Dacă apar bare de derulare, redimensionaţi fereastra până acestea dispar, dar nu mai mult, apoi puteţi derula şi galeria de imagini. Doar dacă doriţi!
Whether the scroll bars appear, resize the window until the bars disappear but no more, and after you can view an images slideshow, if you wish.

	*	**	†	††	*†	†*

Mat.13.12(Extins Mat.13.9-17); Luca 8.16,17,18; Marc.4.21,22,23,24,25; Luca 19.26,27 (Extins Luca 19.11,20-25); Ioan 15.2; Mat.25.24-26,27-29 (Extins Mat.25.13-23,30); Mat.15.2,3 (Extins Mat.15.1,4-7,8,9);

AM selecţionat trimiterile de mai sus, special pentru a intra direct în ilustrarea a ceea ce va fi, şi în modul în care va fi prezentată Adevărata EVANGHELIE (Gal.1.6-12; 4.21-26-28-31; Isa.54.1-17). Cu excepţia unei singure pagini, care cuprinde două pagini mai vechi, dar care nu au nevoie de vreo revizuire, intitulată „Israel în două ipostaze“, toate celelalte din acest grupaj, pe care l-am numit modul, sunt produse în ultimii câţiva ani. Chiar aici, în această pagină index, veţi face cunoştinţă cu modul meu de lucru la construirea oricărei alte pagini, mod şlefuit de-a lungul anilor în care am lucrat la ele. În plus, îl voi şi prezenta schematic, pentru ca să puteţi cunoaşte metoda, plecând de la descoperire, la ideea care mi se formează în minte, uneori mai repede, alteori mai lent, apoi stocarea/ tezaurizarea ideilor, şi după ce s-au adunat suficiente pentru a crea o nouă pagină, urmează un proces de documentare. Asta înseamnă să caut textele pe care le cunosc deja, şi să-mi notez pe hârtie trimiterile la aceste texte, apoi şi la altele conexe pe care le pot găsi deja gata scrise de alţii înaintea mea, sub versetele deja notate. Mai înseamnă şi o verificare a textelor în limba engleză, proces în timpul căruia fie mi se fac direct alte descoperiri, fie observ nuanţe, pe care apoi le „rumeg“ pentru a vedea dacă mi se mai descoperă informaţii noi, şi de regulă cam aşa se întâmplă, sau trec peste, dacă nu primesc nimic. Nu pun nimic de la mine, dacă nu primesc o descoperire! Aşa se cristalizează şi planul expunerii, al firului narativ, pe care-l urmăresc în pagină, idee după idee, de la prima până la ultima. În plus simt şi că sunt supravegheat şi ajutat în demersul meu atunci când mă aşez să scriu. Şi mă aşez doar atunci când îmi pot rezerva ceva timp în acest scop. Altfel, totul îmi rămâne doar în minte.

Toate comentariile pe care le fac şi constituie contribuţia mea personală la conţinutul oricărei pagini nou create, ca şi la a acesteia, rezultă în urma unui proces pe care îl numesc analiză, proces care începe inclusiv din perioada de documentare, dar se intensifică înainte de a începe să creez conţinutul, sub aspectul atenţiei şi timpului acordate acestui proces pe care mai sus l-am numit „rumegare“, ceea ce va rezulta din chiar comentariile pe care le voi face imediat ce voi începe analiza textelor la care am făcut referire/ trimitere mai sus. Citate nu voi da aşa cum veţi găsi în paginile modulului, nu-şi au locul într-o pagină index, dar pe lângă cele evidenţiate mai sus voi adăuga şi alte trimiteri de susţinere, în textul comentariilor, aşa cum am făcut în primul paragraf. Şi acum să încep!

Matei 13.12 spune că „celui ce are i se va da şi va avea cu prisosinţă, iar de la cel ce n-are se va lua chiar şi ce are“, iar Luca 8.18 spune „luaţi seama dar la felul cum ascultaţi, căci celui ce are i se va da, dar celui ce n-are i se va lua şi ce i se pare că are.“ Da, sunt două situaţii distincte, şi trebuie tratate ca atare, cu toată atenţia şi în mod distinct!
Ce se spune în Matei? În Matei se spune că celui ce acordă atenţie Cuvântului lui Dumnezeu, i se va răspunde cu descoperiri dacă insistă să rămână cu această atenţie mereu trează, pe de-o parte, pe de altă parte că i se va da chiar şi în plus, dobândind şi alte informaţii conexe celor pe care le are deja, ba chiar mai mult de atât, că dând altora din ceea ce are, nu numai că nu va pierde, ci va câştiga suplimentar şi alte informaţii, sporindu-şi astfel tezaurul cunoaşterii (Mat.6.19-22,24,25).
Ce se spune în Luca? În Luca se spune că celui ce tratează Cuvântul lui Dumnezeu cu superficialitate, considerând că dacă i s-a dat una sau mai multe informaţii utile, „i-a pus Dumnezeu mâna în cap“, cum se spune în popor, se îngâmfă şi doreşte să exploateze în scop personal ceea ce a primit deja, atitudine cu totul greşită, cauzată de nerăbdarea de a-şi pune marfa pe tarabă, şi în felul acesta de a obţine slavă de la oameni/ semeni (2Cor.10.12-17,18). Astfel de oameni pot să cadă în dizgraţie, şi nu mai există nicio jertfă pentru ei dacă nu-şi vin în fire la vreme, schimbându-şi atitudinea înainte de a fi prea târziu (1Cor.8.2,3; Evr.6.4-6).
Atât cât spun Matei şi Luca împreună spune Ioan 15.2! Ba chiar mai mult! Tatăl însuşi veghează la împlinirea Cuvântului Său, şi cei care nu rămân în Cuvântul Fiului se usucă spiritual, şi numai sunt buni decât de aruncat în foc, iar cei care aduc rod pentru Împărăţie, sunt curăţiţi prin ceea ce li se dă în plus, pentru a aduce şi mai mult rod (Dan.11.32-35).
Marcu are o variantă foarte interesantă, şi care merită o atenţie deosebită, pentru că introduce conceptul de lumină, legat de el şi acela de răspândire/ propagare pretutindeni, în toată lumea, precum şi acela de măsură. El spune că lumina unei lumânări nu se pune sub baniţă/ obroc ori sub pat, ci în sfeşnic/ candelabru, căci nu este nimic ascuns care să nu fie arătat, şi nimic tăinuit care să nu fie răspândit pretutindeni în toată lumea (come abroad!). Cel ce aude (Cuvântul) să-L asculte cu atenţie, căci cu ce măsură va măsura, i se va măsura, şi i se va da mai mult. Versetul 25 este la fel cu cel de la Matei 13.12. Da, lumina în sine este absolut deosebită! Pentru că datorită ei putem distinge forme şi culori cu tot felul de nuanţe. Tot astfel şi cu lumina spirituală, orice formă şi orice nuanţă a Cuvântului pot fi identificate, şi astfel ne vom îmbogăţi cunoaşterea, spre bucuria sufletului. Bucurie care ajunge şi la Tatăl ceresc, la Domnul Isus, la apostoli, şi la sfinţii îngeri, cu efect evident pozitiv, întrucât întreţine o relaţie în continuu progres. Până când trebuie să întreţinem această relaţie pentru a culege rodul vieţii eterne? Fiecare până la sfârşitul propriei sale vieţi, aşa cum citim în a doua parte a versetului Apocalips 2.10, plus versetul 11 „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii| cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: cel ce va birui/ învinge nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte“. Iar colectiv, se înţelege că până la împlinirea prin realizare a primei învieri a Israelului spiritual, şi supunerea tuturor vrăjmaşilor Domnului Isus, apoi până după încă o mie de ani şi judecata Tatălui, urmate de a doua înviere a celor trăitori pe Pământ, inclusiv a lui Avraam. Atunci toate vor fi noi şi sfinţite, cele ale cerului nou şi ale Pământului nou (Apoc.21.1-7,22-27; 22.1-3…).

A venit şi rândul polilor sau talanţilor, exprimarea fiind diferită funcţie de ideea de valori monetare pe care le aveau cei ce au relatat Cuvântul Domnului Isus, care totuşi se referă strict la adevăratele valori, cele spirituale, adică averea/ bogăţia Tatălui şi a Fiului. Tocmai de aceea atât Tatăl cât şi Fiul sunt deosebit de generoşi cu cei ascultători şi credincioşi, însă deloc risipitori cu ceilalţi, şi vom vedea îndată cum sunt caracterizaţi. Aşadar conceptul „celui ce are i se va da şi va avea cu prisosinţă, iar de la cel ce n-are se va lua chiar şi ce are sau i se pare că are“ se menţine şi în cazul polilor sau talanţilor. Deci nu vom mai insista asupra acestui aspect, şi ne vom ocupa de celelalte.
Vom începe mai întâi cu Luca, versetul 19.11, întrucât aici se indică un aspect foarte important. Ucenicii cei mai apropiaţi ai Domnului credeau că ajunşi la Ierusalim, Împărăţia lui Dumnezeu va fi instalată imediat, deşi Domnul îi avertizase că marii preoţi ai Templului îi doresc moartea, şi chiar va fi condamnat la moarte (Luca 18.31-34; Mat.16.21). De aici începe pilda polilor, Isus arătând că mai întâi va pleca departe, după ce-şi va încredinţa câte ceva din averea Sa spirituală atât lor cât şi altora, apoi după multă vreme se va întoarce şi va cere socoteală celor cărora le-a încredinţat parţial din avere după puterea fiecăruia, de modul în care a gestionat fiecare ceea ce primise înainte de plecarea Sa, ori după aceea. Doar atât se spune în pilda polilor/ talanţilor, însă noi deja cunoaştem mult mai multe din relatări conexe timpului în care Domnul înălţat la ceruri, la dreapta Tatălui, lucrează pentru Împărăţie, unul dintre exemplele foarte grăitoare fiind pilda expusă de apostolul Ioan în capitolul 15.1-17, dar şi din ceea ce ne spune apostolul Matei în capitolul 11.25-30, expunere mai subtilă decât cea directă de la Ioan. Mai putem conecta aici şi pilda neghinei , tâlcuirea ei, ca şi alte asemănări ale Împărăţiei despre care a vorbit Domnul ucenicilor (Mat.13.24-52).

Acum putem trece şi la analize de conţinut ale relatărilor biblice. Vicked este tradus în Luca 19.22 ca fiind rău, iar în Matei 25.26 ca viclean, ceea ce este de fapt mai puţin literal, însă mai profund spiritual, cu atât mai mult cu cât este şi… leneş, ceea ce corespunde unei realităţi foarte clar şi direct observabile pe viu, pe cei care nu produc roade, dar se laudă ca şi când le-ar produce. Spun undeva într-o pagină din modul „traiul niniachi pi banii babachii“, aici aş zice chiar „muieţi îs posmagii“? Aşadar rob viclean şi leneş, se cuvenea să-mi pui banii la zarafi, pentru ca la venirea Mea să-i pot lua înapoi cu dobândă. Zarafii, money-changers, erau prin urmare convertitori de valută, şi creditori care împrumută altora bani în orice valută, asemănători bancherilor de azi, cu adânci rădăcini în comportamentul evreilor răspândiţi printre neamuri din pricina neascultării lor, şi care neputându-şi transporta avutul personal, îl converteau în bani, care erau mai uşor de transportat, iniţial şi de păzit, ceea ce la ora actuală nu mai este cazul, apoi, unde se puteau instala pe o perioadă mai lungă, îi reconverteau în bunuri imobile și mărfuri, făcând negoţ/ comerţ, sporindu-şi astfel avutul. Sigur, zarafii, nu bancherii, îşi luau direct dobânda în momentul schimbului, de la cei care aveau nevoie să-şi convertească valuta, ceea ce încă se practică şi acum. Nici măcar traducerile în engleză, nu sunt foarte limpezi, pentru că ambele vorbesc despre usury/ camătă, dar Luca vorbeşte despre bank, iar Matei despre exchangers. Totuşi nepotrivirile aparţin lumii materiale, nu celei spirituale! Ca o paranteză, să spun aici că Satan/ Diavolul, în engleză se ortografiază cu majuscule the Vicked One! Care este în cazul robului viclean şi leneş, vicleşugul lui? Vicleşugul constă în faptul că se prezintă pe sine însuşi ca un rob grijuliu cu averea Stăpânului său, spunându-i că i-a păstrat averea pe care i-a încredinţat-o cu mare grijă, sub un înveliş protector şi bine ascunsă în Pământ/ „in the earth“ (Mat.25.25!), ceea ce arată cât de răspândit este acest rob viclean şi leneş. În realitate el l-a păstrat pentru sine şi în sine însuşi, „în sudoarea feţei să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat, căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce“ (Gen.3.19), iar Satanei îi spune „fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi fiarele de pe câmp, în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi Sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul“ (Gen.3.14,15). Aşadar Satana poate doar să perturbe mersul/ călcatul spiritual al unora dintre robii Domnului Isus, având în vedere că şi ei sunt sămânţa Femeii (Gal.4.22-26-28,30,31; Isa.54.1-17!), deturnându-le calea, abătându-i pe cea lată/ autostradă/ highway (Mat.7.13), ceea ce în final îi va duce la moarte sigură, ca hrană a şarpelui (Apoc.12.9; Evr.2.14-18). Aceştia sunt identificaţi şi cu neghina! Cui i se pare greu de înţeles acest aspect, să aibă răbdare, căci subiectul este tratat cu lux de amănunte în modul. Revenind la viclenia robului viclean şi leneş, el îi spune Stăpânului „iată-ţi ce este al Tău“, considerând că va fi primit şi păstrat ca rob, chiar dacă i-a spus că i-a fost frică de Stăpân şi de severitatea Lui, dându-se astfel de gol ca viclean şi leneş (Gen.3.11; 1Ioan 4.16,17,18). Luca 19.27 se referă la o perspectivă ceva mai îndepărtată, adică la a doua venire a Domnului (Apoc.19.11-21; Ps.2.1-12). Totuşi din Matei 25.30 putem vedea limpede în ce „lumină spirituală“ se „scaldă“ cei vicleni şi leneşi, in ciuda pretenţiilor şi declaraţiilor lor pompoase, dar şi regretul lor tardiv de a se fi autoamăgit.

Din Matei 15.1-9 învăţăm cât de vechi sunt viclenia, lenea, şi autoamăgirea cu care se hrănesc… „spiritual“ soiul acesta de oameni. Nu doar din vremea lui Isaia, ci chiar mai dinainte, ei se bazau pe obiceiurile moştenite din bătrâni, sau tradiţionale, obiceiuri care se practică la greu, nu doar în catolicism şi ortodoxie, ci în orice cult aprobat şi recunoscut de stat, dar total golite de spiritualitatea creştină reală (Isa.29.9-15).
Revenind la Matei 13.9,13,14, şi de aici la Isaia 6.9,10, apoi la Matei 22.29-32, care ne arată că Domnul însuşi, le-a spus saducheilor că se rătăcesc întrucât nu cunosc nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu, iar ceva mai jos „n-aţi citit ce vi s-a spus de la Dumnezeu, când zice“, putem înţelege şi un alt mod de traducere al versetelor în care se vorbeşte despre cei care au urechi, nu să audă, fiind doar o repetiţie, ci să asculte, ceea ce este cu totul altceva, o diferenţă cu adevărat spirituală, şi caracteristică modului de exprimare al Domnului. La fel şi cu cine are ochi de văzut, să înţeleagă, verbul see din engleză având şi acest sens de a înţelege, ba chiar şi altele la fel de interesante. Interesante sunt şi toate lucrurile învăţate aici pornind de la doar câteva texte scripturale la care am prezentat trimiterile de mai sus, adăugând apoi şi altele conexe acestora. Cum s-ar putea rezuma metoda mea de lucru pentru realizarea unei pagini web, în general, nu doar a acesteia? Să încerc aşadar realizarea unei liste cu paşi de efectuat, mai puţin aspectele pur tehnice, până când o pagină realizată brut poate fi adusă la toate cerinţele unei pagini bună de urcat pe internet.

*Adunarea materialului. Adică prin descoperire la idee, de aici la tezaurizarea mentală a ideilor.
*Documentarea implică o căutare a textelor scripturale, şi notarea pe hârtie a trimiterilor la texte.
*Verificarea traducerilor în română prin confruntare cu aceleşi texte redactate în engleză. Uneori caut şi trimiteri în josul paginii, pentru a verifica dacă există o trimitere utilă, şi dacă există, e limpede că e una foarte veche. Am întâlnit situaţii!
*Nuanţarea şi rumegarea, adică observarea foarte atentă a eventualelor diferenţe, şi căutarea de alte conexiuni la alte texte, ori chiar primirea unor descoperiri noi. Aşa se cristalizează planul unei expuneri, a unui fir narativ, şi dacă este necesar, îl schiţez şi pe acesta pe hârtie sub forma unor idei principale succesive. Doar aşa mă apuc de lucru!
*Pentru a putea crea conţinutul propriilor comentarii, fac o analiză foarte atentă a textelor scripturale avute în vedere, şi abia apoi mă apuc de scris. În paralel vizualizez propriul text în browser, şi dacă identific erori de tastare, ori exprimări prea grăbite şi stângace, aduc imediat corecturi. Asta în primă fază, dar mai urmează şi altele. Când mă aşez să scriu, mai întâi citesc ceea ce am scris deja, cel puţin în ultimul paragraf, pentru a putea avea cursivitate narativă. Cam asta ar fi, mereu atent, mereu dispus la analiză şi rumegare, desigur şi la continuitate.

Faţă de tot ceea ce am supus atenţiei şi am învăţat aici, rezumând metoda de lucru, se cuvine să tragem şi o concluzie, concluzie care are întocmai ca o monedă fizică un avers şi un revers, adică faţă şi spate, faţa cu aspectul ei pozitiv, iar spatele cu cel negativ. La ce ne-ar ajuta aspectul negativ, poate că veţi întreba. Simplu! Să recunoaştem cu uşurinţă, chiar cu mare uşurinţă împlinitorii acestui aspect în viaţa şi atitudinea lor, pentru a ne feri de ei, şi pentru a nu călca strâmb asemenea lor. Mai mult chiar, recunoscând imediat greşelile lor, avem un termen de comparaţie prin care ne consolidăm siguranţa că tot ceea ce am învăţat este corect! Ambele aspecte pot fi şi ilustrate/ susţinute scriptural. Pentru cel pozitiv avem chiar o concluzie formulată chiar de Domnul Isus în Matei 13.52: „orice cărturar care a fost instruit în tainele cunoaşterii Împărăţiei cerurilor, se aseamănă unui om gospodar care scoate din vistieria sa lucruri noi şi lucruri vechi“, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător/ activ (Evr.4.12,13) şi nu este legat, ci liber să circule (2Tim.2.8,9). Totuşi, tot ceea ce este nou la noi, este de mult cunoscut în cer! Partea negativă, reversul, poate fi ilustrat tot cu un fragment din Matei: Matei 24.48-51.

2025 este anul în care am constatat cât de bună este colaborarea editorului de text Notepad++ cu browser-ul Google Chrome, ceea ce m-a ajutat nu doar în realizarea ultimei pagini din acest modul, ci şi în toate modificările organizatorice făcute în paginile existente pe care le-am înglobat aici, deloc puţine. Dacă Google Chrome, care mi-a arătat că are şi disponibilitatea de a traduce din română în engleză, va funcţiona la fel de eficient, voi fi desigur foarte bucuros. Iniţial această pagină era nepotrivită pentru a fi tradusă în limba engleză, motiv pentru care m-am gândit că ar trebui refăcută. Intenţionam să fac una foarte simplă, dar având în vedere metoda mea de lucru, a ieşit ceea ce se vede, şi aceasta va fi permanent pagina index în română, şi în versiunea engleză sper.
Cred că ceea ce putem învăţa încă din această pagină index, merită un comentariu chiar aici. Din Matei 13.52 am văzut că cel bine pregătit în cunoaşterea EVANGHELIEI Împărăţiei, poate scoate din vistieria sa atât lucruri vechi, cât şi lucruri noi. Să căutăm să înţelegem acest aspect! Pe de altă parte, din Isaia 28.16 am văzut că, cine-L va lua ca sprijin/ ajutor pe Domnul Isus, temelia încercată şi preţioasă, nu are nevoie să se grăbească, şi chiar în popor se spune că „graba strică treaba“. Să vedem deci şi alte texte pe care le putem adăuga pentru a întregi ideea, adică Matei 10.18,19,20, Ieremia 1.5-12 şi Exod 4.11-16. Din Matei învăţăm că nu trebuie să ne temem de cei care ne-ar putea cere socoteală de mărturisirea publică a credinţei noastre, din motivul că ei o consideră potrivnică doctrinei lor, poate chiar duşmănoasă, ceea ce evident nu este cazul. Ceea ce vom avea de spus şi cum va trebui să spunem, ne va fi dat chiar în ceasul acela, pentru că nu noi vom vorbi, ci Duhul Tatălui ceresc va vorbi în noi. Ceea ce se spune în Ieremia şi Exod, susţine ideea prezentată în Matei. Atenţie totuşi! Nu se spune clipa/ secunda, ci ceasul, aşadar nu trebuie să ne grăbim cu răspunsul la întrebări care ne-ar putea fi puse, ba chiar nici neapărat să răspundem, mai cu seamă dacă am simţi că ni se întinde o capcană. Știm chiar de la Domnul Isus că şi tăcerea este un răspuns. Iar interogatoriile sunt inacceptabile, chiar ilegale în prezent! Atunci care este ideea iniţială, la care doream să ajungem cu acest raţionament, ca fiind concluzia lui, pentru a ne putea fi de folos? La ce ne slujeşte? Foarte simplu! O idee, oricare ar fi ea, poate fi reluată şi prezentată în diferite contexte, impuse de realităţile diferite şi ele, pentru că aşa este în viaţă. Viaţa este diversă, persoanele cărora li s-a expus EVANGHELIA, sau cărora li se mai poate expune, sunt şi ele diferite, şi cu concepţii diferite, aşadar flexibilitatea în expunere a fost şi a rămas o necesitate obiectivă. Firul narativ al unei expuneri presupune să ţii mereu cont atât de ceea ce ai spus anterior, ca şi de ceea ce doreşti să spui în continuare. De aici marea diversitate de exprimare pe care o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu! Iar asta nu ne îngreunează înţelegerea, ci dimpotrivă, o simplifică.

Teoria, ca teoria, dar să încercăm şi o ilustrare practică! Adică să arătăm atât partea pozitivă, faţa monedei, aversul, cât şi cea negativă, spatele, reversul monedei, şi asta din aceleaşi exemple scripturale. Vom începe cu Matei 7.13,14, cu o aplicabilitate foarte extinsă în relatările Cuvântului, după cum putem verifica în Matei 11.25-30 sau Ioan 15.1-23, ori Matei 20.13-16; 22.11-14, sau Matei 19.23-26,27-29, şi chiar mai mult decât atât, Matei 18.10-14 sau Luca 15.11-32. Voi comenta doar parţial! Matei 20.16 şi 22.14: „mulţi chemaţi, puţini aleşi“. Matei 19.23-26, alături de Luca 17.7-10 ne învaţă că nu putem judeca pe nimeni, sarcina noastră fiind cu totul alta, iar bogăţia materială a cuiva nu este un impediment pentru un om de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, judecătorul tuturor. Matei 19.27-29 alături de Marcu 10.29,30 şi Luca 18.29,30 ne spun că, în afară de ceea ce vor primi, şi deja au primit apostolii Domnului, ceilalţi ucenici care au lăsat case, fraţi, surori, tată, mamă, nevastă, sau fii, sau fiice, sau pământuri/ ogoare cu holde, pentru Numele Domnului/ EVANGHELIA Împărăţiei, vor primi însutit şi vor moşteni viaţa veşnică. Ce înseamnă aici lăsat? În niciun caz abandonat (1Timotei 5.8)! Sigur că relaţia se păstrează, cei din familia biologică cunosc pe ce cale a credinţei am hotărât să mergem, şi chiar dacă acum nu ne-o împărtăşesc, viitorul va decide, sperăm favorabil, pentru că promisiunea este deplină, adică sută la sută/ hundredfold (şi Luca 8.8,15; Marcu 4.8,20!), iar în eternitate vom avea suficient timp (Romani 2.10-15; Apocalips 22.1-3). Matei 18.10-14 este cu oaia rătăcită, iar Luca 15.11-32 cu fiul risipitor, ceea ce constituie un alt exemplu de felul în care suntem instruiţi să ne iubim potrivnicii, pentru că nu i-aş numi efectiv vrăjmaşi, ci doar rătăciţi. Am vorbit ceva mai sus despre sămânţa Femeii, şi pentru a întări acest exemplu practic, voi reveni aici asupra lui (Galateni 4.26,27; Isaia 54.1,13-17; 1.24-31)! Ceea ce citim în Isaia, capitolul 54, citim şi în Isaia capitolul 1, dar scris în alt context şi sub altă formă, aspect extrem de încurajator pentru cei unşi cu Spiritul Sfânt, dar care nu au ajuns încă la maturitatea spirituală deplină. Se cuvenea totuşi să exemplific această propunere practică din două motive. Primul este că ei sunt aceia care au parte de prima înviere, iar al doilea că despre spatele monedei, partea negativă, este vorba în ambele cazuri, ca şi în altele, aşadar potrivnicii şi vrăjmaşii Dumnezeului vieţii, răzvrătiţii şi păcătoşii cu pretenţiile lor nefondate, iar încheierea este una pe măsura încrederii pe care o are Dumnezeu în unşii Săi aleşi. Nu-i nevoie de un citat în engleză, dar voi reproduce versetul 54.17 în română, aceeaşi variantă fiind şi în engleză: „Orice armă făurită împotriva ta, va fi fără putere şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.“ Am să mai spun aici şi nişte lucruri de-a dreptul hazlii auzite de mine în fierbinţeala serbării paştelui şi a antagonismului doctrinar ocazionat de moartea papei Francisc. O doamnă foarte respectată în lumea culturală, al cărei nume nu-l dau tocmai din acest motiv, s-a exprimat în timp ce lua un interviu cu „Cristos a… reînviat“, ceea ce este o neînţelegere, sau o înţelegere greşită a doctrinei oficiale, neînţelegere pe care am avut-o şi eu în vremea copilăriei, mai degrabă adolescenţei mele, când mă întrebam ce tot au oamenii cu copilul lui Dumnezeu, de-l tot omoară în fiecare an, deşi Dumnezeu îl înviază de fiecare dată. Sigur, noi copiii n-aveam loc de ăi mari în biserică, şi nici ăi mari nu încăpeau toţi, dar noi copiii vorbeam unii cu alţii, nu cu ăi mari, aşa că aflam de la cei care-şi mai auzeau părinţii vorbind în casă, ceea ce auzeau şi puteau înţelege cu mintea lor de copii, dar doamna M.H.…? Despre papa Francisc, cineva a făcut afirmaţia că s-a înălţat la cer şi… „stă la dreapta Tatălui“. Ei asta-i bună! Va să zică nu s-a mulţumit să ia locul doar sfântului apostol Petru, acum l-a luat şi pe cel al Domnului Isus Christos. Să te prăpădeşti de râs, nu alta! Iată ce conflicte ies din gura celor superficiali în ce priveşte cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, şi creduli peste măsură în cuvântul oamenilor de vază, în ochii lor. Pe tema doctrinei oficiale cu privire la înălţarea sufletului la cer, imediat la moartea păcătoşilor, am auzit şi tot mai aud această speranţă deşartă a multora. Îmi aduc aminte cum râdeau de mine popii când am scris despre tăierea nodului gordian, numai că pentru ei tot gordian a rămas fiindcă… n-are cine să-L taie. Dumnezeu însuşi L-a tăiat cu sabia Duhului Său, şi tot El conectează fragmentele tăiate, astfel încât legăturile dintre fragmente să aibă sens pentru unşii Săi. Despre Cuvânt vorbesc! Iar ei ştiu, pentru că le-am spus că trimiterile cu apartenenţe au fost scrise de unii dintre ei, de preoţi, unele fiind foarte vechi. Un aspect foarte interesant în legătură cu rodirea spirituală şi creşterea progresivă a cunoaşterii adevăratei EVANGHELII, este că tezaurizarea ideilor conectate între ele implică o activitate cerebrală care activează o anumită zonă a creierului, prin simpla generare a unui singur impuls electric, care apoi străbate toţi neuronii antrenaţi şi implicaţi în proces, prin intermediul sinapselor, până la cel din urmă neuron implicat. S-ar putea spune că, deşi creierul în sine este material, are şi această componentă spirituală a luminii impulsului electric, lumină care vine de la Dumnezeul care l-a creat aşa cum este şi aşa cum funcţionează (Matei 6.21-23; 7.1-5,7,8).
Uite că mi-ar fi scăpat un paradox al preoţilor „creştini“ după rânduiala lui Aaron, dacă n-ar fi apărut la orizont… moaştele „împărătesei“ Elena, mama împăratului roman Constantin! Ceea ce mi-a adus aminte imediat o vorbă bună a domnului R N R, aceea cu dansul din fiecare seară al călăuzei, de unul singur, ca argument al iubirii spirituale fără atingere. De ce atunci, dacă sufletul este în cer după decesul oricărui om, cei declaraţi „creştini“ sfinţi de preoţii aaronişti, sunt puşi la dispoziţia credincioşilor pentru a fi văzuţi şi atinşi în raclele lor, transparentă în cazul Elenei? Acesta este paradoxul! Dar acest paradox îmi prilejuieşte ocazia de a evidenţia şi dovedi scriptural că în lumea Spiritelor nu există atingere pentru că Dumnezeul vieţii nu o permite, ci totul, inclusiv aspectele conflictuale, se rezolvă exclusiv prin comunicare verbală, deşi unele traduceri în română forţează această atingere (Iuda 9; Apocalips 12.7-9; 20.1-3). Atingerea este forţată în versetul Apocalips 20.2, unde „he laid hold on the dragon“ nu poate fi tradus „a pus mâna pe balaur“, ci doar că l-a înlănţuit. Documentarea mi-a furnizat multe trimiteri, însă voi folosi doar o parte, suficiente fiind pentru a demonstra deplin argumentat autorizarea Domnului Isus, prin faptul că Dumnezeu însuşi I-a dat mână liberă de a acţiona, şi asta sub jurământ (Psalm 110.4-6), din pricina ascultării depline a Tatălui şi a morţii Sale de jertfă mântuitoare (Apocalips 1.18,19). Aşadar un drept câştigat prin ascultare deplină a poruncii Tatălui de a se jertfi în folosul întregului neam omenesc, dar de care vor beneficia doar cei la fel de ascultători şi credincioşi ca şi Domnul şi Mântuitorul lor, ceilalţi având soarta descrisă în Isaia 1.24,28-31, dar şi în Apocalips 20.7-10. Aici, în versetul 20.8, nu este vorba de „patru colţuri“, ci de patru sferturi/ quarters, aşadar suprafeţe care acoperă întreaga întindere a Pământului, deci o curăţenie deplină. Mână liberă deci, asta semnifică faptul că avea în mână cheia şi lanţul. Pentru cei ce nu înţeleg ideea de Adânc abisal/ bottomless pit, dar au auzit de „găuri negre“, să-şi imagineze o astfel de gaură, având doar o singură intrare, opus acesteia nefiind o ieşire, ci doar un adânc tot mai adânc, tot mai întunecos. Poate unii s-ar întreba dacă Satan ar avea şi o altă opţiune în afara celei de a se supune înlănţuirii. Teoretic ar putea, ceea ce l-ar costa moartea imediată, dar el ştie deja că după o mie de ani va fi din nou eliberat, aşa încât va dori să inspire cât mai mulţi pământeni, să-i ducă după el amăgindu-i, să-şi ia partea leului care să aibă aceeaşi soartă ca şi el, focul cel veşnic, pentru că le place la căldurică. Un ratat care să inspire şi să tragă după el alţi rataţi, pe toţi rătăciţii pe propriile lor căi, că altele nu au, nici nu vor găsi cei făcători de rele (Apocalips 12.3,4)! Despre acţiunea împăratului roman Constantin, de care unii s-au bucurat şi se bucură încă, e limpede că nu a făcut chiar un favor mamei sale, ci doar a pus sub supravegherea sa politică pe toţi cei ce se declarau creştini, inclusiv pe propria sa mamă, limitându-le astfel dreptul la o libertate deplină în schimbul uneia deplin controlate şi reglementate de statul politic. Ceea ce se întâmplă până în ziua de azi.
Lectură plăcută şi sper să vă fie de folos.

Bara de adresare a paginilor acestui modul începe cu această pagină index.html, şi se poate oricând reveni la ea. Indicat prin urmare este de a accesa de aici pagina următoare paginii index Pagină de informare!.