FAPTELE LEGII. FAPTELE CREDINŢEI.
Rom.3.20,28; Iac.2.19,20,24,26.
Din pricina învăţătorilor Legii dintre evrei, care acceptau formal pe Isus ca Mesia, dorind totuşi să rămînă în vechile tradiţii şi în vechiul legămînt al Legii, în mai toate scrierile apostolului neamurilor Pavel, acesta arată de nenumărate ori că salvarea constă în credinţă, nu în faptele Legii, pentru că cei ce sînt sub legămîntul Legii sînt şi sub legămîntul şi puterea blestemului, iar în Cristos lucrează credinţa atît pentru evrei cît şi pentru neamuri, fără faptele Legii (Gal.3.9–14; Rom.3.29,30).
Faptele Legii erau poruncite pentru călcătorii de lege—ceea ce creştinii nu ar trebui să fie, Legea (decalogul!) fiind scrisă şi în inima fiecărui om care o poate respecta simplu prin credinţă—şi constau în general şi tradiţional, Legea fiind deseori încălcată prin necredinţă, în jertfele aduse pentru iertarea călcărilor de Lege, spre pocăinţă şi îndreptare, adică spre credinţă (1Pet.4.12–16,19; Gal.3.19). Totuşi în loc de îndreptare, mulţi au ales mai degrabă să fure, să jefuiască, să omoare, adică să persiste în călcarea Legii pentru a nu simţi lipsa în urma jertfelor aduse, sau chiar pentru a nu simţi lipsa provocată de jertfele viitoare, pe care deja le anticipau, anulînd astfel efectul pedepselor Legii spre îndreptare, orientaţi fiind de purtarea popoarelor idolatre din vecinătate.
Ba încă din punctul lor de vedere erau chiar în avantaj, furînd mai mult decît aveau de dat, situaţie la modă şi în România contemporană pentru unii, care totuşi nu uită să-şi afişeze calitatea de creştin prin respectarea tradiţiilor, tradiţia ca şi icoana fiind forma rafinată de spiritul lumesc al jertfei, pentru lauda de sine şi autoliniştire. Totuşi acest gen de autoliniştire nu-i decît o iluzie, o autoamăgire, răul făcut altora încuibîndu-se în inima şi mintea răufăcătorilor, care îi poate afecta nu doar pe termen lung în raport cu viaţa veşnică, ci chiar mai repede, în viaţa de acum.
Desigur jertfele poruncite de Lege au încetat, dar nu a încetat mita şi în plus au apărut avocaţii, care ştiu să ceară pe măsura fărădelegii clientului pe care trebuie să-l scoată basma curată. O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul, dar Dumnezeu nu se uită la faţa omului, oricît şi-o spală oamenii între ei, putînd fugi doar de răspunderea în faţa oamenilor şi a legilor oamenilor.
Se pare că unii din adunarea creştină timpurie au înţeles din scrierile lui Pavel că pur şi simplu, dacă au crezut nu le mai rămîne altceva de făcut decît să stea cu burta la soare, nemaiîndeplinind vreo sarcină impusă de bunul mers al propovăduirii EVANGHELIEI şi creşterii spirituale, sarcină atunci prioritară (Mat.24.14; Colos.1.5,6,23).
O astfel de atitudine lejeră a unora a generat în contrapondere scrisoarea sobornicească a lui Iacov, fratele după mamă al Domnului şi frate cu Iuda (Iuda 1; Fapt. 12.2; 15.13; Gal.1.18,19; 2.9; Mat.13.55,56; Marc.6.3; Ioan 7.1–10; Mat.1.24,25).
Aici Iacov scoate în evidenţă trăirea credinţei în Cuvîntul adevărului prin fapte de credinţă, fapte fără de care credinţa inactivă este moartă ca şi trupul fără duh, prin urmare neroditoare (Iac.1.18,22–25; 2.12,17–26; 2Pet.1.5–11; Mat.13.23; mai întîi roade spirituale personale Gal.5.22,23; Mat.25.14–23, apoi alte roade pentru împărăţie).
Faptele de credinţă nu sînt contestate sau ignorate de Pavel, dar nu vorbea atît de mult şi explicit despre ele, silit fiind adeseori să-i combată pe învăţătorii Legii, care erau foarte insistenţi asupra faptelor şi tradiţiilor ca mod de viaţă creştin (Efes.2.10,8,9).
Aşadar faptele de credinţă nu sînt condamnate de Lege, astfel încît faptele Legii, însoţite de jertfele pentru iertare, nu mai sînt cerute pentru creştini, fiind anulate prin faptele de credinţă şi credinţa însăşi într-o lege a slobozeniei—legea libertăţii şi liberului arbitru înscrisă iniţial în inima omului (Iac.1.25; 2.12; Ioan 8.30–36; Ier.31.33.34; Gal.5.22–25; Mat.22.34–40).
Iar păcatele trecute şi altele care pot fi iertate sînt acoperite de jertfa Domnului Isus, şi o altă jertfă decît cea personală nu se cere, ci doar credinţa în această unică jertfă a Domnului (Ioan 1.29; Isa.53.7–11; Fapt.8.31–38; 1Pet.1.16–19; Rom.12.1,2).
© since 2010, Aurel Becheru.
NEXT PAGE PREVIOUS PAGE