¹⁵ ANUNŢ IANUARIE 2015!

Am mai dat de trei ori citate din T. L. Friedman pe Facebook, acum însă a venit momentul să vă „puneţi centura“ pentru o incursiune mai lungă şi explicită în „lumea plată“, avînd ca nod central „ţara optimă“!

«… După cum mi-a spus la un moment dat senatorul de Carolina de Sud, Jim De Mint, singurul lucru pe care nu-l putem face este să aplicăm „protecţionismul* drumului nostru spre prosperitate“.

Este vital să rămânem cât se poate de deschişi şi flexibili.Capacitatea culturii americane de a demola lucrurile vechi şi de a le reconstrui ne oferă un avantaj imens în era aplatizării, când de foarte multe ori te vezi nevoit să demolezi şi să reconstruieşti pentru a da naştere inovaţiei şi dezvoltării [Atenţie la această exprimare jurnalistică DEMOLARE. În realitate Friedman susţine progresul prin REFORMARE la noile oportunităţi oferite de noua platformă de infrastructură tehnologică IT, deja creată, aşadar la ADAPTAREA economiei pentru a fi capabilă să UTILIZEZE această platformă deja existentă!]. Am realizat tranziţia de la agricultură la industrie, apoi de la industrie la servicii. Acum trebuie să trecem în faza următoare, a seviciilor furnizate global. Fiecare dintre aceste tranziţii a fost dificilă în felul său, însă am reuşit să le ducem la îndeplinire mai rapid şi mai eficient decât orice altă economie mare deoarece am fost deschişi şi flexibili şi am lăsat piaţa să-şi facă treaba – ceea ce a şi făcut, nu fără a crea, ce-i drept, mari dificultăţi unui număr important de persoane. Tranziţia la lumea plată va fi extraordinar de dificilă deoarece va afecta, cel mai probabil, un mare număr de inşi în costum şi cravată. Însă nu e momentul să intrăm în panică.

„Voi [americanii] aveţi tot ce vă trebuie pentru a vă transfera populaţia din vechiul mijloc în noul mijloc“, spune Nandan Nilekani de la Infosys. „Dacă treceţi primii de tranziţie, veţi fi medaliaţii cu aur… Însă dacă lumea se sperie şi dă câştig de cauză protecţioniştilor, care încep să ridice ziduri*, veţi eşua. Este nevoie de un act de credinţă – trebuie să aveţi încredere că veţi reuşi.“

Sub această umbrelă de flexibilitate, America are o multitudine de atuuri instituţionale. În primul rând, dispune de o reţea de institute de cercetare care produc un flux constant de experimente, inovaţii şi descoperiri ştiinţifice – de la matematică la biologie, fizică şi chimie. „Avem cel mai bun sistem universitar“, a spus Bill Gates. „Finanţăm activităţile de cercetare ale universităţilor, şi acesta e un lucru extraordinar. O mulţime de persoane inteligente vin să studieze în universităţile noastre şi le permitem să inoveze şi să-şi transforme inovaţiile în produse. Apreciem curajul de a-ţi asuma riscuri. Sistemul nostru universitar este competitiv şi experimental. Poate să testeze diferite abordări. Există o sută de universităţi care aduc contribuţii în domeniul roboticii. Fiecare dintre ele susţine că celelalte fac totul de-a-ndoaselea sau, dimpotrivă, că piesa pe care am inventat-o eu se potriveşte exact la aparatul inventat de ei. E un sistem haotic, dar reprezintă un motor uriaş de inovaţie pentru întreaga lume şi, dacă mai punem la socoteală banii din impozite alocaţi cercetării şi cele câteva donaţii, va continua să înflorească… Ar trebui să o dăm în bară rău de tot ca să nu prosperăm în aceste condiţii. Dacă suntem inteligenţi, ne putem spori bogăţia mai rapid îmbrăţişând aceste noi tendinţe.“

Browser-ele, investigaţiile imagistice prin rezonanţă magnetică (RMN), computerele ultrarapide, tehnologia GPS, dispozitivele de explorare a spaţiului şi fibra optică sunt doar câteva dintre multele invenţii care au luat naştere prin derularea unor proiecte univesitare de cercetare elementară. Departamentul economic al BankBoston a realizat un studiu intitulat „MIT: impactul inovaţiei“. Printre concluziile studiului, menţionăm faptul că absolvenţii MIT au înfiinţat 4.000 de companii, creând cel puţin 1,1 milioane de locuri de muncă pe mapamond şi generând vânzări de 232 miliarde de dolari.

Ceea ce distinge America de orice altă ţară nu este faptul că a construit MIT sau că absolvenţii universităţilor sale generează creştere economică şi inovaţie, ci că în fiecare stat al său există universităţi care încearcă acelaşi lucru. „Există 4.000 de facultăţi şi universităţi în America“, spune Allen E. Goodman, preşedinte al Institute of International Education. „Restul ţărilor au la un loc 7.768 de institute de învăţământ superior. Numai în statul California sunt aproximativ 130 de facultăţi şi universităţi. Există doar 14 ţări în lume care să depăşească acest număr.“

Să luăm un stat la care nu-ţi vine să te gândeşti de obicei ca la unul foarte avansat din punctul de vedere al universităţilor: Oklahoma. Vei găsi aici Oklahoma Center for the Advancement of Science and Technology (OCAST), care, pe situl său de Internet, îşi descrie misiunea după cum urmează: „Pentru a concura în mod eficient în noua economie, Oklahoma trebuie să aibă în continuare o populaţie cu educaţie foarte bună; o strategie de cercetare universitară şi o bază tehnologică bine orientate şi favorizând colaborarea; un mediu care să încurajeze iniţiativele de anvergură, de la cele mai mici companii proaspăt înfiinţate până la cele mai mari multinaţionale… OCAST promovează centre de tehnologie universitate-afaceri care pot conţine multiple şcoli şi iniţiative de afaceri, lucru care duce la crearea de noi întreprinderi, fabricarea de noi produse şi utilizarea de noi tehnologii de producţie“. Nu e de mirare că în 2003 universităţile americane au obţinut 1,3 miliarde de dolari din vânzarea de brevete, conform Association of University Technology Managers.

Dacă luăm în calcul universităţile americane generatoare de inovaţie, laboratoarele de cercetare publice şi private şi detailiştii, rezultă că avem cel mai bine reglementate şi cele mai eficiente pieţe de capital din întreaga lume în ceea ce priveşte producerea de idei novatoare şi transformarea lor în produse şi servicii. Dick Foster, director la McKinsey & Co. şi autor a două cărţi despre inovaţie, mi-a spus: „Avem, în Statele Unite, o «polotică industrială» care se numeşte bursă, fie că vorbim de Bursa de Valori din New York sau de Nasdaq“. Aici capitalul de risc este colectat şi alocat unor idei emergente sau unor companii în dezvoltare, a spus Foster, şi nici o altă piaţă de capital din lume nu face asta mai bine şi mai eficient decât cea americană. Posibilitatea de a investi în produse noi şi în inovaţii este un factor extrem de important, care va permite Americii să folosească platforma lumii plate în propriul său avantaj. De ce? Pentru că vechile companii tradiţionale nu adoptă şi nu inovează cu uşurinţă noile tehnologii de avangardă. Cei care au inventat radioul nu sunt aceiaşi cu cei care au inventat televiziunea. CBS nu a inventat CNN. Lexis/Nexis nu a inventat Google. Având o cantitate importantă de capital de risc şi mulţi investitori la îndemână, pregătiţi să susţină următorul Google, CNN sau o altă inovaţie netestată, putem fi siguri că cei care doresc să profite la maximum de platforma lumii plate, cei care înţeleg cu adevărat puterea acesteia de a crea noi produse, noi forme de divertisment şi noi comunităţi pot să-şi atingă într-adevăr obiectivul.

Ceea ce asigură o funcţionare atât de bună a furnizării de capital în America este securizarea şi reglementarea pieţelor noastre de capital, în care acţionarii minoritari sunt protejaţi. Cu siguranţă există multe înşelătorii, excese, corupţie pe pieţele noastre de capital. Aşa se întâmplă întotdeauna când sunt în joc mulţi bani. Ceea ce distinge pieţele noastre de capital de altele nu este faptul că în America nu s-ar putea produce niciodată fraude de calibrul falimentului Enron – am văzut că asta s-a şi întâmplat. Ceea ce ne distinge este faptul că atunci când au loc astfel de fraude, acestea sunt descoperite—fie de Securities and Exchange Commission (SEC) (Comisia pentru Bursă şi Obligaţiuni), fie de către presa de afaceri—şi corectate. Ceea ce distinge America de orice altă ţară nu este Enron, ci Eliot Spitzer, procurorul general al statului New York, care a căutat cu o asiduitate incredibilă să cureţe de fraudă industria titlurilor de valoare şi consiliile directoare ale marilor corporaţii. Acest tip de piaţă de capital s-a dovedit foarte, foarte dificil de copiat în afara New York-ului, la Londra, Frankfurt sau Tokyo. Foster adaugă: „China, India şi alte ţări asiatice nu vor reuşi să inoveze până nu creează pieţe de capital de succes şi nu vor reuşi să creeze pieţe de capital de succes până nu introduc integral statul de drept care protejează interesele minorităţilor în condiţii de risc… Noi, societatea americană, suntem norocosul beneficiar al mai multor secole de experimente economice şi, în acelaşi timp, suntem experimentul care a reuşit“.

Pe lângă aceste ingrediente secrete care stau la baza reţetei americane, mai sunt şi altele care trebuie conservate şi dezvoltate. Uneori nu poţi să-i apreciezi corect pe străini decât după ce stai de vorbă cu ei. Iată ce mi-a spus Vivek Paul de la Wipro: „Aş adăuga trei elemente la lista dumneavoastră. Unul este incredibila deschidere a societăţii americane“. Noi, americanii, uităm adesea cât de extraordinar de deschisă este societatea Statelor Unite, unde poţi să-spui-orice-să-faci-orice-să-începi-orice-să-dai-faliment-şi-să-iei-totul-de-la-capăt. Nu mai există alt loc în lume care să fie atât de deschis, iar acest imens avantaj reprezintă un mare punct de atracţie pentru străini, mulţi dintre ei venind din ţări în care cerul nu este cea mai înaltă limită.

Un alt element, spune Paul, este „calitatea protejării proprietăţii intelectuale în SUA“, ceea ce încurajează puternic oamenii să elaboreze idei noi. Într-o lume plată există un stimulent puternic pentru a crea un nou produs sau proces, deoarece acesta poate ajunge la scară globală în câteva secunde. Însă dacă tu eşti acela care a găsit ideea revoluţionară, doreşti ca proprietatea revoluţionară să-ţi fie protejată. „Nici o altă ţară nu respectă şi nu protejează proprietatea intelectuală mai bine decât America“, spune Paul – şi, de aceea, mulţi inovatori doresc să vină să lucreze aici ca să-şi ştie proprietatea intelectuală în siguranţă.

În al treilea rând, Statele Unite dispun de una dintre cele mai flexibile legislaţii ale muncii din lume. Cu cât mai uşor este să concediezi pe cineva care lucrează într-un sector muribund, cu atât mai uşor este să angajezi acea persoană într-o industrie în dezvoltare, a cărei apariţie n-o bănuia nimeni acum cinci ani. Acesta e un mare avantaj, mai ales când compari situaţia din Statele Unite cu pieţe ale muncii inflexibile, reglementate în mod rigid, cum este cea germană, plină de restricţii guvernamentale legate de angajări şi concedieri. Flexibilitatea de utilizare a muncii şi a capitalului acolo unde sunt cele mai mari oportunităţi şi capacitatea de a le reorienta rapid dacă utilizarea iniţială nu mai este profitabilă sunt esenţiale într-o lume în curs de aplatizare.

Un alt ingredient secret al reţetei americane este faptul că are cea mai mare piaţă a consumatorilor casnici din lume, cu cel mai mare număr de primi utilizatori, ceea ce înseamnă că dacă scoţi pe piaţă un nou produs, serviciu sau o nouă tehnologie, trebuie neapărat să fii prezent şi în America. Toate acestea produc un flux constant de locuri de muncă pentru americani.

Mai este şi puţin discutatul atribut american al stabilităţii politice. Într-adevăr, China a mers bine în ultimii 25 de ani şi s-ar putea să treacă de la comunism la un sistem mai pluralist în mod paşnic. Însă e la fel de posibil ca lucrurile să evolueze altfel. Şi cine e pregătit să mizeze totul pe prima posibilitate?

Dacă am dori să rezumăm efectul net al tuturor acestor instituţii, norme culturale, practici economice şi sisteme juridice, toate se pot reduce la un singur cuvânt: încredere.Toate creează şi inspiră un nivel ridicat de încredere – iar nivelul ridicat de încredere este cea mai importantă caracteristică pe care o poate deţine orice societate deschisă. Încrederea este, în multe sensuri, produsul tuturor ingredientelor din reţeta secretă americană.

„Suntem o ţară cu un nivel de încredere ridicat, deoarece suntem de acord să fim guvernaţi de un set de valori şi de principii reflectate în instituţiile şi legile noastre – care sunt mai înalte şi mai durabile decât orice individ“, spune Dov Seidman, fondatorul LRN, o companie care oferă corporaţiilor globale consiliere în domeniul eticii profesionale şi al conducerii şi despre care vom discuta mai în detaliu în capitolul 11. Luate împreună, aceste norme şi instituţii creează certitudine şi oferă o imagine previzibilă, iar aceasta creează încredere – încrederea că inovaţiile mele vor fi protejate, încredere în moneda ţării mele şi încredere în sistemul ei juridic. Toate aceste lucruri, susţine Seidman, favorizează inovaţia.

De ce anume? Deoarece într-o societate cu un nivel ridicat de încredere, cum este America, oamenii ştiu în permanenţă cât de solid este terenul pe care stau şi se pot baza pe un anumit cadru de reguli şi principii care le guvernează viaţa personală şi profesională. „Dacă cineva sare în sus de pe nisip, iar altcineva sare de pe o podea tare, care dintre cei doi sare mai sus?“, se întreba Seidman. „Desigur, sare mai sus cel care se desprinde de pe podeaua tare. Încrederea este acea podea tare. Este ceva ce îţi oferă posibilitatea de a prevedea evoluţiile viitoare şi, astfel, îţi permite să sari foarte sus… Fără încredere, nimeni nu-şi asumă riscuri, iar fără riscuri nu există inovaţie… Dacă ne dorim mai multe persoane care să-şi asume riscul necesar de a inova, trebuie să introducem mai multă încredere în ecuaţie.“ Nici o societate cu un nivel scăzut de încredere nu va reuşi vreodată să producă un mediu durabil de inovaţie.

Într-o lume plată, în care se creează tot mai multe valori şi se rezolvă probleme tot mai complexe, în care conexiunile se fac pe orizontală, a avea o societate cu un nivel ridicat de încredere reprezintă un avantaj cu atât mai mare.

„Încrederea ridicată este esenţială într-o lume a colaborării“, a adăugat Seidman, „deoarece cu cât mai multe persoane au încredere unele în celelalte sau în conducătorii lor, cu atât mai mari sunt şansele ca aceste persoane să lucreze bine împreună“.

Într-adevăr, Statele Unite au devenit unul dintre cele mai mari puncte de întâlnire ale lumii, un spaţiu în care multe persoane foarte diferite stabilesc relaţii, învaţă să aibă încredere unele în celelalte şi construiesc o mulţime de prietenii şi alianţe. Un student indian care a urmat cursurile Universităţii din Oklahoma şi se angajează la o firmă de software din Oklahoma City creează legături de încredere şi de înţelegere foarte importante pentru o viitoare colaborare, chiar dacă în cele din urmă se va întoarce în India. Nimic nu ilustrează mai bine acest aspect decât faptul că Universitatea Yale externalizează muncă de cercetare în China. Preşedintele universităţii, Richard C. Levin, mi-a explicat că Yale derulează în prezent două mari proiecte de cercetare în China, unul la Universitatea Pekin din Beijing, iar celălalt la Universitatea Fudan din Shanghai. „Cele mai multe asemenea colaborări instituţionale se nasc nu din directive date pe cale ierarhică de către directori, ci mai degrabă din relaţiile personale de durată stabilite între oamenii de ştiinţă“, spune Levin.

Cum s-a născut colaborarea Yale-Fudan? Întâi de toate, povesteşte Levin, profesorul Tian Xu de la Yale, director de institut, avea o legătură strânsă cu ambele universităţi. A fost student la Fudan şi şi-a luat doctoratul la Yale. „Cinci dintre colaboratorii profesorului Xu, actualmente profesori la Fudan, au urmat şi ei cursuri la Yale“, explică Levin. Unul dintre ei era prieten apropiat al profesorului Xu pe vremea când studiau împreună la Yale; altul colabora cu un coleg de la Yale, făcând cercetare în laboratorul condus de acesta; un altul era un student care venise în cadrul unui schimb de experienţă de la Fudan la Yale şi s-a întors în China pentru doctorat; iar ceilalţi doi făceau studii postdoctorale în laboratorul de la Yale al profesorului Xu. O poveste similară stă în spatele creării Peking-Yale Joint Center for Plant Molecular Genetics and Agrobiotechnology.

Profesorul Xu este un expert de prim rang în genetică şi a câştigat burse la National Institutes of Health şi Howard Hughes Foundation pentru a studia legătura dintre cancer, genetică şi anumite boli neurodegenerative. Acest tip de cercetare impune studierea unui mare număr de mutaţii genetice la animale de laborator. „Dacă vrei să testezi multe gene pentru a descoperi una anume, responsabilă pentru anumite boli, trebuie să efectuezi un număr mare de teste. În aceste condiţii, este un mare avantaj să dispui de personal numeros“, expilcă Levin. Astfel, ceea ce a făcut de fapt Yale a fost externalizarea muncii de laborator la Fudan, prin crearea Fudan-Yale Biomedical Research Center. Fiecare dintre cele două universităţi plăteşte costurile legate de propriul personal şi propria activitate de cercetare, deci nu e nevoie de transferuri financiare; partea chineză efectuează munca tehnică de bază, utilizând un număr mare de tehnicieni şi de animale de laborator, care costă mult mai puţin în China, în timp ce Yale efectuează analizele sofisticate de date. Personalul de la Fudan, studenţii şi tehnicienii vin astfel în contact cu cercetarea de vârf, iar Yale beneficiază de o bază tehnică de testare extinsă, care ar fi fost mult prea scumpă pentru a fi pusă în practică în New Haven. Un laborator american de suport pentru un astfel de proiect ar putea dispune de 30 de tehnicieni, în timp ce în centrul de la Fudan lucrează 150 [plătiţi cu aceiaşi bani pe care i-ar primi 30 de americani!!!].

„Avantaje sunt de ambele părţi“, spune Levin. „Cercetătorii noştri se bucură de o productivitate mărită considerabil, chinezii îşi instruiesc studenţii, tinerii lor asistenţi devin colaboratori ai profesorilor noştri, care sunt experţi în domeniile lor de activitate. Se construieşte astfel capital uman pentru China şi inovaţie pentru Yale.“ Absolvenţii ambelor universităţi se deplasează între centrele de cercetare, stabilind relaţii care vor produce, cu siguranţă, noi posibilităţi de colaborare în viitor. În acelaşi timp, a adăugat Levin, s-a mobilizat o mare cantitate de pregătire juridică în această colaborare pentru a ne asigura că Yale va fi în măsură să se bucure de proprietatea intelectuală care se creează.

„Suntem înconjuraţi de un adevărat ocean de ştiinţă“, spune Levin, „iar acest tip de diviziune internaţională a muncii este foarte logică“. Yale, adaugă Levin, a insistat să se asigure condiţii de lucru la standarde internaţionale în laboratoarele chineze, ceea ce a ridicat calitatea bazei logistice chineze. „Condiţiile de viaţă ale animalelor de laborator sunt la standardele aplicate în SUA“, ne asigură Levin. „Nu veţi găsi în colaborarea noastră tratamente crude aplicate animalelor.“

Puneţi laolaltă toate cele descrise mai sus şi veţi obţine reţeta secretă a Americii – un amestec de instituţii, legi şi norme culturale ce produc un nivel de încredere, inovaţie şi colaborare care ne-a permis să ne înnoim în mod constant economia şi să ne ridicăm nivelul de trai. Nu există nici un aspect legat de lumea plată – nici unul – căruia America să nu-i poată face faţă atâta vreme cât ne suflecăm mânecile, ne educăm tinerii în mod optim pentru timpul prezent şi îmbogăţim secretele reţetei noastre. Dar oare chiar facem asta? Deşi următoarele două capitole vor încerca, tocmai, să răspundă la întrebare, să vă dau de pe acum un indiciu: răspunsul este „Nu“.»

*Despre ce „ziduri“ se vorbea mai sus? Iată:

«Ei bine, iată adevărul pe care nimeni nu a vrut să vi-l spună […politicienii americani nu numai că nu educau publicul american, dar lucrau activ la prostirea lui… (fragment de pe pagina anterioară)]: mulţumită triplei convergenţe, noua platformă a lumii plate înseamnă, de fapt, prăbuşirea pereţilor, tavanului şi podelei din jurul nostru – toate deodată. Ceea ce înseamnă că instalarea de cabluri cu fibră optică în toată lumea, Internetul şi software-ul de automatizare a fluxurilor de lucru au doborât multe dintre zidurile care se ridicau în calea colaborării. Indivizi care nici nu visau să lucreze împreună şi slujbe despre care nimeni nu şi-ar fi imaginat că pot fi mutate dintr-o ţară în alta sunt dintr-o dată în plină mişcare, acum, că multe dintre vechile ziduri au căzut. Aceeaşi platformă a făcut să dispară şi tavanul. Indivizi care nu visau niciodată că vor putea face upload—la părerile lor în blog-uri, la o nouă viziune politică, la o enciclopedie sau la un nou software—au descoperit deodată că pot avea un impact global asupra lumii, ca indivizi. Nemaiexistând tavane, ei s-au putut ridica deasupra şi în exterior în moduri care înainte păreau imposibile. Şi apoi, în cele din urmă, a dispărut şi podeaua. Mulţumită noii industrii numită „căutare“, indivizii pot acum să foreze şi să caute date, citate, istorie şi date personale ale unor oameni străini mai mult ca oricând. Vechea podea tare ca stânca ce limita adâncimea la care puteam săpa în trecutul sau în prezentul oricărui subiect sau oricărei persoane a dispărut.

Desigur, pereţii, tavanul şi podeaua se erodaseră de ceva vreme. Aplatizarea a început la sfârşitul anilor ’80, dar, datorită triplei convergenţe, a atins acum masa critică şi implică tot mai multe locuri şi tot mai mulţi oameni.

Aşa că permiteţi-mi să vă dau o temă de gândire: ştiţi „revoluţia IT“ pe care o trâmbiţează presa lumii afacerilor în ultimi 20 de ani? Regret să vă spun, dar ea este doar un prolog. Ultimii 20 de ani au însemnat făurirea, cizelarea şi distribuirea tuturor noilor instrumente cu care putem să colaborăm şi să ne conectăm. Adevărata revoluţie IT abia acum începe, deoarece toate complementarităţile dintre aceste instrumente încep să lucreze cu adevărat împreună, în vederea nivelării terenului de joc. Unul dintre cei care au pus punctul pe i şi au rostit adevăratul nume al acestui moment a fost Carly Fiorina de la HP, care în 2004 a început să declare în discursurile sale publice că boom-ul şi colapsul companiilor dot-com erau „sfârşitul începutului“. Ultimii 25 de ani de tehnologie, a afirmat Fiorina, au fost doar o „încălzire“. Acum suntem martorii principalului eveniment, a spus ea, „iar prin eveniment principal vreau să spun o eră în care tehnologia va transforma la propriu fiecare aspect al afacerilor, al vieţii şi al societăţii“.

Pe măsură ce lumea trece de la un sistem predominant vertical de creare a valorii—de comandă şi control—la un model mai degrabă orizontal—de conectare şi colaborare—şi pe măsură ce distrugem în acelaşi timp mai multe ziduri, bariere şi praguri, societăţile se vor confrunta cu numeroase schimbări profunde ce au loc simultan. Iar aceste schimbări nu vor afecta numai modul în care se fac afacerile, ci şi modul de organizare a indivizilor, comunităţilor şi companiilor, graniţele comunităţilor şi companiilor, modul în care indivizii îşi armonizează diferitele identităţi de consumatori, de angajaţi, de părţi interesate şi de cetăţeni, felul în care ei se definesc politic şi rolul jucat de guverne în gestionarea întregului flux. Toate acestea nu se vor produce peste noapte, ci, în timp, multe dintre rolurile, obiceiurile, identităţile politice şi practicile de management cu care ne obişnuiserăm pe planeta noastră rotundă trebuie să fie modificate profund şi adaptate epocii aplatizării…»

Thomas L. Friedman, The World is Flat. A Brief History of the Twenty-first Century. Farrar, Straus and Giroux, New York, 2006.
Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI. Editura POLIROM, 2007.

Mai tîrziu să nu ziceţi că ştiam şi nu v-am spus! Preţul petrolului a scăzut deja cam la $50 barilul. Asta este politica Americii, nu cea a războiului cu arme de foc, de care este tot mai acuzată în ultima vreme! Ştiţi de ce? Veţi afla citind cartea. N-o mai găsiţi, insistaţi la Polirom. Poate va scoate o nouă ediţie dacă vor fi suficiente cereri. Cred că la aproape 20 de lei nu depăşeşte preţul a două pachete de ţigări pe care le plasează „bruneţii“ prin tot felul de locuri „tradiţionale“ cînd scapă de supravegherea poliţiei! Şi nu vă otrăveşte plămînii, sîngele şi nu doar, ci vă deschide un orizont de înţelegere a lumii în care trăim, pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză, şi nu după ureche, ori după alte „urechi“ neinformate.

Link la primul anunţ