SWITCH 

¹ INCINERAREA, O „PIEDICĂ“ ÎN CALEA ÎNVIERII?

Apoc.20.13; Rom.2.12–16; Gen.22.1,2; Judec.11.30,31,35–37

Moartea cineastului Florin Sergiu Nicolaescu a declanşat o adevărată furtună mediatică însoţită de „dreptul la replică“.

Vineri, 11 ianuarie 2013. De fapt nu ştiam nimic despre această „furtună“, dar am aflat din „dreptul la replică“. Binecunoscutul preot, reporter la evenimente religioase şi redactor al „Vorbei bune“ de la RRA, Remus Rădulescu apare pe post cu „o vorbă de explicaţie“, de data aceasta cum el însuşi spune, fără ca explicaţia să fie solicitată, ba chiar mai mult, nu interesează pe nimeni.

Domnule Rădulescu, sigur că nu interesează pe nimeni! De fapt în sfera explicaţiilor pe nimeni nu interesează de nimeni, şi asta se simte, ba chiar se vede, dacă ai ochi de văzut, nici pe cei care cer explicaţii, nici pe cei care dau atenţie explicaţiilor, nici pe cei care dau explicaţii. Adevărul este că explicaţiile se dau pentru că nu se cunoaşte înţelesul! Cine cunoaşte înţelesul EVANGHELIEI îl trăieşte, fără să ceară sau să dea explicaţii (Ioan 66.67–69). Şi tocmai din lipsa înţelesului apar „scînteile“ sau „furtunile“ (Ioan 66.60–66,70,71)! În cealaltă tabără, atîta cîtă este, domneşte liniştea şi nimeni nu tulbură pe nimeni cu nimic pentru că nu poate, nu are cum (Ier.31.31–34).

Pentru a fi clar trebuie să spun că Sergiu Nicolaescu a dorit ca trupul său mort să fie incinerat, iar preoţii, se ştie deja de multă vreme că nu „prohodesc“, adică nu fac o slujbă religioasă de înmormîntare în anumite cazuri, inclusiv în cazul incinerărilor. De aici spune domnul Remus, presa a declanşat o adevărată „ploaie de pietre“ mediatice prin care a fost luat la ţintă clerul ortodox, fără nici o legătură cu evenimentul şi fără ca pe cineva să intereseze motivul pentru care „Biserica“ refuză astfel de slujbe, din respect pentru opţiunea subiectului. Nu e clar dacă acest serviciu religios a fost solicitat şi de cine anume; asta nu s-a mai spus. Pe lîngă întrebarea din titlu, în directă legătură cu „explicaţia“, eu aş mai pune una, cine are nevoie de o slujbă religioasă la înmormîntare şi din care motiv, iar de aici se vede clar că pe nimeni nu-l interesează de nimeni, ci pe fiecare de el însuşi, după propriile idei.

Explicaţia domnului Rădulescu în privinţa „neamestecului Bisericii în treburile interne“ ale familiei Nicolaescu este pusă de domnia sa, şi evident nu numai, pe seama învierii din morţi, eveniment aşteptat de creştinii adevăraţi după moarte, aşadar în respectul faţă de trupul muritor el nu ar trebui supus arderii. Domnul Isus, spune domnul Remus, nu a avut o astfel de opţiune deşi se practica incinerarea şi pe vremea aceea, ci a fost pus într-un mormînt. Pus într-un mormînt, da, uns cu mir după ce i-au fost spălate picioarele cu lacrimi şi şterse cu părul, da, dar cine i-a făcut slujba de înmormîntare? Iată o întrebare la care domnul Remus şi nu numai, nu s-a gîndit. Şi nici la faptul că Dumnezeu Tatăl sau Isus Cristos Fiul nu au dat vreodată „explicaţii“, ci au oferit înţelesul (Gen.17.15–22; Iona 1.1–6; Luc.1.11–20; Ioan 6.60–66,67–69,70,71; Mat.13.8–17). Atîta timp cît omul înţelege o situaţie, sau orice altceva, nu există probleme, dar cînd „e dus de nas“ cu explicaţii nu poate avea confortul liniştii. Sigur că Dumnezeu poate învia pe oricine, indiferent în ce condiţii a murit sau orice s-ar fi întîmplat cu trupul lui după moarte: „pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce“ (Gen.3.19). Poate cineva să răstoarne cuvintele lui Dumnezeu sau ordinea pe care a aşezat-o El? NU! Nici apa, nici focul sau orice altceva. Şi Nicolaescu tot în pămînt este! Şi oricine a ars în foc fără voie. Toate elementele materiale componente ale corpului uman reintră în circuitul natural, ba chiar se şi schimbă periodic de mai multe ori în decursul vieţii. Importante sînt structura şi duhul de viaţă de la Dumnezeu, pe care desigur El le păstrează. Pentru cei ce vor trăi pe pămînt materialul nu lipseşte, şi nu vreau să continui discuţia pentru cei care la moarte oricum se urcă la cer!

Mai mult decît atît, învierea morţilor nu este „lipită“ de creştinism, nu doar creştinii vor fi aduşi la viaţă prin înviere (Apoc.20.13; Rom.2.12–16; Gen.22.1,2; Judec.11.30,31,35–37)! Aşadar nu doar „marea“ şi „locuinţa morţilor“ vor „da înapoi morţii care sînt în ele“ ci chiar şi „moartea“ însăşi, indiferent cum a murit oricine sau ce s-a întîmplat cu corpul său material după moarte (Apoc.20.13).

Cît priveşte învierea, deşi a fost controversată de Saducheii care nu credeau în înviere, Domnul i-a confirmat foarte franc autenticitatea făcînd trimitere la „Scriptură“ şi „puterea lui Dumnezeu“ ca argumente, un Dumnezeu al celor morţi fiind o evidentă contradicţie în termeni (Mat.22.28–32). De aici şi din Scrisoarea lui Pavel către Romani reiese cît se poate de limpede că nu doar creştinii vor fi înviaţi ci şi evreii şi neamurile, căci „va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi“ (Rom.2.12–16; Fapt.24.15). Prin urmare grija celor autointitulaţi preoţi, ba chiar părinţi, spirituali desigur, în raport cu învierea, este fără doar şi poate fără obiect, dar o sursă de influenţare a vieţii oamenilor chiar şi dincolo de moarte (Mat.23.8–10; Apoc.18.13 cu referire la „sufletele oamenilor“)!

Domnule Remus ce credeţi, a greşit Avraam cînd a acceptat să-l aducă „ardere de tot“ pe Isaac ori Iefta sau fiica lui care au şi împlinit literal acest jurămînt cu care s-a legat Iefta? Au primit cei doi tineri explicaţii cu privire la deciziile părinţilor lor pe care le puteau contesta, dar credinţa evidentă a acestora i-a împiedicat să facă vreo contestaţie? Credeţi că fiica lui Iefta nu va fi înviată? Vedeţi e uşor să spui că alţii „aruncă cu pietre“ în cei care dau replici „aruncînd cu vorbe“! Şi încă vorbe fără sens. Nu spune Dumnezeu ca fiecare să se judece pe sine şi nu pe alţii? Nici măcar funcţiile de preoţi pe care vi le arogaţi nu au sens. Mulţi spun că sînt preoţi în Biserica lui Cristos dar n-am auzit pe niciunul din ei spunînd că este şi împărat, însă una fără alta nu se poate (Apoc.20.4,6)! Cînd Domnul a fost întrebat de Pilat dacă este Împărat nu a contestat (Ioan 18.35–37)! E greu domnule Remus să fii şi cu Dumnezeu şi cu lumea? Nu, nu e greu, e imposibil!

Ar fi posibil să se creadă că şi eu „arunc cu pietre“ în preoţi! Martor îmi este Dumnezeu că nu aceasta este intenţia mea reală, căci aş fi un blestemat, dar nu pot ajuta mai mult şi nici nu o pot face în alt fel (Lev.19.14,16–18; Deut.27.18; Prov.27.5,6,11).

Viaţă în pace tuturor! Dar nu uitaţi, de voi depinde în primul rînd, deşi totul este pregătit şi favorabil! Încă!

Duminică, 13 ianuarie, 2013. Ei da, fără o reluare a subiectului incinerării în „Lumina credinţei“, de data aceasta fără a se aminti de unde a pornit tăvălugul, nu se putea. Şi ca să nu fie singur domnul Remus a invitat doi martori, unul ortodox şi altul catolic, pe un subiect de care obiectiv privind lucrurile, se fac vinovaţi nu doar cei care îl practică ci şi cei care îl solicită, prin urmare îl întreţin. În rest aceleaşi elucubraţii abracadabrante explicative, fără obiect, fără şir, fără cap, fără coadă, menite să-mi „limbe-plimbe“ ochii-n cap deoarece „bigudiuri“ nu suport din pricină că aşa cum îi place posesorului unei bogate podoabe capilare să spună, „mi-a căzut tabla de pe casă“. Mie pentru că eu întîmplător le mai urmăresc atunci cînd se întîmplă să le aud şi devin interesante, mai ales prin lipsa lor de conţinut. Probabil enoriaşii, adică publicul ţintă, nici nu le bagă în seamă că şi lor, sau mai ales lor, li s-ar „pune creierii pe moaţe“ în asemenea sfere înalte.

De ce am mai adăugat paginii şi acest text? Simplu, pentru că şi focul este la fel de „natural“ şi de distructiv ca şi procesul „înhumării“, atîta doar că pare a fi mai igienic pentru vremurile pe care le trăim. De ce nu poate fi acceptat de adepţii Sfinei Treimi care acceptă fără rezerve demonstraţia cu „cărămida“ trinitară apă, foc şi lut într-o unitate perfectă e treaba lor. De ce sau cine i-a pus pe ei să judece credinţa altora, e tot treaba lor. De ce este mai creştineşte să-ţi mănînce cadavrul viermii şi să-l împută microbii? Ei pe această temă nu aş dori să merg mai departe pentru că aşa cum spuneam mai sus intenţia mea nu este să „arunc cu pietre“, ci doar să lansez nişte semnale de alarmă în speranţa că unii chiar le vor recepţiona şi înţelege.

Dumnezeu este categoric şi stăpînul focului, iar aici pe lîngă cele deja citate nu ar mai trebui amintit decît episodul celor trei prieteni ai lui Daniel (Dan.3.12,17,18,22–25). Iar cine se teme de foc să nu se bazeze pe faptul că nu s-ar putea „arde“ cîndva. Teama nu este o garanţie! Şi nici raţiunea!

© 2013, Aurel Becheru.        NEXT PAGE   PREVIOUS PAGE