BOTEZUL, CÎND?
Col.2.11,12; Ps.110.3 (Deut.33.13-17; Judec.6.36–40); Ecl.12.1,7; 1Pet.3.21; Ecl.5.4.
O altă lucrare a învăţătorilor Legii, susţinută de preoţii înălţimilor, este botezul copiilor mici prin intermediul naşilor, numiţi şi părinţi spirituali ai finilor pe care îi creştinează, botez similar tăierii împrejur, deşi acest „botez“ era practicat doar pentru partea bărbătească (Luc.2.21; 1.59–63).
EVANGHELIA nu recunoaşte un astfel de botez (1Pet.3.20,21; Mat.28.19,20; Fapt.2.5,9,10,37–39; 8.34–38; 10.44–48; 19.1–7).
Aşadar bărbaţi, nu copii! „Pentru copiii voştri“ din Fapte 2.39 trebuie înţeles ca descendenţi, nu literalmente copii.
Chiar Domnul cînd a primit botezul lui Ioan avea aproape treizeci de ani, apoi a început să boteze bărbaţi, nu copii (Luc.3.21–23; Num.4.1–4; Ioan 3.22–34).
Doar adulţii sînt aceia care pot primi mărturia Domnului şi mărturisi la rîndul lor un cuget curat înaintea lui Dumnezeu (Ioan 3.33–36; 1Pet.3.21).
O vîrstă cît mai apropiată de treizeci de ani este ideală atît pentru bărbaţi cît şi pentru femei să arate un interes constant pentru Cuvîntul EVANGHELIEI (Ecl.12.1; Fapt.1.14,15; Gal.3.27,28; Num.4.1–3). Şi dacă interesul constant este şi intens, după trei sau patru ani, atît mintea cît şi inima pot deveni suficient de receptive pentru botez şi pentru speranţa EVANGHELIEI.
Dacă eşti deja botezat(ă) adult(ă), nu trebuie să-ţi faci griji din pricina grupării, a dogmelor sau a persoanei care te-a botezat. Botezul este un act de conştiinţă şi năzuinţă a duhului, şi va fi acceptat ca atare. Dar e bine să evaluezi motivul pentru care te-ai botezat, şi dacă ceva ţi se pare în neregulă încearcă să pui lucrurile în ordine.
Dacă nu eşti botezat, vrei şi ai posibilitatea să te botezi, nu ezita.
Dacă eşti în situaţia de a nu avea cine să te boteze, Dumnezeu îţi va deschide poate o cale, iar dacă nu, poate că va fi acceptat şi botezul tău cînd erai mic datorită conştiinţei tale. Ar trebui să simţi!
Credinţa şi botezul nu se moştenesc, ci se dobîndesc prin adoptare şi se mărturisesc, iar Dumnezeu ştie ce este în mintea şi în inima oricui.
Nimeni nu botează şi nu poate boteza în numele unei grupări religioase ori a dogmelor acesteia, ci doar în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh.
Important este să respecţi legămîntul botezului, iar dacă vei simţi chemarea la o speranţă cerească, nu uita că ai fost botezat şi în numele Duhului Sfînt.
Poate că ai sesizat în comentariul articolului „Cine are în realitate chemarea cerească“ faptul că spuneam atunci că titlul articolului este nepotrivit pentru că în conţinut articolul se referă la speranţă, nu la chemare, iar chemarea Evangheliei nu este la speranţă, ci la pocăinţă şi credinţă.
De ce vorbesc atunci şi despre o chemare la speranţă cerească?
Pur şi simplu pentru că ea există însă este pasageră, nu o constantă despre care se mai poate vorbi şi după ce ai acceptat speranţa, iar Martorii care se împărtăşesc la Cină vor să-şi demonstreze speranţa, nu chemarea, sau poate că nu fac deosebirea. În contextul dogmaticii cunoştinţei exacte titlul articolului ar putea fi considerat corect doar pentru o primă apariţie şi la mică distanţă de anul 1935, iar orice altă reeditare pentru a reactualiza conţinutul articolului la contextul timpului reeditării ar fi trebuit să aibă în vedere şi o reactualizare a titlului în sensul înlocuirii chemării cu speranţa. Totuşi spiritul de observaţie al compilatorilor conţinutului unor articole mai vechi lasă de dorit nu doar în această situaţie, în unele cazuri făcînd gafe impardonabile cum ar fi de exemplu perioadele de timp. Chemarea la speranţă cerească ar putea fi totuşi reiniţiată chiar de mai multe ori doar în cazul persoanelor care nu au acceptat-o fără să fi manifestat un refuz categoric, deci nu o mărturisesc, dar pe care Dumnezeu le recheamă avînd în vedere potenţialul celor în cauză de a ajunge un prim rod spiritual. În oricare situaţie chemarea la speranţă cerească este un proces intim care nu poate constitui subiect de comentarii în articole, cu atît mai puţin de recomandări sau impuneri (1Cor.3.6,7; Ioan 3.5–8; Ecl.11.5).
„Mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi“ are un caracter general şi permanent, ca şi exprimarea Împărăţia lui Dumnezeu, caracterizînd întreaga EVANGHELIE, aplicabilă deci ambelor categorii diferenţiate prin speranţă, şi subliniază principiul alegerii. Această chemare, chemarea EVANGHELIEI, poate fi exercitată prin propovăduire, dar chemarea la speranţă vine direct de la Dumnezeu prin Spirit, însă principiul general al alegerii se menţine permanent adică şi după acceptarea speranţei (Mat.20.16; 22.14; 1Cor.3.5–9).
Se spune tot mai mult în ultima vreme că noi românii ne-am născut creştini, adică o dată cu naşterea naţiei române din dacii autohtoni şi cuceritorii romani, care au lăsat în Dacia garnizoane de romani pentru menţinerea dacilor sub stăpînire, poporul nou născut prin amestecarea dacilor cu urmaşii căsătoriilor mixte, a fost creştinat încă de la început de apostolul Andrei.
Totuşi nici un om nu se naşte creştin, ci se creştinează prin legămîntul botezului, şi doar suma creştinilor devine poporul creştin al lui Dumnezeu (Fapt.15.13–16,7–9; Gal.3.27–29; Rom.10.19,20; Deut.32.20,21; Isa.65.1; Apoc.7.1–17).
Că un apostol al Domnului i-ar fi învăţat pe români să-şi boteze copiii mici nici vorbă nu poate fi. Dar ce să caute Andrei, de unul singur, pe teritoriul unui popor păgîn, o mixtură mono şi poli idolatră pe teritoriul căreia nu găseai nici o sinagogă în care să se citească Moise în ziua sabatului, la concurenţă cu singurul apostol al Neamurilor desemnat, Pavel, care desigur nici el nu umbla singur, presupunînd că romanii au cucerit Dacia chiar din primul secol (Fapt.8.1; 11.1–3; Marc.6.7; Luc.10.1,2; Mat.10.5,6; Fapt.1.4; 15.1,2; Gal.2.6–9; 1.18,19; 2.1,2; Fapt.15.21; 17.1,2)? Excepţie făcînd Petru, absolut ocazional, ca posesor al cheilor Împărăţiei şi pentru Neamuri, singurul apostol al Neamurilor a fost Pavel (Mat.16.19; Fapt.9.15,16; 21.17–21). Versetul unu din capitolul opt al Faptelor arată clar că nici chiar prigoana declanşată împotriva bisericii creştine timpurii din Ierusalim nu i-a determinat pe apostoli să părăsească Ierusalimul, iar cei care s-au împrăştiat nu au depăşit graniţele statului evreu, Iudea şi Samaria.
Cît de bine a răspuns poporul născut creştin la presiunile comuniştilor atei s-a văzut şi se mai vede încă. La ce ne poate folosi naşterea ca popor creştin dacă după ce ne-am născut talente sfîrşim prin a muri speranţe (Ecl.7.1; Ezec.18.23,24; 1Cor.15.19)?
© since 2010, Aurel Becheru.
NEXT PAGE PREVIOUS PAGE