CUPA CU VIN OTRĂVIT!
Dacă ai şti că într-o cupă cu vin care ţi s-a oferit, a fost mai întîi turnată o picătură de otravă, ai bea vinul otrăvit? Întrebarea e desigur retorică, dar are sens şi are miez pentru orice islamist! Desigur pentru islamişti în special, însă acelaşi exemplu este valabil pentru orice om credincios, sau care crede că este credincios, indiferent de religie. Răspunsul va fi desigur prompt, „nu, nu aş bea, … dacă aş şti, dar de unde să ştiu?“ Ei, asta propun să aflăm împreună invitîndu-vă la un … pahar de vorbă şi reflexie pe marginea conţinutului Coranului şi a religiei derivate, numită Islam! De unde interesul unui creştin pentru Coran, veţi întreba poate? Absolut întîmplător de pe internet, mai precis de pe reţeaua de socializare Facebook, şi iată cum.
Nu, nu sînt un robot Facebook, sau cum se mai spune pentru cei care mai sînt şi plătiţi să posteze, postac! Intru pe FB doar cînd vreau şi n-am alte preocupări mai importante, nu sînt un maniac drogat de tehnologia informaţiei, dar în tinereţe am fost un specialist în informatică pentru o vreme, ceea ce m-a ajutat ulterior să revin parţial pe cont propriu, într-o zonă care m-a interesat, World Wide Web-ul. Fac exclusiv pe cont propriu doar ceea ce mă interesează şi îmi place! Iar zona mea de interes preponderent este credinţa şi speranţa creştină de viaţă veşnică. În acest an de graţie, 2016, n-am intrat pe FB decît cînd s-au apropiat alegerile locale pentru primari, consilieri locali şi judeţeni, să mai văd ce spun oamenii, cam ce opţiuni sînt, şi ce şanse ar avea unii sau alţii. După ce-au trecut alegerile, a cam scăzut şi interesul pentru FB, dar nu de tot, întrucît la toamnă, în noiembrie, eventual decembrie, vom avea şi alegeri parlamentare. În această perioadă, la radio mai întîi, au venit ştiri despre atentate teroriste în mai multe locuri, dar în special în Franţa şi Belgia, unde nu este desigur război, şi despre o lovitură de stat eşuată în Turcia, cu urmări tragice, ca să nu le spun catastrofale, deşi introducerea pedepsei capitale într-o ţară care pretinde că doreşte să adere la UE, chiar este o catastrofă! Desigur am avut curiozitatea să văd şi reacţiile pe FB, şi aşa intrînd uneori pe FB, doar la ore foarte tîrzii şi nu pentru mult timp, am avut ocazia, de-a lungul a cam două luni şi jumătate, să văd trei videoclipuri foarte interesante, două dintre ele legate de Islam, şi un al treilea căruia îi voi face eu legătura cu Islamul. Întrucît din experienţă ştiu că unele videoclipuri pot fi blocate, ori link-urile pot deveni în timp inutile, pentru primele două am copiat integral textul celor declarate de protagonişti, însă al treilea trebuie văzut, altfel, orice discuţie despre el nu poate reda măreţia creaţiei, rezultată din imagini. Şi sînt nişte imagini foarte edificatoare despre personalitatea reală a Creatorului, şi despre măreţia Creaţiei, în general.
Iată primul link, în ordinea în care mi-au sosit pe internet, şi care a generat un prim interes al meu de a citi Coranul:
https://www.facebook.com/sorinel.nitu/videos/848577981888549/
Copiaţi textul direct de pe pagină şi introduceţi-l în bara de adrese a paginii d-voastră de Facebook, apoi Enter sau click pe butonaşul refresh al browser-ului!
Iată şi textul integral:
«că Isus Hristos nu este Dumnezeu. Pentru mine, Dumnezeu era doar Allah, şi credeam că Allah nu a fost căsătorit, deci nu există fii ai lui Allah. Deci eu predicam că Isus nu este Dumnezeu. Atunci cineva m-a întrebat, „Cine este Isus?“,… din mulţime. Poate un musulman, dar a întrebat „Cine e Isus?“ Eu predicam că El nu este Dumnezeu, dar întrebarea era, „Cine este El?“ Ca să aflu cine este El, Am citit întregul Koran încă o dată: 114 capitole, 6666 cuvinte în Koran. Cînd l-am citit, numele profetului Mohamed l-am găsit în Koran în 4 locuri, dar numele lui Isus l-am găsit în 25 de locuri. Atunci am devenit puţin confuz. De ce Koranul acordă mai multă atenţie lui Isus? Şi al doilea lucru: Nu am găsit nici un nume de femeie în Koran; numele mamei profetului Mohamed, ori numele soţiei ori al copiilor, nu. În Koran, există doar un singur nume de femeie pe care l-am găsit: Maria, mama lui Isus. Nici un alt nume de femeie. Şi în sfântul Koran capitolul 3, numele capitolului este „Familia Mariei“ şi sfântul Koran capitolul 19 (SURAT MARYAM), numele capitolului este „Maria“. Un capitol este „Maria“. Deci am fost foarte curios să ştiu „de ce spune Koranul toate aceste lucruri?“ Despre Maria, Sfântul Koran capitolul 3 începând cu versetul 34 (31–63!) spune că Maria s-a născut fără păcatul originar (vers.42), ea n-a făcut nici un păcat în viaţa ei, ea a fost totdeauna fecioară. Koranul la capitolul 50 versetul 23 spune că ea a mers la cer în corpul ei fizic. Chiar presupunerea este scrisă în sfântul Koran. Şi apoi despre Isus, când citesc capitolul 3 versetele 45 la 55, sunt 10 puncte în care Koranul se referă la Isus. În primul rând Koranul spune, (expresie în arabă:[vers.39: „Iată că Allah ţi-l vesteşte pe Yahya[Ioan Botezătorul], care va adeveri un cuvânt al lui Allah(22)“, 22) „Un cuvânt al lui Allah“: O poruncă a lui Allah. Referitor la Isus care s-a născut fără să aibă tată, din porunca lui Allah, care a zis: „Fii“)], care tradus înseamnă „Cuvântul lui Dumnezeu“, şi în al doilea rând (expresie în arabă), care înseamnă „Duhul lui Dumnezeu“, şi al treilea este (expresie în arabă) care înseamnă „Isus Hristos“. Deci Koranul ne dă numele pentru Isus: Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, Isus Hristos. Şi Koranul spune că Isus vorbea cînd era foarte mic, la 2 zile după naştere. El a început să vorbească. Koranul spune că Isus a creat o pasăre vie din noroi. El a luat noroi, a modelat o pasăre; când a suflat spre ea, a devenit o pasăre vie. Deci mă gândesc că El poate să dea viaţă. El dă viaţă noroiului, lutului. Şi apoi Koranul spune că Isus a vindecat un orb din naştere şi un lepros, etc. … În mod curios, Koranul spune că Isus a înviat oameni care muriseră; Isus s-a dus la cer; El este viu şi se va întoarce. Când am văzut toate aceste lucruri în Koran m-am gîndit ce spune Koranul despre Mohamed. Ştiţi potrivit Koranului, Profetul Mohamed nu este Cuvântul lui Dumnezeu, nici Duhul lui Dumnezeu, nu vorbea cînd avea 2 zile, nu a creat niciodată o pasăre din noroi, nu a vindecat nici un bolnav, niciodată nu a înviat pe cineva din morţi, el însuşi a murit, şi potrivit Islamului el nu este viu şi nu se va întoarce. Deci este o mare diferenţă între aceşti doi profeţi. Nu mă refer la Isus ca Dumnezeu. Ideea mea era că El este un profet, dar un profet mai mare decât Mahomed. Deci într-o zi am mers la profesorul meu, cel care m-a învăţat 10 ani în Colegiul Arabic, şi l-am întrebat, „Profesore, cum a creat Dumnezeu universul?“ Atunci el a zis „Dumnezeu a creat universul prin cuvânt.“ PRIN CUVÂNT. Atunci am întrebat: „Cuvânt“ este creator sau creaţie? Mai clar. Am întrebat: dacă Cuvântul lui Dumnezeu este Creator sau creaţie. Koranul spune că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă profesorul spune Cuvântul lui Dumnezeu este Creator, care înseamnă că Isus este Creator, atunci musulmanii trebuie să devină creştini.»
Al doilea, sosit cam după o lună, după ce citisem o dată Coranul:
https://www.facebook.com/praysharelove/videos/vb.787603687993127/1048336248586535/?type=2&theater
Iată şi textul integral al speech-ului lui Mosab Hassan Yousef (fiul liderului Hamas, Sheikh Hassan Yousef), care vorbeşte despre problema islamică:
«Mulţumesc, mulţumesc mult! În societatea musulmană am văzut o femeie care şi-a trimis cinci copii să moară în atacuri teroriste sinucigaşe. Unul după celălalt… Ea le punea cureaua cu explozibil. Îi binecuvînta şi le spunea: „Mergeţi şi omorîţi evreii!“ Toate acestea pentru a cîştiga respect în comunitatea ei. Aceasta este ipocrizie. Tatăl meu m-a dezmoştenit, pentru că este un ipocrit. La nivel personal, este un tată iubitor, dar cînd pune masca Hamas-ului, fără de care nu poate exista, este un monstru, este altceva. Nu ne putem minţi, există o problemă islamică. Al-Qaeda, Hamas, Hezbollah, Jihad-ul Islamic, ISIS, Boko Haram, toate ucid în numele lui Allah. Nu ucid în numele lui Isus, nu ucid în numele lui Iehova, nu ucid în numele lui Mahavira, sau Buddha, sau Lao Tzu. Ucid în numele lui Allah! Există o problemă islamică şi cred că umanitatea trebuie să stea împotriva acestui pericol, pentru că acest pericol nu este îndreptat doar împotriva statului Israel, acest pericol vine împotriva evoluţiei întregii omeniri. Musulmanii au o problemă care constă în încredinţarea[credinţa] lor. Aceştia trebuie să o conştientizeze, şi trebuie să-i încurajăm să lupte lupta cea dreaptă, aşa cum am făcut şi eu. Cînd preşedintele lumii libere (America) se ridică şi spune că Islamul este o religie a păcii, el crează climatul perfect pentru dezvoltarea terorismului. Cînd eram musulman, practicam islamul în Ierusalim, capitala Israelului unde evreilor nu li se permitea să se închine la muntele Templului [Sion]. Atunci o adunătură de ipocriţi, numiţi BDS, au venit să compare Israelul cu regimul rasist din Africa de Sud. Cum pot face o astfel de comparaţie? Dacă este capitala evreilor şi guvernul israelit nu permite poporului evreu să se închine liber, în capitala lor, pe locul lor cel mai sfînt, din „corectitudine politică“, să nu jignească musulmanii, văzînd această „libertate“, cum o putem compara cu Africa de Sud?»
Iată acum şi grandoarea Creatorului şi a Creaţiei sale într-un clip realizat cu tehnologii speciale, care parcug etapele de la fecundarea ovulului pînă la momentul în care mama începe să simtă mişcările fătului, şi desigur îl atenţionează şi pe tată, pentru a le simţi şi el de la exterior, punînd mîna pe pîntecul mamei. Mai sînt arătate complexitatea creierului uman, iar la sfîrşit complexitatea „cărţii“ scrise de Dumnezeu (Allah) sub forma benzilor spiralate ale ADN-ului, în care este înscrisă toată informaţia despre viaţa care tocmai începe să pulseze şi să se dezvolte, mai întîi intrauterin, apoi independent de „casa“ iniţială a naşterii noului suflet. Priviţi şi învăţaţi să apreciaţi viaţa:
https://www.facebook.com/AvanzaPorMascom/videos/vb.44541918191/10152106790088192/?type=2&theater
Dacă acest link nu va mai funcţiona, încercaţi să accesaţi pagina Facebook AvanzaPorMas.com, secţiunea videoclipuri, ori să folosiţi o interogare pe Google!
Totuşi, de ce am ales acest titlu pentru pagina de pornire? Pentru că în Coran există şi mult vin curat, dacă priveşti din prisma unui creştin autentic. La prima lectură mi-a fost foarte greu să înţeleg acest amestec de valoare autentică şi surogat, şi am trăit nişte sentimente cîtuşi de puţin comode, chiar contradictorii. Cum de poate să scrie aşa alambicat mă întrebam, şi unde sînt … profeţiile? Oricum, după prima lectură mi-am dat imediat seama că am nevoie şi de alte informaţii pentru a înţelege, dacă e posibil, circumstanţele în care a fost scris Coranul. Primul lucru la care m-am gîndit a fost să interoghez Google pentru prima moschee construită, termenul de moschee fiind deseori utilizat în Coran. Am fost surprins să constat că prima moschee a fost constrtuită la Mekka la cîţiva ani după moartea lui Mahommed (Omar bin al-Khattab, 634-644). Apoi m-am gîndit că, indiferent cum s-a referit el în Coranul original la moschei, termenul unanim acceptat ulterior a fost adoptat ca text original. Aici nu e nicio problemă! Am vrut de asemenea să văd cum arată o moschee, şi am fost de asemenea surprins. Ulterior am văzut mai multe, şi am aflat şi ce însemnă minaret şi ce rol are în economia slujbei religioase. Mai departe am vrut să ştiu dacă pot afla cîte ceva despre viaţa lui Mahommed, şi am aflat chiar mai multe decît mă aşteptam. Apoi, gîndindu-mă la lupte, războaie chiar, am interogat pentru cruciade. Aici primele articole m-au contrariat şi decepţionat în acelaşi timp, dar, insistînd, am găsit un articol care prezenta cruciadele în adevărata lumină a evenimentelor petrecute. Am extras mult material din acel articol. Lămurit cu aceste lucruri, am decis că în afara versetelor pe care le extrăsesem anterior, aveam nevoie şi de altele, care fie m-au amuzat, fie m-au contrariat, ori doar nedumerit, aşa încît am pornit mult mai bine documentat la a doua lectură pentru a extrage şi versete foarte semnificative pentru o dezbatere serioasă, de a căror existenţă ştiam, dar pe care nu le-am extras anterior. De unde am luat textul? Tot de pe internet, tot prin interogare, am găsit adresa:
http://www.islamcluj.ro/pdf/coran.pdf
M-am pus deci pe treabă, însă mai intram seara tîrziu şi pe Facebook. Într-o seară găsesc un clip cu poza unui imam, care ar fi vorbit chipurile despre Apocalipsă şi despre faptul că femeile în timpul Apocalipsei vor fi nişte sclave sexuale. Era doar o înregistrare sonoră, care putea foarte bine să fie şi un fake (fals), la care am făcut un comentariu care m-a convins a doua zi că înregistrarea era autentică, întrucît accesul la http://www.islamcluj.ro/pdf/coran.pdf mi-a fost blocat. Nu spusesem mare lucru, dar administratorul site-ului cu siguranţă s-a simţit ofensat. Să fie foarte clar, eu nu intenţionez să ofensez pe nimeni, dar nici să menajez sensibilităţi excesive şi fără suport real. Eu consum din timpul meu, energia mea, atîta cît încă mai este la vîrsta pe care o am, nu pretind nimănui nimic, realmente nu pretind nimic, şi nu vreau nimic altceva decît să ajut pe cei care nu sînt radicalizaţi, şi probabil cei mai mulţi sînt în această situaţie, să înţeleagă unde este hiba şi spre ce să se orienteze, pentru că eu chiar cred în Unicul Dumnezeu, creator al cerurilor şi al pămîntului, ştiu că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi pentru judecată, cei drepţi moştenind viaţa veşnică, ceilalţi dispariţia veşnică (25/57. Spune: „Eu nu vă cer răsplată, ci numai îndreptarea către Domnul său a celui care voieşte.“). Nu sînt lucruri care să fie luate uşor, ori care să nu fie luate în seamă. Sper să se înţeleagă bine ce spun acum! Revenind la firul discuţiei, am găsit un alt site, şi am luat de acolo ce mi-a mai trebuit, aşa încît administratorul acelui site n-a izbutit să-mi blocheze şi acţiunea, care oricum, dacă nu e vreun radicalizat, n-ar avea decît de cîştigat dacă ar avea acces la site-ul meu, pentru că eu nu blochez pe nimeni. Iar dacă e vreun radicalizat, în România, cam slabe şanse să se desfăşoare!
Aşadar, putem porni la treabă, întrucît, cel puţin formal, Coranul nu ne interzice dezbateri asupra Sfintelor Scripturi iudeo-creştine (Tora, Psalmii, Profeţii, Evangheliile şi celelalte cărţi creştine) şi conţinutul său, după cum urmează:
29/46. Nu vă certaţi cu oamenii Cărţii decât pentru o cale mai bună. Afară de cei dintre ei care sunt nedrepţi! Spuneţi: „Noi credem în ceea ce a fost pogorât asupra noastră şi în ceea ce a fost pogorât asupra voastră. Dumnezeul nostru şi Dumnezeul vostru este Unul şi noi Lui îi suntem supuşi.“
29/46. Nu discutaţi cu oamenii Cărţii decât în felul cel mai frumos(54), afară de aceia dintre ei care sunt nelegiuiţi [cu voi]! Şi spuneţi: „Noi credem în ceea ce ni s-a trimis nouă şi vi s-a trimis şi vouă! Domnul nostru şi Domnul vostru este unul singur(55) şi noi Lui îi suntem supuşi [musulmani]“.
54) Cu blândeţe şi cu răbdare. Allah le porunceşte dreptcredincioşilor să nu discute cu iudeii şi cu creştinii decât frumos, încercând să-i cheme pe ei la Adevăr, să-i ajute să înţeleagă Islamul şi să-i convingă de el, afară de aceia care luptă împotriva Islamului şi comunităţii sale.
Aici, prima remarcă este că dacă nu te ajută Dumnezeu, omul nu poate face nimic, după cum urmează (1 Corinteni 3.3–7):
3. pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
4. Cînd unul zice: „Eu sînt al lui Pavel!“ Şi altul: „Eu sînt al lui Apolo“; nu sînteţi voi oameni de lume?
5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească;
7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
A doua remarcă este că noi, creştinii, nu luptăm pe calea credinţei cu arme materiale împotriva oamenilor, ci cu arme spirituale, mai întîi pentru sine şi apoi—după ce sîntem noi înşine pregătiţi—pentru alţi oameni, împotriva Satanei şi a diavolilor lui, după cum urmează (Matei 26.52; Efeseni 6.11,12):
52. Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi ceice scot sabia, de sabie vor pieri.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.
Creştinii n-au cucerit imperiul Roman prin lupte sîngeroase, ci prin credinţă, învăţătură sănătoasă şi sacrificii personale, inclusiv sacrificiul suprem. Noi credem realmente în învierea Domnului Isus Cristos, care atrage după Sine şi învierea noastră (1 Corinteni 15.12–22):
12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?
13. Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n’a înviat.
14. Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră.
15. Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.
16. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n’a înviat.
17. Şi dacă n’a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sînteţi încă în păcatele voastre,
18. şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sînt pierduţi.
19. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci sîntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
20. dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.
21. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
22. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
După această atît de scurtă introducere cît am putut să fac, să trecem la subiectul de bază prezentînd mai întîi cupa cu vin curat şi de bună calitate, aşa cum o poate vedea doar un creştin autentic. Insist asupra termenului autentic, adică acel creştin care nu se bazează decît pe înţelegerea Scripturii printr-un canal autentic, prestabilit şi aplicat de Dumnezeu însuşi prin Duhul Sfînt. Şi înţelegerea Coranului se bazează tot pe această comunicare intimă cu Dumnezeu!
Cupa cu vin
Înţeleg prin vinul din cupă, Adevărul spiritual exprimat direct de profeţii lui Dumnezeu din porunca Sa, ori influenţarea scrierii unui text avînd un conţinut subversiv pentru a exprima şi un mesaj subliminal, acceptat de Dumnezeu, pentru a-i prezenta înţelesul oricărui slujitor de încredere. Aşadar:
10/62. Prietenii lui Dumnezeu nu vor cunoaşte teamă şi nu vor fi mâhniţi
10/63. – cei care cred în Dumnezeu şi se tem de El –
10/64. Şi vor avea bunăvestirea în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Nici o schimbare nu este în Cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este fericirea cea mare.
14/24. Nu ai văzut cum Dumnezeu dă drept plidă un cuvânt bun? El este asemenea unui copac bun cu rădăcină puternică şi ramuri spre cer,
14/25. ce dă roade tot timpul, cu îngăduinţa Domnului său. Dumnezeu dă oamenilor pilde. Poate îşi vor aminti!
14/26. Un cuvânt rău este asemenea unui copac rău. Dezrădăcinat de pe faţa pământului, el nu mai are trăinicie.
14/28. Nu i-ai văzut pe cei care schimbă binefacerile lui Dumnezeu pe tăgadă şi care-şi duc poporul în Casa Pierzaniei,
14/29. în Gheena în care vor fi aruncaţi? Ce rău loc de şedere!
Acestea sînt doar cîteva versete din categria care prezintă „vin spiritual“ din multe altele, însă nu voi insista aici asupra lor, întrucît contextul în care au fost scrise poate răsturna dramatic sensul care s-a intenţionat atunci cînd au fost scrise.
Iată şi cupa cu vin otrăvit! Cum şi de ce anume este otrăvit, ne vom ocupa în tot restul expunerii.
Cupa cu vin otrăvit, sau picătura de otravă în cupa cu vin curat
17/15. Cine este bine călăuzit, nu este călăuzit decât pentru sine însuşi. Nimeni nu va căra povara altuia. Niciodată nu am osândit un popor înainte de a-i fi trimis un profet. [De ce trebuie să care iudeii (evreii) şi creştinii (nazarinenii) povara islamului mahomedan? O astfel de obligaţie nu există!]
Aici este un mare adevăr pe care deja l-am subliniat citînd 1 Corinteni 3.1–7, cu accent pe versetele 6 şi 7! Sînt însă multe alte versete, şi chiar pilde, care subliniază acest aspect, şi voi aminti doar cu titlu informativ Luca 16.19–31 legat de Apocalipsa 20.13–15! Pentru că aici se descoperă şi responsabilitatea individuală a omului, care poate fi sau ajunge în conflict social pînă şi faţă de persoanele cele mai apropiate, dar faţă de rugăminţile sau presiunile exercitate din partea lor, nu trebuie să cedeze (Matei 7.12–20; 10.26–28,32–40).
Picătura de otravă, deseori repetată în Coran, este pusă în ultima frază: „Niciodată nu am osândit un popor înainte de a-i fi trimis un profet.“ Sigur, ea se leagă şi de altele, nu este singură, şi tocmai de aceea este mortal de toxică. „Cîte cetăţi am nimicit Noi înainte!“ se spune în altă parte ca „amintire“ şi „ameninţare“! Avînd în vedere agresivitatea „îndemnării“, adică a propovăduirii Islamului ca „unica Religie (Lege) a Adevărului“, la care ar trebui aduse toate popoarele lumii, începînd cu iudeii (evreii) şi creştinii (nazareenii), este limpede că musulmanii islamişti au o mare „problemă de încredinţare (credinţă)“, aşa cum se exprima Mosab Hassan Yousef în acel videoclip. Mai exact, sînt într-o mare confuzie, lipsindu-le exact informaţia primară care-i poate lămuri de unde pleacă de fapt Coranul. Eu am înţeles asta în intervalul a doar maxim două luni şi jumătate, avînd în vedere că privesc „la rece“, adică din exteriorul fenomenului, în timp ce musulmanii nu înţeleg asta de cam o mie patru sute de ani, pentru că ei sînt permanent sub presiunea Coranului prin imamii lor. Mai degrabă probabil sub presiunea imamilor, decît sub presiunea Coranului, sau a profetului Mahommed, mort şi el din anul 632 din cîte se pare. Cum să obligi popoarele iudeilor şi creştinilor să poarte povara Islamului mahommedan, o povară sub care musulmanii înşişi se clatină şi-şi pun singuri capăt zilelor, nu pentru că ar avea vreo putere, ci tocmai din neputinţă şi neînţelegere a lumii care îi înconjoară, şi mai cu seamă a credinţei creştine? Pentru că tocmai de la credinţa creştină a pornit şi Mahommed, dar n-a înţeles-o, şi din această neînţelegere a creştinismului, dar şi din dorinţa lui de a se impune ca profet în comunitatea tribului Qurayş din Mekka, a rezultat atît Coranul, cît şi Islamul, care practic, îi descriu viaţa şi traseul presărat de conflicte în Mekka, peregrinarea la Medina, apoi luptele pentru putere politică sub acoperire religioasă.
41/36. Şi dacă [vreodată] te va ademeni vreo ieşire de la Şeitan(38), caută adăpost la Allah, căci El este Cel care Aude [şi] Atoateştiutor [As-Sami’, Al-’Alim].
Chiar aşa! Iar aici sînt multe de discutat, însă prima întrebare ar fi una foarte legitimă, „cum să fac deosebirea între o “ieşire“ de la Satan, şi o vorbă ieşită de la Dumnezeu, iar răspunsul îl dă Domnul Isus în ultima Sa rugăciune, înainte de a fi prins, judecat şi răstignit: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sînt din lume, dupăcum nici Eu nu sînt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul.“ (Ioan 17.15–17). Aşadar, nu poate fi chiar atît de greu dacă putem accepta Adevărul ieşit de la Dumnezeu, chiar dacă, pentru moment, poate părea să nu ne convină. Nu tot ce convine este adevăr, ba de cele mai multe ori e chiar minciună amăgitoare, iar asta se vede clar de la ispitirea Evei, despre care vom vorbi mai amănunţit.
6/48. Noi nu i-am trimis pe trimişi decât ca vestitori şi predicatori. Cei care cred şi se îndreaptă nu vor cunoaşte teamă şi nu vor fi mâhniţi.
Ei, dacă Mohammed s-ar fi limitat la propovăduire, n-ar fi fost rău deloc, dar, a doua frază cuprinde nu doar un adevăr general valabil în creştinism pentru cei care ajung să cunoască bine mesajul EVANGHELIEI, ci şi picătura de otravă, greu de remarcat dacă textul acesta este scos din contextul general cuprins în Coran. El vorbeşte la plural doar pentru a se legitima ca Profet, însă ca Profet al Islamului, religie pe care el a întemeiat-o de capul lui, fără îndrumarea legitimă, cerută în creştinism pentru a se zidi spiritual în credinţa creştină, fără a „ieşi în decor“ prin întemeierea unei credinţe diferite de cea de la care a plecat. Aici de fapt Profetul promite celor care vor crede în noua lege (religie) islamică pe care doar el o propovăduia, nu şi ceilalţi la care face referire pentru a se legitima, o lipsă de teamă şi mîhnire. El fundamental a fost împotriva iudaismului şi a creştinismului, şi vom vedea pe parcurs şi motivaţia sa. O astfel de atitudine faţă de predecesori este profund paradoxală, contrazicîndu-se pînă şi pe el însuşi, care susţine undeva un legămînt al profeţilor cu Dumnezeu, de a recunoaşte unii legitimitatea altora. El prin Islam neagă însăşi rădăcina Islamului, iudaismul şi creştinismul, şi evident pe Dumnezeu (Allah) însuşi!
2/135. Şi au zis: „Fiţi iudei sau fiţi creştini şi sunteţi pe calea cea bună!“ Spune: „Ba [urmaţi] credinţa lui Avraam, adevărat credincios, care nu a fost dintre politeişti!“
14/27. Dumnezeu îi întăreşte pe cei care cred cu un cuvânt puternic în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, iar pe nedrepţi Dumnezeu îi rătăceşte. Dumnezeu face ceea ce voieşte. [n. a. Nu Dumnezeu îi rătăceşte, ci ei înşişi cu „ajutorul“ nepreţuit al Satanei, dar desigur există această încuviinţare cu scopul de a-i dovedi, şi a le dovedi!]
Aici mai întîi apare contestarea în bloc a iudaismului şi creştinismului, deşi s-a folosit deseori în surele sale de multe din numele profeţilor evrei, inclusiv de numele Domnului Isus Cristos, dar şi pe El L-a „retrogradat“ la calitatea de „fiul Mariei“, şi voi arăta de ce a avut această adversitate faţă de calitatea de Fiu al lui Dumnezeu. Mai întîi numele profeţilor au fost utilizate pentru a se legitima pe sine însuşi ca profet, apoi pentru a introduce acele povestioare sărăcăcioase pe post de „amintiri“ justificatoare tot pentru calitatea sa de profet, culmea, folosind pentru toţi profeţii enumeraţi acelaşi limbaj şi aceleaşi idei obsedante, ca şi cum ar fi fost una şi aceeaşi persoană, care a trăit şi a vorbit într-un acelaşi timp, şi a primit una şi aceeaşi însărcinare de la Dumnezeu, cu nimic diferită de a celorlalţi profeţi. Ba încă în altele a introdus şi nişte fantezii incalificabile, iar despre Faraon al Egiptului, cînd vorbeşte despre Moise, deşi în general l-a înecat, o singură dată totuşi l-a salvat de la înec. Da, Avraam nu a fost dintre politeişti, dar nici tatăl său, şi niciodată nu a fost aruncat în foc. Cei care au fost aruncaţi în foc în timpul robiei babiloniene de şaptezeci de ani au fost trei prieteni ai profetului Daniel—el însuşi captiv în Babilon şi aruncat în groapa cu lei—pe numele lor date de babilonieni Şadrac, Meşac şi Abed Nego (Daniel, capitolul 3). Categoric, atît iudaismul cît şi creştinismul pornesc de la credinciosul Avraam. Însă fiii lui Avraam n-au fost doar Ismael şi Isaac, ci şi alţii, inclusiv Madian, însă numai Isaac a fost fiul făgăduit de Dumnezeu, şi născut de Sara, ceilalţi fiind concepuţi în mod firesc cu alte femei, iar legămîntul cu Avraam a continuat pe filiera Isaac şi Iacob, supranumit Israel. Toţi aceştia trei, Avraam, Isaac şi Israel au nume de la Dumnezeu, fie prin schimbare (Avram în Avraam şi Iacob sau Iacov în Israel), fie prin numire directă înainte de a se naşte, cazul lui Isaac. Cu Ismael este însă o altă situaţie. Despre naşterea lui, Dumnezeu n-a zis nimic dinainte, iar numele i-a fost pus cînd Agar era deja însărcinată, şi comunicat ei cînd era fugită, apoi ea i l-a comunicat lui Avram! Lui Avram, nu lui Avraam!
Cît priveşte afirmaţia din versetul 14/27 că Dumnezeu i-ar rătăci pe „nedrepţi“ sau „necredincioşi“, ori „politeşti“ sau „păgîni“, ori alte epitete cu care sînt etichetaţi neislamiştii, ei nu sînt rătăciţi de Dumnezeu, care nu are un asemenea scop cu omul deja rătăcit în Eden de Satan, iar noi ca urmaşi sîntem moştenitori ai acestei rătăciri, ci Satan însuşi are un astfel de scop, ceea ce se poate citi şi în Coran, însă mai trebuie şi înţeles, pentru că Satan fără contribuţia directă a omului care se autoamăgeşte, nu poate să-i facă vreun rău: «15/39. El spuse: „Domnul meu! Pentru că tu m-ai dus în greşeală, eu le voi arăta răul pe pământ sub înfăţişări înşelătoare şi pe toţi îi voi duce în greşeală, 15/40. afară de robii Tăi curaţi.“» [n. a. Sigur că în „afară de robii Tăi curaţi“ din versetul 15/40, Mohammed se include doar pe el însuşi şi toţi islamiştii, ceea ce constituie o atitudine exclusivistă, caracteristică sectelor! La fel spune şi cînd „Iblis“ însuşi recunoaşte „supremaţia Islamului“!]
2/113. Au zis iudeii: „Creştinii nu au nici un temei!“ Şi au zis creştinii: „Iudeii nu au nici un temei!“ Şi [totuşi] ei citesc Scriptura(73). Şi astfel au zis şi cei care nu au ştiinţă(74), asemenea vorbelor lor. Dar Allah va judeca în Ziua Învierii în cele asupra cărora au păreri diferite.
73) Evreii citesc Tora care îl vestea pe Isus, iar creştinii citesc Evanghelia care confirmă justeţea mesajului lui Moise, dar fiecare din cele două grupuri socoteşte mincinoase mesajul şi proorocirea trimisului celuilalt. Ibn Abbas a zis: Când neamul de creştini din Najran au venit la Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! –, au venit la ei rabinii iudeilor şi au pornit să discute în contradictoriu în faţa Trimisului lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Şi a zis Rafi’ ben Harmala: Voi nu aveţi nici un temei! Şi a tăgăduit profeţia lui Isus şi a tăgăduit şi Evanghelia. Şi le-a zis unul din bărbaţii din neamul de creştini din Najran evreilor: Voi nu aveţi nici un temei! Şi a tăgăduit profeţia lui Moise şi Tora. Şi Allah a revelat acest verset.
74) Necredincioşii arabi, referindu-se la Profetul lor.
4/82. Ei nu chibzuiesc asupra Coranului? Dacă ar fi venit de la altul decât Dumnezeu, ar fi aflat în el multe nepotriviri.
Iată că am ajuns şi la o dovadă clară a superficialităţii tratării Scripturii în care Mahommed susţine că el „crede şi o întăreşte“! Cum crede şi o întăreşte, un creştin autentic vede imediat, iar comentariul notei 73 este foarte limpede în acest sens. Care este de fapt substratul acestor afirmaţii, aparent contradictorii şi reciproc anulatoare în opinia comentatorului notei 73, dar prin care Mahommed voia să se legitimeze ca „ca trimis al lui Allah profeţit în Tora şi confirmat de însuşi Isus Cristos, sub numele de Ahmad“? De fapt creştinii spuneau evreilor care doreau să se închine în continuare la Dumnezeu după ritualul Legii mozaice, că Mesia Isus a împlinit Legea mozaică în mod perfect, ca om fără păcat, şi a deschis calea spre eliberarea de sub blestemul Legii faptelor, prin Legea credinţei în Noul Legămînt realizat prin Domnul Isus şi profeţit de Ieremia anterior cuceririi Ierusalimului de babilonianul Nabucodonosor (Ieremia 31.31–34; 32.1–5; Galateni 3.6–14; Evrei 9.13–15). Acesta era mesajul real al creştinilor, nu contestarea şi desfiinţarea cărţilor adunate sub numele generic de Vechiul Testament! Iar mesajul evreilor către creştini era unul contestatar întrucît ei, cei care nu l-au recunoscut pe Isus ca Mesia, şi care au fost mai întîi casta preoţească, cea care L-a şi cercetat şi condamnat la moarte, calsa rabinilor (învăţători ai Legii) şi Fariseilor, secondaţi de diaspora evreiască rămasă printre neamuri după robia babiloniană, şi care evident, chiar dacă au auzit de Isus Cristos, nu L-au şi cunoscut, în schimb, amestecaţi cu neamurile în mijlocul cărora trăiau, adoptaseră şi obiceiuri ale acestora din urmă. Nerecunoscîndu-L pe Isus ca Mesia (Cristos), n-au recunoscut nici legitimitatea creştinismului, şi aşa au rămas pînă în zilele noastre. Unii, foarte puţini totuşi, s-au convertit, şi nu discut aici cît de legitimă este calea pe care au adoptat-o aderînd fie la ortodoxie, fie la catolicism, pentru că am făcut deja lucrul acesta în mărturia creştină din paginile anterioare ale site-ului!
Cît despre multe alte nepotriviri din Coran, sînt încă multe de spus, şi asupra cărora trebuie chibzuit.
4/87. Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El! El vă va aduna, fără putinţă de îndoială, în Ziua Învierii. Cine este mai drept decât Dumnezeu la vorbă?
Da, foarte corect, însă Dumnezeu nu este un simplu Nume (Allah!) pe care omul să-L poată folosi abuziv, sub masca monoteismului, în interesul său propriu: „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.“ (Exod 20.7, din decalog)! Mai multe amănunte cu privire la Dumnezeul Unic şi Adevărat, în pagina care va urma, ca şi în celelalte!
4/162. Acelora dintre ei care s-au adâncit însă în Cunoaştere, credincioşii care cred în ceea ce a fost pogorât asupra ta şi în ceea ce a fost pogorât înaintea ta, cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie, cei care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, aceştia sunt cei cărora le vom dărui în curând o mare răsplată.
Iată aici încă o combinaţie otrăvită! Da, adîncirea în cunoaştere este un lucru bun şi bine văzut de Dumnezeu. Dar, după cum deja a început să se vadă, ceea ce a fost „pogorît inainte de Mohammed“ prin prooroci autorizaţi, şi dovedit a fi fost autorizaţi, nu se potriveşte decît doar în parte cu ceea ce „s-a pogorît (coborît) asupra lui Mohammed“! Şi atunci, chibzuinţa despre care se vorbea într-un verset anterior, chiar devine vitală! Cît despre formularea din încheierea versetului, aceasta se doreşte a fi o profeţie tipică Coranului, o promisiune de „răsplată“ imediată (Matei 24.36–39)!
36. Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
37. Cum s’a întîmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întîmpla şi la venirea Fiului omului.
38. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau şi beau, se însurau şi se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie,
39. şi n’au ştiut nimic, pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
Iată cum arată o profeţie autentică, nu o promisiune cu realizare imediată, subsumată intereselor devenite deja politice ale Profetului! Dar şi ce spune Tora despre proorocii mincinoşi, care vorbesc în Numele lui Dumnezeu, fără a fi trimişi de Dumnezeu (Deuteronom 13.1–5):
1. Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune,
2. şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicînd: „Haidem după alţi dumnezei“, — dumnezei pe cari tu nu-i cunoşti, — „şi să le slujim“!
3. să n’asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.
4. Voi să mergeţi după Domnul, Dumnezeul vostru, şi de El să vă temeţi; poruncile lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi, şi de El să vă alipiţi.
5. Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răsvrătire împoriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v’a scos din ţara Egiptului şi v’a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată dela calea în care ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
Dar şi Deuteronom 18.21,22:
21. Poate că vei zice în inima ta: „Cum vom cunoaşte cuvîntul pe care nu-l va spune Domnul?“
22. Cînd ceeace va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întîmpla, va fi un cuvînt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăsneală: să n’ai teamă de el.
Acestea două completate cu Ioan 17.3:
3. Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.
Acum întrebarea care se pune este dacă Mahommed chiar îl cunoştea realmente pe Dumnezeul lui Israel, şi de unde avea această cunoştinţă? Răspunsul, ca şi pînă acum, va veni din „adîncirea în cunoaştere“ şi „cugetare“, ceea ce vom continua să facem mai amănunţit, începînd cu pagina următoare!
7/157. Pentru aceia care îl urmează pe trimis, profetul neînvăţat(199), despre care [se] află scris la ei în Tora şi în Evanghelie. El le porunceşte ceea ce este bine şi-i opreşte de la ceea ce este urât, le îngăduie lor bunătăţile şi le opreşte lor pe cele necurate(200) şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor. Cei ce cred în el(201) şi îl susţin şi îl ajută şi urmează lumina(202) care a fost pogorâtă cu el, aceia vor fi izbânditori“.
199) Care nu a primit învăţătură de la oameni şi care nu ştia nici să scrie, nici să citească [Muhammed].
Aici chiar sînt multe de spus, şi voi începe chiar cu începutul. Mahommed s-a născut la puţin timp după moartea tatălui său, apoi mama i-a murit cînd avea doar şase ani, după care a mai fost îngrijit încă doi ani de bunicul său matern, care a murit şi el, după care, de la opt ani a fost crescut în casa unchiului său după mamă Abu Talib. La vîrsta de douăzeci şi cinci de ani s-a căsătorit cu o comerciantă văduvă în vîrstă de patruzeci de ani, numită Khadijah, căreia anterior i-a fost angajat caravanier, timp în care a învăţat tainele comerţului care implică întotdeauna cunştinţe de psihlogie umană pentru a putea prelua controlul şi a influenţa interlocutorul, fie el vînzător angrosist, fie client detailist, în scopul realizării unui profit maxim din activitatea comercială. Mai mult decît atît, în călătoriile sale în scop de afaceri, s-a întîlnit şi a discutat cu mulţi oameni, fie evrei sau creştini tot felul de teme referitoare la crediţa fiecăruia. Cu certitudie a acumulat în timp ceva bagaj şi dintr-o parte şi din alta. După căsătorie, avînd deja un alt statut social în casa bogatei Khadijah, cu care a avut şi mulţi copii, dar numai fetele au avut zile, băieţii murind la vîrste fragede, în afara tainelor comerţului a fost nevoit să înveţe să administreze averea familiei, şi a început desigur cu scrisul şi cititul, unchiul său Abu Talib neglijîndu-i această parte a educaţiei în favoarea propriilor săi fii, nefiind interesat de a-şi pune nepotul pe aceeaşi treaptă cu proprii fii. Desigur şi în Mekka erau creştini, însă slab instruiţi şi de condiţie modestă, dar Khadijah avea un văr creştin catolic (după alte surse o verişoară cu un soţ creştin), iar din anul 610, cînd se spune că ar fi avut prima revelaţie, soţia sa l-a spijinit şi îndemnat să creadă că acea revelaţie, ca şi cele care au mai urmat erau de la Allah, nu de la vreun spirit rău, aşa cum bănuia el. Asta spun sursele! Mai întîi Mohammed a propovăduit descoperirile care i-au fost făcute în propria familie, angajaţilor familiei, apoi a făcut-o public, atrăgînd pe lîngă persoanele de condiţie umilă, creştini declaraţi, şi cîţiva membri importanţi ai comunităţii mekkane, remarcabili fiind doi care aveau să-i devină succesori la conducerea noii comunităţi religioase musulmane, Abu Bakr şi Omar. Propovăduirea sa şi adunarea de adepţi s-a desfăşurat fără incidente serioase atîta timp cît au trăit Khadijah şi unchiul său Abu Talib, unchi care deşi nu s-a convertit la Islam, şi-a protejat în continuare nepotul. O excepţie a fost migrarea temporară în Etiopia a unei părţi a adepţilor săi la presiunile făcute de tribul său Qurayş asupra gintei Bani Hashim, de a le fi predat profetul, acţiune refuzată de ginta sa. După moartea lui Abu Talib, căpetenia gintei Bani Hashim devine unchiul său patern Abu Lahab, un înverşunat oponent al lui Mohammed după ce acesta s-a suit pe o movilă din apropierea Mekkăi şi a strigat pe nume toţi şefii de gintă din Mekka, iar apoi le-a spus că îi paşte o mare primejdie. Atunci Abu Lahab l-a blestemat pe Mohammed deoarece i-a deranjat pentru a le spune o astfel de veste. Din acest moment încep să apară problemele serioase ale lui Mohammed, persecutat împreună cu adepţii săi! Prima reacţie de a-şi găsi adăpost într-un orăşel de deal din apropierea Mekkăi împreună cu adepţii săi, anume al-Taif, a eşuat prin refuzul locuitorilor de a-i primi, dar a crescut şi mai mult înverşunarea şi persecuţia asupra comunităţii musulmane. Totuşi, testînd terenul, a găsit două triburi rivale în Yathrib, şi a încheiat cu acestea un acord de protecţie pentru sine şi comunitatea musulmană, în schimbul unui arbitraj între cele două triburi. Acordul a fost încheiat în anul 621, după care membrii comunităţii au început să se mute la Yathrib, în anul următor, ca un veritabil comandant de vas avariat în largul mării, a plecat ultimul din Mekka împreună cu un apropiat al său, ascunzîndu-se trei zile într-o peşteră din apropierea Mekkăi, pentru a-şi pierde urma. De aici încolo se desfăşoară cele mai semnificative evenimente, iar anul 622 devine anul 1 hegira pentru musulmani. Deocamdată, atît, restul pe parcurs, la comentarea altor versete! Din versetul 7/157 şi nota explicativă de subsol 199, e greu să înţelegi o idee coerentă în privinţa a ceea ce înseamnă „profetul neînvăţat“, dar e limpede că în copilărie Mahommed a fost privat de posibilitatea de a învăţa să scrie şi să citească, însă ulterior, în condiţiile sus-menţionate, ca soţ în casa Khadijei, categoric el şi-a completat acest gol. De aceea şi spune că Tora şi Evanghelia îl mărturisesc, ceea ce este însă un fals grosolan. O încercare de a fi modificat textul Genezei în acest sens este făcută chiar de autorul celui de-al doilea site, de unde am extras versete după ce am fost blocat pentru Cluj. Oricum, ca să susţii o asemenea teorie, şi să mai fie şi crezută, ar trebui să modifici foarte multe texte din foarte multe cărţi ale Bibliei, ceea ce este imposibil. Textul vestirii naşterii lui Isaac, la vremea cînd Ismael avea deja treisprezece ani şi a fost circumcis, este foarte clar (Geneza 17.18–21):
18. Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!“
19. Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legămîntul Meu cu el, ca un legămînt vecinic pentru sămînţa lui după el.
20. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvînta, îl voi face să crească, şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare.
21. Dar legămîntul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.“
Mai întîi i-a dat legea tăierii împrejur în ziua a opta după naştere, ceea ce cu Ismael nu se mai putea întîmpla, apoi i-a vestit naşterea, numele lui Isaac, şi încheierea legămîntului cu Isaac şi descendenţii lui, după care, de la Avraam pînă la Ismael, toţi bărbaţii şi copiii au fost circumcişi. Ce poate fi neclar sau interpretabil aici? Mai tîrziu, cînd Isaac avea cam doi ani şi a fost înţărcat, Ismael cam şaisprezece ani, iar Sara l-a văzut pe Ismael rîzînd de Isaac, şi a hotărît alungarea lui împreună cu mama sa egipteanca Agar, Dumnezeu spune din nou (Geneza 21.12,13):
12. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mîhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămînţă, care va purta cu adevărat numele tău.
13. Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămînţa ta.“
Restul versetului este aceeaşi propagandă politică sub acoperire religioasă, prin care Mahommed urmărea să adune cît mai mulţi adepţi, şi cît mai obedienţi, supuşi comenzilor sale, în schimbul promisiunii „profetice“ de a le uşura povara la care erau supuşi de stăpînii lor, ba chiar eliberarea acestora de sub stăpînire, ceea ce la vremea respectivă nu era puţin lucru.
7/158. Spune: „O, oameni! Eu sunt pentru voi toţi trimisul lui Allah, căruia îi aparţine împărăţia cerurilor şi a pământului. Nu există altă divinitate în afară de El! El dă viaţă şi El dă moarte. Deci credeţi în Allah şi în trimisul Său, profetul cel neînvăţat, care crede în Allah şi în cuvintele Sale! Şi urmaţi-l! Poate că veţi fi călăuziţi!“
Chiar era de aşteptat ca „profetului lui Allah“ să i se dea ascultare ca lui Allah însuşi! Toţi profeţii pînă la Mesia Isus au vorbit în Numele Lui Dumnezeu, fără să ceară ca ei înşişi să fie necondiţionat crezuţi ca şi cum ar fi însuşi Dumnezeu, şi nici Isus n-a spus că El este Dumnezeu, ci că este Fiul lui Dumnezeu! Moise a fost pedepsit să nu vadă ţara pe care Iehova a promis-o poporului său Israel pentru că şi-a atribuit sieşi şi lui Aaron scoaterea apei din stîncă (Numeri 20.7–13)! Apoi, poporul a fost dus în ţara promisă de Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise (Numeri 27.12–23; Iosua 1.1–9). Mohammed cere credinţă în el şi supunere, punîndu-se pe picior de egalitate cu Sfîntul Dumnezeu, deşi el era păcătos! Asta este o serioasă picătură de otravă spirituală, însă el avea nevoie de ascultare şi supunere, ca şi cum ar fi vorbit Dumnezeu însuşi, pentru a-şi putea pune în practică strategia de recucerire a Mekkăi din care fusese izgonit, pentru sine şi adepţii săi!
2/78. Şi printre ei(52) sunt neînvăţaţi care nu cunosc Scriptura, ci au doar năluciri şi ei doar bănuiesc.
52) Printre iudei.
2/151. Tot astfel v-am trimis vouă un Profet dintre voi, care să vă citească versetele Noastre, să vă curăţească şi să vă înveţe Cartea şi Înţelepciunea şi să vă înveţe ceea ce nu ştiaţi!
Da, ceea ce spune versetul 2/78 este, şi a fost, mereu valabil, şi nu doar pentru evrei! Însă Mahommed n-a avut nici el la dispoziţie Scriptura întreagă, interesul de a o înţelege şi a-L cunoaşte în acest fel pe adevăratul Allah, nici nu şi-a acordat timpul necesar acestui demers în urma mărturiei creştine pe care a primit-o, deşi se pare că nu timpul i-a lipsit, şi a ajuns să-şi prezinte în Coran propriile „profeţii“ şi „năluciri“, conform „bănuielilor“ pe care le avea! Nu s-a deosebit esenţial de cei deja rătăciţi pe calea credinţei creştine! La un moment dat „profeţiile“ primite—spunea el mai tîrziu, de la îngerul Gabriel (Gibriil, dacă am ortografiat corect!), numit de el însuşi Duhul Sfînt, deşi critica vehement Triada („Sfînta Treime“!)—au încetat, şi chipurile ar fi fost reluate ulterior! Acele versete pe care le-a primit el la început, cuprind tot felul de jurăminte pe tot felul de elemente ale Creaţiei, şi nu sînt acum prezentate în Coran decît la sfîrşitul acestuia! Însă cînd Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-l aducă jertfă pe Isaac, iar acesta chiar I-a îndeplinit porunca pînă în momentul în care a fost oprit, Dumnezeu s-a jurat pe Sine însuşi cînd i-a făgăduit că îi va înmulţi nespus de mult sămînţa (descendenţii prin Isaac!), şi că toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate pe linia acestei descendenţe, descendenţii lui Isaac, vizîndu-L ţintit pe nimeni altul decît pe Mesia Isus, singurul Fiu al lui Dumnezeu pe care L-a ales să fie sacrificat de necredincioşi, în favoarea mîntuirii credincioşilor de sub robia păcatului şi a morţii (Geneza 22.9–19; Evrei 6.13,14)!
În privinţa versetului 2/151, toţi profeţii Scripturii au cunoscut ceea ce era deja scris înaintea lor, ceea ce nu se poate spune despre Mahommed, iar Coranul nu poate fi înţeles şi decantat „vinul“ de „otrava“ inserţiilor toxice fără o cunoaştere şi înţelegere deplină a Cuvîntului lui Dumnezeu. „Să nu adaugi şi să nu scoţi nimic din ceea ce am spus Eu“. Aceasta este porunca şi în Tora şi în Evanghelie (Apocalipsa 22.10–12, 18–21; Deuteronom 4.1,2; Iosua 1.7–9)!
2/154. Nu spuneţi despre cei care sunt ucişi pe calea lui Allah „Ei sunt morţi!“, căci ei sunt vii, dar voi nu vă daţi seama!
Dacă cei ucişi pe „calea lui Allah“ ar fi fost creştini adevăraţi, iar Mohammed ar fi fost Isus Cristos, acesta ar fi fost un adevăr, pe cînd aşa, pe calea lui Mohammed, profetul războinic, nu e decît un plagiat sau copy-paste, cum se mai spune, adică preluarea unui adevăr evanghelic şi lipirea lui în agresivul Coran, unde se potriveşte, cum obişnuim noi să spunem, ca nuca-n perete. Însă despre Raiul promis de Mahommed musulmanilor omorîţi pe „calea lui Allah“, ceva mai departe!
2/159. Iar pe aceia care ascund semnele cele limpezi(112) şi Călăuzirea pe care Noi le-am trimis, după ce le-am făcut cunoscute oamenilor prin Scriptură(113), pe aceia îi blestemă Allah şi îi blestemă blestemătorii,
112) Calităţile Profetului Muhammed menţionate în Tora.
113) Tora.
2/161. Aceia care au tăgăduit credinţa [islamul] şi au murit necredincioşi, peste aceia se va abate blestemul lui Allah, al îngerilor şi al tuturor oamenilor.
Despre „semnele cele limpezi“ prin care este profeţit Mohammed în Scriptură am vorbit deja, aici voi completa doar cu falsa pretenţie a lui Mohammed că însuşi Isus Cristos ar fi spus că după El va veni un trimis cu numele Ahmad. Dumnezeu n-a hotărît să ofere omenirii Cuvîntul Său pe două descendenţe, pe două canale diferite! Această pretenţie nu este decît o născocire complet lipsită de temei, care deja a produs o enormă încurcătură cu consecinţe tragice (Psalm 147.19,20)! Cum este însă cu blestemul? Aici trebuie s-o luăm de foarte departe, pentru a înţelege corect nişte lucruri! În primul rînd, nici măcar în Eden, după ce Eva şi Adam au călcat porunca, prin amăgirea Evei de către Satan, Dumnezeu n-a blestemat omul, ci a „blestemat“ pămîntul, după cum este scris (Geneza 3.17–19):
17. Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănînci deloc din el,“ blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
18. spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp.
19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pînea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.“
Deci şi întoarcerea prin moarte este tot într-un pămînt blestemat, din el se hrăneşte şi-şi creşte copiii, dar nu dintr-un pămînt blestemat a fost făcut omul (Geneza 1.26–29,31; 2.7–9,15–17)!
26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.“
27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
28. Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.“
29. Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v’am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.“
31. Dumnezeu S’a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
7. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s’a făcut astfel un suflet viu.
8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.
9. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
15. Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s’o lucreze şi s’o păzească.
16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;
17. dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.“
Mai tîrziu, cînd Moise încă era cu poporul lui Israel, bătuseră pe Amoriţii lui Sihon şi Basaniţii lui Og, şi se aflau în şesurile Moabului, în răsăritul Iordanului, în faţa Ierihonului, Balac, împăratul Moabului, sfătuindu-se şi cu bătrînii Madianului, au trimis la Balaam să-l cheme pentru a blestema poporul Israel, în speranţa că astfel îl vor învinge. Istoria este relatată în trei capitole din cartea Numeri, 22–24, din care voi da doar cîteva versete edificatoare (Numeri 22.7–12; 24.8–11). Cine erau însă Moab şi Madian? Dacă n-am mai spus, Madian era unul din fii lui Avraam cu Chetura. Moab era fiul lui Lot, nepotul de frate al lui Avraam, cu fiica mai mare a acestuia (Geneza 25.1,2; 19.36,37; 11.27,31). Şi dacă tot sînt aici, să spun că Lot nu era originar din Sodoma şi Gomora, ci venetic, iar Avraam a fost pentru Lot cam ceea ce a fost Abu Talib pentru Mohammed, însă l-a avut doar o vreme sub aripa sa pentru că era deja adult, apoi s-au despărţit, avînd fiecare turme şi cirezi mari, şi nevoie de loc întins pentru păşunat animalele, şi pentru ca cei ce se îngrijeau de animale unuia să nu se mai certe cu îngrijitorii animalelor celuilalt.
Numeri 22.7–12; 24.8–11:
7. Bătrînii lui Moab şi bătrînii lui Madian au plecat, avînd cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam, şi i-au spus cuvintele lui Balac.
8. Balaam le-a zis: „Rămîneţi aici peste noapte, şi vă voi da răspuns, după cum îmi va spune Domnul.“ Şi căpeteniile Moabului au rămas la Balaam.
9. Dumnezeu a venit la Balaam, şi a zis: „Cine sînt oamenii aceştia pe cari-i ai la tine?“
10. Balaam a răspuns lui Dumnezeu: „Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, i-a trimes să-mi spună:
11. „Iată, un popor a ieşit din Egipt, şi acopere faţa pămîntului; vino dar, şi blastămă-l; poate că aşa îl voi putea bate, şi-l voi izgoni.“
12. Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blastămi poporul acela, căci este binecuvîntat.“
8. Dumnezeu l-a scos din Egipt, Tăria lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte neamurile cari se ridică împotriva lui, Le sfarmă oasele, şi le prăpădeşte cu săgeţile lui.
9. Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: Cine-l va scula? Binecuvîntat să fie oricine te va binecuvînta, Şi blestemat să fie oricine te va blestema!“
10. Balac s’a aprins de mînie împotriva lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvîntat!
11. Fugi acum, şi du-te acasă! Spusesem că-ţi voi da cinste, dar Domnul te-a împedecat s’o primeşti.“
Geneza 25.1,2; 19.36,37; 11.27,31:
1. Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.
2. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah.
36. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.
37. Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi.
27. Iată spiţa neamului lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. — Haran a născut pe Lot.
31. Terah a luat pe fiul său Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noru-sa, navasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit pînă la Haran, şi s’au aşezat acolo.
2/165. Dar sunt printre oameni [şi unii] care Îi fac în afară de Allah semeni(116) pe care îi iubesc asemenea iubirii pentru Allah. Dar cei care cred sunt mai stăruitori în iubirea pentru Allah. Şi dacă ar vedea cei care sunt nelegiuiţi, când(117) văd chinurile, că puterea este a lui Allah toată şi că Allah este aspru în osânda Lui!
116) Dintre idoli sau dintre căpeteniile lor.
117) În ziua de Apoi.
Dacă din cele discutate pînă acum nu s-a văzut deja că iubirea pentru profetul Mahommed a fost şi este încă, asemenea iubirii pentru Allah, se va vedea cu prisosinţă mai departe! El a fost şi lider religios (profet), şi legiuitor, şi guvernator al noii comunităţi islamice, şi lider politic din al cărui cuvînt cei declaraţi credincioşi nu ieşeau. Aici, cînd se referă la „puterea este a lui Allah toată şi Allah este aspru în osânda Lui“, se referă chiar la sine însuşi ca jefuitor mai întîi a caravanelor Mekkanilor în luna oprită, sub acoperirea pelerinajului, şi nu doar atunci pentru că avea nevoie de cît mai mulţi bani pentru înzestrarea cu arme, instruirea militară, şi recompensarea credincioşilor dovediţi merituoşi în lupte, din prăzile luate. Apoi a cîtorva triburi de evrei din Yathrib, devenit între timp Oraşul Profetului sau Medina (al Madinat al-Nabi), din aceleaşi nevoi de înarmare, inclusiv pentru lupta de apărare de la Medina împotriva armatelor aliate, numită şi „Bătălia de la şanţ“, apoi pregătirea luptelor pentru cucerirea Mekkăi, deşi ulterior Quraişiţii Mekkani s-au predat fără luptă, ca şi pentru toate luptele sau războaiele care au mai fost în timpul vieţii lui Mahommed, ori după moartea acestuia, cunoscute la ora actuală sub numele declarat de hijad, sau război sfînt. Iată ce dezastre poate face idolatria fanatică pînă în ziua de astăzi, nu doar în rîndul populaţiilor de altă religie, ci şi în rîndul musulmanilor islamişti, numiţi radicalizaţi ori fundamentalişti, morţi pe „calea lui Allah“!
61/14. „O, voi cei ce credeţi! Fiţi ajutoarele lui Dumnezeu, aşa cum odinioară, Iisus, fiul Mariei a spus apostolilor: „Cine sunt ajutoarele mele pe calea lui Dumnezeu?“ Apostolii au spus: „Noi suntem ajutoarele lui Dumnezeu!“ Unii dintre fiii lui Israel au crezut, alţii au tăgăduit. Noi i-am ajutat pe cei care credeau împotriva vrăjmaşilor lor, iar ei au fost învingători.“
61/14. O, voi cei care credeţi! Fiţi ajutoare pe calea lui Allah, aşa cum a fost când a zis Isus, fiul Mariei, către apostoli: „Cine sunt ajutoarele mele în chemarea la Allah?“ Şi i-au răspuns apostolii: „Noi suntem ajutoarele lui Allah!“ Atunci o parte dintre fiii lui Israel au crezut(10), în vreme ce o altă parte nu au crezut. Şi Noi le-am dat ajutor acelora care au crezut, împotriva duşmanului lor(11), şi au devenit ei biruitori(12).
10) În profeţia lui Isus.
11) Evreii şi romanii păgâni.
12) În această biruinţă se află un semn bun pentru dreptcredincioşii musulmani, pe care Allah îi va ajuta, aşa cum i-a ajutat şi pe cei care au crezut în Dumnezeul Unic mai înainte de ei.
Este de neconceput să-l înjoseşti pe Mesia Isus în Coran, numindu-L obsesiv fiul Mariei, deşi Maria n-a fost mama biologică a lui Isus, ci doar o mamă purtătoare a unei sarcini la care ea n-a contribuit cu un ovul, şi automat cu zestrea ei genetică, ci doar a purtat în pîntece o celulă complet dotată de Dumnezeu, cu un ADN unic, fără moştenire a păcatului originar adamic, şi apoi să-i invoci „ajutorul“, prin exemplul personal şi al apostolilor, care au fost atît autorizaţi, cît şi monoteişti veritabili! Nu, nu este un „semn bun“ pentru musulmanii războinici, ci un semn de creştinare, dacă … „ei cugetă şi înţeleg“! Creştinii, cum am spus mai înainte, nu luptă împotriva vieţii ci pentru viaţă! Cei care se declară creştini, ori sînt atei sau liber-cugetători, dar se duc la biserică cel mult de trei ori, la botez, cununie religioasă şi prohod, nu sînt reprezentativi pentru creştinismul autentic, ci doar mai mulţi, şi mereu îngîmfarea le este o cursă (Matei 7.13,14; Proverbe 14.12; 19.21; 14.16; 15.33; 18.12)!
13. Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea.
14. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.
12. Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. —
21. Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărîrea Domnului, aceea se împlineşte. —
16. Înţeleptul se teme şi se abate dela rău, dar nesocotitul este îngîmfat şi fără frică.
33. Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei. —
12. Înainte de pieire, inima omului se îngîmfă, dar smerenia merge înaintea slavei. —
Aşadar nu-i luaţi ca exemplu reprezentativ, greşeală pe care a făcut-o şi Mahommed, deşi în versetul comentat spune că „Noi le-am dat ajutor acelora care au crezut, împotriva duşmanului lor, şi au devenit ei biruitori“! El însă, nu a reuşit să devină biruitor în creştinism, ci a ratat devenind „tăgăduitor“ al creştinismului, şi luînd pe cont propriu o religie pe care a inventat-o şi promovat-o, singura ţintă „religioasă“ a acesteia fiind supunerea faţă de sine ca şi faţă de Dumnezeu, ba chiar mai mult, întrucît pe „nesupuşi“ el îi pedepsea imediat cu „osîndă dureroasă“!
De fapt picătura de otravă, sau dacă vreţi, minele artizanale din cîmpul roditor sînt plasate presărat prin tot Coranul, care nu promovează o religie în sensul unanim acceptat, ci doar un mijloc politic extrem de eficient, şi aplicat la situaţiile concrete din viaţa „profetului“, care nu şi-a profeţit altceva decît victoriile, ori efemeritatea înfrîngerilor neanticipate cu indicarea vinovaţilor şi vinovăţiilor, după care victoriile erau din nou prezise.
În următoarea pagină vom căuta răspuns la întrebarea dacă Mohammed, care a scris Coranul în Numele lui Allah, L-a şi cunoscut cu adevărat pe Unicul Dumnezeu, creator al cerurilor şi al pămîntului, iar adiţional cine l-a inspirat şi susţinut în realitate pe profet.