Ce ne spune Matei 8.19-23? Ceva foarte simplu! Domnul Isus cunoştea foarte bine inimile oamenilor, şi orice gând lăuntric al lor, oricât de bine ar fi încercat să-l mascheze, cazul cărturarului, tot la fel şi inimile şi gândurile lăuntrice ale celor care-i puteau deveni ucenici, la oricât de mic imbold şi aparent la oricât de palidă învăţătură, transmise fugitiv, însă în context potrivit, ţintind atât inima cât şi mintea. Clar, cărturarul a fost expediat/ îndepărtat de grupul celor interesaţi de Adevăr, oricât de neştiutori erau iniţial, şi aşa sunt toţi la început, dar dispoziţia este cea care are pondere, cea care contează.

După zilele sale de post, Domnul Isus a flămânzit, şi Satan s-a bucurat să-L ispitească, dar a primit răspunsul pe care-l merita, iar noi putem adăuga un alt aspect întăritor la cele deja învăţate: „Omul nu trăieşte doar cu hrană materială, ci şi, mai ales, cu orice Cuvânt de învăţătură spirituală care iese din gura lui Dumnezeu“ (Mat.4.4; Deut.8.3-5).
Cât timp ar trebui să dureze interesul pentru hrana spirituală pe care ne-o oferă Dumnezeu prin Fiul Său? Şi acest răspuns este foarte simplu: toată viaţa, altfel spus avem la dispozţie o viaţă întreagă (2Cor.4.16-18; Apoc.2.8,9-11[Iac.2.5,22,23,24]). Aici se cuvin nişte comentarii. Pentru 2Corinteni 4.16-18, se face clar o distincţie între oboseala fizică din pricina înaintării în vârstă, pe de-o parte, pe de alta însă referinţa se adresează unei inimi sensibile dublată de o minte pătrunzătoare şi scrutătoare, care pot împreună să „vadă“ cele veşnice/ spirituale (Mat.16.28; Marc.9.1; Luc.9.27), care nu sunt la îndemâna oricui, mai cu seamă a celor pe care oboseala trupească, chiar şi tineri fiind, îi împiedică să le vadă.
Apocalis 2.8-11 se adresează îngerului Bisericii din Smirna, şi unii ştiu mai bine decât mine ce reprezintă smirna, aurul şi tămâia, cele aduse de magii din Răsărit, însă de la ei am învăţat şi eu, întrucât eu învăţ de la oricine, dacă ceea ce ştie, ştie bine, ceea ce se va putea vedea mai departe şi cu alte ocazii, în alte contexte. Ultima frază din versetul Apocalips 2.10, spune în KJV: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da o coroană a vieţii“, aspect care arată limpede că există, şi încă vor mai exista beneficiari care vor dispune fiecare de propria coroană, şi nu una singură, fie ea coroană şi în NKJV, sau cunună în traducerea românească. Versetul imediat următor, adică 11, spune că cine va învinge, sau mai degrabă se va învinge pe sine însuşi, nu va fi nicidecum vătămat de a doua moarte, adică învierea sa va beneficia şi de o viaţă eternă. Versetul 9 vorbeşte despre sărăcia materială acceptată în schimbul bogăţiei spirituale, nu înţeles ca un sacrificiu personal, ci ca o binecuvântare de la Dumnezeu, şi evident ca o bucurie personală (Iac.2.5,20-23; Ioan 15.7-11).
Erau necesare aceste precizări încă de la început? Desigur, Calea fiind una singură, trebuie să-i cunoaştem şi începutul, şi chiar să înţelegem mai bine cum e cu poarta strâmtă şi Calea îngustă, care duc la viaţă, şi de ce sunt puţini cei care află şi înţeleg.

Din cele redactate mai sus se poate vedea că trimiterile sunt cu mare grijă şi atenţie alese având în vedere atât confruntarea cu textele corespunzătoare în engleza KJV, uneori şi NKJV, dar şi cu privire la trimiteri, în scopul de a pune la dispoziţie mai degrabă textele din traduceri româneşti, versiuni Cornilescu. Evit astfel pe cât posibil citatele în limba engleză pentru a face cât mai uşoară şi cursivă lectura pentru cei interesaţi de profunzimea Adevărului Căii Vieţii eterne. Aşa încât să rămânem încă puţin la Iacov pentru a comenta versetele Iac.1.22-25-27; 2.12! Bine-cunoscutul Remus Nicolae Rădulescu pretinde că a vorbit cu cineva care spunea că nu frecventează biserica, nefiind un om religios şi că îi este suficientă credinţa. Atunci l-a întrebat în cine crede. În Dumnezeu, i s-a răspuns. Păi atunci eşti un om religios, a replicat R.N.R., şi a început să-i explice etimologia cuvântului „religios“, l-a luat adică pe departe pentru a-l convinge să frecventeze slujbele bisericeşti, pentru că aşa procedează unii care, mai nou sunt numiţi influenceri/ influensări, ba încă te abordează cu mult tupeu pentru a te convinge cu orice preţ să faci ce vrea el. E clar că de aici înainte comentariul îmi aparţie integral! Religiile aprobate şi recunoscute ca atare de stat în România sunt cam vreo douăsprezece, dar e limpede că R.N.R. trăgea spuza pe turta aşa-zisei drepte credinţe/ ortodoxie. Drepte ca o serpentină care te conduce într-un adevărat labirint doctrinal, din care nu mai poţi ieşi decât cu călcâiele înainte. L-a întrebat cumva pe interlocutor dacă este penticostal, adventist, ori altceva? Nici gând, ci l-a atacat frontal. Desigur, din Galateni, însă nu numai, ştim că nu există decât o singură EVANGHELIE, dar religiile aprobate de stat au fiecare propria ei evanghelie, asta întrucât unii se simt foarte bine şi comod în calitate de influencer într-o comunitate pe care o… păstoresc după propriile reguli. Respectă toţi aceşti influenceri libertatea fiecărui păstorit despre care vorbeşte Iacov în versetul 2.12? Nici vorbă! Dumnezeu nu obligă pe nimeni la nimic, chiar dacă cere ascultare, şi are tot dreptul să ceară pentru că doar El conduce activitatea de evanghelizare pe întregul Pământ (Iac.1.1,22-24). Aşadar pentru ascultătorii de faţadă, sau mai degrabă doar auzitori ai Cuvântului, care-L privesc doar fizic, exterior, uitarea ca ştergere din memorie a ceea ce au privit în grabă, fără interes, este singurul… „beneficiu“. Dar cei atenţi şi insistenţi, adică studioşi, se vor bucura de roadele studiului lor (Iac.1.25). Iată-ne ajunşi şi la partea cu religia şi religiozitatea, partea „etimologică“ (Iac.1.26,27! Roadele influencer-ilor tupeişti care se înşeală până şi pe ei înşişi pot fi numite „munca în zadar“, ceea ce corespunde izbitor de clar realităţii generale, inclusiv şi cazului expus de R.N.R. pe care-l comentez, dar şi în multe altele ale acestui brav influencer. Multe dintre ele sunt totuşi de bun-simţ, însă tot zadarnice pentru că ţinta/ scopul este de a-i învăţa pe auzitorii uituci prezenţi la slujbele bisericeşti, nu de a învăţa ei înşişi în primul rând, şi abia apoi de a-i învăţa pe alţii (Rom.2.16-21-24). Ce înseamnă să nu fii întinat de lume, am aflat deja din rugăciunea Domnului Isus expusă în capitolul 17 al Evangheliei după apostolul Ioan.

Deşi nu îmi place în general să ascult la radio poveşti generate de doctrina şi mai cu seamă dogmatica orto-catolică, Dumnezeu ştie cum să mă facă să ciulesc urechile atunci când ceva chiar mi-ar incita interesul, şi aşa a fost pe întâi ianuarie, anul acesta 2026, de… sfântul Vasile. Ce a făcut acest sfânt orto-catolic de mi-a stârnit interesul? Păi a făcut mai multe lucruri, pe care am să le relatez în măsura în care îmi voi aduce aminte, pentru că ideea de influencer de la acest personaj şi de la ceea ce a făcut el mi-a venit, abia apoi s-a transferat asupra lui R.N.R., şi nu doar a lui. Se spune că acest Vasile s-a călugărit de bună voie pentru a stabili un set de reguli pe care să le respecte obligatoriu toţi monahii/ călugării, de la el înainte. Până la el toţi călugării aveau deplină libertate de decizie în privinţa propriului comportament. Acest Vasile le-a încălcat libertatea avută anterior (Iac.1.26; 2.12!). Deci iată şi altă „muncă în zadar“, ba încă şi înrobitoare. Ce altceva a mai făcut? Cu banii proprii, fiindcă era un om bogat, a înfiinţat acele aşezăminte numite vasiliade ori Vasiliade, cu scop declarat de ajutorare a celor săraci, dar nedeclarat de înrobire prin îndoctrinare religioasă şi a acestora. Mentalitatea i-a rămas aceeaşi! Dar ce i-a spus Domnul Isus tânărului bogat (Mat.19.16-21-23-26)? Ar mai fi şi un alt exemplu: Fapte 4.32-37; 5.1-11!
Spuneam că ideea de influencer-i a fost transferată şi asupra altora, şi nu doar audio, prin posturi de radio dedicate, ci şi prin grile întregi de posturi Tv, unde pot fi văzute slujbe bisericeşti, din pat sau de pe scaun, în propriul apartament. Cerere şi ofertă! Cam atât despre Vasile, că mai sunt şi altele de spus.

Am mai vorbit despre originea doctrinei/ învăţăturii orto-catolice, aici însă se cuvine să revin asupra acesteia, pentru că împreună, atât împăratul roman Constantin cât şi mama sa Elena, sunt consideraţi nişte „apostoli întârziaţi“ ai orto-catolicismului, şi evident sfinţi în calendare. Trecând peste faptul că numărul apostolilor a fost „îmbogăţit“, să vedem lucrurile în lumina unor versete biblice. Apostolul Neamurilor/ neevreilor, ne spune în 2Corinteni 12.17,18 că nu cine se laudă singur va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă, iar românii spun că „lauda de sine nu miroase-a bine“. Aceste cuvinte sunt doar o introducere într-un discurs mult mai amplu şi mai cuprinzător: 2Corinteni 11.1-7,11-15; 13.5-9. Iată cât de timpuriu au apărut apostolii mincinoşi, slujitori ai Satanei. O spun eu? N-o spun eu, dar o pot întări pentru că întârziaţi este sinonim şi cu retardaţi, iar Scriptura confirmă: Ioan 8.42-45,47,50. De la început, adică din grădina Edenului, când a minţit-o şi înşelat-o pe Eva. Acesta este… retardul, şi nu poate fi contestat! Satana este realmente cel mai puternic influencer asupra omului, mai cu seamă asupra omului superficial, dar nici dracii lui nu se lasă mai prejos. R.N.R. avea şi încă are o „vorbă bună“ în care spunea că dracii au făcut un soi de congres în care spuneau că oamenilor credincioşi nu prea au ce le face, şi atunci au decis că cea mai bună soluţie pentru a-i împiedica să se ocupe de credinţă, şi să şi-o manifeste, este de a-i ţine tot timpul ocupaţi, ceea ce între noi fie vorba, asta fac şi orto-catolicii, şi nu doar ei. Da, toţi influncerii, inclusiv dracii care şi ei cred în Dumnezeu pentru că L-au cunoscut personal, au permanent grija de a-i ţine pe oameni ocupaţi cu tot felul de activităţi inutile/ zadarnice din punct de vedere spiritual, iar orto-catolicii, şi nu doar ei, reîncălzesc an de an şi zi de zi din fiecare an, după calendar, aceeşi ciorbă veche a tot felul de… sărbători şi sărbătoriţi. Nimic nou sub soarele „dumnezeului veacului acestuia“ (Iac.2.17-19,20; 2Cor.4.1-3,4-7). Deocamdată aici doar atât, dar voi reveni pentru o mai detaliată prezentare a Căii Unice, atât condiţionată cât şi exclusivistă. Anticipat, fără a intenţiona să sperii pe careva, ci doar din dorinţa de a avertiza, „gunoaiele“ bipede pe foc: Isaia 1.1-13-15-27,28-31.

Cine este „Fluidul“ care ţine totul sub control, şi care Se poate diviza oricât doreşte, animând pe oricine în anumite condiţii în acord cu voinţa divină, şi cărui fapt se datorează acest Dar oferit unor oameni pământeni, şi în ce scop?: Ioan 16.7-10-12-15. Da este „Mângâietorul“/ Duhul Adevărului/ Duhul Sfânt/ Spiritul Sfânt/ Spiritul Sfântului Dumnezeu al vieţii în general şi al vieţii veşnice recuperată pentru doar o parte dintre oameni, în special! Sigur că am mai vorbit şi în alte ocazii despre Spiritul Sfânt al Dumnezeului vieţii, dar aici se cuvine cu atât mai mult pentru a înţelege şi a întări această înţelegere ca Liant prin procedeul ungerii mai multor persoane active în timp şi spaţiu, având ca scop înţelegerea deplină a EVANGHELIEI Sfântului Dumnezeu. Alegerea citatului Ioan 16.7-15 nu este o întâmplare, ci se datorează faptului că este cel mai cuprinzător, ordonat şi reprezentativ ca mod de procedare şi acţiune, însă poate fi completat şi cu Ioan 12.19-23,24-30. De aici, din acest fragment al capitolului 12, putem bănui că această cerere a unor greci credincioşi fără să-L fi văzut vreodată pe Domnul Isus în persoană, a fost ca o parolă-declanşator prestabilită cu Tatăl Ceresc, şi e bine să citiţi textele, căci nu le voi cita! Atât cel din capitolul 16, cât şi cel din capitolul 12, şi cu ele parcurse voi comenta mai departe. Aşadar avem, în anumite condiţii Mângâietorul, Duhul Adevărului, Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Fiului (inclusiv Fiul omului!): Ioan 14.15-17,25-27. Sună inclusiv a botez (Mat.28.18-20; 20.20-22,23-28; 1Ioan 5.5,6-11). Iată cum derivă unele din altele, şi apar ca un şir de mărgăritare/ Matei 13.45,46!
Da, prin Duhul Sfânt, Tatăl trimite pe Fiul Său iubit pe Pământ, să fie născut ca Om din carne, pentru a face lucrarea de evanghelizare timp de trei ani şi jumătate, apoi s-a lăsat prins, „judecat“, batjocorit, bătut şi răstignit, pentru ca prin sângele Lui nevinovat să şteargă păcatele oricui va crede şi-L va urma, în vederea salvării vieţii sale pentru eternitate: Matei 13.23,51,52. Acesta este şiragul, şi vom mai adăuga pentru a lărgi orizontul înţelegerii cât mai depline, iar în ceea ce priveşte naşterea ca Om asemănător ca aspect fizic oricărui alt om de pe Pământ (Isaia 53.1-12!), puteţi accesa pagina „fenpa05Evang_Leg.html“, apoi derulând veţi găsi un paragraf care începe cu trei asteriscuri/ ***, şi acolo, citind, veţi întâlni o exprimare evidenţiată şi despre care am spus în mod argumentat ce reprezintă, anume holy thing, adică un embrion complet, fără nicio legătură cu ovulele fecioarei Maria, logodită cu Iosif, trăitoare în Galileea, nu în Templul din Ierusalim unde n-aveau ce căuta femeile, fie ele şi încă fete virgine, însă voi spune mai multe când voi vorbi despre un profesor iconar şi restaurator de icoane, invitat al lui Cristian Curte, miercuri 11 martie, anul acesta 2026. Atunci o voi lua şi pe Maria, cea de atunci, „la bani mărunţi“ în privinţa „sfinţeniei“ ei, şi ocrotitoare a celor de la muntele Athos. Doar sângele ei, şi doar în timpul sarcinii, a circulat amestecat cu sângele embrionului Domnului Isus, până la naşterea Acestuia, apoi a intervenit separarea acestora, evident prin graţie divină.

Ne vom referi în continuare la Duhul Sfânt, mai degrabă pentru a reaminti parte din cele deja spuse cu alte ocazii, deoarece merită să le avem aici cât mai proaspete în memorie. Mai întâi Matei 10.18-20,26-28. Selecţia de text vorbeşte de la sine şi e verificată în engleză. Doar „housetops“ trebuie înţeles nu literal „acoperişurile“, ci cu voce tare/ în gura mare/ fără teamă. Sigur că Duhul Sfânt însuşi este putere şi lipsă de teamă!
Evrei 3.1,6,7-19; 4.1 (Ps.95.7-11): De la versetul 3.7 avem trimitere la Psalm 95.7, Psalm care este suportul/ argumentul spiritual la care se referă Pavel în acest capitol 3. Dar şi de la versetul 7 al Psalmului 95 avem trimitere la Evrei 3.7,15; 4.7. Atenţie la toate trimiterile şi retrotrimiterile! Aşadar, mai pe scurt, „Aşa cum spune Spiritul Sfânt, prin David, astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare … Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!“ Ce înseamnă aici Odihna Mea? Ziua veşniciei, amănunte în „fenpb08Zilele_Creatiei_zero_infinit.html“. Aveţi legătura în bara de adresare! Evrei 4.1 este incorect tradusă din punct de vedere logic. Atâta vreme cât rămâne în vigoare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nimeni nu se pune problema că ar putea veni prea târziu! Ar fi un paradox. Iar când Calea se va închide, vom şti cu certitudine, Calea însăşi având două trepte de închidere, după prima înviere la viaţă cerească, apoi după a doua înviere la viaţă pământească (Apoc. 7.1-8/ cerească, 9-17/ pământească, şi în clar: Apoc.20.4-6, prima înviere la viaţă cerească, apoi, după o mie de ani: 11-15, învierea lui Avraam, a Sarei, şi a tuturor celorlalţi care vor moşteni noul Pământ, capitolele 21 şi 22)!
Fapte 7.46-49-51-55-60: Sunt mai multe lucruri pe care le putem observa de aici. Primul, la sfârşitul versetului 49, Dumnezeu întreabă „sau care va fi locul Meu de odihnă?“ Tocmai am vorbit despre ziua de odihnă a Dumnezeului nostru, dar şi a noastră atunci când va fi. Versetul 51 este evidenţiat pentru că se referă la Duhul Sfânt căruia în special Saducheii îi erau potrivnici, însă nu doar ei. Şi o ultimă remarcă asupra traducerii în limba română a „and saw the glory of God, and Jesus standing on the right hand of God/ and the Son of man standing on the right hand of God.“ Nu doar că ambele traduceri spun că Domnul Isus era în picioare la dreapta Tatălui, ba chiar influencer-ii susţin că Domnul Isus se ridicase în picioare pentru a-şi saluta ostaşul care-L mărturisea. Mare gugumănie! Nu era deloc în picioare, nici nu se ridicase să-l salute pe Ştefan, care nu spusese nimic altceva decât ceea ce i s-a dat în ceasul acela prin Duhul Sfânt (Mat.10.18-20; Luc.17.7-10). Influencer-ii au căzut în capcana adjectivului, dar substantivul menţionează, chiar dacă nu pe primul loc, ci începând de la al treilea: „3. loc, poziţie. 4. stabilitate, rezistenţă; durată, dată; friend of long ~ prieten vechi, prieten credincios. 5 situaţie, rang, vază;“. Bineînţeles că ideea realmente spirituală se află în acestea din urmă: 3, 4 şi 5.
Ioan 4.20-23,24-26. (Exod 19.5,6; Lev.20.24-26; Isa.41.4-8-16,26,27):
Domnul Isus, obosit şi însetat, în timpul unei călătorii dinspre Iudeea spre Galileea, trecând prin Samaria, cere unei femei samaritence să-i de apă să bea, şi de aici porneşte o discuţie la sfârşitul căreia Domnul se descoperă samaritencei ca fiind Mesia/ Unsul, după ce îi spune cum ar trebui să se închine orice om de pe Pământ, din orice loc, de orice neam: „Dumnezeu este Duh, şi oricine doreşte să I se închine, să o facă în duh şi în adevăr, căci astfel de închinători adevăraţi caută şi Tatăl“. Merită această evidenţiere din text „închinători adevăraţi“/ the true worshippers… for the Father seeketh such to worship him. Mesia/ Hristos/ Unsul unşilor cu Sprit Sfânt sau Căpetenia lor: Evr.3.1,6; Ioan 3.29-32,33,34-36; 1.16-18.
De aici înainte avem completări, dintre care la loc de cinste se situează Exod 19.6, care ne arată atât condiţionalitatea cât şi dubla calitate de regi şi preoţi, cu mult înainte de a i se cere lui Samuel să pună un împărat peste ei, dar în concordanţă cu promisiunile făcute lui Avraam şi Sarei, apoi şi celorlalţi patriarhi ai poporului Israel. Se cuvine să consultăm şi mărturia apostolului Petru/ Simon/ Chifa: 1Petru 2.4,5-8,9! Se cuvine de asemenea să menţionăm şi Levitic 20.24-26, versetul 26 fiind cu bătaie lungă, corespunzând creştinismului.
Pentru Isa.41.4-8-16,26,27) avem nevoie de mai mult spaţiu. Versetul 4 arată că Neamurile au fost chemate încă de la început de Dumnezeul vieţii, în care nu este nici schimbare, nici urmă de mutare, apoi ne vorbeşte despre confecţionerii idolilor muţi, surzi şi fără de folos omului, ba chiar dăunători pentru că sunt nişte minciuni (Isa.44.9,10,11-15-19,20-22). Urmează un îndemn la curaj, apoi în versetul 27 promite Ierusalimului un vestitor de veşti bune, ceea ce începe imediat din capitolul 42!

Miercuri seara, 11 martie, Cristian Curte a avut un invitat extrem de ciudat. Am căutat un podcast al emisiunii „Biserica şi societatea“, însă nu există, aşadar scuzat să fiu, dar nu pot vorbi decât din aduceri aminte. Deci nu am reţinut numele invitatului, nici unde era profesor şi de ce anume, singurul lucru pe care l-am reţinut a fost că era pictor şi restaurator de… icoane. Ce fel de icoane, sau cum recomanda domn profesor să fie realizate? Astfel încât imaginea să fie combinată cu… cuvântul. A fost fascinat încă din copilărie de icoane. Domnul Curte căuta să-l mai descoase punându-i nişte întrebări, iar domn profesor făcea nişte pauze foarte lungi, apoi bâiguia ceva greu de înţeles, pentru că el însuşi nu-şi găsea o formulare clară şi logică, cum s-ar cuveni unui profesor care vorbeşte studenţilor săi. Mai degrabă parcă era căzut din lună. Aşa că tot nu m-am lămurit ce a vrut să spună cu imaginea care sugerează, sau trebuie să sugereze… cuvântul sau cuvintele. Ca restaurator a fost întrebat şi despre Mănăstirea Văcăreşti demolată la ordinul lui Ceauşescu. Şi-a exprimat regretul pentru comoara spirituală de pe zidurile mănăstirii, declarând-o efectiv moartă, îngropată pentru totdeauna, nimic de recuperat sau restaurat. La sfârşit i s-a cerut să rezume în câteva cuvinte ideea principală a icoanelor-cuvânt pe care le promova. „Să creadă în ele“! Acest îndemn a venit pe un ton şi într-o manieră care mi-a sugerat imediat că omul era stăpânit de diavol, era bolnav fără vindecare. Să crezi în ce? În moarte? Doar cu puţin înainte spusese despre comoara spirituală de la Văcăreşti că e moartă. Chiar şi când Mănăstirea era intactă, picturile de pe zidurile ei tot moarte erau! Nemişcate, supuse eroziunii, degradării. Sigur că pictorii şi restauratorii în domeniu pun suflet în creaţiile lor, dar asta nu are nicio legătură cu adevărata credinţă creştină şi cu adevăratul Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus Hristos, cu Domnul Isus aflat la dreapta Tatălui, nici atât. Dar cu cine poate avea legătură această activitate a lor? Despre asta vom vorbi mai departe! Nu însă înainte de a analiza şi cât de „sfântă/ cea mai sfântă fecioară, de care a avut nevoie Dumnezeu însuşi, pentru a se naşte ca om în trup de carne aici pe Pământ“ a fost la data aceea, şi la situaţia ei reală, nu imaginată după modelul micului Samuel, ultimul judecător din Israel, care a şi uns primii doi împăraţi la cererea poporului, pe Saul şi pe David. (1Sam.1.1-28; 2.12-36; 3.1-3-21). Aici trebuie să remarc un atac al orto-catolicismului la propria lor dogmă trinitară, gen „şi-au dat cu stângu-n dreptu’“, a sfintei treimi, Tatăl şi Fiul fiind identificaţi ca fiind una şi aceiaşi persoană. Revenind la Maria, ea era logodită cu Iosif, locuia în Galileea, nu în Ierusalim unde era Templul, şi mai mult decât atât a întrebat îngerul Gabriel „cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?“ (Mat.1.18-25; Luc.1.26-34-38). Evident, nu ştia practic, dar teoretic, din auzite, desigur ştia şi înţelegea, de aceea a şi întrebat în acest fel, apoi lămurită fiind şi-a dat acordul. După naşterea Domnului, Iosif şi Maria au avut şi alţi copii împreună, ceea ce orto-catolicii, şi nu doar ei, nu vor să recunoască, negând astfel Cuvântul lui Dumnezeu, adică făcându-L… mincinos (Mat.13.53-56; 12.46-50; Ioan 7.1-18; 1Ioan 1.1-10). Şi cine sunt cei doi Iacov şi Iuda, de la care avem două cărţi? Maria a fost un om normal cu plusuri, minusuri, desigur şi cu păcate moştenite de la părinţii săi. Iar ca femeie însărcinată, fie că ştia, fie că nu, înainte de a intra în travaliu a suferit ceea ce se întâmplă oricărei alte femei, adică o dilataţie, iar copiii la o naştere normală ies cu capul înainte. Cine nu ştie ce este dilataţia să întrebe o asistentă-moaşă, dacă o altă sursă apropiată şi de încredere nu are. Chestia aia cu „razele de lumină care trec prin geam fără să-l… spargă“ îmi aminteşte de o poveste a lui Ion Creangă cu tot felul de ciudaţi care voiau să-şi urce nucile cu furca în pod, sau să-şi introducă lumina în casă cărând soarele cu baniţa înăuntru. Omul i-a făcut o spărtură-fereastră în perete, şi n-a mai fost nevoie de baniţă, apoi s-a întors la propria familie lămurit că pacostele din casa lui nu erau excepţii. Sigur, povestea lui Creangă este doar o poveste, dar doctrinele „evanghelizatoare“ sunt realităţi curente, dar şi foarte vechi, şi nu sunt aduse de purici potcoviţi cu o sută de ocale/ kilograme, urcaţi prin săritură în „slava cerului“, ca să se întoarcă de acolo cu poveşti.

Aţi auzit vreodată de „dumnezeul veacului acestuia“? Sigur aţi auzit, sau măcar aţi citit aici ceva mai sus, dar acum vom examina şi alte variante, pentru ca atunci când le veţi întâlni să vă fie clar despre cine se vorbeşte, cam ce hram poartă şi în ce sens poate influenţa pe orice om trăitor pe Pământ. Credeţi-mă că vă va ajuta foarte mult înţelegerea anumitor contexte. Pornim de la Matei 13.14 a cărui primă trimitre este la Isaia 6.9, dar vom adăuga şi 10, precum şi răspunsul dat profetului în versetele 12 şi 13 la întrebarea sa din versetul 11 „Până când Doamne?“ Citiţi întreg capitolul 6 pentru că aici se află ideea de bază a înţelegerii oricărui text, oricât de încâlcit ar părea, şi al cărui context poate fi diferit în timp şi spaţiu, cu adresabilitate atât evreilor cât şi mai ales creştinilor. Nu are decât 13 versete! De la Isaia 6.9 avem trimitere la Ioan 12.40, dar e prea puţin, motiv pentru care voi face o selecţie mai amplă, anume Ioan 12.19-31,32-38-50. Sigur că parţial ne-am mai întâlnit cu acest text. De la versetul 40 avem trimiteri la Isaia 6.9,10 şi Matei 13.14! Am spus mai sus un motiv pentru care sunt importante trimiterile şi retrotrimiterile, dar aici vreau să adaug un altul. E limpede că au fost oameni interesaţi de modul în care anumite texte se pot conecta la altele, prin urmare de extinderea înţelegerii Cuvântului, şi sigur că au muncit pentru asta, iar de rodul muncii lor ne putem folosi şi bucura inclusiv noi, cei de după ei. Totuşi, după starea actuală a omenirii şi desigur a religiilor, nu se vede vreo schimbare în bine nici în politică, nici în religie, ori asta arată limpede că sita cerne, iar pleava este spulberată de vânt încoace şi încolo, lipsindu-i Liantul, în ciuda oricărei lăudăroşenii (1Ioan 2.15,16,17). În afara ideii de bază din Isaia 6.8-13, mai apar aici două elemente pe care vreau să le remarc. Prima formă pentru „dumnezeul veacului acestuia“ apare în versetul 31 „acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară“ şi varianta de la Luca 22.53 „acum este ceasul vostru şi puterea întunericului“. Versetul 12.32 de la Ioan spune „După ce voi fi înălţat de pe Pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii“ (citiţi Rom.5.19 din trimiterea la Romani, iar pentru trimiterea la Evrei 2.9, citiţi cu atenţie versetul 10!). Şi acum să vedem ce spune Isaia 53.11: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.“ Iată ce înţelege Dumnezeu prin Oameni. Oameni de caracter, nu orice terchea-berchea! Sigur că toţi păcătuim, dar nu toţi învăţăm şi vrem să ne corectăm, iar alde terchea-berchea sunt copleşitor de mulţi, însă fără putere spirituală reală.
Iată-ne ajunşi şi la exprimarea de la începutul acestui paragraf: 2Corinteni 4.1-7: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.| Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.| Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,| a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.| Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.| Căci Dumnezeu, care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric», ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.| Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.“ Niciun comentariu, totul e foarte clar pentru scopul propus aici, iar cu alte analize ne-am îndepărta de la subiect complicând lucrurile inutil! Dar mai avem şi alte variante care merită cunoscute pentru că ajută mult înţelegerea în alte contexte şi modalităţi de exprimare.

Ioan 16.7-11-15: „Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.| Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.| În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine;| în ce priveşte neprihănirea, fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu mă veţi mai vedea;| în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.| Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.| Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, şi va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.| El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.| Tot ce are Tatăl este al Meu, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.“ În privinţa conţinutului versetelor de la 13 la 15, există şi un argument pe care-l voi cita: Matei 13. 47-51,52: „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.| După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău.| Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni| şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâjnirea dinţilor.| Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?, i-a întrebat Isus. «Da Doamne», I-au răspuns ei. Şi El le-a zis: «De aceea orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.»“ Doar spre readucere aminte: Matei 25.31-46!
Evrei 2.9-11-14,15. Versetul 11 nu-mi place cum este tradus şi propun „Pentru că atât Cel care sfinţeşte cât şi cei care sunt sfinţiţi, sunt toţi la fel/ asemenea; de aceea Lui nu-i este ruşine să-i numească fraţi/ sau să li se adreseze cu fraţii Mei (Mat.12.46-48-50)“. Versetele 14,15: „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,| şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.“ De unde şi prin ce are diavolul/ Satana puterea morţii (Evr.2.14) sau puterea întunericului (Luc.22.53)? Puterea, Satan şi-a luat-o singur, fără să-i fie dată, doar Cuvântul este de la Dumnezeu pentru toate creaturile Sale înzestrate cu grai articulat, însă cei rău-intenţionaţi îi sucesc înţelesul intenţionat, adică îl interpretează, aşa cum am auzit că spun specialiştii/ influencer-ii! (Evr.4.12,13; 2Tim.2.8,9). Prin ce a creat Dumnezeu lumea? Prin Cuvânt! Iar Cuvânt este doar o exprimare concisă a unui mod de comunicare verbală, printr-un şir de cuvinte aranjate succesiv după nişte reguli pe care le numim gramaticale. Aşadar atât intenţia cât şi construcţia contează! Aici, suplimentar pentru întărire, fără citat, se cuvine examinarea versetelor Efeseni 6.10-12! Şi special lăsat la urmă Efeseni 2.1,2: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,| în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.“ De ce am lăsat la urmă acest exemplu de exprimare, este foarte simplu de înţeles dacă vom consulta un dicţionar serios, nu unul de „buzunar“. Iată un fragment: prince s. prinţ, principe, domnitor, domn: Prince of the darkness/ of the air/ of hell diavolul, satana, dracul, iar fragmentul din KJV este the prince of the power of the air!

Să ne ocupăm acum de un text foarte instructiv atât pentru evrei cât şi, mai ales, pentru creştini!
Romani 5.20,21; 6.1-14,23: „Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult,| pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică prin Isus Hristos, Domnul nostru.||; Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul?| Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?| Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?| Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.| În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.| Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,| căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. (1Pet.4.1,2!)| Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,| întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.| Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.| Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în [Numele lui] Isus Hristos, Domnul nostru.| Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.| Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi;| şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. (Rom.12.1-6; 13.8-10)| Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.|…|Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.“
Oriunde veţi întâlni exprimarea „în Isus Hristos“ să fie limpede că este vorba despre o prescurtare orală/ în vorbire, a exprimării deplin corecte „în Numele lui Isus Hristos“. Tot aşa poate fi şi „în Numele Tatălui/ Dumnezeului vieţii/ lui Dumnezeu“, însă când este vorba despre Dumnezeu, se mai poate spune şi „datorită/ mulţumită/ prin slava sau gloria lui Dumnezeu“, sau orice altă exprimare care arată că El este izvorul primordial al oricărui dar bun, prin puterea Sa şi prin puterea Cuvântului Său ca şi prin puterea de echilibrare a tuturor calităţilor Sale. Totuşi,
înainte de a trece mai departe trebuie să mai spun că în Romani 6.23 KJV nu se menţionează darul fără plată al lui Dumnezeu, ci este o subliniere voită în traducerea românească, pentru că este de la sine înţeles că omul nu poate oferi Tatălui Ceresc nimic în schimbul recuperării vieţii sale în veşnicie (Mat.10.1-8-10,11-15,38,39,40; 16.24_28; Psalm 49!). Aşadar Romans 6.23, KJV: „For the wages of sin is death; but the gift of God is eternal life through Jesus Christ our Lord.“ Pe de altă parte îmi şi convine, întrucât voi continua cu Isaia 55!

Isaia 55.1-13: „«Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!| De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.| Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David.| Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap şi stăpânitor al popoarelor.| Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoşti şi popoare care nu te cunosc vor alerga la tine pentru Domnul Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăveşte.» Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.[Evrei 4.1 etc!]| Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.| «Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.| Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de Pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.| Căci, după cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri şi nu se întorc, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,| tot aşa şi Cuvântul Meu care iese din gura Mea nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.| Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme.| În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor.»“ Şi în completare:
Isaia 25.1,6-9: „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.| Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite.| Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile;| nimiceşte* moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge** lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot Pământul ocara poporului Său; da Domnul a vorbit.| În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum, să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»“
Pentru identificarea muntelui: Isa.24.23. Iar pentru a renunţa la comentarii care ar necesita mult text, am apelat la apartenenţele versetului 8, şi voi indica trimiterile, eventual extinse, astfel:
*Osea 13.14; 1Cor.15.51-55(cu retrimitere la Osea 13.14); Apoc.20.14; 21.4.
**Apoc.7.[9]_17[+Rom. 2.4-12_16-21_24]; 21.4.

Şi pentru că Osea 13.14 este un verset foarte important, îl voi cita în engleza KJV, apoi îl voi traduce în română, pentru că varianta în engleză mi se pare mult mai dură şi mai reală decât varianta românească: „I will ransom them from the power of the grave; I will redeem them from death: O, death, I will be thy plagues; O grave, I will be thy destruction: repentance shall be hid from mine eyes.“
„Îi voi răscumpăra de sub puterea locuinţei morţilor; îi voi învia din moarte: O, moarte, Eu voi fi ciumele tale; O, locuinţa morţilor, Eu voi fi nimicirea ta: pocăinţa va fi departe de privirile Mele.“

ALEGEREA

Aud în ultima vreme, cu totul întâmplător, influencer-ii cu spaţii rezervate ca emisiuni radio, cum ar fi Constantin Coman, Ion sau Ioan Buga ş. a. şi mă minunez cât de meşteşugit elaborate le sunt discursurile dinainte pregătite, pe de-o parte pentru a evita Cuvântul lui Dumnezeu, pe de alta în scopul ţinerii captive a atenţiei eventualilor ascultători, când în realitate nu au nimic de spus, elaborând doar cuvinte goale, lipsite de conţinut. Cu cât discursul este mai gol de conţinut spiritual real/ adevărat, cu atât este mai meşteşugit realizat şi prezentat. Această strădanie a influencer-ilor îmi sugerează nişte femei care, din lipsă de timp pentru a se spăla… pe dinăuntru, se parfumează în exces cu tot felul de nuanţe olfactive… pe dinafară (Mat.23.24-28,34,35; Luc.11.49-51,52, care ambele trimit la 2Cron.24.20,21, aşadar Iehoiada, nu Barachia). Ce denotă faptul că influencer-ii îşi poleiază discursurile sterile ca pe icoanele pe care le poleiază cu argint şi aur reliefat? Doar faptul că sunt conştienţi că n-au nimic de spus, nimic de scos din bezna minţii lor, întrucât au întors spatele lui Dumnezeu, ignorându-I Cuvântul şi anulând astfel o bună relaţie pe care ar fi putut-o avea, dar trebuie să vorbească, chiar dacă nimeni nu-i mai ascultă! Lucrurile merg în virtutea inerţiei care se numeşte tradiţie, respectiv botezul pruncilor de câteva luni în „scăldătoarea“ numită de popi cristelniţă, un cuvânt derivat de la Christos/ Christ, minţindu-le părinţii că aşa îi creştinează, iar aceştia din urmă, tot în virtutea tradiţionalismului, ştiu că mai au nevoie de popi şi la căsătorie, apoi şi la înmormântare când au nevoie de un loc în cimitirele deţinute de popi (Mat.8.21,22). Domnul Isus nu s-a îngrijit nici pentru sine de vreun loc de înmormântare, iar pe vremea lui Avraam oricine putea avea un loc de îngropare proprietate personală! În plus, întrucât Biserica reală, şi trupul lui Hristos Isus, în componenţa căreia se adaugă în afară de cei doisprezece apostoli care sunt deja cu Domnul în cer, încă o sută patruzeci şi patru de mii de viitori preoţi şi împăraţi, selecţionaţi de aproape două mii de ani încoace, până în prezent, vor fi după învierea lor Mireasa Domnului Isus (1Cor.6.15-20;12.27; Efes.1.17-23; 2Cor.11.2,3; Apoc.21.7,9,10,22-27; 22.16,17).
După toate câte am prezentat mai sus, se vede limpede că nu există o cale de mijloc/ o a treia alternativă, ci doar calea vieţii eterne şi calea morţii cu dumnezeul ei, „dumnezeul veacului acestuia“ (2Cor.4.3,4; Ioan 8.43-45). Aşadar cine înţelege şi iubeşte viaţa, ştie ce să aleagă; pe Dumnezeul vieţii eterne, prin Isus Hristos, Domnul şi Salvatorul nostru, prin voia şi grija Tatălui Său şi al nostru.

ÎNCHEIERE/ SFÂRŞIT

După orice masă, mai cu seamă după un ospăţ cu bucate şi vinuri alese, desertul vine abia la sfârşitul mesei; sigur pentru cei care vor avea parte! Aşadar
1Corinteni15.26-29,42-58: „Vrăjmaşul* cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.[*2Tim.1.10; Apoc.20.14]| Dumnezeu, în adevăr, «a pus totul sub picioarele Lui». Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.| Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.| Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?[testamentul vechi + testamentul nou!]|| Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire;| este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere.| Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc[/ spiritual Apropo de „îndumnezeire“!]. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.| De aceea este scris: «Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu». Al dolea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.| Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă [prin înviere!].| Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer.| Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.| Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.| Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.| Iată, vă spun o taină[a mystery]: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,| într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.| căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.| Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă.(Consultaţi trimiterile!)| Unde îţi este biruinţa, moarte*[*Osea 13.14]? Unde îţi este boldul, moarte?»| Boldul morţii este păcatul şi puterea*[*Rom.4.15; 5.13; 7.5] păcatului este Legea.| Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!| De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.“
Da, această biruinţă asupra morţii este nu doar cireaşa confiată de pe tort, ci întreg tortul! Tort la care este evident că nu poate avea acces oricine, ci doar cei care au acţionat după reguli prestabilite, nu aici pe Pământ, ci în cer, dar care au fost comunicate aici pe Pământ mai întâi prin profeţi, apoi şi prin Domnul Isus, Mijlocitorul Noului Legământ (1Cor.9.23-27; 2Tim.2.5-9; 4.7,8). Aşa cum se poate vedea şi din trimiterile de la Corinteni şi Timotei, fiecare pentru a dobândi biruinţă asupra morţii, este necesar să se biruiască pe sine însuşi pentru că ispitele din partea Satanei şi a dracilor lui se ţin scai de om să-l tragă spre păcat. Aşadar cu noi înşine trebuie să luptăm! Iar exemple ale biruinţei binelui asupra răului nu lipsesc, ceea ce ne duce la concluzia că indiferent de timpul istoric în care trăieşte sau a trăit orice om, nici cei buni n-au influenţat spre bine pe cei răi, şi nici cei răi n-au influnţat spre rău pe cei buni, ci aceste categorii au coabitat tot timpul, încă de la Abel şi Cain; şi aşa este şi în prezent!

Spuneam la început că descoperirile venite de la Dumnezeu prin Domnul Isus şi Duhul Sfânt pot fi asemănate cu un colier de mărgăritare. Acum am totuşi sentimentul că mai degrabă se aseamănă cu o cascadă de apă vie cu multe praguri aşezate ca o scară cu trepte care coboară succesiv de la cel mai înalt nivel până la cel mai de jos. Apă care răcoreşte, curăţă şi înviorează, ba chiar îţi dă putere pe măsură ce cobori fiecare treaptă, adică tonifică. Asta pentru că fiecare treaptă îţi adaugă un nivel nou de cunoaştere spirituală. Şi cunoaşterea spirituală este adevărata bogăţie! Bogăţia unei vieţi eterne şi etern spirituală. Parcurgeţi această cascadă ori de câte ori va fi nevoie pentru a o înţelege şi asimila, în măsura în care vă simţiţi confortabil în compania celor expuse aici! În ce mă priveşte, eu de multă vreme, cam de patru decenii, m-am simţit şi mă simt confortabil în compania Cuvântului lui Dumnezeu, încă din perioada când cei în mijlocul cărora studiam Biblia, şi le-am făcut cunoscut că am speranţă cerească, asta fiind expresia consacrată în doctrina lor, mi-au contestat-o ca fiind… expirată. Fără a avea argumente care să mă poată convinge că ceea ce simţeam şi gândeam n-ar fi fost adevărat. Nu ştiu câţi au avut privilegiul să cunoască toată mărturisirea mea de credinţă şi speranţă expusă în paginile acestui site de-a lungul timpului, şi nu s-au simţit confortabil în raport cu ceea ce au citit, tehnica mea de expunere şi argumentare rămânând neschimbată, aşa cum se vede în această pagină, şi nici nu mă interesează să ştiu. Mereu am lucrat ca pentru Dumnezeu şi pentru Domnul Isus, dar şi ca pentru mine însumi, încă şi pentru toţi cei care m-au precedat, sau mă vor urma. Iar rezultatul se vede clar. Aşadar, Mângâietorul/ the Comforter nu m-a părăsit niciodată în cele cam patru decenii anterioare, până în prezent, iar atât Tatăl cât şi Domnul Isus au avut mare răbdare cu mine, pentru că nu am fost un ucenic constant activ, întâmpinând multe probleme în viaţă, fie din pricina altora, fie din propria vină, drept pentru care le sunt dator cu recunoştinţă şi le mulţumesc din suflet pentru îndelunga lor răbdare avută cu mine. Oricum, atunci când am avut cât de cât timp şi linişte sufletească, am răspuns apelului de a mă orienta spre ceea ce se dorea să fac, iar apoi simţeam cum Cuvântul mă atrăgea ca un magnet, şi chiar mă simţeam de fiecare dată confortabil!
Când ne naştem nu cunoaştem nici lumea şi nici pe noi înşine, şi de foarte timpuriu asupra noastră se revarsă un alt fel de cascadă decât cea descrisă mai sus, care nu ne permite să cunoaştem nici lumea, nici pe noi înşine. Singura treaptă care ne va permite să ne cunoaştem pe noi înşine este libertatea! Dacă ne putem simţi liberi, e bine să păstrăm acest simţământ pentru că el ne ajută să ne desprindem de orice cursă întinsă de alţi oameni, dar şi să ne putem cunoaşte cât de cât pe noi înşine, şi aşa să ne simţim cât de cât confortabili în propria piele. Dumnezeu şi Domnul Isus veghează asupra fiecărui om încă din frageda lui copilărie, şi la momentul oportun te vor ghida în acelaşi mod în care au făcut-o cu mine sau cu alţii, şi dacă te vei ţine de treabă vei fi ghidat spre cunoaşterea spirituală—nu de jos în sus în felul lumii şi spre dumnezeul veacului acestuia, pentru că aşa arată cascada lumească—şi spre cascada descoperirilor, cea exclusiv de sus în jos, cea care conduce spre viaţa eternă, fie în cer fie pe Pământ, iar viaţa eternă este singura viaţă realmente confortabilă! Ca bonus, te vei cunoaşte foarte bine pe tine însuţi, îi vei cunoaşte tot aşa şi pe alţii, şi te vei simţi confortabil în compania lor!

Cascada lumească are dublu sens: descendent/ de sus în jos când se revarsă nemiloasă peste tine, şi ascendent/ de jos în sus, pentru că aşa eşti îndemnat de Satan şi de lumea lui, să-ţi supraapreciezi calităţile şi să cauţi să te ridici oricât de sus, deasupra altor oameni. Mai mult, cascada lumească este lipsită de apă şi de lumină, adică este seacă şi întunecată precum sufletele celor care o practică. De unde ştim asta? Învăţăm atât din proprie experienţă, cât şi din Cuvântul lui Dumnezeu (Mat.4.5-11; Luc.4.1-13). Poţi simţi sau gândi că viaţa ta este un neadevăr, o iluzie sau o minciună? Dacă da, sigur nu merită să o trăieşti, dar dacă eşti convins că este un adevăr, de ce ai renunţa la ea când ţi se oferă şansa de a trăi veşnic? Preţul de sânge este depus de Domnul Isus şi pentru tine, cel care citeşti. Nu întoarce spatele! Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard! Poate vei spune că e doar un vis. Dar nu uita că, fie în somn, fie aievea/ treaz, ori în ambele situaţii, numai omul viu poate visa, nu şi cel literalmente mort, decedat, pentru că nu vorbim acum de moartea spirituală. Mai mult decât atât, Cuvântul lui Dumnezeu a fost adus la cunoştinţa profeţilor, prin viziuni, adică în timpul somnului, şi doar cu rare excepţii, în stare de trezie (Numeri 12.1-16; Geneza 15.1-18).

ianuarie-aprilie 2026.

© since 2026, Aurel Becheru. NEXT PAGE| PREVIOUS PAGE