Seara zilei de 7 iunie, 2013. Felicitări celor care au avut răbdarea să asculte un individ care nu avea răbdare să asculte nimic, contrazicea totul şi cerea în schimb să fie ascultat şi să i se accepte totul. Că aşa-i în democraţia unora! Individul? Remus Cernea, deputat USL de conjuctură, cum el însuşi mărturiseşte: „Era singura şansă pentru un reprezentant al Partidului Verde de a intra în Parlament. Oricine poate să spună orice [Reprezentativă filozofia gînditorului R.C. pentru cine nu a ascultat emisiunea; singura opinie avizată şi „corectă“ îi aparţine]. În politică este nevoie de idealuri şi valori, dar pragmatismul este la fel de important. Fără pragmatism, politicienii nu-şi pot pune în aplicare intenţiile (...) USL a fost pentru mine doar o unealtă să câştig un mandat…“! De ce felicitări? Pentru că pur şi simplu eu nu am răbdare să ascult balivernele unui oportunist de conjunctură care silueşte tot în ideea că e singurul care gîndeşte. Desigur, ceilalţi îi aduceau argumente pertinente fără să gîndească! Sigur, fără să gîndească ce gîndea el. Păi aşa-i în democraţia reală, „măi dragă“, nu putem gîndi toţi la fel, ca să nu mai spun că ceea ce poate gîndi cineva la un moment dat nu reprezintă neapărat şi o soluţie a problemei în cauză! Spun cauză şi nu discuţie întrucît dl. Cernea refuza orice dialog, vorbind de unul singur în prezenţa mai multora. Ce siluieşte Remus Cernea? Păi cam tot, de la Declaraţia universală a drepturilor omului pînă la definiţiile unor noţiuni precum normalitate, pe care le vrea redefinite! De cine? Se subînţelege că nu de cei care nu gîndesc…, ca el desigur!
Mai demult am avut ocazia să ascult un alt gînditor, dacă-mi mai aduc bine aminte, Florin Buhuceanu, sau cam aşa ceva, liderul asociaţiei Accept al ciudaţilor din România. Scuze dacă nu am picat exact pe numele corect, atît liderului Accept cît şi oricărei alte persoane care ar purta întîmplător acest nume fără să fie persoana despre care vorbesc! Trebuie să recunosc, Buhuceanu e un mic copil pe lîngă Cernea în materie de căpoşenie. Eu aşa l-am perceput! Pe Cernea, desigur! Pentru că, din acest motiv, am o bănuială, am introdus în caseta de căutare a „Partidului Verde“ cuvintele „stare civila Remus Cernea“ şi am primit un răspuns, cred edificator: «Rezultatele căutării pentru: "stare civila Remus Cernea" –Roşia Montană trebuie să rămână verde –Miercuri, 6 februarie 2013, se celebrează 1882 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Roşia Montană. Sunt organizate evenimente pentru a marca acest moment în mai multe localităţi, inclusiv in Bucureşti. Însemnătatea zilei este cu atât mai mare în acest an cu cât tema mineritului cu cianuri a fost adusa din nou în prim planul dezbaterilor politice. Verzii au anunţat prin cei doi deputati, Remus ...»! Citatul este complet (copy-paste), punctele de suspensie nu-mi aparţin. Văzînd cu cîtă ardoare susţinea Remus Cernea să li se dea ciudaţilor „verde“ la căsătorie, care, după cum se va vedea este marcă înregistrată pentru heterosexuali, nu pot să nu mă întreb dacă singurul scop al numitului de a intra în politică şi îndeosebi pe uşa din dos a Parlamentului, nu este doar acesta! Invariabil ciudaţilor li se pare că „s-a-ntîlnit hoţul cu prostul“. Domnuleee… Cernea, o fi Constituţia legea fundamentală, dar nici chiar aşa, să ne-o tragi dumneata pe la spate cu tot felul de inginerii lingvistice precum „cine sau cum defineşte normalul sau normalitatea“. Dacă-ţi trebuie definiţiile consacrate, le poţi găsi, însă dacă vrei să le schilodeşti ca să vi se potrivească vouă, nu ţine bobocel!
Vrei definiţii, iată definiţii de pe „DEX online“ şi alte surse!
Discriminare! Să începem cu asta, da? „Discriminare: s. f. Acţiunea de a discrimina şi rezultatul ei. 1. Deosebire, distingere efectuată între mai multe elemente. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetăţeni ai unui stat sunt lipsiţi de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate.
DISCRIMINÁRE s. f. 1. separare, deosebire, distincţie netă între mai multe elemente.
A DISCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A lipsi de egalitate în drepturi; a limita în drepturi (în comparaţie cu ceilalţi cetăţeni).“
Deosebirile sau distincţiile nete nu sînt automat discriminări. Cînd facem deosebirea între alb şi negru, zi şi noapte, frig şi cald, mînă şi picior, inimă şi ficat, oi şi capre, fier şi cupru ori altele şi altele, o facem din nevoia de ordine, nu putem trăi într-un haos total, şi nici nu „discriminăm“ prin aceasta culorile, lumina şi întunericul, vremea sau temperatura, sau orice altceva. Statul, dreptul, Declaraţia universală a drepturilor omului dată în decembrie 1948, apărute pe scara temporală a unei istorii a societăţii oamenilor, nu au şi nici nu pot avea vreo legătură cu nişte „cioturi uscate“ care, deşi au descendenţă heterosexuală fiind născuţi dintr-un bărbat şi o femeie, nu pot asigura ca ascendenţi nici măcar un singur nivel de descendenţă, prin urmare nici nu le pot aparţine, ci sînt ale oamenilor normali care cred în viaţă şi asigură o continuitate normală a vieţii şi după moartea lor. Mai mult decît atît, orice drept presupune şi obligaţiile corespunzătoare care atrag responsabilitatea şi altruismul, ceea ce nu e cazul ciudaţilor care constant discriminează obligaţiile arogîndu-şi exclusiv drepturile. Cum se va vedea mai departe au un comportament violent, sînt neînduplecaţi şi nu-i interesează altceva decît satisfacerea propriilor plăceri perverse, în totală desconsiderare faţă de persoanele normale şi de Dumnezeu.
Natural! „NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparţine naturii; care se găseşte în natură. Drept natural = (în concepţia unor filozofi) drept considerat ca imuabil şi universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau raţiunea umană, fie din voinţa sau raţiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenţia omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3. Care este lipsit de artificiu, de rafinament, de afectare, simplu; care se realizează spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial)… 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potriveşte cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. pur, veritabil, neartificial, necăutat, neprefăcut, nesilit, nestudiat, simplu, spontan.“
Natural aşadar normal, firesc!
Normal! „NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural. Care este conform cu o normă; (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des.
NORMÁL2 ~ă (~i, ~e) 1) Care este în concordanţă cu norma; conform normei; firesc; natural; obişnuit. Condiţii ~e. ◊ În mod ~ de obicei; de regulă. 2) (despre fiinţe vii) Care este în conformitate cu normele speciei sale (din punct de vedere fizic şi psihic).“
Normal—ceea ce conduce şi la normalitate—natural, firesc, obişnuit, şi chiar în conformitate cu norma, cu normele speciei sale d.p.d.v. fizic şi psihic aşadar valoarea întîlnită cel mai des prin urmare reprezentativă, sau cu o normă de drept obişnuită nu forţată!
Familie! „FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, şi care constă din soţ, soţie şi din descendenţii acestora.“
Căsătorie! „CĂSĂTORÍE, căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soţi, viaţă conjugală; căsnicie.
CĂSĂTORÍE ~i f. 1) Convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat şi o femeie, care şi-au luat obligaţia să întemeieze o familie. A lua în ~. A da în ~. 2) Trai în comun al soţilor; căsnicie.“
Pervers! „PERVÉRS, -Ă, perverşi, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) care este înclinat spre fapte rele, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecăţii, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, făţarnic; spec. anormal din punctul de vedere al comportării în relaţiile sexuale. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate.
PERVÉRS ~să (~şi, ~se) 1) Care face rău sau încurajează răul; înclinat spre fapte rele. 2) Care vădeşte devieri nefireşti de la comportarea normală; corupt.“
Desigur pentru Remus Cernea perversitatea cu sens atenuat poate fi tot una cu pragmatismul.
Dreptul! Ei, şi acum definiţia dreptului: sursă: http://www.referatele.com/referate/noi/drept/definitia-dreptului1141331213.php Avertizare! Veţi fi întîmpinaţi cu o momeală care vă spune că „nu e o glumă, sînteţi vizitatorul cu numărul 100.000“, şi asta chiar dacă închideţi imediat şi reintraţi de mai multe ori. Nu, nu e o glumă, e o escrocherie! Nu vă atingeţi în nici un fel de cadrul cu pricina, ignoraţi-l total! Dacă nu reuşiţi să vedeţi parţial textul, căutaţi o altă sursă, ori renunţaţi definitiv.
„Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în scopul reglementării relaţiilor sociale conform voinţei de stat, a căror respectare obligatorie este garantată de forţa coercitivă a statului. Dreptul ca sistem al normelor crează raporturi sau relaţii juridice. Dreptul ca expresie a voinţei de stat reprezintă un obiectiv important al multor curente juridice şi este privit ca un fenomen voliţional sau nevoliţional şi îl situează în sfera normativului şi/sau al relaţiilor sociale. Dreptul se prezintă ca o unitate între conţinut şi formă.
- Conţinutul condiţionează formele de exprimare denumite: -izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului.
- Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative şi în primul rând legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.
Dreptul cuprinde elemente de natură ideologică relaţională şi instituţională. Conţinutul apariţia şi dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi înţelese numai prin cunoaşterea mecanismului factorilor ideologici, a politicii. Prin drept sunt aduse la îndeplinire cele mai importante măsuri politice formulate ca fiind ale statului.
Dreptul, conştiinţa juridică şi politică este un fenomen social şi psihologic complex de natură raţională, afectivă şi volitivă.
Normele juridice constituie structura internă a dreptului. Dreptul este alcătuit din totalitatea normelor juridice organizate în sistem.
Morala! Reprezintă un ansamblu de concepţii şi reguli, cu privire la bine şi la rău, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morală sunt creaţia societăţii sau grupurilor sociale. Morala este un ansamblu de norme izvorâte din experienţa societăţii pe parcursul dezvoltării sale, în strânsă legătură, tot o dată, cu gradul de cultură, civilizaţie, avuţie şi chiar influenţă asupra comunităţii, determinând tot o dată conceptul despre bine şi rău. Normele de morală indică conduita oamenilor în societate şi familie, indică consecinţele nerespectării acestora şi sancţiunile morale şi punitive.“
Şi ultima strigare: „Conceptul de raport juridic: Dreptul nu constituie un scop în sine, el este creat în vederea reglementării conduitei oamenilor. Această funcţie se realizează prin elaborarea unor norme juridice ce sunt obligatorii în compotramentul oamenilor în societate şi cuprind deopotrivă drepturi şi obligaţii. Aceste relaţii interumane au caracter de relaţii sau raporturi juridice. Raporturile juridice sunt o treaptă necesară în realizarea funcţiei dreptului. Astfel participanţii la aceste raporturi apar ca titulari de drepturi şi obligaţii juridice în egală măsură.“
Ceea ce demonstrează că pretenţia de a nu fi discriminat prin neoferirea unui drept cuvenit altora, deşi ţi-ai încălcat flagrant obligaţiile în sînul familiei şi societăţii discriminate la greu, nu poate fi în nici un caz valoare ci atentat la valoare! Nici nu vreau să mă gîndesc ce pretenţii vor mai ridica sau ce acţiuni drăceşti îşi vor mai permite după obţinerea dreptului la căsătorie deopotrivă cu heterosexualii, dacă acum cînd nu îl au se consideră discriminaţi şi îndreptăţiţi să nu fie! După ce norme vor mai judeca instanţele procesele apărute din conflictele normalilor cu ciudaţii, căci vor fi inevitabil, şi cine vor fi atunci cei discriminaţi?
Ei, şi pentru că solicitanţii de drepturi fără obligaţii au predilect drept „cai de bătaie“ discriminarea şi drepturile omului, să evidenţiem o serie de norme de drept din „Declaraţia universală a drepturilor omului“, chiar şi fragmentar, spre edificare. Sursă http://antidiscriminare.ro/pdf/DecUniv.pdf.
„Declaraţia universală a drepturilor omului“:
„Art.1: Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi.
Art.2/1: Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta
Declaraţie, fără nici o deosebire,…
Art.3: Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa.
Art.5: Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
Art.7: Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.
Art.16/1: Cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici o restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei.
Art.16/2: Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi.
Art.16/3: Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
Art.21/3: Voinţa poporului este baza puterii de stat,…
Art.25/2: Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire speciale.
Art.26/2: Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale.
Art.26/3: Părinţii au, cu prioritate, dreptul să aleagă felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor.
Art.28: Fiecare persoană are dreptul să beneficieze, pe plan social şi internaţional, de existenţa unei ordini care să permită ca drepturile şi libertăţile enunţate în prezenta Declaraţie să-şi poată găsi o rezolvare deplină.
Art.29/1: Individul are îndatoriri faţă de colectivitate, numai în cadrul acesteia fiind posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale.
Art.29/2: În exercitatrea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică.
Art.29/3: Aceste drepturi şi libertăţi nu vor putea, în nici un caz, să fie exercitate contrar scopurilor şi principiilor Organizatiei Naţiunilor Unite.
Art.30: Nici o prevedere a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat, un grup sau persoană dreptul de a se deda la o activitate sau de a săvârşi vreun act care să conducă la desfiinţarea drepturilor şi libertăţilor enunţate în prezenta Declaraţie.“
Desigur asta nu este tot, partea spirituală nu va lipsi, dar fiecare lucru la timpul lui! Înainte de a trece la consideraţiile constituţionale de drept şi discriminare—desigur, discriminare în raport cu drepturile consfinţite prin normele de drept, nu doar o gargară iluzorie despre o închipuită discriminare existentă doar în mintea unora, norme pe care doar încearcă să le forţeze în favoarea lor pentru a cîştiga drepturi pe care nu le au—ar trebui să încercăm să identificăm „cine este ciudaţii şi ce vrea ei“, pentru că în ciuda declaraţiilor de afecţiune drăgăstoasă pentru partenerii lor şi de persoane adulte cu drepturi, Claudia Iordache a demonstrat magistral că pînă şi copiii foarte mici, preşcolarii adică, ştiu foarte bine din viaţa de toate zilele şi din cultura poporului român, ce este căsătoria, între cine şi cine, ba chiar şi cum se încheie o căsătorie şi diverse amănunte despre acest demers, succesiv în zilele de 13 şi 14 iunie 2013. Asta da punere la colţ, inclusiv a premierului „copy-paste“ care „o-ntoarce ca la Ploieşti, dar nu poţi să te Piteşti“ susţinînd că „nu vede de ce actuala prevedere din Constituţie, care defineşte căsătoria ca relaţie între "soţi", ar trebui schimbată“! Desigur, declaraţie făcută fără consultarea prealabilă a Dacianei Sîrbu, doamna inimii lui, ori a moştenitorului (sau moştenitoarei) pe care doamna l-a alăptat şi îngrijit firesc, tradiţional. Şi ca să „n-avem vorbe la proces“ domnu’ procuror, Constituţia face vorbire despre căsătoria între soţi ca parte a unei norme de drept viciat prezentată şi viciat comentată, norma avînd faptic în vedere definiţia familiei care este o relaţie de mai lungă sau mai scurtă durată întemeiată legal prin actul pasager al căsătoriei ca întocmire, semnare şi eliberare a documentelor în prezenţa martorilor. Căsătoria este un act ce legitimează o relaţie, nu relaţia însăşi! Din cîte ştiu eu relaţia între soţi de după căsătorie se mai cheamă şi căsnicie, ceea ce nu dă dreptul la confuzie! Înainte de actul căsătoriei cei doi se numesc iubiţi, amanţi, concubini, în nici un caz soţi! Aşa se numesc abia după căsătorie, domnule soţ al unei doamne care vă e soţie! Singura perspectivă reală şi legală a soţilor ar fi aceea a anulării căsătoriei prin divorţ, devenind astfel liberi pentru căsătoria cu alte persoane libere şi ele, altfel „căsătoria între soţi“, numită bigamie, ar fi ilegală! Acum e clar domnule premier de ce „nu poţi să Piteşti“ „căsătoria între soţi“? Pentru mine oricum nu e limpede cum pot fi lesbienele „soţi“! Ca să nu mai zic de cei cu capra dispusă sau poate că nu „să stea capră“, gonflabila, cele cu vibratorul ori alte ciudăţenii! Avînd la dispoziţie atît definiţia familiei cît şi a căsătoriei ar trebui să fiţi de acord că norma constituţională redefineşte „creator“ norma de drept din „DUDO“ a Naţiunilor Unite. A se vedea articolul 16 care nu prezintă nici un dubiu şi nici un viciu de formulare.
Art.48/1: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.“ Desigur formularea „căsătoria… între soţi“ este nefericită şi inadecvată, ceea ce se vede imediat din alineatul al doilea, dar limba română e grea pînă şi pentru unii români, nu numai pentru străini, pentru că, aşa cum se vede din text acordul este făcut forţat într-o frază care începe nefiresc prin folosirea ca prim cuvînt a familiei şi nu cum ar fi firesc a căsătoriei, avînd probabil în vedere că e la modă ca mai întîi să-ţi faci familia ca soţ şi soţie (concubin şi concubină), abia apoi să te căsătoreşti, dacă te mai căsătoreşti, astfel de căsnicii nelegitime fiind tot mai des întîlnite. În plus, această normă de drept din legea fundamentală seamănă izbitor de mult cu definiţia familiei, nu a căsătoriei, definiţie puţin schilodită ca să încapă de-a valma şi una şi alta! Cred că unii ar putea să ia lecţii de limba română, evident şi de drept, din analizarea articolului 16 al „DUDO“ care este structurat pe trei alineate, primul ca prezentare generală avînd prima frază terminată, nu începută, cu familia, vorbindu-se apoi succesiv şi distinct despre căsătorie şi familie, familia ca relaţie fiind rezultanta actului căsătoriei. Eşecul BOR de a „drege busuiocul familiei întemeiate pe…“ ("Familia, elementul natural şi fundamental al existenţei şi dezvoltării societăţii, se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.") se explică probabil prin formularea iniţială perversă a textului la revizuirea din 2003, cînd unii parlamentari „au luat textul de la spate“ spre faţă, vizînd ei ceva în mintea aia a lor de politicieni. Avînd în vedere ultimele trei articole din DUDO, respectiv 28, 29 şi 30, articolul 16 din DUDO ar trebui preluat integral şi fără vreo modificare atît în Constituţia României cît şi în Constituţia oricărui alt stat democratic, în deplin respect pentru drepturile fundamentale ale omului.
Se spune că în România nu legile lipsesc ci aplicarea acestora! Desigur, există şi raţiuni „ale unor grupuri de interese“, n-am nici o îndoială! Însă dincolo de acestea, chiar şi numai 10% din normele de drept cuprinse în legile alcătuite de ai noştri parlamentari pot încurca punerea în practică a unei multitudini de alte norme din alte legi conexe. Şi ce „conţopist“ şi-ar bate capul cu descurcarea iţelor pe propria răspundere, dacă legiuitorul…? Aşa că „legile de la cap se-mput“ măi dragi parlamentari. Uneori chiar cu „parfum“ de LGBT! Şi de la coadă se rad!
Art.48/2: „Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.“ Prin urmare, celor doi care i-au discriminat liber consimţit pe toţi ceilalţi care ar fi avut vreo pretenţie, devenind soţi, adică soţ şi soţie, putînd astfel întemeia o familie cu perspectiva de a da naştere în mod natural, în sînul familiei, unor noi membri ai societăţii, o dată căsătoriţi nu le mai rămîne decît perspectiva unei discriminări în sens invers, adică despărţirea sau divorţul, deci ruperea relaţiei de familie stabilită prin căsătorie.
Aşadar, „cine este ciudaţii şi ce vrea ei“? Aţi cunoscut vreodată personal un ciudat sau o ciudată, fără să fi aflat întîmplător din presa scrisă sau audio-vizuală despre X sau Y că ar fi gay sau lesby? Cîţi astfel de ciudaţi cunoaşteţi personal? Eu nu cunosc nici unul, una! Şi asta nu pentru că nu ar fi, ci pentru că sînt oameni ascunşi care-şi ţin secret viciul, iar cei care decid într-un sfîrşit să şi-l descopere o fac pentru că sînt deja descoperiţi de alţii întîmplător. Mai mult decît atît, sînt şi persoane publice, restul rămînînd în anonimat. De Jean Marais aţi auzit? Eu cînd am auzit prima dată am zis că-i o tîmpenie pentru că se spunea că „s-a săturat de femei şi vrea altceva“. De Ioan Luchian Mihalea aţi auzit desigur, dar abia după ce a fost omorît. De alţii nu vă mai spun că pierdem timpul, şi oricum nu ştie nimeni cu siguranţă dacă persoanele în cauză chiar sînt (sau au fost) ciudaţi. Care ar putea fi traseul devenirii acestora din descendenţi ai unui bărbat şi unei femei care a purtat sarcina şi a alăptat pruncul, dintr-un normal psihic în ciudat? Pentru că evident aici vorbim în primul rînd de copii ai unui tată şi ai unei mame care nu şi-au iubit părinţii de vreme ce au apucat pe căi sucite, aşadar factorul psihologic a fost primordial, de aici începînd totul. Altfel, aşa cum a demonstrat şi „colţul“ Claudiei Iordache, copiii îşi iubesc părinţii, apreciază că s-au născut într-o familie sănătoasă psihic (adică sufleteşte), ştiu de mici ce-i căsătoria, sînt deschişi faţă de lume şi viaţă, acceptînd cu bucurie să discute pe acest subiect cu veşnic „neştiutoarea“ Claudia, pe care doar copiii o pot scoate din încurcătură. Şi mai e un element de luat în consideraţie. Un copil, un puber, un adolescent este mult mai vulnerabil atît în faţa propriilor eventuale fantezii, cît mai ales în faţa mijloacelor de amăgire şi corupere din panoplia unor adulţi deja corupţi, care nici nu se mai gîndesc a renunţa la perversiunea lor, ci doar la satisfacerea ei. Aşadar este de presupus că această schimbare de comportament începe la vîrste fragede.
Avînd în vedere cele din paragraful anterior, nici nu mă gîndesc să fac vină cuiva, însă nici nu pot să nu supun atenţiei articolul 49 din Constituţie:
„Art.49: Protecţia copiilor şi a tinerilor
(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.“
Aşadar domnul prim ministru, şi nu numai dumnealui, are destule lucruri cu adevărat serioase de trecut în agenda de activitate. Chiar şi domnul Cernea, dacă chiar nu e ciudat el însuşi, îşi poate îndrepta în plus privirea cu mai mult folos şi spre alte articole din DUDO, ca de exemplu cele din intervalul 22 la 28. Ca şi în medicină, prevenţia poate fi o soluţie acolo unde este posibilă, dar tratamentul unor astfel de înrobiţi ai păcatului nu ar fi decît o luptă deja pierdută. De obicei „împricinaţii“ nu vor ei înşişi să lupte pentru a-şi învinge patima, şi atunci au tupeul să se considere discriminaţi de cei care nu au avut nici o iniţiativă sau vreun amestec în toată devenirea lor perversă, şi să ceară celor normali să-i accepte aşa cum au devenit, oferindu-le pe tavă drepturi pe care nu le pot avea, nefiind compatibili cu ele nici biologic, nici psihologic. Aşadar conform articolului 7 din DUDO, dar şi a altora pe care le-am menţionat anterior, noi cei normali sîntem discriminaţi şi avem dreptul la protecţie împotriva discriminării. Teoretic, pentru că practic noi sîntem majoritari, şi oricum noi decidem. Prin vot majoritar din cîte ştiu! Dacă nu „ne îmbrobodesc“
politicienii! Într-un stat de drept ar trebui să mai decidem şi noi, nu doar politicienii, cum e obiceiul pe la noi şi se pare că şi pe la alţii în această privinţă*!
Un simplu exerciţiu de imaginaţie relevă că în baza acestor sinucigaşi atît specia umană cît şi tot ce se leagă de ea, stat, societate, familie, cultură, drepturi, definiţii şi orice altceva, ar dispare pentru totdeauna. Ce nevoie au ăştia de drepturi? Morţii nu au nevoie de drepturi, n-au ce face cu ele, dar dacă totuşi consideră că au, să lupte pentru ele! Nici o problemă, să-şi formeze propriul partid politic, să intre în Parlament prin vot democratic corect, şi să le obţină pentru ei fără să se atingă de drepturile noastre. Să-şi facă parteneriate civile şi ce mai poftesc ei, democratic, fără presiunea străzii! Să lase căsătoria aşa cum a fost, este şi va fi atît în definiţie cît şi în normele de drept ca marcă înregistrată a celor normali, nepervertiţi! Noi sîntem îndreptăţiţi în mod natural să-i respingem! Avem nativ un sistem imunitar care se manifestă nu doar la nivel biologic ci şi la nivel psihologic. Nu-i putem accepta, nu sîntem compatibili, nu avem ce comunica, stările noastre sufleteşti sînt diferite, care-i problema? Nu noi sîntem cauza, de ce am suporta noi efectul? Aşa este sistemul imunitar, discriminator! Ăsta este rolul lui, să depisteze intruşii apoi să-i anihileze pentru a nu ne deranja. Simplu! Ei de ce vor să fie altfel, să fie diferiţi? Să fie pe cîrca şi în grădina lor! Limitat, că oricum sînt limitaţi din proprie iniţiativă!
Declaraţia universală a drepturilor omului (DUDO) abia a intrat în al şaptelea deceniu al existenţei sale şi nu cuprinde nici o prevedere cu caracter normativ referitor la gay, lesby etc. Totuşi homosexualii au apărut înainte de potop! Ce au produs şi ce moştenire au lăsat? Păi haide să vedem, şi asta nu din istoria lor că nu au o istorie a lor, un popor al lor, o limbă a lor, un stat al lor, şi fără să reiau distrugerea aproape în întregime a Beniamiţilor.
„Vorba bună“ a lui Remus Rădulescu avînd numărul 54, „Două mări în Ţara Sfîntă“ sună astfel:
„În Ţara Sfântă există două mări, sau două lacuri întinse. Una în nordul Israelului, Marea Galileii, cealaltă mai în sud.
Cele două mări sunt legate între ele prin râul Iordan. Marea Galileii e bogată în peşte, o ştim şi din Evanghelie.
Pe malul ei îşi câştigau existenţa câţiva dintre apostolii lui Iisus, pescari de meserie.
Cealaltă mare, din sud, mult mai adâncă şi mai întinsă, este din contră stearpă de orice formă de viaţă.
Nici un peşte şi nicio pasăre nu trăiesc în apele foarte sărate ale ei. Din această cauză i se şi spune Marea Moartă.
Şi totuşi, şi Marea Galileii şi Marea Moartă sunt alimentate de aceeaşi apă dulce a Iordanului. Cum se face că una este vie iar cealaltă cu desăvârşire lipsită de viaţă?
Există desigur explicaţii geologice, hidrologice. Nu mă refer la ele, nici nu sunt vreun specialist.
Am găsit însă într-o carte de eseuri o explicaţie morală. Şi anume: Marea Galileii este plină de viaţă, pentru că ceea ce primeşte dă mai departe. Râul Iordan se varsă în ea, dar apoi îşi continuă cursul spre sud.
Marea Moartă este moartă pentru că ceea ce primeşte reţine pentru ea, nu dă mai departe. Ce-i drept Iordanul sfârşeşte în a doua mare în care se varsă.
În Ţara Sfântă sunt două mări, iar în lume, nu-i aşa, sunt două feluri de oameni.“
Poate că acum exerciţiul de imaginaţie nu mai întîmpină nici o dificultate, avînd în vedere similitudinea de „comportament“ dintre Marea Moartă şi „gaura neagră“ din dosul poponarilor care „înghite“ tot fără să elibereze „valoare adăugată“, ci doar deşeuri toxice, aşa cum sînt şi ei. Însă ceea ce nu ne mai spune „vorba bună“ este că Marea Moartă nu este o mare ca oricare alta, ci una care are o istorie aparte şi este un simbol mereu prezent spre învăţătura noastră.
Cîndva, demult, în vremea lui Avraam şi a nepotului său Lot acest teritoriu era o Cîmpie verde şi mănoasă care hrănea turmele şi cirezile lui Lot (Gen.13.2,5–13). Această Cîmpie încă mai adăpostea cetăţile Sodoma şi Gomora. Avraam a fost înştiinţat despre distrugerea acestor cetăţi din pricina pervertirii locuitorilor lor şi a încercat să intervină pentru nepotul său Lot. La potop au fost salvaţi Noe, trei fii ai lui şi cele patru neveste ale fiecăruia din ei, opt suflete (Gen.6.18; 1Pet.3.20). Avraam a ajuns cu „negocierea“ pînă la zece, apoi s-a oprit (Gen.18.16–23,32,33). Iată cît de stricaţi erau oamenii atît la potop cît şi în vremea şi preajma lui Lot, şi cît de răspîndită era stricăciunea care atinsese şi păzitorii turmelor şi cirezilor lui Lot, căci Avraam începuse „negocierea“ de la cincizeci! Să nu poţi găsi nici măcar zece oameni întregi la minte şi la suflet, e foarte grav, aşa nu se mai putea continua! Răul trebuia înlăturat de la rădăcină, iar acolo unde oamenii, oricît de puţini la număr încă mai speră la normalitate şi o viaţă demnă primesc ajutor de la Dumnezeu în această întreprindere care necesită o desfăşurare de forţe ce excede puterea celor ce cred în El. Relatarea ne arată că ginerii lui Lot au fost distruşi, rămînînd pe loc, iar soţia lui Lot care nu putea fi decît o localnică a sfîrşit-o şi ea, dovedindu-se necredincioasă (Gen.19.1–29). Ceea ce s-a întîmplat atunci acolo nu putea fi luat mai departe ca amintire, fiind astfel acoperită de sare în timpul „contemplării“ dezastrului pe care-l privea oricum înmărmurită, însă Marea Moartă sau Sărată rămîne o mărturie a distrugerii totale a celor ce dispreţuiesc viaţa normală şi pe Dumnezeu.
E trist dar adevărat, aceşti oameni nu au nici cea mai mică umbră de consideraţie faţă de Dumnezeu şi darurile pe care le deţin de la El! Deşi vorbesc de valoare, evoluţie, genetică—în contextul folosirii unor „inginerii lingvistice ori raţionale perverse“ lipsite de sens cum ar fi aşa-zisa orientare sexuală cu un singur sex, anulînd pînă şi ideea implicit duală de sex—se comportă într-un dispreţ total faţă de adevăratele valori, prima dintre acestea fiind viaţa însăşi. În accepţiunea normală şi generală—neaplicată la aşa-zisa „teorie ştiinţifică a evoluţiei speciilor“—evoluţia este percepută ca un parcurs pozitiv, nu negativ! Unei evoluţii negative îi spunem involuţie, şi acesta este cazul lor, sînt nişte trădători degeneraţi ai oricăror valori legate de familia firească. Pe lîngă alte tare pe care le mai au, tot materialul genetic reproducător care asigură continuitatea biologică a vieţii prin fecundare, purtare de sarcină şi naşterea de noi indivizi umani, este batjocorit fiind invariabil trimis în haznaua sigmoidă a celuilalt partener pervers. Nediscriminatoriu cînd se încalcă legile naturale ale lui Dumnezeu care ne-a creat? Mai întreb încă o dată, cine pe cine discriminează, şi încă într-o totală desconsideraţie şi bătaie de joc! Ce drepturi revendică aceştia care încalcă elementarul drept la viaţă? Nu e strigător la Cer, adică la Dumnezeu?
Se tot bate apa în piuă cu Uniunea Europeană. Domnii din UE care au astfel de idei ar trebui să accepte că UE este o comunitate politică, economică şi monetară liber consimţită pînă la un punct. Nu au nici un drept să ne spună pe cine să primim în pat prin căsătorie, aici fiecare e mai suveran decît orice suveran, nici să acceptăm ca buni descreieraţii şi perverşii. Pe ai lor să şi-i stăpînească sănătoşi şi să-i păstreze pentru ei. Să nu facă cu ciudaţii cum au făcut cu deşeurile toxice de care voiau să scape, nici cu ţiganii, pardon, rromii pe care i-au civilizat de ne-au umplut de respect trimiţîndu-ni-i înapoi pe cap, că noi sîntem datori să-i civilizăm, nu ei! Dacă ei acceptă căsătoria între ciudaţii lor „civilizaţi“, descendenţa artificială prin înfiere (nebun să fii să-ţi dai copilul pe mîna unora ca ei!), şi alte drepturi anormale în numele toleranţei prost înţelese, să fie în bătătura lor, a fiecărui popor în parte care poate accepta cacialmaua. Noi românii sper să nu acceptăm să fim casă de toleranţă pentru ciudaţi, ci dimpotrivă ar trebui să ne îngrijim să avem cît mai puţini ajutîndu-i pe cei care încă se mai poate să nu înainteze pe aceste căi nefireşti.
Dacă alţii uită, măcar noi să nu uităm că familia, prin graţia lui Dumnezeu, este şi trebuie să rămînă un templu spiritual generator de valori şi cultură sănătoasă cu un mandat divin precis, Domnul Isus Cristos însuşi fiind descendent al unei familii, purtat ca sarcină, născut, hrănit şi îngijit cu dragoste maternă de o femeie! De un bărbat nu ar fi fost posibil, iar pentru Adam Dumnezeu a creat-o Eva, nu pe Ion, Vasile, John, Pablo, Henry sau mai ştiu eu cum, şi încă din chiar trupul lui, perfect compatibilă şi complementară (Gen.1.27,28,31; 2.18,21-23). Iar familia ca templu spiritual este un rezultat al mărcii înregistrate, tot prin graţie şi mandat divin, pe care o numim căsătorie, şi în care n-au nici un amestec şi nici parte ciudaţii (Gen.2.24; Mat.19.4–6). Asta este legea, ăsta este dreptul, astea sînt normele de drept! Universale pentru pămînteni!
Căsătoria nu este doar un act formal, ci prin căsătorie se legitimează relaţia afectivă reciprocă ce animă perechea pe cale să devină „un cuplu“, şi se statuează un cadru spiritual, cultural şi educaţional, un creuzet al dezvoltării şi cizelării oricăreia dintre relaţiile la nivelul unei comunităţi, şi de aici al întregii societăţi, relaţie menită să devină leagănul seminţei dumnezeieşti pe care Dumnezeu însuşi o cere; astfel legitimitatea conferă căsătoriei conţinut, acel conţinut fără de care ar fi sterilă şi lipsită de sens, chiar şi pentru heterosexuali (Deut.32.45–47; Isa.1.8–13; 3.9; 6.8–13; Rom.11.4,5; Mal.2.10,14,15,16; 3.1–3)! Dacă relaţiile heterosexuale în afara căsătoriei, ca şi rodul acestora, nu beneficiază de binecuvîntarea divină, cum ar putea beneficia de binecuvîntare nişte relaţii perverse ale unor uscături degenerate? Celor care consideră că Biblia este o „culegere de poveşti fără noimă“ le mărturisesc deschis că ei înşişi sînt nişte astfel de poveşti, nişte bancuri proaste pe care înşişi le fac, şi pe care nu le aşteaptă nici un viitor, spre deosebire de Biblie, rădăcina din care-şi trag seva vieţii aceia care-şi onorează Tatăl ceresc.
Nu degeaba am subliniat mai înainte „discriminarea“ între oi şi capre, pentru că Dumnezeu însuşi în mod simbolic şi discriminator face această deosebire între oameni (Mat.25.31–34,41). Şi mai mult decît atît cărţile Apocalipsa şi Ezechiel ne dezvăluie în ce loc vor fi depozitate oasele celor care vor pieri în foc în timpul celui de-al „şaptelea împărat“, înaintea zilei judecăţii, pentru pregătirea noului pămînt, cum am mai spus deja (Apoc.20.7–10; Ezec.39.11–15). Cine are minte să înveţe, cine nu să nu se plîngă mai tîrziu de discriminare! Dacă va mai avea timp, fiindcă în nici un caz nu va mai avea cui să se plîngă.
* * * * * * *
*P.S., sau dacă vreţi, „la închiderea ediţiei“.
E limpede că oricare pagină a site-ului de faţă presupune cel puţin trei pagini, ceea ce, din motive de eficienţă, mă determină să abordez o serie întreagă de operaţiuni abia după definitivarea textului în pagina prezentată individual, nu în set de cadre, care evident e copie fidelă.
Relaxat după ce realizasem ceea ce deja aţi parcurs, am deschis „net“-ul pentru o scurtă informare despre starea vremii pe ziua următoare, dar… titlul unei pagini „Homosexuali bătuţi în Moldova“ mi-a atras atenţia şi am dorit să văd ce era scris acolo. Desigur puteţi să vedeţi şi singuri la adresa http://ro.stiri.yahoo.com/homosexuali-b%C4%83tu%C8%9Bi-%C3%AEn-moldova-162611110.html.
Nu subiectul în sine este interesant ci doar ce se poate „citi printre rînduri“. Ceea ce am adăugat paginii deja definitivate a fost doar acea steluţă cu sugestia „tool-tip“ corespunzătoare, şi care nu întîmplător este pusă chiar acolo, după cum se va vedea, deşi tare mult aş vrea să nu am dreptate. Conţinutul articolului respectiv este prea lung pentru a-l reproduce aici în întregime, însă comentariul meu va fi însoţit şi de cîteva citate semnificative pentru ceea ce voi comenta şi voi susţine.
Un individ de 25 de ani care lucrează, atenţie, în domeniul IT&C, sub pseudonimul Casian Josan, povesteşte cum şi-a „agăţat“ pe un site specializat „un iubit“ orientat sexual. Chiar de la prima întîlnire s-a pornit o „dragoste cu năbădăi“ din „nepotrivire de caracter“, încheiată pe loc după declaraţia Don Juan-ului „bulangiu“, cu recepţionarea unei „directe în barbă“ ceea ce l-a condus mai întîi la un cabinet medical să fie cusut, apoi la o secţie de poliţie să reclame „violentul agresor“, care în realitate nu iubeşte bulangii ci doar îi caută pentru a-i pedepsi pentru „orientarea lor dosnică“. Mă rog, asta-i varianta bulangiului, că celălalt încă nu a fost audiat de poliţie, aşa încît nu dispunem şi de o declaraţie a acestuia, cum ar fi normal într-o democraţie care se respectă şi respectă drepturile omului, inclusiv cel la prezumţia de nevinovăţie.
De aici o serie întreagă de comentarii, inclusiv şi mai ales de la organizaţii de lobby care „militează pentru drepturile comunităţii LGBT [lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali]“. Aşadar ei nu fac propagandă ci militează! Realitatea care mi se dezvăluie mie este că mai degrabă—şi tocmai asta spuneam că „citesc printre rînduri“ însă aş vrea să nu am dreptate—aceste organizaţii militante sînt stimulate şi susţinute, dacă nu chiar conduse din umbră, de anumiţi politicieni cu nişte scopuri nu tocmai, ei na că nu pot să mai evit, „ortodoxe“, adică mai pe şleau, necurate sau dacă vreţi chiar drăceşti! Nu homălăii vor să iasă în faţă, dar cei care vor să-i promoveze aducîndu-i în atenţie îi manipulează şi încearcă să manipuleze întreaga societate a normalilor să-i accepte ca normali, egali, ş.a.m.d. Vi se pare că politicienii ar face indiferent ce, adică făcînd abstracţie de acest caz, fără un scop anume? Amintiţi-vă măcar ce spunea Cernea de pragmatism şi idealuri! Eu unul am convingerea nu doar că au un scop, cel puţin un scop foarte precis, pe care-l şi bănuiesc, ci şi că se face un lobby intens pentru atingerea acestui scop!
Lumea modernă numită şi civilizată a stimulat tot felul de idei şi idealuri precum „evoluţia speciilor“, farfuriile zburătoare, extratereştrii, viaţa pe alte planete în afară de Terra, zborurile cosmice cu tot felul de alte adiţionale, inclusiv vînzarea de „pămînt“ pe lună, şi mai ştiu eu ce altceva, idealuri care aprind necontenit imaginaţia, îndeosebi a tinerilor. S-a încercat şi se încearcă încă obţinerea a tot felul de roboţi dotaţi cu „inteligenţă artificială“ şi tot felul de calităţi ieşite din comun care să depăşească pe cele ale omului obişnuit. Dar ce robot mai perfecţionat, dotat realmente cu inteligenţă naturală, potrivit unor anumite scopuri, se poate „inventa“ decît omul? Desigur civilizaţia industrializării ne-a transformat deja pe foarte mulţi din oameni în roboţi, dar pentru anumite scopuri acest soi poate fi nesatisfăcător. Este vizat aşadar tipul de robot uman uşor şi perfect manipulabil, labil psihic, fără mamă, fără tată, fără fraţi, fără surori, fără nimeni căruia să-i pese de el şi să-l caute dacă i se întîmplă ceva şi nu mai dă nici un semn că există, fără nimeni care să-i plîngă dispariţia, şi desigur fără să-i pese de nimeni, robul satisfacerii perverse a instinctului sexual fără a se lega sufleteşte de urmaşi, cea mai puternică legătură din cîte cunosc pe care a realizat-o Dumnezeu pentru om, şi nu numai. Mai mult decît atît, realizarea „tehnologică“ a unui astfel de „robot“ este la îndemînă şi foarte ieftină, pretîndu-se la o producţie de serie rapidă şi în număr suficient de mare pentru acoperirea necesităţilor. Cam asta citesc eu printre rînduri, şi se pare că Republica Moldova este un „poligon de încercare“ fără cusur! Deşi pe lîngă românce, moldovencele de peste Prut şi chiar rusoaicele, sînt printre cele mai frumoase femei din lume, fapt recunoscut şi de străini.
Se vorbeşte deja despre un rus, specialist şi el în IT&C, care şi-a propus şi este finanţat corespunzător să realizeze un creier nemuritor pe calea tehnologiei informaţiei digitale. Cui îi trebuie aşa ceva? Cine visează să devină nemuritor şi în ce scop? Dar mai ales cine îl manipulează din umbră să-şi dorească nemurirea? Eu deja cunosc răspunsul şi cred că toţi cititorii serioşi ai acestui site au înţeles ce înţeleg şi eu. Satana s-a angajat într-o luptă oarbă nu pentru a o cîştiga ci doar pentru a se dovedi cît este de pervers, însă va atrage după el şi mulţi alţi oameni care nu se ţin strîns de Dumnezeu. Ei sînt deja victimele lui! Eu nu cred în „rezolvările“ de care vorbesc unii în articol, nici nu văd o motivaţie reală şi legitimă la suciţii „organizaţiilor de lobby“ care militează. Tocmai de aceea am şi acordat atenţie situaţiei şi am scris încă şi aceste rînduri.
Pentru cei ce din diverse motive nu vor citi articolul, iată doar cîteva mostre de gîndire creatoare din panoplia lobby-iştilor pro LGBT-işti:
«Astfel de atacuri au avut loc şi în anii trecuţi, a explicat pentru Yahoo! News Angelica Frolov, reprezentantă a organizaţiei GenderDoc-M, care militează pentru drepturile minorităţilor sexuale: „Dar în ultima lună deja avem 3 cazuri. Nu ştiu care ar fi problema: sunt mai dese atacurile sau victimele deja nu se mai ascund, ci vin la noi pentru a pedepsi agresorii. Sper să fie cea de-a doua variantă”.»
«„Cert este că aceste cazuri iau amploare şi sunt periculoase pentru întreaga societate deoarece incită la ură şi discriminare. Aceste acţiuni trebuie să fie pedepsite, altfel nu vom educa respectul faţă de cei care sunt diferiţi de noi. Regret să constat că în secolul XXI societatea moldovenească încă preferă metoda educaţiei cu bâta, metodă incompatibilă cu spiritul drepturilor omului”, arată reprezentanta Coaliţiei „Nediscriminare”.»
«În ciuda dificultăţilor din prezent, Frolov spune că este „extrem de optimistă” în privinţa viitorului comunităţii LGBT din Moldova: „Văd Moldova în viitor ca fiind o ţară progresistă în care toţi cetăţenii sunt trataţi egal şi unde oamenii se respectă reciproc. În această ţară fiecare om va avea posibilitatea de a se dezvolta şi a contribui la binele ţării”.»
Chiar „mă umple de respect“ un astfel de mod de gîndire, „creator“ cum spuneam, clar părtinitor, al reeducării normalilor—metodă incompatibilă cu spiritul drepturilor omului—în a-i accepta pe anormali, cu pedeapsa, nu cu bîta! Să fie oare „discriminarea“ mai periculoasă decît părtinirea clar nejustificată a unor rebuturi sociale într-o societate care ar trebui păstrată în primul rînd sănătoasă moral şi spiritual? Să fie chiar atît de periculoasă conservarea a ceea ce s-a verificat în timp de milenii ca fiind bun, adecvat, sănătos şi viabil? Chiar trebuie pedepsită conservarea justificată? În numele cui şi a ce? Cît priveşte „incitarea la ură şi discriminare“, că probabil moldovencele militante pro LGBT de scîrbă fie nu au auzit fie n-o au în vocabular, cred că mai degrabă această imagine este percepută răsturnat, direct de pe retină, nu din creier, acolo unde imaginile sînt corect formate pentru cei deprinşi nu doar să execute ordine, ci şi să gîndească analitic. Nepărtinitor! Necreator! Normal! Cum adică, te agaţă bulangiul pe net, îţi propune să ţi-o tragă pervers la „ţeava de eşapament“, şi mai ai nevoie să fii „incitat de altcineva la ură şi discriminare“ atunci cînd reacţionezi pe loc? Şi desigur fără martori incitatori prin preajmă! Cel care i-ar fi plasat-o în barbă lui „Casian“, cum se plînge, nu prea cred că a avut şi „galerie“ care să-l incite, a reacţionat instinctiv, dacă chiar aşa au stat lucrurile. Iar dacă se va ajunge prin anchetă la concluzia că şi celălalt e vreun bulangiu, reclamaţia va fi retrasă, cazul va fi clasat deşi a lăsat în urmă vîlva făcută, iar părţile în „conflict“ se vor împăca „pupînd toţi Piaţa Independenţei“! Însă vîlva s-a făcut, efectul s-a obţinut. Şi ce nu se poate truca astăzi, în special cînd e vorba de IT-şti? Dopajul şi pariurile sînt mici copii!
Totuşi iată ce spune majoritatea: „Două treimi dintre respondenţi sunt de părere că persoanele cu orientare homosexuală nu ar trebui să aibă dreptul să se căsătorească, să adopte copii, să organizeze evenimente publice sau să apară în emisiuni televizate.“
Iată şi părerea lui „Casian“: «În aceste condiţii, Casian crede că o parte dintre homosexuali va pleca din ţară: „Va pleca în Europa, în Canada [drum bun, cale bătută!]. Cealaltă parte va rămâne aici şi cred că se va consolida. Eu sunt sigur că noi vom putea ajunge la acelaşi nivel de comportament cu Franţa sau Germania. Însă pentru aceasta este nevoie de multă muncă şi implicarea fiecăruia. Acum, însă, nu fiecare persoană LGBT din Moldova conştientizează acest fapt”.»
Da! Dacă cealaltă treime ar fi în întregime de acord, şi nu doar parţial, unii din această treime fiind poate neinteresaţi de subiect, sau nedorind să declare ori să se implice, procentul este într-adevăr unul prea mare! Şi nu doar mare, periculos de mare, ci şi periculos de umflat artificial prin expresia „4 în 1“, four in one sau four all [=] one, ceea ce dezvăluie expresiile ca „fiecare persoană LGBT“ şi „multă muncă [de lămurire, bineînţeles] şi implicarea fiecărei persoane [evident persoană LGBT]“! După principiul celor trei muschetari şi cu d’Artagnan patru, „all for one, and one for all“, numai că ăştia pe bărbaţi „îi penetrau“ doar cu spada sau cu plumbi. Însă la scrutin voturile acordate unei categorii se contabilizează la grămadă, chiar dacă interesul este de fapt focalizat pe homălăii care invariabil apar în prim plan, scîrba faţă de ăştia fiind mai mare, de asemenea şi impactul! Aşadar orice vot dat pentru lesby, bisexuali, transsexuali va fi cumulat cu cele favorabile homălăilor, contînd la grămadă ca favorabile şi unora şi altora. În felul acesta nu va fi foarte greu ca reeducarea de tip comunist, sau de alt tip, să ne bată din nou la uşă. Apoi, după ce stăpînii le vor obţine drepturi prin vot majoritar, ce nu vor face aceşti roboţi minoritari pentru stăpînii lor?
Pe vremea cînd poliţiştii erau încă miliţieni, am avut un unchi miliţian şi un amic, oarecum vecin dar şi fost coleg de şcoală, cu o tentativă de a ajunge miliţian. Primul mi-a spus într-o anumită ocazie că legea e făcută de aşa manieră pentru a fi utilizată astfel încît să poată da dreptate oricăreia dintre părţi, după dorinţa celui care împarte dreptatea. Celălalt, cu tentativa, mi-a făcut o demonstraţie practică, învăţată la şcoala de miliţieni, de cum poţi învrăjbi chiar şi fraţi de sînge, care nu au nimic unul împotriva celuilalt, ci dimpotrivă se iubesc. A luat doi căţeluşi, evident fraţi care se simţeau foarte bine unul lîngă celălalt şi tot timpul se jucau şi se hîrjoneau, pe unul cu mîna stîngă pe celălalt cu mîna dreaptă, apucîndu-i de ceafă. Apoi i-a apropiat bot în bot, i-a depărtat puţin apoi iar i-a apropiat. A repetat asta de cîteva ori pînă i-a întărîtat bine, după care le-a dat drumul. S-a încins între ei o bătaie că nu mai puteau fi despărţiţi! Totuşi, după ce s-au liniştit, au devenit iar fraţii de mai înainte. Cui nu-i vine să creadă, poate verifica şi un aspect şi celălalt. Imaginaţi-vă că pe fruntea nici unui gay nu scrie că e gay, şi nici nu-l poţi ghici vreme îndelungată, fiind suficient de pervers şi experimentat pentru a ascunde acest aspect. Şi că ar primi o „misiune secretă“ nu tocmai prietenoasă. Şansele lui de reuşită în realizare sînt imense, ale normalului de a se apăra sînt practic nule. Iată soldatul perfect, ca-n filme, dar cît se poate de real, extrem de periculos. Nu cred că ceea ce scriu aici poate fi sursă de idei pentru cei care nu au şi le-ar putea folosi, ci mai degrabă că este o recomandare la mai multă atenţie cu cele ce se întîmplă în jurul nostru, la meditaţie, la analiză, la menţinerea trează a spiritului de prevedere, la anticipare, şi desigur la o mai mare atenţie cui daţi votul atunci cînd vă prezentaţi la urne. Ştiţi cum se spune: „în oala acoperită nu dau gunoaie“! Şi desigur politicienii militanţi, care evident nu ne reprezintă în atari demersuri, trebuiesc „trimişi la plimbare“. Aşadar, mai întîi ochii pe ei, apoi toate grupurile de presiune vor înceta acest lobby dezgustător, această ofensivă împotriva bunului simţ şi a tot ce este natural. Astfel „uscăturile pădurii“ vor fi din nou acolo unde le este locul, pe pămînt, sau şi altfel spus „gunoiul din nou sub preş“ pînă la vremea curăţeniei generale, nu în capul proprietarului.
Poate nu vă vine să credeţi într-un „pragmatism“ care poate viza astfel de „scopuri“! Poate veţi spune că este mai curînd vorba despre paranoia! Respectuos v-aş aduce aminte de ciocănarii UMGB-işti şi lozinca lor „noi muncim, noi nu gîndim“, precum şi de repetatele incursiuni ale tîrnăcopiştilor cu lămpaşe din Valea Jiului solicitaţi să „planteze flori“ la Universitate, ori veniţi din proprie iniţiativă să salveze guvernul atacat de demonstranţi. Ăştia vorbeau de „arme“, „droguri“, „maşini automate de scris“, ori de „făcut bani“, şi cîte or mai fi spus. Au avut în frunte şi un robot cu „muşchi“ de la care ne-a şi rămas o vorbă reprezentativă pentru cei care gîndesc cu muşchii, preluată, dacă-mi aduc bine aminte şi de un robot senator, devenit senator pe listele FSN, după iniţierea „baricadei de la Inter“, Dan Iosif, dacă vă mai spune ceva numele ăsta! Dar ce să vă mai spun eu că poate unii ştiţi chiar mai multe, şi evident diferite.
Am constatat că în general poponarii spun că nu sînt atraşi de femei, însă din cîte ştiu eu bărbaţii care se simt bărbaţi nu aşteaptă „să fie atraşi de femei“, ci dimpotrivă, ei sînt cei cu iniţiativă în „atragerea femeilor“! Nu, nu mă fac că nu înţeleg ce spun ei, ci pur şi simplu chiar nu-i înţeleg, sau nu înţeleg acest mod de exprimare. Cum adică, „nu eşti atras de femei“? Ce-ţi lipseşte? Tînăr eşti, potent eşti, dornic de relaţie eşti, ce n-ai? De ce crezi că nu eşti atras de femei, şi mai cu seamă dacă chiar nu eşti, cum spui, ce te îndeamnă să crezi ori să simţi că eşti atras de bărbaţi? Cum poţi considera un alt bărbat atrăgător pentru tine în sensul acesta? De unde şi pînă unde această idee? Femeia este foarte bogat şi potrivit dotată atît fizic cît şi psihic pentru bărbat! Cum poţi vinde bogăţia femeii pe sărăcia şi lipsa de atracţie a altuia bine şi bogat dotat pentru femeie, dar complet nepotrivit pentru relaţia cu un alt bărbat? Asta e marea mea nedumerire! Dar şi aici pot privi dincolo de aparenţe. Pot deveni chiar foarte suspicios dacă s-ar putea dovedi că într-un interval de timp foarte scurt numărul tinerilor aflaţi într-o astfel de situaţie creşte galopant. În mod natural să zicem, asta nu se poate întîmpla, cauza putînd fi una artificială, provocată, dirijată, să zicem pe cale medicamentoasă. Şi desigur secretă. Cum se face că unii medici afirmă sus şi tare că deviaţiile comportamentale sexuale aparţin unor oameni sănătoşi, deşi dotarea fizică este într-o flagrantă contradicţie cu profilul psihic declarat? Iar aici chiar nu vreau să-i contrazic pentru că probabil, unii, puţini la număr şi mai corupţi decît ceilalţi, ştiu mai multe în această tărăşenie. Mai mult chiar, unii bărbaţi se simt femei, iar unele femei se simt bărbaţi! Cam multe şi ciudate anomaliile de genul ăsta. Unde poate fi izvorul lor? Ce determină o astfel de nepotrivire între fizic şi psihic? Nu trebuie să devină nimeni paranoic pentru a fi suspicios în această chestiune!
Acestea fiind zise, există deja două căi de implicare activă pentru căutarea, identificarea şi obţinerea de informaţii reale, veridice, pentru lămurirea deplină a acestei situaţii, şi în consecinţă, determinarea unei sau unor soluţii de contracarare a efectului după ce a fost stabilită cauza. Sau mai degrabă a efectelor după ce au fost stabilite cauzele. Cele două căi sînt implicarea medicilor necorupţi şi implicarea celor prejudiciaţi direct prin asociere şi discuţii deschise asupra unor observaţii făcute de fiecare din experieţa personală, aşa cum procedează deja „alcoolicii anonimi“ sau foştii drogaţi care au reuşit să scape de sub puterea viciului, şi acum îi ajută pe alţii să scape împărtăşindu-le din propria lor experienţă. Evident din colaborarea acestei categorii de medici cu „împricinaţii“ pot ieşi la iveală atît cauzele reale cît şi soluţii de rezolvare a problemelor, a adevăratelor probleme cu care se confruntă aceştia, aşa-zisa soluţie de obţinere de drepturi pentru minorităţile sexuale în numele civilizaţiei, progresului, egalităţii, de ce nu fraternităţii, căzînd automat în derizoriu şi constituind în acelaşi timp un precedent valid pentru viitor.
Încă de cînd eram în liceu auzeam entuziaşi şi entuziaste care vorbeau cu mare încredere despre tehnologie, dezvoltare, adaptare a omului la tot felul de situaţii halucinante, în special legate de cucerirea spaţiului cosmic, cum ar fi aceea că omul modern nu se va mai hrăni cu alimente, ci cu pastile, şi tot felul de nebunii pe care le auzeam uimit. Era vremea Laicăi, a lui Iuri Gagarin, a Valentinei Tereşcova, iar pasul înapoi, imprimantele 3D, încă nu se inventaseră. Şi iată că, după numai o jumătate de secol avem o societate stresată şi bolnavă, nu adaptată, şi tot felul de ciudăţenii din ce în ce mai multe şi mai greu de suportat pentru omul normal şi care vrea să rămînă normal. Uşor de stricat, greu de reparat! Ca şi în cazul distrugerii sistemului de irigaţii, al tăierii necontrolate şi abuzive a pădurilor, poluării cu tot felul de substanţe nesănătoase etc., tot noi suportăm consecinţele şi tot noi vom plăti factura viitoarelor reparaţii şi construcţii. Cum spunea Toma Caragiu, „c-aşa-i în tenis“!
Cei ce au citit articolul cu militantele moldovence din Republică, chiar declaraţiile lui „Casian“, au remarcat desigur nepotrivirea dintre cuvintele pompoase şi avîntate de susţinere şi oribilul témei susţinute. Cît de bine şi succint se subliniază nepotrivirea acestei poliloghii deşănţate, lipsite de cel mai elementar bun simţ, în acel singur verset Proverbe 17.7 din Sfînta Scriptură, scris cu milenii înainte! Dacă m-aş apuca să ridiculizez toate acele declaraţii într-un limbaj suficient de decent, dar şi colorat, aş mai umple o pagină ca asta, dar vă va fi greu să o citiţi pentru că v-aţi tăvăli pe jos de rîs! Nu sînt un misogin, dar nu sînt deloc de acord cu aşa-zisa intuiţie feminină, iar articolul cu pricina, beneficiar al declaraţiilor Angelicăi Frolov şi Anei Furtună, demonstrează şi demontează cu nebănuită forţă acest mit al intuiţiei feminine. Ca să nu mai vorbesc despre nenumăratele eşecuri în relaţiile naturale, atît la alegere cît şi la despărţire, ce au ca suport această zisă „intuiţie feminină“, pe care în mod real prea puţine femei o au, însă toate se laudă că ar avea-o bazîndu-se pe veşnic inter-sporovăiala feministă întru împărtăşirea experienţei. Despre vorbele lor de duh precum „banii n-aduc fericirea, ci numărul lor“ sau „bărbatul este capul, dar femeia este gîtul“, ce să mai spun? Am cunoscut o dată un cuplu care avea şi un copil, iar femeia spunea că atunci cînd erau doar prieteni, el după ce o scotea în oraş avea mare grijă să mai pună ceva la restul sutei de lei din care cheltuise anterior cu ea, pentru a reîntregi suma şi a o converti din nou într-o singură bancnotă, evident pentru a-i da mereu impresia că e un tip cu bani şi tot mereu vine cu suta, nu cu mărunţiş. Ştia omul meteahna femeilor! Cît despre femeia-gît, ce să mai spun! Dacă nu se referă la faptul că femeia, de obicei nemulţumită obişnuieşte să „facă gît“, nici că e mereu cu gîtul după maşina vecinului, doamnele cu adevărat serioase ştiu foarte bine că gîtul este un element de execuţie nu unul de comandă, creierul „doamnelor intuitive“ avîndu-şi sediul central, sau dacă vreţi reşedinţa în cap, nu în gît, aşa că bărbatul care e bărbat adevărat, nu poponar, îşi va îndrepta capul după dorinţa lui, nu unde-l militează intuitivele Frolov sau Furtună.
Unii consideră că ar exista doi Dumnezei diferiţi, unul al Vechiului Testament şi altul al Noului Testament, al doilea mult mai îngăduitor cu „rătăcirile“ sexuale ale unora, dîndu-ni-L mereu ca exemplu de „toleranţă“, toleranţă pe care ar trebui s-o luăm şi noi ca exemplu, sau că între VT şi NT nu ar exista nici o legătură, desigur nici între cei doi Dumnezei. Cu certitudine ăştia nu au citit niciodată Biblia, şi tot ce ştiu, ştiu din auzite de la alţii mai „ştiutori“ decît ei, care chiar dacă au citit cîte ceva, n-au înţeles nimic. Lucrurile nu stau deloc aşa, păcătoşii, adică noi toţi, de toate categoriile, fiind chemaţi la pocăinţă tocmai pentru a nu suporta consecinţele păcatului. „Cei trei muschetari“ potopul, Sodoma şi Gomora ca şi distrugerea aproape în întregime a seminţiei Beniamiţilor dintre Israeliţi, stau mărturie clară pentru cine vrea să înţeleagă, iar d’Atragnan, plecat din Gasconia lui, e deja în drum spre Paris (Evr.13.4; Mat.24.36–41; 2Pet.2.2–7,9,10,17–22; 1Cor.6.9–11)! Aşa că cei cărora le place „să se îmbete cu apă rece“… lîngă „rahat“-ul altora, să ia aminte! Cît despre parlamentarii europeni, dacă ei consideră că în Uniunea Europeană au reuşit să rezolve toate problemele sociale, economice şi politice şi nu le-a mai rămas nimic altceva de făcut decît să se „dea la fund“… pervers, ca să nu moară de plictiseală, e problema lor! Noi chiar avem probleme reale şi ardente de rezolvat, nu ne arde de fecundări sterile, nu pentru a fi „frecaţi“ în dos am intrat în UE, şi nici la cap să-i îmbrăţişăm pe bulangii! N-ajung drogurile, pedofilii şi alte nenorociri de import? Gata „măi dragă“, potoliţi-vă-ţi! Ori v-aţi pus într-un anume cap să faceţi din Uniune o… Familie de LSBT-işti. Într-o „familie“ am mai fost noi cu „fraţii de la Răsărit“, ăia cu steaua roşie în cinci colţuri plus secera şi ciocanul, care ne-au cîntat „înfrăţirea între popoare“ în ritm de cazacioc, şi ne-au „ciocănit“ de ne-au mers fulgii, iar acum „ciorba rece“ transnistreană abia ce a fost re„încălzită“, aşa că experienţe d-astea nu ne mai trebuie. Nu vrem s-ajungem „din luck în puţ“. Ăăă…, mă băieţi! Sau fete!… Ce sînteţi? În decembrie ’89 am învăţat să spunem comunismului un NU democratic răspicat şi clar, un NU plătit cu preţ de sînge, şi să dăm acum „verde“ invaziei uscăturilor libidinoase LGBT-iste? „Păcat, păcat, de sîngele vărsat“!… Poţi vedea «Imnul „golanilor“» în pagina cu trimiteri! Încă n-am murit cu toţii!!! Şi nici NU vom muri!!!
Trebuie să recunosc, pagina s-a întins destul de mult, însă cred că a meritat efortul. Ştiu de asemenea că nu prea mulţi sînt interesaţi de starea lor spirituală şi nu mă aştept să viziteze acest site nici măcar dacă li s-ar recomanda.
Totuşi voi fi recunoscător oricui se va implica în răspîndirea textului acestei pagini, abstracţie făcînd de site, ori chiar a paginii înseşi, aşa cum apare în site, dar numai a ei.
A) Pagina poate fi copiată la imprimantă cu păstrarea formatării textului.
B) Sau poate fi mai întîi selectată (Ctrl+A) în cadrul de conţinut din dreapta, la afişarea în set de cadre, apoi copiată în Clipboard (Ctrl+C) şi lipită (Ctrl+V) în fereastra nou deschisă a unui editor de text, WordPad fiind cel mai la îndemînă. Apoi veţi salva textul ca… (File>Save as…) cu extensia .rtf dîndu-i un nume (ex. „Lgbt.rtf“), preferabil în dosarul „Desktop“ dacă e suficient de aerisit, sau în altul, după preferinţă. Formatarea textului este foarte importantă pentru urmărirea şi înţelegerea mai uşoară a ideilor, ca şi pentru o lectură mai rapidă. Ştiu că textul este lung, dar nu va fi chiar atît de greu precum pare, putînd face formatarea parţial, pe fragmente, pînă la terminare. Cu pagina deschisă în browser de o parte a ecranului şi cu fişierul deschis în editor de cealaltă parte, va fi şi uşor de urmărit, şi uşor de formatat, paşii fiind selectarea apoi formatarea cu „Ctrl+B“ pentru îngroşare (bold), „Ctrl+I“ pentru aplecare (italic), sau „Ctrl+U“ pentru sublinierea textului (underline). Acolo unde textul are formatare multiplă, ţineţi tasta Control „Ctrl“ apăsată şi apăsaţi pe rînd tastele corespunzătoare formatării, apoi eliberaţi şi tasta Control. Vă recomand să salvaţi cît mai des „Ctrl+S“! În lucrul cu tastele puteţi apăsa oricînd greşit pe tasta „V“ alăturată tastei „B“! Efectul va fi lipirea textului din „Clipboard“ pe tot spaţiul selectat pentru formatare cu pierderea textului selectat, ceea ce evident nu doriţi. De aceea înainte de a începe să formataţi comutaţi pe schema de tastatură engleză dacă eraţi cumva pe o alta (pe micul buton pătrat de pe bara de sarcini care precede „zona de înştiinţare“ „system tray“, colţul dreapta-jos, să scrie „EN“), tastaţi pe un spaţiu liber „Ctrl+Z“, copiaţi-l în Clipboard („Ctrl+C“), apoi ştergeţi-l de acolo unde l-aţi scris (apăsaţi „Enter“). În cazul erorii de mai înainte, în locul formatării textului din document va apare ceea ce aţi copiat în Clipboard adică „Ctrl+Z“, ceea ce vă va aduce aminte că aţi greşit, şi imediat, dar imediat, fără a intercala vreo altă operaţie, apăsaţi „Ctrl+Z“ pentru a anula eroarea făcută. Va reapare textul selectat, şi veţi continua formatarea. Dacă totuşi „v-a furat peisajul“ şi aţi „reuşit“ să intercalaţi o altă operaţie, şansa de a continua cu „pagube minime“ este aceea de a deschide un alt fişier în fereastră, sau închiderea fereastrei înseşi, apoi a redeschide fişierul, sau a redeschide fereastra şi apoi fişierul, pierzînd doar ultimele formatări nesalvate. Insist, salvaţi cît mai des! Chiar dacă sînteţi un as, e mai bine aşa.
Dacă nu doriţi să formataţi textul, tot e bine să-l transmiteţi mai departe, evident fără acest ultim paragraf. Eu vă mulţumesc oricum!
C) O altă soluţie, mult mai rapidă ar fi să preluaţi textul paginii gata formatat din afişarea în modul pagini individuale dînd click-dreapta pe „zona client“. Desigur pe textul din dreapta într-un punct unde nu există vreo legătură! Alegeţi comanda „Salvează pagina ca…“ („Save as…“), apoi în caseta care se deschide veţi vedea numele fişierului în caseta „File name“. Dedesubt, în lista derulantă „Save as type“ ar trebui să apară „Pagină web, completă“. În caz contrar derulaţi lista prin click pe triunghiul din dreapta, apoi selectaţi „Pagină web, completă“. Înainte de a da click pe butonul „Save“, uitaţi-vă în partea de sus la dosarul în care se face salvarea. De obicei ar trebui să aveţi un dosar „Downloads“ sau „Descărcări“. Dacă nu apare căutaţi-l şi selectaţi-l, sau alegeţi ce vă convine, apoi salvaţi. Pentru a regăsi fişierul „.html“, de regulă precedat de pictograma „Internet Explorer“, daţi din nou click-dreapta pe pagina din browser, alegeţi „Save as…“ şi derulaţi lista „Save as type“, apoi selectaţi fie „Pagină web, doar HTML“, fie „Toate fişierele“. Veţi găsi în casetă, precedat de pictograma IE, numele fişierului cu extensia „.html“. Daţi click-dreapta pe el, selectaţi „Open With“ şi alegeţi browser-ul în care doriţi să-l vizualizaţi. Va apare pagina exact aşa cum se prezintă în site. Acum este a voastră şi a oricui o veţi oferi! Totuşi, pentru ca şi persoana căreia o veţi trimite să o poată vedea exact aşa, e nevoie să-i trimiteţi „la pachet“ şi dosarul cu foaia de stil externă! În listă dosarele preced fişierele; căutaţi dosarul cu acelaşi nume, dar cu sufixul „_files“. Acesta este! Fără foaia de stil externă pagina va fi afişată pe fond alb şi link-urile la celelalte pagini aşezate la rînd în partea de sus. Unora s-ar putea să le placă chiar mai mult, însă fondul folosit e mai odihnitor pentru ochi. Să nu uit! Chiar şi pagina cu trimiteri aferentă poate fi salvată în acelaşi mod, şi evident trimisă spre documentare.
Şi fiţi mai atenţi la politicienii care se folosesc de votul unora, defavorizîndu-i în favoarea altora, ori chiar a lor înşişi. Chiar nu-i bine să staţi de-o parte considerînd că nimic nu se poate schimba. Se poate! Dar e nevoie şi de răbdare. Luaţi exemplu de la homălăii care n-au nici o perspectivă, şi totuşi „sînt pe val“! Sigur că se poate!
© 2013, Aurel Becheru.