mesajul evangheliei: DUHUL SFÎNT, PERSOANĂ SAU PUTEREA LUI DUMNEZEU.

DUHUL SFÎNT, PERSOANĂ SAU PUTEREA LUI DUMNEZEU ?

Luca 1.35.

Adepţii dumnezeului pe care îl numesc Sfînta Treime, spun că Duhul Sfînt este o persoană echivalentă şi echipotentă cu Tatăl şi Fiul, pentru că toţi trei una sînt: „Duhul Sfînt este descoperit ca o Persoană divină (ex. Ioan 14.16–17,26; 15.26; 16.7–15; Mat.28.19)“ –Biblia GBV 1989, 1990, Teme biblice, pag. xi, aceeaşi Biblie care scoate în evidenţă că Numele lui Dumnezeu este Iehova.

Ideea că Duhul Sfînt este persoană circulă printre închinătorii Sfintei Treimi, care nu înţeleg implicaţiile unei asemenea afirmaţii conţinută în învăţătura pe care o dau adepţilor.

Luca 1.35 spune cît se poate de clar: „Duhul Sfînt se va coborî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri“. Dacă Duhul Sfînt ar fi o persoană, atunci ar trebui să fie o creatură, Dumnezeu Creatorul fiind Unic, aşadar unde sînt echivalenţa şi echipotenţa? Implicaţia ar fi că Dumnezeu a permis ceea ce a interzis îngerilor lui Satan să facă după potop, însă făcuseră înainte de capul lor, idee ridicolă, cu totul inacceptabilă. O altă consecinţă ar fi aceea că virginitatea Mariei pînă la naşterea Domnului, garantată de înger prin tot ce i-a spus, ar putea fi pusă sub semnul întrebării, o altă absurditate (Luc.1.36–38; Gen.1.2,3; Isa.55.10,11; Evr.11.3; 1Cor.2.10,11). Este cumva „duhul omului, care este în el“ o persoană, sau mai degrabă defineşte personalitatea, relevînd caracteristici proprii ale persoanei în cauză?

Luca 1.35 nu este singura dovadă că Duhul Sfînt nu este persoană, ci puterea lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp un instrument de acţiune pe cît de puternic pe atît de fin şi eficient (Mat.12.27,28; 7.28,29; Luc.11.20; 5.17; 6.19; Mat.21.23; 3.14–17; Ioan 1.29–34; Luc.24.49; Fapt.1.8; 2.1–4; Rom.1.4; 2Tim.1.7; 2Cor.10.10,11; 13.8–10; 1Cor.4.18–20).

Cît priveşte echivalenţa, deşi închinătorii icoanelor se străduiesc să găsească tot felul de echivalenţe, Dumnezeu este Unic (Gen.3.5,22). Desigur nu la echivalenţa pe care a încercat Satan să o sugereze se referă Dumnezeu în versetul 22, ci la caracteristica de a cunoaşte binele şi răul. De fapt în amăgirea lui, Satan foloseşte o adevărată armă, aceea a batjocurii, sora mult mai mare şi mai perfidă a simplei glume proaste. Afirmaţia lui că „Dumnezeu ştie că mîncînd din rodul pomului vor fi ca Dumnezeu cunoscînd binele şi răul este formulată într-o manieră cu „posibil dublu înţeles“, cel evidenţiat fiind că „Dumnezeu ştie că şi ei vor cunoaşte binele şi răul, tot aşa cum şi Dumnezeu îl cunoaşte“, ceea ce spune şi Dumnezeu pentru că Lui nimic nu i se poate ascunde, iar cel subtil sugerat că „vor deveni şi ei asemenea lui Dumnezeu prin această cunoaştere, ceea ce le-ar conferi o slavă egală cu a lui Dumnezeu“, ori asta Dumnezeu infirmă imediat prin decizia pe care o ia împotriva lor, împiedicîndu-le un nou acces la viaţa veşnică pe care tocmai o pierduseră, ceea ce a fost şi este cu mult, foarte mult mai departe şi mai puţin decît gloria lui Dumnezeu.

Mărturia Domnului şi a apostolului Neamurilor, Pavel, nu indică o astfel de echivalenţă şi echipotenţă (Mat.12.31,32; Ioan 10.27–30; 14.28; Filip.2.6,7; 1Cor.15.27,28).

Versetul 1Corinteni 15.28, prin exprimarea „pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“, arată în context ce înseamnă de fapt în alte situaţii exprimarea utilizată de a fi una, exprimare sintetică a noului legămînt, nicidecum a vreunei echivalenţe sau echipotenţe ci prin Duhul Sfînt, Duhul Tatălui (Ioan 10.30; 17.11,22,23).

Remarcabilă şi mărturia prin trimiteri de la Ioan 14.28 la Cap.5.18; 10.30 şi Filip.2.6, care infirmă credinţa în Sfînta Treime ca dumnezeu trinitar, un nume total neinspirat pentru limba română, pentru că treime semnifică a treia parte dintr-un întreg (Ezec.5.12; 2Sam.18.1,2; Zah.13.8,9). Dar probabil că trinitate nu sună prea bine româneşte. Oricum nu e asta singura hibă.

Reconsiderînd versetele Matei 12.30–33 şi desigur autoconsiderarea şi recomandarea ca rob credincios şi înţelept, uns cu Spiritul Sfînt şi speranţă cerească, a furnizorilor cunoştinţei exacte de la Brooklyn, ai putea înţelege cît de „uşor“ mi-a fost să înfrunt cunoştinţa exactă! Totuşi cînd a sosit momentul potrivit Duhul mi-a amintit Apocalips 14.5, eliberîndu-mă de teamă, totuşi această eliberare nu a fost chiar spontană, ci a venit cu timpul, pe măsură ce eram ajutat să descopăr şi alte „fisuri“ ale cunoştinţei exacte (Ioan 14.26; 8.31,32).