mesajul evangheliei: VINA OMULUI, UNDE?!

DISCORDIA (Controversa primordială)! Unde-i vina omului (păcatul)?

Noi românii avem un proverb care spune că atunci „cînd doi se ceartă, al treilea cîştigă“! În Coran, omul nu cîştigă ci „pică la mijloc“, adică pică de fraier nevinovat în urma unei dispute între Allah şi djinnul Iblis, Adam neimplicîndu-se direct în această dispută, şi cum spunem tot noi românii „plăteşte oalele sparte“, pe care, evident, nu el le-a spart. Ei, cum vi se pare asta?
Deşi nu sînt acestea singurele versete care se referă la subiect, am cules din cîteva sure textele lungi şi reprezentative pe care le redau mai jos pentru a le analiza, şi a trage concluzii foarte interesante. Dar mai întîi discutarea unora dintre versete, nu a tuturor, pentru că unele dintre ele se repetă fără să aducă informaţii în plus.

2/30. Şi când Stăpânul tău(21) le-a zis îngerilor: „Voi să pun pe pământ un înlocuitor [khalifa](22)“, i-au răspuns: „Să pui pe cineva care să facă stricăciune pe el şi să pricinuiască vărsare de sânge, când noi Ţie îţi aducem slavă şi pe Tine Te venerăm cu sfinţenie?“. Şi a zis: „Eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi“.
22) Cuvântul arab khalifa are mai multe sensuri, cele mai uzuale fiind: „înlocuitor, succesor“; aici, împuternicit cu autoritatea de a guverna după legile divine.
   Hodoronc, tronc! Îngerii îi dau lecţii lui Dumnezeu despre ceea ce va face omul încă necreat, dar deja păcătos, şi … vărsător de sînge! De unde ştiau ei toate aceste lucruri înainte ca ele să se întîmple, sau ca Dumnezeu să le spună, cum se va vedea mai jos? În ce fel îi aduceau îngerii slavă lui Dumnezeu şi-L venerau cu sfinţenie? Iar replica „Eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi“, deseori repetată în alte ocazii, dar total nepotrivită pentru Dumnezeu indiferent de context, n-avea alt scop decît să inducă ideea că şi Trimisul Său la tribul Qurayş, ştie (de la Dumnezeu evident!) lucruri pe care Qurayşiţii nu le ştiau, adică nu ştiau ce-i aşteaptă dacă nu se supun cuvîntului profetic al lui Mahommed (şi iată una din replicile Qurayşiţilor: 25/60. Când li se spune: „Prosternaţi-vă înaintea Milostivului“, ei spun: „Cine este Milostivul? Să ne prosternăm, când ne porunceşti tu?“ Şi ei sporesc întru îndărătnicie).

2/31. Şi l-a învăţat pe Adam numele tuturor lucrurilor. Apoi le-a arătat îngerilor şi le-a zis: „Vestiţi-Mi Mie numele acestora, dacă voi sunteţi întru dreptate!“.
2/32. I-au răspuns ei: „Mărire Ţie! Nu avem ştire decât de ceea ce Tu ne-ai învăţat, căci Tu eşti Atoateştiutor [şi] Înţelept“ [Al-’Alim, Al-Hakim].
   Ei, iată cum o dau îngerii la-ntors, sau dacă nu înţelegeţi expresia, cum se răsucesc, şi acum iau lecţii numai de la Dumnezeu! „De unde să ştim, dacă nu ne spui Tu, care le ştii pe toate?“ Dar ei ştiau încă înainte de crearea omului că va face stricăciune pe pămînt şi va pricinui vărsare de sînge, fără ca Dumnezeu să le fi spus vreo vorbă despre aşa ceva!

2/33. Şi i-a zis El: „O, Adam, vesteşte-le numele lor!“ Şi după ce le-a vestit numele lor, le-a zis: „Nu v-am spus că Eu le ştiu pe cele tainice din ceruri şi de pe pământ, după cum ştiu ceea ce dezvăluiţi şi ceea ce ascundeţi?“
   Aici Mahommed a preluat din Geneză episodul în care, Adam încă singur, a numit toate animalele pe care Dumnezeu le-a adus la el ca să le numească, şi abia apoi a creat-o pe Eva dintr-una din coastele lui. Dar, ca de obicei, l-a prelucrat conform cerinţelor sale profetice! O astfel de discuţie cu îngerii n-a existat decît în mintea lui Mahommed (Geneza 2.18–23). Iar cerinţele sale profetice erau că el, asemenea lui Allah care i le dezvăluia pe cele din ceruri şi de pe pămînt, ştia permanent, şi trebuia să ştie, tot ce declarau sau ascundeau credincioşii musulmani, ba chiar şi opozanţii! Idee sugerată şi susţinută de alte versete, inclusiv cele care vorbesc despre schimbarea Qiblei, că el a dezvoltat o reţea vastă de spionaj, atît pentru interiorul cît şi pentru exteriorul comunităţii. Aşa afla multe lucruri, inclusiv discuţia dintre două din nevestele sale, ori trimiterea unui răvaş din Medina la Mekka prin intermediul unei femei, călătoare pe o cămilă, care a fost ajunsă, întoarsă, şi anchetată. Singurul temei „religios“ al schimbării Qiblei era acela ca adepţii credincioşi să-i spioneze şi să-i raporteze pe cei care nu stăteau la rugăciune cu faţa la Qiblă, şi care nu erau în raza vizuală a profetului. Oare ce „ascundeau“ îngerii?

2/34. Şi atunci când am spus îngerilor: „Prosternaţi-vă dinaintea lui Adam(23)!“ Şi s-au prosternat ei, în afară de Iblis(24), care nu a voit, ci s-a semeţit şi a rămas printre cei necredincioşi.
23) Aici se foloseşte cu sensul de „închinare“, o formă de respect pentru creaţia lui Allah.
24) Nume propriu al diavolului, conducătorul lor, unul dintre djinni.
   Să fie clar! Numele de djinn, creat din foc, nu există în Scriptură, iar în afară de Coran nu există o altă sursă unde să fie menţionată o astfel de creatură, care nu este înger, dar se amestecă printre îngeri, confundîndu-se cu ei. Şi nici nu există vreo astfel de poruncă pe care să fi dat-o Dumnezeu îngerilor! Dar, din profeţii pe care Mahommed nu i-a citit, aflăm că Dumnezeu a însărcinat un astfel de înger foarte puternic şi cu supravegherea şi ocrotirea omului, locuitor în grădina Edenului, după ce primise porunca să nu mănînce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, pentru a-şi păstra permanent viaţa (Ezechiel 28.12–19). Acest cîntec de jale asupra împăratului Tirului, este profetic şi dezvăluie cine este cel numit heruvim ocrotitor în grădina Edenului, creat neprihănit dar stricat de propria îngîmfare din pricina frumuseţii sale, adică Satan, cel care a avut acces în Eden, dar a amăgit-o pe Eva să mănînce din pomul oprit, pentru a-i arăta goliciunea înainte ca acest demers să fie decis de Dumnezu însuşi. Motiv pentru care oamenii se grăbesc întotdeauna către actul sexual, înainte ca sentimentele lor de atracţie şi dragoste reciprocă să se maturizeze! Ceea ce face ca relaţiile să nu se consolideze la cei mai mulţi, şi despărţirile generatoare de suferinţe emoţionale şi psihice să survină destul de repede, deşi căsătoriile, pentru cei care mai şi apucă să se căsătorească, sînt legăminte pe viaţă, astfel încît doar moartea unuia dintre soţi îl dezleagă pe celălalt, devenind liber pentru o altă căsătorie. Această „întortochere“ a adevărului, ca şi învinovăţirea lui Dumnezeu ca responsabil pentru păcatul lui Satan (Iblis), rezultată din alt verset, arată că această „inspiraţie“ întortocheată şi neadevărată, nu „întăreşte“ ceea ce s-a pogorît mai înainte, şi vine ca mistificare a adevărului din partea lui Satan, singurul care putea născoci „motivul“ unui astfel de conflict.

2/35. Şi zis-am Noi(25): „O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în această grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar să nu vă apropiaţi de acest pom, pentru ca să nu fiţi dintre cei nedrepţi!“
2/36. Şeitan i-a ademenit [să mănînce] din el(26) şi i-a scos pe ei de unde se aflau. Şi le-am zis lor: „Coborâţi şi duşmani vă veţi fi unul altuia(27)! Şi veţi avea pe pământ un sălaş şi cele trebuincioase până la un timp!“
26) Din pomul oprit.
27) Voi lui Şeitan (Diavolului) şi el vouă.
   În această prezentare întortocheată a conflictului dintre Dumnezeu şi djinnul Iblis, abia acum, după consumarea conflictului, Adam este trimis în Eden împreună cu soaţa sa, încă necreată, şi abia acum primeşte porunca de a nu se „apropia“ de „un pom“, un pom „oarecare“, nu ca să nu moară, ci ca să nu fie dintre cei „nedrepţi“! Şi, în ordinea prezentării, asta-i prima sură din Coran, în afara celei introductive Fatiha (deschidere), care este practic o rugăciune de şapte versete! Care sînt condiţiile pentru ca Dumnezeu să asculte rugăciunile oamenilor, poate voi găsi ocazia să vă prezint.
   Versetul următor sugerează că după ce Satan i-a ademenit să mănînce (păi să mănînce!), el i-a izgonit din Eden, ca şi cum ar fi putut să facă asta cu de la sine putere. Ba încă, din această traducere se poate înţelege că tot Satan a pronunţat şi fraza a doua, venind în contradicţie cu însuşi conţinutul ei „coborîţi şi duşmani vă veţi fi unul altuia“! În realitate, aceste două versete ascund atît ispitirea Evei, cît şi judecata făcută imediat de Dumnezeu, cu sentinţele aferente pentru fiecare în parte, femeie, bărbat, şarpe (Şeitan, Satan), cît şi făgăduinţa biruinţei omului asupra „şarpelui“ (Satan, vezi Apocalipsa 12.9!) prin „sămînţa femeii“, care începe cu Isus Cristos, ca primă sămînţă (Geneza 2.25; 3.1–24, pentru restul intraţi pe partea de mărturie creştină a site-ului, că e prea mult de spus)! Geneza 3.15 este un verset de referinţă în EVANGHELIE, un verset rădăcină, făgăduinţa primordială din care pornesc toate celelalte profeţii, despre care au vorbit, în general, cam toţi profeţii. Cine nu-l poate înţelege pe acesta, nu le poate înţelege nici pe celelalte deplin!

2/37. Adam a primit de la Domnul Său cuvinte(28) [cu care să se roage] şi [El] l-a iertat, căci El este Iertător, Îndurător [Al-Tawwab, Ar-Rahim].
   Cine poate fi atît de sigur că Adam a fost iertat, cîtă vreme el a fost izgonit din Eden, a murit, iar noi murim pentru că am moştenit păcatul de la el şi Eva? Asta se va vedea abia la înviere! Dar aţi fi în stare să-i recunoaşteţi cu certitudine pe Adam şi pe Eva după un semn anume? Ştiţi care ar fi acel semn? Dacă nu, mai uitaţi-vă o dată la al treilea videoclip, şi … chibzuiţi! Poate vă veţi da seama! Dacă vă veţi da seama de acest semn, nu vi l-a descoperit nimeni altul decît Unicul Dumnezeu Adevărat, iar dacă vi l-a descoperit e un semn că vrea să vă descopere şi ce alegere să faceţi între creştinism şi islamism! Eu vă urez succes.

2/38. Am zis: „Coborîţi [din Rai] cu toţii(29) şi când va veni pentru voi de la mine o călăuzire(30), cei care vor urma Călăuzirea Mea nu vor avea a se teme şi nici nu se vor întrista.
29) Dar în continuare se adresează celor doi şi lui Şeitan, folosind expresia de plural „coborâţi“.
   În sfîrşit se lămureşte şi cine a zis „coborîţi din Rai“, atîta doar că, deşi Mahommed ne vorbeşte şi despre Iov în doar două versete, iar ne „călăuzeşte“ pe o cale greşită, după cum urmează (Iov 1.1,6–12,21; 2.1–10):
1. Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.
6. Fiii lui Dumnezeu au venit într’o zi de s’au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.
7. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?“ Şi Satana a răspuns Domnului: „Dela cutreerarea pămîntului şi dela plimbarea pe care am făcut-o pe el.“
8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămînt. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate dela rău.“
9. Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvîntat^[] lucrul mînilor lui, şi turmele lui acopăr ţara.
11. Dar ia întinde-Ţi mîna, şi atinge-te de tot ce are, şi sînt încredinţat că Te va blestema în faţă.“
12. Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mînă tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mîna.“
     Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.
21. şi a zis: „Gol am ieşit din pîntecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sînul pămîntului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, — binecuvîntat fie Numele Domnului!“
1. Fiii lui Dumnezeu au venit într’o zi de s’au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s’a înfăţişat înaintea Domnului.
2. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?“ Şi Satana a răspuns Domnului: „Dela cutreierarea pămîntului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.“
3. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămînt. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu, şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l perd fără pricină.“
4. Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
5. Dar ia întinde-Ţi mîna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sînt încredinţat că Te va blestema în faţă.“
6. Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mînă: numai cruţă-i viaţa.“
7. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.
    Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului pînă în creştetul capului.
8. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine, şi a şezut pe cenuşă.
9. Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămîi neclintit în neprihănirea ta! Bleastă-mă pe Dumnezeu, şi mori!“
10. Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună, Ce! primim dela Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?“
    În toate acestea, Iov n’a păcătuit de loc cu buzele^[] lui.
Heeei! Aţi leşinat cumva? Iată cîţi fii are Dumnezeu, iar Satana este unul dintre ei, chiar dacă este un înger decăzut şi pe care îl aşteaptă moartea. Mai multe în mărturia creştină, cînd vă veţi hotărî! Şi Adam a fost unul din fiii lui Dumnezeu. Orice creatură inteligentă, înger sau om, pe care Dumnezeu l-a creat dîndu-i viaţă şi susţinîndu-i-o, este fiul Său! Fără excepţie.
   Cît despre călăuzirea venită de la Dumnezeu, din exprimările şablon trebuie să înţelegem că, începînd de la Adam, toţi oamenii aveau să primească această „călăuzire“ coborîtă lui Mahommed, şi imortalizată în Coran?! E vreo surpriză? „Când va veni pentru voi de la mine o călăuzire(30), cei care vor urma Călăuzirea Mea nu vor avea a se teme şi nici nu se vor întrista.“! Cam pretenţios profetul, ca să nu zic direct incoerent. Oricum Coranul, scris de un singur om, e şablonul specific omului care l-a scris, nu Cuvîntului lui Dumnezeu.

2/39. Iar aceia care nu cred şi iau semnele Noastre drept minciuni, aceia fi-vor părtaşii Focului şi în el veşnic se vor afla“.
   Ei, iată şi ameninţarea perpetuă cu Focul Iadului sau Gheenei, opusă desigur Raiului care-i aşteaptă pe credincioşii musulmani, islamişti! Vom găsi ocazia de a discuta atît despre ameninţare, Iad, Gheenă, cît şi despre faptul că Iadul şi Gheena sînt simboluri diferite, şi nu pot fi confundate. De aici încolo voi comenta doar versetele care aduc ceva în plus faţă de cele deja comentate. Fac această precizare aici pentru a nu fi nevoit să scriu la fiecare că nu am un comentariu!

17/70. Noi i-am preacinstit pe fiii lui Adam. Noi i-am purtat pe uscat şi pe mare şi i-am înzestrat cu cele bune. Noi i-am ales înaintea multora dintre cei pe care i-am creat.
   Fiii biologici ai lui Adam, adică descendenţii lui naturali, sîntem evident toţi cei născuţi pe pămînt! Ce-ar putea însemna „Noi i-am ales înaintea multora dintre cei pe care i-am creat.“, rămîne, cum spunem noi, „în coadă de peşte“, adică dubios, nelămurit. Poate că în afară de îngeri şi … djinni, mai ştia Mohammed şi pe alţii pe care noi nu-i ştim!

17/61. Şi când Noi le-am zis îngerilor „Prosternaţi-vă înaintea lui Adam“(90), s-au prosternat ei, afară de Iblis, care a zis: „Să mă prosternez eu dinaintea aceluia pe care L-ai creat din lut?“
17/62. Şi a mai zis el: „Îl vezi pe acela pe care l-ai cinstit mai mult decât pe mine?(91) Dacă Tu îmi vei da răgaz până în Ziua Învierii, îi voi aduce pe toţi urmaşii lui sub stăpânirea mea(92), afară de puţini [dintre ei]“.(93)
   Am vorbit deja despre faptul că Mohammed a rămas orfan de mic, şi a fost crescut într-o familie de apropiaţi, dar care nu l-au cinstit ca pe egalul lor, ci l-au tratat cu superioritate, creînd în sufletul lui fragil de copil complexe de inferioritate, deşi se pare că a fost mai inteligent decît verii lui care au fost favorizaţi. Nu intru aici într-o analiză psihologică detaliată a copilului, adolescentului, apoi tînărului Mohammed, însă e limpede că prin acest personaj, Iblis, el îşi descrie şi revendică propriile revolte şi îndreptăţiri de sine, poate deseori trăite în anii săi fragezi. „Dacă Tu îmi vei da răgaz până în Ziua Învierii, îi voi aduce pe toţi urmaşii lui sub stăpânirea mea“! Asta este ţinta Islamului profeţit de Mohammed, chiar dacă este utopică. Şi de unde atîta „Ziua Învierii“ mult înainte ca Domnul Isus să vorbească despre ea în EVANGHELIE? E ca şi cum „filmul“ istoriei lumii ar fi rupt în multe „videoclipuri“, pe care apoi le-ai amesteca într-un recipient, apoi le-ai prezenta „în ordinea“ extragerii, fără a reface ordinea iniţială! Aşijderea şi cu Gheena din versetul următor. Dacă translatăm această „tehnologie“ a „amestecurilor“ în domeniul substanţelor, unele amestecuri ar putea deveni explozive, iar evenimentele recente arată că „tehnologia“ asta a „amestecurilor nepotrivite“, explozive, este o „specialitate a casei“ Islamice! Urîtă „specialitate“!

17/63. A zis(94): „Pleacă! Şi cine te va urma pe tine dintre ei, Gheena va fi răsplata voastră – bogată răsplată!
17/64. Tulbură-i cu glasul tău(95) pe aceia care poţi dintre ei şi adu-i împotriva lor pe călăreţii tăi şi pe pedestraşii tăi! Fă-te părtaş cu ei la bunurile lor(96) şi la copiii lor(97) şi fă-le lor făgăduinţe!“(98) Însă nu făgăduieşte Şeitan decât numai ca să înşele!
   De unde călăreţi şi pedestraşi, bunuri şi copii, atît de devreme, şi de ce tocmai acestea şi nu altceva? Iată ce însemna profeţii pentru Mohammed, dar cu aceste scenarii şi scene pe care le repeta obsesiv, el inducea speranţele sale de răzbunare, cucerire şi mărire acelora care suferiseră, ca şi el, tot felul de nedreptăţi. Da, făgăduinţe înşelătoare sub aspect religios, dar pline de speranţă în plan material imediat! Scrie negru pe alb, eu doar am copiat, nu sînt eu autorul! Întortochiat sau nu, ăsta-i textul. Uite că şi Şeitan face făgăduinţe! Mai ales cînd i se pare că are ceva de cîştigat, că de oferit, sigur n-are.

17/65. „Asupra robilor Mei tu nu vei avea putere!“(99) Şi Domnul tău este de ajuns ca Ocrotitor!
   Dacă Mohammed ar fi avut răbdarea şi înţelepciunea să-L caute pe Dumnezeu (Allah în arabă) în Cuvîntul Său „coborît“ înaintea lui, şi nu în disputele dintre oameni, în special între evrei şi creştini, şi ar fi reuşit să-L găsească şi să-L cunoască prin acest Cuvînt, şi prin Spiritul Său, toate rănile sale sufleteşti şi complexele de inferioritate ar fi fost definitiv şi complet vindecate, dar s-a grăbit, aşa cum şi Eva s-a grăbit, şi Adam s-a grăbit, şi pe toţi Satan i-a grăbit, iar rezultatul …, mai discutăm! Da, Satan chiar n-ar fi avut nicio putere. Totuşi aici se poate remarca o translatare de la recunoaşterea lui Iblis că nu-i poate înşela pe toţi oamenii, la aceeaşi afirmaţie făcută de Allah, ceea ce induce ideea infailibilităţii „religiei“ islamice. Concluzia ar fi că atît arabii cît şi ceilalţi adepţi ai Islamului ar fi nişte supraoameni, întrucît evreii şi creştinii avînd acelaşi Dumnezeu, Cuvîntul lui Dumnezeu spus mai întîi lor, şi Dumnezeu însuşi, n-au avut nicio putere pentru ei împotriva uneltirilor lui Satan (Şeitan, Iblis)! Ceea ce e absolut lipsit de sens, ori prea umflat de mîndrie de partea islamistă. Dacă n-aţi văzut pînă aici, veţi vedea de acum încolo că Dumnezeu este cu cei smeriţi, şi împotriva celor mîndri.

38/71. Când Domnul tău le-a zis îngerilor: „Eu voi crea un om din lut!
38/72. Cînd eu îl voi fi plăsmuit şi voi fi suflat în el din duhul Meu, voi să cădeţi dinaintea lui, prosternându-vă!“
38/73. Şi s-au prosternat toţi îngerii laolaltă,
38/74. Afară de Iblis, căci el s-a arătat trufaş şi a devenit unul dintre cei care au tăgăduit credinţa.
38/75. [Allah] a zis: „O, Iblis! Ce te-a împiedicat pe tine să te prosternezi dinaintea a ceea ce eu am plămădit cu mâinile Mele? Te-ai semeţit tu ori te-ai socotit tu printre cei înalţi?“
38/76. A zis [Iblis]: „Eu sunt mai bun decât el! Pe mine m-ai plămădit din foc, în vreme ce pe el l-ai plămădit Tu din lut!“.
38/77. I-a zis [Allah]: „Ieşi din el(59) şi vei fi tu alungat
38/78. Şi asupra ta se va abate blestemul Meu până în Ziua Judecăţii!“
38/79. A zis [Iblis]: Doamne, dă-mi mie răgaz până în Ziua când vor fi ei înviaţi!“
   Dacă cumva pe asta cu învierea am mai zis-o, o mai zic o dată. La acel moment omul încă nu păcătuise, conform aici versetului 38/71, aşa încît nu se putea vorbi despre un „răgaz pînă în Ziua cînd vor fi ei înviaţi“, Zi pe care Satan oricum nu o va apuca în viaţă. Aici nu vă spun decît atît: este o primă înviere a fraţilor lui Cristos Isus, după care cerul va fi curăţat de demonii lui Satan şi pămîntul de „sămînţa“ lui pămîntească, iar după încă o mie de ani tereştri pe care Satan îi va petrece în „Arest“ (Abis), va fi dezlegat pentru puţină vreme pentru a-i ispiti şi pe cei pe care-i va mai putea ispiti la război, apoi şi cei ispitiţi şi El vor fi definitiv distruşi. Abia după acest moment va fi Judecata, şi la Judecată învierea. Aşa că aceste cuvinte n-au temei scriptural, ci sînt doar speculaţii. Din nou, amănunte în mărturia creştină, nu că asta n-ar fi creştină, ci pentru că asta se adresează musulmanilor islamişti.

38/80. [Allah] a zis: „Vei fi printre cei păsuiţi,
38/81. Până în Ziua timpului hotărât!(60)
   De unde se vede că Allah aprobă tot ce vrea Iblis, iar din altele, tot ce vrea profetul (Iacov 2.1–13; Deuteronom 16.19)!

38/82. A zis [Iblis]: „Pe puterea Ta [jur]! Eu îi voi duce în ispită pe toţi,
38/83. Afară de robii Tăi cei devotaţi dintre ei!“
38/84. A zis [Allah]: „Eu sunt Cel Drept [Al-Haqq]! Adevăr este ceea ce spun:
38/85. Voi umple Gheena cu tine şi cu toţi cei care te-au urmat pe tine!“
   Gheena asta parcă ar fi un sac de cartofi …, prăjiţi, care abia aşteptă să fie umplută cu oameni, djinni, demoni şi …, alte materiale combustibile! De unde se vede cît de bine cunoştea Mohammed profeţiile de dinaintea sa. În primul rînd la data respectivă nici nu are sens vreo aluzie la Gheenă, iar o discuţie reală pe această temă nu a existat niciodată, ci doar o pildă profetică a Domnului Isus consemnată în Evanghelia după Luca, în legătură directă cu Judecata finală şi a doua înviere „a celor drepţi, şi a celor nedrepţi“, şi tot Domnul a vorbit despre gheenă referindu-se la cărturari şi Farisei, iar ulterior la Judecata Fiului—cea finală este Judecata Tatălui, însă doar am vrut să vă cruţ sensibilităţile, şi totuşi se vede treaba că nu pot!—de la „sfîrşitul veacului“, după prima înviere, în parabola despre oi şi capre, unde totuşi sinonimul folosit pentru gheenă este expresia „pedeapsa veşnică“! Totuşi cheia înţelegerii ne este oferită tot de Domnul Isus în Apocalipsă, în versetele despre Judecata Tatălui (Apocalipsa 20.13–15):
13. Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15. Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.
   Aşadar, gheena sau iazul de foc este nu un loc de chin veşnic în sensul că eşti perpelit fără încetare într-un foc ce nici nu te ucide, nici nu te lasă să trăieşti, ci este un simbol intuitiv-descriptiv al unei distrugeri veşnice, pentru oameni şi demoni, inclusiv tartorul lor, din care Dumnezeu nu mai oferă o speranţă de înviere, iar pentru „moarte“ ca fenomen de limitare a vieţii prin pedeapsă, şi pentru „locuinţa morţilor“ alias „iadul“ ca loc de „odihnă“ pînă la înviere pentru întregul neam omenesc, o dispariţie fără urmă. Fără moarte nu vor mai fi morminte, deci nu va mai fi nevoie de o „locuinţă a morţilor“! Lucrurile sînt foarte simple: nu poţi chinui veşnic un fenomen precum moartea, şi nici un loc general de înmormîntare! Totuşi cum rămîne cu chinul veşnic despre care se vorbeşte. Parţial am spus în mărturia creştină, dar aici unde versetele coranice care invocă gheena abundă, ar fi nevoie de ceva mai mult, pentru a desumfla această gogoaşă, care, cu certitudine, pe mulţi îi sperie cumplit, şi preferă Raiul coranic (Luca 16.22–31; sper să nu leşinaţi iar din pricina apelativului „fiule“, întrucît aici Avraam îL simbolizează chiar pe Tatăl Ceresc)!
22. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.
23. Pe cînd era el în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sînul lui,
24. şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit de văpaia aceasta.“
25. „Fiule“, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit.
26. Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.“
27. Bogatul a zis: „Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr în casa tatălui meu;
28. căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.“
29. Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.“
30. „Nu, părinte Avraame“, a zis el; „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.“
31. Şi Avraam a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi^[].“
   Mai întîi să observăm că deşi atît bogatul cît şi Lazăr au murit, ei par a se afla în locuri diferite. Fizic amîndoi erau în iad sau locuinţa morţilor! Spiritual însă, erau în locuri diferite, Lazăr în „sînul“ lui Avraam (dragostea Tatălui, asemenea neprihănitului Iov!), iar bogatul într-un loc dogorîtor de chin perpetuu! Lazăr nu era în dragostea Tatălui doar pentru că fusese sărac în viaţă, ci pentru că preferase sărăcia în locul călcării Cuvîntului lui Dumnezeu revelat prin Moise şi prooroci, aşa cum remarcăm recomandarea din versetele 29 şi 31 pentru bogatul îngrijorat de soarta fraţilor săi, încă trăitori pe pămînt. Nici bogatul nu era încă în locul de chin veşnic, dar după faptele sale din viaţa pe care a trăit-o, altă perspectivă nu avea. Desigur, în locuinţa morţilor niciunul din cei doi nu-l vedea pe celălalt (Eclesiast 3.17–21; 9.10)! Atunci, cînd i se va mai oferi bogatului ocazia de a se vedea cu Lazăr? La învierea celor drepţi şi a celor nedrepţi (Faptele apostolilor 24.15: „şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.“)! Iar perspectiva celor doi este diferită, după Cuvîntul lui Dumnezeu redactat de prooroci! Cînd Domnul Isus este abordat de Saducheii care nu mărturiseau nici învierea, nici existenţa îngerilor, şi aceştia îi oferă o povestioară inventată de ei, Domnul le dă următorul răspuns (Matei 22.29–32):
29. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentrucă nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
30. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31. Cît priveşte învierea morţilor, oare n’aţi citit ce vi s’a spus de Dumnezeu, cînd zice:
32. „Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?“ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.“
Ce înseamnă că „nu cunoaşteţi Scripturile“? În cazul de faţă cunoaşterea Scripturilor ar fi trebuit să-i înveţe că legămîntul căsătoriei încetează la moartea unuia dintre soţi, iar povestioara lor cu femeia care a fost măritată cu şapte fraţi fără să fi avut copii cu vreunul, şi întrebarea nelalocul ei, „la înviere, nevasta căruia dintre cei şapte va fi?“, n-ar mai fi fost pusă, neavînd niciun suport scriptural care să-i confere legitimitate. Cît despre „puterea lui Dumnezeu“ reiese clar din versetele 31 şi 32, de unde şi concluzia că Avraam însuşi, deopotrivă cu ceilalţi doi patriarhi prooroci, Isaac şi Israel, sînt „în sînul“ Tatălui, adică la el sînt vii, deşi învierea nu a venit încă. Cum rămîne totuşi cu „chinul veşnic“, dacă gheena, pedeapsa veşnică, iazul care arde cu foc şi cu pucioasă (sulf), nu sînt altceva decît sinonime ale morţii a doua, moartea veşnică? Asta este spus limpede în Evanghelii pentru oricine este învăţat de Dumnezeu prin Duhul Sfînt cum să le citească (Matei 13.37–43; 8.10–13; 24.42–51; Luca 13.24–30)! Sumarul celor de dinainte, ar suna cam aşa (Matei 25.30): „Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunerecul de afară: acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor“. Iată „chinul cel veşnic“! Amăgiţii, aroganţii, necredincioşii, falşii credincioşi, toţi vor muri realizînd ceea ce ei au pierdut, iar alţii pe care i-au dispreţuit au cîştigat. Dumnezeu e prea mare, prea puternic, prea bun şi milostiv, ca să aibă „bucurii“ atît de mici, cum ar fi chinuirea perpetuă a creaturilor Sale inteligente! El nu Se poate bucura de suferinţa cuiva, indiferent cine ar fi şi ce ar fi făcut, pentru că Lui direct nimeni nu-I poate face vreun rău! Nu S-a bucurat El nici de suferinţa evreilor chinuiţi de Egipteni, şi i-a scos de acolo! Cum S-ar bucura de suferinţe mult mai crunte şi neîncetate? Iar faptul că-i şterge complet din existenţă este doar pentru ca ceilalţi să nu mai fie atacaţi sau înjosiţi vreodată în vreun fel, ci să ducă o viaţă normală, fericită.
Ei, nu-i aşa că e cam greu să fii creştin? Şiii …, mult mai simplu să fii musulman!? Cu Coranul e mai simplu acum, dar pentru viaţa veşnică, mai păgubos. Şi ce pagubă ireparabilă!

15/26. Noi am creat omul din lut, dintr-un glod uşor de frământat,
15/27. iar pe djinni i-am creat, mai înainte, din focul Simumului.
15/28. Când Domnul tău spuse îngerilor: „Eu voi crea un om din lut, dintr-un glod uşor de frământat,
15/29. după ce îi voi desăvârşi chipul şi voi sufla în el din Duhul Meu, prosternaţi-vă înaintea lui.
15/30. Toţi îngerii, laolaltă, se prosternară,
15/31. afară de Iblis care a refuzat să fie cu cei care se prosternează!
15/32. Dumnezeu spuse: „O, Iblis! Tu de ce nu eşti printre cei care se prosternează?“
15/33. El spuse: „Nu am să mă prosternez înaintea unui om pe care Tu l-ai creat din lut, dintr-un glod uşor de frământat.“
15/34. Dumnezeu spuse: „Ieşi de aici! Să fii bătut cu pietre!
   Un djinn bătut cu pietre! Ce glumă şugubeaţă! Cu pietre de foc cumva? Şi cine are curajul să pună mîna pe astfel de pietre?

15/35. Fie blestemul asupra ta până în Ziua Judecăţii!“
15/36. El spuse: „Domnul meu! Dă-mi un răgaz până în ziua în care oamenii vor fi înviaţi.“
15/37. Dumnezeu spuse: „Ai acest răgaz
15/38. până în ziua timpului cunoscut (de noi).“
15/39. El spuse: „Domnul meu! Pentru că tu m-ai dus în greşeală, eu le voi arăta răul pe pământ sub înfăţişări înşelătoare şi pe toţi îi voi duce în greşeală,
   În Tora nici măcar n-a cîrîit, un cuvînt n-a scos, ci doar şi-a înghiţit blestemul, pentru că da, el Satan, a fost blestemat! Pe cînd în Coran îL învinovăţeşte pe Dumnezeu pentru propria lui faptă de neascultare şi nesupunere!

15/40. afară de robii Tăi curaţi.“
15/41. El spuse: „Aceasta este pentru mine o cale dreaptă:
15/42. Tu nu ai nici o împuternicire asupra robilor Mei, în afara celui care te va urma dintre cei aflaţi în greşeală.“
15/43. Gheena va fi locul lor de întîlnire, al tuturor.
15/44. Ea are şapte porţi. Înaintea fiecărei porţi va fi o parte din ei,
   Şapte porţi şi o portiţă! De unde atîtea porţi, că doar nu se duc în gheenă să joace table! „Poartă-n casă“!

20/74. Cel care vine la Domnul Său ca un nelegiuit va avea parte de Gheena în care nici nu va muri, şi nici nu va trăi.
   Iată şi versetul cu „nici nu va muri, nici nu va trăi“!

20/113. Noi am pogorât astfel un Coran arab în care am pus şi ameninţări. Poate se vor teme ori poate le va fi împrospătată amintirea!
   Iată că a venit şi momentul în care să-i putem împrospăta lui Mohammed amintirea cu privire la ameninţare, despre care chiar nu ştia nimic. Evident cu Ieremia, proorocul robiei babiloniene de şaptezeci de ani, care lipseşte de pe lista lui de „amintiri“, nu s-a întîlnit vreodată (Ieremia 23.25–37)!
25. „Am auzit ce spun proorocii, cari proorocesc minciuni în Numele Meu, zicînd: „Am avut un vis! Am visat un vis!“
26. Pînă cînd vor proorocii aceştia să proorocească minciuni, să proorocească înşelătoriile inimii lor?
27. Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visurile pe cari le istoriseşte fiecare din ei aproapelui său, cum Mi-au uitat părinţii lor Numele din pricina lui Baal?
28. Proorocul, care a avut un vis, să istorisească visul acesta, şi cine a auzit Cuvîntul Meu, să spună întocmai Cuvîntul Meu! „Pentruce să amesteci paiele cu grîul? zice Domnul.“
29. „Nu este Cuvîntul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărîmă stînca?“
30. „De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii cari îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.“
31. „Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii cari iau cuvîntul lor şi-l dau drept cuvînt al Meu.“
32. „Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, cari le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu, cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimes Eu, nu Eu le-am dat poruncă, şi nu sînt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul.“
33. „Dacă poporul acesta, sau un prooroc, sau un preot te va întreba: „Care este ameninţarea Domnului?“ să le spui care este această ameninţare: „Vă voi lepăda, zice Domnul.“
34. „Şi pe proorocul, pe preotul, sau pe acela din popor care va zice: „O ameninţare a Domnului,“ îl voi pedepsi, pe el şi casa lui!
35. Aşa să spuneţi însă, fiecare aproapelui său, fiecare fratelui său: „Ce a răspuns Domnul?“ Sau: „Ce a zis Domnul?“
36. Dar să nu mai ziceţi: O ameninţare a Domnului,“ căci cuvîntul fiecăruia va fi o ameninţare pentru el, dacă veţi suci^[] astfel cuvintele Dumnezeului Celui viu, cuvintele Domnului oştirilor, Dumnezeului nostru!
37. Aşa să zici proorocului: „Ce ţi-a răspuns Domnul?“ Sau „Ce a zis Domnul?“
   Iată şi ideea principală, pe lîngă celelalte, foarte „limpezi“: „cuvîntul fiecăruia va fi o ameninţare pentru el, dacă veţi suci astfel cuvintele Dumnezeului Celui viu“!

20/116. Când le-am spus îngerilor „Prosternaţi-vă înaintea lui Adam“, ei se prosternară în afară de Iblis care a refuzat.
20/117. Noi am spus: „O, Adam! Acesta îţi este vrăjmaş ţie şi soaţei tale. Să nu vă izgonească din Grădină, căci veţi fi năpăstuiţi.
20/118. Aici nu-ţi va fi foame şi nu vei fi nici gol.
20/118. El(104) este pentru tine; pentru ca să nu-ţi fie foame în el şi să nu fii gol,
   Ei, haide să vedem cine i-a spus în realitate lui Adam că este gol, căci de la Dumnezeu n-a primit niciuna din cele două avertizări despre care vorbeşte Mohammed, sau mai bine zis cum a ajuns Adam să descopre că este gol, pentru că înainte de a fi ispitită Eva, care a şi cedat, niciunul din cei doi nu erau conştienţi încă de goliciunea lor sau că ar avea vreun vrăjmaş, ci au devenit după ce au călcat porunca Tatălui Ceresc (Geneza 2.25; 3.6–13):
25. Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.
6. Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.
7. Atunci li s’au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri² din ele.
8. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei³: şi omul şi nevasta lui s’au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: „Unde eşti?“
10. El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentrucă eram gol, şi m’am ascuns.“
11. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănînci?“
12. Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lîngă mine, ea mi-a dat din pom şi am mîncat.“
13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?“ Femeia a răspuns: „Şarpele m’a amăgit, şi am mîncat din pom.“
   Iată că niciunul din cei doi nu şi-au recunoscut deschis propria vinovăţie, ci Adam a dat vina pe Dumnezeu că i-a făcut pentru el o femeie (însă, clar, nu-i devăluise încă ce să facă pentru a avea urmaşi), iar femeia a dat vina pe „şarpe“, ca şi cum de şarpe ar fi trebuit să asculte ea, nu de Dumnezeu! Singurul care n-a cîrîit, a fost …, necuvîntătorul scos în faţă de Satan, ca purtătorul său de cuvînt! „Intuiţie feminină“! Intuiţie care ne-a adus tuturor moartea. Dar nici Mohammed n-a stat prea bine cu intuiţia, bizuindu-se pe vorbele de clacă pe care le-a auzit cu diverse ocazii în călătoriile sale, ori în alte situaţii. Ca Profet al lui Allah, ar fi trebuit să ştie că poporul Israel a fost ales atît pentru a i se revela Cuvîntul Său, cît şi ca depozitar al acestui Cuvînt, care o dată rostit devine Lege, iar Dumnezeu nu-şi schimbă legile o dată cu profeţii—şi nici nu revizuieşte istoria pentru fiecare-n parte—ci doar vine cu noutăţi atunci cînd este cazul.

20/119. Nu-ţi va fi sete şi nu vei suferi de arşiţă.“
20/120. Diavolul îl ispiti spunând: „O, Adame! Îţi voi arăta Copacul nemuririi şi-al unei împărăţii nepieritoare!“
   „O, Adame!“, „Copacul nemuririi“? Ei, aş! Geneza 3.1–5:
1. Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu.
    El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‚Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?‘
2. Femeia a răspuns şarpelui: ‚Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.‘
3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.“
4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărît, că nu veţi muri:
5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“
Continuarea tocmai am comentat-o! Cît despre „împărăţia nepieritoare“, e pescuită din altă parte, şi nu era Adam, ci „al doilea Adam“, adică Isus Cristos (Matei 4.8–10):
8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis:
9. „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie.“
10. „Pleacă, Satano“, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.“

20/121. Amândoi mâncară şi-şi văzură goliciunea şi atunci se apucară să înşire frunze din grădină. Adam L-a nesocotit pe Domnul Său, şi astfel se rătăci.
20/121. Şi au mâncat ei doi din el şi li s-a arătat goliciunea lor şi au început să coasă, pentru a se acoperi, frunze din Rai. Adam s-a revoltat, aşadar, împotriva Domnului său(106) şi a ajuns în rătăcire.
20/122. Domnul Său l-a ales, apoi se întoarse la el şi-l călăuzi.
20/123. El spuse: „Coborâţi amândoi din grădină, şi vrăjmaşi unul altuia să fiţi! De la Mine vă va veni o călăuzire, şi cine va urma călăuzirea Mea nu se va rătăci şi nu va fi năpăstuit.
20/124. Cine se va împotrivi însă amintirii Mele va avea un trai mohorât, apoi orb îl vom înfăţişa în Ziua Învierii.“
20/125. El va spune: „Domnul meu! De ce m-ai înfăţişat aici orb, căci înainte vedeam limpede?“
20/126. Dumnezeu va spune: „Precum tu ai uitat semnele Noastre după ce au ajuns la tine, tot aşa vei fi dat şi tu uitării astăzi.“
20/127. Aşa îl răsplătim pe cel necumpătat ce tăgăduieşte semnele Domnului său. Osânda de Apoi este mult mai de temut şi va dura o veşnicie.

20/133. Ei au spus: „Dacă ne-ar aduce măcar un semn de la Domnul său!“ Dovada de netăgăduit din întâile Scripturi nu a ajuns şi la ei?
   La cine „la ei“ să ajungă „dovada de netăgăduit din întâile Scripturi“, dacă nici la Profetul lui Allah n-au poposit în original? Nu spune el că la tribul Qurayş el a fost primul trimis, şi de asemenea primul musulman? Atît a ştiut, cu atît a încercat să se legitimeze ca profet, şi nu e nicio surpriză că a fost mereu suspectat de mincinos, şi nu luat de profet! Poate că alţii chiar ştiau mai mult decît el, vedeau nepotrivirile, dar nu se contrau cu el, ci doar îi spuneau că altfel, sau altceva ar trebui să legitimeze un profet, nu acele frînturi scoase din context, incorect plasate în timp, dar „împodobite“ cu tot felul de fantezii, numai de el ştiute.

Vă invit acum să facem nişte exerciţii de imaginaţie. Să presupunem că vreţi să faceţi o bună impresie într-un cerc de prieteni şi cunoscuţi, dar vă îmbrăcaţi într-o haină bine croită, însă confecţionată toată numai din petice diferit colorate, iar la alăturarea peticelor între ele sînt alese culorile cele mai strident nepotrivite! Ce impresie credeţi că aţi face acelora care vă vor privi? Privit de un cunoscător al „întîilor Scripturi“, cam aşa arată Coranul, pestriţ, peticit, iar peticele puse alandala, sau cum se mai zice „claie peste grămadă“, adică la voia întîmplării, ca de la un necunoscător pentru alţii şi mai necunoscători.

Şi un al doilea exerciţiu ar fi acesta. Presupunem că într-o anumită comunitate, toţi taţii poartă acelaşi nume, Allah, dar, cum e şi de aşteptat, nu seamănă unul cu celălalt, iar fiecare membru al comunităţii îşi cunoaşte bine tatăl. La un moment dat vine cineva cu nişte fotografii ale taţilor, şi le prezintă fiilor, însă fiecăruia îi oferă poza altui tată. Vor accepta acei fii că persoana din fotografia care le-a fost dată, este a tatălui lor doar pentru că pe ea scrie Allah? Biblia a fost scrisă într-o perioadă de peste un mileniu şi jumătate, iar de la vîrsta de şaptezeci şi cinci de ani ai lui Avram pînă la Moise, se scurseseră deja peste şase sute de ani, deci de la Avram, redenumit Avraam la nouăzeci şi nouă de ani, pînă la Anno Domini 100, dată în jurul căreia apostolul Ioan a scris Apocalipsa şi Evanghelia, Biblia cuprinde o istorie de peste două milenii, consemnată în şaizeci şi şase de cărţi redactate de mai mulţi profeţi. Şi totuşi armonia interioară a Bibliei este ca a unei singure cărţi, scrise de Un Singur Autor! Alternativ, Coranul este scris de un singur autor, într-o perioadă de douăzeci şi doi de ani, şi aceasta este toată perioada istorică pe care o cuprinde. Nici măcar nu comportă comparaţie, însă orice discuţie poate fi de folos, atîta timp cît este raţională şi nepărtinitoare. Eu, personal îL recunosc pe Dumnezeu în Biblie, dar nu-L pot recunoaşte decît parţial în Coran, şi nu datorită Coranului, ci Bibliei ca suport informativ, şi doar în înţelesul pe care-l oferă Biblia, Coranul avînd înţelesul său propriu, foarte diferit şi părtinitor. Eu oricum, pot înţelege Coranul în înţelesul lui coranic, însă Coranul nu poate oferi vreun suport pentru înţelegerea Bibliei, motiv pentru care mă şi străduiesc să vă arăt adevărata personalitate a Unicului Dumnezeu, care nu este doar al unora care şi-L revendică, ci al tuturor popoarelor. Iar Dumnezeu nu este părtinitor! Şi alegerile pe care le face El, nu sînt la voia întîmplării, ci au temeiul lor pentru Adevăr şi Viaţă.