CREDINŢĂ şi SPERANŢĂ. NODUL GORDIAN.

Bun venit în lumea viitorului!

O lume în care nu este greu să ajungi, eforturile tale avînd aprobarea şi susţinerea Tatălui şi a Fiului, dar nu este nici uşor din pricina firii moştenite şi a iluziei că totul poate fi mai uşor în viaţă alegînd căile bătătorite ale păcatului.

Totuşi viaţa omului nu stă în bogăţiile materiale, oricît de mari şi diverse, ci în bogăţia sa spirituală, bogăţie care se poate obţine prin concentrarea asupra valorilor spirituale cuprinse în Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, dar se poate risipi sau pierde prin concentrarea pe obţinerea exagerată a unor disponibilităţi materiale dincolo de necesităţile reale. Lăcomia nu este un sfetnic bun, şi creează mai degrabă disconfort, limitînd exagerat posibilităţile de manifestare şi relaţionare, lacomul devenind prizonierul propriilor averi şi a grijii faţă de ele, neglijînd orice altceva, chiar propria persoană.

Să nu fie oare viaţa bunul cel mai de preţ pe care îl avem?

Dacă este, atunci unde este bucuria de a trăi, unde sînt bunele relaţii interumane?

Unde este grija faţă de copii, sau respectul pentru cei în vîrstă, de ce doar banul este considerat esenţial, devenind aproape o ţintă unică?

Obişnuieşti să-ţi pui astfel de întrebări sau altele fără a găsi un răspuns la ele?

Poate că citind mărturia care urmează vei putea găsi unele din răspunsurile care te interesează, iar eu sper că vei găsi chiar mai mult decît poţi anticipa.

Ai putea defini credulitatea şi credinţa pentru a putea face o diferenţă clară între ele?

Pe măsură ce vei citi această mărturie încearcă să revii asupra acestor două definiţii.

Credulitate: stare de spirit dispusă la acceptarea unui mereu acelaşi „argument“ disimulat, ispita, indiferent de formele concrete care o ascund, în care este prezentată de ispititori. Sau poate fi chiar o alegere proprie de comportament, nestimulată neapărat din afară la momentul respectiv, aşadar o autoispitire sau autoamăgire.

Credinţă: stare de spirit care nu poate accepta „argumente“ pe care le sesizează a fi doar ispite, însă are disponibilitate deplină în acceptarea unor argumente pe care ştie şi simte că nu le poate respinge, neavînd sau negăsind contraargumente raţional şi afectiv valabile, sincer fiind cu sine însuşi. Autoamăgirea rămîne totuşi un mare duşman chiar şi al celor care au sau ar putea avea o credinţă reală.

Întrucît am decis şi realizat punerea la dispoziţie a unor pagini adiţionale cu textul trimiterilor la argumentaţia biblică, recomandarea ca metodă de primă lectură a textului mărturiei este de a citi mai întîi textul fără consultarea trimiterilor, sau doar o consultare sumară în vreun punct de interes imediat, pentru familiarizarea cu „ce-o fi vrînd să spună omul ăsta aici?“ Abia apoi se poate reveni şi consulta un număr de trimiteri din ce în ce mai mare, pînă la epuizarea lor. Sau cum credeţi că vă aranjează mai bine!

Pentru a înţelege separarea grîului de neghină, dar şi a neghinei de grîu, precum şi modul de evaluare a stării în care te afli sau poţi ajunge, ai nevoie de repere. Poate consideri că deja ai găsit reperele corecte şi nu mai ai nevoie! În acest caz vei avea o confruntare în plus care îţi va întări credinţa. Dar să nu fii nici mirat, cel puţin pe alocuri, că ai manifestat o formă de credulitate. Un prim punct de vedere ar fi acela că nici nu pierzi nici nu cîştigi parcurgînd această mărturie. Totuşi evaluările le vei face abia după ce o vei fi parcurs!

Am spus că vei înţelege atît separarea grîului de neghină cît şi a neghinei de grîu, întrucît Dumnezeu lucrează pentru separarea grîului de neghină şi întărirea grîului, însă unii oameni lucrează pentru perpetuarea şi întărirea neghinei, trasîndu-se astfel o linie clară de demarcaţie. Mirajul poveştilor frumoase dispare rapid în condiţii neprielnice, anii comunismului chiar şi perioada zisă de tranziţie de după '89 vădind subţirimea, superficialitatea, dar şi netemeinicia credinţei şi speranţei tradiţionale, un eşec de proporţii la care doar se încearcă a se reveni (1Tim.1.3,4; 2Tim.2.16; 4.3,4). Totuşi doar ceea ce este temeinic lămurit rămîne, indiferent de condiţii, şi istoria a demonstrat, chiar şi în cazul unor evrei, dar mai pregnant în cazul adevăraţilor creştini, puterea credinţei şi speranţei, dincolo de limitele corpului de a suporta durerea fizică, şi dincolo de acceptarea cu uşurinţă a tot felul de ispite pentru un trai presupus mai bun în viaţa de acum (Dan.3.12,17,18,22–25; 6.8,10–22,24–27).

Un exemplu, doar unul dintre foarte multe altele, ar putea fi tîlcuirea pildei celor poftiţi la cină (Luc.14.15–24). Comentatorul spune el însuşi că poate fi şocant că Dumnezeu obligă oameni să intre în Împărăţia Sa (Luc.14.15,23). Însă nu acesta este sensul îndemnului sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. Dumnezeu nu obligă pe nimeni împotriva voinţei sale (Apoc.22.11)! Sensul real este acela de a-i grăbi (Gen.19.12–16,17–22; Isa. 60.22, totuşi citeşte şi 1–21). Spre deosebire de majoritatea evreilor neamurile au primit cu bucurie pe Isus Cristos ca mîntuitor (Fapt.13.42–48)! Dumnezeu dacă ar fi vrut să-i oblige pe evrei, neamurile ar fi rămas pe dinafară (Luc.14.24; 21.20–24; Mat.23.37–39; Rom.11.25–36, citeşte şi versetele 1–24!). Dacă însuşi tîlcuitorul acestei pilde s-ar fi imaginat ca un deja intrat şi în aşteptarea completării locurilor rămase libere, ar fi simţit disconfortul unei prelungiri a aşteptării începutului cinei. Dumnezeu însuşi respectă pe cei deja intraţi! Doar oamenii pot avea reacţii sub impulsul spiritului lumesc, deşi chiar în lume a fi silitor înseamnă a nu fi leneş. Dacă examinăm Matei 7.13,14 în legătură cu Luca 13.24, exprimarea nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strîmtă are un sens similar, acela de a se sili să depăşească împotrivirile şi greutăţile provocate de alţi oameni, sau orice alt soi de greutăţi ivite. Iar una dintre greutăţi este aceea a tîlcuirilor de la sine, prin spiritul lumii, chiar şi parţial (2Pet.3.15,16; 1.20,21). Categoric Dumnezeu nu vrea să ascultăm de bîtă, ci de Cuvînt (Prov.17.10; 20.24;1.1–6).

Există o singură cale spirituală pe care vei fi definit ca grîu, cea stabilită de Dumnezeu, dar multiple modalităţi particularizate de a o afla şi a o parcurge, funcţie de personalitate, pregătire laică anterioară, apartenenţa la o grupare religioasă anume sau la nici una, precum şi alte caracteristici proprii persoanei care eşti, şi care te deosebesc de mine sau de alţii (Isa.35; 43.19; Ezec.20.35–38). Toţi avem nevoie de repere, şi vei vedea că şi eu am avut la un moment dat nevoie de un anumit reper, mi-a fost oferit, şi am fost întărit. Vei sesiza cu siguranţă la ce reper fac referinţă întrucît este deosebit faţă de toate celelalte, şi cu lux de amănunte comentat, mereu prezent şi înainte şi după comentariu.

Oamenii fac multe legi, şi cam tot atîtea sînt încălcate sau „ocolite“ cu bună ştiinţă, sau pentru că sînt prea multe ca să poată fi învăţate, ţinute minte, şi respectate. Simplist, ca să nu mai spun şi despre interpretări sau alte subterfugii!

Dumnezeu ne-a chemat şi ne mai cheamă încă la simplitate, şi de ce să nu o spun, dacă nu ar fi legile divine scrise în inimile oamenilor, haosul s-ar instala, şi puzderia legilor oamenilor ar fi total inutilă. Viitorul va fi simplu sau nu va fi! Nu am făcut o simplă parafrază ci am arătat o linie de demarcaţie. Unii vor trăi simplu pentru că vor fi, iar alţii nu vor mai fi. Acesta este viitorul!