De aici înainte, în această ultimă pagină, ne vom ocupa şi de unele dintre profeţiile adevărate cuprinse în Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia! Fără însă a renunţa la citarea unor versete coranice, ori doar aminirea conţinutului unora. Veţi vedea nişte legături foarte interesante, care m-au uimit mai întîi pe mine, între unele versete coranice şi profeţii din Sfînta Scriptură împlinite de Mohammed, dar şi de continuatorii acestuia, întrucît „Profetul mincinos“ la care fac referire profeţiile biblice, în acest caz, n-ar putea fi decît compozit. Ordinea abordării este aceea că Mohammed recunoaşte întîietatea Scrierilor inspirate, ori dezvăluite (revelate) pentru poporul evreu, nu însă şi exclusivitatea, ceea ce apare scos în evidenţă în comentariul notei 18 (vs. 45/16). Nu, nu „celorlalte neamuri din vremea lor“, ci poporul lui Dumnezeu, ales şi păstorit de El, a avut exclusivitate, şi are exclusivitate în timp, spaţiu şi printre celelalte neamuri! Orice abatere este de la Satan, dar începînd cu creştinismul care nu intervine în Cuvîntul lui Dumnezeu, ci doar îL propovăduieşte, accesul la Cuvît, la acel Cuvînt dat exclusiv evreilor, s-a „globalizat“, adică a fost răspîndit printre toate popoarele lumii. Aceasta a fost de fapt prima „globalizare“! Ceea ce însă nu dă dreptul la intervenţii de tipul adăugirii, scoaterii ori modificării în textul iniţial. Cel căruia i se face o mărturie creştină trebuie să aibă acces la Cuvîntul iniţial, în întregime, pentru a-l putea confrunta cu mărturia primită verbal, sau ca în cazul de faţă, scris (Faptele apostolilor 17.10–13). Şi ca să nu revin cu un comentariu asupra acestor versete, trebuie să vă spun că datorită unei prudenţe exagerate, cum spunem noi românii „cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi în iaurt“, Iudeii rămaşi printre alte neamuri din perioada robiei babiloniene de şaptezeci de ani, profeţită de Ieremia şi împlinită chiar în timpul vieţii profetului, aveau această frică de o altă pedeapsă grea pe care Dumnezeu ar fi putut-o aduce asupra lor. Îngrijorarea era totuşi nefondată, întrucît printre neamuri, pe teritoriul altor ţări, ei nu puteau fi la fel de sîngeroşi cu conaţionalii lor, aşa cum au fost în Israel şi Iuda. Mai mult, ei fiind departe de ţara lor, n-au cunoscut minunile pe care Domnul Isus le-a făcut în popor, şi tocmai Iudeii diasporeni au decis prinderea apostolului Pavel în Ierusalim, şi apoi ducerea acestuia legat la Roma pentru a fi judecat de Cezar, la cererea sa. Ei, şi după acest grupaj introductiv, vom trece la examinarea versetelor coranice care indică împlinirea unor profeţii biblice, doar semnificative, nu însă şi favorabile pentru islamişti.
45/16. Noi le-am dat fiilor lui Israel Cartea(17), înţelepciunea, profeţia şi i-am înzestrat pe ei cu bunuri şi i-am ales înaintea celorlalte lumi(18).
18) I-am preferat pe ei celorlalte neamuri din vremea lor, dându-le lor ceea ce nu le-am dat celorlalţi. [n. a. Psalm 147.19,20!]
19. El descopere lui Iacov Cuvîntul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale.
20. El n’a lucrat aşa cu toate neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui. Lăudaţi pe Domnul!
10. Fraţii au trimes îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Cînd au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.
11. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
12. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut.
13. Dar Iudeii din Tesalonic, cînd au aflat că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo ca să tulbure şi să aţîţe noroadele.
2/59. Dar au schimbat cei nedrepţi cuvântul cu un altul decât cel care li s-a poruncit şi am pogorât asupra celor care au fost nedrepţi, pedeapsă din cer, pentru că ei au fost nelegiuiţi.
Poporul Israel este depozitarul şi păstrătorul Cuvîntului lui Dumnezeu, şi chiar dacă unii îl „interpretează“ într-un fel iar alţii în alt fel, ei nu se ating de original, căci toţi îL cunosc. Oricum „interpretările“ nu sînt proprii poporului evreu, ci oricărui popor sau comunitate la care ajunge Cuvîntul, dar oamenii n-au răbdare să-L înţeleagă pe calea stabilită de Dumnezeu şi adusă la cunoştinţă prin Domnul Isus. Lucru care s-a petrecut şi cu Mohammed! Însă Mohammed nu s-a limitat doar la a-L „interpreta“, ci pur şi simplu L-a transfigurat şi desfigurat total! Cît priveşte pedeapsa, să vedem cum se vor descurca Mohammed şi susţinătorii lui cei mai apropiaţi, căci Domnul Isus şi-a mustrat doi ucenici care au propus o pedeapsă dură la adresa unor samariteni care nu i-au găzduit (Luca 9.51–56).
51. Cînd s’a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărît să meargă la Ierusalim.
52. A trimes înainte nişte soli, cari s’au dus şi au intrat într’un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.
53. Dar ei nu L-au primit, pentrucă Isus se îndrepta să meargă spre Ierusalim.
54. Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, cînd au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?“
55. Isus S’a întors spre ei, i-a certat, şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sînteţi însufleţiţi!
56. Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mîntuiască.“ Şi au plecat într’alt sat.
3/67. Abraham nu a fost nici evreu, nici nazarean, ci el a fost un drept credincios, suspus lui Dumnezeu. El nu a fost dintre închinătorii la idoli.
3/67. Avraam nu a fost nici iudeu, nici creştin. El a fost credincios adevărat şi întru totul supus lui Allah [musulman], şi nu a fost dintre cei care-I fac semeni(37).
3/68. Cei mai îndreptăţiţi oameni să se socotească apropiaţi de Avraam sunt aceia care l-au urmat pe el şi pe acest Profet(38) şi aceia care cred. Iar Allah este Ocrotitorul credincioşilor.
3/68. Cei mai apropiaţi lui Abraham sunt cei care l-au urmat, precum şi acest Profet şi cei care cred. Dumnezeu este oblăduitorul credincioşilor.
Dacă despre Avraam spui că a fost „musulman“, şi nu un om credincios şi cu scaun la cap, cum spunem noi, adică un om stabil emoţional şi raţional, stăpîn pe el însuşi şi liber de prejudecăţile şi superstiţiile idolatrilor, de ce ne-ar mai mira o sumedenie de afirmaţii deplasate puse pe seama lui Dumnezeu? Avram, căci ăsta era numele lui iniţial, numele Avraam i-a fost pus de Dumnezeu, a fost primul Evreu, predecesorul, tatăl tuturor evreilor irsaeliţi şi al creştinilor de orice neam (Geneza 14.12–14; 17.1–8; Galateni 3.28,29; Filipeni 3.3)!
12. Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui, şi au plecat.
13. A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta locuia lîngă stejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eşcol, şi fratele lui Aner, cari făcuseră legătură de pace cu Avram.
14. Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat treisute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia pînă la Dan.
1. Cînd a fost Avram în vîrstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S’a arătat, şi i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană.
2. Voi face un legămînt între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult“.
3. Avram s’a aruncat cu faţa la pămînt; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:
4. „Iată legămîntul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.
5. Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam4; căci te fac tatăl multor neamuri.
6. Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi[].
7. Voi pune legămîntul Meu între Mine şi tine şi sămînţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legămînt vecinic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
8. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpînire vecinică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.“
28. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.
29. Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi „sămînţa“ lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
3. Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămînteşti.
3/73. Nu credeţi decât celor care urmează Legea voastră. Spune-le: „Călăuzirea este călăuzirea lui Dumnezeu. El poate da oricui ceea ce v-a dat vouă.“ Celor care se ceartă cu voi despre Domnul vostru, spune-le: „Harul este în mâna lui Dumnezeu, El îl dă cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.
Aşa este! Dumnezeu dă oricui voieşte, dar şi omul „primeşte“ cam tot ceea ce voieşte el, şi atunci Dumnezeu nu mai insistă, pentru că nu are cu cine lucra. Omul trebuie să se lase pe mîna lui Dumnezeu, cum se lasă lutul pe mîna olarului, fără să se opună! Cînd te opui nu mai eşti în atenţia lui Dumnezeu, eşti părăsit, şi orice colaborare încetează dacă nu-ţi vii în fire.
3/78. Printre ei(45) sunt unii care stâlcesc Cartea(46) cu limbile lor, pentru ca să vă facă să credeţi că [aceasta] este din Carte, însă aceasta nu este din Carte, şi ei spun: „Aceasta este de la Allah“, fără ca să fie de la Allah. Ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună ştiinţă.
3/78. Unii dintre ei întortochează Cartea cu limbile lor ca să credeţi că ceea ce spun ei este din Carte, însă nu este din Carte. Ei spun că este de la Dumnezeu, însă nu este de la Dumnezeu. Ei spun minciuni despre Dumnezeu, cu toate că ştiu.
Cred că am scos pînă acum la iveală tot soiul de minciuni puse de Mohammed pe seama lui … Allah, ca Profet al Său, dar nu le-am epuizat, şi cea mai mare grozăvie este că s-a dat drept cine nu este, aşa cum vom citi mai jos. Nu, Isus n-a minţit niciodată, iar alergia lui Mohammed la Isus Cristos rămîne marea problemă a Proorocului mincinos, şi a celor care-l urmează, despre care voi aduce detalii cutremurătoare mai departe!
3/79. Nu se cuvine ca un om căruia Allah i-a dăruit Cartea, Cârmuirea şi Profeţia să spună apoi lumii: „Fiţi adoratorii mei, şi nu ai lui Allah“, ci [se cuvine să spună]: „Fiţi supuşi Domnului, pentru că voi aţi învăţat [pe alţii] Cartea şi aţi iscodit-o“.
Îndrăzneala lui Mohammed, ca „Profet al lui Allah“, întrece orice imaginaţie cînd face remarcile mincinoase din acest verset şi din cel următor, fie că a citit ori nu aceste afirmaţii din Scriptură (Ioan 14.28; 1 Corinteni 15.28; Matei 4.8–11)!
28. Aţi auzit că v’am spus: „Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.“ Dacă M’aţi iubi, v’aţi fi bucurat că v’am zis: „Mă duc la Tatăl;“ căci Tatăl este mai mare decît Mine.
28. Şi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentruca Dumnezeu să fie Totul în toţi.
8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis:
9. „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie.“
10. „Pleacă, Satano“, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.“
11. Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească.
3/80. Şi el(47) nu vă va putea porunci să-i luaţi pe îngeri şi pe profeţi drept Domni. Oare ar putea să vă poruncească necredinţa după ce aţi fost supuşi [ai lui Allah, musulmani]?!
47) Isus, la care se face aluzie în versetul anterior.
O altă născocire, marca Mohammed, este un legămînt al profeţilor anteriori lui, că-l vor recunoaşte pe el ca Profet al lui Allah! E limpede că avea această obsesie întrucît în tribul său Qurayş, la Mekka, nimeni nu-l recunoştea, ba încă, la insistenţele lui tenace, mai era supus şi batjocurilor de tot felul, nefiind capabil să convingă în vreun fel că este trimis de Allah, toţi fiind convinşi că vorbeşte de la el. Toate „semnele“ lui nu erau decît vorbe fără vreun suport real. Toţi profeţii, începînd de la Moise au vorbit despre Isus, ca Mesia (Unsul, Împuternicitul), sau despre o vreme de restaurare a împărăţiei lui David printr-un urmaş al lui, sau despre Împărăţia cerurilor (Daniel, captiv în Babilon), cu trimitere la Cel născut din fecioară (Isaia 7.13,14; 9.6,7), ceea ce nu e cazul lui Mohammed. Despre Isus au vorbit toţi profeţii lui Israel, nu despre Mohammed! Iar Dumnezeu n-a făcut legămînt cu profeţii poporului Israel, ci cu tot poporul, începînd de la Avraam! Şi cum adică „
Apoi, dacă va veni la voi un trimis pentru a întări ceea ce aveţi, voi trebuie să credeţi în el şi să-l sprijiniţi!“? La care voi? La profeţii care deja au murit? Unde mai este şi logica aici? În pămînt?!
3/81. Şi cînd Allah a încheiat un legământ cu profeţii, [le-a zis El]: „Vă dau vouă o Carte şi Înţelepciune. Apoi, dacă va veni la voi un trimis pentru a întări ceea ce aveţi, voi trebuie să credeţi în el şi să-l sprijiniţi!“. Le-a zis El: „Consimţiţi voi şi acceptaţi această învoială cu Mine?“ „Consimţim!“ au răspuns ei. Atunci a zis Allah: „Aşadar fiţi martori, iar Eu Mă aflu împreună cu voi printre cei ce fac mărturie!(48)“
48) Conform acestui verset, Allah a cerut fiecăruia dintre trimişii săi anteriori, şi ca o condiţie prealabilă a misiunii lor, să recunoască şi să anunţe venirea lui Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – drept Trimis.
13. Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuş, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?“
14. De aceea Domnul însuş vă va da un semn: Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).
6. Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.“
7. El va face ca domnia lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi prin neprihănire, de acum şi’n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.
3/84. Spune, [o, Muahmmed]: „Noi credem în Allah, în ceea ce ne-a pogorît nouă şi a pogorât lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor(49), precum şi în [cărţile] date lui Moise, lui Isus şi tuturor profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem nici o deosebire între ei şi noi. Lui Îi suntem supuşi [musulmani]“. Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi. Pînă la urmă tot Ismael a fost trimis înaintea lui Mohammed! Atunci unde este ce i s-a coborît lui Ismael, şi de ce nu l-a confirmat Ismael pe Mohammed? Despre ce mai este Islamul, o să vă întreb la sfîrşitul paginii, ba chiar o să vă spun eu. „Noi credem în Allah, în toată Scriptura şi profeţii ei, nu facem nicio deosebire, dar nu recunoaştem nicio altă religie decît a noastră, Islamul“! Cum vi se pare asta? Cine mai hotărăşte aici, Dumnezeu (Allah), sau Mohammed? Într-o astfel de problemă, nu mai ţine figura aia cu „scuturatul“ şi „sfatul“ din versetul 3/159! Nu poţi răsturna şi anula adevărul dinaintea ta cu minciuni, indiferent de cît de ingenioasă ţi s-ar părea metoda folosită! Dar să vă reamintesc versetul: 3/159. Fii blând cu ei, din milostivenia lui Dumnezeu. Dacă eşti crud şi aspru la inimă, ei se vor scutura de tine. Iartă-le lor! Cere iertare pentru ei! Cere-le sfatul pentru orice, însă când ai luat o hotărâre, încredinţează-te lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se încredinţează Lui.
3/87. Răsplata acestora este blestemul lui Allah, al îngerilor şi al tuturor oamenilor!
3/110. Sunteţi cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept şi credeţi în Allah. Dacă oamenii Scripturii ar fi crezut ar fi fost bine pentru ei. Printre ei sunt şi credincioşi, dar cei mai mulţi dintre ei sunt nelegiuiţi.
3/118. O, voi cei ce credeţi! Nu legaţi prietenie decât între voi, ceilalţi nu vor înceta să vă păgubească, căci ei vor pieirea voastră. Ura le iese prin guri, însă ce le este ascuns în inimi este şi mai rău. Noi vă lămurim vouă semnele. O, dacă aţi pricepe!
Pricepem, pricepem! Mohammed nu putea să le pună altceva în cîrcă evreilor şi creştinilor decît ceea ce el însuşi gîndea despre ei, şi chiar a pus în practică „pe ţeava puştii“, dacă vă mai aduceţi aminte expresia! Iar la faptul că el însuşi a fost primul întemeietor de sectă „creştină“, adică şi-a însuşit doar ceea ce i-a convenit din învăţătura iudeo-creştină şi a interpretat în stil propriu orice afirmaţie „confiscată“ din Scriptură, punînd totul în Coran şi obligîndu-şi adepţii de voie sau de nevoie la supunere totală faţă de sine însuşi, voi reveni după acest grupaj pe care-l comentez acum.
11/42. Arca pluti cu ei printre valuri asemenea munţilor. Noe îl strigă pe fiul său, rămas de o parte; „O, copilul meu! Urcă cu noi, nu sta alături de tăgădiutori!“
11/43. El spuse: „Mă voi adăposti pe un munte care mă va feri de ape.“ Noe spuse: „Nimeni, astăzi, nu va scăpa poruncii lui Dumnezeu afară de cel pe care El îl va milui.“ Valurile se înălţară între ei, şi el fu dintre cei înecaţi.
Am mai spus că înecul unuia din fiii lui Noe s-a petrecut doar în imaginaţia lui Mohammed, şi asta doar pentru a putea induce în conştiinţa adepţilor săi „supunerea“ faţă de cuvîntul Profetului, pentru a nu fi etichetat drept „tăgăduitor“, cu consecinţele pe care voi le ştiţi cel mai bine, însă uite că le mai aflăm şi noi prin graţia lui Dumnezeu, dar iată dovezile Scripturii (Geneza 5.32; 6.1–10,18; 7.6–9; 9.18,19):
32. Noe, la vîrsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet.
1. Cînd au început oamenii să se înmulţească pe faţa pămîntului, şi li s’au născut fete,
2. fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe cari şi le-au ales.
3. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămînea2 pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuş3 zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.“
4. Uriaşii erau pe pămînt în vremurile acelea, şi chiar după ce s’au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii[] cari au fost în vechime, oameni cu nume.
5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pămînt, şi S’a mîhnit în inima Lui.
7. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut, dela om pînă la vite, pînă la tîtîtoare şi pînă la pasările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.“
8. Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
9. Iată cari sînt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
10. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
18. Dar cu tine fac un legămînt; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.
6. Noe era de şase sute de ani, cînd a venit potopul pe pămînt.
7. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
8. Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se tîrăşte pe pămînt,
9. au intrat în corabie la Noe, două cîte două, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
18. Fii lui Noe, cari au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan.
19. Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s’au răspîndit oameni peste tot pămîntul.
Ei, şi după acest grupaj introductiv, să analizăm atent nişte legături stranii între unele versete coranice şi anume versete profetice biblice. Este în sfîrşit timpul să le arătăm legătura! Versetele coranice sînt selectate în special din trei sure, Sura 9, „Sura Căinţei“ scrisă la Medina, Sura 27, „Sura Furnicilor“ cu care ne-am mai întîlnit deja, şi Sura 31, Sura «LUQMAN Înţelept legendar, Al-Mu’ammar „Longevivul“.», în altă ordine însă!
31/19. Fii simplu în umbletul tău. Domoleşte-ţi glasul, căci cel mai urât glas este glasul măgarului.“
62/5. Cei care au fost încărcaţi cu Tora şi pe urmă n-au mai cărat-o, sunt asemenea măgarului încărcat cu cărţi. Urâtă este pilda acestor oameni care au socotit semnele lui Dumnezeu minciună! Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept!
Am mai spus-o, şi iată că trebuie s-o repet, „gura păcătosului adevăr grăieşte“, mai cu seamă cînd nu-şi vede bîrna din ochiul propriu, şi vede doar paiul din ochiul altora (Matei 7.1–7)! Ultimul verset, al şaptelea se constituie în esenţa comportamentului pe care trebuie să-l adopte oricine aude mărturia creştină şi se simte atras şi obligat de ea, ceea ce Mohammed, am mai spus, n-a avut răbdare să ducă pînă la capăt, şi a devenit un creştin … ratat! Pentru că asta este islamismul, o ratare a creştinismului pe care consideră că se sprijină, dar pe care în mod paradoxal îl contestă şi vrea să-l distrugă, … cu ajutorul lui Allah! „Căutaţi şi veţi găsi“, pentru că încă mai aveţi vreme, iar eu vă sprijin preluînd o mare parte din efortul vostru de căutare. Care-i legătura cu „glasul măgarului încărcat cu cărţi“ se va vedea destul de repede!
1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
2. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
3. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?
4. Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău“, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într’al tău? …
5. Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
6. Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă.
7. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.
Care este profeţia reală, biblică, pe care a împlinit-o Profetul Mohammed în acest caz, ca urmaş al lui Ismael? Iată (Geneza 16.7–12,15,16):
7. Îngerul Domnului a găsit-o lîngă un izvor de apă în pustie, şi anume lîngă izvorul care este pe drumul care duce la Şur.
8. El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii, şi unde te duci?“ Ea a răspuns: „Fug de stăpîna mea Sarai.“
9. Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpînă-ta, şi supune-te supt mîna ei.“
10. Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi ea va fi atît de multă la număr, că nu va putea fi numărată.“
11. Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael1; căci Domnul a auzit mîhnirea ta.
12. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mîna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mîna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.“
15. Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael.
16. Avram era de optzeci şi şase de ani, cînd i-a născut Agar pe Ismael.
Cu privire la acest pasaj biblic sînt foarte multe de spus! Aici Avram a fost supus de Dumnezeu unui test de mare anduranţă emoţională, mentală şi morală! Şi l-a trecut cu brio, dar avea să treacă unul şi mai dur, la sacrificiul lui Isaac. Citind şi pasajul următor, petrecut de fapt înainte, observăm că Avram n-a avut niciun „apetit“ pentru roaba egipteancă Agar, ci a satisfăcut solicitarea soţiei sale Sarai de a avea ea, ca stăpînă, copii de la roaba sa Agar, iar Avram a căutat să-i satisfacă Saraiei această dorinţă. Problema a apărut atunci cînd Agar, văzîndu-se însărcinată, s-a gîndit că de aici încolo ea, Agar, va fi stăpîna, iubită de Avram din pricina copilului pe care avea să-l nască, iar Sarai ar fi putut cădea în dizgraţie, ajungînd pînă la urmă roaba Agarei, şi atunci …, ei, cam înţelegeţi cum s-ar fi răzbunat o roabă de joasă condiţie pe fosta ei stăpînă. Sarai, femeie fină, educată, care-şi respecta bărbatul, nu s-a înfipt în părul roabei s-o pună imediat la respect, ci s-a adresat lui Avram, aducîndu-i la cunoştinţă situaţia în care o punea roaba sa. Răspunsul lui Avram a fost franc, „e roaba ta, tu decizi, ai putere deplină asupra ei“! Iată o atitudine de bărbat adevărat, nu de mascul căruia îi curg balele după orice fustă! Iar Sarai, cu acordul soţului ei, i-a arătat cine este stăpîna, chiar dacă ea, roaba, era însărcinată de la Avram, stăpînul casei. Agar a fugit în pustiu, iar Îngerul lui Dumnezeu acolo a găsit-o şi primul lucru pe care a întrebat-o a fost de unde vine şi încotro se îndreaptă, nu că n-ar fi ştiut, ci ca o introducere pentru ceea ce avea să-i spună, şi, mare atenţie, toată discuţia s-a purtat cu Agar, în absenţa lui Avram, aspect extrem de semnificativ în raport cu pretenţiile emise de Profetul Mohammed, ca descendent biologic al lui Ismael, aşadar şi al lui Avram. Mai mult decît atît, Agar era deja însărcinată, ceea ce îi şi spune, aşadar tot ce face aici Dumnezeu prin Îngerul Său, este o concesie pentru Avram, nicidecum pentru Agar, pe care şi El o pune la punct spunîndu-i „întoarce-te la stăpînă-ta, şi supune-te supt mîna ei“! Care este concesia pe care Dumnezeu a făcut-o lui Avram, arătată aici în versetul 10, este cea reiterată atunci cînd, la nouăzeci şi nouă de ani, Dumnezeu schimbă numele lui Avram şi al Saraiei în Avraam şi Sara, şi-i făgăduieşte un fiu din Sara, pe care trebuia să-l numească Isaac (Geneza 16.1–6; 17.18–21). A se remarca faptul că lui Avraam nu-i mai vorbeşte despre „măgarul sălbatic“ şi celelalte afirmaţii din versetul 12, ci doar că îl va face un neam mare din doisprezece voievozi! Acum, la profeţia asta trebuie să vă uitaţi voi şi să căutaţi s-o împliniţi, căci pe cea promisă Agarei a împlinit-o Mohammed cu prisosinţă! Veţi înţelege din mărturia exclusiv creştină despre ce este vorba. Însă pînă atunci, vă mai dau şi altă tîlcuire creştină a pildei Sarei şi Agarei, prin apostolul Pavel, chiar de la Domnul Isus (Galteni 4.19–31; 5.1,18).
1. Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar.
2. Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m’a făcut stearpă; intră te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.“ Avram a ascultat cele spuse de Sarai.
3. Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan.
4. El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Cînd s’a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpînă-sa.
5. Şi Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta, care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, cînd a văzut că a rămas însărcinată, m’a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!“
6. Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mîna ta; fă-i ce-ţi place!“ Atunci Sarai s’a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea.
18. Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!“
19. Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legămîntul Meu cu el, ca un legămînt vecinic pentru sămînţa lui după el.
20. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvînta, îl voi face să crească, şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare.
21. Dar legămîntul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.“
19. Copilaşii mei, pentru cari iarăş simt durerile naşterii, pînă ce va lua Hristos chip în voi!
20. O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi, şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred!
21. Spuneţi-mi voi, cari voiţi să fiţi supt Lege, n’ascultaţi voi Legea?
22. Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă.
23. Dar cel din roabă s’a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s’a născut prin făgăduinţă.
24. Lucrurile acestea trebuiesc luate într’alt înţeles: acestea sînt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, —
25. căci Agar este muntele Sinai din Arabia; — şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.
26. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
27. Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decît copiii celei cu bărbat.“
28. Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sînteţi copii ai făgăduinţei.
29. Şi cum s’a întîmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întîmplă şi acum.
30. Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.“
31. De aceea, fraţilor, noi nu sîntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.
1. Rămîneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăş supt jugul robiei.
18. Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu sînteţi supt Lege.
Iosif, despre care Mohammed inventează o poveste cu nişte femei care-şi taie mîinile holbîndu-se la el, cînd le este arătat Iosif de nevasta lui Potifar, a fost vîndut de fraţii lui vitregi, rezultaţi tot din roabele nevestelor lui Iacov Lea şi Rahela, respectiv Bilha şi Zilpa, pe numele lor Dan, Neftali, Gad şi Aşer, unor comercianţi caravanieri ismaeliţi, care apoi l-au vîndut ca rob în Egipt (Geneza 37.1–11,19–28). Aşa că vedeţi cam cum stau lucrurile cu copiii ăştia rezultaţi din femei roabe!
1. Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.
2. Iată istoria lui Iacov.
Iosif, la vîrsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
3. Israel iubea pe Iosif mai mult decît pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentrucă îl născuse la bătrîneţă; şi i-a făcut o haină pestriţă1.
4. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decît pe ei toţi, şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
5. Iosif a visat un vis, şi l-a istorisit fraţilor săi, cari l-au urît şi mai mult.
6. El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!
7. Noi eram la legatul snopilor în mijlocul cîmpului; şi iată că snopul meu s’a ridicat şi a stătut în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s’au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.“
8. Fraţii lui i-au zis: „Doar n’ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n’ai să ne cîrmuieşti tu pe noi?“ Şi l-au urît şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui.
9. Iosif a mai visat un alt vis, şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pămînt înaintea mea.“
10. L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat, şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pămînt înaintea ta?“
11. Fraţii săi au început să-l pismuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.
19. Ei au zis unul către altul: „Iată vine făuritorul de visuri!
20. Veniţi acum, să-l omorîm şi să-l aruncăm într’una din aceste gropi; vom spune că l-a mîncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.“
21. Ruben a auzit lucrul acesta, şi l-a scos din mînile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!“
22. Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sînge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie, şi nu puneţi mîna pe el.“ Căci avea de gînd să-l scape din mînile lor, şi să-l aducă înapoi la tatăl său.
23. Cînd a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au desbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el.
24. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
25. „Apoi au şezut să mănînce. Ridicîndu-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămîie, cu leac alinător şi smirnă, pe cari le duceau în Egipt.
26. Atunci Iuda a zis fraţilor săi: “Ce vom cîştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sîngele?
27. Veniţi mai bine să-l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mîna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Şi fraţii lui l-au ascultat.
28. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vîndut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, cari l-au dus în Egipt.
Cît despre dificultatea de a găsi calea de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu, avînd în vedere mulţi palavragii care se dau drept prooroci, şi nu sînt, ne vorbeşte chiar Domnul Isus (Matei 7.12–20). Ce roade a avut Mohammed chiar în timpul vieţii, şi ce roade produce încă prin cuvîntul său toxic din Coran, e limpede. Zice el undeva ceva de pomul bun şi pomul rău, însă ca de obicei bate cîmpii! Iar evreilor nu trebuie să le poarte islamiştii de „grijă“, căci le-a purtat Dumnezeu înaintea lor, ba încă le poartă şi le va mai purta, şi chiar dacă v-am spus deja că ei sînt rădăcina măslinului bun, care ţine toate ramurile, inclusiv cele „altoite“ din măslinii sălbatici, iată ce spune prin nimeni altul decît prin Moise, cel căruia Dumnezeu i-a vorbit gură către gură, ca făgăduinţă pentru toţi evreii de bună-credinţă, după pronunţarea binecuvîntării şi blestemului, condiţionate de fidelitatea sau infidelitatea lor, în pustiul Sinai (Numeri 12.1,2,5–8; Levitic 26.46; Deuteronom 30.1–20). Cînd se vor împlini aceste profeţii privitoare la făgăduinţă? Vă dau acum un indiciu, iar amănunte ştiţi deja unde găsiţi (Levitic 16.29–34)!
12. Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.
13. Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea.
14. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.
15. Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori.
16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?
17. Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.
20. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.
1. Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană.
2. Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?“ Şi Domnul a auzit-o.
5. Domnul S’a pogorît în stîlpul de nor, şi a stătut la uşa cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s’au apropiat amîndoi.
6. Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Cînd va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într’o vedenie sau îi voi vorbi într’un vis.
7. Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea.
8. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v’aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?“
46. Acestea sînt rînduielile, poruncile şi legile, pe cari le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.
1. Cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri, binecuvîntarea şi blestemul pe cari le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între cari te va risipi Domnul, Dumnezeul tău,
2. dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi,
3. atunci Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strînge iarăş din mijlocul tuturor popoarelor la cari te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.
4. Chiar dacă ai fi risipit pînă la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strînge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo se va duce să te caute.
5. Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o stăpîneau părinţii tăi, şi o vei stăpîni; îţi va face bine, şi te va înmulţi mai mult decît pe părinţii tăi.
6. Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.
7. Domnul, Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blestemuri să cadă peste vrăjmaşii tăi, peste cei ce te vor urî şi te vor prigoni.
8. Şi tu, te vei întoarce la Domnul, vei asculta de glasul Lui, şi vei împlini toate aceste porunci pe cari ţi le dau astăzi.
9. Domnul, Dumnezeul tău, te va umplea de bunătăţi, făcînd să propăşească tot lucrul mînilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pămîntului tău; căci Domnul se va bucura din nou de fericirea ta, cum se bucura de fericirea părinţilor tăi,
10. dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind poruncile şi rînduielile Lui scrise în cartea aceasta a legii, dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
11. Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai pe sus de puterile tale, nici departe de tine.
12. Nu este în cer, ca să zici: „Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s’o auzim şi s’o împlinim?“
13. Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: „Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s’o auzim şi s’o împlinim?“
14. Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s’o împlineşti.
15. Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.
16. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rînduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpînire.
17. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti,
18. vă spun astăzi că veţi peri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, după ce veţi trece Iordanul.
19. Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta,
20. iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultînd de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atîrnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov“.
29. Aceasta să vă fie o lege vecinică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.
30. Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă curăţiţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului.
31. Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege vecinică.
32. Ispăşirea să fie făcută de preotul care a primit ungerea şi care a fost închinat în slujba Domnului, ca să urmeze tatălui său în slujba preoţiei; să se îmbrace cu veşmintele de in, cu veşmintele sfinţite.
33. Să facă ispăşire pentru Locul prea sfînt, să facă ispăşire pentru cortul întîlnirii şi pentru altar, şi să facă ispăşire pentru preoţi şi pentru tot poporul adunării.
34. Aceasta să fie pentru voi o lege vecinică: odată pe an să se facă ispăşire pentru copiii lui Israel, pentru păcatele lor.“ Aaron a făcut întocmai cum poruncise lui Moise Domnul.
9/111 este un verset pe care l-am mai prezentat, însă nu i-am arătat semnificaţia profetică din Biblie, legat de conţinutul său privitor la afirmaţia că Allah a cumpărat sufletele oamenilor. Dimpotrivă, Dumnezeu este Răscumpărătorul sufletelor oamenilor deja vîndute Satanei, prin jertfirea Domnului Isus Cristos, trimis pe pămînt în trup de carne, ca om, dar fără păcat. Legat de acest aspect, Mohammed vorbeşte despre Islam ca despre Religia Adevărului. În mod real nu există o astfel de religie, ceea ce reiese şi din Coran. Religia, ca noţiune, este o formă de organizare social-ierarhică a manifestării credinţei indivizilor în cadrul unei comunităţi. Iar ierarhii au vrut întotdeauna mai mult decît le-a oferit Dumnezeu, în timp ce populaţia n-a oferit nici lui Dumnezeu şi nici ierarhilor ceea ce era stabilit ca lege. Chiar şi religia mozaică, monoteistă, este caracterizată de Dumnezeu drept curvă, avînd ca ibovnici (iubiţi) idolii altor neamuri. Capitolele 16 şi 23 din Ezechiel prezintă acest aspect, dar e prea mult să le reproduc aici. Reţinînd însă această idee, pot reda un text mai scurt din Apocalipsa 17.1–6; 18.2,3,10–13,20,23,24. Toate religiile lumii, la modul general, toate afectate de Satan, sînt denumite cu termenul comun de „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pămîntului“, Babilonul fiind filonul mereu proaspăt al încurcăturilor idolatre de după potop, prin nimeni altul decît Satan (Şeitan).
1. Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.
2. Cu ea au curvit împăraţii pămîntului; şi locuitorii pămîntului s’au îmbătat de vinul curviei ei!“
3. Şi m’a dus, în Duhul, într’o pustie. Şi am văzut o femeie, şezînd pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.
4. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mînă un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
5. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pămîntului.“
6. Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sîngele sfinţilor şi de sîngele mucenicilor lui Isus. Cînd am văzut-o, m’am mirat minune mare.
2. El a strigat cu glas tare, şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte;
3. pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s’au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.“
10. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într’o clipă ţi-a venit judecata!“ —
11. Negustorii pămîntului o plîng şi o jălesc, pentrucă nimeni nu le mai cumpără marfa:
12. marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in supţire, de purpură, de mătasă şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fer şi de marmoră;
13. nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
20. „Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentrucă Dumnezeu v’a făcut dreptate, şi a judecat-o.“
23. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, — pentrucă negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentrucă toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta.
24. şi pentrucă acolo a fost găsit sîngele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost jungheaţi pe pămînt.“
Prin profeţii adevăraţi, cum a fost şi Ezechiel, Dumnezeu ne spune ceea ce este cît se poate de bun simţ, El fiind Creatorul şi Susţinătorul vieţii, că „toate sufletele sînt ale Mele“, prin urmare, deja Proprietar, e total lipsit de logică să „cumpere“ ceea ce Îi aparţine! Dumnezeu a „cumpărat“ sufletul lui Adam pe care l-a creat şi l-a aşezat în Eden (Rai), cînd tocmai Dumnezeu l-a făcut pe Adam un suflet viu?! Iată ce înseamnă atît să „întortochezi Cartea“, s-o „stîlceşti“, cît şi s-o „tăgăduieşti“ (Ezechiel 18.4,20–23,32)!
4. Iată că toate sufletele sînt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.
20. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.
21. Dar dacă cel rău se întoarce dela toate păcatele pe cari le-a săvîrşit, şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri.
22. Toate fărădelegile pe cari le-a făcut, i se vor uita! El va trăi, din pricina neprihănirii în care a trăit.
23. Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?
32. Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.“
9/111. Allah a cumpărat de la dreptcredincioşi sufletele şi bunurile lor, în schimbul Raiului, şi astfel ei luptă pe calea lui Allah, omorând şi fiind omorâţi. Aceasta este o făgăduinţă cu adevărat, pe care a luat-o asupra Lui, în Tora, în Evanghelie şi în Coran. Şi cine este mai credincios legământului său decât Allah? Bucuraţi-vă, aşadar, pentru negoţul pe care l-aţi tocmit, căci aceasta este marea izbândă.(156)
În mărturia iniţială veţi găsi o pagină scrisă cu ceva ani în urmă, intitulată „Cele două fiare din Apocalips, capitolul 13. Numele şi numărul fiarei–666“. La acea vreme n-aş fi bănuit că voi avea ocazia de a reveni cu completări la o pagină pe care o consideram închisă, deşi un anume lucru nu îmi era tocmai clar în ultimul verset, 18, anume „Căci este un număr de om“! Multe alte lucruri nu-mi sînt clare, ori pentru mine prezintă un interes scăzut, sau chiar nu prezintă vreun interes. Desigur, acum, la modul imediat, ceea ce nu înseamnă că nu rămîn deschis pentru orice revelaţie. Grupajul celor cinci versete din Sura Furnicilor (82, 83, 84, 85 şi 87), pe lîngă bănuielile stîrnite de alte versete ori … chiar de ortogafia arabă a numelui Mohammed (sau Muhammed, Mahomed, Muhamad), aduc un plus de informaţie extrabiblică foarte interesant, şi straniu în acelaşi timp. Nu mi-aş fi închipuit niciodată o astfel de legătură, şi totuşi se pare că ea există. Rău n-ar fi să accesaţi pagina respectivă pentru a vedea despre ce este vorba, pentru că aici nu voi relua ce-i acolo decît în parte.
27/82. Când Cuvântul va cădea asupra lor, le vom scoate din pământ o fiară care va spune oamenilor că nu cred cu tărie în semnele Noastre.“
27/83. În Ziua aceea vom aduna din fiece seminţie o grămadă din cei care au socotit semnele Noastre minciuni, şi îi vor rândui.
27/84. Când vor veni, Dumnezeu le va spune: „Nu aţi socotit semnele Mele minciuni fără să le fi cuprins cu ştiinţa? Ce aţi făcut, aşadar?“
27/85. Cuvântul va cădea asupra lor, căci au fost nedrepţi, iar ei nu vor putea vorbi.
27/87. În Ziua când se va sufla în trâmbiţă, cei care sunt în ceruri şi pe pământ vor fi îngroziţi în afară de cei pe care Dumnezeu vrea să-i izbăvească. Toţi vor veni către El smerindu-se.
Pe scurt, prima fiară, care se ridică din mare, am identificat-o cu religia creştină ca parte a Religiei babilonice mondiale, descrisă în capitolele 17 şi 18 ale Apocalipsei, … mai puţin secta Martorilor lui Iehova în mijlocul cărora am început să-L cunosc pe Dumnezeu, dar şi pe ei, precum şi învăţătura lor deja expirată, ca învăţătura oricărei secte. Oricum, o sectă creştină, sau mai bine spus, derivată din creştinism. În pagina despre care am amintit am descris cu lux de amănunte potrivirile dintre caracteristicile învăţăturii lor şi descrierea biblică a fiarei care se ridică din pămînt. La ei, totuşi ceva n-am găsit, anume semnificaţia faptului că „este un nume de om“, semnificaţie care—uitîndu-mă aşa la caligrafia arabă, una foarte indescifrabilă pentru mine, cu linii foarte neregulate şi trasee ciudate care nu-mi spun nimic—deja a început să prindă contur, observînd nişte semne de mai mici dimensiuni în partea de deasupra, asemănătoare cifrei şase, deşi unele au o poziţie oblică iar codiţa este în jos. Chiar şi ceea ce pare a fi o literă (sau un simbol) mai mare şi mai îngroşată, are o astfel de formă pe partea de la bază. Unii comentatori spun că de fapt, iniţial numărul era 6666, iar apoi s-a pierdut o cifră. Poate da, poate nu! Important este că ele intră în componenţa caligrafierii numelui lui Mohammed, şi desigur asta m-a frapat şi mi-a atras atenţia. Apoi mi-au atras atenţia în special aceste versete! Potrivirile sînt de-a dreptul izbitoare. Dar să vă arăt versetele biblice (Apocalipsa 13.10–18)!
10. Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
11. Apoi am văzut ridicîndu-se din pămînt o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur.
12. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintîi înaintea ei; şi făcea ca pămîntul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintîi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Săvîrşea semne mari, pînă acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pămînt, în faţa oamenilor.
14. Şi amăgea pe locuitorii pămîntului prin semnele, pe cari i le dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pămîntului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.
15. I s’a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorîţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
16. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte,
17. şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
18. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase.
Tot în mod straniu, am găsit în Biblie numărul 666 legat de veniturile lui …, ţineţi-vă bine, Solomon, în aur pentru fiecare an, dar şi mai straniu (Sura Furnicilor!) acest verset urmează celor în care este prezentată istorisirea cu privire la împărăteasa din Seba (ori Saba), pe care am redat-o anterior (1 Regi 10.10,14)! Desigur că doar pe baza informaţiilor biblice, şi a experienţei pe care am avut-o anterior, am descris ca fiara ieşită din pămînt doar acea sectă a cărei învăţătură o cunoşteam foarte bine atunci! Acum însă, potrivirile sînt mult prea „mănuşă“, ba mai mult, consider Islamul iniţiat de Mohammed ca precursor şi model pentru toate sectele care au mai urmat. Adică, iniţial un singur om, eventual ajutat de cîţiva apropiaţi de încredere, provoacă discuţii cu oameni din afara sferei lui de influenţă pe tema credinţei, dorind să arate că el ştie din sursă sigură ca unul dintre aleşii lui Dumnezeu, care este Adevărul asupra căruia ceilalţi sînt în nedumerire, propunînd scoaterea în evidenţă doar a unei părţi din scrierile biblice, pe care el, alesul, le înţelege prin graţia divină. În realitate el şi grupul lui iniţial, nu urmăresc nimic altceva decît avantaje pentru el şi grupul său de apropiaţi, fără vreo legătură cu credinţa, însă exploatînd nevoia de credinţă a altora, cărora bineînţeles că le promite tot felul de avantaje, fiecare în felul lui. Ăsta este modelul, şi aşa sînt atraşi credincioşii în tot timpul vieţii iniţiatorului sectei, singurul care are revelaţii divine, ceilalţi neavînd altă alternativă decît să creadă în Guru—căci aşa sînt numiţi aceşti iniţiatori de secte—ca şi cum ar fi chiar Dumnezeu. Atît partea pe care el o comentează, cît şi interpretările pe care le dă textelor sacre, se subsumează scopului pe care el îl urmăreşte şi cu care simte că-şi poate influenţa şi ţine sub control adunarea credincioşilor, mereu în expansiune, mereu curăţită şi mereu primenită! După moartea lui, ori dispare şi secta, ori apar „continuatori“, care fie „schimbă macazul“, fie aduc diverse cosmetizări în vederea prelungirii „credinţei“ în cauză, ori cum fac unii deja specializaţi în prezicerea timpului „apocalipsei“ sau „sfîrşitului lumii“, recalculează data atunci cînd încă mai trăiesc!
10. Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N’au mai venit niciodată în urmă atîtea mirodenii cîte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.
14. Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an, era de şase sute şase zeci şi şase de talanţi de aur,
În versetele evidenţiate din Coran, lucrurile sînt destul de amestecate, însă nu le voi relua de fiecare dată, ci voi intra pe un fir narativ după Cuvîntul lui Dumnezeu! Domnul Isus, dar şi apostolul Ioan, au vorbit anticipat despre multe lucruri, inclusiv despre proorocii mincinoşi şi anticrişti, iar Mohammed întruneşte ambele caracteristici, atît de prooroc mincinos cît şi de anticrist. Iată cîteva versete (Matei 24.5,24,25; 1 Ioan 4.1–6):
5. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sînt Hristosul!“ Şi vor înşela pe mulţi.
24. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
25. Iată, că v’am spus mai dinainte.
1. Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
2. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu;
3. şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.
4. Voi, copilaşilor, sînteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentrucă Cel ce este în voi, este mai mare decît cel ce este în lume.
5. Ei sînt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă.
6. Noi însă sîntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.
Şi iată ce spune unul din cei mai apreciaţi rabini ai vremii, la picioarele căruia a învăţat un anume Saul din Tars, devenit din priginotor al Bisericii creştine timpurii, apostolul Neamurilor, Pavel, prin graţia divină şi revelaţia Domnului Isus, după învierea Sa (Faptele apostolilor 5.32–42):
32. Noi sîntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfînt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.“
33. Cînd au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s’au sfătuit să-i omoare.
34. Dar un Fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s’a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.
35. Apoi le-a zis: „Bărbaţi Israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gînd să faceţi oamenilor acestora.
36. Căci nu de mult s’a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s’au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorît, şi toţi cei ce îl urmaseră, au fost risipiţi şi nimiciţi.
37. După el s’a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră, au fost risipiţi.
38. Şi acum, eu vă spun: „Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este dela oameni, se va nimici;
39. dar dacă este dela Dumnezeu, n’o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.“
40. Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul.
41. Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s’au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.
42. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.
Un alt pasaj biblic greu de înţeles la cine anume se face referire—deşi fără a se folosi un nume, indică în mod clar o persoană supranumită Nelegiuit—prinde contur prin personalitatea, mărturisirile sale profetice şi acţiunile sale, în nimeni altul decît Profetul neînvăţat Mohammed, cu pretenţiile sale ridicole, chiar autointitulîndu-se Ahmad cel pe care trebuiau să-l recunoască toţi profeţii, venit cu peste cinci secole după Domnul Isus. Nu cred că istoria a cunoscut un alt personaj mai vizibil, mai superficial şi mai crud, care să fi lăsat urme foarte adînci şi urîte, iar acţiunile din prezent ale continuatorilor lui sînt pe drept cuvînt numite terorism (2 Tesaloniceni 2.1–12).
1. Cît priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
2. să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind dela noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.
3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii1, fiul pierzării,
4. protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte „Dumnezeu“, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.
5. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi?
6. Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decît la vremea lui.
7. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei.
8. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase,
10. şi cu tote amăgirile nelegiuirii pentru ceice sînt pe calea pierzării, pentrucă n’au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi.
11. Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:
12. pentruca toţi cei ce n’au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.
Mohammed spune undeva de Al-Kaaba că ar fi „Casa lui Allah“, similară Templului din Ierusalim, construită de Avraam şi Ismail, deşi Ismael n-avea decît şaisprezece ani, era prin urmare abia un copil adolescent, cînd a fost gonit de Sara care-l surprinsese rîzînd de fiul ei Isaac, în vîrstă de abia doi ani. În ce-l priveşte pe Avram, a avut ocazia să se deplaseze o dată pînă în Egipt din cauza secetei şi foametei, pentru scurtă vreme, iar atunci Ismael încă nu fusese născut! Înainte şi după această migrare în Egipt, el a construit mai multe altare, niciodată o casă pentru că locuia în cort şi avea multe animale, deci exclus să stea într-un loc arid cum era cel de la Mekka, pentru a construi o „Casă“! Adăugaţi la asta şi istoria cu Qibla, şi alte afirmaţii tendenţioase din versetele de mai jos, şi veţi înţelege mai bine ce înseamnă că Mohammed „s-a înălţat mai sus de Dumnezeu şi s-a aşezat în templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu“. În plus, şi împotriva creştinismului, Mohammed păstrează pentru islamişti jertfele de animale pentru ispăşirea păcatelor lor, la cinci sute de ani după distrugerea Templului din Ierusalim de romanii invadatori, şi astfel anularea preoţiei Leviţilor şi a jertfelor de animale pentru păcatele oamenilor, unica jertfă validă şi universală rămînînd cea a Domnului Isus Cristos.
22/26. Noi i-am hotărât lui Abraham locul pentru Casă: „Nu-Mi alătura pe nimeni! Curăţă-Mi Casa pentru cei care dau ocol, pentru cei care stau în picioare, pentru cei care îngenunche şi pentru cei care se prosternează.
22/33. Voi veţi afla foloase în aceste dobitoace, până la un anumit soroc, iar locul lor de jertfire este Casa cea Veche.
22/36. Noi am rânduit dobitoacele jertfite între însemnele lui Dumnezeu. Întru aceasta este un bine pentru voi. Amintiţi numele lui Dumnezeu asupra dobitoacelor gata jertfite, şi atunci când zac pe o parte, mâncaţi din ele şi daţi nevoiaşului şi cerşetorului. Noi vouă vi le-am supus. Poate veţi mulţumi!
42/7. Astfel, [aşa după cum le-am revelat celor de dinaintea ta] ţi-am revelat Noi un Coran arab, pentru ca tu să previi Mama cetăţilor(6) şi pe cei din împrejurimile ei şi să previi pentru Ziua Adunării(7) – despre care nu este îndoială. O parte vor fi în Rai şi o parte vor fi în Văpaie.
6) Mekka.
7) Ziua Învierii.
2/124. Şi [luaţi aminte] când pe Avraam l-a încercat Domnul său cu cuvinte(83) şi le-a împlinit şi a zis: „Eu te fac peste oameni Imam“. A întrebat: „Şi pe scoborâtorii mei?“ I-a răspuns: „Nu-i priveşte legământul Meu pe cei nelegiuiţi!(84)“.
2/125. Şi am făcut Noi Casa(85) loc de revenire pentru oameni şi refugiu(86) [şi am zis](87): "Ţineţi locul lui Avraam ca loc de rugăciune!" şi am încheiat cu Avraam şi Ismail legământ [cerându-le]: "Curăţaţi Casa Mea pentru cei care o înconjoară şi cei care se retrag pioşi în Ea şi cei care fac Rugăciunea şi se prosternează!"
85) Sanctuarul Al-Kaaba de la Mekka.
2/127. Şi când Avraam şi Ismail au ridicat temeliile Casei, [au zis ei]: „Doamne, primeşte-o de la noi!(89) Tu eşti Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor [As-Sami’, Al-’Alim]!
2/128. Doamne, fă-ne pe noi supuşi [musulmani] Ţie şi fă dintre urmaşii noştri o comunitate musulmană [supusă Ţie]! Şi arată-ne nouă rânduielile noastre(90) şi ne iartă pre noi, căci Tu eşti Iertător, Îndurător [At-Tawwab, Ar-Rahim]!
90) Ritualurile adoraţiei şi religiei noastre.
2/129. Doamne, trimite-le lor un Trimis dintre ei, care să le recite versetele Tale şi să îi înveţe Cartea şi Înţelepciunea şi să îi curăţească pre ei(91). Doară Tu eşti Atotputernic, Înţelept [Al-’Aziz, Al-Hakim]!“.
91) De credinţa politeistă.
2/131. Când i-a zis Domnul lui: „Supune-te!“, el a răspuns: „M-am supus(93) [Tie], Stăpân al lumilor!“
93) Islam este un cuvânt arab care înseamnă supunere.
2/132. Şi Avraam a lăsat-o ca îndemnare fiilor săi şi asemenea şi Iacob(94) [zicând ei]: „O, fiii mei, Allah v-a ales vouă religia [Islamul] şi, de aceea, să nu muriţi altfel decât musulmani!“
2/133. Sau aţi fost voi martori când a venit moartea la Iacob, atunci când el i-a întrebat pe fiii lui: „Pe cine veţi adora voi după moartea mea?“ Şi i-au răspuns ei: „Voim să-l adorăm pe Domnul tău şi pe Domnul părinţilor tăi Avraam, Ismail şi Isaac(95), pe Domnul cel Unic. Noi numai Lui îi vom fi supuşi [musulmani]!“
Aşadar, cam ce ar putea să însemne că „o fiară din pămînt va vorbi oamenilor“? În afară de şarpele din Eden, cîte alte fiare au mai vorbit oamenilor, pe cine reprezenta şarpele din Eden, şi ce reprezenta el însuşi pentru Satan? Evident că o icoană vorbitoare, adică o imagine în spatele căreia se ascunde o persoană reală, Satan, în timp ce peste două versete oamenii sînt aceia care nu vor putea vorbi. Ceea ce s-a întîmplat încă din timpul lui Mohammed, cînd „tăgăduitorii“, „politeiştii“, „păgînii“, „ipocriţii“, şi alte categorii „refractare la Islam“ riscau realmente să fie ucişi de către „dreptcredincioşi“! Dar cînd va fi ziua aceea, cînd după ce se va suna din trîmbiţă, „vom aduna din fiece seminţie o grămadă din cei care au socotit semnele Noastre minciuni, şi îi vor rândui“? Foarte pe scurt, la sfîrşitul veacului, dar vom vedea şi cum (Apocalipsa 16.12–16)!
12. Al şaselea a vărsat potirul lui peste rîul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor cari au să vină din Răsărit.
13. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu nişte broaşte.
14. Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, şi cari se duc la împăraţii pămîntului întreg, ca să-i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. —
15. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de celce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!“ —
16. Duhurile cele rele i-au strîns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
Ştiţi ce fac broaştele? Din punctul nostru de vedere al oamenilor, mult zgomot pentru nimic! Cine le aude orăcăind un timp nu prea lung, poate fi încîntat de „corul“ lor gălăgios, însă pentru un timp mai lung poate deveni deranjant. „Corul“ celor care strigă într-una „jihad“, „jihad“, a devenit deja foarte deranjant, iar pretenţiile islamiştilor de a nu fi deranjaţi de manifestări specifice creştinismului, aşa cum este şi se manifestă el în ţările creştine care-i găzduiesc, se suprapun peste construcţia agresivă de moschei cu acele turnuri numite minarete, în care imamii îşi instalează microfoane şi amplificatoare de sunet, pe care le utilizează agresiv, fără să le pese că şi pe gazdele lor creştine le deranjează manifestările lor zgomotoase. Ştiu, islamiştii n-au nici clopote, nici toace, pentru a-şi chema credincioşii la slujbă, dar modalitatea lor de a-şi amplifica vocea este un deranj real şi foarte agresiv, chiar dacă … nimeni nu spune asta, pentru a nu-i deranja pe agresivi! Sau poate că unii chiar o spun, dar cei care practică „corectitudinea politică“ (politically correct!) îi ignoră. Sigur că goliciunea broaştelor nu deranjează pe om, dar atunci cînd goliciunea broaştei este pusă în legătură cu omul într-un anumit context, ea devine relevantă. Ei, hai să vedem acum şi finalitatea, atunci cînd „Cuvîntul va cădea asupra lor“ (Apocalipsa 19.11–21)!
11. Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s’a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios“ şi „Cel adevărat“, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
12. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decît numai El singur.
13. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge. Numele Lui este „Cuvîntul lui Dumnezeu.“
14. Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in supţire, alb şi curat.
15. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.“
17. Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a stigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18. ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!“
19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
20. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.
21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s’au săturat din carnea lor.
Ei, cam asta-i finalitatea, dar să vă mai spun şi ce înseamnă „sabia“ care iese din gura Domnului (Evrei 4.12,13).
12. Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii.
13. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.
Am ajuns şi la finalul mărturiei care vă priveşte pe voi islamiştii! Dar la orice final se trag nişte concluzii. Prin urmare vă mai fac o propunere, avînd în vedere că poate mulţi dintre voi chiar consideră că în Coran au o religie, cea mai grozavă religie, cea mai adevărată, … singura adevărată! Puteţi face fie un exerciţiu de imaginaţie, fie puteţi face chiar practic experienţa asta pe un fişier digital al cărui conţinut este Coranul. Scoateţi din Coran toate referirile la toţi proorocii şi toate celelalte persoane numite din Sfînta Scriptură, inclusiv îngeri, scrisă cu mult timp înaintea Coranului, într-o perioadă de peste un mileniu şi jumătate, dar care cuprinde toată istoria lumii de la crearea Pămîntului ca planetă şi a omului Adam, că de Eva Mohammed n-a auzit, nici n-a citit, după care, citiţi pentru voi doar ceea ce mai rămîne! Apoi spuneţi-mi unde este religia voastră, şi în ce constă. Despre cum se poate deosebi minciuna de adevăr, nu trebuie să vă spun aici, a treia pagină din marturia iniţială, „Adevărul şi minciuna, cum le putem deosebi?“ vă stă la dispoziţie! Iată ce înseamnă să fii gol sau dezbrăcat, ori inadecvat îmbrăcat pentru un eveniment anunţat din timp tuturor oamenilor (Matei 22.1–14; Apocalipsa 21.9,10)! Cine sînt Mielul şi mireasa, ştiţi deja de unde aflaţi!
1. Isus a luat cuvîntul, şi le-a vorbit iarăş în pilde. Şi a zis:
2. „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său.
3. A trimes pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n’au vrut să vină.
4. A trimes iarăş alţi robi, şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sînt gata, veniţi la nuntă.“
5. Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.
6. Ceilalţi au pus mîna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorît.
7. Cînd a auzit împăratul s’a mîniat; a trimes oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le-a ars cetatea.
8. Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n’au fost vrednici de ea.
9. Duceţi-vă dar la răspîntiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe cari-i veţi găsi.“
10. Robii au ieşit la răspîntii, au strîns pe toţi pe cari i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s’a umplut de oaspeţi.
11. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haină de nuntă.
12. „Prietene,“ i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?“ Omul acela a amuţit.
13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mînile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.
14. Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.“
9. Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!“
10. Şi m’a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt.
Şi mi-a arătat cetatea sfîntă, Ierusalimul, care se pogora din cer dela Dumnezeu,
La fel ca şi în cazul cunoaşterii adevăratului Dumnezeu Unic, cunoaşterea adevăraţilor prooroci ai Săi, nu se poate face prin scrierile coranice, ci prin scrierile biblice! De aceea există acest fundamentalism al jihadului şi intifadei, pentru că tot ceea ce este evident în Coran, nu este adevărata personalitate a lui Dumnezeu (Allah), nici adevăratele profeţii puse la dispoziţia tuturor popoarelor prin EVANGHELIA creştină, ci acele acte efectiv teroriste ce rămîn din Coran prin îndepărtarea oricărei referinţe la vreun profet autentic, purtător de mesaj autentic de la adevăratul Dumnezeu Unic. De aceea punctul de plecare al fiecărui om de pe pămînt care împărtăşeşte Islamul ca Religie, trebuie să fie cunoaşterea adevăratului Dumnezeu prin cunoaşterea adevăratului Său Cuvînt vestit exclusiv poporului Israel, doar prin profeţii israelieni! Şi aici, pentru acest punct de plecare, vă voi ajuta prin cîteva trimiteri la textul biblic, chiar dacă pe unele le cunoaşteţi deja (Ioan 17.3,17,20,24; 16.27,32,33; Efeseni 6.11,12; Proverbe 30.5–9; Deuteronom 4.1,2; Proverbe 14.12; Matei 7.13–15,7; )! Dar nu pe toate, pentru că va trebui să acceptaţi un Rai pămîntesc mai puţin descris în proorocii autentici, însă unora şi Raiul ceresc le poate fi accesibil, dacă vor simţi această chemare şi se vor adînci în cunoaşterea profundă a mesajului EVANGHELIEI, expus în prima parte, şi scris cu ceva ani înaintea acestuia (Isaia 45.18,19,22–25; 54.15–17; 55.1–13). Ei, iată cum arată Raiul pămîntesc al lui Dumnezeu: „În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn vecinic, nepieritor“! Şi primul lucru pe care ar trebui să-l înţelegeţi, este mesajul conţinut în Geneza 3.15, care este o făgăduinţă înaintea tuturor făgăduinţelor, înaintea lui Avraam, iar „sămînţa femeii“ este în primul rînd Mesia Isus Cristos, dar nu numai El! Un verset cu douăzeci şi două de trimiteri la douăzeci şi şase de versete din paisprezece cărţi biblice!
Ei, şi acum, pentru că aveţi la dispoziţie o mărturie a unui creştin autentic, pe lîngă cele trei mărturii din videoclipurile prezentate la început, şi de la care a pornit această mărturie, prin urmare patru mărturii, avînd în vedere neînţelegerile de la care a pornit Mohammed cu „Propovăduirea“, respectiv „Coranul“ său, şi situaţia deloc de invidiat a musulmanilor islamişti din unele părţi ale lumii, vreau să văd cît de repede vă veţi mişca cei care ştiţi nu doar româneşte ci şi alte limbi, pentru a deveni mai întîi voi înşivă creştini adevăraţi, şi apoi a-i ajuta şi pe alţii să devină asemenea vouă, în Numele Adevăratului Dumnezeu, şi să-i faceţi astfel de rîs pe toţi cei care doar se laudă că sînt evrei (iudei) sau creştini, şi totuşi în discuţiile cu voi, voi veţi ieşi mereu deasupra, iar ei vor lăsa capul în jos, sau „se vor răsuci pe călcîie“, cum se spune în Coran, neputîndu-vă sta împotrivă! Aceasta este adevărata victorie! Eu am avut nevoie de doar patru luni, atît pentru documentarea despre care v-am vorbit, cît şi pentru realizarea celor opt pagini dedicate vouă, plus anexele, dar numai acestea nu vă sînt suficiente, şi în plus aveţi nevoie şi de o Biblie cu trimiteri, singura care ajută studierea Cuvîntului lui Dumnezeu fără piedică. Eu vă urez succes, şi poate că ne vom vedea în Rai (Isaia 54.1–17; Ieremia 17.5–11)!
Toate paginile urcate pe site astăzi 29.09.2016!
© 2016, Aurel Becheru.