*
Lucrul la pagină a luat sfîrşit! Ceea ce a fost util rămâne şi în continuare, adică legăturile la paginile pentru documentare, precedate de atenţionările cu privire la încercările unora de a vă „uşura“, nu parcurgerea paginilor, ci buzunarele. Nu de alta, dar să nu mă acuzaţi pe mine de vreo „colaborare“. Atenţie la paginile 6 şi 12 marcate cu asterisc! Nu daţi atenţie „invitaţiilor la cîştiguri“ prin care vă îmbie tot felul de „ferestruici“ cu butonul de închidere negru (X) şi nu încercaţi să scăpaţi de ele dînd click pe un astfel de buton, care, chiar dacă închide mai poate face şi altceva, ceva ce nu v-aţi dori să se întîmple. În general evitaţi orice contact cu cadrul ferestruicii. Dacă apare în fundal un conţinut estompat şi inactiv al paginii care vă interesează, nu închideţi ferestruica apăsînd butonul negru, ci renunţaţi pur şi simplu la vizualizarea conţinutului paginii. Fie închideţi fereastra mare a browser-ului, fie încercaţi să reîncărcaţi pagina precedentă apăsînd butonul standard „Back“ al browser-ului, fie încărcaţi o altă pagină dînd click pe următoarea legătură. La paginile 6 şi 12 aveţi acces la conţinut, însă probabil există ferestruici îmbietoare. Pe mine „McAfee-Security Scan Plus“ mă înştiinţează de blocarea unor astfel de coduri potenţial periculoase ori suspecte, dar de regulă cam astea sînt, ferestruici cu „cîştiguri“. Cîştiguri pentru cei care au plasat ferestruicile! (P.S. Văd că îmbietorii ăştia la cîştiguri zilnice de nabab nu-şi pierd vremea. Mai nou—21.10.2013—mi-a apărut o casetă cu aspectul unei casete de atenţionare, deşi este clar o casetă de confirmare măsluită! Pe bara de titlu are înscris „Atenţie:“ apoi aproape nelipsitele „Felicitări!“ şi …, ei da, un buton roşu cu X alb, aşadar o cursă ce pare a fi perfectă ca aspect exterior. Totuşi, deşi, cel puţin deocamdată, nu derulează o dată cu derularea textului din pagină, bîţîie „în draci“, ceea ce casetele serioase de atenţionare nu fac şi nici nu au două butoane! Textul este „Puteţi câştiga 300$ PE ZI! / Apasă butonul “DA” mai jos pentru a începe să cîştigi bani online, pînă nu-ţi expiră timpul acordat.“ Nu vă faceţi iluzii în privinţa timpului, că ei au şi timp şi răbdare să le cădeţi în plasă. Imaginaţi-vă doar de cît timp am avut eu nevoie să recitesc articolul pentru a extrage diverse paragrafe, apoi de a scrie tot ce citiţi acum! Credeţi că au închis-o? Nici pomeneală! Partea proastă este că „noutăţile de acest gen“ sînt preluate de aplicaţii precum „McAfee“ abia după o vreme, timp în care fac victime.)
Se pare că o pagină pe al cărei spaţiu este rezervată şi o bandă pentru banner-e publicitare, cu cît este mai des accesată, cu atît se doreşte încărcarea ei cu mai multe astfel de banner-e! Fiind deja avertizaţi, nu voi mai pune steluţe şi la alte pagini, dar constat că ferestruicile apar şi pe pagini pe care iniţial nu erau. Ignoraţi-le! Oricum site-urile care vă invită să cumpăraţi produse ori servicii adevărate, sînt şi ele adevărate. Adică au toate elementele unor magazine online: prezentare de produse, de regulă cu preţuri, coş pentru cumpărături, şi meniuri adevărate, adică pe care dacă plasaţi indicatorul de mouse se transformă într-o mînuţă care indică o legătură la o pagină, între care puteţi găsi invariabil meniul „Cum plătesc?“, sau ceva asemănător, unde vi se explică una sau mai multe modalităţi de plată, iar la plata prin card vi se pun la dispoziţie pagini securizate „https://“, tipurile de carduri acceptate şi certificate. Ferestruicile nu au şi nici nu vă conduc la aşa ceva, ci invariabil vă prezintă formulare pe care trebuie să introduceţi date personale şi date card şi/sau cont bancar. Chiar dacă ajungeţi pe un astfel de formular, nu-l completaţi şi nu-l expediaţi! După completare şi expediere veţi fi victime sigure, apoi „prinde orbu’ scoate-i ochii“, nu veţi avea nici o urmă a jefuitorului! Alte secţiuni de meniu oferă şi alte informaţii, cum ar fi cele de contact! Mare atenţie şi la adrese, adică URL-uri, care, indicînd pe legătură, apar în partea de jos a browser-ului, în „bara de stare“! Citiţi-o! Dacă vi se pare ceva suspect, nu apăsaţi (click) butonul mouse-ului, sau dacă l-aţi apăsat şi vi se pare suspectă pagina, renunţaţi, sau introduceţi o adresă sigură în bara de adrese a browser-ului. În astfel de cazuri cu adrese necunoscute la care aţi fost redirecţionaţi de banner-e, cele mai sigure adrese sînt cele confirmate de motorul de căutare „Google“. Introduceţi deci acea parte de după „www.“ în caseta de căutare „Google“ şi vedeţi ce răspuns primiţi. Sper că v-am oferit suficiente informaţii pentru a vă proteja!
Toate legăturile pe care le vedeţi sînt interesante şi se deschid într-o fereastră separată ca şi paginile cu trimiteri. Citiţi tot chiar dacă uneori informaţia se mai repetă! Nu veţi regreta. În spatele textului se află multă viaţă adevărată, aşadar multe învăţăminte! Urmăriţi şi videoclipurile! Desigur, dacă nu aţi făcut-o deja pînă acum.
0.
http://science.hotnews.ro/stiri-tehnologie-14611661-video-totul-despre-inventia-romaneasca-premiata-salonul-geneva-este-roboscan-aeria-cine-sunt-cercetatorii-care-lucrat-realizarea-lui-cat-costat.htm
1.
http://premiileinovatiei.ro/metoda-si-sistem-de-securizare-a-utilizarii-cartelelor-cu-banda-magnetica/
2.
http://adevarul.ro/tech/stiinta/mircea-tudor-inventator-geneva-interviu-1_51823105053c7dd83f67e9fa/index.html
3.
http://www.realitatea.net/mircea-tudor-dezvaluiri-despre-bancomatul-securizat-inventatorul-este-acum-in-penitenciar_1164784.html
4.
http://www.revistabiz.ro/romania-inoveaza-1150.html
5.
http://www.cariereonline.ro/articol/triumf-romanesc-la-geneva-mircea-tudor-presedinte-mb-telecom
*6.
http://www.forbes.ro/Sfaturi-de-la-miliardari-pentru-2013-mircea-tudor-investiti-in-inteligenta-umana_0_6097.html
7.
http://www.mandrusafiiroman.ro/mircea-tudor/
8.
http://www.zf.ro/profesii/mircea-tudor-mb-telecom-deja-ne-simtim-depasiti-de-blocajul-politic-si-economic-11106765
9.
http://science.hotnews.ro/stiri-tehnologie-14626776-mircea-tudor-directorul-firmei-telecom-care-castigat-marele-premiu-salonul-inventii-geneva-discuta-online-despre-sistemul-roboscan-2m-aeria-marti-ora-14-3-0.htm
10.
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/cine-este-taticul-roboscanului-mandria-romaneasca-de-la-geneva-644440.html
11.
http://www.antena3.ro/high-tech/mircea-tudor-medaliatul-cu-aur-la-salonul-de-inventica-de-la-geneva-inventa-aparate-pe-care-nu-i-le-putea-permite-din-magazin-216167.html
*12.
http://www.maria.craiova-maxima.ro/2013/07/17/mircea-tudor/
0.
http://science.hotnews.ro/stiri-tehnologie-14611661-video-totul-despre-inventia-romaneasca-premiata-salonul-geneva-este-roboscan-aeria-cine-sunt-cercetatorii-care-lucrat-realizarea-lui-cat-costat.htm
1.
http://premiileinovatiei.ro/metoda-si-sistem-de-securizare-a-utilizarii-cartelelor-cu-banda-magnetica/
Aşadar am tot dreptul să am îndoieli în pivinţa realizării cu tehnologia actuală a unor aparate suficient de sensibile şi specializate pentru a realiza punerea în evidenţă, scanarea, înregistrarea şi chiar disocierea unor semnale active de la creier în timpul resuscitării celor aflaţi în moarte clinică, însă nu am îndoieli în privinţa faptului că oricînd pot să apară oameni capabili de astfel de realizări, cum ar fi domnul Mircea „I’m possible“ Tudor, care ştiu ce vor, ştiu ce pot, şi ceea ce nu ştiu, învaţă, iar ceea ce nu pot, încredinţează spre realizare altora care pot, formînd astfel echipe multidisciplinare. Totuşi, chiar şi în acest din urmă caz, îndoielile persistă!
Cînd eram copil, mama îmi spunea adesea, pe lîngă acel că „nu pot schimba eu lumea“ şi „capul plecat sabia nu-l taie“! Trăiam desigur în comunismul încă muncitoresc, oamenii erau cam storşi de vlagă după război, foamete şi alte belele, şi multora nu le mai ardea de contre. Eu însă, sînge proaspăt, nu prea aveam atunci habar de toate astea, şi era normal să mă revolte atitudinile deviante, şi desigur să mă exprim cu privire la ele. Iar aceste situaţii nu erau nici puţine, nici rare, nici de trecut cu vederea. Aşa a fost comunismul şi tot aşa au şi rămas comuniştii! Mie vorba asta nu mi-a plăcut niciodată, iar după citirea Bibliei şi aprofundarea mesajului ei, şi fac aici referire la cartea Judecătorilor, am realizat şi de ce nu-mi plăcea. E profund neroadă, n-are nici un sens! Cu atît mai mult trebuie să ţii capul sus cînd ştii şi simţi că te ameninţă o „sabie“, ca să te poţi feri de lovituri, altfel poţi lesne să fii „scurtat“ fără să ştii, pentru că n-o poţi vedea apropiindu-se. Viaţa este muncă şi luptă: „în sudoarea feţei să-ţi mănînci pîinea, pînă te vei întoarce în pămîntul din care ai fost luat“! Iar cine capul şi-l pleacă-n luptă, fără cap este şi fără cap va rămîne.
Îmi plac oamenii cu capul sus şi Mircea Tudor este un astfel de om, dar …, dar nu pot avea naivitatea să cred că se va ocupa de o astfel de problemă pentru a-i găsi rezolvarea. Domnul Tudor este un om practic, sau cum se mai spune pragmatic. Mai cu seamă după cele prin care a trecut, şi la vîrsta la care a ajuns. În primul rînd cred că deja are în minte încă multe alte proiecte bine ţintite, afară de scanner-ul pentru vapoare. Iar pentru asta, mai întîi ar trebui să afle de provocare, iar eu nu am intenţia să-i arunc mănuşa pentru că pe mine chiar nu mă interesează. Apoi, pentru a se apuca de aşa ceva, ar trebui să existe interes pentru realizarea unei astfel de aparaturi, deci o potenţială piaţă de desfacere a produsului, ca şi bani pentru finanţarea cercetării şi realizării prototipului. Deci multe, foarte multe condiţii de îndeplinit. În ce-i priveşte pe medici, chiar dacă domnul Tudor are antecedente în colaborarea cu un medic psihiatru, să fim serioşi, banii la medici sînt one way, cu sens unic, iar de buget au grijă comuniştii deghizaţi să-l „uşureze“! Probabil aici ar fi nevoie de un Raed Arafat, „român şi bărbat adevărat“, însă domnia sa nu e psihiatru!
Încercarea mea este mai degrabă să arăt că atîta timp cît Dumnezeu însuşi lucrează, Domnul Isus Cristos lucrează, apostolii Domnului lucrează, îngerii lucrează, şi totuşi sînt vîrful şi susţinerea spiritualităţii, ce cusur am avea noi pămîntenii de a nu lucra, cu ce ne-ar putea împiedica lucrul să fim spirituali? Eu cred că dimpotrivă, chiar ne ajută! Un creier antrenat la învăţătură şi punerea în practică a celor învăţate pentru a construi lucruri folositoare, va fi mult mai apt şi receptiv la mesajele spirituale, în timp ce un creier dospit în lene şi inactivitate va deveni, sau mai degrabă va rămîne rigid, fără vlaga şi abilitatea de a recepţiona, analiza, selecta, stoca şi valoriza. Şi totuşi cei dispuşi să lucreze şi astfel să facă faţă nevoilor şi provocărilor vieţii de zi cu zi, se lovesc adesea de lichelele care-şi petrec vremea şi irosesc viaţa cu ochii bulbucaţi la roadele muncii altora, avînd ca unic scop prăduirea! Ba încă, mai învaţă asta şi de mici! Cu mulţi ani în urmă, încă în comunism, am auzit cu stupoare un fiu de doctor, da chiar un fiu de doctor, spunînd „ţara noastră-i ca o floare, cine fură ăla are“, şi multe altele care păreau ciudate pentru vîrsta şi mediul social din care provenea. Probabil anturajul!
Ei da, ANTURAJUL! Anturajul poate strica pe oricine încă nu a devenit stăpîn pe sine, sau îl poate deruta o vreme, îndeosebi cînd din diverse motive, sau numai dintr-unul singur, devine vulnerabil! Pe vremea cînd eu eram elev, învăţătorii şi profesorii obişnuiau să spună unor băieţi înteligenţi buni doar uneori la carte, remarcabil de buni, că sînt „brînză bună în burduf de cîine“. Nu ştiu dacă se mai foloseşte, dar era un fel de alint, de recunoaştere a capacităţii unora pe care îi domina totuşi un anturaj nepotrivit care-i distrăgea de la carte. Era şi un fel de invitaţie subtilă să renunţe la anturajul nepotivit şi …, o altă expresie a vremii, care se pare că încă se mai foloseşte, „să se pună cu burta pe carte“. Da, aţi înţeles deja că la Valentin Boantă, realizatorul principal al sistemului de securizare a bancomatelor cu cartelă cu bandă magnetică, mă gîndesc şi scriu aceste cuvinte! Şi nu întîmplător! Dar să ne amintim cîte ceva din cele citite despre el:
http://www.realitatea.net/mircea-tudor-dezvaluiri-despre-bancomatul-securizat-inventatorul-este-acum-in-penitenciar_1164784.html
«Inventatorul bancomatului securizat este în penitenciar: "Ştiind cum se fură, a găsit soluţia cum să se protejeze"
Acesta a dezvăluit în premieră şi povestea inventatorului. "Inventatorul principal al acestei invenţii este în penitenciar în această perioadă. La Vaslui, condamnat la cinci ani de închisoare. El a făcut parte dintr-un grup, sau cel puţin aşa a fost interpretată activitatea lui, ştia foarte bine cum se fac skimmer-ele, nişte dispozitive spion care se pun în spatele măştilor de bancomat pentru a se citi datele bancare. El a lucrat de cealaltă parte. În timpul anchetei, s-a convertit şi a venit la noi şi ne-a propus să dezvoltăm soluţia anti-skimming. Pentru că ştiind cum se fură, a găsit soluţia cum să se protejeze. E meritul principal în această invenţie", a povestit Mircea Tudor la REALITATEA TV. Acesta a spus că în următoarea perioadă va face demersuri pentru a-l răsplăti pe tânărul de 28 de ani.
România pierde cu fiecare zi pe care acesta o petrece în Penitenciar
Tânărul care a inventat bancomatul securizat are o poveste extraordinară. Are doar 28 de ani, e căsătorit, are un copil şi a trecut de partea celor buni în ultimul moment. "Poate cu ajutorul justiţiei, a preşedinţiei să-i propunem o formă de compensare, de ce nu chiar eliberarare? [Graţierea, domnule Preşedinte! De ce nu-l îndemnaţi să facă o cerere de graţiere!] Pentru că a contribuit masiv la îmbunătăţirea imaginii României. Noi am început proiectul acum doi [ani], când el era în libertate. El este inventatorul principal. Este în puşcărie pentru faptele lui pe care nu şi le neagă. A venit la noi, am făcut proiectul împreună, nu a mai apucat să-l susţină la Geneva. Au fost voci care au susţinut această invenţie pe primul loc. Vreau ca media să facă publică această poveste adevărată. Garantez că acest om, odată eliberat, va lucra de partea pozitivă. Noi sperăm să primească răsplata pentru plusul pe care l-a adus României", a spus Mircea Tudor.»
A cui e vina pentru că români capabili îşi ratează viaţa doar pentru că treburile ţării sînt prost conduse de politicieni incapabili de performanţe politice în folosul întregii societăţi pe care chipurile o reprezintă, dar o dată smulse voturile şi ajunşi în scaune confortabile nu se gîndesc decît la ei şi afacerile lor, de multe ori în afara sau la limita legii? Au imunitate parlamentară extinsă, şi nu răspund decît politic (adică pierd voturi, pentru ca ulterior, prin rotaţia putere-opoziţie-putere, să le recîştige), în timp ce români ca tînărul Valentin Boantă înfundă puşcăriile. Convenabilă răspunderea asta politică! Ce a furat Boantă, şi mai ales din ce cauză în comparaţie cu motivaţia politicienilor pentru adevărate rapturi sau tunuri săvîrşite la adăpostul imunităţii parlamentare? Chiar nu ştiu ce a furat, sau poate doar a participat la acţiune în calitate de coautor, însă nu pot să nu mă întreb cine are interes, şi evident ce interes are, ca Valentin Boantă să fie „în spatele fileului“ chiar dacă invenţia lui este liberă, premiată, recunoscută pe plan internaţional, şi gata oricînd să fie produsă în serie şi comercializată astfel încît să-şi producă efectul benefic? Ba chiar efectele, avînd în vedere prestigiul internaţional, aducerea de valută în ţară, şi desigur de bani la buget, contribuind implicit şi la creşterea PIB-ului! Pe cine şi în ce mod a deranjat Valentin Boantă? „Supăratul pe viaţă“ Adrian Năstase nu şi-a recunoscut niciodată vina, susţinînd tot timpul că i s-a înscenat un proces politic, a scris doar nu’ş ce lucrare ştiinţifică, folositore nu’ş cui, şi i s-a scurtat pedeapsa neîntîrziat, fără vreun amestec politic! Alţi „draci“ beneficiază de suspendarea executării pedepsei! De ce Valentin Boantă, recunoscut afară, în ţară este pus în lanţuri şi înjosit, după cum veţi vedea mai jos, împotriva legii? De ce Valentin Boantă, care a dovedit că este pregătit, dispus, şi a acceptat să lucreze într-o echipă de calibru, unde continuă să fie dorit şi aşteptat, nu-şi poate executa pedeapsa la locul de muncă? Această variantă i-ar permite să muncească în continuare în echipa care i se potriveşte, să-şi vadă şi îngrijească soţia şi copilul, ambii neavînd nici o vină pentru rătăcirea temporară a lui Valentin, şi e desigur nedrept ca un copil şi o femeie să sufere într-un astfel de caz.
Nu sînt desigur vreun specialist în drept, nici nu cunosc amănunte din dosar, însă mie îmi cam miroase a ceva nu tocmai conform cu litera legii, cu spiritul ei nici atît, iar cu solicitarea chiar publică a patronului „MB Telecom“, Mircea Tudor, nici pomeneală! Totuşi nu pot să nu-mi pun întrebarea unde începe de fapt infracţiunea şi ce anume condiţii o determină, cîtă vreme chiar şi printr-o sentinţă, scoţi un om dintr-un mediu social propice punerii lui în valoare şi-l bagi la „bulău“ pentru cinci ani, ani în care va fi traumatizat psihic şi va uita multe din cunoştinţele care acum îl fac performant, la care se adaugă evident şi rămînrea lui în urma dezvoltărilor apărute în domeniul lui în toţi aceşti ani. Ca şi în sportul de performanţă, şi în domeniul cercetării şi inovării în tehnologiile de vîrf, antrenamentul şi concursurile te menţin în formă, deci competitiv, nu puşcăria, pardon, „facultatea“! Nu ştiu dacă „Codul penal“ este perimat pentru astfel de cazuri sau justiţia însăşi, întrucît e clar că în fapt sentinţa este cu totul injustă, iar pedeapsa în loc să-şi atingă scopul declartat, mai degrabă ar putea produce un efect invers dacă Valentin chiar avea un potenţial moral infracţional la momentul comiterii faptei incriminate. Infractorii autentici nu pot fi „dresaţi“ nici măcar în puşcării pentru că şi de acolo continuă să fure, după cum bine se ştie! Şi de ce să cheltuie statul banii contribuabilului român păgubindu-l de două ori, o dată printr-o cheltuială total inutilă cu detenţia lui Valentin, a doua oară prin împiedicarea lui să fie productiv pe tărîmul cercetării şi inovării tehnologiilor performante în sînul echipei care deja l-a consacrat şi adoptat? Pe ce lume trăiesc cei care iau astfel de decizii, că pretenţii pentru salarii bugetate foarte mari, slavă Domnului! Ăştia chiar nu ştiu că ţările care ies mai uşor şi mai rapid din criză sînt acelea care au investit în cercetarea aplicată şi dezvoltarea de noi tehnologii? Sediul din Otopeni al firmei „MB Telecom“ a fost construit în plină criză, după cîştigarea primului premiu întîi la Geneva din surse financiare proprii şi toată activitatea este susţinută în continuare în acelaşi mod!
Iată articolele relevante pentru caz, după cuantumul de cinci ani al pedepsei părînd a fi încadrat la „art. 209, furt calificat“:
«Art. 1
Scopul legii penale
Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.
Art. 17
Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
Infracţiune este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Art. 18
Pericolul social al faptei
Faptă care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Art. 52
Pedeapsa şi scopul ei
Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.
Art. 74
Împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante
Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante:
a) conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;
b) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;
c) atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.
Art. 208
Furtul
Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani.
Se consideră bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economică, precum şi înscrisurile. Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane.
De asemenea, constituie furt luarea în condiţiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.
Art. 209
Furtul calificat
Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică;
c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra;
e) într-un loc public;
f) într-un mijloc de transport în comun;
g) în timpul nopţii;
h) în timpul unei calamităţi;
i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi furtul privind:
a) un bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.
Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
"a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
Executarea pedepsei la locul de muncă
Art. 867
Condiţii de aplicare
În cazul în care instanţa, ţinând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională şi generală a făptuitorului şi de posibilităţile acestuia de reeducare, apreciază că sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unităţii şi dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani;
b) cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38.
Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni este de cel mult 3 ani închisoare şi sunt întrunite celelalte condiţii prevăzute în alineatul precedent. Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul în care condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei.»
În momentul de faţă nu am nici o idee cum aş putea interveni practic în favoarea eliberării lui Valentin din puşcărie, însă nici eu nu stau prea rău la capitolul cercetare! Ca şi domnul Mircea Tudor, sînt şi eu un fel de „I’m possible“, chiar dacă domeniul meu acum este diferit. S-ar putea să găsesc totuşi resurse practice! De cele mentale şi sufleteşti nu duc lipsă. Şi poate că soţia şi copilul lui Valentin se vor bucura împreună cu echipa domnului Mircea Tudor să-l aibă din nou aproape.
„I’mpossible“! Un joc de cuvinte al unui român în engleză ce a făcut deja înconjurul lumii! Un joc de cuvinte mobilizator şi încurajator care sintetizează scurt şi cuprinzător ideea că Dumnezeu ajută pe cei ce se ajută în primul rînd singuri: „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă“. Spre deosebire de comunişti sau mai degrabă comuişti—iniţial aceea a fost doar o greşeală de tastare, însă am renunţat să o corectez dîndu-mi seama cît de mult li se potriveşte acestor palavragii a căror artă este aceea de a „face din cuvinte“ pe cei pe care „ţine“ să-i fuck-ă pentru a-i „ameţi“ şi mai ales înmulţi; parcă aşa se ortografiază, dacă nu scuze!—cărora doar le place să culeagă roadele muncii altora, călit încă de mic în vîltoarea vieţii, Mircea Tudor a muncit învăţînd şi a învăţat muncind, o combinaţie perfectă pentru progres şi desăvîrşire! Experienţa vieţii! Imposibil? Nu ştiu! Mai încerc, mai învăţ, pînă la urmă trebuie să iasă ceva, văd ce iese, apoi continuu pînă iese ce vreau, ce am nevoie. Maybe I’m possible, not impossible! Aceasta este o cale pe care mulţi au experimentat-o de-a lungul vieţii lor, unii cu gînduri bune, alţii dimpotrivă! Depinde ce şi-a propus fiecare. Roadele domnului Mircea Tudor şi ale echipei sale, şi am aici în vedere în special seria scanner-elor, sînt acum rîvnite şi de cei care i-au spus cînd le-a propus colaborarea, că ideea lui este utopică, irealizabilă, deşi e clar că propunerea domnului Tudor nu se referea la idee care era a lui, ci la finanţarea de care ducea lipsă! Dar pînă şi americanii pot respinge idei bune din prea marea grijă pentru banii investitorilor. Eu ştiind cum lucrează americanii, şi în general cei care au ajuns deja la un progres tehnologic mult înaintea noastră, şi cum am fost noi obligaţi să tragem pe brînci, aparent ineficient, în perioada comunistă, realizez clar diferenţa de pregătire practică şi teoretică dintre americani şi autodidactul Mircea Tudor! Aici s-au împotmolit americanii şi au ratat ocazia de a fi coautori ai seriei de scanner-e superoperaţionale, pentru care acum vor fi nevoiţi să plătească mai mult ca să le aibă! Bună este şi specializarea îngustă la cel mai înalt nivel, şi lucrul eficient de rutină, dar, în materie de inovaţie, experienţa practică şi o sferă de cunoştinţe teoretice cît mai extinse în interdisciplinaritate nu pot decît să ajute efortul creator!
Asta desigur presupune şi un efort de finanţare considerabil, altfel degeaba ai idei şi realizări. Într-o emisiune radio Dan Puric, sau altcineva, punea problema unde ar fi fost România astăzi dacă statul ar fi acordat credit lui Aurel Vlaicu, comandîndu-i şi cumpărîndu-i nişte avioane. Daaa …, şi numai asta! Acum nu am fi cumpărat „F16“ recondiţionate de la spanioli pentru dotarea armatei! Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ştefan Odobleja, Grigore Moisil şi mulţi alţii! Multă materie cenuşie, dar şi mult cenuşiu de sărăcie. O combinaţie aparent fără sens, dar al cărei sens este susţinut la greu de tot felul de lichele care se aruncă impetuos la osul de ros al politicii dîmboviţene! Şi, atenţie, nu doar în comunism a fost aşa! Cine mai trage cu urechea pe la postul naţional de radio (România Actualităţi) poate constata foarte uşor că şi în Regat politicienii erau hoţii hoţilor. Asta îmi aduce aminte de un banc cu olteni foarte vechi, auzit în copilărie. Un oltean mai „sincer“ a fost întrebat de o înaltă faţă administrativă dacă a văzut trecînd pe acolo nişte colegi de-ai lui. Măi cutare fură p-aci alde Mitică, Costică, văzuşi? Nu, bre, că p-aci fură numa’ notaru’ şi primaru’.
De unde a pornit munca de cercetare a domnului Tudor? Ei bine, de la furat! Sau mai bine zis de la diferenţa de stil în care furau hoţii şi „fura“ dl. I’mpossible Tudor:
„–Ce probleme apăreau?
–Erau furturi.
–Ce se fura?
–Componente întregi. Nici nu ştiau ce fură. Luau un dulap dintr-o macara sau dintr-o maşină de burat calea ferată. Nu ştiau ce-i în el, îl vindeau, poate, cu 1% din valoarea reală. Dar trebuia ca echipamentul să meargă şi în lipsa pieselor furate. Aşa că eu trebuia să-mi bat capul să reproiectez, pentru că n-aveam acces la componentele originale. Şi atunci efortul era şi mai mare, pentru că trebuia să reproiectez având o arie largă împrejurul echipamentelor lipsă, ca să le compatibilizez până la zona de interferenţă, unde găseam componente în România. Nu era la fel de performant, dar mergea. Mi-a folosit foarte mult experienţa din perioada comunistă. După care a venit Revoluţia, am trecut imediat în sfera privată, am început să-mi fac propriile afaceri...“
Prin urmare, în timp ce alţii furau componente electronice cu dulapul, Mircea Tudor „fura“ meserie şi experienţă cu toptanul! După revoluţie, avantaj el, c-aşa-i în tenis! Cu ce s-au ales, unde sînt şi ce-au ajuns cei care-au furat componentele pentru a le vinde, greu de spus, uşor de imaginat.
Cum „fura“ dl. Tudor?
„Aţi deschis uşa aşa, pur şi simplu?
Nu mai ţin minte cum am ajuns, important e că am ajuns, că foarte repede eram deja cunoscut şi, în ciuda vârstei fragede, conduceam un departament service care a devenit, în 10 ani, faimos în toată ţara. Iar cel mai important este că acolo am avut curaj să pătrund foarte adânc în tehnologiile interdisciplinare. Nu mi-a ajuns să repar electronica. Pentru a da un diagnostic corect, trebuia să cunosc şi hidraulică, şi pneumatică, şi mecanică, şi energetică. Aşa că am studiat foarte mult şi celelalte ramuri tehnologice adiacente.“
„–Aţi făcut facultate cu profil economic...
–Nu era facultate. Erau nişte studii de perfecţionare organizate de Ministerul Comerţului Exterior, despre negocierea şi derularea contractelor de comerţ exterior. Între ’92 şi ’94. Dar am studiat autodidact tot timpul. Asta a fost o preocupare permanentă. Şi am studiat în primul rând electronică, pentru că eram angajat şi făceam proiectare. Revin, mi-a prins foarte bine studiul ăsta interdisciplinar şi aprofundat, dar în condiţii de autodidact, nu într-un cadru instituţionalizat.“
„–Ce s-a schimbat fundamental in modul de lucru din primii dv. ani de activitate si cel de acum?
–In primul rand, s-a schimbat fundamental accesul la informatie... Atunci, abia daca "furam" cate o informatie de pe unde apucam. Acum, internetul este un rezervor urias de informatii foarte utile. Apoi, am dobandit libertatea de a-mi pune in practica ideile si gandurile. Si, nu in ultimul rand, s-a schimbat modelul social, care acum permite o afirmare a capacitatii personale in masura in care ai idei valoroase si esti consecvent in demonstrarea lor. E adevarat ca nu este nici simplu, nici usor. Au fost si multe momente grele, descurajante, uneori la limita rezistentei morale sau financiare, dar am reusit sa trec peste ele.“
Şi unde a ajuns „furînd“ astfel?
„–Cum a apărut ideea Roboscan, invenţia cu care aţi câştigat în 2009, la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva?
–În 2001, Banca Mondială a organizat o competiţie pentru securizarea vămilor din România. Ne-am asociat cu o firmă mare din Los Angeles şi i-am convins să vină în România, să ne unim forţele. Am făcut în 2002 două scanere, în 2003 Banca Mondială a suplimentat comanda cu încă unul, în 2004 am mai făcut unul pentru Letonia. Şi, tot învăţând, ne-am gândit să-l facem altfel decât ceilalţi: fără operator, fără prezenţă umană. Le-am propus partenerilor din Los Angeles, ei au spus că sunt utopice ideile noastre, aşa că am început singuri. Din 2004 până în 2008 am lucrat la scaner, iar în 2009 l-am expus.
–V-aşteptaţi să câştigaţi în 2009, la Geneva?
–Evident, că de-asta ne-am dus acolo, să câştigăm. Dar n-a fost deloc uşor.
Cum vede dl. Tudor „competiţia“ internă pentru fonduri publice şi ierarhizarea valorică a invenţiilor româneşti?
„N-am încredere în felul în care se face selecţia invenţiilor care sunt expuse acolo, în standul naţional.
De ce?
Pentru că aceia care hotărăsc ce invenţie să prezinte România au interese. Cred că ar trebui implicat OSIM-ul în procesul de selecţie a invenţiilor care se expun la Geneva, pentru că OSIM este cel care gestionează, la scară naţională, toate brevetele.“
„Mai grav este ca nici macar inovatiile certificate la nivel international nu se bucura de sprijinul (financiar sau nu) al statului [şi se mai vaită tovarăşii politicieni că n-au bani la buget; la bugetul ţării, nu la bugetul lor!]. “Am propus proiectul Aeria pentru a fi finantat partial din fonduri publice si evaluatorii au plasat acest proiect doar pe locul 38 din 80 depuse, in timp ce la Geneva am luat Marele Premiu din o mie de inventii aflate in competitie”, spune Mircea Tudor, fondator al MB Telecom, companie care detine 14 brevete de inventii nationale si internationale. Si e vorba despre brevete in domenii aplicabile in economia reala: securitatea transfrontaliera, securitatea aeroportuara si bancara, tehnologii medicale, metalurgie, transporturi.
Compania a reusit practic imposibilul [I’mpossible!], castigand doua mari premii in decurs de patru ani la salonul international de inventii de la Geneva – fapt nemaiintalnit in istoria competitiei [acolo-i competiţie reală, nu „competiţia“ şpăgii!].“
„Am citit undeva că la o competiţie de invenţii din România v-aţi clasat pe locul 12 din 15. Când s-a întâmplat asta?
- Cu jumătate de an înainte de Geneva.
- De 2009?
- Nu, de 2013. Acum la sfârşit, după ce eram consacraţi [consacraţi în afară; „vreau o ţară ca afară“ nu „fie pîinea cît de rea, tot ţi-o fură cineva“!]. În noiembrie 2012 am depus într-o [„]competiţie[“] naţională proiectul Roboscan Aeria şi a obţinut locul 12 din 15 proiecte.
- Şi cine au fost ceilalţi 11 din faţă?
- Diverşi abonaţi la fondurile publice.“
Trist, revoltător, dar adevărat!
După multele probleme a venit şi succesul în afaceri. În plină criză economică, aici, da aici, în România!
„După 2009, a fost un boom în afaceri.
Dovada e că am reuşit să construim sediul ăsta (n.r. – sediul MB Telecom din Otopeni). Firma este numai în România, cu 130 de angajaţi, nu are sucursale în străinătate, dar avem agenţi care ne promovează produsele în 60 de ţări.
Aţi vândut în ţară?
În ţară sunt în funcţiune 18 scanere pentru camioane. Au avut efecte spectaculoase, au contribuit masiv la succesul din punct de vedere tehnic al sistemului de securitate al României pentru accesul României în UE din 2007 şi pentru accesul în Schengen pe care-l aşteptăm. Acum, urmează valul doi, pentru avioane, în care ne punem şi mai mari speranţe şi în care vizăm în primul rând pe piaţa internaţională, unde nu concurăm cu nimeni.
Aţi primit oferte pentru Roboscan pe care le-aţi refuzat?
Au fost nenumărate oferte: pentru brevet, pentru licenţă de fabricaţie, pentru know-how, dar am avut ambiţia de a păstra valoarea asta în familie şi în România.
De ce?
Pentru că eu sunt român. Şi vreau ca produsele noastre să aibă această identitate.“
«Nu vrea să precizeze numele companiei, dar se rezumă la a o caracteriza drept „o firmă americană foarte mare”. I-au oferit şi un preţ pe măsură – câteva zeci de milioane de euro, cu mult peste investiţia realizată – însă antreprenorul este de neclintit. „Am tot ce îmi trebuie ca să îl produc aici, la noi (sediul firmei din Otopeni – n.red.), inclusiv finanţare. Îmi doresc ca, cel puţin seria 0 (primele zece scanere) să se facă aici. Iar scanerul să pornească în lume cu eticheta «fabricat în România», sub brandul MBT”.»
«Pentru moment, nimic nu l-ar putea determina pe investitorul MB Telecom sa vanda brevetul de inventie si producerea scannerului catre alte companii. “Avem ambitia si mandria nationala ca primele scannere de avioane din lume sa poarte eticheta «Fabricat in Romania». Am aceasta datorie, atat fata de colegii mei care l-au gandit si conceput, cat si fata de tara noastra, pe care dorim sa o facem cunoscuta ca potential furnizor de tehnologii inalte si inovatoare”, mai spune el.»
A munci şi realiza este un lucru merituos! Dar mai trebuie ceva, indiferent de cît de performante şi utile sînt produsele! Promovarea produselor în scopul comercializării, aşadar reclamă pentru produse pe pieţele de desfacere potenţial identificate, prin urmare market intelligence şi marketing! Aşadar alte investiţii! Situaţie la fel de utilă chiar şi în cazul ideilor valoroase, un caz de eşec sau poate doar semieşec fiind al unei firme mici din Ungaria, care ori nu a ştiut ori nu a avut resurse de finanţare a unui marketing pe măsura ideii prezentate la Geneva:
„A fost ceva ce v-a impresionat dintre inventiile prezentate anul acesta in cadrul Salonului?
Da, m-a impresionat o inventie care, la prima vedere, parea o bucata de sarma intr-o punguta de plastic, ceva in genul unui ac de cusut abia vizibil. Prezentat de o firma mica din Ungaria, obiectul era, de fapt, un material superconductor la minus 25 de grade... Daca aceasta inventie va fi confirmata tehnologic, va genera o revolutie greu de imaginat in tot ceea ce inseamna energie. Ar deschide portile stocarii masive de energie, pentru care in momentul de fata nu exista o solutie economica. Din pacate pentru ei, neavand un marketing pe masura ideii prezentate, nu au reusit sa convinga.“
Iată însă cum stau lucrurile cu Roboscan-ul Aeria pentru avioane:
„Care a fost rolul dv. in managementul acestui proiect?
Eu am fost autorul moral al inventiei, catalizatorul si cel care a supervizat asamblarea modulelor functionale in aplicatia finala, asa cum se regaseste ea ca produs comercial. Am impartasit din experienta mea profesionala, am definit solutii concrete la diverse probleme de natura tehnica si, evident, am asigurat atat managementul financiar al proiectului, cat si coordonarea strategiilor de marketing si promovare. Pe de alta parte, am incercat si cred ca am reusit sa creez o atmosfera de familie in cadrul echipei...“
«După finalizarea prototipului, în luna mai a anului viitor urmează, spune Mircea Tudor, şase luni de testări şi certificări. Din vara lui 2013, invenţia MB Telecom va ieşi practic în lume sub formă de prototip. „Teoretic va fi lansat spre comercializare începând cu 2014, după obţinerea tuturor certificărilor de securitate radiologică a produsului, dar semnalele pe care le am până acum mă fac să cred că anumiţi clienţi îl vor achiziţiona chiar înainte de a fi certificat“, spune Tudor.»
„- Fără cuvinte! Ce mai urmează acum după ce aţi câştigat tot se se putea?
- Am luat tot ce se putea la Geneva, dar activitatea economică presupune conversia acestor recunoaşteri internaţionale în valoare adăugată, în contracte. Asta încercăm să facem acum. Promovăm produsele pe piaţă internaţională. Pînă acum am fost o firma de interes local, am produs pentru România, şi Slavă Domnului, am reuşit să aducem România la un nivel tehnic de securizare a frontierelor care e apreciat peste tot în Europa. România stă cu fruntea sus în orice evaluare tehnică şi noi suntem parte din proiectele astea, le-am realizat pe cele mai multe dintre ele şi ne asumăm reuşita asta, dar, repet, vorbeam de o firma de interes local. Deja acumulările de experienţă de tehnologie de competitivitate ne îndreptăţesc ca de 2-3 ani să scoatem nasul în lumea internaţională şi Slavă Domnului avem suficient aplomb şi argumente să convingem, să demonstrăm că merităm atenţia. Suntem vizitaţi aproape în fiecare săptămână de câte o delegaţie din străinătate, şi când spun străinătate, nu spun Bangladesh sau alte ţări din lumea a treia, ci Elveţia, Franta, Italia, Statele Unite, Israel – ţări cu tradiţii puternice în tehnologie, şi cu toate astea vin la noi. Au apărut deja cereri de oferte încă din primele zile. Chiar astăzi am primit o solicitare din America Latină.
- Componentele de unde le aduceţi?
- Multe le producem singuri, pentru că sunt foarte specifice şi nu le găsim ca atare. Pe altele le cumpărăm din Germania, din Finlanda, din Statele Unite, din diverse surse pentru că vorbim de peste 2000 de repere care intră în componenţa unui scanner.
- Unde a ajuns Roboscanul Aeria?
- E la noi în stoc. Încă facem teste şi îmbunătăţiri şi experienţe. Primul prototip l-am terminat cu o săptămînă înainte de Geneva.
- Deci nu l-aţi vândut?
- Nu am vândut niciunul. Puţină lume ştie că atunci cînd vinzi o tehnologie de complexitatea asta, nu e ca şi cînd trec pe stradă, mi-aduc aminte că nu am pantofi, intru într-un magazin şi în cinci minute îmi cumpăr o pereche. Nu. Tehnologiile foarte complicate, foarte sofisticate, mai ales cele care se aplică în securitatea transfrontalieră fac obiectul unor studii de fezabilitate din partea utilizatorilor. Să vadă ce soluţii există la anumite probleme. Se identifică faptul că există soluţia Robosan Aeria în România. Se face o evaluare. Se pune pe o lista de dotare. Se aprobă lista. Se face un studiul de fezabilitate pentru aplicaţie. Se aprobă studiul. Se bugetează. Se aprobă bugetul. Se organizează competiţie internaţională sau naţională de licitaţie publică pentru achiziţe. Se aprobă caietul de sarcini. Se publică. Sunt termene în care stă în aşteptare. Se depune oferta. Se analizează oferta. Se dă decizie de adjudecare şi contractare. Toate operaţiunile astea care sunt obligatorii în toată lumea civilizată şi sunt impuse prin legi, durează minimum minimorum 12 luni. Putem deci să avem speranţă!“
«- Dar cine ar putea concura cu dumneavoastră?
- Nimeni deocamdată, ăsta e cazul fericit, dar etapele stabilite prin lege tot trebuie parcurse. Un achizitor, un potenţial client nu are de unde să ştie că nu mai sunt şi alţii. El trebuie să-şi facă datoria şi să scoată proiectul public în piaţă. Să spună, ”vrem un scanner care să scaneze avion în condiţiile astea” şi aşteaptă să vadă. Că eu vin să spun că sunt singur, dar la fel de bine pot să fiu un şarlatan. Pe criteriul ăsta totdeauna se organizează o procedura concurenţială de achiziţie cu care suntem foarte de acord şi abia în faza finală când depunem oferta dovedim că suntem singuri, când nu mai vine nimeni.»
„Pe masura ce avanseaza in marketingul acestui produs, specialistii companiei din Romania descopera ca paleta potentialilor clienti se intinde pe un evantai foarte larg si cuprinde autoritatile aeroportuare, autoritatile de control la frontiera, constructorii si firmele de mentenanta pentru avioane, sectorul militar de aviatie, aviatia privata si liniile aeriene. In Romania, clienti pot deveni Vama Romana, Politia de Frontiera, administratiile aeroporturilor internationale si compania Tarom.“
Şi ar mai fi încă un element, ceva ce nu mai e sub controlul întreprinzătorului, ceva ce depinde de …:
«Nu e convenabil tocmai faptul ca sunteti independenti, fiindca, iata, puteti vinde oricui fara nici un fel de constrangeri?
Fara indoiala ca independenta are atuurile ei, dar in piata sistemelor de scanare radioactiva opereaza si alti factori in afara de performanta, cerere si oferta. Este o piata de lobby. Spre exemplu, in 2004, am participat la o licitatie in Romania, la care am concurat cu producatorul chinez despre care vorbeam. Noi am oferit o tehnologie net superioara, la un pret mai mic. Insa lobby-ul facut de statul chinez a fost atat de puternic incat Guvernul de atunci al Romaniei a decis sa acorde contractul chinezilor.»
Cu aprinderea electronică pentru „Dacia“ cum o fi fost oare? Dar experienţa se acumulează!
Cu cine a realizat proiectele şi lucrează dl. Tudor?
„Cum ati descrie cel mai bine echipa de cercetatori implicata?
Tanara, dinamica. Flexibila. Creatoare. Toti acesti specialisti, "copii", au o medie de varsta de sub 30 de ani si provin din scolile romanesti. Deschid o paranteza aici pentru a afirma ca in Europa nu exista alt producator de tehnologii de scanare cu raze gama, ci doar un singur producator de tehnologii de scanare cu acceleratoare liniare.
Avand in vedere ca activam intr-un domeniu extrem de ingust si inalt specializat, practic o nisa invizibila atat pentru marele public, cat si pentru sistemele de invatamant, nu exista nici o unitate de invatamant in intreaga Europa care sa pregateasca specialisti in domeniu. Cei mai multi dintre membrii echipei de cercetatori s-au angajat la noi inca din anii de inceput ai studiilor universitare si s-au format ca specialisti in domeniu in interiorul firmei.
Ce rol si-a asumat in acest caz, partenerul dv. de business, Costel Sima?
Costel este mana mea dreapta. Avand in vedere ca eu calatoresc destul de mult si ca in timpul calatoriilor mi-ar fi fost greu sa supervizez eficient evolutia proiectului, el a fost cel care a coordonat permanent derularea lui. De altfel, am fost colegi de liceu. De putin timp, am cooptat in echipa noastra de cercetare un alt fost coleg de liceu, Ovidiu Popovici, care s-a intors in Romania, dupa o cariera stralucita de opt ani in Japonia, in domeniul cercetarii in robotica.“
Aşadar în vîrful piramidei se poate ajunge şi cu şi fără experienţă, dacă realmente cei care coordonează activitatea dispun de experienţă personală, fler şi multe altele „măi dragi“ „bebeluşi“, care, în general, vă pricepeţi doar la supt bugete!
Şi care este invitaţia şi îndemnul domnului Tudor pentru tineri, în general?
«„Veteranii“ mediului de business din România au nevoie de „sânge proaspăt“ în companii, de tineri care să aibă curajul să preia frâiele în momentul în care liderii cu vechime nu vor mai găsi resurse să lupte împotriva sistemului economic şi politic în care se simt blocaţi, a spus Mircea Tudor, 55 de ani, fondator al companiei producătoare de sisteme de securitate MB Telecom.
„Grăbiţi-vă (către tineri n.red.) să deveniţi lideri, nu pentru că noi, cei din generaţiile mai vechi, ne-am fi plictisit, ci pentru că societatea românească are nevoie de sânge proaspăt în leadership. Deja ne simţim depăşiţi de blocajul politic şi economic, iar fără voi nu putem. Avem nevoie de oameni tineri curajoşi care să îşi asume responsabilităţile ce vin odată cu gestionarea unei afaceri şi cu poziţia de lider“, a explicat Mircea Tudor, prezent săptămâna trecută la o sesiune de mentorat pentru tineri organizată de fundaţia Leaders România.»
Şi acum o chestiune destul de „sensibilă“ pentru oricine a trăit în România, Republică Populară şi/sau Socialistă. Ce fel de „ateu“ a fost dl. Tudor şi ce anume i-a insuflat ateismul?
«Între timp, cu Mircea Tudor s-a întâmplat ceva: din ateu a devenit credincios. S-a petrecut fulgerător, după ce a citit Petre Ţuţea. Iar acum este convins că, dacă n-ar fi avut credinţă, Roboscanul nu s-ar fi născut. “Filozoful Ştefan Lupaşcu zicea: oricând, un excedent de voinţă se converteşte cumva în mijloace obiective de a te apropia de acel scop. Eu i-am completat ideea: nu se converteşte! Dumnezeu face să se convertească fiindcă El îţi vede efortul, convingerea şi pasiunea şi vede cât pui. Şi cât pui, îţi dă. Dacă faci tu un pas către El, face El zece către tine. Ei, cam aşa a fost în cazul meu cu tot ce am realizat. Când spermatozoidul fecundează ovulul, Dumnezeu vine şi pune şi el partea lui”.»
Da, deşi pare „obiectiv“, în realitate este desigur subiectiv, însă graniţa dintre subiectiv şi „obiectiv“ este extrem de subţire! Aşa le face Dumnezeu, să pară „obiective“, ca şi cum El nu s-ar amesteca! Modestia, bat-o vina! Modestie care pentru unii români este şi rămîne o „piatră de poticnire“. Nu, modestia nu-i tot una cu umilinţa, ci cu naturaleţea. Umilinţa este provocată de cei care au interesul şi vor să te umilească şi să te ţină în umilinţă, modestia e o stare naturală, neimpusă din afară! Impusă din afară mai este şi îngîmfarea, sau mîndria găunoasă, pe de-o parte fără suport, pe de alta permanentă. Îngîmfatul tocmai de aceea se îngîmfă, pentru a-şi ascunde starea umilă!
«Stă în fotoliul lui elegant de afacerist şi recunoaşte că în fiecare zi se roagă. “Intens, de mai multe ori pe zi”. Nu cere niciodată nimic, ci numai mulţumeşte.»
Iar Dumnezeu răspunde „năzuinţei duhului“ său!
«“Le mulţumesc tuturor oamenilor pe care îi ştiu, şi chiar şi celor pe care nu-i ştiu, dar care au participat cumva la succesul meu. Fiindcă, să ştiţi, în orice reuşită sunt şi participări invizibile. Când mă rog îi mulţumesc şi lui Petre Ţuţea, că a contribuit şi el la salvarea mea, fără să ştie. Nu cer dă-mi, Doamne, maşină Ferrari sau dă-mi 5 milioane de euro. A fi credincios nu înseamnă a cere, ci a spera că vei primi dacă tu la rândul tău vei da ceea ce e firesc să dai. Eu spun: dă-mi, Doamne, ce crezi că merit, după puterile mele de a primi şi de a înţelege! Şi e minunat aşa”.
Ar putea să-şi cumpere iahturi sau vile scumpe, dar nu. Luxul nu-l atrage. Iahturile îl interesează doar să le desfacă şi să vadă ce au înăuntru. Locuieşte într-o casă cu câteva camere şi i se pare perfect. La final ne spune, mândru, privindu-ne drept în ochi: “Eu am patru copii şi sunt bogat. Am 120 de oameni, valori extraordinare în cercetare şi sunt bogat. E tot ce-mi trebuie”.»
Da, oamenii, oamenii din jurul său, familia şi echipa de colaboratori în activitatea zilnică, precum şi oamenii pe care nu i-a cunoscut niciodată personal, dar de la care a avut de învăţat, oamenii şi credinţa în Dumnezeu constituie adevărata bogăţie a domnului Mircea Tudor! O bogăţie cu suflet, o bogăţie vie, o bogăţie reală! Nu e tocmai o întîmplare că a reuşit! Orice alt fel de „bogăţie“ se poate pierde, nu şi genul de bogăţie a domnului Tudor!
Colateral, ce dezvoltări implică şi ar trebui luate în consideraţie în raport cu realizările activităţii domnului Tudor şi colaboratorilor săi?
Ca premergători într-un domeniu nou deschis, ar trebui să ne respectăm statutul şi să dezvoltăm o şcoală românească unde să fie instruiţi şi alţi interesaţi de peste hotare. Asta ca să nu ne trezim că alţii au fost mai iuţi şi ne-au luat-o înainte, cum s-a mai întîmplat în istorie! Spionajul economic şi alte „metode“ nu dormitează! Am pierdut în aviaţie, am pierdut în cibernetică, am pierdut în exploatări petroliere, şi cu siguranţă că nu doar atît. E clar, avem potenţial genetic, dar avem şi multe canalii, vînători de şpagă şi comisioane, a căror singură grijă este slava lor găunoasă, mîndria de a fi „importanţi“ fără efort, fără muncă, în aşteptarea „perei mălăieţe“ („muieţi îs posmagii?“). E limpede, cu ăştia nu va fi deloc uşor, însă, cu credinţă în Dumnezeu şi ajutorul Lui, fiecare individual şi toţi împreună de aceeaşi parte, fiecare în domeniul lui, tot îi vom copleşi! „Avem cu ce“! Avem şi cum, doar trebuie să credem şi să acţionăm, dar nu oricum ci cu discreţie, să nu „se sparie“ că-s „tare sparioşi“. Nu împotriva lor, căci ei aşa ne văd chiar dacă nu le sîntem, nişte duşmani, care atentează la „măreţia“ cu care ei se împăunează, automat şi la posibilităţile lor de a pretinde, solicita şi chiar impune „domnia şpăgii“ şi comisioanelor. Omul valoros, pe picioarele lui, n-are nevoie să dea „şpagă“, iar comisioanele legale nu sînt o problemă dacă nu sînt obţinute tot sub guvernarea şpăgii.
«Cum ati descrie cel mai bine echipa de cercetatori implicata?
Tanara, dinamica. Flexibila. Creatoare. Toti acesti specialisti, "copii", au o medie de varsta de sub 30 de ani si provin din scolile romanesti. Deschid o paranteza aici pentru a afirma ca in Europa nu exista alt producator de tehnologii de scanare cu raze gama, ci doar un singur producator de tehnologii de scanare cu acceleratoare liniare.
Avand in vedere ca activam intr-un domeniu extrem de ingust si inalt specializat, practic o nisa invizibila atat pentru marele public, cat si pentru sistemele de invatamant, nu exista nici o unitate de invatamant in intreaga Europa care sa pregateasca specialisti in domeniu. Cei mai multi dintre membrii echipei de cercetatori s-au angajat la noi inca din anii de inceput ai studiilor universitare si s-au format ca specialisti in domeniu in interiorul firmei.»
„De remarcat e şi faptul că MBT a făcut un puişor: Centrul Est European pentu Cercetare Aplicativă Integrată (CEECAI) primul centru privat de cercetare din România.“
„La realizarea acestui produs de mare complexitate a lucrat timp de patru ani un colectiv interdisciplinar coordonat de Mircea Tudor, presedinte al MB Telecom si al CEECAI, colectiv care cuprinde peste 20 de specialisti in fizica nucleara, electronica industriala, software, automatizari, actionari hidraulice, structuri mecanice, tehnica automobilului, transmisie si procesare de date, dintre care: Constantin Sima – a creionat ideea de baza a solutiei tehnice; Doru Petru Munteanu – responsabil integrare proiect; Nicusor Birsan, Ovidiu Popovici si Emil Studineanu – proiectare si realizare imagistica; Radu Tudor – responsabil realizare prototip; Emil Mieilica – responsabil IT si dezvoltare software; Andrei Iacobita – proiectare si realizare solutii de automatizare; Sergiu Semenescu si Nelia Giurescu – design si multimedia; Emil Axinte si Zsolt Papp – proiectare mecanica“
Sigur că Mircea „I’mpossible“ Tudor nu este duşmanul nimănui, şi totuşi se vede cum a fost privit şi pe ce locuri ridicole s-a clasat în ţară. Şi cum ar fi fost privit de cei care sînt animaţi de idei precum „ce, numai tu vrei să mănînci“? Însă cum ar da şpagă un om conştient de valoarea realizării lui, pe banii lui şi munca unor oameni pe care nu-i ţine cu otozbirul, nu-i umileşte ci îi plăteşte pentru munca pe care o desfăşoară. De ce ar da altora şpagă şi nu şi-ar plăti mai bine colaboratorii, sau reinvesti profitul? De ce n-ar lua un Mare Premiu la Geneva, fără să dea şpagă unor „gîgă“ cu burta mare, capul şi sufletul mic? Pentru cei mai tineri, Gîgă era un soi de mascotă a unei rubrici satirice în „Săptămîna“ lui Eugen Barbu, dacă-mi aduc bine aminte, o caricatură thumbnail (miniatură) cu picioare scurte, capul mic, şi o burtă mare, răsfrîntă. Poate se mai găsesc prin biblioteci!
Dezvoltarea unei şcoli româneşti de profil nu este singura oportunitate a realizării colectivului MBT şi CEECAI! Aţi văzut desigur produsele în acţiuni animate! Nu vi s-ar părea potrivit să le vedeţi şi în nişte filme de aventuri? Şi nu neapărat în „coproducţii cu actorii lor şi caii noştri“! Avem o tehnică pe care mulţi ar vrea să o vadă în acţiune, regizori şi, presupun, scenarişti buni, actori şi actriţe buni şi frumoşi, cascadori, sportivi K1 (arte marţiale), culturişti (body-building, fitness), aeroporturi, avioane, în perspectiva Roboscan-ului pentru vapoare avem şi vapoare, mare, şantiere navale la Dunăre, platourile de filmare de la Buftea şi o ţară ca un platou de filmare cu tot felul de peisaje, munţi, ape, cascade, peşteri. Dar ce n-avem şi putem valorifica, acum mai mult ca oricînd? Apropo de cascadori şi cascade! N-aş vrea să mai aud în media de „cascadorii“, ci aşa cum este corect de cascade! Cascadorii îşi derivă numele din salturile de la înălţime, sau cascade, executate în diferite moduri, fie căderi libere, fie rostogoliri în pantă sprijinite pe mîini şi picioare, fie cu diverse vehicule. Nu ştiu dacă Jean Marais era dublat, însă deseori sărea de pe balcoane, inclusiv în şaua cailor, se agăţa de tot felul de perdele imense ori candelabre etc. Cam de la aşa ceva s-a pornit, dar s-a ajuns mult mai departe. E totuşi cam prea departe să derivăm şi cascada din cascador! Cascade, doamnelor şi domnilor, nu cascadorii! Aşadar filme de aventuri, acţiune, care pot fi foarte bine şi comedii, cu toate ingredientele filmelor comerciale de succes! Pentru destindere, pentru cîştig, de ce nu, şi pentru a fi sau a deveni mai vizibili în afară aşa cum sîntem, nu aşa cum ni s-a dus buhul. Dacă americanii aveau această tehnică la dispoziţie, pînă acum era deja gata un film gen „Top Gun“ sau altele asemenea! Noi ce aşteptăm? Sper că nu şpagă, că nu ne-o dă nimeni! Mai degrabă fac ei filmele, se aleg cu faimă şi cu bani, că nouă ne-ar sta rău. Multe alte beneficii ar mai urma cu banii cîştigaţi, atît pentru cinematografie şi turism cît şi pentru altele. Şi poate nu ne vom mai tîngui că ne cumpără străinii ţara, ţăranii noştri, pardon, fermierii, putînd concura, de ce anume, cine te poate obliga să vinzi, cu fermierii lor. Oricum, statul, că de-aia-i stat, ar putea limita prin legi atît suprafeţele posibil de vîndut din toată suprafaţa ţării, ca şi suprafeţele posibil de vîndut la nivelul unui an. Ca să nu fie anarhie, debandadă, ci ordine şi corectitudine faţă de noi românii, care altfel ar trebui în scurt timp să plătim chirie pe propriile pămînturi. Uniune, Uniune, da’ pămîntu’ e-al nostru şi-al ţării, şi aşa trebuie să rămînă.
„Mister Tudor, your idea is not realistic, it’s utopian, impossible to realize!“ „Do you possible to make/realize a scanner for aircrafts scanning, mister Tudor?“ Probabil cam aşa au sunat în urechile domnului Mircea Tudor împotivirea celor de la firma din Los Angeles, şi mai tîrziu, întrebarea oficialului american după ce ideea utopică a scanner-ului pentru containere şi camioane era deja realitate! Poate că în mintea domnului Tudor aceste acumulări s-au combinat şi au generat ideea, după realizarea în four years a scanner-ului „Roboscan Aeria“ pentru avioane, a inscripţionării sub emblema firmei „MBT“ a acestui joc de cuvinte extrem de grăitor şi provocator pentru oricine-şi doreşte să realizeze ceva în viaţă. Imposibil, dar nu şi pentru mine, „I’m possible“, eu sînt posibilul! Aşa să-i şi rămînă porecla şi să fie o adevărată emblemă pentru toţi românii autentici! Şi cînd te gîndeşti că tocmai americanii au acea vorbă (saying) „ never say never“! Totuşi, cu un mic amendament care să sublinieze şi modestia creştină: „I’mpossible“! Apropo de modestie! Mor cînd aud sau citesc despre cum se umflă unii în pene de mîndrie, fie că sînt români, sau ştiu eu ce mai spun atunci cînd un român, în modestie, şi ca exemplu de modestie, prin eforturi personale, realizează indiferent ce şi devine cunoscut. Nici un succes nu e veşnic nici nu se obţine uşor, ci o dată obţinut trebuie păstrat atît cît e posibil. Dar tot pe aceia care se mîndreau, dacă omul (sau echipa, sau …, sau …, sau …) pierde podiumul sau o competiţie, imediat apar lamentările şi persiflările la adresa celui sau celor care-i umpluseră de mîndrie. „Easy come, easy go“ ceea ce nu-i de nasul tău! Corect ar fi nu să te mîndreşti ci să te bucuri, atît cît e posibil, în linişte şi modestie, dacă tu însuţi ai realizat vreodată ceva, atunci cînd ai realizat, să păstrezi cît poţi ceea ce ai realizat, şi atunci te vor bucura şi realizările altora fără să te umfle mîndria şi desumfle eşecul sau, mai ales, înşelarea propriilor aşteptări. Vi se pare cumva că pe Mircea „I’mpossible“ Tudor îl umfla mîndria atunci cînd n-avea dolari în bancă, ci lei, bani de pîine sau de autobuz şi se ducea la lucru cu tramvaiul în timp ce angajaţii lui o făceau cu maşina personală, atunci cînd a fost refuzat spunîndu-i-se că ideea lui este utopică, ori atunci cînd a vîndut sau ipotecat tot ce se putea pentru a-şi realiza finanţarea proiectului pe mai departe? Mie mi se pare că tocmai modestia şi bunul simţ l-a ajutat să depăşească obstacolele! Şi să vii să te împăunezi tu cu rezultatul sacrificiilor şi muncii altora, cum vi se pare? Mie nu mi se pare de bun simţ, dar e de bun simţ să te bucure orice succes al oricărui român.
Ei, cam lungă pagină, însă cît vor mai răspunde link-urile la paginile originale n-am de unde şti. Oricum, continuarea o veţi găsi pe „npd02ifMircea Tudor&comp and other2.html“, pe bara de navigare.
© 2013, Aurel Becheru.