O ISTORIE SUBTILĂ
Ios.18.1; 19.49-51; 24.14,15; Jud.2.1-5,10-23; 3.1,2-6; 1Sam.2.34-36; 4.10-12; 5.11; 6.1-5-19-21; 7.1,2-17; 1Cron.17.10-14: Ioan 14.1-10(1Cron.22.1; 2Cron.3.1; Gen.22.1,2); Mic.3.11,12; Ier.26.6,9; Ezec.11.14-16_20,21; Apoc.11.18,19; 14.6-13; 21.1-3,4-8.
VOM începe de la Iosua, capitolul 13, şi vom continua până unde va fi util. Şi va fi până la Apocalipsă, dar nu vă speriaţi. Va fi doar un rezumat concentrat pe noţiunile de care am pomenit, şi vom pune accent şi pe o localitate numită Şilo/Shiloh, şi veţi vedea de ce. Ios.13.1,3,6,7: „Now Joshua was old and stricken in years; and the LORD said unto him, Thou art old and stricken in years, and there remaineth yet very much land to be possessed. … From Sihor, which is before Egypt, even unto the borders of Ekron north-ward, which is counted to the Canaanite: five lords of the Philistines; the Gazathites, and the Ashdothites, the Eshkalonites, the Gittites, and the Ekronites; also the Avites: … All the inhabitans of the hill country from Lebanon unto Misrephothmaim, and all the Sidonians, them will I drive out from before the children of Israel: only divide thou it by lot unto the Israelites for an inheritance, as I have commandad thee.| Now therefore divide this land for an inheritance unto the nine tribes, and the half tribe of Manasseh,“. Aşadar lui Iosua i s-a ordonat încetarea luptelor sub directa sa comandă, fiind bătrân şi înaintat în vârstă pentru a mai continua, ţara fiind deja supusă, urmând să împartă teritoriul ocupat între cele nouă seminţii şi jumătatea seminţiei lui Manase care nu alesese o moştenire la răsărit de Iordan împreună cu fii lui Ruben şi cei ai lui Gad, teritoriu deja cucerit sub Moise şi repartizat de acesta. Este util să începem din acest punct istoric, la care vom mai adăuga! Nu ne vom ocupa de partea de răsărit a Iordanului, dar vom reveni şi acolo. Mai întâi primesc teritoriu Caleb, fiul lui Iefune/Jephunneh din tribul/seminţia lui Iuda/Judah, apoi Efraim/Ephraim şi cealaltă jumătate a lui Manase/Manasseh pentru fii lui Iosif/Joseph. Rest de împărţit pentru încă şapte seminţii: Ios.18.1,7,9: „And the whole congregation of the children of Israel assembled together at Shiloh, and set up the tabernacle of the congregation there. And the land was subdued before them. But the Levites have no part among you; for the priesthood of the LORD is their inheritance;…| … And the men went and passed through the land, and described it by cities into seven parts in a book, and came again to Joshua to the host at Shiloh.“ S-a făcut aşadar şi această ultimă repartizare prin tragere la sorţi, ca să nu iasă gâlceavă, în următoarea ordine: Beniamin, Simeon, Zabulon, Isahar, Aşer, Neftali şi Dan, cam dinspre sud înspre nord. Apoi, ca şi lui Caleb, şi lui Iosua i s-a dat o cetate în Efraim pe care a cerut-o el: Ios.19.49-51: „When they had made an end of dividing the land for inheritance by their coasts, the children of Israel gave an inheritance to Joshua the son of Nun among them:| According to the word of the LORD they gave him city which he asked, even Timnath-Serah in mount Ephraim: and he built the city, and dwelt therein.| These are the inheritances, which Eleazar the priest, and Joshua the son of Nun, and the heads of the fathers of the tribes of the children of Israel, divided for an inheritance by lot in Shiloh before the LORD, at the door of the tabernacle of the congregation. So they made an end of dividing the country.“
Iată aşadar dusă la bun sfârşit împărţirea ţării, după Lege! Ios.21.43-45: „And the LORD gave unto Israel all the land which He sware to give unto their fathers; and they possessed it, and dwelt therein.| And the LORD gave them rest round about, according to all that He sware unto their fathers: and there stood not man of all their enemies before them; the LORD delivered all their enemies into their hand.| There failed not ought of any good thing which the LORD had spoken unto the house of Israel; all came to pass.“ Cât timp a mai trăit Iosua, şi chiar puţin după, tot Israelul a avut parte de odihnă în ţară, deşi a fost şi un mic incident, însă doar între ei, foarte repede şi cu judecată rezolvat: Ios.22.10,12,13,19,29,34: „And when they came unto the borders of Jordan, that are in the land of Canaan, the children of Reuben and the children of Gad and the half tribe of Manasseh built there an altar by Jordan, a great altar to see to. … And when the children of Israel heard of it, the whole congregation of the children of Israel gathered themselves together at Shiloh, to go up war against them.| And the children of Israel sent unto the children of Reuben, and to the children of Gad, and to the half tribe of Manasseh, into the land of Gilead, Phinehas the son of Eleazar the priest, … Notwithstanding, if the land of your possession be unclean, then pass ye over unto the land of the possession of the LORD, werein the LORD’s tabernacle dwelleth, and take possession among us: but rebel against the LORD, nor rebel against us, in building you an altar beside the altar of the LORD our God. … God forbid that we should rebel against the LORD, and turn this day from following the LORD, to build an altar for burnt offerings, for meat offerings, or sacrifices, beside the altar of the LORD our God that is before His tabernacle. … And the children of Reuben and the children of Gad called the altar Ed: for it shall be a witness between us that the LORD is God.“ Nici nu avea cum să fie altfel! Rubeniţii, Gadiţii şi jumătatea din Manase cărora Moise le-a dat, după cererea lor, moştenire pe latura răsăriteană a Iordanului, şi-au lăsat acea moştenire în grija Dumnezeului lor şi au purtat războaiele Canaanului împreună cu celelalte seminţii şi jumătatea dintre fraţii lor, până la împărţirea deplină a ţării cucerite. Abia apoi Iosua le-a permis să plece în moştenirea lor (Ios.22.1-9). Ajunşi însă în faţa Iordanului, le-a trecut prin minte, ceea ce probabil ar fi trecut prin minte oricui, gândul la proprii urmaşi, şi la o eventuală neînţelegere între urmaşii celor lângă care luptaseră ani de zile şi ai lor, în sensul unei renegări a propriilor urmaşi, care n-ar mai fi fost primiţi la unicul altar de jertfă de la Şilo, după Lege. Aşa le-a venit ideea construirii acelui altar, care la cât de mare şi înalt era, nici nu putea sluji ca un altar pentru jertfe, dar putea fi o mărturie între urmaşii unora şi ai celorlalţi, pentru că toţi ar fi întrebat „ce este acesta?“. Aşa s-au şi întâmplat lucrurile o perioadă, apoi faptul a fost bine cunoscut şi de unii şi de alţii prin obişnuinţa de a fi an de an împreună. Hărţile arată clar că între Manasiţii de pe latura apuseană a Iordanului şi ceilalţi, situaţi ceva mai la nord, distanţa nu era prea mare, dar era nevoie să treacă prin teritoriul Gadiţilor.
În capitolul 23, Iosua le ţine o prelegere tuturor, îndemnându-i să rămână credincioşi Dumnezeului lor, să i se închine aşa cum cere Legea şi să nu se amestece cu celelalte popoare, pentru ca Dumnezeu să le alunge şi ei să rămână singurii stăpâni ai ţării pe care le-o dăduse Dumnezeu ca moştenire, apoi încheie cu un avertisment: Ios.23.16: „When ye transgressed the covenant of the LORD your God, which He commanded you, and have gone and served other gods, and bowed yourselves to them; then shall the anger of the LORD be kindled against you, and ye shall perish quickly from off the good land which He hath given unto you.“ Din capitolul 24 voi cita şi mai mult. De data asta Iosua i-a chemat pe toţi la Sihem/Shechem (Ios.24.1,25). Ios.24.14,15: „Now therefore fear the LORD, and serve Him in sincerity and in truth: and put away the gods which your fathers served on the other side of the Flood [Eufrat], and in Egypt, and serve ye the LORD.| And if it seem evil unto you to serve the LORD, choose you this day whom ye will serve; whether the gods which your fathers served that were on the other side of the Flood, or the gods of the Amorites, in whose land ye dwell: but as for me and my house, we will serve the LORD.“ Iată cum Iosua, cel care-l slujise pe Moise cu credinţă, deşi era om, face alegerea corectă, dar îi pune şi pe Israeliţi, pe care reuşise să-i cunoască foarte bine, în faţa unei alegeri, cu idolii sau cu Dumnezeu, într-un mod cât se poate de franc. Cei de faţă, spun că nu vor sluji idolilor, ci lui Dumnezeu, ceea ce au şi făcut câtă vreme au mai trăit, totuşi Iosua îi avertizează: Ios.24.19,21-24: „And Joshua said unto the people, Ye cannot serve the LORD: for He is an holy God; He is a jealous God; He will not forgive your transgressions nor your sins. … And the people said unto Joshua, Nay; but we will serve the LORD.| And Joshua said unto the people, Ye are witnesses against yourselves that ye have chosen you the LORD, to serve Him. And they said, We are witnesses.| Now therefore put away, said he, the strange gods which are among you, and incline your heart unto the LORD God of Israel.| And the people said unto Joshua, The LORD our God will we serve, and His voice will we obey.“ Această alegere a celor prezenţi a fost în Israel un angajament inclusiv pentru cei mai tineri, dar vom vedea ce se va întâmpla pe mai departe, nu însă înainte de a încheia citatele semnificative ale ultimului capitol din Iosua.
Ios.24.25-28,31,33: „So Joshua made a covenant with the people that day, and set them a statute and an ordinance in Shechem.| And Joshua wrote these words in the book of the law of God, and took a great stone, and set it up there under an oak, that was by the sanctuary of the LORD.| And Joshua said unto all the people, Behold, this stone shall be a witness unto us; for it hath heard all the words of the LORD which He spake unto us: it shall be therefore a witness unto you, lest ye deny your God.| So Joshua let the people depart, every man unto his inheritance. … And Israel served the LORD all the days of Joshua, and all the days of the elders that overlived Joshua, and which had known all the works of the LORD, that He had done for Israel. … And Eleazar the son of Aaron died; and they buried him in a hill that pertained to Phinehas his son, which was given him in mount Ephraim.“ Da, iată şi o caracteristică mai puţin cunoscută a celui ce s-a distins în primul rând ca general de armată în Israel! Anume, aceea de… profet în Israel, care a făcut un legământ cu poporul, şi i-a dat legi şi porunci pe care le-a şi scris în Cartea Legii. A murit în vârstă de o sută zece ani, dar alţii i-au supravieţuit o vreme, vreme în care poporul nu s-a abătut de la respectarea poruncilor şi a Legii. Se consemnează şi moartea şi îngroparea marelui preot Eleazar, iar locul său a fost luat de fiul său Fineas (Num.25.6-13). Ce s-a întâmplat după aceste evenimente, aflăm mai întâi din cartea Judecători! Jud.2.1-5: „And an angel of the LORD came up from Gilgal to Bochim, and said, I made you to go up out of Egypt, and have brought you unto the land which I sware unto your fathers; and I said, I will never break my covenent with you.| And ye shall make no league with the inhabitants of this land; ye shall throw down their altars: but ye have not obeyed My voice: why have ye done this?| Wherefore I also said, I will not drive them out from before you; but they shall be as thorns in your sides, and their gods shall be a snare unto you.| And it came to pass, when the angel of the LORD spake these words unto all the children of Israel, that the people lifted up their voice, and wept.| And they called the name of that place Bochim: and they sacrificed there unto the LORD.“ De ce le-a spus îngerul ocrotitor (Ex.23.20-33) aceste lucruri? Pentru că, deşi îngerul i-a dat pe mâinile lor, nu i-au distrus pe toţi, nici nu i-au izgonit, ci i-au lăsat în hotarele lor cu ai lor idoli cu tot, şi i-au supus la plata unui bir: Jud.1.1-36, din care citez Jud.1.28: „And it came to pass, when Israel was strong, that they put the Canaanites to tribute, and did not utterly drive them out.“ Ce altceva s-a mai întâmplat apoi? A trecut o vreme, iar tinerii urmaşi s-au obişnuit să aibă cam de toate, fără să depună mari eforturi, şi fără luptă, pentru că erau deja majoritari, şi li se părea că totul li se cuvine de la sine. Ceilalţi, Canaaniţii au avut grijă ca şi urmaşii lor să nu uite că ţara le aparţinuse înainte. Focul revoltei mocnea, iar apoi a şi izbucnit, după cum se va vedea.
Jud.2.10-15: „And also all the generation were gathered unto their fathers: and there arose another generation after them, which knew not the LORD, nor yet the works which He had done for Israel.| And the children of Israel did evil in the sight of the LORD, and served Ballim:| And they forsook the LORD God of their fathers, which brought them out of the land of Egypt, and followed other gods, of the people that were round about them, and bowed themselves unto them, and provoked the LORD to anger.| And they forsook the LORD, and served Baal and Ashtaroth.| And the anger of the LORD was hot against Israel, and He delivered them into the hands of spoilers that spoiled them, and He sold them into the hands of their enemies round about, so that they could not any longer stand before their enemies.| Whithersoever they went out, the hand of the LORD was against them for evil, as the LORD had said, and as the LORD had sworn unto them: and they were greatly distressed.“
Jud.3.1-6: „Now these are the nations which the LORD left, to prove Israel by them, even as many of Israel as had not known all the wars of Canaan;| Only that the generations of the children of Israel might know, to teach them war, at the least such as before knew nothing thereof;| Namely, five lords of the Philistines, and all the Canaanites, and the Sidonians, and the Hivites that dwelt in mount Lebanon, from mount Baal-Hermon unto the entering in of Hamath.| And they were to prove Israel by them, to know whether they would hearken unto the commandments of the LORD, which He commanded their fathers by the hand of Moses.| And the children of Israel dwelt among the Canaanites, Hittites, and Amorites, and Perizzites, and Hivites, and Jebusites:| And they took their daughters to be their wives, and gave their daughters to their sons, and served their gods.“ Cam aşa au evoluat lucrurile de s-a ajuns la perioada judecătorilor, după Iosua! De remarcat că neizgonirea reminiscenţelor popoarelor canaanite, a servit un dublu scop urmărit de Dumnezeu: încercarea fidelităţii faţă de Sine — şi nu se poate spune că n-au existat tot timpul şi persoane credincioase! — dar şi, prin provocarea răsculaţilor dintre vechii locuitori ai Canaanului fie direct fie prin interpuşi, învăţarea noilor generaţii de Israeliţi a artei războiului aşa cum se practica în acele vremuri, din nevoia de autoapărare. Judecătorii erau oameni din popor credincioşi Dumnezeului lor, cu personalitate puternică, dispuşi la sacrificiu de sine şi luptă, armată chiar, deşi erau oameni obişnuiţi din popor. Prin ei, restul populaţiei era salvat de la sclavia la care-i supuneau agresorii lor de mai departe sau de mai aproape. Dumnezeu era cu ei, agresorii erau bătuţi şi supuşi tot timpul cât trăiau judecătorii, judecători care n-au fost doar bărbaţi, precum Debora. Pe de altă parte, cu două excepţii consemnate în ultimele cinci capitole, după moartea lui Samson aşadar, după Fineas, nu se mai spune mare lucru despre preoţie, iar ceea ce se spune despre Daniţi în capitolele 17 şi 18 pare oarecum ciudat, însă este caracteristic vremii aceleia, iar ceea ce se spune în ultimele trei capitole — pe care le-am tratat deja în prima mărturie — ne interesează mai mult decât povestirea în sine, aspectul împuţinării beniamiţilor, din rândul cărora a făcut parte mai întâi primul rege din Israel, şi mult mai târziu apostolul Neamurilor, Pavel.
Acestea fiind zise, putem aborda frontal aspectul preoţiei marelui preot Eli şi a fiilor săi la Şilo, acolo unde aşezase Iosua cortul întâlnirii, şi unde apare un copilaş, pe numele său Samuel, ultimul judecător din Israel, cel căruia poporul nemulţumit de modul în care era tratat de cei doi fii ai lui Samuel, Ioel şi Abia, îi va cere să le dea „un împărat, care să-i judece, aşa cum aveau toate popoarele“ de printre ei, sau de mai departe. Interesul de a cunoaşte nişte amănunte semnificative în legătură cu evenimentele petrecute în acea vreme este foarte mare, aşa cum vom vedea din doi profeţi antici, Mica şi Ieremia, dar şi ce a mai urmat apoi, începând de la fiul marelui preot Zaharia, Ioan Botezătorul. Să depănăm aşadar pe mai departe firul poveştii noastre!
1Sam.1.24-28: „And when she had weaned him, she took him up with her, with three bullocks, and one ephah of flour, and a bottle of wine, and brought him unto the house of the LORD in Shiloh: and the child was young.| And they slew a bullock, and brought the child to Eli.| And she said, Oh, my lord, as thy soul liveth, my lord, I am the woman that stood by thee here, praying unto the LORD.| For this child I prayed; and the LORD hath given me my petition which I asked of Him:| Therefore also I have lent him to the LORD; as long as he liveth he shall be lent to the LORD. And he worshipped the LORD there.“ A se remarca şi exprimarea „casa Domnului“ pentru „cortul întâlnirii“! Aşadar Ana şi soţul său, după ce au înţărcat pruncul Samuel, după Lege, fiind întâiul lor născut, l-au adus la casa Domnului, la Şilo, pentru a-l închina Domnului pentru tot restul vieţii sale, ceea ce Eli a şi acceptat, şi micuţul Samuel locuia chiar în Cort împreună cu Eli.
1Sam.2.12-17: „Now the sons of Eli were sons of Belial; they knew not the LORD.| And the priests’ custom with the people was, that, when any man offered sacrifice, the priest’s servant came, while the flesh was in seething, with a fleshhook of three teeth in his hand;| And he struck it into the pan, or kettle, or caldron, or pot; all that the fleshhook brought up the priest took for himself. So they did in Shiloh unto all the Israelites that came thither.| Also before they burnt the fat, the priest’s servant came, and said to the man that sacrificed, Give flesh to roast for the priest; for he will not have sodden flesh of thee, but raw.| And if any man said unto him, Let them not fail to burn the fat presently, and then take as much as thy soul desireth; then he would answer him, Nay; but thou shalt give it me now: and if not, I will take it by force.| Wherefore the sin of the young men abhorred the offering of the LORD.“ Da, o atitudine de fii ai lui Belial, un idol, aceşti doi fii ai lui Eli, care-şi mai făceau şi alte… plăceri! Ne uităm din nou la micul Samuel:
1Sam.2.18-21: „But Samuel ministered before the LORD, being a child, girded with a linen ephod.| Moreover his mother made him a little coat, and brought it to him from year to year, when she came up with her husband to offer the yearly sacrifice.| End Eli blessed Elkanah and his wife, and said, The LORD give thee seed of this woman for the loan which is lent to the LORD. And they went unto their own home.| And the LORD visited Hannah, so that she conceived, and bare three sons and two daughters. And the child Samuel grew before the LORD.“ Iată aşadar şi binecuvântarea pe care a dat-o Dumnezeu casei lui Elcana, mai întâi prin binecuvântarea lui Eli, apoi şi în mod direct. După care… Eli primeşte un mesaj:
1Sam.2.27-36: „And there came a man of God unto Eli, and said unto him, Thus saith the LORD, Did I plainly appear unto the house of thy father, when they were in Egypt in Pharaoh’s house? And did I choose him out of all the tribes of Israel to be My priest, to offer upon Mine altar, to burn incense, to wear an ephod before Me? and did I give unto the house of thy father all the offerings made by fire of the children of Israel?| Wherefore kick ye at My sacrifice and at Mine offering, which I have commanded in My habitation; and honourest thy sons above Me, to make yourselves fat with the chiefest of all the offerings of Israel My people?| Wherefore the LORD God of Israel saith, I said indeed that thy house, and the house of thy father, should walk before Me for ever: but now the LORD saith, Be it far from Me; for them that honour Me I will honour, and they that despise Me shall be lightly esteemed.| Behold, the days come, that I will cut off thine arm, and the arm of thy father’s house, that there shall not be an old man in thine house.| And thou shalt see an enemy in My habitation, in all the wealth which God shall give Israel: and there shall not be an old man in thine house for ever.| And the man of thine, whom I shall not cut off from Mine altar, shall to be consume thine eyes, and to grieve thine heart: and all the increase of thine house shall die in the flower of their age.| And this shall be a sign unto thee, that shall come upon thy two sons, on Hophni and Phinehas; in one day they shall die both of them.| And I will raise Me up a faithful Priest, that shall do according to that which is in Mine heart and in My mind: and I will build Him a sure House; and He shall walk before Mine anointed for ever.| And it shall come to pass, that every one that is left in thine house shall come and crouch to Him for a piece of silver and a morsel of bread, and shall say, Put me, I pray thee, into one of the priests’ offices, that I may eat a piece of bread.“ Reţineţi conţinutul acestor ultime trei versete 34-36, asupra cărora vom reveni! Profeţia încă nu este pe deplin împlinită, însă mare parte din ea a fost deja împlinită. Iar firul povestirii noastre abia se încinge!
1Sam.3.1-3: „And the child Samuel ministered unto the LORD before Eli. And the word of the LORD was precious in those days; there was no open vision.| And it came to pass at that time, when Eli was laid down in his place, and his eyes began to was dim, that he could not see;| And ere the lamp of God went out in the temple of the LORD, where the ark of God was, and Samuel was laid down to sleep;“ Observaţi exprimările diferite pentru Cort, precum My habitation, tradus „Locaşul Meu“, adică Locuinţă, sau the Temple of the Lord, „Templul Domnului“, precum şi the ark of God, „chivotul lui Dumnezeu“! Asta pentru a fi clar că nu se vorbeşte despre lucruri diferite, ci sunt doar exprimări diferite, pentru diversificarea limbajului de prezentare. Mai departe, am să spun eu ce se întâmplă, după care voi reveni cu citate. Micul Samuel este chemat de Dumnezeu pentru a-i vorbi, însă copilul încă nu cunoştea modul de procedare atunci când Dumnezeu îşi alegea un om pentru a-l face proorocul Său, adică a-i face cunoscut Cuvântul Său, adresat în general altor oameni. Micul Samuel este chemat vocal de Dumnezeu de trei ori, iar el de fiecare dată se ducea la Eli, spunându-i „Iată-mă, căci m-ai chemat!“ Eli îi spune de două ori că nu l-a chemat, şi-l trimite la culcare, însă a treia oară îşi dă seama ce ce întâmplă, şi-i spune să se ducă la culcare şi dacă va mai fi chemat, să răspundă „Vorbeşte Doamne, căci robul Tău ascultă“, ceea se şi întâmplă, şi iată ce se petrece mai departe:
1Sam.3.11-15: „And the LORD said to Samuel, Behold, I will do a thing in Israel, at which both the ears of every one that heareth it shall tingle.| In that day I will perform against Eli all things which I have spoken concerning his house: when I begin, I will also make an end (Apoc.1.8; 21.5,6,7).| For I have told him that I will judge his house for ever for the iniquity which he knoweth; because his sons made themselves vile, and he restrained them not.| And therefore I have sworn unto the house of Eli, that the iniquity of Eli’s house shall not be purged with sacrifice nor offering for ever.| And Samuel lay until the morning, and opened the doors of the house of the LORD. And Samuel feared to shew Eli the vision.“ Totuşi Eli l-a întrebat, iar Samuel s-a temut de data asta să-i ascundă ce i-a comunicat Dumnezeu, iar Eli a remarcat spunând „It is the LORD: let Him do what seemeth Him good“ (1Sam.3.16-18). Apoi:
1Sam.3.19-21: „And Samuel grew, and the LORD was with him, and did let none of his words fall to the ground.| And all Israel from Dan even to Beer-Sheba knew that Samuel was established to be a prophet of the LORD. And the LORD appeared again in Shiloh: for the LORD revealed Himself to Samuel in Shiloh by the word of the LORD.“ Ce înseamnă „de la Dan până la Beer-Şeba“? Înseamnă de la extremitatea nordică a teritoriului cucerit până la cea sudică, a Simeoniţilor. De fapt partea căzută la sorţi seminţiei lui Dan, avea o graniţă cu Marea cea mare (Mediterana), cu Iuda la sud, Beniamin la răsărit şi Efraim la nord. Ţoreea şi Eştaol făceau parte din acest teritoriu deja împărţit prin sorţ de Iosua şi Eleazar Daniţilor, şi de aici au fost trimise cele cinci iscoade ale Daniţilor nemulţumiţi, să iscodească ţara. Pornind spre nord, au ajuns pe teritoriul lui Efraim la casa lui Mica, şi mai departe până unde au întâlnit acea cetate a unor Sidoniţi cam rupţi de lumea lor, apoi s-au întors, au luat cu ei alţi şase sute de-ai lor, preotul/Levitul şi chipurile lui Mica, au ucis toţi acei locuitori din nord şi s-au aşezat acolo (Jud.18.). Şi acum partea „încinsă“, „încălzirea“ fiind deja făcută:
1Sam.4.1-4: „And the word of Samuel came to all Israel. Now Israel went out against the Philistines to battle, and pitched beside Eber-Ezer: and the Philistines pitched in Aphek.| And the Philistines put themselves in array against Israel: and when they joined battle, Israel was smitten before the Philistines: and they slew of the army in the field about four thousand men.| And when the people were come into the camp, the elders of Israel said, Wherefore hath the LORD smitten us to day before the Philistines? Let us fetch the ark of the covenant of the LORD out of Shiloh unto us, that, when it cometh among us, it may save us out of the hand of our enemies.| So the people sent to Shiloh, that they might bring from thence the ark of the covenant of the LORD of hosts, which dwelleth between the cherubims: and the two sons of Eli, Hophni and Phinehas, were there with the ark of the covenant of God.“ Sublinierile pe text prezintă o importanţă deosebită, însă tot textul va fi minuţios analizat, întrucât ilustrează cu mare fidelitate o gândire caracteristică mai întâi evreilor, apoi şi creştinilor dintre neamuri, prin simpatie şi preluare a unui mod de gândire specific idolatriei, anume dumnezeul-idol este în slujba omului pentru a-l apăra de rele, indiferent de deciziile pe care le ia… omul, nu idolul, care în general, nu-i decât un obiect material, în spatele căruia se ascund fie oameni, fie dumnezeul veacului acestuia, fie demonii lui. Tot Israelul ştia că în Samuel poporul avea un prooroc al Domnului, şi ca pe vremea judecătorilor, vreme care încă nu se încheiase, şi-au imaginat că acum în mod automat pot să se bată cu filistenii şi să-i învingă, pentru că Dumnezeu va fi cu ei. Dar s-au văzut bătuţi, şi atunci… bătrânii poporului — care ar fi trebuit să ştie de la Iosua cum să procedeze corect — nu s-au dus la Samuel pentru ca proorocul să întrebe pe Dumnezeu pentru ei, dacă să pornească sau nu o bătălie cu filistenii, şi să aştepte răspunsul de la prooroc, ci au decis singuri ce este de făcut, şi aşa au şi făcut, iar fiii lui Eli au acceptat, bucuroşi fiind că le va creşte popularitatea în rândul poporului, şi le-au îndeplinit dorinţa. Deci cheia eşecului dezastruos a stat în decizia bătrânilor poporului şi a celor doi fii „Beliali“ ai lui Eli! Ce s-a întâmplat? Israeliţii văzând chivotul legământului în tabără au declanşat un mare tărăboi de strigăte de veselie, strigăte auzite şi de filisteni, aceştia aflând şi motivul bucuriei evreilor. A intrat frica în ei, dar idolatri cum erau, au vorbit la plural despre Dumnezeul Unic, şi s-au îndemnat unii pe alţii să lupte aprig pentru a nu ajunge robii evreilor. Ceea ce au şi făcut, însă nu pentru asta au câştigat, ci pentru că „dumnezeii evreilor“/îngerul ocrotitor, lupta acum împotriva evreilor, nu pentru ei. Filistenii au câştigat bătălia, dar s-au ales şi cu ceva la care nu se gândiseră, cu… chivotul legământului! Deloc însă spre binele lor!
1Sam.4.10-12: „And the Philistines fought, and Israel was smitten, and they fled every man into his tent: and there was a very great slaughter; for there fell of Israel thirty thousand footmen.| And the ark of God was taken; and the two sons of Eli, Hophni and Phinehas, were slain.| And there ran a man of Benjamin out of the army, and came to Shiloh the same day with his clothes rent, and with earth upon his head.“ Iată aşadar punctul culminant şi deosebit de semnificativ al unei istorii care ne-a rămas, pe care încă o trăim, şi pe care trebuie să o înţelegem, aşa cum, de-a lungul timpului, puţini au înţeles-o, atât dintre evrei cât şi dintre neamuri! Chivotul legământului a fost scos din locul prea-sfânt al cortului întâlnirii omului cu Dumnezeu de fiii lui Eli, Hofni şi Fineas, şi adus în tabăra evreilor aflaţi în luptă cu filistenii, ceea ce le-a dat şi mai mult curaj, dar au şi păţit-o mai rău, pierzând şi mai mulţi combatanţi, apoi şi chivotul mărturiei legământului. De aici povestea se lungeşte cu încă şapte luni, cât timp a stat chivotul la filisteni, apoi cu încă douăzeci de ani, până când evreii cer lui Samuel să fie judecaţi de un împărat (1Sam.5.1-12; 6.1-21; 7.1-17; 8.1-22). Sigur că voi da şi citate ilustrative, cât mai scurte şi semnificative!
1Sam.6.1-16: „And the ark of the LORD was in the country of the Philistines seven months.| And the Philistines called for the priests and the diviners, saying, What shall we do to the ark of the LORD? tell us wherewith we shall send it to his place.| And they said, If ye send away the ark of the God of Israel, send it not empty; but in any wise return him a trespass offering: then ye shall be healed, and it shall be known to you why His hand is not removed from you.| Then said they, What shall be the trespass offering which we shall return to Him? They answered, Five golden emerods, and five golden mice, according to the number of the lords of the Philistines: for one plague was on you all, and on your lords.| Werefore ye shall make images of your emerods, and images of your mice that mar the land; and ye shall give glory unto the God of Israel: peradventure He will lighten His hand from off you, and from off your gods, and from off your land.| Wherefore then do ye harden your hearts, as the Egyptians and Pharaoh hardened their hearts? when He had wrought wonderfully among them, did they not let the people go, and they departed?| Now therefore make a new cart, and take two milch kine, on tie the kine to the cart, and bring their calves home from them:| And take the ark of the LORD, and lay it upon the cart; and put the jewels of gold, which ye return Him for a trespass offering, in a coffer by the side thereof; and send it away, that it may go.| And see, if it goeth up by the way of his own coast to Beth-Shemesh, then He hath done us this great evil: but if not, then we shall know that it is not His hand that smote us: it was a chance that happened to us.| And the men did so; and took two milch kine, and tied them to the cart, and shut up their calves at home:| And they laid the ark of the LORD upon the cart, and the coffer with the mice of gold and the images of their emerods.| And the kine took the straight way to the way of Beth-Shemesh, and went along the highway, lowing as they went, and turned not aside to the right hand or to the left; and the lords of the Philistines went after them unto the border of Beth-Shemesh.| And they of Beth-Shemesh were reaping their wheat harvest in the valley: and they lifted up their eyes, and saw the ark, and rejoiced to see it.| And the cart came into the field of Joshua, a Beth-Shemite, and stood there, where there was a great stone: and they clave[maybe clove!] the wood of the cart, and offering the kine a burnt offering unto the LORD.| And the Levites took down the ark of the LORD, and the coffer that was with it, wherein the jewels of gold were, and put them on the great stone: and the men of Beth-Shemesh offered burnt offering and sacrifices the same day unto the LORD.| And when the five lords of the Philistines had seen it, they returned to Ekron the same day.“
Totuşi chivotul nu a rămas la Bet-Şemeş, ci a ajuns la Chiriat-Iearim, unde a rămas douăzeci de ani. Aşadar Samuel avea cam vârsta de treizeci de ani atunci, şi recunoscut de tot Israelul ca profet şi judecător, ceea ce fusese Eli anterior (1Sam.4.18):
1Sam.6.20,21; 7.1-6: „And the men of Beth-Shemesh said, Who is able to stand before This holy LORD God? and to whom shall He go up from us?| And they sent messengers to the inhabitants of Kirjath-Jearim, saying, The Philistines have brought again the ark of the LORD; come ye down, and fetch it up to you.; 7.1,…: And the men of Kirjath-Jearim came, and fetched up the ark of the LORD, and brought it into the house of Abinadab in the hill, and sanctified Eleazar his son to keep the ark of the LORD.| And it came to pass, while the ark abode in Kirjath-Jearim, that the time was long; for it was twenty years: and all the house of Israel lamented after the LORD.| And Samuel spake unto all the house of Israel, saying, If ye do return unto the LORD with all your hearts, then put away the strange gods and Ashtaroth from among you, and prepare your hearts unto the LORD, and serve Him only: and He will deliver you of the hand of the Philistines.| Then the children of Israel did put away Baalim and Ashtaroth, and served the LORD only.| And Samuel said, Gather all Israel to Mizpeh, and I will pray for you unto the LORD.| And they gathered together to Mizpeh, and drew water, and poured it out before the Lord, and fasted on that day, and said there, We have sinned against the LORD. And Samuel judged the children of Israel in Mizpeh.“ Locuitorii din Bet-Şemeş fuseseră pedepsiţi pentru că se uitaseră în chivot, şi de aceea au vrut să scape de el. 1Sam.6.19: „And He smote the men of Beth-Shemesh, because they had looked into the ark of the LORD, even He smote of the people fifty thousand and threescore and ten men: and the people lamented, because the LORD had smitten many of the people with a great slaughter.“ A se reţine acest aspect, întrucât, mai târziu, în timpul domniei lui David, vom asista la un incident asemănător, în care moare un anume Uza!
Ce se întâmplă însă după trecerea a mai mult de douăzeci de ani de la păţania Filistenilor cu chivotul între ei, când îl pasaseră de la unii la alţii pentru a scăpa de el? La fel ca şi în Israel după războaiele Canaanului sub Iosua, generaţia tinerilor filisteni care n-au trăit pe pielea lor păţania cu chivotul, când au auzit că tot Israelul s-a strâns la Miţpa/Miţpe, s-au gândit că evreii vor să-i atace, şi s-au adunat să pornească ei războiul. Evreii s-au temut de filisteni şi i-au cerut lui Samuel să se roage pentru ei la Dumnezeu, ceea ce Samuel a făcut. Filistenii au pornit atacul, dar Dumnezeu a fost cu evreii care i-au bătut pe filisteni, le-au luat înapoi teritoriile care le aparţineau, şi i-au supus în tot timpul vieţii lui Samuel (1Sam.7.7-17). Când a îmbătrânit Samuel, a pus judecători la Beer-Şeba pe cei doi fii ai săi, care însă călcau dreptatea în favoarea celor care-i mituiau, ceea ce n-a plăcut poporului, şi i-au cerut lui Samuel să pună peste ei un împărat, aşa cum aveau toate popoarele, ca şi cum împăraţii ar fi putut fi incoruptibili. Lui Samuel nu i-a plăcut această cerere şi s-a rugat la Dumnezeu, dar Dumnezeu i-a spus să le satisfacă cererea, dar să le facă cunoscut dreptul împăratului. Poporul a insistat însă, iar Dumnezeu i-a spus să le respecte cererea. Samuel i-a trimis pe toţi acasă, şi a rămas în aşteptare (1Sam.8.1-22). Atât din atitudinea evreilor cât şi din cea a filistenilor, putem observa că o dată cu schimbarea generaţiilor, greşelile părinţilor sunt reluate de noile generaţii, indiferent de popor, pentru că toţi tinerii sunt predispuşi la a fi încrezători în propriile forţe, indiferent de intenţii, sau în proprii… dumnezei/idoli. În privinţa asta suntem toţi „o apă şi-un pământ“, fie „creştini“, fie… păgâni! Iar diferenţa dintre creştinism şi păgânism este una incredibil de subţire, ceea ce o dovedeşte atât atitudinea mai întâi a evreilor, apoi şi a „creştinilor“, apoi şi a filistenilor autentici, cât şi a neamurilor/„filistenilor“/păgânilor. A trece însă de la Dumnezeu la idoli e simplu, uşor şi… rapid! Invers însă, adevăratul Dumnezeu, Cel al vieţii, nu se descoperă oricui, oricând, şi ori de câte ori vrea omul, ci doar oricărui om care prezintă încredere atât prin propriile intenţii şi aspiraţii, cât şi o stabilitate a acestei atitudini, şi doar atât timp cât această atitudine este menţinută de om şi poate conduce la o fidelizare prin stabilirea unei comunicări iniţiate de Dumnezeu şi corect percepută şi primită de om. Altfel lucrurile nu se leagă, sau pot fi dezlegate oricând, ceea ce scoate în prim plan nu… testamentul, ci le-gă-mân-tul care evidenţiază o relaţie vie şi… biunivocă, cum se spune în matematică, adică de comunicare în dublu sens între două părţi. De aceea mulţi lăudăroşi cu credinţa lor creştină sunt şi rămân pe dinafară. Iar afară e… întuneric spiritual, adică doar idolatrie! Aşa stau lucrurile în general, dar noi vom merge mai departe doar în legătură cu subiectul principal, adică chivotul, şi în legătură cu chivotul, cu Cortul, respectiv Templul din Ierusalim. În această privinţă Saul nu ne interesează, însă David îşi are locul şi rostul său, mai apoi şi Solomon, ş.a.m.d.
1Sam.16.6,7,11-14: „And it came to pass, when they were come, that he looked on Eliab, and said, Surely the LORD’s anointed is before Him.| But the LORD said unto Samuel, Look not on his countenance, or on the height of his stature; because I have refused him: for the LORD seeth not as man seeth; for man looketh on the outward appearance, but the LORD looketh on the heart. … And Samuel said unto Jesse, Are here all thy children? And he said, There remaineth yet the youngest, and, behold, he keepeth the sheep. And Samuel said unto Jesse, Send and fetch him: for we will not sit down till he come hither.| And he sent, and brought him in. Now he was ruddy, and withal of a beautiful countenance, and goodly to look to. And the LORD said, Arise, anoint him: for this is he.Then Samuel took the horn of oil, and anointed him in the midst of his brethren: and the Spirit of the LORD came upon David from that day forward. So Samuel rose up, and went to Ramah.| But the Spirit of the LORD departed from Saul, and an evil spirit from the LORD troubleth him.“ Iată aşadar ungerea lui David ca împărat al lui Israel, dar şi la ce se uită Domnul, în raport cu… la ce se uită omul, mereu şi predilect superficial. Acesta este aspectul de bază, şi vom vedea şi implicaţiile cu privire la Cort, Templu, Împărăţie!
1Cron.13.1-7,9-14: „And David consulted with the captains of thousands and hundreds, and with every leader.| And David said unto all the congregation of Israel, If it seem good unto you, and that it be of the LORD our God, let us send abroad unto our brethren every where, that are left in all the land of Israel, and with them also to the priests and Levites which are in their cities and suburbs, that they may gather themselves unto us:| And let us bring again the ark of our God to us: for we enquired not at it in the days of Saul.| And all the congregation said that they would do so: for the thing was right in the eyes of all the people.| So David gathered all Israel together; from Shihor of Egypt even unto the entering of Hemath, to bring the ark of God from Kirjath-Jearim.| And David went up, and all Israel, to Baalah, that is, to Kirjath-Jearim, which belonged to Judah, to bring up thence the ark of God the LORD, that dwelleth between the cherubims, whose Name is called on it.| And they carried the ark of God in a new cart out of the house of Abinadab: and Uzza and Ahio drave the cart. … And when they came unto the threshing floor of Chidron, Uzza put forth his hand to hold the ark; for the oxen stumbled.| And the anger of the LORD was kindled against Uzza, and He smote him, because he put his hand to the ark: and there he died before God.| And David was displeased, because the LORD had made a breach upon Uzza: wherefore that place is called Perez-Uzza to this day.| And David was afraid of God that day, saying, How shall I bring the ark of God home to me?| So David brought not the ark home to himself to the city of David, but carried it aside into the house of Obed-Edom the Gittite.| And the ark of God remained with the family of Obed-Edom in his house three months. And the LORD blessed the house of Obed-Edom, and all that he had.“
Ce putem învăţa din cele de mai sus din întâmplarea cu Uza, ne va spune chiar David, care ca împărat, avea obligaţia de a avea o copie a Legii pe care trebuia să o citească, deşi timp nu i-au lăsat nici Saul nici războaiele cu filistenii sau alţii. Acum însă avea ceva mai mult timp, şi s-a conformat.
1Cron.15.1-4,11-15: „And David made him houses in the city of David, and prepared a place for the ark of God, and pitched for it a tent.| Then David said, None ought to carry the ark of God, and to minister unto him for ever.| And David gathered all Israel together to Jerusalem, to bring up the ark of the LORD unto his place, which he had prepared for it.| And David assembled the children of Aaron, and the Levites: … And David called for Zadok and Abiatar the priests, and for the Levites, for Uriel, Asaiah, and Joel, Shemaiah, and Eliel, and Amminadab,| And said unto them, Ye are the chief of the fathers of the Levites: sanctify yourselves, both ye and your brethren, that ye may bring up the ark of the LORD God of Israel unto the place that I have prepared for it.| For because ye did it not at the first, the LORD our God of Israel made a breach upon us, for that we sought Him not after the due order.| So the priests and the Levites sanctified themselves to bring up the ark of the LORD God of Israel.| And the children of the Levites bare the ark of God upon their shoulders with the staves thereon, as Moses commanded according to the word of the LORD.“ E, aşadar, limpede din secvenţa de versete de la 11 la 15, de ce a fost lovit Uza la contactul cu chivotul, deşi, se pare că… doar boii s-au împiedicat. Nu era sfinţit, aşa cum cerea Legea pentru preoţi şi Leviţi, înainte de intrarea în slujbă! David însă nu s-a oprit doar la atât, ci a organizat tot modul de desfăşurare a slujbei preoţilor şi Leviţilor după Lege, şi a desemnat în mod special persoane alese de el în vederea cântărilor de laudă în Cort, iar primul psalm a fost făcut chiar de el, apoi au mai urmat şi altele. Dar să urmărim şi secvenţa de transport şi instalare a chivotului în Cortul deja pregătit:
1Cron.15.25-28; 16.1,4-7: „So David, and the elders of Israel, and the captains over thousands, went to bring up the ark of the covenant of the LORD out of the house of Obed-Edom with joy.| And it came to pass, when God helped the Levites that bare the ark of the covenant of the LORD, that they offered seven bullocks and seven rams.| And David was clothed with a robe of fine linen, and all the Levites that bare the ark, and the singers, and Chenaniah the master of the song with the singers: David also had upon him an ephod of linen.| Thus all Israel brought up the ark of the covenant of the LORD with shouting, and with sound of the cornet, and with trumpets, and with cymbals, making a noise with psalteries and harps. … So they brought the ark of God, and set it in the midst of the tent that David had pitched for it: and they offered burnt sacrifices and peace offering before God. … And he appointed certain of the Levites to minister before the ark of the LORD, and to record, and to thank and praise the LORD God of Israel:| Asaph the chief, and next to him Zechariah, Jeiel, and Shemiramoth, and Jehiel, and Mattithiah, and Eliab, and Benaiah, and Obed-Edom: and Jeiel with psalteries and with harps; but Asaph made a sound with cymbals;| Benaiah also and Jahaziel the priests with trumpets continually before the ark of the covenant of God.| Then on that day David delivered first this psalm to thank the LORD into the hand of Asaph and his brethren.“ Pentru completarea celor de mai sus, vă stau la dispoziţie capitolele 22 la 26, cu accent deosebit pe 24.10,19, pentru apartenenţa marelui preot Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, la ceata marelui preot Abia (Luc.1.5). De aici înainte intrăm în ceea ce apostolul Pavel a numit hrană tare!
1Cron.17.1-10_14: „Now it came to pass, as David sat in his house, that David said to Nathan the prophet, Lo, I dwell in an house of cedars, but the ark of the covenant of the LORD remaineth under curtains| Then Nathan said unto David, Do all that is in thine heart; for God is with thee.| And it came to pass the same night, that the word of God came to Nathan, saying,| Go and tell David My servant, Thus saith the LORD, thou shalt not build Me an house to dwell in:| For I have not dwellt in an house since the day that I brought up Israel unto this day; but have gone from tent to tent, and from one tabernacle to another.| Wheresoever I have walked with all Israel, spake I a word to any of the judges of Israel, whom I commanded to feed My people, saying, Why have ye not built Me an house of cedars?| Now therefore thus shalt thou say unto My servant David, Thus saith the LORD of hosts, I took thee from the sheepcote, even from following the sheep, that thou shouldest be ruler over My people Israel:| And I have been with thee whithersoever thou hast walked, and have cut off all thine enemies from before thee, and have made thee a name like the name of the great men that are in the earth.| Also I will ordain a place for My people Israel, and will plant them, and they shall dwell in their place, and shall be moved no more; neither shall the children of wickedness waste them any more, as at the beginning,| And since the time that I commanded judges to be over My people Israel. Moreover I will subdue all thine enemies. Furthermore I tell thee that the LORD will build thee an House.| And it shall come to pass, when thy days be expired that thou must go to be with thy fathers, that I will raise up thy seed after thee, which shall be of thy sons: and I will establish His kingdom.| He shall build Me an House, and I will stablish His Thron for ever.| I will be His Father, and He shall be My Son: and I will not take My mercy away from Him, as I took it from him that was before thee [Saul!]:| But I will settle Him in Mine House and in My Kingdom for ever: and His Throne shall be established for evermore.“
Sunt de-a dreptul fericit că mi-a căzut în mână, sau mai bine zis, mi-a fost pusă în mână, această Carte din care am citat! Nu ştiu dacă poate doar acum a sosit momentul să pot înţelege semnificaţia corectă a acestui text, şi pentru care sunt fericit că o pot expune, dar ştiu că până acum, din textul în limba română, nu am înţeles lucrurile la un astfel de nivel. Nici n-ar fi fost posibil, pentru că e limpede că nici traducătorii, sau preluatorii textului, nu l-au înţeles aşa, fapt care rezultă din modul în care au evidenţiat cu majuscule doar referitor la Dumnezeu, nu şi la Sămânţa lui David (Gal.3.16), Mesia/Christos, Fiul lui Dumnezeu (Mat.3.16,17; Ps.2; 110) şi Fiul omului (Dan.2.44,45; 7.13,14; 9.24-27)! Toate acestea sunt tratate amănunţit în paginile site-ului, dar… nici chiar David n-a înţeles, şi nici unii autori de trimiteri, aşa că nu-i nicio surpriză că n-am înţeles până să văd acest text, şi cu ajutorul şi ochii de acum. În KJV, de la 1Cron. 17.13 se face trimitere la Evr.1.5, iar în Bibliile româneşti de la 1Cron.17.13 la 2Sam.7.14,15, iar de la Evr.1.5 se face trimitere la 2Sam.7.14 şi 1Cron.22.10; 28.6 şi psalmul 89, ceea ce este cam acelaşi lucru, făcând referire la Solomon. Totuşi evreii susţineau că Mesia/Christos este… fiul lui David, ceea ce L-a făcut pe Domnul să le pună unora o întrebare de baraj referindu-se la conţinutul psalmului 110 (Mat.22.41-46). Sigur, ca Fiu al omului, născut în casa Betleemitului Iosif, era fiul lui David, totuşi Fiul lui Dumnezeu, dar ei n-au ştiut ce să-I răspundă. Oricum, David s-a uitat ceva mai aproape, neavând la dispoziţie toate informaţiile adunate de-a lungul timpului, iar eu mă bucur că aceeaşi Carte, care mai întâi mi-a dat fiori reci, acum lucrurile s-au întors la o sută optzeci de grade, iar satisfacţia mea este deplină. În fond acesta a şi fost motivul pentru care am cumpărat-o, să dispun şi de cărţile incorect denumite ale „Vechiului Testament“, denumire care nu mă deranja, chiar dacă n-o înţelegeam. Acum totu-i clar, şi iată cum răbdarea în dragoste, cântată chiar de Solomon, dă roade încă şi la adânci bătrâneţi (Cânt.2.7,8; 3.5; 8.1-4,7-10,14). Am văzut aşadar periplul chivotului de la Şilo la toţi domnitorii filistenilor, apoi la Bet-Şemeş, de acolo la Chiriat-Iearim, apoi la Obed-Edom, şi de acolo în cortul pregătit de David în cetatea lui David care decide să mute chivotul din cort într-o casă construită asemănător cu a lui. Vorbeşte cu profetul Natan, iar acesta-l înştiinţează despre tot ce i-a transmis Dumnezeu prin viziune, şi care am văzut cum arată şi care este semnificaţia adâncă a profeţiei. Să vedem şi mai departe! Mai departe David foarte decis să zidească Templul, se apucă serios pe strâns cele necesare construcţiei, însă Dumnezeu îi spune că nu el îi va zidi un Templu, întrucât ca om de război a vărsat mult sânge pe pământ, ci fiul său Solomon va face acea lucrare, ceea ce Solomon va şi face în locul indicat de David, şi după planurile pe care i le-a lăsat (1Cron.22.1; 2Cron.3.1; 1Cron.22.2-8,9-11…; 28.1-3-21; 29.1-25). Aici nu e cazul să insist pentru că firul povestirii noastre trece prin profeţii antici, şi mai cu seamă Mica din Moreşet şi Ieremia (Mic.1.1; 3.11,12; Ier.26.1-6-9-19). Modul meu de lucru presupune şi alte etape după procesul de creare iniţială a textului narativ. La prima revizie pentru corectarea erorilor de tastare, am observat că şi un alt text este formulat în aceeaşi manieră ca şi 1Cronici 17.10-14, anume 1Samuel 2.35, care însă se referă nu doar la Domnul, ci şi la fraţii Săi pământeşti în curs de formare şi evaluare (144 000), ceea ce completează imaginea, şi îmi oferă o bucurie în plus (Ioan 14.1-10). Aşadar locurile şi locaşurile, limitate ca număr, se pegătesc într-o relaţie dinamică, activă, de colaborare cu cei vizaţi, spre deosebire de statul cu mâna întinsă spre… testament, a celor care-şi aleg ei înşişi o facultate teologică, pe care o… termină în câţiva ani! Iar toleranţa va lua curând sfârşit, şi atunci cale de întoarcere nu va mai fi.
Mic.1.1; 3.9-12: „The word of the LORD that came to Micah the Morasthite in the days of Jotham, Ahaz, and Hezekiah, kings of Judah, which He saw concerning Samaria and Jerusalem. … Hear this, I pray you, ye heads of the house of Jacob, and princes of the house of Israel, that abhor judgment, and pervert all equity.| They build up Zion with blood, and Jerusalem with iniquity.| The heads thereof judge for reward, and the priests thereof teach for hire, and the prophets thereof divine for money: yet will they lean upon the LORD, and say, Is not the LORD among us [A fost şi printre Filisteni, şi la Bet-Şemeş!]? none evil can come upon us [???].| Therefore shall Zion for your sake be plowed as a field, and Jerusalem shall become heaps, and the mountain of the House as the high places of the forest.“
Ier.26.1-6-9-19: „In the beginning of the reign of Jehoiakim the son of Josiah king of Judah came this word from the LORD, saying,| Thus saith the LORD; Stand in the court of the LORD’s House, and speak unto all the cities of Judah, which come to worship in the LORD’s House, all the words that I command thee to speak unto them; diminish not a word:| If so be they will hearken, and turn every man from his evil way, that I may repent Me of the evil, which I purpose to do unto them because of the evil of their doings.| And thou shalt say unto them, Thus saith the LORD; If ye will not hearken to Me, to walk in My law, which I have set before you,| To hearken to the words of My servants the prophets, whom I sent unto you, both rising up early, and sending them, but ye have not hearkened;| Then will I make this House like Shiloh, and will make this city a curse to all the nations of the earth.| So the priests and the prophets and and all the people heard Jeremiah speaking these words in the House of the LORD.| Now it came to pass, when Jeremiah had made an end of speaking all that the LORD had commanded him to speak unto all the people, that the priests and the prophets and all the people took him, saying, Thou shalt surely die.| Why hast thou prophesied in the Name of the LORD, saying, This House shall be like Shiloh, and this city shall be desolate without an inhabitants? And all the people were gathered against Jeremiah in the House of the LORD.| When the princes of Judah heard these things, then they came up from the king’s house unto the House of the LORD, and sat down in the entry of the new gate of the LORD’s House.| Then spake the priest and the prophets unto the princes and to all the people, saying, This man is worthy to die; for he hath prophesied against this city, as ye have heard with your ears.| Them spake Jeremiah unto all the princes and to all the people, saying, The LORD sent me to prophesy against this House and against this city all the words that ye have heard.| Therefore now amend your ways and your doings, and obey the voice of the LORD your God; and the LORD will repent Him of the evil that He hath pronounced against you.| As for me, behold, I am in your hand: do with me as seemeth good and meet unto you.| But know ye for certain, that if ye shall surely bring innocent blood upon yourselves, and upon this city, and upon the inhabitants thereof: for of a truth the LORD hath sent me unto you to speak all these words in your ears.| Then said the princes and all the people unto the priests and to the prophets; This man is not worthy to die: for he hath spoken to us in the Name of the LORD our God.| Then rose up certain of the elders of the land, and spake to all the assembly of the people, saying,| Micah the Morasthite prophesied in the days of Hezekiah king of Judah, saying, Thus saith the LORD of hosts; Zion shall be plowed like a field, and Jerusalem shall become heaps, and the mountain of the House as the high places of a forest.| Did Hezekiah king of Judah and all Judah put him at all to death? did he not fear the LORD, and besought the LORD, and the LORD repented Him of the evil which He had pronounced against them? Thus might we procure great evil against our souls.“
Ce s-a întâmplat în timpul lui Ezechia, apoi şi în timpul lui Ieremia, pe vremea împăraţilor Iosia, Ioiachim şi Zedechia, se poate citi în paginile site-ului, însă n-a fost bine deloc, nici pentru Israel, care totuşi a căzut în mâinile asirienilor înainte de căderea Ierusalimului pe mâinile lui Nabucodonosor, chiar dacă nu în timpul lui Ezechia. Aceste versete pe care le-am citat sunt magistrale, sunt definitorii pentru întregul parcurs istoric al poporului evreu, şi al mentalităţii unora dintre ei, ca şi pentru parcursul istoric al creştinismului, în special la neamuri, căci evreii încă se încăpăţânează să nu-L recunoască pe Isus ca Mesia/Christos, deşi Domnul a împlinit tot ce avea de împlinit, iar paşii rămaşi de împlinit sunt deja foarte puţini, şi va fi nevoie ca şi ei să-L recunoască. Altfel degeaba se mai bizuie pe ce s-or mai fi bizuind, pentru că nici propria lor istorie nu şi-o mai cunosc, profeţiile nici atât. Invitaţia Domnului însă rămâne deschisă (Mat.23.34-39)! În afară de credinciosul David, nici măcar Solomon nu şi-a cinstit Dumnezeul până la sfârşitul vieţii, iar regii buni la Ierusalim n-au fost decât puţini la număr (1Reg.11.1-4_13). E clar că episodul consemnat în 1Cronici 17.10-14 se referă la o cu totul altă Persoană! Şi acesta este lucrul cel mai important. Templul din Ierusalim a fost supus asaltului şi distrugerii de două ori. Prima dată de oştile lui Nabucodonosor, parţial, a doua oară ras din temelii de romani. Şi totuşi Templul lui Dumnezeu există şi va exista veşnic, şi este construit chiar de Tatăl pentru al Său Fiu (1Cor.6.19,20; 2Cor.6.16; Evr.3.1-6; 1Pet.2.4,5_9; 2Pet.4.17; Apoc.11.18,19; 21.1_3,22_27).
Acestea fiind zise, îmi face o deosebită plăcere să citez din KJV Apocalips 11.18,19, însă nu aşa cum a fost modificat, ci aşa cum ar trebui să apară:
Apoc.11.18,19: „And the nations were angry, and Thy wrath is come, and the time of the dead, that they should be judged, and that Thou shouldest give reward unto Thy servants the prophets, and to the saints, and them that fear Thy Name, small and great; and shouldest destroy them which destroy the Earth.| And the Temple of God was opened in heaven, and there was seen in His Temple the ark of His covenant: and there were lightnings, and voices, and thunderings, and an earthquake, and great hail.“ Cum s-a împlinit totuşi ce i s-a spus lui Eli despre urmaşii săi, în opoziţie cu ce şi-a rezervat Dumnezeu pentru Sine în privinţa preoţiei (1Sam.2.35,36)? Privind foarte atent textul din versetul 36, dar şi situaţia unei „preoţii“ ciudate, de niciunde şi de nicăieri, totuşi tolerate a „preoţilor înălţimilor“ care fac slujbe după mintea lor în nişte locaşuri de cult asemănătoare Templului din Ierusalim, aceştia sunt cei care împlinesc acea profeţie despre urmaşii lui Eli, ceea ce Domnul a confirmat în Matei 25.44, aşa cum am arătat deja. Sigur că aceştia încă se grozăvesc şi se cred pe cai mari, cum se spune, dar… iată ce învăţăm din profetul Ezechiel, aflat captiv în Babilonul antic împreună cu Daniel şi alţii:
Ezec.11.14-16-21: „Again the word of the LORD came unto me, saying,| Son of man, thy brethren, even thy brethren, the men of thy kindred, and all the house of Israel wholly, are they unto whom the inhabitants of Jerusalem have said, Get you far from the LORD: unto us is this land given in possession.| Therefore say, Thus saith the LORD God; Although I have cast them far off among the heathen, and although I have scattered them among the countries, yet will I be them as a little Sanctuary in the countries where they shall come.| Therefore say, Thus saith the LORD God; I will even gather you from the countries where ye have been scattered, and I will give you the land of Israel.| And they shall come thither, and they shall take away all the detestable things thereof from thence.| And I will give them one heart, and I will put a new Spirit within you; and I will take the stony heart out of their flesh, and will give them an heart of flesh:| That they may walk in My statutes, and keep Mine ordinances, and do them: and they shall be My people, and I will be their God.| But as for them whose heart walketh after the heart of their detestable things and their abominations, I will recompense their way upon their own heads, saith the LORD God.“, căci Dumnezeu este peste tot unde vrea El să fie, cu cine vrea El să fie, nu acolo unde şi cu cine cred idolatrii, sau… vor să-i facă pe alţii să creadă! Am mai spus-o că judecata Tatălui este în Cuvântul Său, Cuvântul EVANGHELIEI! Iată-ne ajunşi aproape de finalul acestei pagini. Ar mai trebui răspuns la o întrebare, anume: ce statut avem noi, aici pe Pământ, unde ne-am şi născut biologic, cei pe care i-am descris ca fiind creştini autentici, şi între care mă includ? Foarte simplu spus, candidaţi! Detaliat, ne bucurăm mai întâi de atenţie, şi după remarcare, de chemare. Dacă răspundem în mod constant aşteptărilor, rămânând credincioşi şi fideli/statornici în credinţă, primim în avans o speranţă cerească şi ungerea cu Sfântul Duh al Tatălui, Duh care ne permite să comunicăm cu Cel care ne-a chemat, prin mijlocirea Marelui Preot Isus Cristos. Dacă primim bine şi păstrăm tot ce ni se descoperă ca Adevăr al EVANGHELIEI, acordând prioritate Sfântului Duh în faţa propriului duh, care inevitabil are multe frământări şi nedumeriri în raport cu conţinutul Cuvântului, adică-ţi dai seama că-i adevărat ce se poate citi, dar nu ai certitudinea unei înţelegeri clare a ceea ce se spune/se susţine, ci aştepţi ca răspunsul să-l primeşti într-o formă sau alta, forme pe care le înveţi pe parcurs, fără să crezi că te poţi „descurca“ şi pe cont propriu, izbuteşti să creşti în cunoaştere, adică să rodeşti spiritual, rod care nu se pierde, ci se acumulează. Asta este calea candidatului! Desăvârşirea sfinţirii şi consfinţirea intrării în slujba Tatălui are loc după prima înviere, şi confirmă alegerea! Deci nu putem fi preoţi, nici împăraţi, aici pe Pământ… încă, aşa cum nici Domnul Isus n-a fost (Evr.8.1-4). Noi împreună alcătuim trupul eclesistic al Domnului Isus, iar un Mare Preot, după Lege, nu trebuie să aibă vreun cusur trupesc, ci să fie întreg, valid (1Cor.6.12,15-20). Şi aşa va fi Domnul când vom fi cu toţii împreună, iar numărul nostru este prestabilit (Apoc.7.1-4_8; 14.1; 20.4-6). Această pagină este un fir călăuzitor drept, spaţio-temporal, de la un capăt la celălalt, care vă orientează în labirintul conţinutului spiritual al Cuvântului lui Dumnezeu, şi pe care mi-a făcut mare plăcere să vi-l ofer. Dumnezeu cu voi, Doamne-ajută!
Notă: De ce am folosit citate exclusiv în limba engleză din KJV? În primul rând, oricine poate citi textul şi în limba română, întrucât sunt date şi trimiterile la text, aşa că nu va fi o greutate, o piedică, pentru înţelegerea comentariilor. Sigur există şi diferenţe notabile, însă ele sunt puţine, iar textul aferent poate fi tradus fără dificultate, eventual de cineva din familie care ştie engleză. Motivele sunt de fapt mai multe, însă cel mai important este acela de a dovedi două lucruri esenţiale. Modificarea, oricât de mică ar fi, poate pune în derută pe oricine, nu însă şi pe cei unşi cu Sfântul Spirit, şi aşa aceştia pot fi identificaţi uşor atunci când, pregătiţi fiind, decid să se dezvăluie prin mărturisirea publică a credinţei lor, mărturia lor putându-i ajuta şi pe alţii să vadă Adevărul. În al doilea rând, aceste intervenţii abuzive, derutante, arată clar aspectul coerent, unitar şi armonios al Cuvântului, caracteristici divine/sfinte, care nu pot fi elaborate la acest nivel, nu doar de mai mulţi oameni de-a lungul unei istorii de milenii, ci nici măcar de un singur om, dacă şi-ar pune în minte să scrie o astfel de carte. Şi atunci devine clar că toţi profeţii au beneficiat nu doar de descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu, ci şi de inspiraţie a modului în care să exprime Cuvântul, o mărturie clară în acest sens aparţinând chiar Domnului Isus (Ioan 12.47-49,50). Omul scrie de-a valma, dezlânat şi contradictoriu, cam aşa cum şi vorbeşte de multe ori. Nu, Cuvântul lui Dumnezeu nu este cuvântul oamenilor, dar este exprimat de oameni pentru oameni, nu împotriva lor, mai mult chiar, tocmai în acest scop, îngerul ocrotitor/Cuvântul lui Dumnezeu în istoria antică (Ex.23.20-22), a fost trimis oamenilor pe Pământ în trup de carne şi chip de om (Ioan 1.1-18) pentru a vorbi oamenilor direct, făţă în faţă. Orice poveşti ar spune oamenii, sunt şi lucruri pe care nu le pot face, dar Isus le-a făcut în public şi în faţa apostolilor şi a ucenicilor Săi! Al doilea lucru esenţial, aş zice de esenţă divină, este că încercările de a modifica „pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale“, cum par unora… „nu schimbă nimic!“, întrucât Dumnezeu le dezvăluie unşilor Săi (Mic.5.7; 1Ioan 2.20,21,26,27), iar armonia se păstrează, şi se reface chiar prin armonia întregului, până şi într-o carte cu astfel de modificări vinovate, clar vinovate. Cartea n-are preferinţe, e doar un spaţiu de memorie imparţial.
La ce vă vor folosi trimiterile de sub titlul paginii? După ce veţi înţelege bine cum stau lucrurile în realitate, în urma studierii întregului text — trimiterile, citatele şi comentariile din pagină — vă veţi reaminti totul fără a mai fi nevoie de altceva decât de consultarea trimiterilor de sub titlu, adică întregul fir al poveştii, atât profetic cât şi istoric!
iulie, 2022.