Cît de aproape este Împărăţia cerurilor faţă de fiecare dintre noi?
Doar atîta timp cît avem lumina vieţii Împărăţia este aproape, pentru că întunericul morţii îndepărtează ocazia de a o putea vedea, chiar de a intra în ea (Mat.16.28: Marc.9.1 şi Luc.9.27; Ps.36.9; Ioan 8.12; 7.6: Ps.110.1,2; Evr.9.27; Ecl.9.2,4,5,10).
Aşadar cine pierde trenul vieţii de acum nu mai prinde a doua ocazie, iar cine se uită în gura lumii şi nu în sine însuşi, unde are asemănarea cu Dumnezeu mai puţin alterată de bruiajul celor din jur şi al lumii în general, nu va putea prinde acest tren ci ocazia va trece pe lîngă el(ea), şansa fiind definitiv ratată (Deut.30.11,14; Luc.17.21; Isa.44.18–20; 26.9; Efes.3.17–21).
Înţelegînd aceste două aspecte ale apropierii Împărăţiei, vom putea înţelege şi mai bine cuvintele Domnului notate în Matei 16.28; Marcu 9.1; Luca 9.27 şi chiar Apocalips 11.7. Putem avea credinţă şi speranţă în ceea ce devine vizibil spiritului prin ochii minţii şi sensibilitatea inimii, în timpul vieţii, înainte de a fi cufundaţi în întuneric de acea moarte pe care cu toţii o datorăm din pricina păcatului.
Aşadar putem vedea Împărăţia cu ochii minţii şi ai inimii doar atîta timp cît călătoria nu a luat sfîrşit, avînd încă lumina vieţii, şi chiar dacă moartea e neselectivă, nădejdea noastră e viaţa veşnică, cea categoric selectivă prin Tatăl (Prov.8.12; Ecl.2.14).
Numai cei vii au noţiunea timpului. Pentru cei morţi timpul se opreşte (sau îngheaţă) pentru că morţii nu mai pot percepe evenimentele din lumea celor vii.
Şi timpul ca noţiune este întotdeauna asociat cu succesiunea unor evenimente pe care le putem percepe şi conştientiza, sau dorim deliberat să le percepem.
Chiar dacă paralel se desfăşoară şi evenimente care trec neobservate, fără o percepţie a evenimentelor accesibile nu poate fi percepută o scurgere a timpului.
Mai mult, o persoană chiar vie dacă s-ar izola complet, ar pierde noţiunea timpului, ceea ce li se şi întîmplă parţial multora în diverse ocazii cînd, din pricina concentrării asupra unei activităţi captivante, cînd revin din concentrare nu înţeleg cum a putut să treacă timpul atît de repede. Alţii, sau aceiaşi în alte ocazii, dimpotrivă se plictisesc de moarte în aşteptarea unui eveniment dorit. Pentru ei timpul trece prea lent.
Aşadar aproape, chiar foarte aproape, indiferent de timpul istoric în care a trăit, trăieşte sau va trăi oricine, oricînd, oriunde, dacă se va concentra corespunzător asupra Cuvîntului vieţii, aşa cum au făcut-o deja mulţi care au văzut Împărăţia (vezi şi Evr.11.1,10,13–19).
© since 2010, Aurel Becheru.