DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE CÎT ÎNCĂ MAI AI TIMP!
Colos.4.5; Ier.29.1,4–7.
******************************************************************
Ceea ce îmi propun să tratez în acest comentariu pe care-l doresc scurt dar nu cred că va fi, asta neînsemnînd neapărat o pierdere de timp, sînt cîteva noţiuni, cele mai importante fiind democraţia, capitalismul, şpaga, dezbinarea, solidaritatea. Acestora poate li se vor adăuga altele cum ar fi de exemplu instigare, aţîţare, agitaţie, diversiune, şi altele asemenea caracteristice arsenalului comportamentului deţinătorilor aşa-numitei „limbă de lemn“.
Democraţia. Dincolo de toate definiţiile pe care le dă „DEX-online“, eu consider esenţial şi definitoriu pentru o democraţie reală punctul de vedere din finalul sursei „Scriban (1939)“, anume acela ca societatea definită ca democratică să ofere posibilitatea reală, fără bariere gen „beţe-n roate“ îndiferent de nivelul la care ar putea fi puse, oricărui individ, oricît de modest, să se poată pune în valoare, şi asta chiar la orice vîrstă, iar meritele să-i fie recunoscute, nu pîndite şi furate prin diverse mijloace. Şi desigur ca orice individ, oricît de sărac, să se poată bucura liber de viaţă, fiind privit de ceilalţi ca om, nu ca sărac. Este singurul drum real spre bunăstare comună, atît a celor care produc valoare, pentru că o pot produce şi valorifica, precum şi a celor în favoarea căreia este fructificată, adică a beneficiarilor ei. La noi o astfel de democraţie la scara întregii naţiuni, încă nu există, iar bruma pe care o avem sîntem în general împiedicaţi să o valorificăm, nu sprijiniţi (Ier.29.1,4–7). Să mai spun totuşi încă o dată: să fie create condiţiile care să facă posibil ce am spus mai sus, sau să se dea posibilitatea de a face şi a pune într-un buzunar comun, nu să ni se tot dea dintr-un buzunar comun din care mai ales cei care nu sînt dispuşi să pună sînt foarte amatori să ia sau să li se tot dea! Alde pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă nu reprezintă în nici un caz democraţia indiferent cît ar fi de mulţi. Reprezintă însă o sursă de voturi atît importantă cît şi valoroasă pentru politicienii „de stînga“ fiind foarte conştiincioşi în prezenţa la urne, şi cel mai uşor de amăgit.
Capital, capitalism. Capital: „de primă importanţă, esenţial, fundamental“. Sau: „avuţie sub formă de bani, mărfuri, bunuri materiale“, dar şi „cunoştinţe, experienţă“. Capitalism: „sistem politico-economic întemeiat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi financiare“, aş completa eu, la orice nivel, oricît de jos. Se ştie foarte bine că unele din marile inovaţii şi chiar afaceri de succes au început într-un garaj, dar nu la noi.
Şpaga. La origine, şpanga, armă albă gen sabie, pumnal sau baionetă. Etimologie rusă, care sub forma şpag, înseamnă şi „buzunar“. Desigur semnificaţia este aceea de „mită, şperţ, bacşiş“, şi ca formă de exprimare cuvîntul a fost lansat în timpul comunismului de „băieţi cu ochi albaştri“. Sursa iniţială: Satan, ai cărui „ochi albaştri“ s-au întunecat (Gen.3.1,4,5; Mat.4.8,9, dar şi acuzator şi detractor, insinuînd că Dumnezeu însuşi i-ar şpăgui pe cei cu adevărat merituoşi: Iov 1.8-11).
Cred că pentru dezbinare şi solidaritate nu e nevoie de o documentare specială, sensul fiind foarte bine cunoscut. Ei, abia acum a venit şi rîndul comentariului.
Ce fel de ţară este România anului 2012, una democratică, una capitalistă, una a mitei supranumită şi şpagă, una a solidarităţii, şi dacă da, a cui, una a dezbinării, şi dacă da, a cui împotriva cui?
România de acum nu a apărut din neant. Ea a fost condusă de un regim totalitar sub forma unui partid-stat în care şeful partidului-unic, o evidentă contradicţie în termenii alăturaţi, partidul fiind partid tocmai pentru că reprezintă doar o parte a electoratului dintr-o ţară la un moment dat, şeful partidului-unic numit secretar general al partidului, era şi preşedintele statului republică. Împreună cu apropiaţii acestuia, supranumiţi nomenclaturişti, dispuneau discreţionar de toate resursele ţării, financiare, materiale, umane, bogăţii naturale şi orice alte resurse. Sigur că teoretic resursele erau ale poporului, că aşa suna bine mai cu seamă pentru cei care se serveau copios din ele ca „fii“ mai mult sau mai puţin „iubiţi ai poporului“, dar practic orice decizie era luată de un număr restrîns după cum se ştie la o familie de proletari îmburgheziţi pe cîrca poporului român şi acoliţii lor de orice rang. Ei vorbeau despre o democraţie populară, şi nu insist asupra pleonasmului, pentru că de fapt a fost nu comunism aşa cum s-a susţinut, ci capitalism monopolist de partid-stat. Comunismul însuşi a fost o utopie asemuită cu aşa-numita comună primitivă în privinţa relaţiilor dintre oameni, dar creia i se dorea adăugat un înalt grad de tehnologizare. Nici nu-i de mirare că cei cu stea de seceră şi ciocan în frunte, sau mai degrabă de „ciocan în creştet“, s-au purtat şi se mai poartă încă aşa ca în comuna primitivă, primitivismul fiind virtutea lor fundamentală, iar relaţiile dintre ei chiar pe primitivism se sprijină.
Tot aşa, după decembrie ’89, democraţia originală a luat locul democraţiei populare, aceleaşi resurse păstrîndu-se practic în aceleaşi mîini, dar sub formă divizată, unitatea de monolit păstrîndu-se la nivelul clasei de nomenclaturişti şi apropiaţii acesteia prin relaţiile interumane deja consolidate în timpul dictaturii zise a proletariatului. Această formă de capitalism a fost supranumită mai întîi capitalism sălbatic, iar mai apoi capitalism de cumetrie. Ca şi în forma precedentă, în actuala formă a capitalismului lipsesc din ecuaţie tocmai rădăcinile unei democraţii autentice, care ar trebui să anuleze privilegiile unor potentaţi, în timp ce poporul este „aburit“ cu „fumigenele“ unui miraj al democraţiei de care nu se poate apropia şi nu o poate fructifica. Şi atunci ce face? Cînd nu are ştampila de vot în mînă, se duce pe oriunde cu şpaga pregătită pentru a-şi rezolva problemele, iar cînd o are stă cu mîna întinsă la mila celor care promit să „le dea, că la tăţi li-i greu“, cum se spune într-un cîntec. Scuze, dar asta nu-i democraţie, şi voi demonta acest mecanism al solidarităţii unora împotriva propriului popor pe care-l domină machiavelic desolidarizîndu-l şi asmuţindu-l unii împotriva altora.
Mecanismul poate fi demontat înţelegîndu-i dedesubturile şi găsind soluţii pentru anularea efectului lor prin acţiune asupra cauzelor. Iar cauzele sînt tocmai dedesubturile prin care tiranii îşi aplică tehnica „dezbină, stăpîneşte, menţine ignoranţa, prin aceasta dependenţa, şi apoi arată-te milos, ba chiar salvator.“ Vei avea astfel voturi multe şi vei conduce democratic prin vot popular. Deloc rău gîndit ca să ţii răul în funcţiune. Dar orice naş îşi are naşul! Poate vă gîndiţi că unitatea lor de monolit nu se poate tăia ca maioneza, dar uitaţi-vă bine că procesul a început deja, continuă, şi nu-i mai trebuie mult pînă la a deveni total inoperantă, iar mijloace de a o ajuta „să se taie în continuare“ există.
Probabil că deja mulţi au înţeles despre ce este vorba, ce-i ţine pe unii uniţi şi deasupra, iar pe alţii dezbinaţi şi dedesubt, ba încă la mila celor de deasupra. Desigur şpaga! Acest liant pentru unii şi element al dezbinării şi destructurării pentru alţii.
Pentru cel ce dă şpagă sau întreprinde o acţiune similară, indiferent sub ce formă, Dumnezeu are o singură caracterizare numindu-l cel ce se vinde singur, pentru că nu mai poţi rămîne propriul stăpîn, ci devii şantajabil, „la mîna“ aceluia căruia te-ai vîndut (cazul regelui Ahab care şi-a dorit via lui Nabot şi a obţinut-o dînd şpagă unor „oameni de nimic“ pentru a obţine o mărturie mincinoasă, devenind astfel şantajabil, „la mîna“ unor „oameni de nimic“, deşi era împărat: 1Reg.21.10,25. Totuşi Ahab a înţeles şi s-a căit: 1Reg.21.27–29. Însă unora le place această mocirlă morală în care trăiesc). Pentru cei ce pot trăi în promiscuitate morală „primirea de foloase necuvenite“, mita sau „şpaga“, acţionează ca un liant, iar fala sau slava lor este să-şi afişeze ostentativ o stare materială prosperă ca un merit, deci ca un rezultat binevenit al unor strădanii pozitive, însă pentru cei care dau şpagă în speranţa că-şi vor rezolva problemele şi vor deveni fie prosperi, fie îndestulaţi, este un laţ în care sînt prinşi şi din care cei ce i-au prins nu sînt dispuşi să le dea drumul, pentru că ei înşişi devin averea celor care-i exploatează. Cine n-a reuşit să afle că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă, necum în buzunar, ar trebui să-nveţe să nu moară sărac în ţară bogată, ci să se pună în valoare nu să se vîndă.
Concluzia este probabil clară. Cei ce vor să-şi menţină statutul de capitalişti ineficienţi, în afara unui sistem realmente concurenţial, fără parazitarea continuă a bugetului statului, sînt extrem de vulnerabili, bogăţia lor fiind în realitate doar un balon de săpun ce nu poate rezista presiunii concurenţei loaiale, ci se va topi repede ca un fum. Accesul la resursele bugetului de stat este desigur treaba politicienilor, şi aici trebuiesc identificaţi şi susţinuţi cu ştampila de vot o dată la patru ani, acei politicieni cărora le mai pasă şi de ţară şi populaţia ei nu doar de afacerile proprii. Iar eu cred că acest soi de politicieni există deja, sînt identificaţi, dar încă neapreciaţi, neşansa lor fiind aceea a unei guvernări în timp de criză, concomitent cu torpilarea isterică din tabăra adversă, că opoziţie n-o pot numi, torpilare care a isterizat o bună parte a electoratului, chiar dacă proporţiile nu sînt în realitate chiar atît de mari pe cît se reclamă. Nu au fost deloc puţini cei care, în special în mediul sătesc, au fost şantajaţi, ameninţaţi sau unde a ţinut, doar „aburiţi“, urnele mobile şi agitatorii USL-işti avînd un rol de prim plan. Probabil că voi aborda mai în detaliu acest subiect, dar acum mă interesează aspectele fundamentale ale construcţiei democratice, adică baza, respectiv populaţia, îndeosebi populaţia tînără, în formare.
Dragii mei, nu daţi şpagă! Nu vă lăsaţi „aburiţi“ sau şantajaţi, şi nu răspundeţi corespunzător aşteptărilor celor care îşi permit să vă ameninţe! Căutaţi metode proprii de a vă rezolva problemele şi a vă construi un viitor, un viitor cu adevărat democratic, pornit de jos în sus. Nu voi trebuie să fiţi la mîna politicienilor ci politicienii la mîna voastră, ei trebuie să joace cum le cîntaţi voi, nu voi să jucaţi cum vă cîntă, chiar încîntă ei. O dată la patru ani nu puteţi da politicienilor mai multă putere de reprezentare decît aveţi voi înşivă atunci cînd vă prezentaţi la urne. Dacă veţi fi slabi veţi alege stînga în speranţa că „vă va da“, dar cei de stînga sînt nărăviţi în „a face la stînga“ adică în a fura, şi nu vor fura pentru voi ci pentru ei de la voi. Dacă însă veţi fi puternici, vă veţi putea impune politicienilor realizînd o democraţie veritabilă pentru voi şi copiii voştri, iar vîrsta vă favorizează din multe puncte de vedere. Ştiu, un vot are bogatul, şi tot un vot are şi săracul, dar asta numai în cabina de vot o dată la patru ani. După ce ieşi din cabina de vot şi pînă cînd vei intra din nou peste alţi patru ani, votul, „butoanele“ şi „mînăriile“ bogatului te vor ţine rob patru, apoi patru, şi alţi patru, şi tot aşa mereu. Nu te lăsa amăgit cum s-au lăsat cei cărora li s-a insuflat falsa impresie că ei pot să-i „ia“ preşedintelui „funcţia“. Nici o şansă ca vreunul măcar din cei şapte milioane şi jumătate de raportaţi că au pus ştampila pe da să poată „lua“ respectiv „dobîndi“ funcţia de preşedinte, cu atît mai puţin toţi. Dar ăsta-i stilul „la stînga“: agitatori, lozinci şi orice declaraţii sforăitoare denigatoare la adresa indezirabililor, puse în slujba isterizării „maselor de votanţi“. Ei nu cunosc alt stil şi nici nu mai au nevoie să se ferească după douăzeci şi doi de ani, pînă chiar şi tineri care au în jurul a treizeci şi patru de ani nu ştiu nici ce a fost comunismul nici metodele lor, cu excepţia desigur a celor care deşi tineri au încă „rădăcinile roşii“ verzi, în putere adică, şi desigur influente. Totuşi nu-i priviţi cu teamă, ei nu pot fi puternici decît prin slăbiciunea altora, cît mai mulţi posibil, şi prin urmare au nevoie de oricine este sau doar pare slab. Şi cînd spun nu vă temeţi spun în primul rînd nu vă temeţi să vorbiţi pentru ca vocea voastră să fie auzită public, căci asta chiar este o armă teribilă împotriva lor cînd ai dreptate şi ai argumente. Ei vor să astupe gura multora, dar pentru asta e mult prea tîrziu, tancurile sovietice nu le mai pot servi de „căluş“. Şi de asemenea, nu vă temeţi să vă afirmaţi prin propriile forţe.
Am spus că vîrsta vă favorizează din mai multe puncte de vedere. Dincolo de energia, entuziasmul şi o viaţă pe care o aveţi înainte, mai aveţi ceva deosebit de valoros: nevoia de comunicare şi de prietenie, aşadar disponibilitatea pentru asociere. N-o ignoraţi, ci valorizaţi-o, adică puneţi-o în valoare. Ea vă va ajuta să fiţi mai puternici sprijinindu-vă unii pe alţii în acţiuni care să conducă la creşterea voastră în orice domeniu, fie spiritual fie material. Fiţi inventivi, inovativi şi mereu deschişi în a cunoaşte, identifica, selecta şi prelua tot ce este valoros. Totuşi respingeţi cu tărie nonvaloarea, impostura şi altele asemenea. Fără reţinere şi fără teamă! Pe de altă parte ajutaţi ori de cîte ori puteţi şi cu cît sau ce puteţi, pe oricine indiferent de vîrstă, şi mai cu seamă pe bătrîni. Nu vă sacrificaţi, dar ajutaţi! E foarte important şi pentru moralul şi tonusul vostru. Învăţaţi tot timpul! „Noi muncim, noi nu gîndim“ este doar o himeră, gîndirea însăşi, mai cu seamă gîndirea eficientă este un proces laborios, rezultatul unei munci intelectuale migăloase, nu de puţine ori epuizante. Şi tocmai ea vă poate ajuta să progresaţi. Progresul nu apare pe calea puturoşilor care aveau tot felul de lozinci, fie justificatoare fie insidios sugestive precum „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim“ deşi diferenţa între ei şi noi nu era deloc reală, asta fiind lozinca privilegiaţilor care îşi permiteau să nu muncească fără să fie daţi afară ori „arşi“ la salariu, sau acel răspuns la întrebarea „ce mai faci?“, „nu mai fac nimic, iau totul de-a gata“. Da, luau, îşi permiteau să „facă la stînga“, erau membri de partid. Sper că despre invidie nu trebuie să vă vorbesc, întrucît dacă eşti capabil nu poţi deveni invidios, iar invidia nu te face mai capabil ci îţi scoate la iveală tocmai incapacitatea, şi este un agent al destrămării nu al solidarităţii.
Un alt avantaj este acela că, „tovarăşii“ bazîndu-se pe o susţinere numerică, nu şi calitativă, le veţi subţia considerabil susţinerea prin creşterea numărului vostru şi pregătirea celor care vin după voi, ca mai tineri decît voi. Nu fugiţi de muncă! Fugind de muncă, fugiţi de sănătate. Lăsaţi-i pe revoluţionarii de profesie şi susţinătorii lor să umble după învîrteli, căci se vor învîrti şi se vor tot învîrti umblînd ca nişte ameţiţi ce sînt.
Se pare că Silviu Brucan a anticipat greşit la douăzeci de ani termenul limită pînă la care românii vor înţelege democraţia, şi nici el nu s-a prea omorît să dea vreo explicaţie utilă. Prima reacţie de după decembrie ’89 a fost „e democraţie, fac ce vreau“, ca şi cum pînă atunci făcuseră altfel. La adăpostul acestei „e democraţie, fac ce vreau“, cei care au lansat şi „nu ne vindem ţara“, recent auzită din gura p.m. Ponta, au acţionat nu democratic ci banditeşte în spiritul continuării nerostite „că-i a noastră şi numai noi trebuie să o jefuim“, ceea ce au şi făcut sitematic, iar acum cînd i-a ajuns braţul justiţiei statului care se doreşte a fi „de drept“ prin forţa legii, nu prin legea forţei cu care au fost şi au rămas ei obişnuiţi, se dau iar în stambă într-un mod grotesc şi lamentabil. Ei cărora le plăcea tare mult bancul ăla cu iepurele şi „ăştia mai întîi taie şi apoi numără“, spus la adresa PDL în condiţii de criză, acum la adăpostul unei stabilităţi pe care nu numai că nu ei au obţinut-o, ci au sabotat guvernul şi majoritatea parlamentară PDL la greu, dar se bat cu cărămida-n piept ca şi cum ei ar fi realizat-o, au organizat acest referendum cu „cîntec“ nu doar la instrumentele consacrate seceră şi ciocan, ci şi la fierăstrăul cu care mai întîi taie electoratul din liste, şi apoi îl numără, doar, doar, le va ieşi pasenţa democratică de care fac atîta caz şi va fi validat referendumul, clar invalid din rezultatele oficiale prezentate, şi care ar trebui să nu lase loc de discuţii şi contestaţii ulterioare. Totuşi, ei merg cu ridicolul pînă la autocontestarea retroactivă a propriilor liste pe care le-au folosit cu o agresivă şi suspectă grabă la care nu-i obliga nimeni, pentru a obţine chiar şi retroactiv ceea ce vor, ba mai şi sugerează preşedintelui suspendat să demisioneze că asta este voinţa electoratului. Atunci referendumul, legea referendumului şi rezultatul referendumului ce valoare democratică mai au dacă preşedintele poate demisiona simplu la sugestia unui guvern USL care refuză să-şi recunoască o înfrîngere democratică, insistînd în acelaşi timp că Preşedintele nu ştie să piardă? Ce jenă ar putea avea aceştia în a-i contesta pe alţii dacă n-au nici una în a se contesta singuri? Doar că ei nu-şi toarnă lături în cap cum fac altora, ci se parfumează. Se pare că jena este un lux inacceptabil pentru un troglodit al comunei primitive hipertehnologizate, ca şi seriozitatea, vorba lui Geoană: „hai că faci politică, te credeam om serios!“ Păi de seriozitate le arde lor în politică! Faptul că se roz-colorează şi se parfumează ca să-şi ascundă adevăratul miros şi să se recomande singuri în cele mai favorabile culori îi diferenţiază după vorba „laudă-mă gură că-ţi dau prăjitură“, iar democraţia lor e democraţie doar dacă e aşa cum o văd ei şi caută să o impună altora.
Iar ei o văd într-un singur fel: cine nu-i cu noi e împotriva noastră. Ia să fi acceptat Traian sugestia lui Ion de a-l graţia pe Adrian, să vedeţi ce băiat de zahăr era pentru USL-işti, şi cum l-ar fi reabilitat ca şi pe PDL-iştii, PUNR-iştii şi toţi ceilalţi care s-au spălat rapid de păcate sărind în barca USL-istă, şi care sînt acum curaţi ca nişte prunci în ochii lor, feriţi de bălăcăreala la care sînt permanent supuşi ceilalţi. Nu i-ar mai fi fost nici o frică să nu-şi piardă scaunul, privilegiile, etc., etc. Şi nici referendum n-ar mai fi fost! Dar aşa-i e frică! Păi hai să vedem cum e cu frica şi cu altele.
Imediat după ce şi-a luat Ceaşcă zborul cu elicopterul de pe Comitetul Central am avut ocazia să văd destule feţe îngălbenite aparţinînd unor indivizi descumpăniţi şi care nu-şi prea puteau ascunde uşor teama. Şi poate că nu sînt chiar singurul care a văzut astfel de scene. Unul, chiar vecin, a început să care în grabă nişte materiale „făcute la stînga de-a gata“ şi să le ducă nu ştiu unde. Alţii aveau fiecare motive doar de ei ştiute. Însă după ce Ion de la Editura Tehnică pe care-„l cunoaştem noi“ s-a instalat confortabil în urma măcelului deslănţuit de „teroriştii“ intraţi apoi în pămînt fără a li se mai da vreodată de urmă, feţişoarele palide au prins imediat culoare, materialele de-a gata au fost rapid recuperate, iar siguranţa celor îngălbeniţi de frică s-a transformat în obrăznicie plus altele de care nu aş mai termina vorbind. Preşedintele sărac, cinstit şi nejucător şi-a jucat magistral rolul mai apoi în mineriade, Piaţa Universităţii, întîrzierea reformelor prin debarcarea p.m. Petre Roman, şi altele timp de trei mandate din care „două constituţionale, măi dragă“, şi recent fără vreun mandat, că nu mai permite legea, debarcarea preşedintelui României care a îndrăznit să-i dea cu tifla negraţiindu-i amicul. Şi uite-aşa asistăm la tot circul declanşat de „ura de clasă“ şi „mînia proletară“ de care ar fi trebuit să nu mai avem parte vreodată.
Frica lui Traian Băsescu s-a manifestat pentru prima dată cînd şi-a dat demisia din funcţia de ministru al transporturilor şi s-a pus la dispoziţia justiţiei pentru a fi cercetat în urma acuzaţiilor că ar fi vîndut flota României. Iar justiţia, chiar aşa cum era atunci, l-a găsit nevinovat, ceea ce nu a împiedicat-o pe tov. Rodica Stănoiu să-i redeschidă dosarul, că la comunişti dovezile se mai şi fabrică, retroactiv chiar, dacă e nevoie. Cine este PDL şi cine este Traian Băsescu? Foarte simplu, partidul reformator adunat mai întîi în jurul lui Petre Roman, şi succesorul lui Petre Roman la şefia partidului. Prin urmare atît ţintele cît şi rîcile sînt mai vechi, iar refuzul lui Traian de a interveni în justiţie pentru un prieten al lui Călin, a consolidat rîca, mînia proletară extinzîndu-se ca rîia în tabăra PNL-istă. Oare cui de cine-i este frică?
Dacă te tentează să dai şpagă, să te vinzi singur, şi nu renunţi la acest obicei prin care înfigi un pumnal în spatele altora care vor să trăiască cinstit şi merituos, în acelaşi timp izolîndu-te de ei, ce zici, vor fi ascultate rugăciunile tale pentru răscumpărarea ta prin sacrificiul Mîntuitorului Isus Cristos? Fii sincer cu tine însuţi! Ei sînt atei sau liber-cugetători declaraţi, nu poţi sluji la doi stăpîni. Şi mai ţine minte ceva: nu desconsidera sau ignora capitalul de experinţă al altora, deja dobîndit, ci fructifică-l! Solidaritatea lor e fragilă şi întotdeauna fac „circ“ sau „mult zgomot pentru nimic“ doar pentru a atrage atenţia şi a-i capta pe „gură-cască“ pentru a se folosi de ei, ori a masca ceea ce nu vor ei să se vadă. Solidaritatea pe care o puteţi obţine voi ajutîndu-vă unii pe alţii, e durabilă, dar mai ales foarte necesară. Din toată inima vă doresc şi vă urez succes!
Cred că despre solidaritate şi dezbinare nu trebuie să mai vorbesc mult pentru că în principiu consider că românii ştiu să se solidarizeze ca popor iar disputele electorale, altfel trecătoare, nu pot conduce la separări durabile ale electoratului în favoarea vreuneia din tabere, lucru dovedit atît la alegerile din primăvară cît şi la referendum. Totuşi după douăzeci şi doi de ani votul negativ ar trebui să constituie excepţia nu regula, pentru a nu intra în derapaje necontrolate care pot deveni ulterior necontrolabile, aşa cum s-a încercat recent şi încă nu s-a renunţat!
Poţi crede cu adevărat în sloganul „copy-paste“ schimbare cînd mai înainte „limba de lemn“ a „creierelor spălate“ cu detergent „roşu de la răsărit“ de unde mai nou „vine şi lumina“ o numeau, şi tot aşa o văd şi acum, „rotaţia cadrelor“? Ai văzut altceva în iureşul „schimbărilor“ care au culminat cu „schimbarea“ Preşedintelui României prin referendumul cu un „cîntec“ încă neîncheiat care se doreşte finalizat cu, sau nu numai cu cele şase dosare penale a şase judecători ai C.C.R. care n-au înţeles să fie „băieţi deştepţi“ şi să înţeleagă ce înseamnă în „limba de lemn“ că USL va accepta şi va respecta decizia C.C.R. ca fiind „lege“ pentru USL-işti, indiferent care va fi aceasta, siguri fiind că vor cîştiga, ci au aplicat legea referendumului aşa cum a fost elaborată luînd act că nu s-a transmis Curţii ceea ce a cerut, ci pur şi simplu au fost „puşi la treabă“ să-şi facă singuri listele din datele furnizate de USL? Ai văzut vreo schimbare reală începînd după cîştigarea alegerilor locale, sau doar „închiderea unor robinete“ pentru „deschiderea celor partizane“, deşi discursul electoral pentru locale a fost exact pe dos?
Să fie oare cei mai mulţi electori români atît de uşor de făcut din vorbe, ori sînt prea mulţi gură-cască la Antenele motanului Felix Voiculescu unde promoţiile „detergentului roşu“ de „spălat creiere“ rămîn mereu gratuite? Eu sper ca proporţia de „creiere spălate“ să scadă tot mai mult, să se înţeleagă că lumina reală vine de la Dumnezeu, şi doar pentru cei fără Dumnezeu „vine de la răsărit“, o lumină chioară care te face să orbecăi mereu în ineficienţă, cum spuneau bătrînii noştri naţi-o frîntă că ţi-am dres-o ori mai nou cine face şi desface toată ziua are ce face, ceea ce caracterizează stilul de lucru al sus-numiţilor unde se cheltuieşte mult şi fără folos, dar în schimb se munceşte mult şi prost, aceasta fiind reţeta sigură de a-i ţine pe români atît mereu ocupaţi cît şi mereu săraci, aşadar dependenţi, mereu atîrnaţi de coada secerei şi ciocanului. Iar cei ce azi se bat cu pumnul în piept cu votul negativ dat PDL-ului şi spun că au „poporul“ de partea lor, să nu uite că electoratul, electoratul nu „poporul“ îşi poate schimba oricînd opţiunile, şi vai de cei care-i înşeală aşteptările! Realmente schimba, nu „roti“! Am îndoieli că românii doresc să trăiască mereu sub papucul mediocrităţii şi al sărăciei atent întreţinute de cei care vor să cîştige uşor voturile unor oameni mereu nemulţumiţi.
Poate că unii se vor întreba ce are credinţa religioasă cu politica şi de ce este omul ăsta atît de ferm împotriva comunismului, comuniştilor, şi tot ce se leagă de această plagă ce se doreşte a fi persistentă. Nu pot să le spun chiar tot pentru că nu doresc să vorbesc prea mult despre persoana mea, ci doar de observaţiile pe care le-am făcut de-a lungul vieţii începînd din copilărie. În primul rînd nici ţăranii („secera“), nici muncitorii („ciocanul“) nu au fost atei sau liberi-cugetători, ci oameni cu frica lui Dumnezeu. Plaga ateismului şi liber-cugetătorismului, şi nu lumina, vin „de la răsărit“! Această situaţie nefirească pentru români trebuie să înceteze pentru a ne putea păstra fiinţa naţională. În al doilea rînd fie că nu ne interesează, fie că nu înţelegem politica sau nu dorim să o practicăm, politica pe care o fac politicienii ne influenţează viaţa „ceas de ceas, zi de zi, şi în proporţie de masă“, ca să citez una din expresiile favorite ale „limbii de lemn“, dar cu sens, pentru că aceşti „foşti gropari ai capitalismului“ tocmai asta fac sporindu-şi mereu capitalul în defavoarea românilor pe care îi muncesc pe rupte şi pe bani puţini, fără să le pese de cum trăiesc românii, ba chiar îşi bat joc atunci cînd au sau li se pare că au prilejul. Ori nici această batjocură nu mai poate continua! Şi eu sper că nu va putea continua!!! Chiar dacă alegerile din iarnă vor fi cîştigate de USL, Uniunea Europeană şi capitalul străin nu pot fi scoase de USL din ecuaţie pentru că şi-ar tăia „oxigenul“ sufocîndu-se în lipsa banilor, fiindcă România nu are destui bani proprii tot ca o consecinţă a politicii FSN, …, USL, care „a reuşit“ să aducă pînă şi agricultura („secera“) „în sapă de lemn“ şi „ciocanul“ la fier vechi, nici pieţe de desfacere pentru producţia proprie, şi e foarte greu să intri pe noi pieţe de desfacere fără a fi competitiv, de competitivitate ce să mai spun, aşa încît e foarte uşor să-ţi „umfli muşchii“ intern în faţa unui electorat „gură-cască“ şi foarte greu sau imposibil să-i „ţii umflaţi“ în afară unde sînt banii, pieţele de desfacere şi angajamentele internaţionale şi europene. Dar sigur, vom trăi şi vom vedea. Şi poate ceva mai activi, chiar dacă prin asta nu facem politică ci îi facem pe politicieni să facă acea politică prin care România şi românii să prospere!
Aş fi dorit mai degrabă ca această pagină să nu fi existat, şi toate partidele politice să vrea, să ştie şi să poată guverna ţara în folosul tuturor românilor, indiferent de orientarea lor politică. Însă atîta timp cît în spatele celor relativ mai tineri se află personaje ca Iliescu, Voiculescu ori alţii asemenea, derapajele sînt oricînd posibile spre satisfacerea mîndriei nemăsurate a acestora. Nu se poate rămîne insensibil la astfel de provocări ale căror consecinţe nefaste se pot întinde pe foarte mulţi ani înainte! De ce trebuie ca unii să considere România care în mod natural trebuie să fie ţara românilor indiferent de orientarea sau preferinţele politice, ca pe propria moşie, unde atunci cînd trec la guvernare dintr-o aşa-zisă „opoziţie“ în care doar au jucat cartea „Gică contra“ fără să şi facă realmente opoziţie constructivă, se apucă să schimbe tot ce nu le place cum sau ce a făcut guvernarea anterioară? Acest soi de comportament nu poate servi democraţia, prin urmare nici România. Dacă nu poţi face opoziţie în mod democratic, cum vei putea guverna democratic? Un guvern este guvernul unei ţări nu guvernul acelei părţi a electoratului care i-a asigurat suficiente voturi, ca să nu mai repet modul neaşteptat în care s-a trezit V. V. Ponta prim ministru şi C. Antonescu „guvernator“ la Cotroceni în locul Preşedintelui ales. Poate fi privit ca matur comportamentul unui copil răsfăţat care se dă cu pampersul de pămînt şi ţipă pînă obţine ce vrea el? Aşa ceva nu cadrează nici cu „opoziţia“ nici cu „negocierea“! Şi atunci „lăsaţi că venim la guvernare şi v-arătăm noi“! Pînă cînd? România e una singură domnilor politicieni! Încetaţi să mai fiţi copii, fiecare cu „jucăriile“ lui! Românii nu sînt „jucăriile“ voastre!!!
Dacă aţi uitat că românii au plătit cu preţ de sînge dreptul la libertate şi democraţie în decembrie 1989, atunci cînd încă întunecata „lumină roşie“ venea de la „răsărit“, ori dacă vreţi să călcaţi în picioare această jertfă de sînge a celor care au strigat libertate şi jos comunismul va fi întotdeauna cineva dispus să vă aducă aminte, ba chiar să vă tragă un şut în pampers cu ştampila de vot. Nu vă amăgiţi, dacă nu veţi învăţa în primul rînd să fiţi buni români, nu aveţi şanse reale să guvernaţi România. Eu mă rog la Dumnezeu să-i ajute pe toţi cei ce vor guverna această ţară în aceeaşi măsură în care şi ei vor fi nişte buni români, nu vînzători de români! Aşa să le ajute Dumnezeu lor şi familiilor lor. Amin!
29 decembrie, 2012.
Da, una este campania electorală, şi cum se mai susţine, „lupta politică“, şi cu totul alta guvernarea! Iată cum cei care au votat USL sperînd că „va curge lapte şi miere“ din biberonul roşu sînt acum dezamăgiţi de declaraţiile recente ale premierului Ponta, dacă le urmăresc, declaraţii mai „cu picioarele pe pămînt“ ancorate în realităţile de care orice guvern responsabil trebuie să ţină seama. Da, cu riscul asumat de a decepţiona şi supăra pe cei care se aşteptau la cîştiguri mai mari imediate, premierul declară deschis că are în vedere reforme care să susţină şi să întărească avantajul obţinut de mult-hulitul guvern Boc, succedat de detronatul guvern Ungureanu în urma moţiunii de cenzură, cu tot ce se ştie că a urmat. Să sperăm că declaraţiile vor fi în armonie cu faptele, fără intenţii ascunse, oculte! Iată că acum cînd campania electorală s-a terminat, premierul recomandă usl-ştilor ieşirea din această logică şi abordarea problemelor de pe poziţia unui guvern care se bucură de stabilitate prin susţinerea confortabilă pe care o are în majoritatea parlamentară. Aşadar nimic nou sub soarele României! Guvernarea Boc nu a fost catastrofală, ci realistă, lăsînd o situaţie stabilă economic, chiar dacă nu a mai avut timpul necesar să facă şi restul. Dacă guvernul Ponta va face cu adevărat restul, aşa cum se pare că îşi propune, România, prin urmare noi toţi, nu vom avea decît de cîştigat, chiar dacă roadele electorale vor fi culese peste încă patru ani de USL. Şi tocmai asta este şi ideea, că înainte de a face politică partizană, partidele politice din Romînia, fie la guvernare, fie în opoziţie, trebuie să-şi unească forţele pentru a pune ţara pe roate. Abia după aceea pot fi utile şi cîrmirile mai la stînga sau mai la dreapta, după voia electoratului şi nevoile reale de dezvoltare a diverselor sectoare de activitate. Dacă chiar asta doriţi domnilor, nu pot decît să vă urez succes! De ce? Pentru că ar fi păcat ca sacrificiul românilor, şi aşa săraci, să se irosească, aşa cum a irosit Mateeva ocazia de a cîştiga o partidă cu campioana mondială la acea vreme, Nona Gaprindaşvili, pe care a încheiat-o remiză, după un joc excelent cu negrele şi o combinaţie pe care nu a reuşit să o finalizeze, „oferind“ un al doilea „sacrificiu“ la mutarea a douăzeci şi cincia, un cal, nu un pion, „otrăvit“. Atît partida cît şi soluţia de cîştig pot fi găsite în acest site, dovadă că se poate, dacă se vrea. Avantajul nostru este că jucăm altceva şi sub alte presiuni decît cea a ceasului de control, dar sigur se poate!
Da, se poate, dar nu fără ajutorul justiţiei, ca arbitru al unei competiţii corecte, cu respectarea regulilor jocului! Totuşi doamna Pivniceru nu ne prea încurajează în această direcţie prin declaraţiile recente de susţinere a celor doi candidaţi pentru funcţiile de şefi ai Ministerului Public şi DNA care nu au primit aviz favorabil din partea CSM.
E adevărat, nu mă pricep în aceste domenii, dar o întrebare simplă nu pot să nu-mi pun. Dacă aceşti domni au prezentat nişte matriale scrise „beton“ din care se poate trage concluzia că sînt competenţi şi potriviţi pentru a ocupa cu succes funcţiile respective, de ce nu a ţinut cont CSM-ul de aceste materiale pentru a le da aviz favorabil? Sau altfel spus, asta trebuia să facă CSM-ul, şi dacă da, ce rost au mai avut interview-urile? Nu cumva tocmai interview-urile sînt menite să dezvăluie capacitatea practică şi abilităţile de conducători în condiţii reale de lucru, ca-n viaţă, cu stres, cu inconveniente de moment, inclusiv luarea unor decizii importante în timp limitat? Viaţa nu ne întinde sub paşi „covorul roşu“ pentru a nu ne murdări pingelele sau scîlcia bombeurile, trebuie luată în peipt aşa cum este, cu bune şi cu rele, iar domnii plîngăreţi că nu au fost trataţi cu mănuşi îşi recunosc singuri implicit limitele. E clar, nu sînt buni pentru responsabilităţi de un asemenea nivel. Iar dacă ei sînt cei mai buni din cei pe care îi avem, atunci avem clar o problemă, căci oamenii aceştia pot fi „făcuţi“ de alţii mai şmecheri numiţi uneori şi „băieţi deştepţi“ spre paguba noastră a tuturor. Iar la astfel de nivel pierderile sînt de obicei grele şi pe termen lung, la care se adaugă şi lipsa de responsabilitate ulterioară, lipsă de responsabilitate cu care au şi început prin învinovăţirea CSM-iştilor care, spun ei, au fost prea duri. Păi, oamenii ăştia chiar nu ştiu cu ce fel de exemplare trebuie să lucreze în astfel de posturi? Li se pare cumva că infractorii vor veni să li se predea singuri, sau că avocaţii lor nu vor face totul pentru a-i scoate nevinovaţi?
Doamna Mona, poate ştiţi, poate nu şah. Dacă nu ştiţi nu e tîrziu să învăţaţi cîte ceva, pentru că şahul simbolizează lupta şi viaţa este o luptă. Aparent forţele sînt egale şi nici un jucător nu ar trebui să cîştige. Totuşi istoria şahului a înregistrat multe partide cîştigate pentru că este important cum sînt folosite forţele disponibile. Atunci cînd forţele unei culori conlucrează armonios, jucătorul fiind „pe fază“, poate să apară posibilitatea de cîştig, posibilitate care nu trebuie irosită ci fructificată la timp, altfel se poate pierde fără posibilitate de întoarcere. Cele două „piese“ ale dumneavoastră nu pot conlucra armonios cu „piesele“ intenţiilor declarate ale primului ministru, în vederea cîştigului pe care trebuie să-l realizeze România. Ar fi păcat pentru români să tot continue cu o interminabilă „remiză a sărăciei“ materiale, deşi sîntem bogaţi sub multe aspecte. Punct.
******************************************************************
© since 2010, Aurel Becheru.
NEXT PAGE PREVIOUS PAGE