PILAT ÎŞI SPALĂ MÎINILE.
Mat.27.24,25; Deut.21.6–9.
De cîte ori se vorbeşte despre acest gest i se acordă sensul negativ al nepăsării, devenit proverbial, ceea ce nu este cazul. Dimpotrivă!
Sînt ignorate atît încercarea lui Pilat de a-L elibera pe Isus, cît şi cuvintele lui şi ale nevestei lui cu privire la nevinovăţia Domnului (Ioan 19.12; Mat.27.19,24: „Eu sînt nevinovat de sîngele neprihănitului acestuia“ nu poate fi chiar o declaraţie nepăsătoare).
Dar există şi o ignoranţă în privinţa cunoaşterii Legii, Lege pe care Pilat a luat-o în considerare, chiar dacă a făcut-o cam după ureche, întrucît era un roman închinător la idoli, totuşi guvernatorul roman al provinciei Iudeea.
Ideea este că preoţii L-au condamnat la moarte, dar nu aveau dreptul să-I ia viaţa, cel ce avea dreptul L-a găsit nevinovat şi a vrut să-L elibereze, iar poporul incitat de preoţi şi oamenii acestora a cerut să fie răstignit (Ioan 18.31; Marc.15.9–15).
În această situaţie Pilat care putea decide, printr-un singur gest a anulat vinovăţia generală a poporului incitat, astfel încît jertfa Fiului să fie de la Tatăl, cu acceptul Fiului, altfel aceste cuvinte nu s-ar fi scris, gestul trecînd neobservat (Gen.22.16–18; Ioan 3.16; 19.11; 10.17,18; Mat.26.38,39,42; Rom.15.4).
Situaţia nevinovăţiei generale poate fi ilustrată şi de cazul lapidării, al uciderii cu pietre de un grup mai mare de participanţi, pentru a nu se putea identifica dacă lovitura mortală a fost una singură şi cui a aparţinut, totuşi e foarte limpede cine a hotărît condamnarea, în ce mod, şi cum s-a urmărit punerea în execuţie (Marc.11.18,19; Mat.26.65,66; Lev.21.10; Deut.17.6; 19.15; Ioan 19.11; Marc.15.11–15. „Cine mă dă în mîinile tale are un mai mare păcat“).
© since 2010, Aurel Becheru.
NEXT PAGE PREVIOUS PAGE