Mohammed susţine că atît Moise cît şi Domnul Isus l-au anunţat ca profet al lui Dumnezeu în Tora şi Evanghelii. Dacă este aşa sau nu vom vedea în cele ce urmează!
61/4. Allah îi iubeşte pe aceia care luptă pe calea Sa într-o linie [de luptă], de parcă ei ar fi o zidire întărită.
61/6. Iisus, fiul Mariei, spuse: „O, fii ai lui Israel! Eu sunt, într-adevăr, trimisul lui Dumnezeu la voi ca să întăresc cele în Tora de dinaintea mea şi ca să vă vestesc un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad.“ Şi când acela veni la ei cu dovezi vădite, ei spuseră: „Aceasta este o vrajbă vădită!“
61/6. Şi [adu-ţi aminte] când Isus, fiul Mariei, a zis: „O, fii ai lui Israel! Eu sunt trimisul lui Allah la voi, întărind Tora de dinainte de mine şi vestind un Trimis ce va veni după mine şi al cărui nume este Ahmad!“(5) Şi când el(6) le-a adus semnele limpezi, ei au zis: „Aceasta este vrăjitorie învederată!“
5) Atât numele Muhammed, cât şi numele Ahmad provin de la aceeaşi rădăcină (hamide) care exprimă sensul de laudă, preamărire, slavă. Ele au sensul comun de lăudat, mărit, slăvit, dar în Coran apar ca nume proprii, desemnând aceeaşi persoană: profetul Islamului.
6) Isus.
Mohammed îl ia deseori în Coran pe Moise ca martor în acreditarea sa ca Profet al lui Allah, dar şi pe ceilalţi profeţi pe care-i pomeneşte în povestioarele sale numite „amintiri“, inclusiv pe Domnul Isus, … povestioare cu mici variaţii, dar construite după aceeaşi idee şi acelaşi şablon, ca una şi mereu aceeaşi poveste! În realitate, în Scriptură, nu profeţii sînt cei care vorbesc despre alţi profeţi, ori alte persoane, şi le dau nume apriori, ci însuşi Dumnezeu prin gura profeţilor, iar „profeţia“ în care el este vestit cu numele, nu-i decît o invenţie! Mohammed, în povestioare, repetă acelaşi motiv de a-l aduce pe Faraon la credinţa în Dumnezeul Unic! Ceea ce este cu totul fals. În realitate Dumnezeu trimite pe Moise la Faraon pentru a-i cere acestuia să lase poporul Israel să plece cale de trei zile în pustiu ca să-i aducă o jertfă, cu ideea ca Israel să poată pleca în pace şi să nu se mai întoarcă niciodată în Egipt. Faraon însă refuză, şi de aici toate celelalte evenimente! În economia înţelegerii EVANGHELIEI este necesar să vedem şi cum… îl trimite Dumnezeu pe Moise, cu această misiune, desigur imposibil de realizat pentru un om! Iată (Exod 4.14–16,19,22,23; 5.1–3):
14. Atunci Domnul S’a mîniat pe Moise, şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuş vine înaintea ta; şi, cînd te va vedea, se va bucura în inima lui.
15. Tu îi vei vorbi, şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut.
16. El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţinea pentru el locul lui Dumnezeu.
19. Domnul a zis lui Moise, în Madian: „Du-te, întoarce-te în Egipt: căci toţi ceice umblau să-ţi ia viaţa, au murit.“
22. Tu vei zice lui Faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întîiul Meu născut.
23. Îţi spun: „Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întîiul tău născut.“
1. Moise şi Aaron s’au dus apoi la Faraon, şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie un praznic în cinstea Mea.“
2. Faraon a răspuns: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui, şi să las pe Israel să plece?“ Eu nu cunosc pe Domnul, şi nu voi lăsa pe Israel să plece.“
3. Ei au zis: „Ni S’a arătat Dumnezeul Evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, pentruca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.“
Aici ar foarte multe de comentat, însă am preferat sublinierile pe text. Aspectul principal pe care vreau să-l evidenţiez este afirmaţia „Israel este fiul Meu, întîiul Meu născut“ şi legat de ea „dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întîiul tău născut“. Iată că un întreg popor, ales, binecuvîntat, ocrotit, şi sfătuit prin Cuvînt, este considerat de Dumnezeu întîiul Său născut dintre popoare! Ceea ce a şi fost prin toate măsurile pe care le-a luat Dumnezeu în privinţa poporului Israel, chiar dacă unii dintre ei s-au rătăcit pe cale! Toate făgăduinţele şi Cuvîntul, lor le-au fost date mai întîi, iar la sfîrşitul lanţului profetic, prin EVANGHELIA Domnului Isus Cristos, Cuvîntul vieţii veşnice a fost răspîndit spre toate popoarele, şi aşa a ajuns şi la tribul Qurayş, însă nu doar prin Mohammed, el fiind numai unul dintre mulţi alţii la care a ajuns mărturia creştină, atîta cîtă a fost. Nu Mohammed este „ultimul profet“, el neavînd nicio legătură pe linia descendenţei biologice cu lanţul profetic autorizat, ci Domnul Isus Cristos este ultimul, şi după el un altul nu va fi, iar motivele, aş putea spune că sînt nenumărate. Dar mai întîi să-i dăm cuvîntul Celui obsesiv supranumit în Coran „fiul Mariei“ (Matei 24.9–13,23–26; 2 Tesaloniceni 2.7–12; Ioan 10.1–18)!
9. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veşi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
10. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii.
11. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi.
12. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
13. Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.
23. Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici, sau acolo“, să nu-l credeţi.
24. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
25. Iată, că v’am spus mai dinainte.
26. Deci, dacă vă vor zice: „Iată-L în pustie“, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse“, să nu credeţi.
7. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei.
8. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase,
10. şi cu tote amăgirile nelegiuirii pentru ceice sînt pe calea pierzării, pentrucă n’au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi.
11. Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:
12. pentruca toţi cei ce n’au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.
1. „Adevărat, adevărat, vă spun că, cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tîlhar.
2. dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor.
3. Portarul[] îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul.
4. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentrucă îi cunosc glasul.
5. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentrucă nu cunosc glasul străinilor.“
6. Isus le-a spus această pildă, dar ei n’au înţeles despre ce le vorbea.
7. Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sînt uşa oilor.
8. Toţi ceice au venit înainte de Mine, sînt hoţi şi tîlhari; dar oile n’au ascultat de ei.
9. Eu sînt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mîntuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.
10. Hoţul nu vine decît să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s’o aibă din belşug.
11. Eu sînt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
12. Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sînt ale lui, cînd vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
13. Cel plătit fuge, pentrucă este plătit, şi
14. Eu sînt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
15. aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele[].
16. Mai am şi alte oi, cari nu sînt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.
17. Tatăl Mă iubeşte, pentrucă Îmi dau viaţa, ca iarăş s’o iau.
18. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu dela Mine. Am putere s’o dau, şi am putere s’o iau iarăş: aceasta este porunca, pe care am primit-o dela Tatăl Meu.“
Aici este important să înţelegeţi cîteva lucruri, nu pe toate. Singurul Mesia (evrei), Cristos (creştini), cu aceeaşi semnificaţie de Uns, adică numit şi împuternicit cu toate prerogativele puterii imperiale de însuşi Tatăl Ceresc, şi care are de realizat nişte comandamente (porunci, sarcini), este Isus, fiul de conjunctură al lui Iosif, Bethleemitul din seminţia împărătească Iuda, seminţia lui David, pentru realizarea descendenţei umane pe linia regală, soţul Mariei, şi doar logodnic la vremea cînd Maria a primit vestea, şi a încuviinţat să rămînă însărcinată miraculos. Nu există un altul care să-l poată egala, necum să i-o mai şi ia înainte! În traducerea Coranului de pe Cluj, am găsit, dar n-am extras atunci, ci doar m-am amuzat, o afirmaţie precum că nu Isus a fost răstignit, ci un altul care semăna cu el. Numai un om fără cunoştinţe şi fără minte poate să scrie aşa ceva! Păi dacă ar fi fost aşa, unde a dispărut adevăratul Isus pentru a nu mai fi pe pămînt? Şi dacă ăla care semăna cu el a murit, cum de s-a mai propovăduit EVANGHELIA învierii şi s-au făcut minuni în numele unui mort? E aberantă acea afirmaţie, e halucinantă! Trebuie să ai o minte rătăcită pentru a inventa aşa o inepţie! … „Ahmad, profetul Islamului“! „Portarul“ din Ioan 10.3, este nimeni altul decît Ioan Botezătorul (Yahia, parcă!). El a venit înaintea lui Isus, propovăduind apropierea împărăţiei cerurilor şi practicînd botezul pocăinţei în apele Iordanului, şi avea tocmai rolul de a-L prezenta ca Mesia pe Isus din Nazaretul Galileii, pe care deşi nu-L cunoştea personal primise un semn de identificare pentru a-L putea recunoaşte! Identificare confirmată imediat după ce Isus a fost botezat de Ioan în apele Iordanului, chiar de Tatăl Ceresc personal. Mesia, Mesia, nu … Ahmad, da? Şi au fost contemporani, pe cînd Mohammed s-a născut la peste cinci secole după Ioan Botezătorul şi Isus Cristos! Ca să fie clară confuzia Profetului (Matei 3.1–3,10–13,16,17)!
1. În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii.
2. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.“
3. Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, cînd zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.“
10. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.
11. Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Celce vine după mine, este mai puternic decît mine, şi eu nu sînt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc.
12. Acela Îşi are lopata în mînă, Îşi va curăţi cu desăvîrşire aria, şi Îşi va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.“
13. Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
16. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s’au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
17. Şi din ceruri s’a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“
„Celce vine după mine“! Asta spune Ioan Botezătorul despre Isus, nuuu Isus, despre … Ahmad! În afară de cei trei patriarhi ai poporului Israel, Avraam, Isaac şi Israel, niciunul din profeţii legitimi ai poporului Israel, profeţii Vechiului Testament, nu a fost pomenit de vreun altul, ci doar Ioan Botezătorul şi Isus Mesia (Cristos)! Iar numele le-au fost vestite prin îngeri înainte de naşterea lor, nu cu secole înainte! Isaia, dar şi Maleahi vorbesc despre Ioan Botezătorul, fiecare în alt fel. Însă despre Domnul Isus au vorbit aproape toţi proorocii, în diverse moduri, iar în Eden, la judecata de atunci, chiar Dumnezeu cînd spune în Geneza 3.15: «Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.“»! Aici nu vă voi spune mai mult decît că „femeia“ din Geneza 3.15 este dezvăluită în Isaia, capitolul 54, şi arătată din nou în Apocalipsa, capitolul 12, dar avem confirmări şi în scrierile apostolului Pavel într-o secvenţă care o să vă pice cam greu, dar n-o pot ocoli, aşa că dacă tot a venit vorba, o redau integral (Galateni 4.21–31, cu accent pe versetele 26 şi 27)!
21. Spuneţi-mi voi, cari voiţi să fiţi supt Lege, n’ascultaţi voi Legea?
22. Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă.
23. Dar cel din roabă s’a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s’a născut prin făgăduinţă.
24. Lucrurile acestea trebuiesc luate într’alt înţeles: acestea sînt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, —
25. căci Agar este muntele Sinai din Arabia; — şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.
26. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
27. Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decît copiii celei cu bărbat.“
28. Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sînteţi copii ai făgăduinţei.
29. Şi cum s’a întîmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întîmplă şi acum.
30. Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.“
31. De aceea, fraţilor, noi nu sîntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.
În al doilea rînd, sămînţa femeii este compozită şi formată din Isus Cristos, Cel dintîi şi Capul seminţei, compusă din cei doisprezece apostoli, şi restul Bisericii Sale, a celor întîi născuţi prin Spiritul Sfînt, încă o sută patruzeci şi patru de mii de Israeliţi spirituali, din toate seminţiile lui Israel prin naşterea din nou, dar biologic, ca indivizi, din toate neamurile (Matei 16.17,18; Evrei 12.22–24).
17. Isus a luat din nou cuvîntul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.
18. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru1, şi pe această piatră2 voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
22. Ci v’aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23. de Biserica celor întîi născuţi, cari sînt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăiţi, făcuţi desăvîrşiţi,
24. de Isus, Mijlocitorul legămîntului celui nou, şi de sîngele stropirii, care vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel.
Parţial, cu altă ocazie, v-am spus şi cine este „şarpele“, dar şi „sămînţa lui“, astfel încît acum vă voi reaminti, şi voi aduce şi completarea (Ioan 8.44; Matei 13.24–30,36–43):
44. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El dela început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Oridecîteori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
24. Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînţă bună în ţarina lui.
25. Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a sămănat neghină între grîu, şi a plecat.
26. Cînd au răsărit firele de grîu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.
27. Robii stăpînului casei au venit, şi i-au zis: „Doamne, n’ai sămănat sămînţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?“
28. El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.“ Şi robii i-au zis: „Vrei dar să mergem s’o smulgem?“
29. „Nu“, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgînd neghina, să smulgeţi şi grîul împreună cu ea.
30. Lăsaţi-le să crească amîndouă împreună pînă la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întîi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s’o ardem, iar grîul strîngeţi-l în grînarul meu.“
36. Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s’au apropiat de El, şi I-au zis: „Tîlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.“
37. El le-a răspuns: „Cel ce samănă sămînţa bună, este Fiul omului.
38. Ţarina, este lumea; sămînţa bună, sînt fiii Împărăţiei; neghina, sînt fiii Celui rău.
39. Vrăjmaşul, care a sămănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfîrşitul veacului; secerătorii sînt îngerii.
40. Deci, cum se strînge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfîrşitul veacului.
41. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, cari sînt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvîrşesc fărădelegea,
42. şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.
43. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.
Dacă Mohammed, şi o dată cu el toţi imamii Islamului pînă la cei din ziua de azi ar fi avut acces la pilda neghinei şi a tîlcuirii ei, ar fi înţeles ce însemnă „lăsaţi-le să crească amîndouă împreună pînă la seceriş“, şi n-ar mai fi făcut cu de la ei putere judecată şi distincţie între credincioşi şi necredincioşi, n-ar mai fi condamnat gratuit pe nimeni, şi n-ar mai fi ucis atîtea suflete nevinovate în fanatismul lor turbat! Nu sînteţi cu nimic mai buni decît alţii, Dumnezeu nu vă cere să faceţi atîtea crime cîte faceţi voi, ba încă chiar în Numele Lui, strigînd „Allah Akbar“, iar tinerii Mario Joseph şi Mosab Hassan Yousef, fiul liderului Hamas, şeicul Hassan Yousef, sînt doar două exemple dintre musulmani, demne de urmat!
19/34. Acesta este Iisus, fiul Mariei. Cuvântul Adevărului de care ei se îndoiesc încă!
19/54. Aminteşte-l pe Ismail în carte! El a fost sincer în făgăduiala sa ca trimis, ca profet.
19/55. El porunci alor săi rugăciunea şi milostenia şi Domnul său a fost mulţumit de el.
19/83. Nu vezi că am trimis diavoli tăgăduitorilor care îi îndeamnă la rău?
19/88. Ei au spus: „Milostivul şi-a luat un fiu!“
19/89. Voi faceţi un lucru ce nu se cade!
19/90. Aproape că cerurile se despică la acest cuvânt, că pământul se crapă şi munţii se năruie!
19/91. Ei i-au dat Milostivului un fiu!
19/92. Nu se cade ca Milostivul să-şi ia fii!
19/93. Toţi cei care sunt în ceruri şi pe pământ vin către Milostivul ca robi umili.
În primul rînd Ismael a plecat izgonit de lîngă tatăl său Avraam la şaisprezece ani, a fost vînător cu arcul, deci un om obişnuit să verse sînge, ca şi Esau (Edom), fratele geamăn al lui Israel, de la care Israel a cumpărat dreptul de întîi născut pe o farfurie cu ciorbă de linte, iar mama sa Agar i-a luat o nevastă egipteancă, deci idolatră. Cum au fost educaţi copiii lui Ismael este lesne de imaginat! În al doilea rînd, Cuvîntul Adevărului rostit de Isus, Fiul omului şi Fiul lui Dumnezeu, n-a prea ajuns la Mohammed decît pe cale orală, deci distorsionat, iar apoi a fost prelucrat de el pentru a-i servi scopurilor pe care şi le-a propus, el însuşi fiind în îndoială! Iar în al treilea rînd, cum îşi poate permite un om păcătos, care are nevoie de salvare de sub robia păcatului şi a morţii pe calea deja stabilită de Dumnezeu, să-I facă reproşuri Atotputernicului că şi-a „luat un Fiu“, şi că „nu se cade ca Milostivul să-şi ia fii“!? Lui Dumnezeu i se cade orice doreşte şi decide El însuşi, fără să aibă pe cine să întrebe, ori de la cine să ceară aprobare! Cuvîntul Său e Lege, şi nu poate fi schimbat după mintea şi interesele mărunte ale unor oameni inconştienţi de consecinţe, iar cei care au trăit înainte de darea Legii poporului Evreu, sau cei dintre neamuri şi după aceea, vor fi judecaţi după Decalog-ul scris în inima oricărui om (Romani 2.12–16):
12. Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecaţi după lege.
13. Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.
14. Cînd Neamurile, măcar că n’au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n’au o lege, îşi sînt singuri lege;
15. şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.
16. Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
Dacă Mohammed ar fi înţeles cu adevărat ce însemnă „citeşte!“, indiferent cine i-a spus, şi în ce condiţii, asta ar fi trebuit să caute să facă în primul rînd! Să caute cărţile Scripturii, să le cumpere, că avea la vremea respectivă posibilitatea, şi să le citească! Dar lui i s-a părut că e mai potrivit să se apuce direct de scris. Asta a fost prima lui greşeală, care le-a atras şi pe celelalte! De unde însă această alergie a lui la ideea de Fiu al lui Dumnezeu? Evident că Abu Talib nu l-a tratat pe el ca şi pe proprii lui copii, băieţi sau fete, şi nu intru aici în detalii de psihanaliză, dar modul în care el a fost tratat în copilărie, adolescenţă, tinereţe, au lăsat urme adînci în mintea şi sufletul lui de copil orfan. Adult fiind, şi neapucînd calea corectă creştină, a fost învins de propria dorinţă de răzbunare („5/18. Şi zis-au iudeii şi creştinii: „Noi suntem fiii lui Allah(36) şi cei dragi Lui“. Spune: „Şi de ce vă osândeşte pentru păcatele voastre?“ Nu, ci voi sunteţi făpturi omeneşti dintre acelea pe care El le-a creat. El îl iartă pe cel pe care El voieşte şi îl chinuieşte pe cel pe care El voieşte. Ale lui Allah sunt împărăţia cerurilor şi a pământului, precum şi ceea ce se află între ele şi la El este întoarcerea.“). Cam asta a fost situaţia lui, iar faptul că n-a avut consistenţă în ceea ce a scris, se vede şi din faptul că în versetele sale „limpezi“, cam umblă cu „uite popa, nu e popa“, sau „ba e albă, ba e neagră“! Şi nu doar în versetele pe care le citez mai jos din al său Coran. Înainte de asta, să-i dau totuşi răspuns lui Mohammed pentru ai săi musulmani, precizînd mai întîi că nici Isus Cristos n-a fost scutit de suferinţele pe care I le-a provocat Satan şi „sămînţa“ lui, dar ce să pricepi din Iov, cînd vii doar cu două versete în Coran despre el (Evrei 12.2–11)? Tocmai asta a fost problema lui Mohammed! El n-a înţeles că Dumnezeu doar îngăduie pedepsirea celor pe care-i iubeşte pentru a-i disciplina, şi şi-a închipuit că dacă Dumnezeu îi pedepseşte pe evrei şi pe creştini, cu atît mai abitir, el ca trimis, îşi poate permite să facă măcel printre ei.
2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentruca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
4. Voi nu v’aţi împotrivit încă pînă la sînge, în lupta împotriva păcatului.
5. Şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima cînd eşti mustrat de El.
6. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte“.
7. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
8. Dar dacă sînteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sînteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
9. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
10. Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.
10/64. Şi vor avea bunăvestirea în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Nici o schimbare nu este în Cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este fericirea cea mare.
10/64. Pentru ei este bună veste(90) în această viaţă lumească, la fel ca şi în Lumea de Apoi. Cuvintele(91) lui Allah [nu vor cunoaşte] nici o schimbare. Aceasta este marea izbândă.(92)
10/68. Ei au spus: „Dumnezeu şi-a luat un fiu!“ Mărire Lui! El este Bogatul! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Aveţi vreo împuternicire întru aceasta? Spuneţi despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?
10/68. Ei zic „Allah şi-a luat un fiu!“ Preaslăvitul este îndeajuns de Înstărit [Al-Ghaniyy]. Ale Lui sunt [toate] cele din ceruri şi cele de pre pământ. Voi nu aveţi nici o dovadă pentru acest lucru. Spuneţi voi împotriva lui Allah ceea ce nu ştiţi?
10/69. Spune: „Cei care născocesc o minciună despre Dumnezeu nu vor fi fericiţi. [n.a. Dar cei care născocesc mai multe!?]
10/69. Spune: „Aceia care născocesc pe seama lui Allah minciuni(101) nu vor izbuti!“
13/39. Dumnezeu şterge ori întăreşte ceea ce voieşte. La El se află Maica Scripturii.
13/39. Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii(91).
13/40. Fie că-ţi arătăm o parte din ceea ce le-am făgăduit, fie că te vom chema la Noi, asupra ta este înştiinţarea şi asupra Noastră socoteala.
13/40. Şi de-ţi vom arăta ţie o parte din cele cu care-i ameninţăm sau de te vom lua pe tine la Noi, datoria ta este propovăduirea şi la Noi e socotirea.
Deci, pe de-o parte „Nici o schimbare nu este în Cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este fericirea cea mare.“, iar pe de altă parte „Dumnezeu şterge ori întăreşte ceea ce voieşte. La El se află Maica Scripturii.“! „Maica Scripturii“ a fost dată prin profeţii Săi poporului Israel, şi prin Israel tuturor popoarelor în creştinism, şi nimic nu poate fi „şters“ sau „întărit“, aşaaa …, după mintea oricui! Ştiu că e cam greu să înţelegeţi tot ceea ce v-am spus aici, dar aşa trebuie să fie, altfel ar da buzna orice tupeist peste Dumnezeu aşa cum dădeau „beduinii needucaţi“ peste profetul Mohammed! Cei cu adevărat interesaţi de soarta lor, vor fi totuşi „bine călăuziţi“ prin mărturia creştină la care aveţi acces neîngrădit în paginile dedicate ale site-ului, şi chiar vă sfătuiesc să nu utilizaţi altă sursă. Am încheiat aşa ca să vă mai aduc aminte şi de Coran!
© 2016, Aurel Becheru.