mesajul evangheliei: TREI ZILE ÎN PARADIS SAU ÎN IAD?

TREI ZILE ÎN PARADIS SAU ÎN IAD ?

Mat.12.39,40; Luc.23.42,43.

Este în general problema catolicilor confuzia dintre iad sau locuinţa morţilor şi gheena sau moartea a doua fără speranţă de înviere, ca şi tot ce mai este în legătură cu aşa-zisul infern despre care i-am auzit mărturisind şi pe ortodocşi.

Este totuşi problema unui israelit spiritual să atragă atenţia asupra unor traduceri tendenţioase cum este şi cea a versetului Luca 23.43.

E limpede că Domnul a stat trei zile în mormînt, nu în paradis, astfel că traducerea corectă este: „Adevărat îţi spun astăzi că vei fi cu Mine în rai / paradis“ şi nu „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai“. Iată că traducerea în limba română nu foloseşte virgule în acest verset, deşi în altele abundă! Precauţie inutilă.

O mică-mare diferenţă care arată că acel tîlhar cu credinţă şi un spirit nepărtinitor va fi cu Domnul în paradis abia după ce va fi înviat şi va moşteni viaţa veşnică pe un pămînt paradisiac.

Traducerea „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai“ vrea să susţină credinţa în nemurirea sufletului, suflet care la moarte se urcă la cer, sau în paradisul domeniului spiritual, credinţă inspirată de Satan în opoziţie cu adevărata credinţă (Gen.3.4,5: „veţi fi ca Dumnezeu“; Evr.10.39: „credinţă pentru mîntuirea sufletului“; 1Pet.1.9: „sfîrşit al credinţei, mîntuirea sufletelor“; Fapt.2.24,27; Ps.16.10: „nu-Mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor“; Ezec.18.4,20; Gen.2.7; 3.17–19). Nici măcar după înviere Domnul nu s-a înălţat imediat la cer (în rai – Fapt.1.3,9).

Astfel simpla rocadă a două cuvinte a introdus două erori fundamentale. Una este că Domnul neputînd fi simultan în rai şi în iad a fost desigur în iad / locuinţa morţilor trei zile, prin urmare şi în ziua în care a vorbit cu tîlharul şi amîndoi au murit, dar nu amîndoi au beneficiat de învierea Domnului (1Cor.15.22,23; Rom.8.11). A doua, dacă moartea e doar o aparenţă şi omul imediat după moarte va fi ca Dumnezeu, sau cu Dumnezeu, care mai este sensul învierii, înviere pe care în mod contradictoriu închinătorii la icoane o serbează la Paşte? Nu poţi fi viu, dar şi mort pentru a fi ulterior înviat! Mai mult, dacă toţi au parte de viaţă cerească imediat după moarte, cum va mai fi pămîntul nou locuit de oameni, şi ce sens mai are sau unde a dispărut Judecata Tatălui?

O altă rocadă care este mai degrabă stîngace făcînd textul să sune rău atunci cînd e citit, fără a schimba sensul, este cea din Romani 15.9, care ar trebui scrisă astfel: „ca şi Neamurile să slăvească pe Dumnezeu […]“. Astfel sună bine şi se armonizează perfect cu ultima afirmaţie a versetului precedent şi proorocii, în timp ce traducătorul vizează ambiguu doar afirmaţia din text „[…]ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu […]“, legată în mod normal de afirmaţia precedentă a versetului 8 referitoare la începutul serviciului Domnului (Mat.15.24; Isa.49.6 ş.c.l.). Dacă formularea ar fi „pentru ca şi Neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui“, ar fi şi mai clar.

Revenind la scena redată de Luca mai sînt nişte observaţii de făcut.

În primul rînd tîlharul dovedeşte mai multă luciditate decît susţinătorii nemuririi sufletului, căci el spune textual: „[…] adu-Ţi aminte […], cînd vei veni în împărăţia Ta!“. E limpede că un om neinteresat de EVANGHELIE nu avea cunoştinţă, iar credinţa pe care şi-o punea în Domnul nu viza nicidecum speranţa cerească a EVANGHELIEI, ci era o speranţă naturală pămîntească, tipic evreiască legată de ţara promisă dar eliberată de sub dominaţia unui alt neam, la care evreii se aşteptau oricum, speranţă pentru care nu trebuia să fie neapărat botezat creştin, limpede fiind că nici nu era. Speranţă cerească veritabilă aveau să aibă primii creştini împreună cu apostolii abia peste şapte săptămîni, la Cincizecimea anului 33, cînd de data aceasta Domnul era realmente în cer la dreapta Tatălui (Ps.110.1; Dan.7.13,14).

Prin urmare Domnul numeşte rai sau paradis pămîntul nou (Apoc.21.1,4; Isa.55.13: compară cu Gen.3.17–19). Adu-ţi aminte şi de Ioan Botezătorul (Mat.11.11).

Concluzia este că israeliţii spirituali cu speranţă cerească veritabilă nu sînt afectaţi în nici un fel de această scenă, care totuşi are o importanţă practică vitală pentru oricine se poate căi şi poate crede chiar şi în al doisprezecelea ceas, dorind să trăiască o viaţă adevărată aici pe pămînt, în ascultare de Dumnezeu, renunţînd la iluzoria speranţă a nemuririi sufletului.