SWITCH 

³ TO FOLLOW UP „deep truths“ TRACK!

Ştiu că sînt şocant şi nesuferit, dar alt stil de a scutura conştiinţe adormite nu am găsit! Prefer să fiu urît acum dacă mai tîrziu voi fi iubit de cei pentru care n-a fost prea tîrziu.

Deep truths! Îţi spune ceva această expresie în engleză? Am încercat să caut în literatura Martorilor echivalentul englezesc al expresiei româneşti cunoştinţa exactă. Pe calea „www.jw.org“ nu am prea reuşit, limpede fiind că e un mod sigur de a „căuta acul în carul cu fîn“. Pe calea „Wikipedia“ s-ar părea că am găsit-o! Mult mai important însă este faptul că am găsit un material documentar extrem de minuţios prezentat ca istorie a Martorilor din 1870 pînă în prezent. Dar atunci cînd Dumnezeu îţi dă pîinea ca în somn nici măcar „acul“ cunoştinţei exacte nu mai poate rămîne ascuns! Această expresie „deep truths“ este un alt alias în argoul specific englezesc al „true knowledge“ care printre alte traduceri libere este tradus şi cunoştinţa exactă! Faptul că deşi ai o preocupare direcţionată spre o anumită ţintă nu poţi atinge ţinta chiar atunci cînd îţi doreşti, nu înseamnă altceva decît că încă nu a sosit momentul oportun pentru a fi ghidat către ţintă, iar cînd momentul ca Dumnezeu să „te tragă de mînecă“ chiar a sosit, o „perforezi“ exact în centru! Unde a fost perforată? Păi tot pe „www.jw.org“, însă după ce citisem ceea ce mă interesa în „Wikipedia“ de unde am depistat adevărurile adînci! Unde în altă parte aş fi putut găsi eu, un român, „materialul clientului“, că doar la noi nu se vînd astfel de publicaţii la chioşcuri, ca-n America? Şi evident, nu mai am nici o legătură cu Martorii! Iniţial m-am gîndit să folosesc tehnologia de căutare după copierea textului în „WordPad“. N-am găsit „deep truths“ şi am decis să descarc „la greu“ tot ce era pe o primă pagină, pentru ca ulterior să aplic procedura. Totuşi după ce am isprăvit cu descărcările, am fost curios să-mi arunc ochii pe nişte poze, şi se ştie că ei au un adevărat cult al pozelor bine realizate. Marfă americană, imagine, ce mai! Eticheta vinde produsul! Şi nu se poate spune că „Who are doing Jehovah’s will today?“ („Cine îndeplineşte în prezent voinţa lui Iehova?“) nu începe as usual!
Nu a fost nevoie să derulez prea mult pentru că şi textul atrage privirile, mai ales cînd întîlneşti un titlu care sună astfel: „How Was Bible Truth Rediscovered?“. Iar cele trei poze te poartă din 1870 şi 1879 pînă în prezent. Da, prezent! E chiar proaspătă, varianta tipărită a văzut tiparul în decembrie 2012. Nici nu mai trebuie să umblu după „Uniţi în închinarea adusă singurului Dumnezeu adevărat“, dar nici dacă o prind, n-o iert! Sînt în „colivia“ aia atîţia „porumbei“, chiar merită să „le dai drumul“! Pînă una alta, chiar e de muncă! Iată textele, puţin prelucrate ce-i drept, atît în engleză cît şi în română:

«How Was Bible Truth Rediscovered?

The Bible foretold that after the death of Christ, false teachers would arise among the early Christians and corrupt Bible truth. (Acts 20:29,30) In time, that is exactly what happened. They mixed Jesus’ teachings with pagan religious ideas, and a counterfeit form of Christianity developed. (2 Timothy 4:3, 4) How can we be sure that today we have a correct understanding of what the Bible really teaches?

The time came for Jehovah to reveal the truth [altă gîscă-n altă traistă! Iehova, nu Martorii lui Iehova!]. He foretold that during ‘the time of the end, the true knowledge [tradus „adevărata cunoştinţă“] would become abundant.’ (Daniel 12:4) In 1870 a small group of truth-seekers recognized that many church doctrines were not Scriptural. Therefore, they began searching for an understanding of the Bible’s original teachings [învăţăturile „originale“ ale Bibliei], and Jehovah blessed them with spiritual insight [i-a binecuvîntat cu o înţelegere spirituală. Dumnezeu îţi dă, dar aşteptă să vadă şi cum preţuieşti ce ţi-a dat, aşa că nu ţi-o lua în cap].

Sincere men carefully [în opinia lor cu atenţie, atenţi la ce? Metodă bună pînă la un punct, scop ratat!] studied the Bible.Those earnest Bible Students, our predecessors, pursued a method of study that we still use today [ceea ce înseamnă că e prost folosită]. They discussed the Bible subject by subject. When they came across a Bible passage that was difficult to understand, they looked for other verses to explain it. When they arrived at a conclusion that harmonized with the rest of the Scriptures, they wrote it down. By thus letting the Bible interpret itself, they rediscovered the truth about God’s name and Kingdom, his purpose for mankind and the earth, the condition of the dead, and the hope of the resurrection. Their search set them free from many false beliefs and practices.—John 8:31, 32.

By 1879 the Bible Students discerned that the time had come to make the truth widely known [l-au găsit în 1879, dar continuă să-l caute şi acum. Cu aceeaşi metodă prin care l-au găsit atunci!]. So in that year, they began producing the magazine that we still publish today, The Watchtower Announcing Jehovah’s Kingdom. Now we are sharing Bible truths with people in more than 230 lands and in over 600 languages. Never before has true knowledge [tradus „cunoştinţa exactă“] been so abundant [abundentă, bogată, îmbelşugată, nu „răspîndită“, dar ideea fixă lucrează conştient sau subconştient]!»

«Cum a fost scos la lumină adevărul biblic?

Biblia a prezis că, după moartea lui Cristos, printre primii creştini vor apărea învăţători falşi care vor denatura adevărul biblic (Faptele 20:29,30). Şi exact aşa s-a întîmplat. Ei au amestecat învăţăturile lui Isus cu idei religioase păgâne şi, astfel, a luat naştere o formă de creştinism denaturată (2 Timotei 4:3,4). Prin urmare, cum putem fi siguri că în prezent înţelegem corect învăţăturile Bibliei?

A sosit timpul ca Iehova să dezvăluie adevărul. Dumnezeu a prezis că în „timpul sfârşitului . . . adevărata cunoştinţă va creşte [nu „se va răspîndi“, cum e tradus mai jos!]“ (Daniel 12:4). În 1870, un mic grup de persoane care căutau adevărul şi-a dat seama că multe doctrine ale bisericii nu erau biblice. Prin urmare, ele au început să facă cercetări pentru a înţelege corect învăţăturile Bibliei, iar Iehova le-a ajutat în acest sens.

Oameni sinceri au studiat cu atenţie Biblia. Acei Studenţi în Biblie zeloşi, predecesorii noştri, au urmat o metodă de studiu pe care şi noi o folosim în prezent: analizarea Bibliei pe subiecte. Dacă nu înţelegeau un pasaj biblic, ei căutau alte versete pentru a-l clarifica. Ori de câte ori ajungeau la o concluzie care era în armonie cu restul Scripturilor, o aşterneau în scris. Permiţându-i [?!! mare lucru să-i „permiţi“ lui Dumnezeu să se explice Singur!] astfel Bibliei să se explice singură, ei au scos [că l-au scos ei, nu Dumnezeu, asta pentru unii e deja limpede] la lumină adevărul despre numele lui Dumnezeu, despre Regatul său, despre scopul lui cu privire la pământ şi la oameni, despre starea morţilor şi despre speranţa învierii. Cercetările pe care le-au făcut ‘i-au eliberat’ de multe învăţături şi practici greşite (Ioan 8:31,32).
În 1879, Studenţii în Biblie au înţeles [au înţeles cam prea devreme] că venise timpul ca adevărul să fie făcut cunoscut pe scară largă. Prin urmare, în acel an, ei au început să publice revista Turnul de veghe [premoniţie, stîngăcie, simpla dorinţă de a schimba neschimbabilul, nu ştiu, dar sună a priveghi, a véghea unora la moartea altora, nu scrutare, veghére a cuiva care este viu!] anunţă Regatul lui Iehova, care apare şi în prezent. Noi răspândim adevărurile biblice în peste 230 de ţări şi teritorii şi în peste 600 de limbi. În prezent, cunoştinţa exactă [Q.E.D.] este mai răspândită, ca oricând!» (Rom.9.15–18): un Q.E.D. la viitor!

Ei, cam aşa stau lucrurile în privinţa cunoştinţei exacte şi a traducerii uneori cam prea liberă. Totuşi textul dezvăluie două aspecte foarte importante.

Primul aspect este în legătură cu metoda de studiu pe care ei o folosesc şi în prezent, adică la 142 de ani după 1870 şi 77 după 1935! Metoda nu numai că este foarte bună, o ştiu din proprie experienţă şi am şi spus asta, dar aş zice cum zice apostolul Neamurilor Pavel, dacă o întrebuinţezi bine, şi aş adăuga chiar, într-un scop bun, bun desigur nu exclusiv pentru tine! Cît de bine au întrebuinţat-o ei se vede în primul rînd din faptul că nici talantul cu Israelul spiritual nu l-au valorificat, nici pe cel cu marea mulţime botezată aiurea a altor oi. Deşi gîfîie tot timpul că extind lucrarea pentru a salva cît mai mulţi oameni, pînă acum n-au reuşit să salveze pe nimeni, nici măcar sau mai cu seamă pe ei înşişi, şi veţi vedea în „Wikipedia“ datele la care le-au murit capii, că celorlalţi cine le mai ţine socoteala. Dar ei continuă de 142 de ani să descopere nişte adevăruri care sînt mereu aceleaşi, vechi, antice şi de demult, mestecînd la nesfîrşit cu alte „făcăleţe“ aceeaşi „mămăligă“, care nici nu „explodează“ nici nu se înmulţeşte. Tot din „Wikipedia“ veţi vedea că „făcăleţele“ care mestecă mereu aceeaşi „mămăligă“, chiar dacă şi-au pus singuri o barieră temporală în 1935, continuă să răsară „ca ciupercile după ploaie“, în 2010 numărul lor fiind aproape la nivelul anului 1993, chiar puţin mai mare, adică 11000, iar în 1935 ar fi trebuit să ai măcar douăzeci şi patru de ani şi să fii botezat. Dar „ce contează, Jean boxează“, el centreză şi tot el că cu capul de toţi pereţii pe cei ce nu pricep un adevăr mereu „proaspăt“, ca să fiu elegant în exprimare. Şi veţi vedea în „Wikipedia“ cum îşi motivează ei eşecurile propriilor „adevăruri“ rostite, inclusiv ca profeţii ratate.
Desigur, în aproape 150 de ani nu au reuşit să „vadă“ că deja există în Biblia cu trimiteri „evident“ astfel de grupări de texte care chiar sînt valoroase spiritual. Dar şi această orbire vine tot de la Dumnezeu care prin Domnul a spus că de la cel ce n-are se va lua chiar şi ce are sau i se pare că are. Asta înseamnă că El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea, că doar n-o să lase toţi „bolovanii“ să-I „strice ploile“! Ălora li s-a părut că dacă au primit un acont „L-au apucat pe Dumnezeu de picior“, iar ăştia şi alţii care au mai fost pînă la ei, nu vor să-I mai dea drumul.

Ce mai înseamnă „apostazia“ în astfel de condiţii? Logica bunului simţ spune că o negare a negaţiei este echivalentul afirmaţiei, iar cine este apostat şi cine nu doar Dumnezeu stabileşte fără dubiu. Oricum nişte afirmaţii dovedite clar ca fiind minciuni nu mai pot avea valoare de adevăr. Şi ăsta este al doilea aspect important care se desprinde din textul prezentat. „Ei, ei nu Dumnezeu, au scos la lumină adevărul permiţîndu-I lui Dumnezeu să Se explice Singur“! Unde le-a fost mintea, dacă au avut vreodată, cînd au scris această nerozie? De Moise şi Aaron care au spus în faţa poporului „vom putea noi oare să vă scoatem apă din stînca aceasta, răzvrătiţilor“, şi ce au păţit după, nu le-a adus aminte Duhul Sfînt cu care se laudă că sînt unşi? Despre ce apostazie mai vorbesc nişte lepădaţi la adresa altora cînd ei înşişi nu au fost capabili să-şi păstreze modestia şi vrednicia cu care Dumnezeu i-a învrednicit iniţial, şi ce au ei de oferit de la ei înşişi? Nu le-a zădărnicit Dumnezeu toate profeţiile, oricum prea îndrăzneţe? Minciună, minciună, minciună! Asta este calea lor. Şi cine vrea să-i urmeze n-are decît. Şi de partea cealaltă este orbire, dar nu neapărat atîta minciună cît mai degrabă o înţelegere defectuoasă a ceea ce alţii au înţeles bine şi au lăsat o moştenire scrisă, este însă o amăgire, dar una prin orbire. E oare atît de greu de înţeles că Dumnezeu dă adevărul, şi-l dă doar cui vrea? Iar cînd spune cui vrea nu spune la întîmplare, ci cui stabileşte El că este dispus şi poate primi adevărul de la Dumnezeu fără să încurce adevărul Său cu minciunile oamenilor. Ştiu, e foarte greu, iar cei care „calcă în străchini“ în catolicism şi ortodoxie „calcă“ tocmai din lipsa suportului esenţial, Spiritul Sfînt, pe care şi ei cred că-L au la grămadă, însă practica dovedeşte contrariul. Oricum şansele acestora de a-şi veni în fire nu sînt deloc neglijabile avînd în vedere o flexibilitate relativă care se poate distinge la ei. La Martori orice flexibilitate înseamnă apostazie şi excludere din adunare, pardon, congregaţie, ei neavînd practic o doctrină orientativă, ci doar o dogmatică inflexibilă, pe care totuşi canalul alias corpul de guvernare o poate suci după voie oricînd doreşte, prin tot felul de nuanţări cosmetice a unor noi lumini în întunericul atît de dens al luminii lor, dar numai el, şi aşa rămîne pînă la noi ordine.

Şi acum să trecem la „Wikipedia“! În America nu te poţi ascunde întratît încît să fii mereu în centrul atenţiei dar să şi rămîi ascuns. Totul se dă pe faţă mai devreme sau mai tîrziu, iar Wikipedia în acest caz are un merit cu totul special. Asta cu atît mai mult cu cît sînt şi foarte prezenţi şi insistenţi, ba chiar cutreieră toţi coclaurii pămîntului în căutare de adepţi. Naivi, ignoranţi, neinformaţi deşi au informaţia la nas, sînt încă americani care pun botul la „cunoştinţa exactă“ ori poate doar se servesc de ea. Nimeni nu se bagă peste ei, au drepturi, şi în orice democraţie lucrurile funcţionează la fel. În fond de ce i-ar opri! Chiar dacă nu aduc bani la buget în mod direct, aduc indirect prin toate cheltuielile pe care le fac pe tot felul de resurse, transport, etc. Şi atunci care ar fi baiul, ce treabă au guvernele cu spiritualitatea? Pînă la urmă orice guvern este alcătuit din oameni care la rîndul lor mărturisesc şi ei o credinţă, chiar şi una contestată de Martori. Dar nu aici este problema! Cele trei adrese interesante, ca să nu pierdem din vedere pădurea din pricina copacilor, sînt „în ordinea numerelor de pe tricou“:

http://en.wikipedia.org/wiki/Jehovah%27s_Witnesses
http://en.wikipedia.org/wiki/Watch_Tower_Society_presidency_dispute_%281917%29
http://en.wikipedia.org/wiki/Faithful_and_discreet_slave

Vă recomand însă deschiderea legăturilor în nişte ferestre deja aranjate pentru o comutare comodă de la una la alta, însă puteţi face cum doriţi. O primă lectură poate fi făcută liniştit pentru fiecare pagină separat. Cînd însă veţi dori să le aveţi deschise pe toate simultan, varianta pe care o propun e de preferat atît pentru aranjare cît şi pentru uşurinţă.

Jehovah’s Witnesses

Watch Tower Society presidency dispute

Faithful and discreet slave

Jehovah’s Witnesses:

Încă din start aflaţi că sînt raportaţi 7,78 milioane de membri activi, iar pînă la 12 milioane în România sînt numiţi „oameni de bine“, dacă mai sînt numiţi aşa, adică simpatizanţi activi dar încă nebotezaţi, restul pînă la 19 milioane sînt cei cărora li se oferă acele zise „studii gratuite la domiciliu“, ce presupun studierea cu un consacrat a două cărţi din literatura lor, după care cine acceptă este botezat şi trimis la rîndul lui să facă adepţi după aceeaşi metodă. Dacă ai citit pagina «Sub lupa articolului, articolul sub lupă. „Cine are în realitate chemarea cerească“» are sens să tragi legătura „annual Memorial attendence“ (al nouălea rînd din primul paragraf) pe o fereastră nou deschisă a browser-ului pentru a citi şi primele două paragrafe, absolut edificatoare cu privire la cine se împărtăşeşte şi cine nu. Totuşi de aici nu reiese şi limitarea impusă de Martori în 1935! Apoi apare şi „corpul de guvernare“ teocratică, corp care elaborează întreaga „cunoştinţă exactă“ şi stabileşte cine, încotro şi cum se mişcă. Nefiind suficient că au propriile interpretări ale Cuvîntului lui Dumnezeu, au elaborat şi o traducere adaptată înţelegerii, sau mai bine zis neînţelegerii lor, a Sfintei Scripturi, pe care o numesc „Traducerea lumii noi“. În privinţa soluţiei unice pentru toate problemele, e de bun simţ, sînt de acord, dar faptul că ei chiar cred ceea ce mint, nu-l mai pot crede, şi ceea ce au minţit încă de la început este că aşa-zisul Armaghedon este iminent, gata să înceapă în orice clipă, iar ei generoşi vor să salveze lumea. Mă rog, acea parte a lumii dispusă să le asigure lor un „trai pe vătrai“, lipsit de griji şi probleme pînă la moarte, întrucît retragerea din activitate a dictatorilor survine doar prin decesul acestora, iar ei nu fac excepţie.

Aflăm apoi că în 1970 din grupul mişcării de „Studenţi ai Bibliei“ se distinge Charles Taze Russell cel care a înjghebat periodica revistă „Zion’s Watch Tower Tract Society“, devenit cum se va vedea liderul mişcării chiar prin alegere democratică, după moartea căruia, tot prin alegere democratică, preşedinte al Societăţii Watch Tower a devenit nimeni altul decît părintele spiritual al Martorilor lui Iehova, Joseph Franklin Rutherford, care le-a dat atît numele cît şi teocraţia, canalul, ş.c.l. care funcţionează şi acum. Textual ni se mai spune că Rutherford a provocat o adevărată schismă printr-o rupere totală de tradiţiile moştenite de la Russell, iar în 1931 a dat numele de Martori celor care i-au reconfirmat alegerea pentru a deveni distincţi de celelalte grupuscule desprinse dintre Studenţii Bibliei.

Ajungem apoi şi la predicarea din casă-n casă, distribuirea de literatură, îndeosebi „Turnul de veghere“ şi „Treziţi-vă!“, ca şi refuzul de a face armată sau transfuzie de sînge (vezi „npb25Legea singelui.html“). La cîtă armată a introdus Rutherford în mişcare, ce le mai trebuie alta! Oricum „canalul“ îi vrea permanent în serviciul său. Pe lîngă faptul că nu ţin sărbătorile majoritarilor catolici şi ortodocşi, şi cu asta sînt de acord, în argoul lor specific se referă la credinţa lor ca la „adevăr“ şi se consideră ca fiind „în adevăr“. De aici însă apare anomalia lipsei de dragoste faţă de aproapele, manifestată prin limitarea interacţiunii cu restul societăţii care nu le împărtăşeşte credinţa. Că Satan are influenţă, şi încă una foarte puternică, asupra lumii prin duhul lumii a spus-o chiar Domnul, caracterizîndu-l pe Satan ca „dumnezeul veacului acestuia“, ceea ce nu L-a împiedicat, în ciuda criticilor, să-i caute îndeosebi pe cei păcătoşi, trăind în mijlocul lor şi învăţîndu-i adevărul pe care însuşi Tatăl I l-a dat. Evident, ei nu au această forţă spirituală, mulţi dintre ei neştiind să lege nici două cuvinte, chiar dacă pe alte coordonate pot fi foarte vocali. Altora dacă le-ai lua „Turnul de veghere“ şi „Treziţi-vă!“ lăsîndu-i doar cu Biblia doi ani, li s-ar şterge din cap toată „cunoştinţa exactă“. De unde atîta empatie la nişte mercenari pe propriile lovele împinşi permanent de la spate? Cînd alergi după himera speranţei salvării de Armaghedon şi a dobîndirii rapide a vieţii veşnice fără a gusta moartea, mai ai timp să te gîndeşti şi la alţii, sau îi mai poţi vedea altfel de cum ţi-i prezintă cunoştinţa exactă?

Au desigur şi pedepse „în scop disciplinar“ precum excluderea sau separarea. Dar la noi în România, cel puţin în perioada comunistă, aşa-zisa separare a celor inactivi, eu nu am văzut-o să funcţioneze. Oricum se umbla cu limba scoasă după adepţi, îndeosebi bărbaţi. Şi nici excluderea nu funcţiona aşa cum doreau „bătrînii“ lor. Sau unii din „bătrînii“ lor. Eu de exemplu am început studiul Bibliei cu nişte excluşi temporar, fără să am vreun habar de ceea ce se întîmpla. Însă cei pe care i-am cunoscut atunci aveau o calitate umană deosebită, şi chiar prieteni neexcluşi care îi vizitau, în ciuda interdicţiilor Societăţii. Pînă într-o zi cînd o vizită inopinată a unui „bătrîn“ nepoftit a scos la iveală tărăşenia, iar eu am aflat atunci ce se întîmpla. Mai mult, am fost repartizat unei grupe de studiu mai aproape de domiciliul meu din Berceni. Mai tineri, mai dinamici, mai vocali, şi pînă la un punct plăcuţi, dar nimic nu-i perfect. Oricum experienţa mea abia începea. Dar să nu uit, pocăinţa Martorilor faţă de şefi duce la reintegrarea lor în „congregaţie“, ceea ce s-a întîmplat şi cu cei pe care i-am cunoscut mai întîi, devenindu-mi apoi prieteni pînă au aflat că am mărturisit o speranţă interzisă de „cunoştinţa exactă“ în 1935. Prieten am mai fost şi cu alţii care n-au ezitat după botez să-mi întoarcă spatele. Iar după ce au aflat şi ce speranţă mărturiseam eu …, însă eu nu mă căsătorisem cu „robul credincios şi înţelept“ de la Brooklyn, ca atare nici n-a existat vreun divorţ. Pur şi simplu aspiraţiile noastre nu coincid.

Istoria

Fundamentul (1870 - 1916): În 1876 Russell l-a întîlnit pe Nelson H. Barbour şi împreună au elaborat Cartea „Trei lumi“ în care se poate afla printre altele că Dumnezeu avea în vedere diverse perioade de timp la care în schimbul harului Său să „culeagă roade“. În opinia lor în 1874 Domnul Isus s-a întors pe pămînt ca spirit invizibil şi începînd de atunci culege roadele erei creştine pînă în 1914, la sfîrşitul unei perioade de 2520 de ani numită „timpul naţiunilor“, sfîrşit la care Dumnezeu va restabili regatul Său pe pămînt. Exact patruzeci de ani! În 1879 Russell începe să publice revista „Turnul de veghere“ cu acel titlu mai lung în care îşi propune să demonstreze că lumea îşi trăieşte „zilele din urmă“ şi o nouă eră de restaurare a pămîntului şi locuitorilor lui devine iminentă sub regatul invizibil al lui Cristos.

În 1879 adepţii Watch Tower s-au organizat în adunări autonome pentru a studia Biblia pe subiecte. Au fost înfiinţate treizeci de adunări pe care Russell le-a vizitat în 1879 şi 1880 pentru a le furniza formatul recomandat de el pentru conducerea întîlnirilor. Alte adunări au continuat să se formeze în timpul serviciului lui Russell, fiecare din ele rămînînd sub administraţie proprie. Din 1881 societatea Watch Tower a fost prezidată de William Henry Conley iar în 1884 Russell a înregistrat Watch Tower ca societate non-profit pentru a distribui broşuri şi Biblii. Cam prin 1900 Russell a format şi le-a organizat serviciul a mii de „pionieri“ şi „pionieri cu timp integral“, numindu-i şi ca misionari în ţări străine, înfiinţînd de asemenea şi filiale ale societăţii. Aici ori e o eroare ori nu înţeleg eu sensul de „predicatori itineranţi“, oricum nu am avut niciodată atîta timp la dispoziţie, dar numai o sută mi se par puţini. Ştiam ceva de nişte „districte“, „circuite“, dar ăştia nu erau predicatori, erau nişte bătrîni cu experienţă şi o cunoaştere mai adîncă a „adevărurilor adînci“ trimişi să viziteze adunările pentru a le „întări spiritual“, şi desigur a le biciui în vederea atragerii cît mai rapidă de adepţi. Ăştia da, erau mai puţini, şi dacă nu mă înşel chiar subordonaţi direct „corpului de guvernare“!

În 1909 Russell a mutat sediul societăţii Turnul de veghere la Brooklyn, New York, combinînd tipografia şi birourile constituite cu o casă de închinare; reşedinţa voluntarilor găzduiţi în imediata vecinătate a sediului Societăţii a fost numită „Bethel“. El a identificat mişcarea religioasă ca „Studenţii Bibliei“, şi mai formal, pe tipăriturile lor, ca „Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei“. Din 1910, cam 50000 de persoane din lumea largă asociaţi mişcării şi adunările îl realegeau anual pe Russell ca „pastor“ al lor. Russell a murit la 31 octombrie 1916, la vîrsta de 64 de ani cînd se întorcea dintr-un tur de conferinţe.

Reorganizarea (1917 - 1942): În ianuarie 1917, împuternicitul legal al societăţii Watch Tower, Joseph Franklin Rutherford, a fost ales ca următorul preşedinte. Alegerea sa a constituit obiect de dispută, şi membrii Colegiului Director l-au acuzat de acţionare într-o manieră secretă şi autocratică. Divergenţele dintre suporterii şi oponenţii săi au declanşat o fluctuaţie majoră a membrilor pe zece ani înainte. În iunie 1917 el difuzează „The Finished Mystery“ ca al şaptelea volum al seriei „Studies in the Scriptures“ avîndu-l ca autor pe Russell. Cartea, în mare parte scrisă de doi Studenţi ai Bibliei, s-a pretins că ar fi fost o lucrare postumă a lui Russell. În ea se critica puternic clerul catolic şi protestant pentru implicarea creştinilor în Marele Război (primul război mondial). Ca rezultat, directorii societăţii Watch Tower au fost închişi pentru rebeliune sub acuzaţia de acte de spionaj în 1918, iar membrii au fost expuşi violenţei mulţimilor înfuriate. Acuzaţiile împotiva directorilor au fost retrase în 1920.

Rutherford a instituit un control organizaţional centralizat al societăţii Watch Tower. În 1919 el a instituit numirea cîte unui director pentru fiecare adunare, iar un an mai tîrziu toţi membrii au fost instruiţi să-şi raporteze săptămînal activitatea de predicare la sediul Societăţii (raportul de activitate, la noi se dădea lunar, împreună cu „contribuţia benevolă“!). La congresul internaţional ţinut la Cedar Point, Ohio, în septembrie 1922, s-a pus un nou accent pe predicarea din casă-n casă. Uuaaau! Să vedeţi ce urmează după expirarea în 1914 a „timpului Naţiunilor“, văzut şi trăit de Russell care a închis ochii abia în 1916, ca să-şi vadă şi el profeţia ratată. Douăzeci şi cinci de ani ca preşedinte Rutherford a introdus cu regularitate schimbări semnificative dogmatice şi administrative, inclusiv anunţarea în 1920 că patriarhii evrei precum Avraam şi Isaac vor fi înviaţi în 1925, marcînd începutul Mileniului Mesianic (Împărăţia de o mie de ani a lui Cristos)! Aşadar sîntem în al optzeci şi optulea an al Împărăţiei conform acestei profeţii ratate! Decepţionaţi de schimbări, zeci de mii de retrageri au avut loc în prima jumătate a ocupării funcţiei prezidenţiale de Rutherford, ceea ce a condus la configurarea cîtorva organizaţii de Studenţi ai Bibliei independente de societatea Turnul de veghere, din care cele mai multe încă există. Pe la mijlocul lui 1919 cam unul din şapte studenţi ai Bibliei din era Russell au renunţat la asocierea lor cu societatea Watch Tower, şi cam două treimi la sfîrşitul lui 1920.

În 26 iulie 1931, la congresul din Columbus, Ohio, Rutherford a introdus un nume nou al Studenţilor Bibliei, Martorii lui Iehova, bazîndu-se pe Isaia 43.10: „Voi sînteţi martorii Mei, spune Iehova, voi şi Robul Meu pe care L-am ales …“(da, trebuie să spun şi cum e cu Isa.43.10!), nume adoptat prin rezoluţie. Numele a fost ales pentru a deosebi grupul său de Studenţi ai Bibliei de alte grupări independente care au rupt legătura cu Societatea, şi pentru a simboliza provocarea unei noi perspective şi promovarea unor metode de evanghelizare înoitoare. În 1932 Rutherford a eliminat sistemul alegerilor locale a bătrînilor şi în 1938 a introdus ceea ce se cheamă sistem organizaţional „teocratic“ (literal, Dumnezeu guvernează), sub care numirile în adunările de pretutindeni în lume erau făcute de la sediul Brooklyn. Uuaaau! Am „fluierat în biserică“! Cum de mi-am permis? Nici măcar nu mă născusem atunci. Dacă n-ai citit «npb16Sub lupa articolului, articolul sub lupă. „Cine are în realitate chemarea cerească?“», nu poţi înţelege ce spun. Nu acum, ai timp suficient!

Din 1932 s-a învăţat că „turma mică“ a celor 144000 nu vor fi singurii supravieţuitori ai Armaghedonului. Rutherford a explicat că pe lîngă cei 144000 de unşi care vor fi înviaţi sau transferaţi din moarte la viaţă cerească pentru a guverna pămîntul împreună cu Cristos, o clasă separată de membri (ai Societăţii Watch Tower, „organizaţia vizibilă“), „marea mulţime a altor oi“, va trăi în paradisul restaurat pe pămînt; din 1935, noii convertiţi la mişcare au fost consideraţi ca făcînd parte din această clasă, şi se va vedea atît din pagina menţionată mai înainte cît şi din ceea ce va urma, cînd va fi detaliat, că această regulă este încălcată chiar la Brooklyn. De la mijlocul anilor 1930, timpul de început al derulării prezenţei invizibile a lui Cristos, greceşte parousia (în reluare, ca la televizor!), cînd Cristos a fost întronat ca rege, şi începutul „zilelor din urmă“ au fost translatate la 1914. Hocus, phocus, translatatus şarlatanus! Faţă de Russell ăştia nici măcar pînă în ziua de azi nu au alte idei. Aceleaşi fixaţii, mereu alt ambalaj! Şi fac bani într-o demenţă. Din contribuţii benevole! Ce mai rîd alţii de mămăliga noastră, parcă floricelele lor de porumb sînt mai breze? Bagă singuri capul în jug lîngă Statuia Libertăţii! Halal libertate!

La interpretarea Scripturilor dezvoltată de Martori în ale lor publicaţii, au decretat salutul steagului naţional o formă de idolatrie, ceea ce a condus la noi izbucniri de violenţă a mulţimilor şi opoziţia guvernelor în Statele Unite, Canada, Germania şi alte ţări. Călăriţi, prostiţi, bătuţi şi cu banii luaţi! Aşa le trebuie dacă n-au stăpîn şi totuşi caută să aibă.

Totalul membrilor pe mapamond a Martorilor lui Iehova ajunseseră la 113624, alcătuind 5323 de adunări la timpul cînd Rutherford moare în ianuarie 1942.

Dezvoltarea continuă (1942 - prezent): În 1942 a fost numit al treilea preşedinte al Societăţii Watch Tower, Nathan Knorr. Knorr a autorizat o nouă traducere a Bibliei, Traducerea Lumii Noi a Sfintelor Scripturi, a cărei versiune completă a fost distribuită în 1961. El a organizat largi întruniri internaţionale, a instituit pentru membri noi programe de antrenament, şi a extins activitatea misionară şi filialele Societăţii pretutindeni în lume. Preşedinţia lui Knorr a fost de asemenea marcată de o utilizare crescîndă a instrucţiunilor explicite de orientare a Martorilor în stilul lor de viaţă şi comportament, şi o folosire mai mare a procedurilor judiciare congregaţionale în scopul de a obliga la un cod moral strict.

Din 1966 publicaţiile şi congresele Martorilor profeţesc posibilitatea ca Împărăţia de o mie de ani a lui Cristos să înceapă spre sfîrşitul lui 1975 sau imediat după. Normal, cu o asemenea bombonică, sau mărgeluţă de sticlă colorată, cum doriţi, numărul botezaţilor a crescut semnificativ, de la cam 59000 în 1966 la peste 297000 în 1974. În 1975 numărul de membri activi depăşeau două milioane („la plăcinte, înainte“). După ce aşteptările pentru 1975 s-au dovedit greşite, numărul membrilor a continuat să scadă spre sfîrşitul anilor ’70 („la război, înapoi“). Literatura Societăţii nu a stabilit dogmatic 1975 ca an marcant al sfîrşitului, dar în 1980 Watch Tower a acceptat responsabilitatea sa în insuflarea speranţei privitoare la acest an. (Alba, neagra). Da! Prin urmare ceea ce am spus anterior că doar am auzit, iată că se confirmă. Dar eu am auzit chiar că unii au dat în judecată Societatea pentru că şi-au vîndut casele în vederea „sfîrşitului“. Ceea ce n-am înţeles şi nici n-am să înţeleg vreodată este dacă nu mai ai nevoie de casa în care locuieşti, ce mai faci cu banii? Poate că aici e „şpilul“ cu datul în judecată! Să-i fi „donat“ oare Societăţii? Pentru că se ştie, mortul de la groapă nu se mai întoarce!

Birourile bătrînilor şi slujitorilor pastorali au fost restituite adunărilor Martorilor în 1972, cu numirile făcute tot de la sediul central al Societăţii (şi mai tîrziu de la birourile filialelor). În 1986, printr-o revizuire organizaţională majoră, puterea preşedintelui Societăţii Turnul de veghere a fost diminuată, cu o trecere a autorităţii de decizie dogmatică şi organizaţională în mîinile „corpului de guvernare“. Aceste schimbări organizaţionale s-au reflectat şi în utilizarea scrierii cu majuscule a numelui „Martorii lui Iehova“ în publicaţiile lor. Începînd cu moartea lui Knorr în 1977 (şi ăsta a murit la doi ani după 1975 ca să-şi vadă profeţia ratată!), poziţia de preşedinte al Societăţii a fost ocupată de Frederick Franz (1977 - 1992) şi Milton Henshel (1992 - 2000), ambii membri ai „corpului de guvernare“, iar din 2000 de Don A. Adams, nemembru al „corpului de guvernare“.

Organizarea:

Martorii lui Iehova sînt organizaţi într-un aranjament ierarhic pe care liderii o numesc „organizare teocratică“ ceea ce trebuie să reflecte credinţa că ei sînt „organizaţia vizibilă“ a lui Dumnezeu pe pămînt. Organizaţia este condusă de „corpul de guvernare“—un grup format doar din bărbaţi, variind numeric, dar începînd din noiembrie 2012 cuprinde exact opt membri, toţi pretinzînd că fac parte din clasa „unşilor“ cu speranţă cerească—care-şi duc viaţa în sediul central al societăţii Watch Tower din Brooklyn. Nu se fac alegeri pentru membrii acestui grup, noii membri fiind selectaţi de cei deja existenţi. Pînă în 2012, „corpul de guvernare“ s-a descris pe sine însuşi ca „purtător de cuvînt“ reprezentativ al lui Dumnezeu cunoscut ca „servul sau sclavul fidel şi prevăzător“ (aproximativ 10000 de auto-pretinşi „unşi“ dintre Martorii lui Iehova). La mitingul anual din 2012 al Societăţii Turnul de veghere „servul fidel şi prevăzător“ a fost definit ca referindu-se numai la „corpul de guvernare“ (no, că i-a exclus şi pe ceilalţi „pretinşi“, teocratic, desigur)! „Corpul de guvernare“ conduce mai multe birouri responsabile cu funcţii administrative, inclusiv publicarea tipăriturilor, programele de întruniri şi activitatea de evanghelizare. Numeşte toţi membrii filialelor şi „supraveghetorii itineranţi“, după ce au fost recomandaţi de filialele locale, cu supraveghetorii itineranţi se supervizează districtele şi circuitele (ei da, ăştia sînt acei puţini la număr care mă nedumereau fiind descrişi ca predicatori) care sînt în jurisdicţia lor (da, nu se pot băga peste ce nu le-a fost repartizat). Sucursalele numesc bătrînii locali şi slujitorii pastorali, şi pot desemna birourile regionale pentru probleme cum ar fi construcţii de Săli ale Regatului sau catastrofe naturale.

Fiecare adunare are un corp desemnat de bătrîni neretribuiţi (dacă spun ei!) şi slujitori pastorali. Bătrînii întreţin responsabilitatea generală pentru guvernarea adunărilor, programează orele întîlnirilor, selectează vorbitorii şi conducătorii întrunirilor (de studiu), dirijează activitatea de mărturie publică, şi crează „birouri judecătoreşti“ pentru acţiuni de investigare şi decizie disciplinară pentru cazurile de implicare sexuală adulterină sau abateri dogmatice. Noii bătrîni sînt numiţi de filiale la recomandarea bătrînilor deja existenţi. Slujitorii pastorali—numiţi în aceeaşi manieră ca şi bătrînii—îndeplinesc sarcini pastorale şi de asistenţă, dar pot de asemenea să predea „cunoştinţa exactă“ şi să prezideze întruniri. Martorii nu folosesc cuvîntul bătrîn ca un titlu ce poate semnifica o disociere formală între clerici şi laici, totuşi bătrînii pot sluji unele privilegii ecleziastice cum ar fi mărturisirea păcatelor.

Botezul este pasul crucial cerut de Martori pentru a deveni un Martor al lui Iehova „cu acte în regulă“. Martorii nu practică botezul copiilor mici (nici nu le-ar fi de folos, nu pot fi trimişi „în lucrare“, nu pot plăti „contribuţii benevole“ etc., dar este corect aşa!), iar botezul anterior în alte confesiuni nu este acceptat (substratul constă în faptul că este luat ca un jurămînt de fidelitate faţă de Societatea Turnul de veghere de la Brooklyn!). Aici este într-adevăr o problemă pe care am tratat-o pe larg; botezul este unic, un legămînt veşnic cu Tatăl, prin Fiul, în numele Duhului Sfînt. Oamenii îţi pot lua boii de la bicicletă, dar cu Dumnezeu nu te poţi juca de-a „îmi iau jucăriile şi plec“! Ooo! Chiar nu pot să cred ce spun ăştia mai departe! Tocmai ei care se joacă de-a profeţiile, toate ratate. Mmmda! Trecerea individuală prin actul botezului trebuie afirmată public ca dedicare iar cel botezat se identifică pe sine „ca unul dintre Martorii lui Iehova asociat cu organizaţia condusă de Spiritul lui Dumnezeu“, totuşi publicaţiile Martorilor spun că botezul simbolizează dedicarea personală lui Dumnezeu şi nu „unui om, serviciu sau organizaţie“. Fină observaţie! Spun ei, dar în alte publicaţii, că aşa se „dau cotite“ explicaţiile „cunoştinţei exacte“, prin distanţă sau prin formulări evazive care evită asocierea unor termeni ce ar putea trezi suspiciuni. Cel care a scris aceste rînduri chiar cunoaşte foarte bine semnificaţia botezului şi remarcă exact, dar exact, duplicitatea celor cu coarne de miel şi discurs de balaur, care „una cîntă, alta dansează“! Ei, da, publicaţiile Societăţii Watch Tower accentuează necesitatea ca membrii să fie supuşi şi loiali lui Iehova şi „organizaţiei Sale“, condiţionînd primirea graţiei divine de a supravieţui Armaghedonul doar pentru indivizii care rămîn parte a acestei organizaţii. Vai de curul lor, vorba lui Grigore Moisil „laudă-te acasă că Moisil te-a pupat pe cur că ăsta nu e cap“. Nu există o percepere de zeciuială sau colecte (chete); fondurile pentru toate activităţile organizaţiei provin din contribuţii benevole, în primul rînd de la membri, în al doilea de la simpatizanţi, ca să fie clar ce însemnă în primul rînd. Ei, nu există, dar se practică, cel puţin la noi. Ultima Cină la care m-am împărtăşit s-a desfăşurat la Sala Polivalentă. Nici nu m-am dus pentru altceva! O tinerică s-a apropiat de mine şi m-a întrebat din ce habar n-am ce fac parte. N-am înţeles din ce anume, discuţia fiind retezată scurt de un semn făcut din spatele meu, un soi de „lasă-l tu, că-i dus cu capul“. Sigur că nu mai făceam demult parte din nu ştiu ce, dar dacă tot am fost invitat, n-am refuzat invitaţia. După terminarea Cinei unii dintre „bătrînii“ pe care-i cunoşteam dădeau din colţ în colţ că nu s-a plătit chiria Sălii integral fiindcă n-au ajuns banii adunaţi. Şi astfel am participat şi eu la cheta organizată instant pentru completarea sumei, dacă s-a completat. Oricum nu puteam să plec ca un nesimţit că eu chiar nu dădusem nimic înainte. Deci se mai practică uneori!

Credinţe

Sursele dogmaticii: Martorii lui Iehova susţin, poate unii chiar cred, că religia lor este o restaurare a „creştinismului“ din primul secol. Dogmatica Martorilor este stabilită prin „corpul de guvernare“, care preia responsabilitatea interpretării şi aplicării scripturii. Societatea Turnul de veghere nu exprimă o singură şi simplu de înţeles „mărturie de credinţă“, ci preferă să exprime poziţia dogmatică într-o varietate de forme în publicaţiile lor. Publicaţiile lor învaţă că schimbările dogmatice şi rafinările (prelucrări ale aceloraşi idei, ambalate altfel, nu schimbă nimic, alte făcăleţe, aceeaşi mămăligă) rezultă dintr-un proces progresiv de descoperire, în care Dumnezeu descoperă treptat voia şi scopul Său, iar această instruire provine din aplicarea raţiunii şi studiului (mai degrabă studiului raţional), sub îndrumarea Spiritului Sfînt, şi sub conducerea lui Isus Cristos şi a îngerilor. Ei, cum e? O armată întreagă în slujba cîtorva „făcăleţe“, mereu rămase în semiîntuneric! Dacă mîine ar veni Armaghedonul şi mîine ar fi peste o mie sau zece mii de ani, pe ăştia tot nepregătiţi i-ar prinde. Şi ei îi salvează de urgenţă pe alţii într-o veselie! Ei, am ajuns şi la „deep truths“! Învăţătura Societăţii Watch Tower spune de asemenea că membrii „corpului de guvernare“ sînt ajutaţi de Spiritul Sfînt să discearnă „deep truths“, care ar putea fi tradus prin „adevăruri complete, profunde, serioase“ sau „exactităţi adînci, profunde, serioase“ dacă eşti de formaţie laică tehnică, ori „adevăruri secrete, misterioase, greu de pătruns, de priceput“, adevăruri supuse examinării şi discutării de întregul corp de guvernare, adică democratic, înainte de luarea deciziilor dogmatice, adică teocratice. Păi, teocraţie fără democraţie!? Dacă ar fi real, o exprimare mai potrivită ar fi „deep in knowledge“ sau cunoştinţe profunde, temeinice, dar cum nu este, cea mai potrivită expresie pentru ei ar fi „deep play“, joc pe mize mari. Siiigur, siiigur, liderii religioşi tăgăduind inspiraţia divină şi infailibilitatea cunoştinţei exacte, spun că le este furnizată „o orientare divină“, „orientare“ ca la homosexuali, totuşi învăţătura lor este descrisă ca fiind „bazată pe Cuvîntul lui Dumnezeu în acest fel … nefiind de la oameni, ci de la Dumnezeu“. Ei, ori v-a pus de tot creierii pe moaţe această „alba-neagră“ a orientării băgîndu-vă total în ceaţă, ori v-a lămurit deplin cum e cu „cunoştinţa exactă“! Eu sper că v-aţi lămurit deplin cu ce pomadă sînt unşi aceşti nefericiţi frustraţi ai sorţii pe care singuri şi-o fac!

Întregul canon protestant al Scripturii consideră Cuvîntul lui Dumnezeu inspirat şi infailibil (nesupus greşelii). Martorii lui Iehova consideră Biblia ca fiind de o acurateţe ştiinţifică şi istorică demnă de toată încrederea, dar o interpretează în cea mai mare măsură literal, acceptînd părţi din ea ca fiind simbolice. Ei consideră Biblia ca autoritate decisivă pentru toate credinţele lor, deşi în studiile etnografice ale sociologului Andrew Holden despre religie se concluzionează că declaraţiile corpului de guvernare, pe toată întinderea publicaţiilor Societăţii Watch Tower, deplasează aproape în întregime adevărata importanţă a Bibliei. Este recomandată frecvent citirea cu regularitate a Bibliei; Martorilor le este interzisă formularea de contribuţii dogmatice sau „idei personale“ obţinute prin cercetarea Bibliei independent de publicaţiile societăţii Turnul de veghere, şi atrag atenţia preventiv asupra citirii în particular a literaturii religioase de altă provenienţă. Adepţilor li s-a spus să aibă „deplină încredere“ în liderii grupării, evitînd scepticismul în legătură cu ceea ce a predat ca învăţătură literatura societăţii Turnul de veghere, şi „să nu pledeze sau insiste pe opinii personale ori să se refugieze în idei particulare provenite din înţelegerea Bibliei“. Religia nu asigură membrilor criticarea sau contribuirea la învăţăturile oficiale, ci toţi Martorii trebuie să rămînă credincioşi dogmelor oficiale şi cerinţelor organizaţionale.

Nu pot să cred, nici să înţeleg! Fraţilor, v-am pus originalul la dispoziţie, vă rog nu trageţi în pianist! Un original care indică amănunţit sursele prin simple trimiteri, trimiteri cu citate evidenţiate ori pur şi simplu sub formă de legături la alte pagini. Sau eu sînt dus cu pluta ori ăştia nu au nici un leac! Să ţi se spună în faţă că trebuie să fii prost şi obedient în ciuda evidenţelor, pentru a nu fi excomunicat şi să te fure astfel Armaghedonu’ uite-l nu e, şi încă să-i mai şi plăteşti pentru asta, eu chiar nu pot înţelege. Cine vrea să citească şi mai departe, e liber. Mie nu-mi mai trebuie! Trecem la următorul subiect.

Watch Tower Society presidency dispute (1917):

În 1917 s-a iscat o dispută în legătură cu liderul Societăţii Turnul de veghere ca urmare a morţii preşedintelui în funcţie al societăţii Charles Taze Russell şi alegerii consilierului juridic Joseph Franklin Rutherford ca succesor al lui Russell. Un conflict violent s-a declanşat între Rutherford şi patru dintre cei şapte directori ai Societăţii, care l-au acuzat de comportament autocratic şi au urmărit să-i diminueze puterile. Rutherford a pretins că directorii disidenţi au format o conspiraţie pentru a prelua în forţă controlul Societăţii şi a reuşit să înfrîngă provocarea cîştigînd o părere favorabilă prin care cei patru oponenţi ai lui nu au mai fost juridic realeşi. Ulterior el i-a înlocuit cu patru directori noi care-l simpatizau. Ceva mai tîrziu cei patru directori înlăturaţi au cîştigat 12 opinii favorabile prin care acţiunile lui Rutherford au fost calificate „pe de-a-ntregul ilegale“. Criza liderilor a divizat comunitatea Studenţilor Bibliei şi a contribuit la pierderea unei şeptimi din adepţii Watch Tower în 1919.

Originile disputei: Preşedintele societăţii Watch Tower C.T. Russell a murit pe 31 octombrie 1916 în Pampa, Texas, traversînd ţara în timpul unei călătorii de predicare. În 6 ianuarie 1917 Joseph Rutherford, în vîrstă de patruzeci şi şapte de ani, a fost ales preşedinte al Societăţii W.T., fără opoziţie, la un congres în Pittsburgh. Curînd a urmat controversa. Autorul Tony Wills declară că nominalizările au fost suspendate o dată ce a fost nominalizat Rutherford, pentru a preveni votarea altor candidaţi, şi în cîteva luni Rutherford şi-a dat seama că are nevoie el însuşi să se apere împotriva zvonurilor venite din interiorul Bethel-ului din Brooklyn că ar fi utilizat „metode politice“ pentru a-şi asigura alegerea. În primul dintr-o serie de pamflete despre opoziţie, Rutherford le-a spus Studenţilor Bibliei: „Nu există vreo persoană pe pămînt care să poată spune cu adevărat că eu i-am cerut vreodată direct sau indirect să voteze pentru mine“. În iunie, disputa în jurul alegerii lui Rutherford ca preşedinte a intrat în ceea ce el a numit o „furtună“ care a rupt Societatea W. T. (W.T.S. de aici înainte) pentru restul anului 1917.

În ianuarie 1917 pelerinul Bethel (probabil supraveghetor de circuit sau district) Paul S. L. Johnson a fost trimis în Anglia cu dispoziţia de a inspecta gestionarea şi situaţia financiară din trustul filialei londoneze a W.T.S. El a demis doi administratori ai trustului, a acaparat fondurile lor şi a încercat să reorganizeze corpul. Rutherford—care s-a încredinţat că pe Johnson l-au înebunit suferinţele amăgirilor religioase—a ordonat rechemarea acestuia la New York spre sfîrşitul lui februarie, însă Johnson a refuzat şi a declarat că este răspunzător numai în faţa întregului departament al directorilor. Cînd în sfîrşit s-a reîntors la New York şi şi-a cerut scuze familiei Bethel pentru excesele sale în Londra, Johnson a devenit animatorul unei mişcări împotriva lui Rutherford prin patru din cei şapte directori ai W.T.S.

Ca rezultat printr-o nouă hotărîre adoptată în ianuarie atît la congresul din Pittsburgh cît şi în departamentul directorilor, s-a stabilit că preşedintele trebuie să fie înalt demnitar executiv şi administrator general al W.T.S., dîndu-i-se întreaga responsabilitate a afacerilor pe mapamond. Opiniile pe marginea necesităţii hotărîrii adoptate au condus la o scindare tăioasă. Rutherford ca preşedinte a întreţinut, ca şi Russell acţionînd întotdeauna ca administrator, Societatea, iar din ianuarie prin cele şase voturi ale acţionarilor s-a ratificat hotărîrea care atesta aşteptările lor, acest proces continuînd şi pentru succesorul său. El a declarat că ceea ce contează este eficienţa, spunînd totodată că în lucrul pentru W.T.S. „specificitatea pretinde conducerea printr-o singură minte“. Studentul în Biblie Francis McGee, un avocat şi adjunct la New Jersey Attorney-General (magistrat superior în New Jersey) a răspus: „Tocmai ăsta este fondul problemei. El a spus că nu poate fi decît o singură minte“. În iunie patru membri ai departamentului—Robert H. Hirsh, Alfred I. Ritchie, Isaac F. Hoskins şi James D. Wright—au decis să-şi recunoască eroarea de a credita puterile administrative ale lui Rutherford. Ei au declarat că Rutherford a devenit autocratic prin refuzul de a menţine deschise registrele pentru scrutinul la preşedenţia W.T.S. şi n-a oferit lui Johnson o audiere corectă asupra acţiunilor lui în Londra.

La o întrunire a departamentului pe 20 iunie, Hirsh a prezentat o rezoluţie de revocare a noii hotărîri şi redefinire a puterilor administrative ale preşedintelui, însă un vot a fost amînat cu o lună după obiecţiile energice ale lui Rutherford. O săptămînă mai tîrziu patru dintre directori au cerut o întrunire imediată a departamentului pentru a verifica informaţiile despre fondurile financiare ale Societăţii. Rutherford a refuzat întrunirea, declarînd mai tîrziu că a detectat o conspiraţie (cu mintea lui unică!!!) între Johnson şi cei patru directori cu scopul de-a acapara controlul asupra societăţii (controlul lui era mai bun, că era unic!!!), la fel cum i-a acordat el credit lui Johnson cînd şi-a încercat norocul în Marea Britanie (probabil că era şi un foarte bun jucător de cărţi întrucît a intuit foarte bine ce „carte“ trebuie să joace).

În cîteva săptămîni Rutherford a cîştigat o opinie favorabilă din partea breslei avocăţeşti a Philadelphiei care printr-un articol de decret al W.T.S. a hotărît că directorii săi au fost aleşi pe viaţă contrar legilor din Pennsylvania, şi că toţi directorii prin efectul legii trebuiesc realeşi anual. Părerea favorabilă juridic a stabilit că deoarece la întrunirea din ianuarie a celor şase acţionari au fost aleşi doar trei membri ai biroului—Rutherford, finanţistul şef Van Amburgh şi vicepreşedintele Andrew N. Pierson— ceilalţi patru membri rămaşi ai departamentului, care s-au alăturat mai înainte de 1904 şi nu s-au prezentat la realegeri, nu mai au statut legal de directori ai Societăţii. Chiar Hirsh, care a fost numit la departament în 29 martie 1917 ca urmare a demisiei lui Henry C. Rockwell, a fost înştiinţat că nu are statut legal deoarece numirea lui a avut loc în New York mai tîrziu decît Allegheny, ca cerinţă legală. Rutherford a declarat că a avut cunoştinţă de aceste fapte începînd din 1909 şi i le-a comunicat lui Russell cu mai multe ocazii.

Pe 12 iulie, Rutherford s-a deplasat la Pittsburgh şi şi-a exercitat dreptul prin decret al Societăţii de a completa cele patru posturi declarate vacante ale departamentului, numindu-i ca directori pe A. H. Macmillan şi studenţii Bibliei din Pennsylvania W. E. Spill, J. A. Bohnet şi George H. Fisher. Rutherford a iniţiat o întrunire a noului departament pe 17 iulie, unde directorii au votat o rezoluţie exprimînd „aprobarea din inimă“ a acţiunilor preşedintelui lor şi afirmînd că este „omul pe care Dumnezeu l-a ales să poarte munca rămasă încă de făcut“. Pe 31 iulie el a convocat o întrunire a People’s Pulpit Association (Asociaţia predicatorilor), o filială a W.T.S. încorporată în New York, pentru a-i exclude pe Hirsh şi Hoskins din poziţiile ocupate ca directori, consecinţă a opoziţiei lor la munca Asociaţiei. Cînd rezoluţia a eşuat în obţinerea majorităţii, Rutherford şi-a exercitat împuternicirile date de acţionari la precedenta întrunire anuală din ianuarie la New York, pentru a se asigura de expulzarea lor. Pe 1 august W.T.S. a publicat un jurnal în 24 de pagini, Harvest Siftings (cernerea secerişului), subtitrînd „Diavolul a încercat din nou să dezbine Societatea“, în care Rutherford a prezentat propria versiune—ca şi în cartea care explică împlinirea profeţiilor din Apocalipsă asupra lui şi a altora cînd au fost închişi în urma publicării acelei „postume aparţinînd lui Russell“—a evenimentelor şi a explicat de ce a numit noii membri ai departamentului directorilor.

O lună mai tîrziu cei patru directori care au fost daţi afară au răspuns cu o autofinanţată dovedire a netemeiniciei declaraţiilor lui Rutherford. Publicaţia Light After Darkness (lumină după întuneric) conţinea o scrisoare a lui Pierson datată 26 iulie, în care vicepreşedintele a declarat că el cunoştea garnitura de rezervă a vechiului departament. Deşi el crede că ambele părţi ale conflictului au afişat „o măsură a greşelilor“, Pierson a decis că Rutherford a greşit prin numirea noilor directori. Publicaţia directorilor înlăturaţi a disputat legalitatea expulzării lor, statuînd că articolul legii din Pennsylvania de interzicere a rămînerii pe viaţă a membrilor departamentului, fiind doar recent introdus nu poate avea efect retroactiv—ei uite de aia rataţii din societatea reală cîştigă atunci cînd au de a face doar cu „guguştucii“ din astfel de grupări eterogene în care fiecare caută să se supraevalueze în dauna celorlalţi, fără a avea merite reale, dar mult, foarte mult teren favorabil ambiţiilor lor nedeclarate, dar insistent urmărite! În lumea reală astfel de ipochimeni sînt mult mai repede reperaţi şi li se dă arama de ţuţări pe faţă, doar într-o grupare religioasă cu un pronunţat caracter sectar ei putîndu-se realiza şi lăsa amprente adînci chiar la nivelul unei sute de ani. Am depistat acest soi de comportament chiar şi aici în România la unii care-şi caută propria slavă, de aceea mi-am permis adăugarea acestui foarte lung comentariu pentru care îmi cer totuşi scuze, însă am facilitat reluarea frazei originale şi deci a ideii prin modul de marcare a textului—, dispensînd corporaţiile existente de la acest statut. De asemenea ei au declarat că statutul W.T.S. permite doar directorilor să fie aleşi ca demnitari, şi prin urmare alegerea lui Rutherford, Van Amburgh şi Pierson ca demnitari a fost nulă de drept deoarece niciunul din ei nu fusese direcor în ianuarie. Informarea lor pentru unii dintre jurişti, au spus ei, a fost că parcursul lui Rutherford a fost „în întregime ilegal“.

Publicaţia ex-directorilor a declarat că Rutherford a cerut tuturor lucrătorilor de la Bethel să semneze o petiţie de sprijin pentru el şi dezavuare a directorilor fondatori, sub ameninţarea concedierii oricui va refuza să semneze. Unii dintre lucrători s-au plîns că au semnat sub constrîngere; s-a declarat că mai mult de treizeci şi cinci de membri ai familiei Bethel au fost forţaţi să demisioneze pentru că nu l-au susţinut pe Rutherford în timpul „imperiului terorii“ impus de el. Rutherford a negat că ar fi forţat pe cei care au refuzat semnarea scrisorii. În ciuda încercării lui Pierson de a împăca cele două grupuri, directorii fondatori au părăsit sediul Brooklyn pe 8 august.

Realegerea lui Rutherford şi consecinţe neplăcute: Publicaţiile au continuat totuşi şi după 1917, cu Rutherford de-o parte şi Johnson împreună cu cei patru directori expulzaţi de cealaltă, fiecare acuzîndu-şi oponenţii de grosolană lipsă de reprezentare încercîndu-se uzurparea autorităţii. Controversa a fracturat armonia mişcării Studenţilor Bibliei şi multe adunări s-au despărţit în grupuri opozante loiale lui Rutherford sau celor care au fost expulzaţi.

Cei patru membri expulzaţi ai departamentului au făcut o ultimă încercare de a-l răsturna pe Rutherford, declarînd că deşi are în spate majoritatea acţionarilor puternici, îi lipseşte suportul mişcării Studenţilor Bibliei în general. În conseciţă ei au apelat la un vot democratic al tuturor Studenţilor Biblei. Rutherford a scris în octombrie, „N-am urmărit alegerea demnităţii de Preşedinte, şi nu urmăresc realegerea. Dumnezeu are puterea să fie prezent la toate treburile Lui“ (foarte abil acest joc! Încă o dată foarte abil)! Apoi în decembrie 1918 el a fost din nou mai şmecher decît oponenţii lui şi a organizat un referendum pentru toţi Studenţii Bibliei şi susţinătorii abonaţi la Watch Tower, cu o lună înainte de congresul anual de la Pittsburgh. Deşi fără caracter de obligativitate, voturile au fost numărate în mai mult de 800 adunări din Statele Unite, obţinînd pentru Rutherford un procentaj de 95 pentru funcţia de preşedinte. Oponenţii lui s-au regăsit pe locurile 10, 11, 12, şi 13 în listele viitorilor posibili directori, cu cea mai mare susţinere acordată lui Rutherford şi celorlalţi actuali la vremea aceea şase directori. Pe 5 ianuarie 1918 Rutherford reîntors la birou a recepţionat 194106 voturi ale acţionarilor. Hirsh a primit 23198 voturi—cel mai mare cuantum al ex-directorilor— plasîndu-se pe locul zece. O rezoluţie a fost de urgenţă adoptată prin care i se cerea lui Hirsh demisia din biroul editorial.

La congres Rutherford a adus la cunoştinţă că şi-a dat pe deplin seama că a făcut multe greşeli. Pe la mijlocul lui 1919 cam unul din şapte Studenţi ai Bibliei mai degrabă l-au refuzat decît l-au acceptat de conducător, şi cam 25% prin 1928 au format diverse grupări cum ar fi Standfast Movement, the Layman’s Home Missionary Movement, the Down Bible Students Association, the Pastoral Bible Institute, the Elijah Voice Movement şi the Eagle Society.

Mai tîrziu o revistă Turnul de veghere a descris ca rezultat al disputei liderilor W.T.S. ca o extirpare a „unei clase insubordonate răsculată împotriva căilor lui Dumnezeu“ înainte de inspectarea Domnului Isus Cristos şi aprobarea unei „clase a sclavului fidel şi prevăzător“ în 1918. Ei, uite-aşa se scrie „cunoştinţa exactă“ sub pretenţia „orientării divine“, după ce mai întîi şi-au spart capetele şi şi-au bumbăcit şezuturile!

Sclavul fidel şi prevăzător

„Sclavul fidel şi prevăzător“ este expresia folosită de Martori ca descriere religioasă a „corpului de guvernare“ în rolul său de conducător dogmatic şi pedagogic ca sursă a învăţăturilor pe care le predau. Grupul este descris ca o „clasă“ de creştini „unşi“ care acţionează sub controlul direct al lui Isus Cristos pentru a exercita autoritatea predării învăţăturilor în toate chestiunile ce aparţin de dogmatică şi articole de credinţă.

Conceptul este dogma centrală a sistemului de credinţă al Martorilor şi se bazează pe propria lor interpretare a parabolei robului credincios şi înţelept din Matei 24.45–47, Marcu 13.34–37 şi Luca 12.35–48.

Dogma a suferit unele schimbări majore de cînd a fost formulată în 1881 de C.T. Russell, fondatorul mişcării Studenţilor Bibliei. Russell a aplicat-o iniţial „bisericii“—„turma mică“ a celor 144000 care vor merge la cer—dar cinci ani mai tîrziu a explicat că a fost de fapt o individualitate care a acţionat în calitate de canal unic, exclusiv sau purtător de cuvînt al lui Cristos, preparînd „hrana spirituală“ sau noile adevăruri pentru cei de-ai casei lui Dumnezeu. În consecinţă Studenţii Bibliei l-au considerat pe Russell ca „robul credincios şi înţelept“ din parabolă. În 1927 W.T.S. a anunţat că „robul“ n-a fost de fapt o singură persoană, ci a fost format din întreg corpul de creştini credincioşi unşi de Spirit; în 2010 acest grup număra cam 11000 de Martori pe întreg pămîntul (cîţi ani au aceştia care în 1935 ar fi trebuit să aibă măcar 20-25 de ani?). În 2012 Societatea a anunţat o „ajustare“ a acestei dogme, explicînd că sclavul a fost înţeles acum ca fiind sinonim cu întreg corpul de guvernare, un mic grup de bătrîni unşi servind religia la sediul central mondial. Anunţul a înregistrat de asemenea o altă schimbare în credinţa despre timpul cînd clasa sclavului a fost desemnată de Cristos: s-a spus că acest fapt a avut loc în 1919 mai degrabă decît în timpurile apostolice, cum se crezuse anterior. Uite popa, nu e popa! Deci totuşi se crezuse anterior! Păi şi dacă tot studiază Biblia pe subiecte, nu ştiau că „de la cel ce n-are se va lua şi ce are“, sau mai degrabă va pierde ce-a avut, iar în „casa curăţită“ şi dracului îi place şi „mai aduce cu el alte şapte duhuri şi mai rele şi astfel starea de pe urmă a celui ce serveşte de reşedinţă, devine şi mai rea“? Acum înţeleg eu de ce în America, unii îşi scriu pe garduri anunţuri precum „cîinii noştri nu muşcă decît Martori ai lui Iehova“! Şi degeaba se mai plîng apoi la autorităţile oficiale, democratice, de discriminare! Păi cu astfel de echilibristică „de la beat cîrciumă viu, merg pe gard, de drum mă ţiu“, la ce se mai aşteaptă? La primiri pe covorul roşu, cu flori şi muzică?

Rolul sclavului fidel şi prevăzător: Publicaţiile W.T.S. învaţă că Isus foloseşte sclavul fidel şi prevăzător „pentru a publica informaţii despre împlinirea profeţiilor biblice şi pentru a da uneori direcţii de aplicare a principiilor biblice în viaţa de zi cu zi“ ca unic mijloc de comunicare a mesajului lui Dumnezeu umanităţii. Sclavul este referit şi ca „profet“ al lui Dumnezeu sau „canal“, şi se declară furnizorul conducerii şi orientării „divine“. Martorii lui Iehova au spus că supravieţuirea lor prin Armaghedon depinde de ataşamentul şi supunerea faţă de clasa sclavului.

Membrii corpului de guvernare au spus că ei acţionează în rolul clasei sclavului fidel şi prevăzător cînd vin cu decizii dogmatice, activităţi şi supravegherea Martorilor la nivel mondial, inclusiv numirile în poziţii de responsabilitate.

Originea şi istoria: Parabola pe care Martorii îşi fundamentează dogma lor despre „sclavul fidel şi prevăzător“, este extrasă din King James Version, unde se poate citi: „Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpînul său peste slugile sale, ca să le dea hrana la vremea cuvenită? Binecuvîntat este acest servitor pe care stăpînul său la venirea sa îl va găsi făcînd aşa. Adevărat vă spun că îl va pune peste toate bunurile sale“.

Publicaţiile W.T.S. pretind că Isus Cristos, „stăpînul“ din parabolă, s-a întors cu putere regală în 1914 şi la această dată şi-a identificat aceşti asociaţi cu W.T.B. and T.S. ca unicul grup care şi-a alimentat întotdeauna cu credinţă însoţitorii. (Publicaţiile mai vechi asociază o altă dată acestui eveniment. Data la care Cristos a făcut inspecţia a fost mai întîi identificată ca fiind 1919, totuşi publicaţiile au sugerat de asemenea că grupul lui Russell a trecut testul destoiniciei patruzeci de ani mai înainte, folosind Turnul de veghere ca metodă principală de răspîndire a adevărurilor biblice din 1879—corectă şi pertinentă observaţia!). Cristos, în împlinirea parabolei, ulterior a desemnat creştinii unşi asociaţi cu W.T.S. ca „aparţinîndu-i pretutindeni“. „Apartenenţa“ s-a spus că include astăzi Martorii lui Iehova din sediul central de la Brooklyn, filiale, Sălile regatului şi Sălile de întruniri de pe întreg pămîntul tot aşa ca şi „marea mulţime“ a Martorilor lui Iehova. Hopa, hopa, uite popa, nu e popa!

Dezvoltarea dogmei:

Patru, patru, ca la teatru! Cînd am spus la început că sînt şocant şi nesuferit nu mi-am putut imagina că sînt chiar în halul ăsta! O, Doamne, scuze că-i bulversez în acest mod pe bieţii oameni. Toţi domnule, chiar toţi sînteţi „servul fidel şi prevăzător“? I’m sorry, acum înţeleg interesul foarte crescut pentru pagina „Robul înţelept şi credincios“, precum şi şocul provocat unora mai tinerei care nu cunosc evoluţia dezvoltării acestei dogme a „sclavului fidel şi prevăzător“. Măi Gabi Negroiu, Mihăiţă Topan, Tică, Ioniţă şi alţii, chiar am „slăbit spiritual“ în ultimul hal dacă nu m-am ţinut de dezvoltarea „cunoştinţei exacte“. Da’ am slăbit rău de tot mă’ fraţilor! Rău, rău, de tot! Cum de vă pierdeţi vremea citind ce scriu eu? Sau poate nu voi sînteţi cei care citiţi! Acum înţeleg ce voia să spună Mariana din Jilava care s-a botezat o dată cu mine în Sabar, cînd mi-a zis „păi tu numai «Uniţi în închinarea adusă singurului Dumnezeu adevărat» citeşti?“ Ei, uite-aşa sînt eu, Mariano, mai conservator, mai căpos! Da’ tu în afară de citirea literaturii „de la Societate“ îţi mai arunci din cînd în cînd cîte un ochi şi prin Biblie? Şi asta nu doar ca să-ţi impresionezi „oamenii de bine“, care poate că te ascultă cu gura căscată! Ştii care este una dintre nedumeririle mele cele mai mari? Şi poate acum că tot ai fost înaintată în grad poate-mi dai şi mie o mînă de ajutor să înţeleg ceva! Armaghedonul ca parte a sfîrşitului veacului va fi o confruntare armată! Dacă tot refuzau tinerii voştri satisfacerea stagiului militar, că acum nu se mai pune problema, de ce tot bateţi voi apa în piuă cu Armaghedonul?
Mi se pare mie sau la nici patru luni de cînd site-ul a devenit disponibil, disponibil dar nu şi imediat cunoscut, cineva şi-a pierdut răbdarea şi vrea să verifice soluţia cîştigului partidei de şah dintre Mateeva şi Nona Gaprinaşvili! De ce atîta grabă? Nu cumva eşti chiar tu Viorele (Vlad Viorel)? Poate chiar crezi că m-ai prins cu ocaua mică şi le poţi demonstra altor frăţiori că „sînt dus cu capul“! În cazul ăsta chiar vei avea surpriza să constaţi că între timp, de cînd m-ai bătut tu, am mai învăţat şi eu cîte ceva, chiar aşa dus cu capul! Nu că aş fi vreun Kasparov sau tînărul acela care l-a depăşit la punctajul Elo chiar înainte să devină campion mondial, dar am muncit mult, chiar foarte mult, la această analiză, şi evident mai întîi am fost pus pe o cale greşită! Desigur fără ceas de control, arbitru, ori imposibilitatea de a muta piesele pe tablă şi a relua o poziţie pînă la deplina lămurire. Eu dacă am prezentat doar sursa şi poziţia de final rezultată după mutarea de mat, şi am invitat la căutarea pe cont propriu a soluţiei, nu am făcut-o întîmplător. Pur şi simplu am dorit să sugerez într-o manieră concretă, vizibilă, că aceeaşi imagine, şi aici am avut în vedere imaginea Cuvîntului EVANGHELIEI lui Dumnezeu prin Isus Cristos, privită fie de persoane diferite fie de aceeaşi persoană după încercări repetate, poate conduce la imagini diferite prin puncte de vedere diferite, însă rezultatul final este cel care contează şi decide ce punct de vedere şi strădanie în acord, au avut cîştig de cauză. În plus am dorit să arăt valoarea sacrificiului în dobîndirea unei poziţii favorabile, acţiunea energică şi oportună, fără amînare sau ezitare, ca şi acceptarea ajutorului venit de Undeva, de la Cineva, atunci cînd singur, pe cont propriu, nu izbuteşti, deşi simţi că se poate, chiar dacă iniţial ai fost pus pe o cale greşită. Şahul e doar un joc, dar se pot învăţa foarte multe din el. Tu pînă acum ce-ai învăţat? … Mdaa, ei hai să traduc şi ultimele două paragrafe ale acestui subtitlu de articol.

O serie de cuvîntări la a 128-a întrunire anuală a W.T.S. la 6 octombrie 2012 în New Jersey au evidenţiat multe schimbări ale dogmei despre identitatea „sclavului“. Raportul Societăţii cu privire la miting au evidenţiat susţinerea concluziei că „servul fidel şi prevăzător“ au fost identificaţi ca fiind cei găsiţi în serviciu în 1919. Acest sclav este un grup mic, compozit de fraţi unşi servind la sediul central mondial în timpul prezenţei lui Cristos direct implicaţi în pregătirea şi distribuirea hranei spirituale. Atunci cînd acest grup lucra împreună cu corpul de guvernare, ei acţionau ca „sclav fidel şi prevăzător“. Raportul susţine că sclavul „logic“ (?!!! iar o logică fără conţinut!) trebuia să apară după ce prezenţa lui Cristos a început în 1914. Asta-i logica copil a logicii părinte C.T.Russell!

Schimbările dogmatice redefinesc de asemenea „servitorul“ din parabolă —anterior identificat ca anumiţi Martori „unşi“—ca fiind toţi Martorii lui Iehova.
Ei, şi uite-aşa se instalează pacea şi liniştea în tabăra Martorilor, şi toată lumea este mulţumită! Mai ştiţi reclama aia cu marmota care învelea ciocolata în staniol?

*     *     *

Nu pot să trec peste anumite observaţii care îşi găsesc un loc foarte potrivit aici. Rutherford, părintele spiritual al Martorilor lui Iehova şi deţinătorul centurii de campion în urma meciului cu ceilalţi directori ai departamentului de conducere a W.T.S. pînă la moartea sa, indiferent de cît de mult a minţit, înşelat şi manipulat, a spus chiar şi el de cel puţin două ori adevărul, deşi intenţia lui nu era aceasta. Ştiu că sînt şocant şi nesuferit, dar mai suportaţi-mă puţin, măcar în compensaţia şocului pe care şi voi mi l-aţi provocat mie, aflînd că chiar toţi sînteţi acum „servul fidel şi prevăzător“. Mai nou pînă şi preoţii ortodocşi mărturisesc „Biserica ortodoxă“ ca fiind totalitatea clericilor şi mirenilor, aşa încît nimic nu mă mai miră.

Cele două situaţii pe care le-am remarcat şi pe care doresc să le supun atenţiei sînt: „Dumnezeu are puterea să fie prezent la toate treburile Lui“ şi afirmaţia din Harvest Siftings, cernerea secerişului, precum că „diavolul a încercat din nou să dezbine Societatea“.

În treburile lui Dumnezeu într-adevăr nu se poate băga nimeni de capul lui fără să eşueze (Ier.30.21–24; 31.1.)! Iar cei ce nu reuşesc să înveţe din lecţia dată proorocului Moise, pică în ceea ce a spus Domnul, că celui ce i se dă —şi tuturor ni se dă uneori cîte ceva, dar rareori sesizăm—şi n-are, i se ia şi ceea ce are sau i se pare că are (Exod 3.1–4; Num.20.7—12; Mat.13.8–15; Luc.8.15–18; 19.24–26). Oricui i se pare că dacă Dumnezeu i-a dat la un moment dat ceva, poate lua acel ceva „de capital“, pe cont propriu şi va acţiona în continuare de capul lui, va eşua lamentabil, iar Dumnezeu a dovedit de nenumărate ori prin exemplul poporului Israel, că fără El, pe cont propriu, n-au avut niciodată sorţi de izbîndă, ceea ce se vede şi în prezent. Tot timpul a fost lîngă ei, dar nu tot timpul a fost cu ei. Cînd ţi se urcă la cap şi-ţi creşte nasul ca lui Pinochio de nu-ţi mai ajunge nimeni la vîrful lui nici cu prăjina, ţi se „taie nasul“! Cum „ţi se taie“ ne răspune Matei 13.19: „cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost sămănat în inima lui. Aceasta este sămînţa căzută lîngă drum“. Degeaba s-au mai luptat cei patru directori fondatori cu Rutherford, vremea încheierii socotelilor cu ei venise deja, iar după 1914 au avut suficient timp să-şi vină în fire după ce şi-au văzut eşecul profeţiilor acelei cunoştinţe care ulterior a fost numită „exactă“, ceea ce nu s-a întîmplat, şi tocmai de aceea au pierdut lupta. Au fost prea siguri pe ei deşi nu şi-au valorificat „talantul“ pentru a cîştiga mai multă cunoştinţă, ci şi-au dorit mai multă faimă şi chiar bani pe măsura faimei. S-au crezut stăpîni pe situaţie, şmecheri şi dibaci, dar Dumnezeu le-a arătat că lumea de şmecheri şi dibaci în drăcovenii nu duce lipsă, în astfel de situaţii cîştigarea unui număr cît mai mare de susţinători, reali sau prin fraudă, fiind cheia succesului adeseori facil. Corupţia, dragilor, corupţia!

Totuşi, de ce ar fi sprijinit Dumnezeu pe unii mai răi, mai „unşi cu toate alifiile“, şi nu i-ar fi lăsat pe ceilalţi în continuare, văzîndu-se clar decepţiile care au urmat şi despărţirile aferente? Aici sînt desigur mai multe aspecte, unele legate de cei care s-au detaşat, altele de cei care au rămas. Însă aspectul comun atît pentru cei care au rămas cît şi pentru cei care s-au detaşat se leagă de liberul arbitru, pe care Dumnezeu l-a dat omului care trebuie să fie o creatură pe deplin responsabilă de actele pe care le face şi deciziile pe care le ia.

În toată istoria omului pe pămînt, ba chiar şi în istoria îngerilor, Dumnezeu nu şi-a impus niciodată propriile opţiuni creaturilor Sale, ci le-a acordat deplină libertate de alegere şi realizare. Altfel spus, fiecare ce a „căutat“ aceea a şi „găsit“, sau mai degrabă ceea ce şi-a „dorit“ a şi „primit“ de la Dumnezeu, şi exemplele sînt nenumărate începînd de la Satan, Eva şi Adam. Atîta doar că cine a ales prost, a primit ulterior nu numai ce şi-a dorit ci şi pedeapsa aferentă la timpul potrivit, iar timpul „potrivit“ nu a fost întotdeauna şi „imediat“ (Ecl.8.11–13). Dumnezeu, însă, nu poate fi socotit nedrept pentru pedepsele aplicate ulterior, întrucît face cunoscut creaturilor Sale apriori consecinţele deciziilor greşite ori nepotrivite (Rom.9.11–23; 3.5,6; Gen.2.16,17 apoi Legea mozaică şi legea creştină a credinţei, speranţei şi dragostei faţă de Dumnezeu şi oameni). Nimeni nu are şi nu poate avea puterea Lui dumnezeiască de a anticipa totul cu acurateţe în cele mai mici detalii! Dumnezeu este îngăduitor atît cu îngeri cît şi cu oameni, însă răul nu vine de la Dumnezeu ci de la cei ce fac răul în mod iresponsabil. Iov a suferit mult rău din partea Satanei căruia i s-a îndeplinit de două ori dorinţa în privinţa lui, însă nu pentru ca Iov să fie distrus, ci pentru a-l da ca exemplu de urmat. Iar Iov a făcut o remarcă demnă de toată atenţia oricui „ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?“ (Iov 2.10). Da, cum va judeca Dumnezeu pe cei răi fără a-i dovedi (Rom.2.9–16; 3.3–6; 9.14–23)? Doar pe presupuneri? Asta nu ar mai fi judecată! Ceea ce la oameni, trebuie să recunoaştem, se întîmplă destul de des. Aşadar indiferent ce a gîndit Rutherford, şi ce intenţii a avut, cînd a făcut cele două afirmaţii, afirmaţiile lui sînt în esenţa lor adevărate. Tocmai de aceea şi afirmaţia „ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se îndeplinească“ merită toată atenţia! Şi nu e deloc bine să dorim rău altora, căci răul se va întoarce negreşit împotriva noastră înşine ca un bumerang, mai devreme sau mai tîrziu. Indiferent cît de tîrziu!

Nu este sadism sau masochism în creştinism, ci doar o înţelegere profundă a adevărurilor lui Dumnezeu ca unic judecător şi răsplătitor înţelept. Iar ceea ce nu putem noi El poate! Şi putem şi noi la rîndul nostru să avem încredere în El şi să ne lăsăm pe mîna Lui, atenţie, pe mîna Lui nu pe mîna oamenilor care de obicei amăgesc, avînd în vedere că Dumnezeu nu va permite ispititorilor să ne supună unor încercări mai mari decît le putem suporta (1Cor.10.13). Saul din Tars, uşor de ispitit prin însuşi „zelul lui fără pricepere“ cum avea să-l numească după ce a biruit ispita şi a devenit apostolul Neamurilor Pavel, este încă un exemplu de urmat pentru cei care cred că deja intraţi pe o cale greşită nu se mai pot întoarce de la ea.
Domnul însuşi ne-a arătat prin Sine că nu Şi-a dorit realmente evitarea sacrificiului suprem, căci ar fi obţinut-o dacă ar fi dorit cu tot dinadinsul, ci prin rugăciunea pe care ne-a lăsat-o a dat unul din numeroasele exemple de acceptare a răului care nu vine de la Dumnezeu, dar e acceptat de Dumnezeu nu în paguba, ci în folosul întregului neam omenesc (Ioan 3.16). Iar că sîntem datori la rîndul nostru să suferim răul alături de Cristos, pentru că în acest veac nu poate fi evitat, este spus deseori în EVANGHELIE.

Astfel vinovăţia celor care practică răul este deplin şi fără dubiu demonstrată, judecata deja a fost astfel făcută, ceea ce mai rămîne de făcut fiind aducerea la cunoştinţă a sentinţei prin executare, parte integrantă şi ultimă a procesului de judecată început în Eden. Privesc cu multă amărăciune şi milă faţă de starea totuşi amuzantă a celor care cred că îşi vor pleda singuri înaintea lui Dumnezeu—vorbind cu acelaşi tupeu şi iresponsabil ca şi acum—propria cauză, cînd şi în lume ambele părţi implicate trebuie să beneficieze de o asistenţă juridică corespunzătoare. Inutil să întreb ce vor face aceia care din diverse motive nu pot vorbi, fie surzi, muţi ori copii morţi înainte de a învăţa să vorbească. De clerici ortodocşi care au făcut public această mărturisire vorbesc! Dacă vor mai fi şi alţii, nu ştiu. Ei cred că la JUDECATĂ te duci ca la postul public de radio unde uşa ţi-e mereu deschisă, inclusiv pentru a-ţi „pune cenuşă-n cap“ prin invocarea pildei „vameşului şi Fariseului“ în care se autoidentifică cu partea în avantaj, respectiv „vameşul smerit“ (2Pet.2.1–3,…,9; Tit 3.11). În favoarea „vameşului“ Altcineva a depus mărturia favorabilă, nu s-a „smerit“ identificîndu-se singur, precum Fariseul. Să „te smereşti cu Dracul pînă treci puntea“ este filozofia loser-ilor, nu a creştinilor (1Pet.5.6–11)! Unul chiar şi-a trîmbiţat „smerenia de vameş“ deranjat din timpul „smeritei rugăciuni“ despre care trebuia să audă „tăt natul“, deşi la ora respectivă ar fi trebuit să aibă pe el nu sutana de popă, ci halatul de „farmacist de cuvinte“ (Mat.6.1,5,6). Asemănarea cu furnizorii de „cunoştinţă exactă“ de la Brooklyn, care iau fragmentar Cuvîntul tocmai pentru a-i suci înţelesul după voia lor, merge la altul chiar mai departe, îndrugînd ceva despre „loser-i“ şi „suflete uscate“ de „Farisei“ (Filip.3.5,6; Iac.3.1,2,7–9). Ei merg chiar mai departe cu scuzele şi acuzaţiile reciproce în „ciocnirile“ cu mirenii, asemenea politicienilor, precum că preoţii nu pot fi mai buni decît sînt românii în general, ca „fii ai neamului din care fac parte“—ei o spun ai cui „fii“ sînt, ca şi cum apostolii Domnului şi ceilalţi ucenici remarcabili ar fi avut obîrşia într-un popor de evrei supercredincioşi—lăudîndu-se în acelaşi timp ca „fii ai lui Dumnezeu prin Duhul Sfînt“.

Ei bine, lucrurile stau puţin diferit. Judecata a început în Eden, continuă şi va continua pînă la şi inclusiv ceea ce este cunoscut ca ziua judecăţii de după sfîrşitul Mileniul Mesianic. Această „zi a judecăţii“ este sfîrşitul procesului început în Eden şi constă în comunicarea sentinţei fiecăruia prin executare. Nu se pierde timpul, nu se stă la taclale, sînt alte lucruri care trebuiesc îndeplinite. Ca urmaşi ai lui Adam, cu un păcat moştenit, nu unul direct, fiecare dintre noi are la dispoziţie ca „înfăţişare la judecată“ întreaga viaţă, atîta cîtă i-a fost sau îi va fi dată, pentru a-şi demonstra ataşamentul faţă de Dumnezeu sau faţă de Satana, căci sîntem sub judecată, nu în afara ei. Lucrurile sînt foarte simple şi Dumnezeu nu lucrează cu măsuri diferite, ci aceeaşi măsură este pentru toţi, şi asta se ştie (Rom.2.9–16; Evr.9.22–28; 1Pet.4.14–19 cu accent pe 17)! Sau ar trebui să se ştie, cu atît mai mult cei ce se recomandă „Biserica“. În caz contrar ar putea afla prea tîrziu ce înseamnă „plînsul şi scrîşnirea dinţilor“. Cuvîntul EVANGHELIEI nu este un cuvînt de judecată (Isa.61.1–3; Luc.4.16–21)? Împărăţia cerurilor nu este un cuvînt de judecată (Dan.2.35,44,45: Isa.28.16 şi Mat.21.42–45; Mat.4.17)? Atunci despre ce mai vorbim (Mat.10.32–40)?

„Suflete uscate“! Aceştia care se recomandă „Biserica lui Cristos“, unşi desigur cu Spiritul Sfînt, şi care nu pot avea termen de comparaţie, nu înţeleg nici măcar pilda pe care o iau drept scut defensiv, deşi cu Spiritul Sfînt nu poţi fi decît ofensiv, fără însă a ofensa. Templul de care vorbeşte Domnul a suferit un „mic accident“ în anul 70 din partea romanilor. El nu mai există! Iar dumnealor care sînt „Biserica lui Cristos“ sînt Templul Duhului Sfînt. E prin urmare un nonsens să se roage în Templu lîngă vameşi, ci ar trebui să se roage din Templu pentru vameşi, şi de ce nu şi pentru Farisei, nu să-i măscărească (1Cor.2.14–16; Luc.18.9–14)! Cît despre „sufletele uscate ale loser-ilor“ Domnul are altă pildă, pilda „smochinului neroditor“ (Luc.13.1–9; Mat.21.17–22; Marc.11.12–26)! Asupra evreilor s-a împlinit, asupra creştinilor, cu atît mai mult se va împlini! După trei ani şi jumătate în preajma Domnului şi botezul cu Duhul Sfînt, apostolii, ca prim rod al Împărăţiei au început ofensiva creştină fără să se pitească în spatele unei „smerenii“ prost înţelese dar îndrăzneţ afişate, ci cu toată îndrăzneala Duhului Sfînt, în scopul aducerii de alte roade pentru Împărăţie, şi chiar Fariseul Saul din Tars, într-un timp mult mai scurt a devenit cu multă îndrăzneală apostolul Neamurilor Pavel (Mat.22.34,35; Luc.10.25; Marc.12.28–34: 1Pet.5.13 & Fapt.12.11,12,25 & Col.4.10; Fapt.9.3–6; 1Tes.1.4–8; 2Cor.10.1–12,18; 11.1–7,10–22; Filip.3.5; 2Cor.11.23; 12.11,14). Aleşii Tatălui indiferent cum trăiesc în trup, în Spirit sînt plini de viaţă, nu poate aşa cum par, cînd sînt judecaţi de unii care sînt realmente, cel puţin încă, nişte mortăciuni ambulante (Efes.2.1–22). Şi asta nu este infatuare sau lipsă de smerenie, ci strălucirea adevărului în lumină, oricît de „smeriţi“ s-ar simţi unii la adăpostul întunericului. Nu ştiu şi nici nu mă interesează de cîţi ani de facultate ai nevoie pentru a deveni preot ortodox. Oricum de la „sfinţii împăraţi Constantin şi Elena“ încoace, „trupul spiritual“ al Domnului Isus Cristos, „Biserica“, „Noul Ierusalim“, încă este în construcţie, şi va mai fi cît va fi nevoie. De ce totuşi trebuie să dureze atît de mult? Avînd în vedere şi istoria de peste 140 de ani a Martorilor, aceeaşi întrebare se pune evident şi în cazul lor.

Poate pe unii îi voi exaspera, poate pe alţii îi voi bucura, dar voi răspunde la această întrebare de eficienţă tot printr-un final de şah. Din aceeaşi carte! Este vorba de finalul de rege şi damă contra rege, turn şi pion, cu pionul în poziţie centrală, avansat pe linia a şasea, analizat încă din 1777 de Philidor. Prima prezentare se poate găsi la pagina 45/42 cu poziţia iniţială în diagrama 59. Dar ne interesează o variantă anume a analizei, care poate fi găsită la pagina 238/218 cu aceeaşi poziţie iniţială ilustrată în diagrama 362. Numerotarea paginilor depinde de ediţie, fie prima din 1984, fie a doua din 1986. Întrucît nu pot pleca de la premiza că fie o ediţie, fie cealaltă, este oricui la dispoziţie, va trebui evident să muncesc mai mult, iar voi va fi nevoie să mă suportaţi mai mult. Aici nu mai este vorba de o răsturnare de scor, ci doar de eficienţă în realizarea scorului.

Aşadar poziţia iniţială este:
Alb: Rf4, Dd3.
Negru: Re7, Te5, d6.

Iar varianta care ne interesează este:
„Să revenim la poziţia 362, pentru a examina alte continuări ale negrului.
După 1.Dh7+, negrul joacă 1…Rd8. 2.Df7 Rc8 3.Da7 Rd8 4.Db8+ Rd7 5. Db7+ Rd8 6. Dc6 Re7 7.Dc7+ Re6 8.Dd8 Rd5 9.Dc8 şi se ajunge în poziţia din varianta principală după mutarea 5.Dc8. [deci cu o întîrziere de patru mutări, dar atenţie la această poziţie, veţi vedea de ce pentru că va fi reluată!]
Dacă, după 2.Df7, negrul joacă 2…Te7, urmează 3.Df8+ Rd7 4.Rf5 Te5+ 5.Rf6 Te6+ 6.Rf7 Te5 7.Db8 Tf5+ (7…Te7+ 8.Rf8 Te5 9.Db7+ Re6 10.Re8) 8.Rg6 Te5 9.Db7+ Re6 (9…Rd8 10.Dc6 Re7 11.Dc7+ Re6 12.Rg7 Rd5 13.Dc8 Te4 14.Df5+ Te5 15.Dd3+ Rc5 16.Rf6 Rc6 17.Dd4 Rd7 18.Dc4 Tc5 19.Df7+ Rc6 20.Re7 Te5+ 21.Rd8 Tc5 22.Dd7 Rd5 23.Re7 Tc6 24.Df5+ Rc4 25.Rd7 Tc5 26.De4+ şi apoi 27.R:d6 [Uff!!!])
10.Dc8 Rd5 11.Rf6 Te4 şi se ajunge tot în poziţia 363.“ Şi din nou, uff!!!

Ce ziceţi? Cam prea multe mutări pentru un final, fiind cunoscute partide în care din poziţia iniţială s-a obţinut matul în mai puţine mutări! În plus nu-i văd prea bine pe jucătorii de concurs care ar trebui să înveţe pe dinafară atîtea arabescuri ale aceleiaşi poziţii. Ei bine de la aceste premize am plecat atunci cînd am decis să examinez varianta „cu încetinitorul“ pentru a putea observa mai bine dacă chiar nu se poate şi altfel. Şi desigur se poate.
Poziţia rezultată după mutările evidenţiate favorizează un mat imediat, şi zic eu neaşteptat, în plus, de o eleganţă estetică greu de uitat o dată ce l-ai mai întîlnit, dar şi foarte uşor de trecut cu vederea datorită caracteristicii sale cu totul deosebite: rege „adus la bandă“ şi făcut mat în mijlocul tablei, ba după cum veţi vedea în continuare, chiar pe un cîmp central. Iată poziţia:
Alb: Rg6, Db7(c7)
Negru: Re6, Te5, d6
În ambele cazuri 10(12).Df7≠

Acest mat foarte particular apare anterior într-o altă variantă a aceleiaşi poziţii analizate, chiar în pagina precedentă, 237, respectiv 217. Şi din nou la muncă:

„Cu pionul la d6, albul poate să cîştige la un joc foarte exact. Pentru mai multă claritate, vom urmări mai întîi soluţia de cîştig şi apoi variantele care pot interveni.
1.Dh7+ Re6 2.Dc7 Tc5 3.Dd8 Te5 4.De8+ Rd5 5.Dc8 Te4+ 6.Rf5 Te5+ 7.Rf6 Te4 [şi după această mutare rezultă poziţia din diagrama 363: alb ⇒ Rf6, Dc8; negru ⇒ Rd5, Te4, d6] 8.Df5+ Te5 9.Dd3+ Rc5 10.Dd2! Rc6 11.Dd4! Rd7 12.Dc4! Tc5 13.Df7 Rc6 14.Re7! Te5+ 15.Rd8 Tc5 16.Dd7+ Rd5 17.Re7 Tc6 18.Df5+ Rc4 19.Rd7 Tc5 20.De4+, după care pionul din d6 este capturat.

Am văzut că, pentru realizarea cîştigului, este necesar ca regele alb să ajungă în spatele pionului. Poate împiedica negrul această manevră? Să revenim la mutarea 5…Te4+, care a permis intrarea regelui alb. Dacă negrul mută 5…Th5, acesta se pierde după 6.Da8+ Rd4 (6…Re6 7.De8+, sau 6…Rc5 7.Da5+, sau 6…Rc4 7.Dc6+ şi se pierde pionul). Dacă 5…Rd4 6.Dc6! Td5 7.Rf3! Re5 8.Dc3+ Rf5 (8…Re6 9.Dc4 şi se pierde turnul) 9.Dc4! Te5 (9…Tc5 10.Df7 Re5 11.De7+ Rd5 12.De4 mat“   Iacătă-l prizioner! Derect în ţentru, mînca-l-ar tata, flancat de proprii subţinători în dexpozitiv orto …, orto …, ortogonal. Şi fixat la bandă tot ortogonal. Păi ce credeaţi că o să scriu …, ortodox? Nicidecum, ar fi prea puţin avînd în vedere extinderea mult mai amplă a subţinătorilor de care încă se bucură. V-ar place şi mie să-l vedeţi astfel pe Satan proţăpit în frigăruie înconjorat de subţinătorii lui? Ei, dar pentru asta „recuperaţi vremea, căci timpurile sînt rele“ şi „nu vă lăsaţi biruiţi de rău, ci biruiţi răul prin bine“, fie cu albe fie cu negre (Efes.5.16; Col.4.5,6; Gal.6.8-10; Rom.12.21)!

Nu voi rămîne însă dator nici cu Isaia 43.10! Şi nu numai cu 10, precum „cunoştinţa exactă“ sau „vameşii smeriţi“! Contextul e mult mai larg (Isa.43.10–13,15–28).

Avînd în vedere atît comportamentul cît şi mărturiile de credinţă ale celor pe care îi identific prin „cunoştinţa exactă“ pe de-o parte, şi de aici înainte „vameşii smeriţi“ pe de altă parte, se poate spune despre unii că sînt cei care „caută înţelepciune“, şi n-au găsit-o pentru că au căutat-o defectuos, iar despre ceilalţi că sînt cei care „cer minuni“, şi nu se mai opresc din cerut, dar mai ales din afişarea a tot felul de minuni. Înţelepciunea o capeţi de la Dumnezeu prin credinţă adevărată, iar credinţa adevărată este tot un dar de la Dumnezeu, dacă nu te limitezi la acea credinţă incipientă pe care mulţi o au dar nu o cultivă, la care s-a referit Iacov, fratele de mamă al Domnului (1Cor.1.22; Prov.20.12; Rom.1.16,17; 3.21–24; Iuda 3–5; Efes.2.8–10; Iac.2.17–23). Privindu-i în ansamblu, şi unii şi ceilalţi pierd continuu teren în lupta pentru credinţă şi reconstrucţie spirituală, unii mai abrupt, alţii mai puţin abrupt, dar sigur. Totuşi resursele nu sînt complet epuizate, şi uite-aşa apare ici, colo, te miri unde pe întinsul pămîntului cîte un „neica nimeni“ rătăcit de la credinţele oficial devenite tradiţionale. După ce a fost reperat şi ajutat, chiar dacă s-a tîrît ca o rîmă, sau ca un „păianjen“ de motor de căutare pe internet, poate ani de zile, creşterea spirituală acumulată devine la un moment dat evidentă. S-ar putea concluziona că acolo unde n se ceartă, al n plus unu-lea cîştigă! Şi asta fără luptă! La luptă cu oamenii mă refer, nu cu Satan şi demonii lui (Efes.6.12). Ei nu caută o înţelepciune mai mare decît le-a dat Dumnezeu şi nici minuni, considerînd viaţa însăşi sub toate formele şi manifestările ei cea mai relevantă minune în dezvăluirea Tatălui Creator. Ba mai mult, consideră că Tatăl nu este un magician sau un scamator, ci chiar le face pe toate într-un mod minunat, însă real, natural, fără a proceda ca în cazul evreilor într-o eră creştină. Oricum majorităţii evreilor nu le-au fost de mare folos minunile!

Cum spuneam, contextul este mult mai larg, chiar mai larg decît cel deja menţionat, începînd de la primul verset al capitolului 42. Prin urmare se vede că „Robul Meu, pe care L-am ales“, „Lumina neamurilor“, nu este altul decît Domnul Isus Cristos, mijlocitorul noului legămînt (Isa.42.1,6). Versetul 14, împlinit deja, nu a mai fost citat, însă versetele de la 15 la 17 identifică foarte precis la cine face Dumnezeu referire cînd spune „voi sînteţi martorii Mei“. Oricum ei au încă şi în prezent sărbători legate de şederea lor în Babilonul antic. Această identitate nu poate fi subtilizată de unii care vor să şi-o atribuie, cum se fură mai nou identitatea prin tehnici digitale pe internet. Nici un popor nu are istoria şi nici nu se poate confunda cu evreii. Nici un om care a trăit vreodată pe pămînt nu are printre neamurile creştine slava pe care o are Domnul Isus Cristos. Ce alte minuni mai minunate şi mai vizibile pentru oricine vrea să le vadă stau mărturie incontestabilă, nu doar despre existenţa unui Dumnezeu adevărat şi Unic, ci şi despre puterea lui în toate privinţele, anticipare, realizare, credincioşie, discreţie extremă în general şi prezenţă fermă cînd este cazul? Mărturii mai clare şi adevărate nu cunosc! Iar cea de-a treia mărturie este tocmai „lucrarea Lui ciudată“, Israelul spiritual, ca înainte mergători pentru a trage apoi după ei şi pe cei care vor moşteni viaţă veşnică pe pămînt (Isa.28.15–21). Israelul spiritual—ca douăsprezece seminţii „din toate seminţiile lui Israel“ şi „semn al Fiului omului“—va fi mai întîi vizibil pe tot pămîntul locuit, la înviere, apoi după sfîrşitul veacului şi înlănţuirea lui Satan în Abis, va fi cu deosebire la Ierusalim, pe muntele Sionului, împreună cu poporul evreu. Cine doreşte amănunte despre „semnul Fiului omului“ şi nu a citit pagina „npb19Semnul Fiului omului.html“, le poate afla din această pagină.

Versetele de la 18 la 21 vorbesc despre o lucrare nouă pe care evreii trebuiau să o aibă în vedere, dar nici la ora actuală, cei mai mulţi dintre ei nu o au. Totuşi, aşa cum am semnalat deja, s-a format la nivel internaţional o mişcare creştină în rîndul evreilor, însă rădăcina doctrinară şi dogmatică este fie pe linia majoritară (catolică, ortodoxă), fie pe linia protestantă. Pe mine aceste rădăcini nu mă interesează, dar este evident un început, iar continuarea depinde de alte condiţii de îndeplinit, pe care oricum toţi trebuie să le aibă în vedere (Mat.12.43–45). Ce caută ei nu ştiu, înţelepciune sau minuni, dar dacă-L caută efectiv pe Dumnezeu, El se va lăsa descoperit celor cu inimă curată (Rom.10.16–21; Deut.32.21; Isa.65.1–5). Pentru asta însă trebuie să fie dispuşi să „treacă prin apă şi prin foc“, şi de ce nu, chiar şi prin „groapa leilor“, mai ales prin groapa „leilor morţi“ (Isa.43.1,2; Dan.3.25,27; 6.20–22; Ecl.9.4,5). Chiar şi evreii trebuie să ia în considerare lucrarea înnoitoare pe care Dumnezeu o face şi care este în plină desfăşurare (Isa.42.9; 43.19; Mat.23.37–39). Şi evident, să participe! Dacă acum lucrurile sînt sau nu clare în ce priveşte Isaia 43.10, nu ştiu, însă eu sper să fie, chiar dacă lucrarea nouă pe care o face Dumnezeu este mai puţin evidentă! Va veni şi timpul evidenţei, chiar şi pentru cei care atunci cînd va veni vor avea ce regreta.

Sigur că parcurgînd această pagină, nu de puţine ori, poate unii se vor fi simţit agresaţi, „trîntiţi la pămînt“ (2Cor.2.17; 4.2; Tit 1.13–16, aici ar trebui să sesizezi cine sînt asimilaţi celor „tăiaţi împrejur“ care spun basme)! Poate pe parcurs au şi renunţat să continue lectura, însă asta se datorează „armelor spirituale“ inegale. Trebuie să recunosc, am „dat de pămînt“ atît cu creştinii cît şi cu evreii, însă fără răutate şi intenţii rele, şi mai cu seamă nu din pricina lor. La întoarcerea lui Iacov din Mesopotamia cu nevestele, copiii şi turmele sale, cînd se apropia „periculos de mult“ de fratele său geamăn Esau, de care nu se despărţise în nişte relaţii tocmai prieteneşti, Dumnezeu, în noaptea în care rămăsese singur după ce-şi trecuse tot ce avea inclusiv nevestele şi copiii prin vadul pîrîului Iaboc de cealaltă parte, pentru a-l încuraja în vederea momentului cînd avea să dea faţă cu Esau, l-a provocat la luptă. O luptă evident inegală, dar pe care Iacov nu trebuia să o piardă, ci să o cîştige. Dumnezeu a avut în vedere ca Iacov să se simtă puternic şi foarte greu de învins. Apoi l-a binecuvîntat şi i-a dat numele de Israel, „cel ce luptă cu Dumnezeu“, căci „ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor“. Trebuie să aveţi în vedere că în persoana mea nu aţi luptat cu oameni, ci prin mine cu Dumnezeu care vrea să vă înarmeze şi încurajeze în vederea unei lupte deloc uşoare, iar cu oamenii de abia de aici înainte aveţi de luptat, dar mai întîi trebuie să vă pregătiţi în vederea încrucişării spadelor spirituale cu alţii, care probabil, începînd poate chiar cu cei din familie, nu vor fi puţini. Şi ca să fiu mai specific, aveţi de luptat cu Esau, cel ce şi-a vîndut dreptul de întîi născut pentru un blid de linte. Eu am fost şi rămîn în continuare dispus, atîta timp cît va îngădui Dumnezeu, să vă „antrenez“ pentru această luptă pe care vă doresc să o cîştigaţi, chiar dacă uneori veţi mai lua „contact“ şi cu „pămîntul“, în mod simbolic, evident, dar asta ca să învăţaţi cum să vă „culcaţi“ adversarii care vă vor înfrunta. Care este diferenţa dintre Iacov şi Esau în ochii lui Dumnezeu, cred că ştiţi deja (Rom.9.13; Evr.12.6,8). Şi evident şi în ochii mei! Şi pentru că tot am citat din Evrei, capitolul 12, o încheiere potrivită ar fi 12.1–4,22–29 şi Hagai 2.5–9.
Cu certitudine aţi învăţat deja din Cuvîntul lui Dumnezeu sau veţi învăţa cum să vă recunoaşteţi atît prietenii cît şi adversarii. Nu spun duşmanii, chiar vrăjmaşii, pentru că nu aşa ar trebui priviţi de un creştin cei ce manifestă ostilitate faţă de adevărul în EVANGHELIE în favoarea tradiţionalismelor sau inovării, şi nici voi nu aţi fost priviţi aşa (Prov.27.5,6). Sinonimul lumesc din timpul comunismului, aluzie făcîndu-se la „marele prieten de la răsărit“, spunea „fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc singur“. Ba încă, francofili fiind, circulă zvonul că de la Napoleon Bonaparte ne-ar fi rămas cuvintele „de cînd mi-am cunoscut duşmanii, am început să mă îndoiesc de prieteni“. Dacă veţi reuşi să faceţi asta veţi împlini cuvintele Tatălui ceresc din Proverbe 27.11. Iar eu sper că veţi dobîndi şi apoi creşte abilitatea de a discerne în toate privinţele, inclusiv în a face distincţie între cei care au disponibilitatea de a fi prieteni dezinteresaţi pe de-o parte, şi ceilalţi pe de altă parte. Astfel veţi progresa în abilitatea de a deţine şi menţine controlul asupra voastră înşivă, nepermiţînd altora, îndeosebi celor care nu vă respectă sau nu vor să vă respecte, să vă poată controla în folosul lor exclusiv, chiar dacă în declaraţii încearcă să „vă facă din vorbe“ declarîndu-vă parterneri ai lor, prieteni, sau altceva. Orice îngăduinţă are şi limite!

© 2013, Aurel Becheru.        NEXT PAGE   PREVIOUS PAGE