SWITCH 

TRIMITERILE.

Pentru a izola mai uşor un text scurt din Biblie şi a face apoi referire la el, cărţile mai lungi ale Bibliei au fost împărţite în capitole, iar capitolele în versete. Cîteva cărţi foarte scurte, cinci la număr, au fost împărţite doar în versete. Prin urmare trimiterile sînt o referinţă la cea mai mică unitate de text, versetul.

Aşadar pe lîngă lectura fluentă este necesară şi o cercetare atentă a sensului spiritual al Cuvîntului, iar trimiterile pot grupa texte, altfel răspîndite, care coagulează în jurul unei idei, idee ce devine mult mai clară atunci cînd ai la îndemînă cît mai multe astfel de texte, sau le poţi găsi uşor.

Există două semne grafice consacrate pentru notarea apartenenţei trimiterilor în cadrul versetului, anume asterisc-ul şi dagger-ul, steluţa în şase colţuri (*) şi micuţul pumnal în formă de cruce (†). Folosirea lor simplă sau combinată pe două poziţii pot astfel stabili la nivelul unui verset maxim şase (două plus patru) apartenenţe şi nici un verset nu foloseşte mai multe. Geneza 3.15 are de exemplu patru apartenenţe, iar Apocalipsa 20.4 are toate cele şase apartenenţe: *, **, †, ††, *†, †*.

   P.S. Iată unul din beneficiile faptului ascultării unui impuls, fără a gîndi asupra rezultatelor sau consecinţelor. Scriind eu însumi nişte versete pe care doar le citisem mai înainte, şi chiar de foarte multe ori, mi s-a descoperit şi existenţa unei a şaptea combinaţii a celor două semne grafice, însă pe trei poziţii **†, cele cu una şi două fiind epuizate. Este evident o excepţie rară şi doar prin lectură mult prea greu de remarcat, concentrarea fiind pe text, totuşi aş fi putut fi calificat drept mincinos prin afirmaţia că nu se folosesc mai mult de şase combinaţii. Iată că am fost ajutat să nu fiu calificat drept mincinos! Am găsit pînă acum doar două versete cu această particularitate, respectiv Daniel 9.26 şi, culmea, un verset foarte scurt, Romani 9.4, dar poate că mai sînt. Am mai găsit şi alte probleme în legătură cu trimiterile în Biblia GBV, dar nu este responsabilitatea mea de a depista şi raporta tot felul de deviaţii. Foarte scurt şi concis vă recomand cu toată căldura Biblia cu trimiteri, traducerea Cornilescu, din care am copiat toate trimiterile care pot fi citite în acest site.

În mod obişnuit în Biblie trimiterea către un verset din acelaşi capitol al aceleiaşi cărţi se face prin prescurtarea Vers.x, unde x este numărul versetului. Exemple: Matei 24.5,11,24 (a se căuta printre trimiterile acestor versete).

Trimiterea către un verset din alt capitol al aceleiaşi cărţi se face notînd mai întîi capitolul, apoi versetul, astfel: Cap.y.x, unde y este capitolul, iar x este versetul. Exemple: Matei 24.11,13.

În sfîrşit trimiterea către un verset, eventual capitol, al altei cărţi se face notînd mai întîi cartea, capitolul dacă este cazul şi cel mai adesea este, iar în cele din urmă versetul. Dacă sînt mai multe versete, se despart prin virgulă, iar acolo unde se citează un grup mai mare de versete (interval), se notează primul legat de ultimul prin cratimă (liniuţa de unire a cuvintelor compuse necontopite într-unul singur, ori de despărţire în silabe), sau preferabil en dash (o liniuţă ceva mai lungă, de lăţimea literei n, ce poate fi găsită fie în Character Map, fie în alt mod, în funcţie de aplicaţia utilizată pentru introducerea textului). Dacă se continuă citatul din aceeaşi carte, alt capitol, se foloseşte ca despărţitor ; (punct şi virgulă), variantă pe care eu o prefer şi la schimbarea cărţii, în locul punctului folosit mai des în Biblie, punct pe care prefer să-l folosesc doar după capitol. Mi se pare mai unitar, şi duce la o mai mică aglomerare a punctelor, folosite oricum şi pentru prescurtări.

Deşi mai rar, trebuie menţionat că atunci cînd după carte urmează doar un număr sau un interval de numere, se citează unul sau mai multe capitole din cartea respectivă, aşadar toate versetele capitol-ului/elor citat(e) atunci cînd cartea are capitole, sau versete atunci cînd cartea este împărţită doar în versete, dacă nu a fost suficient de clar în paragraful precedent.

Acestea fiind zise, trebuie să spun că valoarea unui text biblic nu creşte atunci cînd dai la o parte munca şi bunăvoinţa altora prin înlăturarea trimiterilor, chiar dacă păstrezi structura pe capitole şi versete a cărţilor, iar publicarea doar parţială a cărţilor Bibliei, ar trebui să avertizeze cititorul neavizat că are în faţă doar un material informativ (documentar). În ceea ce priveşte trimiterile originale, ele ar trebui păstrate chiar dacă fac referire şi la cărţi necuprinse de materialul informativ selectat, trezind astfel atenţia şi curiozitatea unor persoane mai atente şi cu spirit întreprinzător, care s-ar putea orienta ulterior către Biblia întreagă, ca material de studiu.

Nu pot să nu dau aici două exemple de maltratare a trimiterilor originale, a căror valoare autentică scapă unor binevoitori, fie ei naivi sau nu.

O carte micuţă, de buzunar, cu Noul Testament publicată de THE GIDEONS INTERNATIONAL, o organizaţie a unor oameni de afaceri creştini, al cărei scop declarat este de „a răspîndi Evanghelia lui Hristos“ înlătură absolut toate trimiterile din text, astfel încît privind textul ai senzaţia de plat a unui pămînt nedesţelenit, nelucrat, nearat, pe care n-a călcat picior de om. Totuşi în locul trimiterilor originale se pot găsi doar două file, la începutul şi sfîrşitul publicaţiei, care cuprind trimiteri personale ale organizaţiei sus-amintite, de altfel singura raţiune pentru care s-a păstrat împărţirea pe capitole şi versete a întregului material. Cel puţin altă raţiune nu se vede!

Nu pot trece peste un exemplu extrem de grăitor în privinţa valorii spirituale a trimiterilor, şi care mie îmi place foarte mult, Luca 24.27:

„Şi* a început de la Moise**, şi de la toţi† proorocii, şi le-a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.

*Vers.45. **Fac.3.15; 22.18; 26.4; 49.10. Num.21.9. Deut.18.15. †Ps.16.9,10; 22; 132.11. Isa.7.14; 9.6; 40.10,11; 50.6; 53. Ier.23.5; 33.14,15. Ezec.34.23; 37.25. Dan.9.24. Mic.7.20. Mal.3.1; 4.2.“

Nu mai puţin decît douăzeci şi două de trimiteri la cărţile Vechiului Testament („Moise şi toţi proorocii“) asupra cărora ochii trebuiesc mari deschişi, între care psalmul 22 şi capitolul 53 din Isaia sînt citate în întregime. Şi sînt doar cîteva din foarte multele profeţii împlinite de Domnul.

Biblia GBV 1989, 1990, are şi ea un punct de vedere asupra minimalizării trimiterilor originale, al căror număr este în oarecare măsură diminuat, iar pentru cele păstrate, apartenenţa la o anume idee subliniată în verset(e) este complet eliminată. Aşadar asterisc-urile şi dagger-ele au dispărut cu desăvîrşire, făcînd trimiterile de sub versete în general inutilizabile, sau foarte greu utilizabile. Cît priveşte traducerea, eu unul prefer o limbă clară, veche, pe care să o pot înţelege, zic eu fără prea mare efort, în locul unor păsărisme cu pretenţii neologice, care chipurile ar circula printre tineri, dar care mai degrabă s-ar dori impuse. Pe scurt, cu mici excepţii şi îngăduinţă, practic inutilizabilă ca material de studiu. Păcat de hărţi şi alte cîteva lucruri bune!

O Biblie bună este acea Biblie care poate fi utilizată ca instrument de lucru ajutîndu-ne inclusiv memoria, nu acea carte pe care te mîndreşti că o ai în bibliotecă şi nu faci altceva decît să o ştergi din cînd în cînd de praf (Ios.1.8; Deut.17.18–20. Apropo de ideea că numai preoţii pot înţelege Biblia!).

În general urăsc să şterg praful şi cu atît mai mult de pe cărţi, motiv pentru care prefer să nu am prea multe. Biblia este un adevărat tezaur între doar două coperţi, şi poate singura care chiar merită ştearsă de praf dacă nu o ţii doar pentru atît, ci o mai şi deschizi din cînd în cînd pentru a o citi cît mai atent, ştergînd-o implicit şi de praf.

Cît despre multiplele păreri ale oamenilor în legătură cu semnificaţia spirituală, aş zice mai mult sau mai puţin spirituală, a textului Bibliei, nu poate fi vorba decît de două variante: ori nu cred nimic şi doar doresc să ţină sub control cît mai mulţi oameni, ori nu pricep că punctul de plecare al înţelegerii îl constituie poziţia în care se pun cei care cercetează Cuvîntul. Şi poziţia nu poate fi aceea de filozof, ci aceea de ucenic. Prin urmare, manifestînd interes, trebuie totuşi să avem răbdare să ni se destăinue sau descopere (2Pet.1.20,21; 3.15–18). Altfel EVANGHELIA în ansamblu, chiar va rămîne o taină (Mat.7.18–23).

*

Duminică, 22 iulie, o săptămînă înainte de referendumul pentru demiterea Preşedintelui României suspendat, Traian Băsescu.

După trei luni şi o săptămînă am izbutit ceea ce la început părea o nebunie. Să construiesc paginile, suportul pentru lansarea lor, şi să introduc tot textul pentru toate trimiterile pe care le-am utilizat ca argumete pentru această mărturie, ba încă am mai şi introdus cîteva, plus evidenţierea textului unde mi s-a părut oportun, prin simplă, dublă sau chiar triplă subliniere a textului evidenţiat, ultima şi cea mai importantă subliniere fiind cea prin culoare roşie. Ceea ce-mi mai rămîne de făcut este să mai caut erorile de introducere a textului scăpate la prima corecţie şi să le îndrept, pentru ca cele eventual rămase să poată trece neobservate.

Am decis această completare a mărturiei ca oportună pentru cei interesaţi, care totuşi nu dispun de o Biblie personală, îndeosebi una cu trimiteri, însă am realizat pe parcurs că beneficiul prezenţei textului trimiterilor alături de cel al mărturiei este mult mai mare. Motivele sînt mai multe. Timpul de căutare după text prin răsfoirea unei cărţi nu mai este necesar. Totuşi cine are o carte şi va dori să aprofundeze, chiar una fără trimiteri, are la dispoziţie pe ecran atît textul cît şi trimiterile pe care le poate căuta într-o carte. Mai mult, mi-a dat mie însumi posibilitatea de a introduce nu doar sublinieri în text, ci chiar comentarii suplimentare însoţite sau nu de alte trimiteri, sau doar trimiteri, ceea ce a adăugat un spor de mărturie celei din textul paginilor mărturiei, spor de mai mare folos celor care vor dori să aprofundeze. Atît notele de subsol cît şi comentariile şi/sau adnotările proprii pot fi vizualizate ca „sfaturi ecran“ („tool tips“).

Desigur fiecare ştie pentru el însuşi la ce nivel se găseşte, sau poate doreşte să afle. Nu-i sfătuiesc pe novici să încerce o „ascensiune în forţă“ întrucît colaborarea mentalului raţional cu intimitatea sufletească a emoţionalului este absolut necesară, şi doar dacă în timp se produce sudarea acestora împreună, construcţia astfel obţinută poate fi durabilă. Şi ca orice construcţie cere timp, efort, o atenţie focalizată pe ţintă şi multă, foarte multă răbdare (Luc.14.28–30).

În plus, trebuie cercetat terenul, ales locul, îndepărtat stratul afînat de deasupra, stabilite dimensiunile şi turnată fundaţia. Apoi se construieşte pe fundaţie, cărămidă lîngă cărămidă şi apoi cărămidă peste cărămidă, rînd peste rînd. Abia apoi se poate ajunge la acoperişul care apără de intemperii. Nu te poţi simţi în siguranţă sub o umbrelă pe care ţi-o poate smulge o rafală de vînt mai tare, şi nici nu poţi susţine acoperişul pe care crezi că l-ai dobîndit rapid, aşteptînd ca alţii să vină cu proptele pentru a te putea elibera ca să mai aşezi cîte o cărămidă ici şi colo.

Sper că în privinţa avantajului de a avea la dispoziţie atît mărturia cît şi trimiterile în acelaşi loc nu mai sînt dubii, sau dacă sînt vor dispare rapid.

© since 2010, Aurel Becheru.       NEXT PAGE   PREVIOUS PAGE