mesajul evangheliei: CEI ŞAPTE PLUS UNU ÎMPĂRAŢI.

CEI ŞAPTE PLUS UNU ÎMPĂRAŢI.

Apoc.17.10.

Dacă nu-ţi mai aminteşti scopul revistei Turnul de vedere, pardon de veghere, iată ce se poate citi printre altele: „Această revistă urmăreşte desfăşurarea evenimentelor mondiale care împlinesc profeţiile Bibliei“.

În principal este vorba de ceea ce ei numesc „marele semn“ al „prezenţei“ lui Cristos, o compilaţie între prima parte a capitolului douăzeci şi patru din Matei şi cîteva versete din capitolul şase al Apocalipsei, „semn“ început în 1914 o dată cu declanşarea primului război mondial, urmat apoi de foamete, epidemii, cutremure de pămînt şi altele.

Subliniez acest mod literal de a vedea, întrucît creştinul umblă prin credinţă, nu prin vedere (2Cor.5.5–7; 4.18; Rom.8.24,25; Evr.11.1; 1Cor.13.12). Iar credinţa se cultivă prin veghere asupra Cuvîntului şi a propriei persoane în vederea cunoaşterii Cuvîntului în spirit şi adevăr, precum şi armonizării personalităţii cu Spiritul Cuvîntului în adevăr (Marc.13.35–37; 2Pet.1.5–11,13; Ier.1.11,12; Ioan 4.21–24; Rom.12.21; Evr.13.6,7).

Aşadar nu trebuie să ne mire că în fiara din Apocalips 17.8,11 ei văd, nici mai mult nici mai puţin decît Organizaţia Naţiunilor Unite ca al optulea împărat, considerîndu-l pe cel de-al şaptelea dominaţia anglo-americană sau anglo-saxonă.

Totuşi este cît se poate de limpede că fiara de culoare stacojie cu cele şapte capete din versetul trei (Apoc.17.3), nu este altul decît Satan care va fi inactivat în Abis pentru o mie de ani, după care va fi eliberat pentru puţină vreme ca să înşele neamurile (Apoc.17.10,11; 20.1–3).

Religia babilonică nu stă călare pe ONU, ci este susţinută de Satan, al cărui spirit parazitează Cuvîntul pentru a-i distorsiona înţelesul real (Apoc.13.2; 18.2; Mat.13.24–28).

Iar împărăţiile lumii încă nu i-au fost luate, fiind supranumit şi „dumnezeul veacului acestuia“ (Ezec.28.12–19; Luc.4.5–7; Iov 1.7; Dan.10.12,13,20,21; 11.1,2; Ps.110.1; Gen.3.15; 2Cor.4.4; Ioan 14.30; 16.11; 12.31).

Cîntecul de jale împotriva împăratului Tirului este astfel alcătuit încît putem identifica în el şi pe Satan, heruvimul ocrotitor din Eden, decăzut şi condamnat. Deşi i-a fost încredinţat un rol protector, i s-a îngîmfat inima privind de sus oamenii, şi fără să reflecte asupra consecinţelor, şi-a propus să-şi bată joc de ei, reuşind chiar, dacă se poate vorbi de o reuşită. Ceea ce a urmat ştim deja, iar această atitudine batjocoritoare a seminţei lui Satan, fie îngeri decăzuţi fie oameni, cam tot aşa din punct de vedere moral, este vizibilă la tot pasul (Prov.17.5; vezi şi 14.31).

Apoi acest rol ocrotitor a fost încredinţat Domnului, căruia îi plăceau oamenii şi care are un duh smerit (Exod 23.20,21; Ios.5.13–15; Prov.8.12,22–31; Mat.11.19). Totuşi ca şi în cazul lui Saul şi David, Domnul trebuie să-l suporte o vreme pe Satan ca stăpîn al lumii, cu toate consecinţele care decurg de aici pentru om, deoarece numai Tatăl are dreptul şi puterea de a-l ucide aducînd la îndeplinire sentinţa rostită în Eden, dar biruinţa omului asupra Satanei este dată prin Domnul şi tot Israelul spiritual (Luc.22.53; Ioan 12.31; 14.30; 16.11; 2Cor.4.4; Efes.2.1,2; 6.12; Apoc.20.10).

Din Romani 13.1–7 şi 1Tim.2.1–6 înţelegem că toate stăpînirile vin de la Dumnezeu şi sînt în serviciul nostru împotriva haosului şi a legii bunului plac. Totuşi în practica oamenilor se simt diferenţe notabile chiar împotriva propriilor legi, denaturîndu-le ce altceva decît …, desigur spiritul, sub orice formă şi la orice nivel, prin cei direct implicaţi în actul de justiţie, ca să nu mai vorbim şi de războaie. De ce oare?

Versetele citate mai înainte din cartea lui Daniel dezvăluie că Satan nu e dispus să renunţe de bunăvoie la slujba de care nu s-a achitat cu cinste, ci are o serie de îngeri puternici drept capi ai oricărei stăpîniri importante (Mat.24.43). Astfel o dată cu formarea poporului Israel în Egipt, evreii au fost sub prima stăpînire politico-religioasă cu un astfel de cap. Apoi, după circa o mie de ani, au fost sub stăpînirea asiriană şi cea babiloniană. După acestea au urmat medo-perşii şi grecii. „Cinci au căzut“! „Unul este“, dar şi „urîciunea pustiirii“, sînt idolatrii romani, iar cel ce „n-a venit încă, şi cînd va veni, el va rămîne puţină vreme“, cel de-al şaptelea, este descris în Apocalips 20.3,7–9. Satan este al optulea fiind capul celor dinainte, dar rămas de unul singur va fi şi cel de-al şaptelea cap spiritual al celui de-al şaptelea împărat, cel de pe urmă care merge la pierzare. Prin urmare capo di tuti capi va deţine atît controlul cît şi execuţia. Pentru puţină vreme!

Cei ce „se vor mira cînd vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni“, arată că atacul politic-marţial este mai întîi pregătit spiritual, religios. Iar atacul se dă asupra Israelului după trup şi a celui spiritual. Aşadar această formaţiune ad-hoc şi efemeră condusă de Satan pentru puţină vreme, va fi cel de-al şaptelea şi cel din urmă împărat, menţionat în Apocalips 17.10.

Cunoştinţa exactă spune că al optulea împărat este ONU, iar al şaptelea anglo-saxonii, deşi e limpede că englezii şi americanii îi susţin pe evrei, fără să-i atace, fără gînd să-i subjuge.

Tot în cartea lui Ezechiel, unde se află cîntecul de jale pentru fostul heruvim ocrotitor, Satan, găsim amănunte despre acest ultim împărat care încearcă prin război să-şi dobîndească o poziţie privilegiată (Ezec.38; 39.1–24). Ezechiel, capitolul 38 în întregime, pentru a te obişnui şi cu astfel de trimiteri!