu nu am făcut excepţie de la regulă. Însă pînă cînd poţi accepta o mărturie şontîcă? Nu este aceasta ca şi un animal beteag adus la altar pentru a fi jertfit? Poate vedea Dumnezeu cu ochi buni şi primi ca fiind a Lui o astfel de mărturie? Prea puţini înţeleg însă că „acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor“, şi că de fapt asta înseamnă adunare sau biserică, să te aduni cîţiva în jurul Cuvîntului pentru a-L putea înţelege, cum ne spune ceva mai departe versetul 16—3.16—nu să dai cu trîmbiţa „smereniei“ despre credinţa ta pentru a primi slavă de la alţi oameni (Mat.6.1–6; Isa.51.1–8,16; 27.12).
Înţelegem că intervalul 3.7–12 indică spre „dreptul lucrătorului creştin“, însă e bine să „citim printre rînduri“ despre acest drept, de care apostolul Neamurilor—şi noi facem parte dintre Neamuri—nu s-a slujit personal decît rareori, şi mai cu seamă atunci cînd nu s-a mai putut bucura de libertate (1Cor.9.6–15; 2Tes.3.8,9; Mat.10.9–14; Lev.3.1; 7.11–21,28–38; Fapt.28.16,30,31; Film.1,6–22). E limpede că nu doar cei care aduceau jertfa puteau mînca din carnea ei, ci şi cei care „îndeplineau slujbele sfinte la Templu şi la altar“!
Ei, deja au întrecut orice măsură a „îndreptăţirii de sine“: 3.13–15,18! Cum spuneam cu altă ocazie „laudă-mă gură că-ţi dau prăjitură“ (Efes.2.8–10; Rom.3.26–31; 10.1–4; 1Cor.1.22–31; 4.4,5,7; 2Cor.10.17,18). Restul, pînă la sfîrşitul cărţii—3.16–18; 4.1–6—este tocmai replica la această autoîndreptăţire. Totuşi pentru capitolul 4 ar mai fi cîte ceva de spus. Vă mai aduceţi aminte de Matei 25.31–46, secţiune intitulată „Judecata viitoare“? Ei cam asta înseamnă că „Domnul oştirilor nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură“. Citeşte Ioel 2.31,32; 3.1–7. Apoi 2Petru 3.7; da, reciteşte şi cap.3.18. Obadia l-aţi citit deja în întregime. Ce înseamnă „au tras la sorţ pentru poporul Meu; au dat Un flăcău pe o curvă, şi au vîndut fata pe vin, şi l-au băut“? Cred că v-am mai spus, dar merită s-o mai spun. Flăcăul este Acela care a spus „dacă se fac aceste lucruri Copacului Verde, ce se va face celui uscat?“ (Luc.23.27–31). Despre curva uscată am vorbit amănunţit (Apoc.17.1–6; 18.2,3). Şi despre „fată“ am tot spus, ceea ce fac şi acum (Cînt.1–8; Rom.8.35–39; 2Cor.11.2–4; Prov.1.17–19; Apoc.7.3–8; 14.1,3–5). Aţi văzut vreodată viţeii bucurîndu-se de libertatea pe care le-o dă spaţiul liber din afara grajdului? Dacă nu, poate aţi văzut mişcările taurilor sau cailor care doresc să-şi arunce călăreţii din spinare la rodeo! Ei bine cam aşa sar şi viţeii cînd se bucură, făcînd tot felul de salturi şi giumbuşlucuri cu mişcări bruşte.
Asupra versetului 4.4 voi mai reveni, dar cred că v-aţi convins deja cît de largă este paleta acestei gigantice „buturugă mică“, profeţia prin Maleahi (Dan.2.34,35,44,45; Mat.21.42–45; Isa.60.12)! Tot o buturugă mică este şi rămăşiţa Israelului spiritual pe care o binecuvîntează Dumnezeu după cum este scris „în multe rînduri şi în multe chipuri“, dar mie-mi place Isaia 65.8 din tot capitolul 65 pentru că în raport cu Deuteronom 30.11–19,20 conţine în versetul 12—Isaia 65.12—alegerea celor care „au făcut legămînt cu moartea“: «după cum cînd se găseşte zeamă într-un strugure, se zice „nu-l nimici căci este o binecuvîntare în el“, tot aşa şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul.», cu trimitere la Ioel … 2.14, dar nu numai 2.14 (Isa.28, tot capitolul 28).
* * *
1 „Scrisoarea lui Pavel către Romani“ a fost abordată frecvent în mărturie, însă mai sînt aspecte de elucidat! Şi tocmai asta vom face în cele ce urmează.
De la bun început vedem că scrisoarea este adresată romanilor (1.1–7)! Versetul 1.15 arată dorinţa lui Pavel de „a vesti EVANGHELIA celor din Roma“, însă nu pentru că aceştia nu ar fi cunoscut-o, ci pentru că … el era dator întîi Iudeilor, apoi celor dintre Neamuri, între care erau şi Romanii (1.5,6,14–17). De ce le era dator? 1.18–32 vorbeşte despre oameni care „înnăbuşă adevărul în nelegiuiri“, dar la cine se referă aici, şi nu numai aici Pavel? Aici un răspuns oarecum evaziv îl primim în 3.8: „şi de ce să nu facem răul ca să vină binele din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi“, şi completează „osînda acestor oameni este dreaptă“! În altă parte răspunsul la această întrebare îl primim prin afirmaţii foarte tranşante: „Iudeii aceştia au omorît pe Domnul Isus şi pe prooroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu, şi sînt vrăjmaşi tuturor oamenilor, căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mîntuite“; „dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el, şi schilodească-se o dată cei ce vă tulbură“; „sînt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii [sacrificiului mîntuitor al] lui Hristos; sfîrşitul lor va fi pierzarea; Dumnezeul lor este pîntecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gîndesc la lucrurile de pe pămînt“ (1Tes.2.11–16; Gal.5.1–15; Filip.3.18,19). În cazul Romanilor e limpede că Pavel era nu doar apreciat ci şi informat despre activitatea denigratoare a Iudeilor care nu credeau ori a „învăţătorilor Legii“ dintre cei care credeau însă nu înţelegeau EVANGHELIA, fapt dovedit atît prin aluziile punctuale şi laconice în comparaţie cu altele, cît şi de persoana care a scris după dictare cuvintele lui Pavel, un anume Terţiu aflat şi el probabil doar pentru o vreme în Corint, evident un roman la care au venit trimeşii speciali la Pavel din partea creştinilor din Roma cu însărcinare specială (16.22–24; 1Cor.1.14; Fapt.18.8). Lămurirea acestui aspect este foarte importantă în cazul scrisorii adresate Romanilor şi ne ajută să nu ne uităm şui la afirmaţii ca aceea din 2.1 „aşadar omule, oricine-ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri“. Scrisoarea lui Pavel urma să fie citită şi în prezenţa „învăţătorilor Legii“, denigratori ai învăţăturilor lui Pavel, însă prezenţi în adunarea creştină din Roma, iar ceilalţi adică Romanii convertiţi la creştinism tocmai asta urmăreau, să li se „astupe gura“, şi cine o putea face mai bine şi mai cu autoritate decît Pavel? Toate trimiterile la 2Samuel, Matei şi Ioan sînt potrivite, însă cele mai puternice în context sînt evident 2Samuel şi Ioan pentru că atît regele David cît şi acuzatorii adulterei erau evrei. Atenţie la exprimarea „îţi aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu“ din 2.5,6, pentru că ne vom reîntîlni curînd cu una similară foarte, foarte edificatoare în privinţa judecăţii, prezentă în 3.5,6.
Obligaţia pe care Pavel o avea faţă de conaţionalii săi răspîndiţi printre Neamuri—şi de care el s-a achitat cu prisosinţă—a generat permanent şi pretutindeni opoziţie şi probleme, ceea ce a şi dus la arestarea lui, şi chiar arestat la Roma, după ce le-a vorbit o zi întreagă prezentîndu-le EVANGHELIA din Scriptură, nu a obţinut un rezultat diferit de cel obişnuit (Fapt.13.26,27,39,42–52; 28.15–31). Ţinînd cont de această dualitate creştină, Iudei amestecaţi printre Neamuri, ne va fi mai uşor să înţelegem discursul lui Pavel în această epistolă care altfel poate părea ambiguu, deşi în realitate Iudeii erau deseori şfichiuiţi, în timp ce Romanii erau apăraţi ca şi celelalte Neamuri în alte epistole, de aceşti diversionişti încăpăţînaţi şi agasanţi!
Iată cum începe un prim impact: 2.17–24! Şi mai apoi primul şfichi: 3.3,4 de unde pleacă o amplă analiză. Ei şi am ajuns la 3.5,6 despre care spuneam că este în strînsă legătură cu 2.5,6, şi care ar trebui să dea mai degrabă fiori reci acelora care pretind că Dumnezeu „nu blestemă“, „nu urăşte“, are adică o dragoste neselectivă pînă acolo că iubeşte chiar şi nelegiuirea şi pe cei temeinic înrădăcinaţi în nelegiuire prin „marea Sa putere de a ierta“, doar pentru gîlgîirea cîtorva vorbe măgulitoare, de parcă Dumnezeu ar putea fi înşelat la fel ca oamenii, deşi exprimarea „urîciuni“ la adresa idolilor şi a comportamentului idolatru este mereu prezentă în Scriptură! Într-adevăr Dumnezeu Şi-a arătat în mod real marea disponibilitate de a ierta, şi tot în mod real—nu prin tot felul de povestioare stupide—că omul, dacă nu reuşeşte să recunoască şi să identifice calea spre neprihănirea pe care El o dă, şi apoi să se menţină pe cale, degeaba se laudă singur, că tot îşi va pierde viaţa (Mat.15.7–9). Cum va judeca Dumnezeu lumea? Păi asta se vede permanent prin moartea omului, apoi la potop, apoi Sodoma şi Gomora, apoi prima împrăştiere printre Neamuri pentru şaptezeci de ani, simultan cu distrugerea parţială a Ierusalimului şi Templului, apoi a doua împrăştiere cu distrugerea definitivă a Templului şi a preoţiei Leviţilor, şi …, şi încă nu s-a încheiat căci la încheierea timpului acordat ca răgaz Neamurilor, urmează „sfîrşitul veacului“ supranumit şi „sfîrşitul lumii“ sau „apocalipsa“, iar după o mie de ani de linişte judecata finală (Mat.5.17,18). Da, vorbim, vorbim, dar mai degrabă … trăncănim decît ne zidim spiritual, în tradiţia învăţătorilor Legii şi a preoţilor înălţimilor! Păi ce spuneam? Să li se astupe gura: 3.19! Iată şi „faptele Legii“: 3.20! Iată şi „neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, fără faptele Legii, despre care mărturiseşte Dumnezeu în Lege şi Prooroci“: 3.21–25! Şi iată cum Dumnezeu îşi păstrează propria neprihănire, socotind neprihăniţi pe păcătoşii care cred că Mesia cel făgăduit—ca şi Isaac cel doar simbolic răstignit—şi îndelung aşteptat este Isus Cristos care, fără păcat fiind, a îngropat prin moartea Sa păcatele celor care cred şi speră în El fără a-şi face speranţe nefondate şi iluzorii prin ei înşişi, ci doar speranţa legată de învierea şi viaţa Sa nemuritoare pe care le-a dobîndit şi pentru noi: 3.26–28; 5.12–21; 1Corinteni 15.19–22. Da, Dumnezeu nu este doar Dumnezeul Iudeilor, ci doar şi-a ales un popor dintre toate Neamurile ca să fie al Lui, dar acest popor I-a fost necredincios şi a încălcat legămîntul: 3.3,29,30.
¾ Nu, creştinismul nu desfiinţează Legea ci o întăreşte pentru că o împlineşte, şi creştinii autentici sînt „poporul lui Dumnezeu“ despre care vorbesc toţi proorocii, începînd de la Moise: 3.31! Şi desigur, începînd cu 4.1 se aduc argumente despre care am mai vorbit, cu privire la credinţă—pusă desigur în evidenţă de fapte, dar nu ale Legii care nu exista încă, şi în final vom vorbi despre prioritatea mărturiei verbale sau orale, în raport cu cea scrisă, care îşi are rostul doar pentru cei care au primit-o mai întîi pe cea orală—, neprihănirea autentică pe care o dă Dumnezeu celor care cred, atît celor tăiaţi cît şi celor netăiaţi împrejur, chezăşuită de făgăduinţa făcută lui Avraam şi seminţei lui cînd încă era netăiat împrejur, dacă desigur „sămînţa calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea Avraam, tatăl seminţei, atunci cînd era netăiat împrejur“: 4.1–13 (Gen.15.1–6). Legea nu poate anula nici credinţa nici făgăduinţa, iar „făgăduinţa“ de care încă şi acum se mai cramponează evreii care cred că ei vor moşteni—dar mai ales stăpîni lumea—n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri pe care o dă Dumnezeu prin credinţă, El însuşi fiind credincios Cuvîntului pe care şi L-a dat pentru a-l împlini: 4.14–25 (Num.23.19; Mal.3.6; Deut.29.29; 30.1–20; Iac.1.17,18). Mare atenţie însă la 4.15: „pentru că Legea aduce mînie—împotriva celor care o încalcă—; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici încălcare de lege“! Da, „unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi (2Pet.3.16–18; Gal.5.22,23)! Dar ce altceva sînt roadele Duhului decît legi prin noul legămînt, despre care s-a făcut deja vorbire în capitolul 2.9–12,13,14,15,16 (3.8)! Pentru capitolul 5 vă urez lectură plăcută, asupra necazurilor despre care se vorbeşte în 5.3 vom lărgi puţin discuţia cînd vom ajunge la capitolul 8, totuşi atenţie la 5.13,14 şi trimiterile la 1Corinteni! Şi pentru capitolul 6 vă urez lectură plăcută, cu singura remarcă necesară că doar prin adoptarea unui comportament care să devină normă de conduită pentru tot restul vieţii, descris cît se poate de limpede prin 6.11–14, veţi ieşi de sub robia păcatului şi a morţii făcîndu-vă robi ai neprihănirii, sfinţirii şi vieţii veşnice: 6.15–19,20–22,23. Robi, adică stăpîniţi şi în serviciul! Robie plăcută şi veşnic îndelungă!
Capitolul 7. Un capitol foarte interesant în care după ce şi-a împuns, biciuit şi săpunit adversarii care ar fi trebuit să-i fie prieteni—deschizîndu-le Scriptura—acum o ia spre duhul blîndeţii prin pregătirea pe care le-o face pentru a-i rade de faptele firii pămînteşti, sau mai degrabă spre a le da posibilitatea să se epileze singuri de ele. Aşadar lectură plăcută cu atenţie la 7.9 legat de 5.13,14, unde vă va conduce indirect şi trimiterea la 1Corinteni 15.56.
Şi acum epilarea: 7.24,25; 8.1,2! O trecere cît se poate de clară de la iudaismul mozaic devenit rebel la creştinismul autentic ce va fi în continuare nuanţată şi argumentată cu argumentele creştine conţinute atît în Lege cît şi în Scrierile care preced Legea sau o urmează: „dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului … legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii“! În faţa celor două opţiuni puse în balanţă numai unei minţi total necredincioase nu i se putea astupa gura, dar va mai fi puţin de lucru la necazuri, strîmtorări şi orice alt fel de suferinţe pe care Iudeii, chiar deveniţi creştini, nu le prea „înghiţeau“, cu atît mai mult atunci cînd veneau din partea conaţionalilor rămaşi necredincioşi (Gal.4.28–31; 5.1–4,8–12; 6.12,13–16)! Apoi printr-o logică impecabilă exprimată admirabil, Pavel îi conduce pe rebelii adunării creştine din Roma, şi chiar pe romanii mai slăbuţi, spre înţelegerea procesului mîntuirii prin Mesia Cristos Isus, aşadar spre înţelegerea adevărului EVANGHELIEI prin Cristos, făcîndu-i să priceapă diversele etape de parcurs pînă la postura de fii moştenitori ai făgăduinţelor, despre care ar fi trebuit să mărturisescă însuşi duhul lor prin Duhul Sfînt: 8.14–16; 1Corinteni 2.7–12,14. Şi iată-ne ajunşi la suferinţele de care fugeau învăţătorii Legii şi îi îndemnau pe creştini să se taie împrejur şi să trăiască în conformitate cu obiceiurile evreilor, după cum înţelegeau aceştia Legea lui Moise, pentru a nu fi ei prigoniţi de Iudeii necredincioşi, aşa cum era prigonit Pavel: 8.17–27 (Fapt.15.1,5; Filip.1.28–30; 3.2,3; Gal.6.12,13–16). Mmmda, „scrijilaţi“, sau după NKJv „amputaţi“ ori „mutilaţi“—nu circumcişi—, spus chiar de un „tăiat împrejur“! Avea şi de ce!!! Au fost într-un adevărat permanent război cu el pînă l-au prins la Ierusalim tot cu sprijinul preoţilor Templului (Fapt.21.17–26,27,28,29–40; 22.1–24). 8.28–34 este o paranteză menită să demonstreze că şi suferinţele alături de Cristos cel răstignit prin necredinţă fac parte din planul de salvare a celor pe care Dumnezeu i-a cunoscut, i-a hotărît să fie asemenea chipului Fiului Său, i-a chemat, i-a socotit neprihăniţi şi i-a proslăvit ca aleşi ai Săi! Şi atunci cine-i va osîndi sau ce-i va despărţi de dragostea lui Dumnezeu şi Isus Cristos: 8.34–39 (16.20; Gen.3.15)? Am subliniat special etapele planului—iniţiat chiar în Eden—pentru aceia dintre Martori sau cei care simpatizează cu ei, pentru a vedea evident a cîta „roată la căruţă“ este chemarea (a se vedea „Sub lupa articolului; articolul sub lupă. Cine are în realitate chemarea cerească“)! Cînd Dumnezeu spune despre cineva că „l-a cunoscut“, spune că „are încredere“ în el (2Cor.5.10–12; 1Cor.13.8–12)!
½ Ei, şi după îmbărbătarea din 8.37 relativ la ignorarea suferinţelor prezente procesului durerilor naşterii din nou pentru fiecare creştin în parte, mereu cu gîndul la viitorul slăvit prin care înfrîngem orice altă speranţă legată de modul de trai al lumii prezente din vremea fiecăruia, în capitolul 9 se atinge şi acea coardă sensibilă a dragostei de aproapele după trup, deşi mai aproape este cel ce poate fi aproape de Dumnezeu prin Spirit, după cum se va vedea mai departe, citind cele ce urmează! Oricum nu insist asupra celor deja prezentate cu alte ocazii, ci voi puncta doar anumite aspecte. 9.18,19 ne spune: „El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea“! Cum are milă ştim deja şi vom mai afla şi altele, dar cum împietreşte? El împietreşte sau mai degrabă nu dezpietreşte pe cei prin ei înşişi împietriţi? Dumnezeu nu a creat şi nici nu vrea roboţi cu „butoane“, totuşi inima fiecăruia ar trebui să fie acel „buton“ flexibil pe care Dumnezeu să-l poată „apăsa“ prin Cuvîntul Său! Împietrirea vine din idolatrie şi este sinonimă cu moartea; aşa a fost de la Eva şi Adam care şi-au împietrit inima lăsîndu-se amăgiţi de speranţe deşarte, aşa a şi rămas (Mal.3.6,7; Deut.29.14–21; 30.15–19,20; Isa.65.12–17; Ps.115.3,4–7,8,9–13)! Şi „a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei“ ca „să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte [Gen.3.15!!!] pentru slavă“: 9.22,23. „Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri“ în puterea Cuvîntului Său: 9.24,6 şi Evrei 4.9–13! A se consulta trimiterile pentru pasajele care se referă la SVT! Cît despre „vasele mîniei“ citim că „cei răi n-ai pace“: Isaia 48.22; 57.21; Iac.4.1–10.
10.14–21, un pasaj foarte interesant asupra căruia vom mai reveni! Aşadar, „cum se vor ruga Aceluia în care n-au crezut, cum vor crede în Acela despre care n-au auzit, şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor trimis“? Pe lîngă confirmarea o dată în plus că „nici cel ce seamănă nici cel ce udă, nu sînt nimic, ci Dumnezeu care face să crească“, este demn de remarcat procesul propovăduirii mai întîi orale a mărturisitorului în urma căruia vine credinţa (Ioan 8.31–43,47; Exod 3.1–12,etc.; Isa.6.6–13; Ier.1.4–12,19; Ezec.1.3; 2.1–10; 3.1–11,16–27; ş.t.c.p.). Deci credinţă prin auzire! Aşa a fost de la început, şi voi reveni asupra acestui fapt. Iar Cuvîntul EVANGHELIEI în care credem, ne este descoperit prin Mesia Isus Cristos din Cuvîntul proorocilor, parţial citaţi atît în text cît şi prin trimiteri, precum Moise şi Isaia, cei mai mulţi dintre psalmii citaţi fiind compuşi chiar de regele David, în care psalmul 19 ocupă un loc de frunte în ce priveşte mărturia sau propovăduirea, psalm pe care l-am comentat.
¼ 11.1,2! Cine este poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte (11.4,5; Gen.3.15)? Şi ajungem la rămăşiţa aleasă prin har, aşadar nu prin faptele Legii, care tocmai de aceea a căpătat neprihănirea pe care o căuta, pe care o dă Dumnezeu prin credinţă.
De la 11.11 începe o parte foarte interesantă cu privire la mîntuire, pe care ar trebui ca măcar neamurile să o înţeleagă, pentru că evreii în general, ajunşi ca şi neamurile, nici măcar nu vor să audă că Isus este Mesia, Unsul lui Dumnezeu, sau Cristos! Ei îL aşteaptă în slavă, şi desigur aşa va şi veni, dar tot Isus va fi! Iar ei se vor alege cu ceea ce va mai rămîne, cu viaţa pămîntească, dacă …, ei da …, dacă şi numai dacă vor da slavă lui Dumnezeu prin Mesia Isus (Mat.23.37–39). „Prin alunecarea lor s-a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor“ (11.30,31)! Dar ce citim în psalm 147.19,20? Şi unde citim despre alunecarea evreilor şi mîntuirea Neamurilor? Nu în SNT pe care evreii în general nu le recunosc şi nu le bagă în seamă deşi sînt răspîndiţi şi trăiesc printre popoarele lumii, îndeosebi cele creştine? Iată, Cuvîntul lui Dumnezeu a ajuns de la Evrei la Neamuri fără probleme în privinţa disponibilităţii de a-L asculta, însă invers …, invers rămîn împietriţi, şi s-ar putea să ajungă chiar înmărmuriţi, precum nevasta lui Lot, privind tot în urmă şi nu înainte (Luc.13.22–30; Gen.19.17,26)! Pînă la urmă nu sînt şi Neamurile care i-au găzduit o portiţă de salvare pentru evrei (Jud.2.1–24)? Se pare însă că evreii chiar nu îşi dau seama de asta! Afirmaţia din psalmul 147 rămîne în continuare întru totul adevărată şi pentru Neamurile care au primit cu bucurie Cuvîntul lui Dumnezeu, nu pentru că evreii n-ar mai fi poporul lui Dumnezeu, ci tocmai pentru că acum sînt şi Neamurile Israel, cel ce luptă cu Dumnezeu prin Cuvîntul lui Dumnezeu, Mesia Cristos Isus (3.29,30; 9.6–8,23–27 pe lîngă Deut.31.29; 32.5,6,16,17–21)! Am subliniat în adins versetele 16 şi 17 din capitolul 32 pentru a evidenţia ce se înţelege în special prin lucrul mîinilor voastre din Deuteronom 31.29 (Isa.44.1,2,9–22)!
11.26: „Tot Israelul va fi mîntuit“! Poate fi această afirmaţie o garanţie certă că absolut toţi evreii vor fi mîntuiţi la sfîrşitul veacului fără pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă în Isus Cristos? Deşi v-am pregătit deja, răspunsul ni-l dau versetele 11.31,32: „tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare; fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi“. Dar cum au fost închişi toţi oamenii în neascultare, şi cum a decis Dumnezeu să aibă îndurare de toţi, aflăm din „Romani“ în primul rînd, apoi şi din alte scrieri (5.12–19; 1Cor.15.21,22,45, conform planului general din Gen.3.15 clarificat pînă la detaliu în Ioan 3.14–16). Oricine, adică toţi aceia care au crezut, cred sau vor mai crede în Isus cel răstignit pentru iertarea păcatelor noastre şi înviat pentru învierea noastră şi moştenirea vieţii veşnice (Mat.23.37–39; Ps.118.17–26)! Îndurarea condiţionată arătată neamurilor va fi arătată şi evreilor tot condiţionat, aşa cum scrie în Cuvîntul arătat mai întîi lor şi apoi neamurilor. Tot aşa cum nu toţi cei care se laudă că sînt creştini vor avea parte de îndurare, numai evreii care la a doua venire a Domnului în slavă îL vor recunoaşte ca Mesia se vor bucura de îndurare, pentru că pînă şi răbdarea lui Dumnezeu are o limită (Hab.1.13; 2.1–5). Cei care se vor considera singuri înţelepţi şi pe mai departe, atît evrei cît şi neamuri n-au nici o şansă, oricît s-ar amăgi (Luc.13.22–30; Mat.11.11; 3.5–10; Mal.4.1,etc.; 11.33–36; 16.25–27)! Nu în interdicţia de a mînca a constat prima poruncă dată omului, ci în ascultarea de Cuvîntul Aceluia care le putea ocroti viaţa ferindu-i de orice rău potenţial! Omul prin el însuşi nu poate nici să prevadă nici să se ferească de orice rău potenţial, cu atît mai mult nu poate îndrepta efectul impactului cu răul.
* * *
1 Aţi auzit probabil sau aţi citit că sînt unii care contestă valoarea, chiar autenticitatea Scripturilor, atît pentru VT cît şi pentru NT, spunînd tot felul de gogoriţe. Sper că atunci cînd veţi înţelege EVANGHELIA la nivelul de a citi şi înţelege o carte întreagă dintre cărţile Bibliei, veţi fi de acord că Biblia în întregul ei nu este doar utilă pentru recîştigarea vieţii veşnice, ci este o construcţie cu armonii interioare fără cusur ce fac din ea o adevărată operă de artă de care vă veţi îndrăgosti şi o veţi deschide mereu cu plăcere pentru a vă delecta din cuprinsul ei (1Cor.2.9; Isa.64.4; 25.6–9). Însă nu uitaţi că în jurul ei se învîrt tot felul de chibiţi care încearcă şi chiar reuşesc să cîştige bani din ignoranţa altora fluturîndu-le propria lor ignoranţă în tot felul de publicaţii. Dacă Biblia este aşa de neadevărată şi de neinteresantă, pentru ce şi-or mai fi pierzînd aceştia vremea cu ea, şi nu se ocupă şi ei de lucruri mai serioase, mai constructive? Culmea este că printre aceşti chibiţi—am zis chibiţi, nu chibuţi—un loc de frunte îl ocupă chiar evreii! Ei, Semiţii, adică urmaşii lui Sem, unul din cei trei fii ai lui Noe, întîiul său născut (Gen.6.10)! Cînd sînt luaţi la ţintă de unii care nu sînt cu nimic mai buni decît ei, sau doar li se pare că sînt luaţi la ţintă, sar imediat cu antisemitismul, holocaustul şi mai ştiu eu ce, pentru a fi puşi la adăpost de dizgraţia în care au căzut şi de tot felul de răzbunători aşa-zişi creştini. Mai mult, pentru ţara pe care le-a dat-o Dumnezeu şi acum tot cu filistenii (palestinienii din Filistenía pe limba lor) sînt în război. Păi ori e laie ori bălaie, că nu sîntem pe trotuar la „alba-neagra“! Şi dacă tot le place evreilor să-şi spună Semiţi ca urmaşi biologici ai lui Avraam, apăi noi creştinii veritabili, ca sămînţă a lui Avraam cel netăiat împrejur prin făgăduinţa cu jurămînt a lui Dumnezeu, nu sîntem cu atît mai Semiţi (Mat.3.9; 1Pet.2.4–10; Efes.2.18–22; Filip.3.2–11; Col.2.11–14; Rom.2.25–29; 4.6–13,16; Ier.3.24; 4.1–4; Deut.10.12–19; 30.6,7,19,20)?
Tizului meu, d-lui Vainer, îi recomand ca privindu-se puţin în oglindă să răspundă la o întrebare absolut nevinovată: oare Noe, Sem ori Avraam au avut ochi albaştri? Una dintre „nemulţumirile“ domnilor chibiţi este aceea că Scrierile Sacre au fost redactate cu mult după perioada în care s-au petrecut evenimentele relatate, iar eu voi ignora toate celelalte „nemulţumiri“ şi mă voi ocupa doar de aceasta. Dar nu înainte de a face o remarcă şi de aici un întreg comentariu, pentru că dacă tot ne-a înfrăţit Dumnezeu, eu prefer să mă comport ca un frate bun, nu ca unul vitreg. Isaia spune că „cei răi n-au pace“, însă nu doar Isaia (Isa.48.22; 57.21; Prov.21.18; Isa.43.1–13). Totuşi el mai spune şi altceva: «după cum cînd se găseşte zeamă într-un strugure, se zice: „nu-l nimici căci este o binecuvîntare în el!“, tot aşa şi Eu voi face la fel din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul» (Isa.65.6–19). Aşadar unii se comportă precum mustul mereu în fierbere, mereu emanînd gaze toxice, mereu plini de amestecul cu drojdii! Pentru alţii însă acest proces este trecător, drojdiile sînt îngropate dedesubtul vinului care se linişteşte, se limpezeşte, se întăreşte pe măsura trecerii timpului, iar locul damfului toxic este luat de un parfum îmbietor. Şi peste toate acestea este gustos şi hrănitor, dacă-l bei, nu dacă te bea!
Este oare şi Dumnezeu însuşi tot antisemit? Dacă El ar fi cu voi, cine ar putea fi împotriva voastră (Rom.8.30–39)? Nu sînteţi chiar voi antisemiţi fiind împotriva lui Dumnezeu cu pălăvrăgelile voastre împotriva sfîntului Său Cuvînt şi împotriva Unsului Său? Şi Mesia Isus tot antisemit a fost (Rom.15.7–13; Isa.11.1,10,11,12; Mat.15.24–28)? El cel tăiat împrejur a opta zi, singurul tăiat împrejur care a împlinit Legea mozaică pentru ca orice om de pe pămînt—din orice Neam—să se bucure de iertarea păcatelor prin sîngele jertfei Sale umane fără prihană trăind după noua Lege creştină a dragostei de Dumnezeu şi de aproapele? Orice om cu mintea întreagă priveşte înainte spre viitor, dar voi vă încăpăţînaţi să priviţi tot înapoi precum nevasta lui Lot! În Mesia Isus avem eliberarea şi o viaţă sub o Lege a libertăţii (Mat.11.11–15)! Voi nici acum n-aţi scăpat de mentalitatea de slugă dobîndită prin fiii Bilhei şi Zilpei—care urîndu-l pe Iosif, au vrut să-i ia viaţa dar fiind salvat de ceilalţi şi ajuns în Egipt a trăit împărăteşte salvînd viaţa tatălui şi fraţilor săi—mentalitate amplificată apoi în timpul robiei la care s-au supus sub mîna Egiptenilor (Gen.37.2–4)? Moise cu care vă lăudaţi voi în trup a avut o mentalitate de om liber, nu de slugă, a omorît un egiptean pentru un frate al său evreu, fiind apoi trimes de Dumnezeu să scoată tot poporul din robie. Apoi toţi laşii cu mentalitate de slugi au murit în pustiul Sinai! Ce nu înţelegeţi? Sau mai degrabă ce vă împiedică să înţelegeţi? Singurul viitor este creştinismul autentic în noua Lege creştină a dragostei! Dacă aţi fi creştini tot Semiţi aţi rămîne, ba încă şi mai Semiţi, în pace cu toţi creştinii şi nici un creştin n-ar mai fi atunci antisemit! Dar voi înşivă continuaţi să fiţi anticreştini, deci antisemiţi! Şi dacă nu înţelegi cum vine asta, vei înţelege, că eu am răbdare!
„Vom face tot ce a zis Iehova“ (Exod 19.8)! Răspuns tipic de slugă obişnuită să facă ce aude că i se zice, nu ce i se spune! Dumnezeu nu ne-a creat roboţi, ci oameni liberi şi cu libertate de decizie, sau liber arbitru, şi El acest statut vrea să ni-l păstreze! Ştii lozinca aia „noi muncim, noi nu gîndim“, că doar trăieşti în România, şi ştii şi cine au fost cei care au spus-o la comandă! Cu ce s-au ales …
Dumnezeu este Duh, şi trebuie să „citeşti“ ceea ce El spune atunci cînd zice ceea ce zice: «cît priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu cînd zice: „Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov“ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii», sau „Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le [cum v-aţi luat angajamentul!]; dar după faptele lor să nu faceţi; căci ei zic, dar nu fac [ceea ce zic, ci doar vă spun vouă să faceţi]“ (Mat.22.31,32; 23.2,3)!
„Dacă veţi asculta glasul Meu, şi veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel“ (Exod 19.5,6)! Aşadar „cuvintele pe care le vei spune“ şi „ai Mei dintre toate popoarele căci tot pămîntul este al Meu“! Şi ei răspund „vom face tot ce a zis Iehova“! Păi Iehova aici spune următoarele lucruri: a) să asculţi glasul Lui, aşadar Cuvîntul lui Dumnezeu, care tot timpul a fost Isus Cristos, dar voi nu ştiţi; b) să păziţi legămîntul Lui şi c) voi veţi fi ai Lui, nu invers, şi El ca Dumnezeu al întregului pămînt, adică al tuturor popoarelor, v-a ales pe voi să vă sfinţească pentru slujba împărătească de preoţi, care este o slujbă duhovnicească (Rom.3.9–30; Efes.4.1–7)!
„Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face“. „Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întîietate asupra tuturor neamurilor de pe pămînt“ (Deut.27.26; 28.1). Aşa se termină blestemul de pe muntele Ebal şi aşa începe binecuvîntarea urmată de blestemul mult mai lung şi mai cuprinzător, care se încheie astfel: «După ce aţi fost atît de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămînea decît un mic număr, pentru că n’ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău. După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpînire. Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit, şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lîncezi, şi sufletul îndurerat. Viaţa îţi va sta nehotărîtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. În groaza care-ţi va umplea inima şi în faţa lucrurilor pe cari ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: „O, de ar veni seara!“ şi seara vei zice. „O, de ar veni dimineaţa!“ Şi Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt[Robie], şi vei face drumul acesta despre care-ţi spusesem: „Să nu-l mai vezi!“ Acolo, vă veţi vinde vrăjmaşilor voştri, ca robi şi roabe: şi nu va fi nimeni să vă cumpere.“» (Deut.27.1–26; 28.1–68).
¾ Iată Moise! Iată Legea! Vă place, nu vă place, vă convine, nu vă convine, a cui este mă rog vina? A altora sau a voastră? Puteţi contesta pînă şi această realitate a istoriei voastre? Şi dacă aţi contesta-o, la ce v-ar fi de folos? Trăiţi voi în realitate sau în imaginar? Este antisemitismul pe care-l fluturaţi, şi din care încercaţi să vă faceţi un scut, o realitate sau un produs al imaginaţiei? Eu cred că este doar al unei imaginaţii care mai degrabă vă dăunează decît vă foloseşte, pentru că nu faceţi altceva decît să-i învrăjbiţi şi mai mult pe alţii împotriva voastră prin acest soi de acuzaţii cu o formă vag definită, dar fără fond. Şi Doamne fereşte de vreun război! Unde vă veţi mai duce atunci să fluturaţi antisemitismul şi la cine? De prezumţia de nevinovăţie şi de faptul că justiţia cere şi dovezi nu doar acuzaţii, aţi auzit şi voi cumva? Credeţi că trăncăneala asta politicianistă vă va fi de folos într-o stare de război? Stai strîmb şi judecă drept d-le אאורל ויינר (pentru curioşi Aavrl Vyynr, adică Aurel Vainer)! Uită-te cum stau lucrurile chiar prin vecinătate unde bănuielile rele pică … la propriu avioane civile cu pasageri la bord, suspectate că ar fi militare! Tot antisemitism e şi ăsta, ori mai degrabă smintism!
Şi pentru că nu am nici timp nici spaţiu de întins la taclale, un singur lucru aş vrea totuşi să-l spun din experienţa personală. Am crescut într-o vreme în care politicienii români contestau pînă şi existenţa lui Dumnezeu. Cînd am început să citesc Biblia am dat întîmplător de o familie de evrei. De aceea, naiv şi bucuros că pot afla direct de la sursă informaţii autentice despre ce citeam în Biblie, i-am abordat şi am rămas stupefiat cînd mi-au spus că „Iehova este nume de femeie“ şi „ce crezi că dacă nu L-ar fi omorît pe Isus, n-ar fi murit şi singur“! Ca noi toţi ceilalţi adică! Atunci mi-a pierit cheful şi m-am lecuit să mai caut adevărul istoric printre evrei. Poate că cei doi soţi la ora aceasta nu mai trăiesc, dar eu am certitudinea că Isus este Mesia, a fost înviat a treia zi după răstignire, şi este veşnic viu. Eu nu obişnuiesc să pun vina unora în cîrca altora, nici să „dau la’ntors“ cu întrebări încuietoare gen „şi atunci de ce nu L-aţi lăsat să moară singur că n-ar mai fi avut cine să vă acuze de moartea Lui“? Eu iau lucrurile aşa cum sînt şi cum au fost fără a învinovăţi pe unii pentru vina altora! Totuşi dacă alţii vă acuză că L-aţi omorît pe Cristos, nu a lor este vina ci a voastră pentru că încăpăţînîndu-vă să rămîneţi evrei, asta este percepţia printre creştini, chiar superficiali fiind, că sînteţi—ca şi cei de atunci—împotriva lui Cristos, voi fiind aceia la care a fost trimis Cristos, iar apoi fiind aceia care erau primii abordaţi de evreul Saul din Tars alias creştinul Pavel, pentru a vă adeveri din Scripturile Legii că Isus este Mesia. Nu aţi putea rămîne evrei dacă nu aţi avea mentalitatea celor care L-au condamnat la moarte şi au cerut romanilor să-l răstignească (Mat.23.27–35). Percepţia este justificată şi iată că în timp ce Isus trăieşte, voi sînteţi morţi, chiar şi cu antisemitismul în braţe! Însă, cum spuneam, dacă aţi fi creştini acceptîndu-L pe Isus ca Mesia, această percepţie ar fi schimbată! Şi nu numai că nu aţi pierde nimic, dar aţi cîştiga totul! Ce vă împiedică?
Haideţi să vă spun şi ce vă împiedică (Mat.6.19–24,31–34; Isa.38.1–8; 39.1–7; Hab.2.4,5,13–16)! Nu doar între voi sînt oameni cu mentalitate şi suflet de slugă—şi n-o spun cu răutate—care-şi pun nădejdea în dobîndirea averilor materiale ca sursă de „libertate“ şi confort lipsit de griji. Toate popoarele au oameni lacomi, avizi de lucruri care iau ochii, chiar şi nefolositoare fiind (1Ioan 2.15–17; Ecl.5.10–17)! De asemenea tot pămîntul este al lui Dumnezeu şi toţi sîntem venetici şi călători pe pămînt, dar spre deosebire de voi, cărora Dumnezeu v-a dat o ţară în stăpînire, apoi v-a scos din ea împrăştiindu-vă printre popoare, pe toţi ceilalţi i-a lăsat pe fiecare într-o ţară unde se simt stăpîni (Ps.115.16; Gen.23.4; 47.9; Lev.25.23; Evr.11.13). E limpede că tot ce faceţi voi, fie bine fie rău, faceţi sub ochii acelora în ţara cărora trăiţi ca străini, deci orice rău aţi face nu-l puteţi ascunde, tot aşa cum nu vă puteţi ascunde averile materiale pe care le dobîndiţi în ţara lor, poate chiar pe spinarea lor! Şi atunci să nu vă mire că în condiţii avantajoase pentru ei nu vor face orice pentru a vă deposeda de orice li se pare că are o valoare de întrebuinţare materială! La noi ţi-ai făcut averea, tot la noi o laşi. Şi aşa fac toate popoarele între ele cînd fac război. Nu ştiţi cum se spune: „cîştigătorul ia totul“! Ca la poker „şi mîna lui greblă se făcu“. Aici se află mai degrabă aşa-zisul antisemitism! Însă ce caută omul aia găseşte!!!
Ce înseamnă să păzeşti şi să împlineşti Legea? Ca economist, activînd într-un domeniu extrem de dinamic, dinamismul economiei rezidînd în însuşi dinamismul vieţii, ar trebui să înţelegi diferenţa dintre mişcarea controlată prin decizie, caracteristică vieţii şi economiei, şi mişcarea inertă, caracteristică materiei moarte supusă unor legi prestabilite, imuabile. Punîndu-vă speranţa de viaţă în sprijinul pe care-l găsiţi în bunurile materiale, pieritoare prin întrebuinţare ori degradare o dată cu trecerea timpului—şi nu numai voi—voi vă îndepărtaţi de Dumnezeu şi de înţelegerea Scripturii în adîncul ei, în Spirit, motiv pentru care vă cramponaţi în inerţia superficialului, şi acolo rămîneţi! Dar ce-i spune Isaia lui Ezechia cînd acesta s-a lăudat solilor Babilonieni arătîndu-le toate averile materiale aflate în toate vistieriile casei regale (Isa.39.1–7)? Şi unde aţi ajuns cu lăudăroşenia şi încrederea în bogăţiile materiale? N-aţi ajuns robi în Babilon, ducîndu-vă viaţa printre idolii morţi? Aţi păzit voi Cuvîntul lui Dumnezeu, ori averile în care credeaţi şi credeţi că vă vor fi de ajutor la necaz şi strîmtorare? Iar necazul şi strîmtorarea de unde vin? Ce regreta nevasta lui Lot de s-a uitat în urmă unde-şi lăsase toată agoniseala supusă atunci distrugerii? Şi moartea ei n-a fost un prilej pentru fetele ei să curvească cu propriul lor tată? Biologic şi această descendenţă din Lot şi fiicele lui tot semiţi au fost! Sînteţi atît de siguri de puritatea rasei evreieşti (Isa.57.3–10,15–21)? Şi nu doar prin legături ilicite, adultere, ci şi prin legături biecuvîntate sau … întîmplătoare (Gen.30.1–13; 38.1–30; 41.50–52; Exod 2.16–22; 4.24–26; 18.3,4; Ios.2.1; Rut 4.13–22; Mat.1.1–6)! Vorbind numai de bărbaţi care s-au combinat cu femei de alt neam, dar şi evreice s-au căsătorit cu bărbaţi de alte neamuri. Aşa că biologic, sîngele s-a mai amestecat pe ici pe colo, prin urmare şi genele.
Nu spune Legea „fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt“ (Lev.11.44,45,41–43; 1Pet.1.14–25)!
Voi vă întemeiaţi pe ce este de suprafaţă şi poate coagula uşor şi repede un grup social în jurul unei doctrine! Iar tăierea împrejur este, pentru voi evreii, un astfel de aspect superficial! Dar ce este tăierea împrejur şi care sînt beneficiile ei, voi evreii, tocmai voi nu înţelegeţi! Şi totuşi nu este de neînţeles, însă pentru Israelul lui Dumnezeu, nu pentru evrei! Vei spune poate că sînt tîmpit, dar nu este aşa, şi în continuare vă voi arăta vouă evreilor care este diferenţa, una enormă rezidentă în Lege prin Cuvîntul lui Dumnezeu! Însă pentru că drumul va fi destul de lung, ar trebui pentru început să acceptaţi că Avram numit Evreu, încă nu avea un urmaş, nici măcar pe Ismael, în timp ce abia nepotul său Iacov a fost binecuvîntat fiind supranumit Israel (Gen.14.13).
½ Ce este tăierea împrejur (Gen.17.1–11–27)? Versetul 11 ne oferă un răspuns: „acesta să fie semnul legămîntului dintre Mine şi voi“ (Rom.4.8–11,12). Care era legămîntul? Legămîntul era: „vei fi tatăl multor neamuri şi nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri“! Mai mult: „Voi pune legămîntul Meu între Mine şi tine şi sămînţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legămînt veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine“ şi încă: „Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvînta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvînta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi, chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea; dar legămîntul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta“. Totuşi circumcizia, ca să fie mai scurt, mai este şi altceva. În primul rînd este îndepărtarea printr-o renunţare definitivă a unei părţi din tine, parte de care nu trebuie să te mai preocupi purtîndu-i de grijă, ci dimpotrivă trebuie dată uitării. Valoarea circumciziei stă în renunţare! Într-un legămînt pecetluit prin circumcizie, fiecare parte în legămînt renunţă la ceva, pentru a putea oferi ceva diferit celeilalte părţi. Deşi acum pare abstract, concretul are un aspect nu doar interesant, ci şi foarte frumos şi generos, legat de libertate.
Aceasta despre care am vorbit este prima tăiere împrejur, anterioară Legii prin Moise, anterioară chiar naşterii seminţei făgăduite Isaac, sămînţă care trebuia să găsescă acest legămînt şi tăierea împrejur asociată, deja activate, ceea ce nu a fost cazul lui Ismael, fiul natural al lui Avraam din roaba egipteancă Agar, despre care Dumnezeu nu făcuse vorbire în vreun fel şi care avea deja treisprezece ani cînd, cu un an înainte de naşterea lui Isaac, a fost circumcis împreună cu tatăl său Avraam şi toţi ceilalţi din casa acestuia. De ce prima tăiere împrejur? Pentru că a existat şi o a doua, tot în carne, însă cu o simbolistică ce face translaţia spre spiritual şi creştinism, fiind interioară Legii, însă strîns legată de o anume făgăduinţă, privitoare la odihna pe care a dat-o Dumnezeu acelora care prin credinţă şi luptă au moştenit ţara promisă (Isa.11.1–11,12)! Cînd, unde, cu ce ocazie şi cine a făcut această a doua circumcizie deosebit de interesantă?
Ce-i spune Dumnezeu lui Iosua cînd zice: „fă-ţi nişte cuţite de piatră şi taie împrejur pe copiii lui Israel a doua oară“ (Ios.5.2–15)? Aici, întocmai apostolului Pavel, voi spune că „asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri greu de tîlcuit“ (Evr.5.11–14; 6.1–3)! Dar atenţie mare la exprimare: „copiii lui Israel“ ca „sămînţă a lui Avraam, Evreul“! Ca evreu, sper că nu veţi accepta şi despre Iosua, slujitorul şi apoi succesorul lui Moise, că poartă un „nume de femeie“, şi nu voi înşira toate numele de bărbaţi din Biblie care se termină în „a“! Ar fi ridicol! Ca de altfel şi înşirarea numelor unor femei care nu se termină în „a“, toate personaje biblice!
Însă mai întîi să vedem ce ne spune Dumnezeu prin apostolul Pavel care s-a adresat Galatenilor incitaţi de evrei să se taie împrejur şi să ţină Legea, aşa cum se poate citi în Galateni 4.21–31; 5.1–6. La ceea ce spune Pavel în Galateni, nu putem trece cu vederea nici ceea ce spune profetul Isaia—iată un alt nume „dubios“ pentru unii, şi cum spuneam mai sus, nu este o excepţie—în capitolul 51.1–8,16. Ei, iată, nu roaba Agar, ci femeia liberă Sara! Aşa spune Legea! Şi chiar dacă Sara a murit, în capitolul 54 al aceluiaşi Isaia facem cunoştinţă cu „Ierusalimul de sus“, „mama noastră“, a creştinilor! Legea! Însă prin Lege privim înainte, nu înapoi! Înainte spre creştinism, pentru că prin împlinirea Legii am murit deja faţă de Legea care condamnă păcatul, pentru a fi ai lui Dumnezeu Tatăl prin Mesia Isus Cristos, Fiul (Gal.2.15–19,20,21)!
De ce am citat aproape întregul capitol 5 din Iosua? În primul rînd pentru că face parte din Lege, în al doilea rînd pentru a se vedea clar o succesiune foarte condensată de evenimente a căror înţelegere în conjuncţie cu noul legămînt va demonstra fără echivoc inutilitatea unei tăieri împrejur în carne, a doua tăiere împrejur, cea creştină, fiind una a inimii, în adevăr, dragoste şi libertate, în deplin acord cu Legea (Deut.10.15–19; 30.6; Ier.4.3,4; Rom.2.28,29; Col.2.8–13).
Este foarte important şi deosebit de semnificativ ceea ce ni se spune despre această a doua tăiere împrejur, ca motivaţie. Deci toţi cei tăiaţi împrejur în Egipt număraţi de la vîrsta de douăzeci de ani în sus la primul recensămînt pentru serviciul militar, au murit în pustiul Sinai ca pedeapsă pentru că au ascultat glasul celor zece iscoade care s-au opus angajării armate împotriva popoarelor Canaanului, a căror ţară Dumnezeu ar fi dat-o evreilor pentru totdeauna, însă nu fără luptă (Num.13.30–33; 14.1–3,4–19,20–25,26,27–30,31–33,34–45). Pînă aici a funcţionat prima circumcizie! Înainte de a vorbi despre a doua numărătoare şi a doua circumcizie, a se reţine exprimarea din versetul 14.33: „şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre“. Mileniului Mesianic, atît ca zi de odihnă, cît şi ca zi a ispăşirii, i-am dedicat o pagină întreagă! Cît despre „pustia popoarelor“ despre care ne spune atît Ezechiel cît şi Apocalipsa, mărturia este cît se poate de detaliată, şi cu răbdare o veţi găsi (Ezec.20.15–35–44; Apoc.12.6,13,14,17)! Am vrut doar să atrag atenţia asupra acestor două aspecte, deosebit de importante ca împlinire creştină! Capitolul 26 din „Numeri“ vorbeşte despre a doua numărătoare şi se încheie astfel: «Între ei nu era niciunul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustia Sinai, căci Domnul zisese „vor muri în pustie, şi nu va rămînea niciunul din ei, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun“».
¼ Apoi, după trecerea Iordanului în dreptul Ierihonului, s-a făcut a doua circumcizie a copiilor născuţi pe drum în pustiul Sinai, unii dintre ei putînd avea chiar vîrsta de patruzeci de ani. Iată că deşi Legea spunea că orice copil de parte bărbătească trebuie circumcis a opta zi, altfel va fi omorît, condiţiile nefavorabile din pustiu şi Cuvîntul lui Dumnezeu care a spus despre acei „copii“ de pînă la douăzeci de ani deja circumcişi în Egipt, dar şi toţi ceilalţi copii născuţi ulterior în pustiul Sinai, că ei vor fi moştenitori ai ţării pe care o vor lua în stăpînire în numele patriarhilor Avraam, Isaac şi Iacov, au constituit un fundament suficient de solid pentru ca netăierea împrejur a nou născuţilor a opta zi de la naştere să nu aibă ca efect omorîrea acestora pentru călcarea Legii în privinţa circumciziei (Exod 4.24–26). Acest Cuvînt al lui Dumnezeu a fost o făgăduinţă, o promisiune! A se reţine fundamentul: condiţiile speciale din timpul călătoriei prin pustiu şi Cuvîntul lui Dumnezeu! Foarte importante pentru creştinismul autentic! Prin urmare ce avem după a doua numărătoare şi a doua circumcizie? Avem acei copii sau tineri de pînă în douăzeci de ani circumcişi în Egipt care trecuseră cu părinţii lor prin Marea Roşie ca pe uscat, după ce văzuseră mai întîi toate minunile făcute în Egipt, inclusiv moartea întîilor născuţi din oameni şi animale, la care s-au adăugat cele din pustiul Sinai, inclusiv pedepsirea împotrivitorilor sau învrăjbitorilor, apoi trecerea Iordanului în dreptul Ierihonului. Aceştia fiind copii de diferite vîrste sau foarte tineri, au văzut cu alţi ochi decît adulţii circumcişi în Egipt toate demonstraţiile de forţă în favoarea lor! Sigur că tocmai ei au constituit nucleul potenţialului de ascultare şi supunere faţă de ceea ce li se cerea să facă pentru a-şi lua ţara în stăpînire. Lor li s-au adăugat atît propriii copii pe care i-au crescut în acelaşi spirit pe care îl aveau şi ei, dar şi copiii celor cu vîrstă de la douăzeci de ani în sus care au murit în pustiul Sinai, şi care la rîndul lor au văzut şi ei o parte din minunile pe care le văzuseră primii. Aceştia din urmă au crescut împreună cu ceilalţi copii, în spiritul primilor. Acesta a fost poporul pe care l-a avut Iosua la dispoziţie pentru cucerirea Canaanului! Ceea ce s-a şi întîmplat, dar nu întocmai după Cuvîntul lui Dumnezeu, pînă la o completă debarasare de toţi locuitorii pe care i-au găsit acolo (Num.33.48–56; Ios.20.43–45; 23.1–16; Judc.1.1–34; 2.1–23; 3.1–6)!
Toate celelalte trei evenimente care au urmat, prăznuirea Paştelor, încetarea manei, şi prezentarea îngerului lui Dumnezeu în calitate de „Căpetenia oştirii Domnului“, gata pregătit să preia comanda „ostilităţilor cu Canaaniţii“, sînt strîns legate între ele şi au o proiecţie directă în creştinismul autentic şi lupta creştinilor împotriva duhurilor răutăţii (Exod 3.2; 23.20,21,22; 32.33,34,35; 33.1,2,3,14; Ios.5.13–15; Judc.2.1–5; Mat.23.37,38; Exod 17.6; 1Cor.10.4; Efes.6.11,12). Pentru că în îngerul care S-a prezentat „Căpetenia oştirii Domnului“ recunoaştem pe Domnul Isus, Mesia sau Cristos, voi începe cu El (Ioan 8.48–58,59; 1.1,2; Prov.8.12–22–36; 9.1–12; Ps.33.6; Col.1.15–17)! Apoi, pentru că tot sîntem la Evanghelia după Ioan, iată ce le spune Domnul Isus celor care L-au căutat după ce mîncaseră din pîinile şi peştii pe care le-a binecuvîntat mulţumind lui Dumnezeu, apoi le-a dat ucenicilor săi pentru a le împărţi celor care veniseră să-I asculte Cuvîntul: „nu Moise v-a dat pîinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîine din cer, aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţa. Eu sînt pîinea vieţii … în prooroci este scris că toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu, aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine“ (Ioan 6, tot capitolul 6!). Iată legătura cu încetarea manei! Iar acest eveniment s-a produs a doua zi după prăznuirea Paştelor cînd „au mîncat din grîul ţării“. Sigur că nu voi relua de aici întreaga mărturie pe care deja am făcut-o şi poate fi citită amănunţit în toate paginile site-ului, dar e util pentru evrei să reamintesc evenimentul petrecut la ultimul Paşte, înainte de răstignire, pe care îl numim Cina Comemorativă—zisă de unii şi „de taină“—sau Paştele Creştin: «Pe cînd mîncau ei, Isus a luat o pîne; şi, după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu.“ Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicînd: „Beţi toţi din el; căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.“» (Mat.26.26–29; Ioan 6.48–52; Ier.31.31–34). Amănunte despre „a doua tăiere împrejur“ a Israelului spiritual—creştinii—în condiţiile „pustiei popoarelor“ se pot afla în pagina „Semnul Fiului omului“. Ar trebui totuşi reţinut că voi evreii—toţi evreii care vă lăudaţi cu tăierea voastră împrejur—sînteţi urmaşii biologici îndeosebi ai acelora cărora li s-a făgăduit intrarea în ţara promisă şi care timp de patruzeci de ani, timp în care s-au născut şi au trăit în pustiul Sinai, nu au fost circumcişi, ci abia după ce picioarele lor au călcat deja pămîntul ţării promise, atunci şi doar atunci au fost circumcişi! N-aveţi deci nici un motiv de laudă cu circumcizia voastră în faţa Neamurilor care în Isus Cristos, în pustiul popoarelor, sînt născuţi din nou prin Duhul Sfînt, fără tăiere împrejur în carne ! Acestea fiind zise, sper domnilor evrei să renunţaţi la strategia aruncării pisicii moarte în ograda altora, şi de ce nu să renunţaţi la tehnica „arătării pisicii“ antisemitismului pentru a obţine un soi de imunitate juridică extrem de periculoasă prin apărarea oricărui comportament deviant al evreilor, oricît de periculos pentru neevrei, descurajînd pînă şi acuzarea pe drept a unui evreu, pentru a nu cădea sub incidenţa aşa-zisului antisemitism. Alegerea oricum vă aparţine, dar gîndiţi-vă la propria istorie şi încercaţi să nu-L mai supăraţi pe Dumnezeu, căci vieţile tuturor, fie evrei fie neamuri, depind numai şi numai de Dumnezeu. Nu uitaţi că Dumnezeu este Dragoste şi Adevăr, iar acolo unde este minciună nu poate domni dragostea, ci numai rele de tot soiul (Ioan 8.41–47). Aşadar oricît de mulţi politicieni veţi găsi pentru susţinerea nevinovăţiei evreieşti prin ideologia antisemitismului, nu uitaţi că deasupra tuturor este un Dumnezeu drept care nu se uită la faţa oamenilor cînd face dreptate!
Şi ar mai trebui să nu uitaţi un cuvînt foarte special: făgăduinţă! Făgăduinţa din Geneza 3.15 este anterioară nu doar tăierii împrejur şi Legii mozaice, ci şi naşterii biologice a oricărui om de pe pămînt, înainte de Cain şi Abel! Dumnezeu nu lucrează de-a valma, ci le face pe toate în deplină ordine sau rînduială, şi cu stil! Legea a fost un fel de frîu pentru cei lipsiţi de frîu pentru a-i aduce treptat şi pe aceştia la autocontrol, dar mulţi n-au înţeles! Dacă aţi avut o prioritate în Avraam—şi categoric aţi avut—acea prioritate este de domeniul trecutului şi nu alţii au pierdut această prioritate a voastră, ci voi înşivă, ca popor! Individual însă, o puteţi recupera dar numai în Isus Cristos, sau Mesia. Alegerea vă aparţine! Nu cu tăierea, nu cu Legea, care nu fac altceva decît să vă ţină atîrnaţi ca în nişte cîrlige de abator, ori cu sabia lui Damocles deasupra capului! Numai făgăduinţa rămîne în picioare, şi doar prin făgăduinţa noului legămînt vă puteţi apropia din nou, dar fără a-l încălca şi pe acesta! Vă puteţi apropia fie de cerul nou, fie de pămîntul nou, dar numai în Isus Cristos, Mesia (Isa.65.16–19; 2Pet.3.13–18; Apoc.21.1–12,22–27)! Nu e cazul să vă mai consideraţi nişte flori în grădina Domnului (1Pet.1.24,25; Isa.40.3–11,13–31; Ps.103.13–22)! Cine înţelege, bine, cine nu, nu (Ps.110.1,2; Filip.3.1–3,18–21)! Ştiu că mulţi nu înţeleg libertatea şi nu ştiu cum să trăiască în libertate. Asta se vede foarte bine şi la români, dar nu sînt singurii care au această problemă. Mulţi nu ştiu încotro s-o apuce dacă nu sînt „remorcaţi“! Noul legămînt nu admite „remorci“, aşa că aveţi grijă. Iată că în timp ce această mărturie este disponibilă pe internet de aproape doi ani, aud că unii români şi-au găsit o nouă „distracţie“—că alea zise creştine nu le mai ajung—sărbători în cinstea unor zei romani! Mmmda, „cum e turcu’, şi pistolu’“, adică aşa clerici, aşa laici!
Cam atît special pentru voi evreii, care aveţi desigur toată mărturia la dispoziţie pentru o lămurire deplină asupra întregului mesaj al EVANGHELIEI ca toţi ceilalţi interesaţi, iar acum voi reveni la acel singur „cusur“ despre care vorbeam mai sus că am dispoziţia de a mă ocupa, „cusur“ de care probabil că nu numai vouă vă place să vă cramponaţi, scrierea despre nişte evenimente abia după ce acestea s-au produs. Sigur că au fost scrise mai mult sau mai puţin ulterior producerii lor, ceea ce este cît se poate de firesc, dar nu tot ce se spune se referă la evenimente trecute sau în curs de desfăşurare, ci profeţiile abundă în toată Scriptura, atît precreştină cît şi creştină! Biblia nu este un tabloid pe care după ce l-ai răsfoit îl arunci la coş. În cuprinsul ei se află multe profeţii între care cea despre împrăştierea evreilor printre neamuri este cea mai evidentă şi încă actuală, deci una clar împlinită, care nu poate fi pusă la îndoială. Despre profeţii şi împlinirea lor am tot vorbit. Vorbit e un fel de a spune, pentru că desigur am scris, dar nu e nici o diferenţă pentru că am scris ca şi cum aş fi vorbit. Însă cui am scris? Desigur celor interesaţi de subiect, iar aceştia au fost anterior introduşi în temă fie auzind fie citind! Eu însumi am vorbit multora înainte de a scrie, chiar dacă atunci mărturia mea era încă slabă şi oarecum aservită unei grupări, deşi nu eram chiar un chibiţ. Am spus şi asta la timpul potrivit! Chiar şi un tabloid scrie celor interesaţi să-l citească; are cum se spune o nişă sau un segment de audienţă cu privire la ce? La anume evenimente deja petrecute despre care se vorbeşte! Şi despre care sînt interesaţi să afle cei care citesc (Fapt.8.30–38; 17.10–14). Nu există nici o raţiune de a exista un tabloid pe care n-ar fi interesat nimeni să-l citească. Adică există mai întîi cererea după care apare şi oferta. Tot aşa este şi cu Scrierile Sacre. Ele se adresează unor oameni care mai întîi s-au format ca grupuri implicate în anume evenimente despre care mai întîi s-a vorbit, apoi s-a şi scris! Biblia nu este nici roman nici science fiction, adică un produs al imaginaţiei despre evenimente şi personaje închipuite, ca să se poată scrie totul fără să se fi întîmplat aievea ceva! Pînă la Moise Cuvîntul lui Dumnezeu a vorbit lui Adam, Cain, Noe, Avram supranumit Avraam, Isaac, Iacov, acesta a vorbit fiilor lui, iar după ce în Egipt evreii s-au înmulţit şi au devenit un popor, a fost trimis Moise la Faraonul Egiptului tot cu vorba (Exod 7.7). Abia în pustiul Sinai, după ce mai întîi li s-a vorbit, Moise a scris „cartea legămîntului“, iar mai apoi urma să primească cele două table de piatră confecţionate şi scrise de Dumnezeu (Exod 19.1,3–25; 20.1–26; 21.1,etc.; 24.1–4,5,6,7,8; Deut.31.9; Exod 24.12; 31.18). După care au urmat celelalte scrieri între care profeţii, „Psalmii“, „Proverbele“, „Eclesiastul“ şi „Cîntarea Cîntărilor“.
Tot aşa s-au petrecut lucrurile începînd de la Ioan Botezătorul. El a vorbit dar n-a scris. Domnul de asemenea! Însă ucenicii după ce bisericile creştine s-au format şi au crescut numeric prin mărturia verbală, s-au adresat bisericilor în scris, şi mai cu seamă Pavel, întemeietor al multor biserici între Neamuri (Col.1.5,6; 1Tes.1.4,5; 2Tes.2.14,15). Mărturia nu se adresează chibiţilor, dar oricine nu este chibiţ doar din răutate, poate ajunge credicios, apoi dacă insistă pe drumul cel bun poate ajunge un creştin autentic. De la ceilalţi apostoli sau ucenici avem doar Evanghliile şi foarte puţine scrieri adresate bisericilor dintre Neamuri, probabil după ce au fost îndepărtaţi de bisericile creştine din Ierusalim, Iudea, Galilea şi Samaria (Fapt.9.31–43,etc.). Iudeii din Berea auzind propovăduirea Cuvîntului de la Pavel şi Sila, cercetau desigur acasă acele Scripturi existente deja în toate sinagogile evreilor din toată lumea, pentru că mărturia verbală avea la bază nu doar evenimentele recent petrecute atunci în Ierusalim, ci şi documentarea acestora ca împlinire a unor profeţii deja scrise cu mult timp înainte (Fapt.17.10,11; 8.30,31). Toată mărturia creştină are la bază Sfintele Scripturi de la Moise pînă la Maleahi! Sigur că asemenea lui Satan sînt mulţi împotrivitori, alias Gică-contra sau chibiţi care de pe margine şi din afara fenomenului catadicsesc doar să-şi dea cu presupusul fie denigrînd fie „interpretînd“ în stil personal Scriptura (Gen.3.15; Ioan 8.44; Gen.3.1,4,5; Mat.4.3,6,9). Totuşi o opoziţie reală sau o alternativă la adevăratul Dumnezeu şi a lucrării pe care El o desfăşoară nu există! E doar chibiţărie ridicolă şi deşartă cu efect asupra firilor slabe, neîntemeiate pe adevăr, mereu bănuitoare—suspectînd chiar şi adevărul—pentru că mereu trăiesc în minciună, fiind obişnuiţi să mintă şi să fie minţiţi. Totuşi chiar şi chibiţii pot pătrunde în fenomenul creştin autentic, ba chiar creştinii autentici, dacă nu sînt atenţi şi cedează pot să cadă! În fenomenul creştin autentic singurele sinuozităţi admisibile sînt legate de parcursul în procesul cunoaşterii, pe calea de la incipient şi simplu pînă la complex, pe axa densităţii temporale în ce priveşte înţelegerea. Însă în materie de hotărîre fermă şi determinare permanent statornică nu se face rabat! Această mărturie este scrisă pentru orice tip de oameni, pentru ca oricine să poată intra în fenomenul creştin autentic, ori să se poată menţine în el fără să cadă!
Dumnezeu să binecuvînteze pe oricine va citi această mărturie şi va alege viaţa! Iar eu care am scris-o vă spun acel deja tradiţional, rămîneţi cu bine! … Şi depărtaţi-vă de rău!
Notă! Celor care şi-au salvat toate paginile deja, le spun să nu se necăjească din pricina faptului că va fi necesară o nouă salvare, cu un nou efort şi consum de timp. Eu am ignorat atît timpul cît şi efortul pentru folosul vostru, eliberînd încă două poziţii pe bara de navigare pentru orice eventualitate, deşi consider că misiunea mea s-a cam încheiat. Pe de altă parte am creat posibilitatea comutării din fiecare pagină afişată singular la pagina corespunzătoare afişată în set de cadre. Totuşi dacă se doreşte revenirea la afişarea în pagină individuală trebuie folosit butonul „Back“ al browser-ului pentru a reveni la aceeaşi pagină! Cu această ocazie am depistat şi erori pe care le voi înlătura, apoi voi verifica afişarea fiecărei pagini a site-ului, inclusiv pentru afişarea în set de cadre, pentru ca totul să fie în ordine. Legătura „NEXT PAGE“ de la sfîrşitul fiecărei pagini vă arată în „bara de stare“ din josul paginii într-un afişaj pe fond alb ce pagină urmează paginii în care vă găsiţi, şi vă oferă posibilitatea de a naviga la pagina respectivă a cărei legătură vă este pusă la dispoziţie tocmai pentru că legătura paginii curente a fost scoasă din bara de navigare, şi astfel nu aţi putea şti care pagină vine la rînd după cea în care vă aflaţi. Nu este necesar să faceţi din salvare un sport sau o urgenţă, iar dacă aveţi suficient spaţiu de stocare salvaţi într-un dosar nou, păstrînd şi vechea variantă. Cel puţin temporar!
Pentru cele două pagini care trateză cărţi întregi din Biblie, avînd în vedere că ar fi imposibil să vă pun la dispoziţie toate trimiterile într-o pagină separată pentru trimiteri, luînd în calcul şi experienţa personală a consumului de timp pentru consultarea acestora în Biblia proprie, am decis crearea unor legături în partea de sus a paginilor la începutul unor paragrafe din interior, astfel încît să dau posibilitatea unei lecturi fără prea mare stres cu privire la timpul destul de lung pentru căutare şi lectură, putînd oricînd să redeschideţi pagina şi să reluaţi activitatea de cercetare de unde aţi rămas. Sigur că nu este o împărţire matematic exactă care să vă arate în mod fidel cît încă mai aveţi de citit, dar ajută, cum spuneam, la o parcurgere fără stres. Sper! Oricum asta este tot ceea ce pot face pentru a vă uşura sarcina, pe care oricum mi-am uşurat-o şi mie. Paragrafele ancorate se pot identifica prin marcatoarele 1, ¾, ½ şi ¼, pe fundal portocaliu, culoarea clasică pentru conexiune, pentru a vă indica atunci cînd vă aflaţi la început, sau la una din fracţiile care indică aproximativ cît încă mai aveţi de parcurs. Oricum, consideraţi-le doar nişte repere arbitrare care vă vor ajuta la identificarea mai rapidă a paragrafelor pentru a putea relua cercetarea de unde aţi rămas, nu neapărat de la paragrafele marcate. Chiar dacă rămîneţi în interiorul unui paragraf, notaţi-vă undeva începutul frazei de unde trebuie să reluaţi şi în al cîtelea paragraf de la paragraful ancorat este fraza, dacă nu aţi rămas la un paragraf ancorat, deci marcat. Sper să vă fie de folos!
Iar celor care au apucat să citească această mărturie încă de la apariţia site-ului, le recomand, îi rog chiar, cînd vor considera că a sosit vremea şi au înţeles că mărturia este utilă şi nu are nici un gînd ascuns, să indice şi altora adresa site-ului, cunoscuţi sau necunoscuţi, apreciaţi sau nu, români sau doar vorbitori de limbă română din orice neam şi din orice ţară, inclusiv evrei, folosind pentru fiecare metoda care li se va părea cea mai potrivită, cu mai multă sau mai puţină discreţie, păstrînd sau nu anonimatul, după caz, şi pe orice cale posibilă, scrisă sau orală, cu sau fără amănunte! Celorlalţi, neîncredinţaţi încă de valoarea mărturiei, le recomand, şi chiar îi rog, ca mai întîi să se încredinţeze şi abia apoi să treacă la acţiune. Cu bine!
© 2014, Aurel Becheru.