mesajul evangheliei: ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR, ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU.

ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR, ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU.

Dan.2.35,44,45; Mat.4.17; 6.9,10.

După botezul Său în Iordan, Domnul „a început să propovăduiască şi să zică: Pocăiţi-vă căci Împărăţia cerurilor este aproape“, iar pe munte i-a învăţat pe oameni să se roage pentru sfinţirea Numelui lui Dumnezeu şi pentru venirea Împărăţiei Sale în cer şi pe pămînt (Mat.4.17; 6.9,10).

În prooroci citim foarte des despre Israelul spiritual şi despre Împărăţie, însă referinţa de bază pentru Împărăţie o constituie cartea lui Daniel (Dan.2.44; 7.14,22,27 şi nu numai).

De remarcat că exprimarea Împărăţia cerurilor se referă strict la Israelul spiritual cu speranţa EVANGHELIEI, speranţa cerească, în timp ce exprimarea Împărăţia lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare—„[…] facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt […]“—înglobînd atît cerul nou cît şi pămîntul nou (Mat.11.11–13; Dan.9.24; Apoc.21.1–5).

Ioan Botezătorul nu a prins în viaţă botezul cu Duhul Sfînt la Cincizecimea anului 33, aşa cum şi-ar fi dorit (Mat.3.14; 14.6–12). El va fi Prinţul întregului pămînt în Împărăţia lui Dumnezeu, mai mic decît unii din ucenicii săi—Ioan şi Andrei—, chiar şi decît unii dintre mulţii botezaţi iniţial de Ioan, dar care au fost botezaţi creştini cu o întîrziere de ani (Mat.11.11; Ioan 1.35–42; Mat.4.17–22; Fapt.19.1–7).

¹P.S. Cer scuze pentru inadvertenţa conţinută în paragraful anterior, în care am afirmat cu prea multă uşurinţă că cei cam doisprezece ucenici din Efes ar fi fost botezaţi personal de Ioan Botezătorul, chiar dacă acest lucru nu ar fi fost în principiu total exclus, întrucît aceştia ar fi putut migra ulterior acolo (Mat.3.5,6; Marc.1.5; Luc.3.3). Totuşi Luca în „Faptele apostolilor“ urmăreşte un fir narativ, chiar dacă puţin eliptic în acest caz! Dumnezeu ne poate pune la încercare şi cu astfel de situaţii, iar eu nu am nici un fel de problemă în a-mi recunoaşte o greşeală, cu atît mai mult cu cît influenţa—la vremea cînd am scris acest text—venea dintr-un supratext pe textul biblic cu rolul de „legendă“ sau „notă explicativă“ dat multor fragmente de text pentru a fi mai uşor identificabile, scrise cu italice, şi care în acest caz precedă capitolul 19 şi sună astfel: „Ucenicii lui Ioan se fac creştini“! Fără ghilimele pentru „ucenicii lui Ioan“, care de fapt, prin mărturie, erau ucenicii lui Apolo, înainte ca acesta să fie remarcat şi instruit de Acuila şi Priscila, după care şi-a exprimat dorinţa de a propovădui EVANGHELIA grecilor (Fapt.18.23–25–28). Atît textul—dacă este citit cu multă atenţie—cît şi mărturia trimiterilor conduc la aceeaşi concluzie, aceşti „ucenici“, fără vreun adaus explicativ, fuseseră iniţiaţi în creştinism de Apolo înainte ca acesta să fie el însuşi instruit amănunţit de soţii Acuila şi Priscila, parteneri de lucru în EVANGHELIE ai lui Pavel (Fapt.19.1–3–7). Aşadar „pe cînd era Apolo în Corint, [totuşi n-a avut întîietate faţă de Pavel în Corint! (1Cor.3.1–8; Fapt.18.1–5)] Pavel ajuns la Efes, a întîlnit aici cîţiva ucenici“! Ucenici, nu „ucenici ai lui Ioan“!
Oricum, din cei foarte mulţi botezaţi în Iordan de Ioan, doar o mică parte l-au însoţit devenindu-i ucenici în sensul strict al cuvîntului, iar aceştia erau ucenici activi în credinţa creştină, chiar aşa limitată cum era cînd i-a găsit Pavel, altfel n-ar fi fost numiţi ucenici. Cazul lui Apolo şi al acestor „ucenici ai lui Ioan“ prin Apolo, arată mai degrabă interesul deosebit al unor Iudei din diaspora pentru cunoaşterea Scripturilor, şi în special pentru venirea lui Mesia! Ceea ce demonstrează o dată în plus de ce unii primeau mărturia lui Pavel în timp ce alţii erau cu totul împotrivitori.

Am mai spus-o şi o repet, au fost întotdeauna texte care m-au nedumerit sub diferite aspecte, iar acesta a fost unul dintre ele! Însă abia acum a venit momentul ca Dumnezeu însuşi să-mi înlăture nedumerirea, care evident nu mai există în momentul de faţă. Aşa a fost nu de puţine ori pe parcurs, de exemplu cu Eclesiast 5.8 sau Iosua 5.2 în contextul Iosua 5.7: „căci nu erau tăiaţi împrejur, pentru că nu-i tăiaseră împrejur pe drum“! De aceea nu înţelegeam ce putea să însemne „a doua oară“! Şi nedumerirea s-a păstrat pînă cînd reîntîlnind textul—însă nu o singură dată, ci ultima dată—mi-a fost descoperită şi semnificaţia. Însă nu doar cu acestea s-a întîmplat aşa! Totuşi cînd lumina vine de la El orice urmă de îndoială sau nedumerire se risipeşte (Prov.30.5,6; Ps.12.6; 18.30; 19.7–9; 119.99,105). Şi fie devreme, fie mai tîrziu, e binevenită!
Chiar dacă acesta este doar un aspect secundar—principalul fiind că acei ucenici efeseni, după mărturia lui Pavel şi botez, dacă au progresat şi au avut o credinţă neclintită pînă la moarte şi-au dobîndit un loc în Israelul spiritual—eu nu voi fi atît de neglijent ca după ce „am aruncat o piatră în baltă“ s-o las „moştenire“ altora ca „s-o scoată“. Prefer s-o scot singur decît să rămînă acolo nescoasă nici de alţii, cum se întîmplă de obicei cam peste tot. Erorile mele sînt numai ale mele şi mi le asum!
Aşadar în afirmaţia neglijentă pe care am făcut-o, doar exemplul este nepotrivit, pentru că desigur mulţi din cei botezaţi iniţial de Ioan în Iordan au devenit ulterior creştini şi au primit botezul creştin, „în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh“, Duh de care acei ucenici efeseni nici măcar nu auziseră (Fapt.19.2; 2.32–41; 10.37–48; 11.15–17; 21.20)!