SWITCH 

⁸ „LIFE AFTER LIFE“, CUM ÎNŢELEGEM „VIAŢA DE DUPĂ …“?

Mat.10.28–31; Evr.2.14,15; 2Cor.5.1-10; 1Tes.4.13–15.

Există deja o sumă de expresii care fac referire la viaţa de după moarte. Se merge însă prea departe cu presupunerea că moartea nu-i decît o simplă trecere spre viaţa spirituală alături de îngeri şi Dumnezeu. Mesajul Evangheliei în acest caz este profund distorsionat, mai nou şi cu ajutorul unor cercetări ştiinţifice cu privire la „moartea clinică“ (http://ro.wikipedia.org/wiki/Moarte_clinic%C4%83)! Am aflat acest lucru în seara zilei de vineri, 4 octombrie, prin intermediul postului naţional RRA (Radio România Actualităţi). Am ciulit imediat urechile şi mi-am concentrat atenţia deşi aveam alte treburi, ceea ce a şi făcut să nu pot asculta întreaga emisiune, însă cred că nu mi-a scăpat nimic important. Şi chiar dacă mi-a scăpat, mie îmi este de ajuns cît am recepţionat. Ceea ce m-a făcut încă de la început să ciulesc urechile a fost expresia introductivă că „nu s-a întors nimeni de dincolo să ne spună cum e“, expresie ce apare uneori pe buzele scepticilor cu privire la o credinţă reală în viaţa eternă ca finalitate creştină, deşi se declară creştini. Chiar dacă am tratat acest subiect, am avut totuşi curiozitatea să ascult cam încotro se va îndrepta expunerea. În mod cu totul neaşteptat invitatul emisiunii nu a fost un preot ci un medic psihiatru şi cercetător de ani buni a unui fenomen adus prima dată în atenţie de cartea cu numele din titlu „Life after life“, produs al unui alt medic psihiatru, Raymond Moody, ceea ce dacă aveţi curiozitatea puteţi vedea, să zicem pe http://en.wikipedia.org/wiki/Life_After_Life. Devenea interesant!

Moody a investigat 150 de cazuri în care oameni, probabil salvaţi din diverse accidente, au „trecut pe lîngă moarte“, şi a întocmit un raport complex în care inventaria un set comun de elemente ale mărturisirilor pacienţilor săi. Ulterior cartea a stîrnit interes şi s-au întreprins diverse cercetări ştiinţifice pentru a înţelege ce anume se petrece cu un pacient declarat „clinic mort“, care totuşi a fost prin metode medicale resuscitat sau înviat din moartea clinică, avînd în vedere setul comun de elemente relatate din experienţele trăite de pacienţi în timpul cît au fost clinic morţi. Ce înseamnă moartea clinică? Înseamnă încetarea funcţiilor vitale, adică inima se opreşte şi nu mai pompează sînge, prin urmare celulele corpului nu mai primesc oxigen, iar de la creier nu se mai recepţionează nici un semnal. Aceasta este starea din care dacă persoana nu mai poate fi resuscitată, poate deveni, dacă a acceptat anterior, donator de organe pentru transplant. Aşadar donatorul este declarat mort neputîndu-se realiza readucerea lui la viaţă prin metodele cunoscute, însă un timp limitat după declararea morţii pacientului ca întreg, organele lui disociate pot funcţiona într-un alt organism dacă se face un transplant compatibil. Asta ca să se înţeleagă că nu e nimeni omorît pentru a i se lua organele, ci doar sînt recoltate organe încă vii de la un om, să nu zic mort, ci nerecuperabil pentru viaţă. E un fel de inerţie a organelor care-şi păstrează o vreme proprietăţile vitale, proprietăţi pe care organismul ca întreg le-a pierdut, neputîndu-şi relua în parametri capacitatea de control şi coordonare.

Pe baza elementelor comune ale declaraţiilor morţilor resuscitaţi s-au făcut tot felul de experienţe pentru a se înţelege natura corpului care trece prin experienţele relatate. De ce corpului? Tocmai fiindcă majoritatea celor care „trăiesc astfel de experienţe“, dacă nu chiar toţi, spun că au percepţia ieşirii din propriul corp material, pe care unii declară că-l şi pot vedea, adică se văd pe ei înşişi, după care fiecare îşi povesteşte propriile peregrinări şi cele ce li se întîmplă în tot timpul cît au fost despărţiţi de corpul lor material. Astfel de morţi clinic au fost introduşi, n-am prea înţeles de ce pînă şi în aşa-zise „cuşti Faraday“. Sigur, un „scut“, „ecran“ sau „cuşcă“ Faraday protejează interiorul de acţiuni ale cîmpurilor electrice şi atenuează mult cîmpurile electromagnetice, însă cîmpurile electrice şi electromagnetice din corpul uman sînt oricum minuscule şi nu perturbă în mod natural spaţiul exterior, iar „comunicarea“ din exterior s-ar putea realiza doar prin cîmpuri electromagnetice, aşadar variabile, ceea ce în opinia mea nu justifică efortul. Dacă stau să mă gîndesc bine, fiecare dintre noi este în raport cu ceilalţi o „cuşcă Faraday“, altfel ar fi în jurul nostru un mixaj informaţional indescifrabil, un haos de nedescris, pe cînd aşa fiecare îşi poate ascunde gîndurile de ceilalţi fără probleme, ca să nu mai spun şi ce efect ar avea zgomotul de fond al funcţionării întregului organism. Ce alte experienţe sau mai făcut, ori nu s-a spus ori nu am auzit eu.

Un alt aspect demn de remarcat peste care nu vreau să trec este că prin astfel de evenimente au trecut şi nevăzători care au povestit ulterior tot ceea ce au văzut în experienţa lor.

Desigur, s-a vorbit şi de acele tunele străbătute, la capătul cărora se afla o Lumină, de cîmpii verzi, ape line şi curate, pomi, păsări, îngeri, unii chiar cu aripi (!?), iubire şi încă multe altele.

Au mai fost desigur şi alte amănunte care mi-au scăpat. Dacă vreunul va fi relevant îl veţi întîlni cu certitudine mai tîrziu. Importantă este pînă la urmă concluzia că după viaţa de acum urmează o altă viaţă! Dacă ar fi numai atît, cu certitudine cele scrise mai sus şi cele ce vor urma nu ar fi avut rost, întrucît sînt desigur de acord. Dar …, fără însă! Şi nu există numai un singur dar! Unii au povestit că după ce au revenit ştiau deja nişte limbi străine pe care nu le învăţaseră niciodată, alţii alte lucruri din alte domenii. Concluzia, mai trăiseră şi alte vieţi anterioare! Aşadar, elemente din religii asiatice. În rest cam tot ce s-a spus bate spre religiile catolică şi ortodoxă, adică spre „nemurirea sufletului“ şi un corp spiritual în interiorul celui material. Ei cam ăsta-i dar-ul cel mai dar împreună desigur cu faptul că moartea nici măcar nu mai este o pedeapsă, ci mai degrabă o promovare directă, imediată, de la viaţa materială la viaţa spirituală în rai alături de Dumnezeu şi îngeri. Păi să tot mori şi să nu te mai întorci! Chiar, dacă era aşa de bine şi tot erau acolo, de ce s-au mai întors? Ce nu le-a convenit? … Aaaa, nu depinde de ei! Păi nu depinde, cu certitudine nu depinde, şi atunci care mai este avantajul vieţii lor spirituale dacă sînt zmei pe pămînt şi neputincioşi în domeniul spiritual (Mat.10.29)? Probabil nu veţi afla foarte multe lucruri noi, însă cele vechi vor fi şi mai relevante în contexte noi!

Mai înainte însă trebuie să spun că şi subsemnatul a trecut printr-o experienţă similară, deşi nu întrutotul, adică n-am murit clinic sau poate doar nu s-a constatat oprirea inimii şi a creierului cu aparate. Totuşi după relatările unei persoane prezente la eveniment, nici nu era nevoie de aparate. Pentru a fi readus la viaţă, sau mai degrabă pentru a nu mi-o pierde după cum mi s-a spus ulterior, mi-au făcut o injecţie, însă nu oricum, ci a fost nevoie de patru oameni să mă poată ţine imobilizat pînă şi-au terminat treaba. Deci exclus ca inima şi creierul să nu fi funcţionat! Partea interesantă este că eu, deşi nu-mi aduc foarte bine aminte toate amănuntele, în tot acest timp cînd în realitate luptam din greu cu imobilizatorii mei am avut o experienţă foarte liniştită, de un calm absolut, dar dacă aşa mi s-a spus, eu am luat-o de bună şi am şi reţinut-o tocmai datorită contrastului. Ceea ce îmi aduc aminte este că în adevăr parcă eşti detaşat de trupul material, în cu totul alt spaţiu. Nu am auzit nimic din ceea ce se discuta realmente în jurul meu, dar am auzit glasurile mai multor persoane care vorbeau între ele, nu cu mine, iar eu încercam doar să aud mai bine ce spuneau, dar nu am reuşit. Oricum am rămas cu imaginea că erau persoane îmbrăcate în alb, deşi nu le puteam vedea foarte bine, iar discuţia era de asemenea una liniştită. Cînd mi-am revenit, mai întîi am început să aud, apoi, cînd am deschis ochii, m-am văzut mult mai jos decît poziţia pe care o percepusem în timpul experienţei, şi oricum cu senzaţia că mai degrabă lumea din care mă întorsesem era a mea, nu cea reală. Am căutat comă, dar se pare că ceva tot nu se potriveşte, despre cei în comă spunîndu-se că nu se pot mişca. Chiar dacă nu ştiu exact ce a fost, experienţa a fost reală! Oricum, lucrurile s-au întîmplat cu mult înainte chiar şi de 1975.

Aşadar această detaşare o pot confirma fără nici un dubiu, dar nu o pot pune pe seama ajungerii în rai şi a revenirii pe pămînt. Se întîmplă cu totul altceva care poate fi înţeles mai bine dacă se are în vedere versetul Matei 10.29, deja citat! Nu este nimeni aşteptat la „poarta raiului“ de Sfîntu’ Petre, ş.a.m.î. Există totuşi o barieră între viaţă şi moarte, anume voia, sau dacă vreţi aprobarea Tatălui Ceresc. Nimeni nu poate trece din viaţă la moarte fără ştirea şi aprobarea Lui! Desigur cazurile în care se produc accidente, se constată moartea clinică dar subiectul răspunde favorabil la resuscitare, pun în evidenţă cel mai bine acest lucru. Se spune că fiecare dintre noi avem o „misiune“ de îndeplinit pe acest pămînt! Ar putea fi aşa, dar poate că mai sînt şi alte aspecte care nouă ne scapă, cum ar fi pierderea sprijinului pentru minori sau persoane cu handicap, ori alte situaţii. Nu e cazul să facem speculaţii! Oricum oamenii care mor în urma unor accidente nu sînt foarte mulţi la număr în comparaţie cu ceilalţi care mor „din cauze naturale“! Aşadar trebuie să acceptăm că un om nu va muri neapărat dacă a trecut printr-un accident mortal, ci viaţa lui din diverse motive va continua graţie deciziei Tatălui Ceresc.

Totuşi, ce se întîmplă cu el în timpul resuscitării şi ce sînt realmente experienţele pe care ulterior şi le aminteşte putîndu-le povesti şi altora? Aceasta este o parte foarte interesantă! Şi ar mai fi de dat un răspuns la întrebarea este moartea un proces dureros şi chinuitor? Aceste experienţe seamănă izbitor de mult cu visele însă categoric nu sînt tocmai vise, sau nu sînt doar vise. Sînt mai degrabă o stare de recepţionare a unor informaţii care ţi se transmit şi care te pot transporta într-o lume de vis. Sau poţi fi doar într-o anticameră în stare de aşteptare, timp în care ai nişte percepţii din altă lume. Eşti categoric undeva la hotarul dintre două lumi! Nu mai eşti nici în cea anterioară, dar nici în cea viitoare! Imponderabilitate! De altfel chiar asta este senzaţia pe care o …, nu, n-aş spune chiar trăieşti, ci experimentezi. Ceea ce se presupune a fi un corp spiritual care se desprinde de trup şi pluteşte pe deasupra! Nu sînt deloc convins de existenţa unui astfel de corp spiritual în interiorul celui material, şi voi arăta mai tîrziu de ce. Am convingerea că totul se petrece în acelaşi corp material din dotare, doar că starea în care se produc percepţiile este alta decît cea obişnuită. Atîta tot! Cît priveşte faptul că moartea ar fi dureroasă ori chinuitoare, am toate motivele să cred că mai degrabă viaţa, evident viaţa de acum, poate fi sursa multor dureri înainte de a închide definitiv ochii. Dacă chiar am trecut pe lîngă moarte, aşa cum mi s-a spus, garantez că nu e dureroasă ori chinuitoare, ci mai degrabă izbăvitoare, aducătoare de odihnă!

În ce mă priveşte, am toate motivele să consider că ceea ce se percepe ca un corp spiritual imponderabil, plutitor, este mai degrabă un alt sistem imunitar în acţiune, altul decît cel care luptă cu bacteriile şi alte microorganisme, necunoscut, sau necunoscut încă, prin care potenţialul de comunicare între corpul material şi centri de comandă şi control ai sistemului nervos central şi periferic este menţinut la un nivel scăzut în raport cu cel normal în stare de veghe, astfel încît să fie evitate reacţiile de comandă bruşte şi puternice care ar putea fi distructive şi conduce ireversibil spre moarte, astfel încît revenirea la viaţă, în simţiri, sau reanimarea să fie încă posibilă (aici medicii care aplică proceduri de resuscitare ar putea să mă contazică, dar nu să mă întoarcă). Un soi de mecanism de siguranţă care se declanşează în caz de avarie, şi permite acţiuni reparatorii şi reglaje fine pentru o repunere în funcţiune fără riscul clacării în moarte, chiar dacă recuperarea funcţională se produce doar parţial, cu sechele în urma traumatismelor suferite. Inerţial organismul material are încă în această stare de „ralanti“ sau dacă vreţi „safety mode“, nederanjat de năvala unor impulsuri care ar perturba procesul reparator, posibilitatea acţiunilor fine de protecţie şi refacere de ţesuturi, legături şi mai ştiu eu ce ar mai putea fi nevoie, evident cu un consum energetic foarte redus. În multe aspecte reparatorii, de odihnă şi „reîncărcare a bateriilor“ este ca şi somnul fără să fie tocmai somn! Dar nici în somn nu ne putem simţi propriul corp, în schimb ne putem vedea în diferite ipostaze în tot felul de vise. În somn potenţialul de comunicare de care vorbeam mai sus are desigur o valoare medie, între cea din starea de veghe şi cea din starea de avarie în urma unui accident. Poate tocmai de aceea se face deseori referire şi la moarte ca la somn, avînd în vedere că cei vizaţi rămîn permanent în amintirea Tatălui Creator pentru a le conserva spiritul în vederea înzestrării ulterioare cu un nou corp (Ioan 11.23–27)! Este deja o practică curentă îngroparea mortului abia după trei zile de la constatarea decesului tocmai pentru a nu avea surpriza „învierii neaşteptate“ a acestuia! S-au mai trezit unii înainte de a ajunge la groapă, în timp ce alţii chiar au fost deshumaţi în urma auzirii unor zgomote suspecte!

Efectul unui lucru încă neînţeles poate fi uşor înlăturat prin înţelegere, însă efectul unui lucru greşit înţeles, mult mai greu, sau deloc. Îmi place să cred că vizitatorii acestui site fac parte dintre cei care preferă să înţeleagă lucrurile la modul corect pentru a se feri de efectele neplăcute ulterioare ale înţelegerii greşite. Aşadar, avem sau nu un corp spiritual care sălăşluieşte (locuieşte) în cel material? Ce ne învaţă Cuvîntul lui Dumnezeu în adevăr, nu în impresii? Desigur pentru a afla, ca de obicei, trebuie să apelăm la acest Cuvînt! Dar, poate că mai întîi ar trebui să înlăturăm o nedumerire, anume de ce acest corp spiritual se activează doar în astfel de situaţii, iar în tot restul vieţii rămîne mut şi surd? Eu unul nu am nici un răspuns la o astfel de întrebare ci doar curiozitatea de a afla dacă cineva mi-ar putea spune. Observăm că Domnul a scos duhuri necurate de draci din diverse persoane în care intraseră deja, şi nu se poate spune că nu erau atît active cît şi vocale (Luc.4.33–35; Marc.1.34; Mat.12.43–45)! Cum de corpul spiritual din dotare nu are reacţii în astfel de evenimente de intruziune, şi cum de este împăcat cu astfel de invadatori cu care trebuie să împartă o aceeaşi locuinţă? Oare cei ce cred în existenţa unui asemenea corp spiritual mi-ar putea răspunde la nedumerirea pe care o am? Care mai este rolul acestui corp spiritual pe parcursul întregii noastre vieţi pămîntene? Care?

Pe de altă parte, avem în a doua Corinteni 5.1–4 o mărturie de toată încrederea care ne spune cu totul altceva! Anume că avem un corp material care poate fi disimulat prin acoperirea cu un altul mai strălucitor, spiritual, însă care poate fi dezvăluit în anumite situaţii (Gen.18.1,2; Ios.5.13–15 plus alte apariţii, şi chiar Gen.6.1,2,4). Deci lucrurile stau aşa cum sînt văzute de ochii minţii, nu de cei de sub frunte. Ceea ce înţelegeţi desigur pentru că am mai vorbit despre imagini răsturnate! Şi desigur asta nu este tot! Cînd Domnul vorbeşte Saducheilor despre înviere, le spune acestora că Avraam, Isaac şi Iacov sînt permanent vii în amintirea Dumnezeului lor chiar dacă au murit, pentru că va veni o zi a învierii în veşnicie pentru toţi aceia care, întocmai ca şi Avraam, Isaac ori Iacov şi-au ales în mod corect Dumnezeul şi l-au urmat întocmai după Cuvîntul Său (Mat.22.29–32; Evr.10.38,39; 11.1–13,38–40). Pe de altă parte, Petru scoate în evidenţă că spre deosebire de Domnul Isus, David „a văzut putrezirea“ şi este încă mort (Fapt.2.23–34; Ps.16.9,10; Ioan 3.12,13; 6.47–51). După cum spune şi fiul lui David, Solomon, adică Eclesiastul, nici David nu s-a suit la cer, dar după propriile mărturii catolicii şi ortodocşii, cel puţin, sînt mai „alpinişti“ decît David (Ecl.3.19–21; 12.7). Ştiu că pe acest Eclesiast 12.7 se bazează credinţa în „nemurirea sufletului“, dar e mult prea puţin! Iar despre asta am mai vorbit şi nu reiau aici. Cine face confuzie între spiritul de viaţă pe care l-a dat Dumnezeu omului pentru a putea trăi aici pe pămînt şi un corp spiritual inert, gata să vagabondeze în domeniul spiritual doar în caz de accidente, nu are decît să facă!

Spuneam mai sus că moartea nu este dureroasă ori chinuitoare, iar Cuvîntul lui Dumnezeu vorbeşte despre starea de după moarte ca despre somn, odihnă sau adormire, şi asta fără vreo deosebire între Israelul spiritual şi cei care vor trăi pe pămînt după înviere (Luc.8.49–55; Ioan 11.3–14,23–26; 1Tes.4.13–16; Fapt.2.26 şi Ps.16.9; Evr.11.13). Totuşi învierea îi deosebeşte, căci numai Israelul spiritual va moşteni un corp spiritual şi viaţă cerească nemuritoare, nu şi cei care vor trăi pe pămînt! Aici pe pămînt nu le trebuie un corp spiritual! Ca fii ai lui Dumnezeu, toţi vom avea o patrie cerească (Evr.11.16; Apoc.21.10,11,22–27; 22.1–3)! Asta nu înseamnă că toţi vom trăi în cer, sau că ne vom alege singuri unde vom trăi, ci fiecăruia Dumnezeu însuşi îi va hotărî locul potrivit (Mat.20.20–23). Deşi întotdeauna foarte elocvente pentru înţelegerea corectă a mesajului Evangheliei, exemplul Domnului, ca şi cuvintele Sale, pot fi şi sînt pentru mulţi „pietre de poticnire“ iar cazul nemuririi sufletului este deja cronic. Multora le place să creadă această adevărată dogmă a doctrinelor ortodoxă şi catolică, sau cel puţin tot mai mulţi o mărturisesc, fiind incapabili să facă deosebire între speranţa cerească şi cea pămîntească, cea din urmă pentru ei practic neexistînd (Gen.3.3–5). Mesajul Evangheliei în adevăr poate părea „dulce ca mierea“ în exterior, dar e amar ca fierea în interior, şi asta nu pot să înţeleagă partizanii „nemuririi sufletului“, mari adoratori de miere, şi mai ales „miere pe buze“ (Mat.15.5–9, 13,14; Apoc.10.9–11; Luc.17.7–10; Ecl.1.18; 1Cor.4.10–13). Nu datori se consideră aceştia, ci îndreptăţiţi! Aşadar, „Locuinţa morţilor“ este cea care „ne primeşte“ pe toţi, fără deosebire, pînă la momentul învierii, cînd Dumnezeu va da fiecăruia un trup spiritual peste cel material, sau numai unul material. Acea percepţie de ieşire din propriul corp ar trebui să însemne că de fapt nu ne mai simţim corpul material în acele momente, însă creierul funcţionează fiind capabil să recepţioneze informaţii şi să producă vise, chiar dacă aparatele sînt insuficient de sensibile pentru a putea înregistra activitatea creierului în astfel de situaţii de avarie. De altfel, nici pînă acum oamenii de ştiinţă nu au putut identifica şi preciza cu certitudine care anume zone din creier sînt responsabile cu formarea viselor, dar se pare că sînt mai multe zone de pe straturi diferite, cortexul fiind unul dar nu singurul. Şi atunci nu ar trebui să mai fie deloc o surpriză că nevăzătorii văd, că unii declară că pot trece prin ziduri, ori îşi ating propriul trup material pe care-l văd unde-l văd, învaţă instant limbi străine, ori alte şi alte situaţii de vis! Să nu confundăm totuşi visul cu realitatea, ci mai degrabă să recunoaştem visul ca realitate în astfel de cazuri (Ier.29.8)! Şi nici să nu încercăm să despărţim ceea ce ar putea fi parţial realitate de restul visului, cîtă vreme Dumnezeu le poate amesteca fără voia sau ştirea noastră. Cred că cel puţin subiectivitatea nu ne permite, cît despre o aparatură care să poată face asta, mă cam îndoiesc de posibilitatea unor astfel de realizări.

Poate că ar mai fi încă alte lucruri de spus, însă chiar din start există cel puţin două motive pentru care concluziile sînt cam la fel de „ştiinţifice“ ca şi cele din cazul „Teoriei evoluţiei speciilor“ a lui Darwin, în ciuda folosirii „experimentelor“, oricît de ştiinţifice ar fi acestea din urmă.
Primul motiv este acela că „adunăm mere cu pere“ şi nu putem determina ce obţinem, mere sau pere. Adică punem în combinaţie declaraţii subiective, respectiv mărturiile pacienţilor, cu experimentele ştiinţifice, care oricît ar fi de obiective, nu pot împrumuta obiectivitate subiectivităţii. Mărturiile subiecţilor supuşi examinării şi experimentelor ar trebui să fie obiective, complete şi corect înţelese de cei în cauză, care nici nu sînt pregătiţi pentru un astfel de „experiment“, nici nu ştiu că vor trece prin el. La ei totul este doar întîmplare, accident, nimic mai mult! Cum ar putea înţelege în mod obiectiv ce li s-a întîmplat? Mai poate repeta un acelaşi subiect o aceeaşi experienţă pentru a o studia mai bine?
Al doilea motiv ar fi acela că adunăm să zicem „prune cu caise“. Adică izolăm subiectul deja accidentat într-o „cuşcă Faraday“, aplicăm corpului material şocuri mecanice, electrice, sau ştiu eu ce altă procedură medicală, şi aşteptăm reacţie de la corpul spiritual, „rătăcitor“ în afara cuştii Faraday, pentru a se întoarce în trupul pe care tocmai l-a părăsit şi se simte atît de bine. Ba mai şi presupunem că îl putem întoarce în trupul material cu metode materiale! E ceva aici care nu se pupă! Oricum, nu are fason de ştiinţă, ci mai degrabă a scamatorie, gen Hudini care era să moară înecat pentru că scăpase cheia şi nu mai putea să se descătuşeze.
Din zi în zi îmi devine tot mai clar că celui care caută tot felul de proptele îi lipseşte sprijinul exterior şi siguranţa de sine! Totuşi celui ce poate percepe în mod corect mesajul Evangheliei în adevăr, nu în impresii mai mult sau mai puţin personale, acel mesaj unic din Sursă Unică, nu-i vor lipsi nici liniştea deplină, nici siguranţa de sine, el însuşi putînd oferi sprijin altora în tentativa de a le obţine. Iar eu încerc, atît cît pot, să orientez spre sprijinul corect şi siguranţa de sine, nu spre proptele! Şi voi face acest lucru şi în alt mod, unul căruia îi poate merge numele de „lumesc“ în lumea celor superficiali, nu şi în a celor care pe de-o parte cred, pe de alta realizează. Şi după cum veţi vedea, chiar nu ducem lipsă de astfel de persoane care pot fi exemple de urmat pentru oricine! Chiar dacă, sau tocmai pentru că, se tot aud voci care se plîng de lipsa unor astfel de exemple, ca şi cum exemplul ar trebui să fie chiar sub nasul celui care-şi doreşte modele, dar nici nu se prea omoară căutînd!

Spuneam mai sus că am îndoieli în privinţa realizării unor aparate suficient de sensibile şi specializate într-o scanare, evidenţiere, înregistrare şi chiar disociere a unor semnale caractristice viselor amestecate cu transmitere de informaţii din exterior în faza de moarte clinică. Ei bine, parcă totuşi nu aş rămîne total pesimist în această privinţă dacă …, dacă am avea în România mult mai multe persoane „cu sînge“, cum ar fi Mircea Tudor! Însă pentru a disocia lucrurile, deşi ar fi prea mult spus lumescul de spiritual, voi disocia cel puţin paginile pentru a privi lucrurile şi dintr-o altă perspectivă. Dumnezeu nu ne interzice să fim lumeşti, însă doreşte să fim echilibraţi neînclinînd balanţa excesiv înspre una dintre părţi! Pentru a izbuti să devenim spirituali, avem voie, şi chiar nevoie, să trăim şi să muncim (1Tim.5.8)! Au mai făcut-o şi alţii înainte, şi chiar în condiţii mult mai grele (1Cor.9.24–27; 4.12; Fapt.18.1–4; 20.24,27,33–35; 1Tes.2.9; 2Tes.3.8–10; 1Tim.4.10; Efes.4.28). Avem la dispoziţie 5+2 zile pe săptămînă şi ne putem organiza timpul în aşa fel încît să nu neglijăm nici materialul nici spiritualul.

© 2013, Aurel Becheru.        NEXT PAGE   PREVIOUS PAGE