mesajul evangheliei: LUPTELE PROFETULUI.

LUPTELE PROFETULUI.

Luptele Profetului! O temă foarte interesantă pentru care, deşi abordată în Coran, este necesară o documentare suplimentară pentru a înţelege ce se ascunde sub acele versete coranice care vorbesc despre lupte, legăminte, şi alte lucruri precum serviciul de intelligence al Profetului.
   Consultînd diverse surse, după moartea Khadijei şi a lui Abu Talib, Mohammed s-a retras la Medina, după ce a stat ascuns trei zile într-o peşteră cu Abu Bakr, pentru a li se pierde urma. Deşi prestigiul său a crescut acolo, noii islamişti Mekkani au fost nevoiţi să muncească pentru a se întreţine, Dania (Zakat) sau Milostenia, obligatorie pentru toţi adepţii Islamului, inclusiv cei din Medina, fiind total insuficientă pentru întreţinerea tuturor musulmanilor Mekkani. Se relatează că şi Ali, vărul lui Mohammed însuşi, a lucrat din greu o vreme la un evreu care avea o plantaţie de palmieri curmalieri ce trebuiau udaţi cu mijloace destul de rudimentare, prin scoaterea apei dintr-un puţ. Deşi pentru pacificarea unei comunităţi (Ummah) la Medina, Mohammed a încheiat un acord între el şi adepţii săi, pe de-o parte şi triburile localnice arabe şi iudaice din Medina, pe de altă parte, document cunoscut drept Constituţia Medinei, problemele încep să apară rapid. Evreii cărora le era prezentat Coranul ca o colecţie de profeţii, nu au acceptat pe bună dreptate că acele povestioare presărate cu nume de profeţi biblici erau adevărate, şi l-au contestat pe Mohammed ca fiind un Profet al lui Allah, iar Mohammed nu mai recunoştea ca membri ai comunităţii decît pe cei convertiţi la Islam. Astfel evreii au căzut în dizgraţie şi jefuiţi apoi alungaţi, rînd pe rînd, pînă la ultimul trib care n-a mai fost alungat după „bătălia de la Şanţ“, ci bărbaţii măcelăriţi iar femeile şi copiii vînduţi, mai puţin una dintre femei pe care şi-ar fi luat-o el concubină. Cu aceste prăzi Mohammed s-a întărit şi şi-a întărit armata sa, apoi a atacat caravanele Mekkane în luna „oprită“, sub pretextul opoziţiei Mekkanilor care-l împiedicau să se sacralizeze la Al-Kaaba. Atacul acesta şi cele care au mai urmat asupra caravanelor cu mărfuri, a stîrnit mînia Mekkanilor a căror principală ocupaţie era comerţul, iar comunitatea lor era astfel pusă în primejdie. Aşa s-a ajuns la acea luptă a „aliaţilor“ sau „bătălia de la şanţ“, din care se spune că Medinezii au ieşit cu faţa curată datorită unui persan care aflînd ce li se pregăteşte (atacul unei armate de zece mii de oameni, formată din Mekkani şi alte trei triburi aliate), a venit cu ideea săpării unui şanţ de apărare în jurul Medinei, tehnică de luptă pe care arabii nu o cunoşteau. Mohammed legase şi el alianţe cu alte triburi arabe, mai înainte, iar după ce în anul 630 (8 hegira) Mekka s-a predat fără luptă, prestigiul lui Mohammed printre triburile arabe a crescut mult astfel încît veneau singuri la el pentru unificare. Ulterior, după moartea sa, continuatorii săi au început să se extindă şi în teritoriile creştine din nord, trecînd prin Siria spre Imperiul Bizantin, cucerind Constantinopolul, Istanbulul de astăzi. Temeiul cruciadelor a fost tocmai această expansiune islamistă în teritoriile creştine, inclusiv în Ierusalimul sfînt atît pentru evrei cît şi pentru creştini. Acestea fiind zise, să punem sub lupă şi versetele coranice pentru a observa cum se adaptau „profeţiile“ la situaţia din teren!

   Să începem mai întîi cu presiunile puse de comunitatea Mekkanilor pe Mohammed, şi decizia lui de a părăsi Mekka şi apoi, după pregătiri specifice, de a o ataca armat!
17/73. Ei(108) au fost aproape să te abată de la ceea ce Noi ţi-am revelat, pentru ca tu să plăsmuieşti împotriva Noastră altceva şi atunci te-ar fi primit ei ca prieten.
17/74. Dacă Noi nu te-am fi întărit, tu mai că te-ai fi aplecat către ei.
17/76. Ei te-au tulburat în acest ţinut ca să te izgonească din el, însă nici ei nu vor sta în urma ta decât puţin,
17/77. după obiceiul trimişilor Noştri pe care i-am trimis înaintea ta. Tu nu vei afla nici o schimbare în obiceiul Nostru.
17/77. [Aceasta a fost] datina cu aceia pe care i-am trimis înaintea ta dintre trimişii Noştri şi nu vei afla nici o schimbare în purtatrea Noastră(113).
17/79. Veghează din noapte, căci aceasta îţi este o vrednicie. Poate Domnul tău te va scula într-un loc lăudat.   [n. a. În Raiul islamic, desigur! Pregătirea terenului pentru clătirea ochilor pe huriile cu ochii mari, şi a gîtului cu băuturi care nu îmbată!]
17/80. Şi spune: „Doamne, fă-mă să intru printr-o intrare a Adevărului şi scoate-mă pe mine printr-o ieşire a Adevărului şi dă-mi de la Tine putere ajutătoare!“(118)
17/81. Spune: „Adevărul a venit, deşertăciunea a pierit. Deşertăciunea este pieritoare!“
17/82. Noi pogorâm din Coran tămăduire şi milostivenie pentru credincioşi, însă celor nedrepţi le sporeşte pieirea.
17/83. Când îl copleşim pe om cu binefaceri, el se împotriveşte şi o apucă într-o parte. Când răul îl loveşte, este deznădăjduit.
17/84. Spune: „Fiecare trudeşte în felul său, însă Domnul vostru cunoaşte prea-bine pe cel care este pe calea dreaptă!“
17/85. Ei te vor întreba despre Duh. Spune: „Duhul este din porunca Domnului meu, însă vouă vi s-a dat doar puţină ştiinţă.
17/86. Şi dacă am voi, am lua înapoi ceea ce ţi-am dezvăluit. Tu nu vei afla nici un apărător împotriva Noastră,
17/87. afară de milostivenia Domnului tău, căci harul Său asupra ta este mare!
17/89. Noi am dat oamenilor în acest Coran pilde de tot soiul, însă cei mai mulţi oameni refuză orice, afară de a fi tăgăduitori.
30/58. Noi le-am dat oamenilor în Coran pilde de tot soiul, însă cei care tăgăduiesc spun când vii la ei cu vreun semn: „Voi nu sunteţi decât nişte înşelători!“

2/190. Luptaţi pe calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeţi voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!(144)
144) Versetele care urmează fac referire la atitudinea musulmanilor faţă de lupta în luna oprită. Aceasta s-a întâmplat în momentul când Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a voit să împlinească Pelerinajul mic, însă politeiştii l-au oprit şi l-au împiedicat să intre în Mekka şi s-a încheiat armistiţiul de la Al-Hudaybiyya. Apoi, în anul următor când a vrut să-l împlinească şi însoţitorilor săi le-a fost teamă că politeiştii se vor purta perfid cu ei, când vor fi în starea de sacralizare, şi au fost revelate versetele care arată că ei nu au dreptul să violeze primii locurile sacre, dar au voie să răspundă şi să respingă atacul împotriva lor.
   Ei, iată cum devine cazul! N-au voie să înceapă primii lupta, dar au libertate deplină în a o provoca. Interesant, nu? Pînă şi teama de a nu fi atacaţi este o scuză pentru ei să se ducă înarmaţi, că ălorlalţi, văzîndu-i pe ei înarmaţi pînă-n dinţi, nu le poate trece prin minte decît că au venit cu cele mai paşnice gînduri de „sacralizare“! Logică „profetică“! Păi nene Profetule, dacă Allah este Ocrotitorul tău, de unde atîta frică de oameni, atunci cînd te duci să I te închini Lui? Cît despre „au voie să respingă atacul împotriva lor“, vor mai fi destule versete în care să putem vedea ce semnificaţie clară are acest „să respingă“!
2/191 Omorâţi-i unde-i prindeţi şi alungaţi-i de acolo de unde v-au alungat! Iar schisma(145) e mai rea decît omorul. Dar nu luptaţi împotriva lor aproape de Moscheea Al-Haram(146), doar dacă ei se luptă cu voi în ea. Iar dacă luptă împotriva voastră, omorîţi-i, căci aceasta este răsplata celor fără credinţă!
145) Aici cu sensul de necredinţă.
146) Moscheea cea oprită sau cea sacră – marea moschee din Mekka, numită „oprită“ pentru că în curtea ei sunt interzise lupta, vânatul, tăierea pomilor şi a ierbii.
   „Necredinţa“ mai rea decît omorul (Exod 20.13: „Să nu ucizi.“ Să încalci porunca asta din Decalog, nu este necredinţă?)! Şi care om poate judeca fără părtinire credinţa altui om? Dumnezeu nu delegă judecarea finală nici chiar Fiului, care nu poate avea un rol mai mare decît cel executiv! Iar un om care se crede abil faţă de alţii, nu poate judeca fără părtinire, pentru că mereu vrea să iasă deasupra celorlalţi, mai cu seamă atunci cînd îşi are de răzbunat propria alungare din Mekka, deşi vina îi aparţine integral prin insistenţa sa provocatoare.
2/193. Luptaţi-vă cu ei până ce nu va mai fi necredinţă şi credinţa va fi numai în Allah! Dar dacă ei contenesc, atunci nu mai există vrăjmăşie, decât împotriva celor nelegiuiţi.
   Ei da, asta este o „sită“ mai fină, pentru că nu toţi cei ce se predau, o fac din credinţă, iar „necredincioşii“ rămîn vrăjmaşi declaraţi, chiar dacă nu mai luptă!
2/194. Luna cea sfântă pentru luna cea sfântă(147) şi în toate lucrurile sfinte se aplică talionul. Aşadar, celui care v-a atacat răspundeţi-i întocmai aşa cum v-a atacat el! Şi fiţi cu frică de Allah! Şi să ştiţi că Allah este cu cei care se tem de El!
147) Arabilor preislamici le era interzis războiul în timpul a patru luni din timpul anului: Zu-l-Hijja (luna a 12-a – luna Pelerinajului), Zu-l-Qa’da (luna a 11-a – precedenta), Muharram (luna care-i urma – de fapt, prima lună a calendarului lunar) şi Rajab (luna a 7-a).
   „În toate lucrurile sfinte se aplică talionul“! Să vedem cum este aici „întărită“ Scriptura (Matei 5.38–48; 6.1–8):
38. Aţi auzit că s’a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.“
39. Dar Eu văspun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt.
40. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
41. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
42. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.
43. Aţi auzit că s’a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.“
44. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?
48. Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.
1. Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată dela Tatăl vostru care este în ceruri.
2. Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
3. Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta,
4. pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
5. Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
6. Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuieţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
2/195. Dăruiţi pe calea lui Allah! Şi nu vă aruncaţi cu propriile voastre mâini [pradă] pieirii! Şi faceţi bine, căci Allah îi iubeşte pe binefăcători!
   Uite că se nimereşte şi cîte un sfat bun. Să-l luăm aşa cum este!
2/217. Te întreabă despre luna cea sfântă şi lupta în timpul ei. Spune: „Lupta într-însa e mare păcat, dar împiedicarea de la calea lui Allah, lepădarea de El şi de Moscheea Al-Haram, precum şi alungarea neamului său(157) din ea sunt şi mai mare păcat înaintea lui Allah, iar schisma(158) este mai mare păcat decât omorul“. Iar ei nu vor înceta să lupte împotriva voastră până nu vă vor abate de la credinţa voastră, dacă le va fi cu putinţă. Iar acela dintre voi care se va lepăda de credinţa lui şi va muri în necredinţă, în deşert(159) vor fi faptele lui [atât] în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Aceştia sunt oaspeţii Focului şi ei în el vor rămâne veşnic.
158) Aici cu sensul de discordie (N.T.)
159) Este vorba de primii musulmani de la Mekka.
   O reluare cu precizări suplimentare! Una din surse spune că Profetul a avut mari dificultăţi după acel atac asupra Mekkanilor în luna sfîntă (oprită), şi bineînţeles, ca de obicei, Allah este mereu de acord cu Profetul şi-i găseşte scuze, revelînd versete noi justificatoare.
2/218. Aceia care au crezut, s-au pribegit(160) şi au trudit în lupta pe calea lui Allah, aceia să nădăjduiască în mila lui Allah, căci Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim].
160) Aceia care au plecat (hijra) împreună cu Profetul, însoţindu-l la Medina.
   Iată cum soseşte la pachet şi iertarea!
2/219. Ei te întreabă despre vin [khamr](161) şi despre maysir(162). Spune: „În amândouă este mare păcat şi sunt şi unele foloase pentru oameni, dar în amândouă păcatul este mai mare decât folosul!“ Ei te întreabă ce trebuie să cheltuiască [pentru milostenie]. Spune: „Ceea ce vă prisoseşte [din bunurile voastre]“! Astfel, Allah vă face desluşite Semnele Sale; poate că voi o să cugetaţi 220. Asupra acestei lumi şi asupra Lumii de Apoi.
2/224. Şi nu folosiţi numele lui Allah în jurămintele voastre pentru a vă sustrage să faceţi bine, să fiţi pioşi şi să aduceţi pace între oameni. Şi Allah este Cel care Aude totul, Atoateştiutor [Sami’, ’Alim].
   Ultimile două cred că nu mai au nevoie de comentariu, dacă s-au înţeles cele de pînă acum, singura remarcă pe care mi-aş permite-o ar fi prezenţa „păcătosului“ vin în Raiul islamic. Ei, aşa e cînd Profetul bate palma cu Allah pentru „supuşii“ acestui Dumnezeu care-i face Profetului preferat toate poftele şi capriciile! Să tot fii „robul“ unui astfel de dumnezeu supus şi înţelegător!
8/1. Te vor întreba de prăzi. Spune-le: „Prăzile sunt ale lui Dumnezeu şi ale trimisului. Temeţi-vă de Dumnezeu! Împăcaţi-vă între voi şi daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său, dacă sunteţi credincioşi!“
8/2. Credincioşi sunt doar cei ale căror inimi freamătă când este amintit Dumnezeu, cei a căror credinţă creşte când li se recită versetele Sale şi se încredinţează Domnului lor,
8/3. cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie din cele cu care i-am înzestrat.
8/4. Aceştia sunt cu adevărat credincioşi. Trepte înălţate le sunt sortite la Domnul lor, cu iertare şi înzestrare îmbelşugată.
   Ei, ce ziceţi? Dar, aşa cum am stabilit de la bun început, să vedem ce spune şi Scriptura în a zecea poruncă a Decalogului (Exod 20.17)!
17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău, să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.

8/5. Domnul tău te-a scos din casă întru Adevăr când unii credincioşi urau aceasta.
8/6. Ei se ceartă cu tine despre Adevăr cu toate că le-a fost arătat limpede, ca şi cum ar fi mânaţi spre moarte şi chiar ar vedea-o.
8/7. Când Dumnezeu v-a făgăduit că una dintre cele două tabere va fi a voastră aţi fi vrut ca cea fără arme să fie a voastră, însă Dumnezeu a vrut ca Adevărul să se împlinească prin cuvintele Sale şi ca tăgăduitorilor să li se taie rădăcinile,
8/8. ca Adevărul să fie adeverit şi zădărnicia zădărnicită în ciuda nelegiuiţilor.
8/9. Când cereţi ajutorul Domnului vostru, el vă va răspunde: „Vă voi întări cu o mie de îngeri, unii în spatele altora.“
8/10. Dumnezeu nu a făcut-o decât întru bunăvestire, ca inimile voastre să se liniştească, căci, orice biruinţă numai de la Dumnezeu vine. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.
3/121. Când ai plecat dis-de-dimineaţă de la ai tăi ca să le arăţi credincioşilor locurile de luptă. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.
3/122. Două dintre taberele voastre au crezut că vor fi înfrânte, însă Dumnezeu este Oblăduitorul lor, al amândurora. Credincioşii să se încredinţeze lui Dumnezeu!
3/123. Dumnezeu v-a ajutat la Badr, pe când eraţi umiliţi. Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi mulţumi!
3/124. Tu spuneai credincioşilor: „Nu vă ajunge că Domnul vostru vă ajută cu trei mii de îngeri pogorîţi asupra voastră?
3/125. Dacă sunteţi răbdători şi dacă credeţi în Dumnezeu, când vrăjmaşii vor năvăli asupra voastră, Domnul vostru vă va întări cu cinci mii de îngeri însemnători ce vor porni împotriva lor.
3/132. Daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului! Poate veţi fi miluiţi!
3/142. Socotiţi oare că veţi intra în Rai înainte ca Dumnezeu să-i cunoască pe cei luptători, înainte ca să-i cunoască pe cei răbdători?
3/198. Cei care se tem de Domnul lor însă vor avea grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Ei vor fi oaspeţii lui Dumnezeu, iar ceea ce este de la Dumnezeu este bine pentru cei cuvioşi.
3/144. Şi Muhammed nu este decât un trimis(84) – şi au mai fost înainte de el şi alţi trimişi. Dacă el ar muri sau ar fi ucis, v-aţi întoarce voi pe călâiele voastre? Cel care s-ar întoarce pe călcâiele lui nu i-ar aduce lui Allah nici o stricăciune. Şi Allah îi va răsplăti pe cei mulţumitori(85).
84) Profet.   [n. a. Profet şi trimis nu sînt sinonime, deşi un trimis poate fi şi profet. Sinonimul pentru trimis este apostol!
85) Acest verset constituie o pregătire psihologică a musulmanilor pentru moartea lui Muhammed, dar ea nu trebuie să-i împiedice să rămînă fermi în credinţa lor.
   Ei vedeţi! Cam din astfel de versete (8/7, 8/8), şi altele asemenea, am început eu să pricep unde se ascundeau „profeţiile“ Profetului! Iată însă şi o încurajare frumoasă cînd împingi oamenii spre moarte, … pardon, spre Rai: „Vă voi întări cu o mie de îngeri, unii în spatele altora“, „Nu vă ajunge că Domnul vostru vă ajută cu trei mii de îngeri?“, „Domnul vostru vă va întări cu cinci mii de îngeri însemnători ce vor porni împotriva lor.“! Şi aici aş aduce un argument biblic. Dumnezeu este foarte economicos, sau dacă vreţi, nu face risipă de energie fără să fie cazul (2 Regi 19.35–37)!
35. În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi cînd s’au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.
36. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s’a întors; şi a locuit la Ninive.
37. Şi, pe cînd se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramalec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat, şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.
Asta ca să nu vă spun ce-a fost în Egipt la a zecea urgie, moartea întîilor născuţi, căci nu era casă în Egipt în care să nu fie un mort, inclusiv întîiul născut al lui Faraon! Doar aşa au putut ieşi Evreii din Egipt! Întîii născuţi ai egiptenilor morţi, morţi, nuuu … răniţi, precum în versetele următoare care demonstrează o ură dusă pînă la sadism a „trimisului“ care-L are mereu alături pe … Allah:
8/12. Domnul tău a dezvăluit îngerilor: „Eu sunt cu voi. Întăriţi-i pe cei care cred şi Eu voi arunca groaza în inimile celor care tăgăduiesc. Zdrobiţi-le grumazurile, zdrobiţi-le fiece deget.“
8/13. Aceasta, căci s-au rupt de Dumnezeu şi de trimisul Său, Dumnezeu este aprig la pedeapsă. [n. a. Oare Dumnezeu este „aprig la pedeapsă“, ori trimisul lipsit de Dumnezeu, dar mereu lipit de un alt dumnezeu? Din aceste cuvinte eu nu-l recunosc pe Dumnezeu, ci pe pretinsul Profet!]
   Sura asta 8, a prăzilor, este lungă, dar vă mai dau cîteva versete, o adevărată lecţie de politică sub masca religiei:
8/67. Un profet nu are căderea să ia prinşi, până ce nu a supus ţinutul. Voi doriţi deşertăciunile Vieţii de Acum, însă Dumnezeu vă doreşte Viaţa de Apoi. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.
8/68. Dacă o carte de la Dumnezeu n-ar fi venit mai înainte, o osândă dureroasă v-ar fi luat pentru ceea ce v-aţi însuşit.
8/69. Mâncaţi din trofee ceea ce este îngăduit şi bun. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Iertător, Milostiv.
8/70. O, Profetule! Spune-le celor căzuţi în mâinile voastre: „Dacă Dumnezeu va afla un bine în inimile voastre, vă va dărui lucruri mai bune decât cele ce v-au fost luate şi El vă va ierta vouă, căci Dumnezeu este Iertător, Milostiv!“   [n. a. Un astfel de dumnezeu, care poate să spună asemenea lucruri, nu e Dumnezeu, e un tîlhar, iar Tîlharul nu poate fi altul decît Satan (Şeitan)! Auzi, dacă „va afla un bine în inimile voastre“ (adică, dacă veţi adera la Islam!), „vă va dărui lucruri mai bune decât cele ce v-au fost luate şi vă va ierta“. Ce, Dumnezeu nu ştia dinainte dacă era ceva bun în inimile prizonierilor luaţi de islamişti?]
   Fragment din poemul lui Vasile Alecsandri „Peneş Curcanul“:
„Allah! Allah!“ turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crîncena redută.

Ura! măreţ se-nalţă-n vînt
Stindardul României!
Noi însă zacem la pămînt,
Căzuţi pradă urgiei!
Sergentul moare şuierînd
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirînd
Stindardu-n fîlfîire!

Şi eu, cînd ochii am închis,
Cînd mi-am luat osînda:
„Ah! pot să mor de-acum, am zis
A noastră e izbînda!“

8/71. Dacă vor să te trădeze, ei l-au trădat mai întâi pe Dumnezeu. El v-a dat apoi puterea asupra lor. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.
8/72. Cei care cred, pribegesc, luptă pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor, adăpostesc şi ajută, aceştia sunt prieteni unii altora. Voi nu sunteţi însă prietenii celor care cred şi n-au plecat în pribegie, atâta vreme cât nu vor pleca. Dacă vă cer ajutorul în numele credinţei, trebuie să-i ajutaţi, însă nu împotriva unui popor cu care aţi făcut un legământ. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.
8/73. Cei care tăgăduiesc sunt prieteni unii altora. Dacă voi nu veţi face astfel, pe pământ se va întinde o răzvrătire şi o mare stricăciune.   [n. a. Mai mare răzvrătire şi stricăciune decît jihadiştii şi intifadiştii actuali, care apar unde nu te aştepţi, cînd nu te aştepţi, şi ucid în numele lui Allah oameni neînarmaţi, necombatanţi, despre care nu ştiu nimic? Ba cad victime chiar şi islamişti!?]
8/74. Cei care cred, pribegesc, luptă pentru calea lui Dumnezeu, adăpostesc şi ajută, aceştia sunt credincioşii. Ei vor avea parte de iertare şi răsplată îmbelşugată.   [n. a. De la Profetul neînvăţat, că de la Dumnezeul Unic …, rămîne de văzut!]
8/75. Cei care au devenit credincioşi, după ce au pribegit, şi au luptat alături de voi, ei sunt de-ai voştri. Rudele de sânge au grijă unele de altele. Aceasta este în Cartea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Atotştiutor!
   Da! Mare atenţie la „pribegi“, că s-au cam înmulţit precum ciupercile după ploaie! Cred că din ce am extras din Sura 9, a Căinţei, majoritatea, dacă nu chiar toate merită atenţie, asta însă în dauna comentariilor:
9/1. O îngăduinţă este dăruită de Dumnezeu şi de trimisul Său închinătorilor la idoli cu care aţi făcut legământ.
9/2. Călătoriţi prin ţinut vreme de patru luni şi să ştiţi că nu-I veţi slăbi puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi acopera cu ruşine pe tăgădiutori.
9/3. Aceasta este Chemarea lui Dumnezeu şi a trimisului Său către oameni în ziua Marelui Pelerinaj. „Dumnezeu şi trimisul Său se leapădă de închinătorii la idoli. Dacă vă veţi căi, va fi bine pentru voi, însă dacă întoarceţi spatele să ştiţi că nu Îl veţi slăbi pe Dumnezeu.“ Vesteşte-le celor care tăgăduiesc o osândă dureroasă,
9/4. mai puţin închinătorilor la idoli cu care voi aţi făcut un legământ şi care nu v-au lipsit de nimic şi nu au sprijinit pe nimeni împotriva voastră. Împliniţi-vă legământul ce l-aţi făcut cu ei până la sorocul hotărât. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.
9/5. După ce lunile cele sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i, încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.
9/5. Iar cînd se vor încheia lunile cele sfinte(11), atunci omorâţi-i pe idolatri oriunde îi aflaţi! Prindeţi-i(12), împresuraţi-i şi întindeţi-le lor orice cursă(13)! Însă dacă ei se căiesc(14), împlinesc Rugăciunea [As-Salat] şi achită Dania [Az-Zakat], atunci daţi-le lor drumul, căci Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]!
9/7. Cum să aibă închinătorii la idoli un legământ cu Dumnezeu şi cu trimisul Său, afară de cei cu care aţi făcut legământ la Moscheea cea Sfântă? Cât sunt drepţi cu voi, fiţi drepţi cu ei. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.
9/11. Dacă se căiesc însă, dacă-şi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, atunci sunt fraţii voştri întru Credinţă. Noi desluşim semnele unui popor ce ştie.
9/13. Nu vă războiţi cu poporul ce şi-a încălcat jurămintele şi a căutat să-l izgonească pe trimis? Ei sunt cei care au început. Vă temeţi de ei? Doar de Dumnezeu să vă temeţi, dacă sunteţi credincioşi.
9/14. Războiţi-vă cu ei! Dumnezeu îi va osândi cu mâinile voastre şi îi va acoperi cu ocară, iar vouă vă va dărui biruinţa, apoi va tămădui piepturile credincioşilor
9/28. O, voi cei care credeţi! Politeiştii sunt o murdărie! Deci să nu se mai apropie de Moscheea cea Sfântă după acest an al lor(37). Iar de vă temeţi voi de sărăcie, atunci Allah vă va îmbogăţi – dacă va voi – prin harul Său, căci Allah este Atoateştiutor [şi] Înţelept [’Alim, Hakim].
37) În anul 8 h., Mekka unită la statul islamic, dar abia un an mai târziu (9 h.), Profetul a proclamat că de atunci înainte politeiştii nu se vor mai putea servi de sanctuarul Al-Ka’aba pentru cultul lor idolatru. Excluderea acestor pelerini afecta economia oraşului sfânt, dar Allah i-a liniştit pe musulmanii de la Mekka pentru a nu se teme de sărăcie.   [n. a. De la 9/7 la 9/28 s-a desfăcut legămîntul cu politeştii de la Mekka! Da, ştiu, a înlăturat şi idolii de piatră, sau din ce mai erau făcuţi, însă idolul Mohammed trona acum deasupra tuturor idolilor de piatră, dar şi deasupra lui trona alt Idol!]
9/29. Luptaţi împotriva acelora care nu cred în Allah şi nici în Ziua de Apoi şi nu opresc ceea ce Allah şi Trimisul Său au oprit şi nu împărtăşesc religia Adevărului, dintre aceia cărora li s-a dat Cartea(38), până ce ei nu vor plăti tributul(39) cu mâna lor, fiind ei supuşi [legilor]!
38) Iudeii şi creştinii sau alţii aflaţi în situaţia lor care luptă [n. a. se împotrivesc agresiunii armate a islamiştilor] împotriva Islamului.
39) Este vorba de capitaţie pe care nemusulmanii erau obligaţi să o achite în schimbul protecţiei de care beneficiau din partea statului musulman. [n. a. „Protecţie“ împotriva cui? Mai există alţi „monoteişti“ năvălitori peste oameni paşnici cărora li se pun tot felul de etichete „politeiste“, sub pretextul aducerii la Religia Adevărului? Cît priveşte tributul, ştiu de cînd eram elev că Ţările Româneşti plăteau tribut turcilor. Uneori! Alteori veneau peste noi „cîtă frunză, cîtă iarbă“ să facă „recensămîntul“, să vadă dacă nu i-am înşelat la calcularea tributului, desigur înarmaţi, ca nu cumva să se poarte românii „perfid“ cu „protectorii lor“, şi se mai întorcea cine mai apuca, aşa că o dată ajunşi acasă erau nevoiţi să facă recensămînt şi la ei.]
9/30. Evreii au spus: „Uzair [Ezra] este fiul lui Dumnezeu!“ Creştinii au spus: „Cristos este fiul lui Dumnezeu!“ Aceasta este vorba din gura lor şi ei repetă vorba celor care tăgăduiau odinioară. Să-i bată Dumnezeu! Cum de se întorc! [La cîte născociri am găsit în Coran, nu mă mai întreb de unde a scos-o pe asta cu Ezra, dar nu se poate să nu remarc modul în care blestemă Dumnezeu: „Să-i bată Dumnezeu“! Curat vorbă omenească!
9/31. Ei i-au luat pe preoţii şi pe călugării lor, precum şi pe Cristos, fiul Mariei, ca domni în locul lui Dumnezeu. Lor li s-a poruncit însă să se închine lui Dumnezeu, Unul. Nu este dumnezeu afară de El! Mărire Lui deasupra celor care ei Lui i-i alătură.
   Orice ignorant este în primul rînd un tăgăduitor, şi în al doilea rînd născocitor mincinos! Cînd ţi-e lene să înveţi înainte de a-i învăţa pe alţii, nu poţi spune decît ceea ce nici tu n-ai în capul tău plin de propria-ţi ignoranţă, şi doar cîteva idei fixe şi sărăcăcioase pe care le tot repeţi într-una ca o moară hodorogită (Proverbe 18.1–3):
1. Cel ursuz caută ce-i place lui, se supără de orice lucru bun. —
2. Nebunului nu-i este de învăţătură, ci vrea să arate ce ştie el. —
3. Cînd vine cel rău, vine şi dispreţul; şi odată cu ruşinea, vine şi ocara. —
   Cristos le-a spus ceea ce trebuia ca ei să audă, întocmai aşa cum a fost învăţat de Tatăl, dar ei n-au înţeles pentru că doreau să audă „desluşit“ pentru minţile lor încuiate, ori întunericul din propria ta minte doar prin eforturi proprii şi îndelungi, ajutat de Dumnezeu dacă El te vede credincios, îl poţi înlătura încetul cu încetul, făcînd loc luminii. Iar Isus era Lumina lumii (Ioan 10.22–38; 12.48–50; Matei 7.1–5):
22. În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înoirii Templului. Era iarna.
23. Şi Isus se plimba prin Templu, pe supt pridvorul lui Solomon.
24. Iudeii L-au înconjurat, şi I-au zis: „Pînă cînd ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spunene-o desluşit.“
25. „V’am spus“, le-a răspuns Isus, „şi nu credeţi. Lucrările, pe cari le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.
26. Dar voi nu credeţi, pentrucă, după cum v’am spus, nu sînteţi din oile Mele.
27. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.
28. Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea.
29. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu.
30. Eu şi Tatăl una sîntem.“
31. Atunci Iudeii iarăş au luat pietre ca să-L ucidă.
32. Isus le-a zis: „V’am arătat multe lucrări bune, cari vin dela Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?“
33. Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentrucă Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.“
34. Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: „Sînteţi Dumnezei?“
35. Dacă Legea a numit „dumnezei“, pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu, — şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, —
36. cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M’a sfinţit şi M’a trimes în lume? Şi aceasta, pentrucă am zis: „Sînt Fiul lui Dumnezeu!“
37. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.
38. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sînt în Tatăl.“
48. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osîndi: Cuvîntul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua de apoi.
49. Căci Eu n’am vorbit dela Mine însumi, ci Tatăl, care M’a trimes, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
50. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa vecinică. De aceea lucrurile, pe cari le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.“
1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
2. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
3. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?
4. Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău“, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într’al tău? …
5. Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
9/32. Ei ar vrea, cu gurile lor să stingă lumina lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu nu vrea decât să desăvârşească lumina Sa, în ciuda tăgăduitorilor.
9/33. El este Cel care l-a trimis pe trimisul Său cu călăuzirea şi legea adevărată ca să fie mai presus de toate legile, în ciuda închinătorilor la idoli.
9/33. El este Cel care l-a Trimis pe Trimisul Său cu bună călăuzire(44) şi cu religia Adevărului(45), pentru ca ea să fie biruitoare asupra oricărei alte religii, chiar dacă politeiştii urăsc [aceasta].
   Dumnezeu este desăvîrşit în tot ceea ce face! Am mai spus asta (Geneza 1.31)! Şi pe om (Adam şi Eva) l-a făcut desăvîrşit! Cum îşi permite un om, un păcătos ignorant, să-i dea lecţii lui Dumnezeu? Adevărata lui răsplată va fi după inima şi după cuvintele lui nechibzuite. Inchinătorilor la idoli li s-a oferit deja o şansă desăvîrşită pentru mîntuire şi obţinerea vieţii veşnice, iar pretenţiile aberante ale Profetului Islamului şi ale islamiştilor care-i continuă „opera“ sîngeroasă, va primi la sfîrşitul veacului o replică pe măsură, replică despre care voi vorbi desluşit la finalul acestei mărturii.
9/38. O, voi cei care credeţi! Ce-i cu voi? Când vi s-a zis: „Purcedeţi pe calea lui Allah!“, voi v-aţi lăsat grei pe pământ(52). Oare v-a plăcut vouă viaţa lumească mai mult decât Viaţa de Apoi? Plăcerea acestei vieţi nu va fi decât puţină în Lumea de Apoi!
52) Aceasta s-a întâmplat înaintea incursiunii de la Tabuk (9 h.), după întoarcerea de la At-Ta’if şi Hunayn, când Profetul a inaugurat campaniile împotriva Imperiului Bizantin. Distanţa mare şi teama de o confruntare cu o mare putere militară, căldura puternică, sezonul recoltării curmalelor şi alte condiţii grele n-au fost de natură să-i încurajeze pe musulmani să ia parte la expediţia de la Tabuk şi atunci a fost revelat acest verset pentru a-i îndemna la luptă.
9/39. Dacă voi nu purcedeţi, vă va pedepsi El cu chin dureros şi vă va schimba cu un alt neam(53). Şi voi nu-I veţi putea dăuna întru nimic, şi Allah este cu putere peste toate.
53) Care să-l sprijine pe Profet şi religia sa.
9/40. Dacă voi nu-i veniţi în ajutor(54), [să ştiţi că] l-a ajutat Allah [mai înainte], când cei care nu credeau l-au alungat, ca unul dintre cei doi(55). Când ei doi se aflau în peşteră şi când el i-a zis însoţitorului său: „Nu fi mâhnit, căci Allah este cu noi!“ Şi a pogorât Allah liniştea Sa asupra lui şi i-a venit în ajutor cu oşteni pe care voi nu i-aţi văzut şi a făcut cuvântul celor care nu credeau [să coboare] jos, în timp ce cuvântul lui Allah [s-a înălţat] cel mai sus. Iar Allah este Puternic [şi] Înţelept [’Aziz, Hakim].
54) Pornind împreună cu el în incursiunea spre Tabuk.
55) Abu Bakr şi Muhammed care s-au refugiat în grota de pe muntele Thawr, înainte de plecarea la Medina, petrecând în ea trei nopţi.
9/41. Purcedeţi uşori ori grei(56) şi luptaţi cu averile şi sufletele voastre pe calea lui Allah! Aceasta este mai bine pentru voi, dacă pricepeţi!
56) Indiferent de starea în care vă aflaţi; fie că vă este uşor sau greu, fie că vă simţiţi puternici sau slabi, călare sau pe jos, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi.
9/48. Şi mai înainte au căutat ei să semene dihonie(64) şi să-ţi încurce ţie treburile(65), până a venit Adevărul(66) şi a învins religia lui Allah, măcar că lor nu le place.
66) Sprijinirea şi victoria ta.
9/52. Spune: „Ce aşteptaţi voi, pentru noi, alta decât unul din cele două lucruri minunate(70)? Iar noi aşteptăm ca Allah să vă lovească cu osândă dureroasă(71), fie de la El, fie prin mâinile noastre. Aşadar aşteptaţi! Dar şi noi suntem în aşteptare împreună cu voi!“
70) Victoria sau martirajul.
9/56. Ei [ipocriţii] jură pe Allah că ei sunt cu adevărat dintre voi, însă ei nu sunt dintre voi, ci ei sunt un neam căruia îi este frică.
9/57. Dacă află un adăpost, grote ori catacombe ei se aruncă acolo în grabă.
9/111. Allah a cumpărat de la dreptcredincioşi sufletele şi bunurile lor, în schimbul Raiului, şi astfel ei luptă pe calea lui Allah, omorând şi fiind omorâţi. Aceasta este o făgăduinţă cu adevărat, pe care a luat-o asupra Lui, în Tora, în Evanghelie şi în Coran. Şi cine este mai credincios legământului său decât Allah? Bucuraţi-vă, aşadar, pentru negoţul pe care l-aţi tocmit, căci aceasta este marea izbândă.(156)
   „Allah a cumpărat de la dreptcredincioşi sufletele şi bunurile lor, în schimbul Raiului, şi astfel ei luptă pe calea lui Allah, omorând şi fiind omorâţi. Bucuraţi-vă, aşadar, pentru negoţul pe care l-aţi tocmit, căci aceasta este marea izbândă“. Exact cum am spus şi mai înainte: mentalitate de comerciant! Şi ce Rai le-a oferit! Un rai al puturoşilor, beţivilor şi curvarilor visători la hurii cu ochii mari, care să rămînă veşnic neprihănite, împreună cu „stăpînii lor“ pe acele paturi de nuntă, mereu serviţi la „botu’ calului“ cu orice le face plăcere. Să tot fii „robul“ unui astfel de dumnezeu după mintea Profetului, în care eu nu-L recunosc pe adevăratul Dumnezeu! Păi dacă e Rai, nu e la fel de Rai pentru toţi, ori şi Acolo e la fel ca şi pe Aici, unii stăpîni, alţii slugile lor! Minte de frustrat care visează cai verzi pe pereţi, pe care-i „vinde“ şi altora.
9/117. Allah a primit căinţa Profetului(162), [căinţa acelora] care au purces în peregrinare(163), care l-au urmat la ceasul greului, după ce aproape că se abătuseră inimile unei părţi dintre ei(165). Apoi a primit căinţa lor, căci El este Iertător, Îndurător [Ra’uf, Rahim].

1) Titlul acestei sure, pe care l-am tradus prin „Aliaţi“, a fost dat de versetele 20 şi 22. Istoria „aliaţilor“ sau „coalizaţilor“, care au încercat să anihileze comunitatea musulmană stabilită la Medina, este plină de uneltiri puse la cale de tribul păgân Qurayş, de tribul beduin Ghatafan şi de triburile iudaizate Nadhur şi Quraydha. Toate aceste triburi s-au coalizat împotriva Islamului şi în anul 5 h. au asediat oraşul Medina cu o oaste de 10.000 de luptători. La acest asediu se face referire în sura 33. A fost un atac îndelung şi bine pregătit, însă musulmanii au fost şi ei pregătiţi pentru a-i face faţă, săpând acel şanţ de apărare (handaq) în jurul oraşului Medina, care i-a surprins pe adversari. Din acest motiv, asediul şi bătălia sunt cunoscute sub numele de „bătălia de la Şanţ“ sau „bătălia coalizaţilor“.
33/10. Când ei veneau asupra voastră de sus şi de jos, când privirile se roteau, când inimile ajunseră în gât, voi aţi prins să vă faceţi închipuiri despre Dumnezeu.
33/11. Astfel credincioşii fură puşi la încercare şi zguduiţi cu aprigă zguduire.
33/12. Şi când cei făţarnici şi cei care au în inimi boală spuneau: „Ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu şi trimisul Său nu este decât amăgire!“
33/13. Şi când o parte dintre ei spuneau: „O, voi oameni din Yatrib! Nu este loc pentru voi! Duceţi-vă înapoi!“, atunci unii dintre ei au cerut profetului îngăduinţă spunând: „Casele noastre au rămas vraişte.“ Ele nu au rămas însă vraişte, ci ei nu vor decât să fugă.
33/14. Dacă s-ar intra peste ei din toate părţile (cetăţii) şi li s-ar cere răzmeriţă, ar face-o după ce s-ar codi puţin,
33/15. cu toate că înainte se legaseră înaintea lui Dumnezeu că nu vor întoarce spatele. Legământul cu Dumnezeu va fi cercetat.
33/16. Spune: „Fuga nu vă slujeşte la nimic, dacă fugiţi de moarte ori de luptă, căci bucuria voastră va fi scurtă.“
33/17. Spune: „Cine vă va apăra de Dumnezeu, dacă El vă voieşte un rău ori vă voieşte o milostivenie? Ei nu vor afla afară de Dumnezeu oblăduitor şi nici ajutor.
33/18. Dumnezeu îi cunoaşte pe împiedicătorii dintre voi şi pe cei care spun fraţilor lor: „Haideţi la noi!“ Aceştia nu dovedesc decât puţină vitejie
33/19. întru zgîrcenia lor faţă de voi. Când îi cuprinde frica, îi vei vedea cum te privesc rotindu-şi ochii ca cel învăluit de moarte, însă când frica îi părăseşte, te rănesc cu limbile lor ascuţite, lăcomind la ce este mai bun. Aceştia sunt cei care nu cred. Dumnezeu le va face deşarte faptele lor şi aceasta îi este lesne lui Dumnezeu.
33/20. Ei socot că alianţele nu au plecat şi dacă alianţele ar veni iarăşi, le-ar plăcea să plece în pustiu, între beduini, şi de acolo să ceară veşti despre voi. Dacă rămân printre voi, se vor lupta fără vlagă.
33/21. Voi aveţi în trimisul lui Dumnezeu o frumoasă pildă pentru voi, pentru cel care nădăjduieşte la Dumnezeu şi la Ziua de Apoi şi care Îl aminteşte întotdeauna pe Dumnezeu.
33/22. Când credincioşii văd alianţele, ei spun: „Aceasta este ceea ce ne-au făgăduit Dumnezeu şi trimisul Său. Dumnezeu şi trimisul Său au spus adevărul.“ Aceasta nu face decât să le mărească credinţa şi supunerea.
33/23. Printre credincioşi, sunt oameni ce au respectat legământul făcut cu Dumnezeu. Unii plătesc cu viaţa, alţii aşteaptă şi nu se schimbă deloc,
33/23. Între dreptcredincioşi sunt oameni care au fost sinceri în legământul pe care l-au făcut faţă de Allah,(52) unii dintre ei au pierit,(53) iar alţii dintre ei aşteaptă fără să schimbe nimic [din legământul lor],(54)
53) Au rămas credincioşi legământului făcut şi au luptat alături de Profet până ce au pierit ca martiri. Anas ben An-Nadir a lipsit de la bătălia de la Badr şi a zis el: Am lipsit de la prima bătălie alături de Trimisul lui Allah! Dacă mă va mai lăsa să fiu martor la vreo bătălie, va vedea Allah de ce sunt în stare! În ziua bătăliei de la Uhud, musulmanii au fost înfrânţi şi atunci a zis el: Doamne, eu nu am nici o vină faţă de Tine pentru ceea ce au făcut aceştia – adică politeiştii – şi caut iertarea la Tine pentru ceea ce au făcut ceilalţi – adică musulmanii. Apoi a pornit înainte cu sabia şi i-a ieşit în întîmpinare Sa’d ben Ma’az. Şi a zis el: Jur pe Allah, Sa’d, că eu găsesc vântul Paradisului! Apoi s-a luptat până ce a fost ucis. Atunci a zis Sa’d: O, Trimis al lui Allah! Eu nu am fost în stare să fac ceea ce a făcut el! A spus Anas ben Malik: Şi l-am găsit pe el printre cei morţi cu optzeci şi ceva de răni: lovituri de sabie, împunsături de lance şi de săgeată. Şi nu l-am recunoscut decât când avenit sora lui care i-a recunoscut vârful degetelor. Şi a mai zis Anas: A socotit că acest verset a fost revelat pentru el şi pentru semenii lui.
33/24. căci Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei sinceri întru sinceritatea lor şi îi osândeşte, dacă voieşte, pe cei făţarnici ori le primeşte căinţa. Dumnezeu este Iertător, Milostiv!
33/25. Dumnezeu i-a dat înapoi pe cei care tăgăduiesc întru furia lor: ei nu vor dobândi nimic bun. Dumnezeu i-a cruţat pe credincioşi în bătălie. Dumnezeu este Tare, Puternic.
33/26. El i-a coborât din întăriturile lor pe aceia dintre oamenii Cărţii care le-au susţinut din urmă (pe alianţe) şi le-a aruncat groaza în inimi. Atunci voi i-aţi ucis pe unii şi i-aţi înrobit pe alţii.
33/27. El v-a lăsat moştenire ţinutul lor, aşezările lor, bunurile lor şi un pământ pe care nu aţi mai călcat înainte. Dumnezeu asupra tuturor are putere.
48/1. Noi ţi-am dat ţie o biruinţă învederată(2),
2) În anul 6 h., Profetul a încheiat la Al-Hudaybiyya un armistiţiu cu păgânii de la Mekka. Acest armistiţiu este calificat aici ca o „biruinţă răzvădită“ şi ca „un mare ajutor“, pentru că el a condus la cucerirea Mekkăi.
48/10. Cei care fac jurământ de credinţă faţă de tine fac jurământ de credinţă faţă de Allah(8); mâna lui Allah este deasupra mâinilor lor. Acela care calcă [jurământul] îl calcă numai în defavoarea lui, iar aceluia care-şi ţine legământul făcut lui Allah El îi va dărui răsplată mare.
48/16. Spune arabilor beduini care rămân de obicei în urmă: „Voi sunteţi chemaţi împotriva(15) unui neam de oameni cu mare putere şi vă veţi lupta cu ei sau se vor supune ei. Şi dacă veţi asculta, vă va da Allah răsplată bună(16), iar dacă vă veţi întoarce aşa cum v-aţi mai întors şi mai înainte(17), vă va pedepsi el cu un chin dureros!“
16) Prăzile în această lume şi Paradisul în Lumea de Apoi.
48/18. Allah a fost mulţumit de dreptcredincioşi, când ei au făcut legământ cu tine [acolo] sub pom [să moară în lupta pentru cucerirea Mekkăi](19). El a ştiut ce a fost în inimile lor şi a făcut să pogoare asupra lor liniştea şi i-a răsplătit pe ei cu biruinţă apropiată(20),
48/19. Ca şi cu prăzi numeroase(21), pe care ei le vor aduna. Allah este Puternic [şi] Înţelept [’Aziz, Hakim].
48/20. Allah v-a făgăduit vouă [alte] prăzi numeroase pe care voi le veţi dobîndi şi a grăbit aceasta pentru voi(22). Şi a îndepărtat El mâinile oamenilor de la voi, pentru ca să fie un semn pentru dreptcredincioşi şi pentru ca să vă călăuzească pe voi pe un drum drept.
61/2. O, voi cei care credeţi! De ce spuneţi voi ceea ce nu faceţi?(2)
2) Cel care pretinde credinţa trebuie să evite minciuna şi încălcarea făgăduinţei, căci altfel credinţa lui nu este adevărată.
61/3. Este [o pricină de] mare mânie pentru Allah să spuneţi ceea ce nu faceţi!(3)
3) Motivul revelării: S-a relatat că musulmanii au zis: Dacă am şti care sunt faptele cele mai iubite de Allah Preaînaltul, ne-am da pentru ele şi averile noastre şi sufletele noastre! Dar, apoi, cînd Allah a impus lupta sfântă, unora dintre ei nu le-a fost pe plac şi atunci Allah a revelat: „O, voi cei care credeţi! De ce spuneţi voi ceea ce nu faceţi? / Este [o pricină de] mare mânie pentru Allah să spuneţi ceea ce nu faceţi!“
   Trebuie să înţelegem de aici că jihadul sau lupta sfîntă ar fi opera lui Dumnezeu, şi nu a Profetului frustrat, şi chinuit de propria frustrare! Dumnezeu a fost, este, şi rămîne în veci Unicul Creator şi Susţinător al vieţii în Creaţia Sa, de asemeni este şi va mai fi încă Unicul Mîntuitor al omului înşelat şi înrobit de păcatul aducător de moarte! Iar criminalii, indiferent de masca pe care şi-o pun, n-au niciun viitor. O spun clar, limpede şi răspicat: niciun viitor! Dar să vedem cum stăm şi cu politica „blîndeţii“ faţă de dreptcredincioşi, pentru a-i putea păstra alături în vederea sacrificării pe altarul Islamului, dar şi cu partea de intelligence a spionajului-contraspionajului.
61/4. Allah îi iubeşte pe aceia care luptă pe calea Sa într-o linie [de luptă], de parcă ei ar fi o zidire întărită.
3/159. Fii blând cu ei, din milostivenia lui Dumnezeu. Dacă eşti crud şi aspru la inimă, ei se vor scutura de tine. Iartă-le lor! Cere iertare pentru ei! Cere-le sfatul pentru orice, însă când ai luat o hotărâre, încredinţează-te lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se încredinţează Lui.
2/140. Sau voiţi voi să ziceţi că Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiile lor au fost iudei sau creştini? Spune: „Voi sunteţi mai ştiutori(100) sau Allah? Şi cine este mai nelegiuit decât acela care a ţinut ascunsă la el mărturia ce o avea de la Allah?“ Allah nu este nebăgător de seamă cu ceea ce faceţi voi!
2/142. Vor zice cei fără chibzuinţă dintre oameni: „Ce i-a întors de la Qibla(102) lor pe care o avuseseră mai înainte?“ Spune: „Ale lui Allah sunt Răsăritul şi Apusul. El îl călăuzeşte pe acela pe care voieşte El pe o cale dreaptă“.
102) Direcţia spre care se îndreaptă musulmanii în timpul Rugăciunii. Curând după hijra (hegira), Allah a poruncit credincioşilor musulmani să nu se mai îndrepte în timpul Rugăciunii spre Ierusalim (Bayt al-Maqdis, un alt nume arab al oraşului Ierusalim, însemnând Casa Locului Sfânt), ca până atunci, ci spre Mekka.
2/143. Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată[n. a.: sectă], pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi. Şi nu am ales Qibla pe care au avut-o decât pentru a-l şti pe cel care-l urmează pe Profet [când o vom schimba] şi pe cel care se întoarce pe călcîiele sale. Şi atunci va fi lucru greu [acesta], mai puţin pentru cei pe care i-a călăuzit Allah. Şi nu va lăsa Allah să fie în deşert Rugăciunea voastră(103), căci Allah este faţă de oameni Iertător, Îndurător [Ra’uf, Rahim].
103) Rugăciunea pe care o făceaţi cu faţa spre Ierusalim, înainte de întoarcerea spre Mekka.
2/144. Noi vedem deseori îndreptarea feţei tale către cer. Să te îndreptăm către o Qibla care-ţi va plăcea. Aşadar, îndreaptă-ţi faţa spre Moscheea cea Sfântă(104)! Şi oriunde aţi fi, îndreptaţi feţele voastre către ea! Iar cei cărora le-a fost dată Cartea, ştiu că îndreptarea [spre Moschee] este adevărul de la Domnul lor. Şi Allah nu este nebăgător de seamă la ceea ce fac ei.
104) Al-Masjid al-Haram „Moscheea cea sfântă“ este unul dintre numele actualei mari moschei de la Mekka, în a cărei incintă se află Al-Kaaba.
2/145. Dacă tu ai aduce celor cărora li s-a dat Scriptura(105) toate semnele, nu ar urma ei Qiblei tale şi nici tu nu ai urma Qiblei lor. Şi nu urmează unii Qibla altora. Iar dacă tu ai urma poftei lor, după ştiinţa ce ai primit-o, atunci tu ai fi dintre nelegiuiţi.
60/1. O, voi cei care credeţi! Nu-i luaţi ca aliaţi(2) pe duşmanul Meu şi pe duşmanul vostru, arătându-le prietenie, în vreme ce ei au tăgăduit Adevărul ce a venit de la voi!(3) Ei îl alungă pe Trimis, precum şi pe voi(4) pentru că voi credeţi în Allah, stăpânul vostru. Dacă aţi ieşit(5) pe calea Mea şi căutând mulţumirea Mea, [atunci nu-i luaţi pe ei aliaţi şi nu] vorbiţi cu ei întru ascuns(6), din cauza prieteniei, în vreme ce Eu ştiu atât ceea ce tăinuiţi, cât şi ceea ce mărturisiţi pe faţă. Acela dintre voi care face aceasta rătăceşte de la drumul cel drept(7).
4) Din pământul vostru şi din căminele voastre.
5) Din casele voastre plecând în pribegie.
6) Le transmiteţi lor ştirile despre Profet, în virtutea prieteniei care vă leagă de ei.
7) Motivul revelării: Când Trimisul lui Allah –Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – s-a pregătit să cucerească Mekka, Hatib ben abi Balta’a a trimis o epistolă mekkanilor, înştiinţîndu-i despre aceasta, zicându-le lor: Trimisul lui Allah –Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – voieşte să vă cucerească, aşa că fiţi cu grijă! Apoi a trimis răvaşul cu o femeie purtată într-o litieră pe o cămilă. Trimisul lui Allah –Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a primit revelaţia care l-a vestit despre aceasta şi i-a trimis pe Ali, pe Az-Zubayr şi pe Al-Miqdad, zicându-le: Grăbiţi-vă şi ajungeţi la Rawdat Khakh (numele unui loc din apropiere de Medina)! Acolo o să daţi de o femeie purtată într-o litieră, care are asupra ei un răvaş. Luaţi-l de la ea şi aduce-ţi-l mie! Au pornit la drum şi iată-i ajunşi la Rawda, unde au întîlnit-o pe femeie. Şi i-au zis ei: Scoate răvaşul! Dar ea a răspuns: Nu am nici un răvaş! I-au zis ei: Sau scoţi răvaşul, sau te controlăm! Atunci ea a scos epistola din părul cosiţelor şi ei au venit cu ea la Profet –Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Şi iată că era vorba de o epistolă pe care Hatib ben abi Balta’a o trimitea unor mekkani politeişti, vestindu-le ce are de gând Trimisul lui Allah. Profetul –Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – l-a întrebat: „Ce este asta Hatib?“ Iar el a răspuns: „O, Trimis al lui Allah! Nu fi grăbit faţă de mine! Eu sunt un venetic la neamul Qurayş. Eu nu sunt dintre ei. Cei care au purces, pregătindu-se împreună cu tine, au relaţii de rudenie cu care să-şi apere familiile şi averile de la Mekka. Am voit ca, dacă nu am această legătură de rudenie, să întind o mână cu care să se apere rudele mele. Dar nu am făcut asta pentru a mă lepăda de credinţă.“ Atunci, a zis Omar: Îngăduie-mi, Trimis al lui Allah, să retez gâtul acestui făţarnic! Dar Trimisul lui Allah –binecuvântarea şi pacea asupra lui! – i-a răspuns: „El a participat la bătălia de la Badr. De unde să ştii, s-ar putea ca Allah să-i fi privit pe cei care au participart la Badr şi să fi zis: Faceţi ceea ce voiţi. Eu v-am iertat!“ Şi a fost revelat versetul.

33/50. O, Profetule! Noi îţi îngăduim ţie soţiile tale, cărora tu le dai zestre, precum şi pe acelea care se află sub stăpânirea dreptei tale, pe care Allah ţi le-a dăruit ca pradă,(96) precum şi pe fiicele unchiului tău după tată şi pe fiicele mătuşii tale după tată, pe fiicele unchiului tău după mamă şi pe fiicele mătuşii tale după mamă, care au purces împreună cu tine,(97) şi asemenea orice femeie dreptcredincioasă, dacă se dăruieşte ea însăşi Profetului, dacă primeşte Profetul să o ia în căsătorie,(98) acesta este un privilegiu numai pentru tine, fără de [ceilalţi] dreptcredincioşi.(99) Noi ştim ceea ce le-am impus lor în privinţa soaţelor lor şi acelora pe care le stăpânesc dreptele lor,(100) ca să nu fie nici o stânjeneală pentru tine,(101) iar Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim].
   „O, Profetule!“ Cine-mparte, parte-şi face! Şi din pradă, şi din rude, şi de oriunde, că doar te-ai ajuns!
33/56. Allah şi îngerii Săi Se roagă(116) pentru Profet. O, voi cei care credeţi, rugaţi-vă pentru el şi salutaţi-l pe el cu tot respectul.
   „O, Profetule!“ Pînă şi Allah se roagă la Allah pentru tine!? M-ai umplut de tot respectul!
33/57. Aceia care Îi necăjesc pe Allah şi Trimisul Său vor fi blestemaţi de Allah în această lume şi în Lumea de Apoi şi El le va pregăti lor osândă umilitoare.
33/58. Iar aceia care îi vor necăji pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase, fără ca ei să fi agonisit [ceva pentru care să merite aceasta], aceia vor avea parte de ponegrire şi de păcat învederat.
33/61. Blestemaţi vor fi ei şi oriunde vor fi aflaţi, vor fi ei prinşi(121) şi măcelăriţi fără îndurare.
   Iată şi adevărata „vocaţie“ a Profetului, aceea de măcelar! Pentru asta chiar n-avea nevoie să înveţe să scrie şi să citească, ori să recite. Măcelarul neînvăţat! Asta este cam tot ce-a fost „Profetul“, „Trimisul“!
33/62. Aceasta a fost legea lui Allah pentru cei care au trăit mai înainte(122) şi tu nu vei afla schimbare pentru legea lui Allah.
   Un analfabet, fie el şi funcţional, dacă înţelegeţi ce-i aia, n-are dreptul să vorbească despre legi în general, cu atît mai puţin despre Legea lui Dumnezeu, pe care a încălcat-o cu regularitate. Şi ca să nu vă las în ceaţă, analfabetul funcţional ştie să scrie, poate să citească, dar nu poate înţelege ceea ce citeşte, adică nu vede mesajul de dincolo de cuvinte. În limbaj biblic e un orb (Matei 22.30–32; 15.13,14):
30. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31. Cît priveşte învierea morţilor, oare n’aţi citit ce vi s’a spus de Dumnezeu, cînd zice:
32. „Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?“ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.“
13. Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.
14. Lăsaţi-i: sînt nişte călăuze oarbe; şi cînd un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amîndoi în groapă.“
   La „n’aţi citit ce vi s’a spus de Dumnezeu“, spus indică spre mesajul transmis, iar la „cînd zice:“, zice indică spre vorbele prin care a fost transmis mesajul: „Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?“ Şi mesajul este: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.“
33/64. Allah i-a blestemat pe necredincioşi şi le-a pregătit lor flăcările,(124)
33/65. Veşnic vor sălăşlui în ele şi nu vor găsi ocrotitor şi nici sprijinitor,
33/66. Iar în ziua când feţele lor vor fi întoarse de pe o parte pe alta în foc,(125) vor zice ei: Vai nouă! De i-am fi dat noi ascultare lui Allah şi de i-am fi dat noi ascultare Trimisului!“
   O, Profetule, de I-ai fi dat tu ascultare adevăratului Allah, şi Adevărului rostit de El, lumea de azi ar fi fost cel puţin mai paşnică! Şi parcă am mai zis-o pe asta: cine sapă groapa altora, „şansele“ să nu mai iasă din ea sînt cu atît mai mari cu cît sapă mai adînc!
22/49. Spune: „Voi, oameni! Eu nu vă sunt vouă decât un predicator limpede la vorbă.“
22/50. Cei care cred şi săvârşesc fapte bune vor avea iertare şi înzestrare îmbelşugată.
22/51. Cei care trudesc să slăbească semnele Noastre, aceştia vor fi soţii Iadului.
*22/52. Noi N-am trimis înaintea ta nici un trimis, nici un profet fără ca Satan să nu-i fi aruncat ceva din spusele lui, însă Dumnezeu şterge ceea ce aruncă Satan şi astfel Dumnezeu întăreşte versetele Sale. Dumnezeu este Ştiutorul, Înţeleptul.
22/52. N-am trimis Noi mai înainte de tine nici un mesager şi nici un profet care să fi recitat [ceea ce i-a fost lui revelat], fără ca Şeitan să nu fi încercat să arunce [îndoială] în privinţa recitării sale. Însă Allah nimiceşte ceea ce Şeitan aruncă, apoi Allah întăreşte versetele Sale, căci Allah este Atoateştiutor, Înţelept [’Alim, Hakim].   [n. a. Sensul ăsta despre care am vorbit încă de la început, că Dumnezeu nu lasă pe nimeni să vorbească în Numele Său fără să-l influenţeze şi în sensul dorit de El, nici măcar Profetul Coranului nu l-a înţeles, pentru că nici nu l-a interesat, însă cei pe care îi interesează vor înţelege, pentru că Dumnezeu ajută pe oricine crede în Cuvîntul Său aflat în Biblie, nu în Coran („Quar’an“, însemnînd „Propovăduire“, un „propovăduitor“ în Numele lui Dumnezeu ar trebui să mai şi ştie ce să propovăduiască, nu doar să vrea). Însă şi de la Coran se poate porni, aşa cum a dovedit-o deja Mario Joseph!]
22/53. Dumnezeu îi pune la încercare pe cei care au boala în inimi şi pe cei cu inimile crude de ceea ce le aruncă Diavolul. Cei nedrepţi sunt într-o rătăcire adâncă.
22/53. Şi El face din ceea ce aruncă Şeitan o încercare(81) pentru aceia care au în inimi o boală şi ale căror inimi sunt neîndurătoare. Cei nelegiuiţi sunt într-o dezbinare adâncă!(82)   [n. a. Ei, daaa! Iată că aici se nuanţează foarte limpede ceea ce în altă parte este lăsat în coadă de peşte, şi, cum am mai spus, nici Profetul Coranului nu înţelege, lipsindu-i instruirea biblică şi ajutorul Duhului Sfînt! Iată cum el şi-a continuat calea proprie, deşi a fost cît se poate de limpede atenţionat, şi nu doar aici.]
22/54. Cei cărora le-a fost dăruită ştiinţa recunosc că acesta este Adevărul de la Domnul tău, ei cred în El şi inimile lor se smeresc înaintea Lui. Dumnezeu îi călăuzeşte pe cei care cred pe Calea cea Dreaptă.
22/54. Şi să ştie aceia cărora li s-a dăruit ştiinţa că el [Coranul] este Adevărul venit de la Domnul tău şi să creadă în el şi inimile lor să se supună lui! Allah este Călăuzitorul acelora care cred pe calea cea dreaptă.
46/8. Sau zic ei: „El l-a plăsmuit!“ Spune: „Dacă l-am plăsmuit, atunci voi nu aveţi nici o putere pentru mine împotriva [pedepsei] lui Allah!(8) Însă El ştie prea bine ceea ce vorbiţi voi împotriva lui(9). El este de ajuns ca Martor între mine şi între voi. Şi El este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim]!“
9) Împotriva Coranului, pretinzînd că el ar fi vrăjitorie sau minciună.
46/10. Spune: „Ce ziceţi voi, dacă [se adevereşte că el](11) este de la Allah(12) şi voi îl tăgăduiţi, în vreme ce un martor dintre fiii lui Israel(13) face mărturie că este deopotrivă cu ea[cu Tora] şi el crede(14), în vreme ce voi vă arătaţi îngâmfaţi?(15) Allah nu călăuzeşte neamul de nelegiuiţi!“
13) Acesta este Abd Allan ben Sallam, un iudeu care s-a convertit la Islam.   [n. a. „Cu o floare nu se face primăvară!“]
   Păi uite ce spunem! Mai întîi tu ai fost ispitit de Şeitan, ai cedat, şi ai rămas în serviciul lui (2 Corinteni 11.13–15). Bineînţeles că tu nu poţi fi unul din profeţii Adevăratului Dumnezeu, pentru că nu eşti evreu ci arab, iar Dumnezeu Unicul şi-a luat profeţi din unicul Său popor, Israel. Aşa lucrează Dumnezeu, nu amestecat, nu dezordonat, după cum are fiecare chef să-i fie profet, ca şi cum oricine vrea, Dumnezeu îi stă la dispoziţie să-l aleagă şi să-l trimită. Despre asta vom mai vorbi! În al treilea rînd, atîta timp cît ai decis patru martori împotriva defăimării unei femei măritate, şi alte mărunţişuri casnice, nu poţi veni cu un singur martor evreu ca să-ţi confirme veridicitatea Coranului, şi acela cu nume arab, Abd Allan ben Sallam (Matei 18.15,16; Deuteronom 19.15; 17.6,7; Exod 21.12–14). Sallam, evreieşte ar fi fost Solomon!
13. Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos.
14. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într’un înger de lumină^[].
15. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfîrşitul lor va fi după faptele lor.
15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău.
16. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
15. Un singur martur nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decît pe mărturia a doi sau trei marturi.
6. Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor.
7. Întîi mîna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mîna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
12. Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte, să fie pedepsit cu moartea.
13. Dacă nu i-a întins laţuri, şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mînă, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă.
14. Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi dela altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorît.
   Iată Legea Adevărată! Prin Moise, Isus Cristos şi apostolul Domnului la Neamuri, Pavel! Dacă Coranul este credinţa şi lumina voastră desăvîrşită, atunci măcelăriţi-vă între voi cînd nu vă respectaţi legea voastră. Nu puteţi voi impune nimănui să trăiască după şi în legea voastră, cum nici alţii nu vă impun vouă legea lor prin forţa armelor! „Cîte cetăţi am nimicit noi înainte!“ Cetăţi? Ştiţi cîte din imperiile mondiale care au atacat poporul evreu mai există ca imperii în ziua de astăzi? Şi cel comun, care a stăpînit atît evreii cît şi creştinii, unde este? Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Grecia, Imperiul Roman, cucerit de creştini fără arme, prin Cuvîntul Adevăratului Dumnezeu, unde sînt şi ce-au ajuns ele între timp? Hai, răspundeţi! Au pierit cumva în acest timp evreii şi creştinii? Hai, răspundeţi! În orice comunitate cu o lege şi o credinţă, oamenii se judecă după fapte în cadrul comunităţii respective! Nu te duci tu, apostol-profet-predicator cu versetele tale coranice, „revelate“ după împrejurări proaspete, ca la comandă, cu vorbe adică, le bagi cu de-a sila pe gît, şi dacă nu le acceptă, mai faci şi altele pe lîngă alea, şi gata, i-ai „rezolvat“, le-ai luat gîtul ca împotrivitori, tăgăduitori, politeişti, păgîni, ipocriţi, şi cîte alte epitete! Epitetele sînt etichetări cu valoare negativă doar în mintea celui care le pronunţă, de regulă la nervi, sau la supărare, şi n-au nicio legătură cu vreo realitate de vinovăţie a cuiva, a celui etichetat! În Israelul antic, un om cu un asemenea comportament ca al Profetului Islamului prin al său Coran, ar fi fost ucis cu pietre! Şi dacă pe Isus L-au condamnat la moarte după trei ani şi jumătate în care Cuvîntul Său a fost susţinut permanent de Tatăl Ceresc cu minuni de vindecare şi învieri, de hrănire a celor care veniţi în locuri pustii să-I asculte vorbele pline de Duh, dacă pe Ştefan l-au ucis cu pietre la scurt timp după învierea Domnului, dacă pe apostolul Neamurilor, Pavel, au pus mîna în Ierusalim şi au vrut să-l omoare, probabil după vreo douăzeci de ani de la răstignirea Domnului, cum vă puteţi închipui că ar fi rezistat douăzeci şi doi de ani, sau mai mult, că exact nu se ştie de cînd şi-a început activitatea de „propovăduitor“, un astfel de individ băgăcios cu forţa în sufletele oamenilor (Faptele apostolilor 7.51–60; 8.1; 9.1–24; 21.20,21,26–32,39,40; 22.3–5,13–15,19–23)?
3/146. Câţi profeţi au luptat–şi laolaltă cu ei nenumăraţi ucenici–şi nu au slăbit în faţa loviturilor pe care le-au primit pe calea lui Allah! Nu au slăbit şi nu au cedat niciodată! Şi Allah îi iubeşte pe cei statornici!
3/147. Şi ei n-au avut alt cuvânt decât să spună: „Doamne, iartă-ne nouă păcatele noastre şi silnicia din purtarea noastră, întăreşte picioarele noastre(86) şi ajută-ne pe noi să-i înfrîngem pe oamenii necredincioşi!“
3/151. Noi vom arunca groaza în inimile tăgăduitorilor, căci ei i-au alăturat lui Dumnezeu ceva asupra căruia nici o împuternicire n-a fost pogorâtă. Limanul lor va fi Focul. Ce rău liman au cei nedrepţi.
3/157. Iar de veţi fi omorâţi pe calea lui Allah(91) sau de veţi muri, iertarea lui Allah şi îndurarea sa sunt mai bune decât ceea ce agonisesc ei [din averi].
91) În lupta susţinută pentru Allah.   [n. a. Allah avea nevoie de „lupta susţinută“ în care să se măcelărească oameni între ei, ori Şeitan? Desigur şi Mohammed, ca purtător de cuvînt, însă respins de majoritatea Mekkanilor!?]
29/67. Ei nu văd că am făcut un loc sfânt, tihnit, pe când oamenii între ei se jefuiesc. Ei vor crede în deşertăciune şi vor tăgădui harul lui Dumnezeu?
   Gura păcătosului (jefuitorului) adevăr grăieşte! Omul ăsta chiar n-are simţul realităţii, şi nu se consideră vinovat îndiferent ce face, ba mai mult, orice vină a lui o atribuie altora! Şi asta nu e singura! El pe toate le răstoarnă în favoarea sa, fără excepţie şi fără noimă! Mekka, loc sfînt şi tihnit, harul lui Dumnezeu? Harul lui Dumnezeu pus pe ascuţişul sabiei, suliţei şi săgeţii, loc sfînt făcut de un maniac lovit de mania persecuţiei! Cînd veţi înceta cu toate aberaţiile astea, vorbind în Numele unui Dumnezeu pe care nu-L cunoaşteţi, şi atribuindu-vă calităţi pe care nu le aveţi, iar prin abuzuri criminale căutaţi privilegii, nu merite (2 Samuel 5.6,7; 1 Cronici 22.6–12; 1 Regi 6.1; 2 Samuel 7.1–29)?! Singurul profet din Israel care poate fi „bănuit“ că ar fi folosit sabia ori un pumnal, ceva, pare-se din text chiar personal, a fost Ilie Tişbitul (Ali, în arabă!), la omorîrea nu a unor oameni din popor, ci a optsute cincizeci de prooroci ai lui Baal şi ai Astarteei, abia după ce au fost dovediţi de însuşi Dumnezeul lui Israel ca prooroci mincinoşi (1 Regi 18.36–40)! Dar să ne gîndim că acolo erau prezenţi foarte mulţi israelieni, mult mai mulţi decît cei aproape o mie de prooroci idolatri, şi evident aceştia i-au prins mai întîi ca să nu fugă, iar apoi la ordinul profetului Ilie au fost ucişi. Să ne gîndim la David şi la Solomon, sau chiar la Moise! Ei „au făcut“ diverse lucruri precum casa lui David, casa lui Solomon, Templul din Ierusalim, cortul întîlnirii, dar nu personal, ci oameni pricepuţi în tot ceea ce era necesar pentru acele construcţii.
6. Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului împotriva Iebusiţilor, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!“ Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici.
7. Dar David a pus mîna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
6. David a chemat pe fiul său Solomon, şi i-a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeul lui Israel.
7. David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gînd să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu.
8. Dar cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: „Tu ai vărsat mult sînge, şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sînge pe pămînt.
9. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mîna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.
10. El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui Israel.“
11. Acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului, Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine!
12. Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii Domnului, Dumnezeului tău!
1. În al patru sute optzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua.
1. Cînd a locuit împăratul în casa lui, şi cînd i-a dat odihnă Domnul, dupăce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii cari-l înconjurau,
2. a zis proorocului Natan: „Iată! Eu locuiesc într’o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într’un cort.“
3. Natan a răspuns împăratului: „Du-te şi fă tot ce ai în inimă, căci Dumnezeu este cu tine.“
4. În noaptea următoare, cuvîntul Domnului a vorbit lui Natan:
5. „Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea?
6. Dar Eu n’am locuit într’o casă, din ziua cînd am scos pe copiii lui Israel din Egipt pînă în ziua aceasta; ci am călătorit într’un cort drept locuinţă.
7. Pretutindeni pe unde am mers cu toţi copiii lui Israel, am spus Eu vreo vorbă vreuneia din seminţiile lui Israel, căreia îi poruncisem să pască pe poporul Meu Israel, zicînd: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o casă de cedru?“
8. Acum să spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat dela păşune, dela oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;
9. am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, şi ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari de pe pămînt;
10. am dat un loc poporului Meu, lui Israel, şi l-am sădit ca să locuiască în el, şi să nu mai fie turburat, ca să nu-l mai apese cei răi ca mai înainte
11. şi ca pe vremea cînd pusesem judecători peste poporul Meu Israel. Ţi-am dat odihnă izbăvindu-te de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă.
12. Cînd ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia.
13. El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui.
14. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti;
15. dar harul Meu nu se va depărta dela el, cum l-am depărtat dela Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta.
16. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie“.
17. Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.
18. Şi împăratul David s’a dus şi s’a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Cine sînt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, de mai făcut să ajung unde sînt?
19. Şi încă atît este puţin înaintea Ta, Doamne Dumnezeule! Tu vorbeşti despre casa robului Tău şi în viitor. Şi binevoieşti să înveţi pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne Dumnezeule!
20. Ce Ţi-ar putea spune David mai mult? Tu cunoşti pe robul Tău, Doamne Dumnezeule!
21. După cuvîntul Tău, şi după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău!
22. Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine, şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.
23. Este oare pe pămînt un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un Nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?
24. Tu ai întărit pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.
25. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămînă în veci cuvîntul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui, şi lucrează după cuvîntul Tău.
26. Slăvit să fie Numele Tău pe vecie, şi să se zică: „Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel“. Şi casa robului Tău David, să rămînă înaintea Ta!“
27. Căci Tu însuţi, Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău, zicînd: „Eu îţi voi întemeia o casă!“ De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ţi facă această rugăciune.
28. Acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu, şi cuvintele Tale sînt adevăr, şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.
29. Binecuvintează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, şi, prin binecuvîntarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvîntată pe vecie“.
3/183. Aceştia au mai spus: „Dumnezeu a încheiat un legământ cu noi poruncindu-ne să nu credem într-un trimis până ce nu va veni la noi cu o jertfă pe care s-o mistuie focul.“ Spune-le: „Înainte de mine, profeţii au venit cu dovezi vădite printre care şi cea de care voi vorbiţi. Atunci de ce i-aţi ucis, dacă spuneţi adevărul?“
3/184. Dacă te învinuiesc de minciună, să ştii că ei i-au socotit mincinoşi şi pe profeţii veniţi înaintea ta, cu dovezi, cu Psalmi şi cu Cartea cea luminoasă.
36. În clipa cînd se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s’a apropiat şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sînt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.“
37. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentruca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!“
38. Atunci a căzut foc dela Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pămîntul, şi a supt şi apa care era în şanţ.
39. Cînd a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pămînt, şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!“
40. „Puneţi mîna pe proorocii lui Baal“, le-a zis Ilie: „niciunul să nu scape!“ Şi au pus mîna pe ei. Ilie i-a pogorît la pîrîul Chison şi i-a junghiat acolo.
   Morala: nu oricine se dă prooroc al lui Dumnezeu, chiar este prooroc, ci asta se dovedeşte, şi nu cu sabia, centura cu explozibil, autobuze, arme de foc, sau alte mijloace de distrugere a unor necombatanţi! Asta se cheamă disperare şi laşitate, nu vitejie! Islamul are la bază cuvîntul din Coran. De ce recurgeţi la glasul armelor, şi nu vorbiţi cu oamenii de altă credinţă în linişte şi pe îndelete? Cuvînt contra cuvînt, fără patimă şi fanatism! Aşa fac toate comunităţile statelor civilizate cînd se ivesc teme de discuţie, nu sar imediat la arme să-i ucidă pe „tăgăduitori“! „Voi nu cugetaţi“?