ALTE SUBTILITĂŢI ALE EVANGHELIEI
REPERE/JALOANE TEMPORAL-PROFETICE, a căror înțelegere facilitează ORIENTAREA de la trecut, prin prezent, spre viitor
DE ce am decis crearea unei pagini noi, cred că e simplu de înţeles, pagina anterioară şi-a atins nu doar capacitatea de stocare ci şi scopul propus, iar cât priveşte legătura acesteia cu cea anterioară, dar şi raţiunea ei de-a exista, se va vedea în continuare, şi sper că veţi fi de acord cu mine. De altfel s-ar putea ca aceasta să fie doar o primă pagină dintr-un ciclu la care se vor putea adăuga oricâte, funcţie de ce surprize voi mai avea pe parcurs, surprize care de aici înainte sper să fie numai din cele plăcute. Ştiu, ştiu ce mi-am propus iniţial, dar deja am creat până acum pagini în plus, pentru că… socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea… prezentă în Biblia KJV, Biblie de care iniţial nu dispuneam, deşi îmi doream o biblie completă în limba engleză, dar nu bănuiam că o pot găsi aici în România. Oricum, nu voi prezenta, chiar şi ceea ce am mai spus, fără o motivaţie clară şi puternic spirituală, pentru că eu ştiu ce am scris, dar şi… nivelul la care am scris anterior, aşa încât elementul de noutate nu va lipsi. Nu mă voi grăbi oricum, iar dacă numărul paginilor va creşte, am la dispoziţie bara de link-uri la pagini în partea stângă, pe care am şi iniţiat-o, cu pagina de intrare în site ca primă legătură, pentru a putea reintra oricând în paginile iniţiale, de la oricare dintre paginile de aici. E clar că paginile de pe această ramură le vor servi mult mai bine celor care deja le-au studiat şi înţeles pe celelalte. Imporant este ca ele să existe şi să fie disponibile în acelaşi loc.
Şi acum legătura cu pagina anterioară: although… yet will I be them as a little Sanctuary in the countries where they shall come, ceea ce în română ar suna cam aşa: „chiar dacă,… le voi fi totuşi Templu o vreme în locurile unde vor ajunge“. Citiţi acum în propria Biblie cu trimiteri textul versetului Ezec.11.16, în limba română! Probabil că cei mai mulţi nu vor sesiza nicio diferenţă notabilă, demnă de luat în seamă. Cam aşa a văzut lucrurile şi traducătorul, iar acest text a fost preluat neschimbat şi de cei care au făcut… revizii. Totuşi diferenţa reală este… enormă, şi fără nicio exagerare ca de la Cer la pământ! Traducerea acestui verset în contextul general şi cel precedent în verset, neţinând seamă de contextul local din versetele care urmează, induce în eroare. Chiar în versetul următor, dar şi în celelalte, Cuvântul se exprimă la… viitor, nu la trecut, aspect care subliniază în profeţie acţiuni viitoare pe care Dumnezeu le are în vizor, şi care vor fi împlinite în mod… dinamic, atunci, şi de atunci înainte, indiferent de momentul în care s-a produs răspândirea/împrăştierea evreilor printre Neamuri, departe de Ierusalim şi Templul fizic de acolo, pentru că şi Neamurile sunt avute în vedere ca proiecţie viitoare, conform unui plan dinainte stabilit, care includea şi Neamurile (Apoc.11.1,2; Rom.1.1-7; 3.9-12,20-30; 8.27,28_37; Evr.9.11,12; 10.1-4). Timpul merge înainte, nu înapoi, tot aşa şi profeţiile (Mat.5.17,18)! Ce înseamnă a little/o vreme, strict aici, în acest context? Este un timp mai scurt sau mai lung, funcţie de atitudinea omului în relaţia sa cu Dumnezeu, atunci când are o astfel de relaţie, nu mai lung decât viaţa pământească a subiectului în cauză (Apoc.2.10,11), sintetizat în expresia „mulţi chemaţi, puţini aleşi“. De ce este totuşi atât de importantă această expresie pentru întreg peisajul EVANGHELIEI, dacă are un caracter atât de restrâns? Oamenii se nasc, trăiesc şi mor, dar… nu dispar, ci succedă unii altora, ceea ce ne conduce automat la o expresie mult mai cuprinzătoare, despre care am vorbit, dar e util să reluăm aici unele aspecte, o vreme, vremuri, şi o jumătate de vreme, sau o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme sau trei zile şi jumătate. Subiectul a fost tratat amănunţit în prima mărturie!
Dan.12.6,7-10: „And one said to the man clothed in linen, which was upon the waters of the river, How long shall it be to the end of these wonders?| And I heard the man clothed in linen, which was upon the waters of the river, when he held up his right hand and his left hand unto heaven, and sware by Him that liveth for ever that it shall be for a time, times, and an half; and when He shall have accomplished to scatter the power of the holy people, all these things shall be finished.| And I heard, but I understood not: then said I, O my LORD, what shall be the end of this things?| And he said, Go thy way, Daniel: for the words are closed up and sealed thill the time of the end.| Many shall be purified, and made white, and tried; but the wicked shall do wickedly: and none of the wicked shall understand; but the wise shall understand.“
Nu voi lăsa acest citat netradus în limba română, apoi veţi putea vedea cum arată textul în propriile Biblii: „Şi unul a întrebat pe cel îmbrăcat în haine de in, care sta deasupra apelor râului, Cât timp va mai fi până la sfârşitul acestor minunăţii?| Apoi am auzit omul îmbrăcat în in, care era deasupra apelor râului, când şi-a ridicat mâinile spre cer, jurând pe Cel care trăieşte veşnic că vor mai fi o vreme, vremuri, şi jumătate; şi când El va fi desăvârşit/împlinit răspândirea puterii poporului sfânt, toate aceste lucruri vor fi luat sfârşit.| Eu am auzit, dar n-am înţeles: apoi am zis, O Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?| Şi el mi-a spus, Daniel du-te pe calea ta: pentru că aceste cuvinte sunt inaccesibile şi pecetluite până la vremea sfârşitului (1Pet.1.5-10_12; Apoc.5.1-10)| Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi, încercaţi/testaţi şi selectaţi; dar cei răi vor face răul: şi niciunul dintre cei răi nu vor înţelege; dar cei pricepuţi vor înţelege.“ Cam aşa ar trebui tradus, suficient de liber şi literar, fără însă a afecta mesajul transmis. Cam pesimistă traducerea old-new testamentară, ceea ce rezultă şi din versetul 10, pe care intenţionat l-am inclus! Aşa este când alegi să faci figuraţie, în loc să fii actor, aşa cum au fost autorii trimiterilor, iar în privinţa trimiterilor sunt observaţii de făcut, însă după citarea şi a versetului 4, din acelaşi capitol 12:
Dan.12.4: „But thou, O Daniel, shut up the words, and seal the book, even to the time of the end: many shall run to and fro, and knowledge shall be increased.“ adică: „Dar tu Daniele, isprăveşte/termină de scris cuvintele, şi pecetluieşte Cartea până la vremea sfârşitului: mulţi se vor deplasa/mişca de colo dincolo, şi gradul de cunoaştere va creşte.“ Cam aşa au făcut autorii trimiterilor, s-au mişcat de colo-colo prin conţinutul Scripturii, şi şi-au lăsat urmele acestor navigări prin notarea trimiterilor de la un text la altul, iar eu fac exact acelaşi lucru, fiind într-o perpetuă mişcare, ceea ce face bine la… cunoaşterea adevărului Scripturii. Viaţa este mişcare, şi mişcarea este viaţă! Pesimismul testamentar vine din Apocalips, capitolul 11, privit cam… pieziş, în necunoştinţă de cauză, dar până vom ajunge şi acolo, mai avem de remarcat şi lămurit.
Când a început Dumnezeu să fie Templu o vreme (a little), pentru cine şi când? Dumnezeu începuse deja să fie Templu, mai întâi pentru Daniel, cam opt ani înainte ca Ioiachin să fie dus prizonier în Babilon, apoi după alţi cinci ani, aşadar total treisprezece ani (thirteenth, not thirtieth, greşeala e preluată din engleză, şi nu e singura în ce priveşte cifrele!), tot aşa şi pentru Ezechiel (Dan.1.1.2; 2Reg.23.36; 24.1.6,8-18; Ezec.1.1-3), cei doi profeţi fiind contemporani în Babilon, dar şi cu Ieremia înainte de a fi luaţi prizonieri, şi, desigur, o vreme după aceea. Aşadar Daniel avea deja vechime când Dumnezeu i s-a descoperit şi lui Ezechiel cu foarte multe profeţii, din care nu cred că mi-a scăpat ceva cu adevărat important. Atâta doar că în prima mărturie m-am bazat mai mult pe trimiterile la text, situaţie la care după cum se vede nici acum nu pot renunţa total, dar acum analizele sunt mult mai profunde, pentru că şi bagajul spiritual este mai bogat, iar timpul prezent obligă, aşa cum am arătat citând tot din Ezechiel, sau făcând doar trimitere (Ezec.3.17-21). Nu trebuie să ne ferim de acea exprimare „fiul omului“, ca şi când s-ar referi exclusiv la Domnul Isus, aşa cum am văzut din Daniel 7.13! Toţi suntem oameni şi fii de oameni, iar Domnul, nu doar pentru a se naşte, a avut nevoie şi de mamă şi de tată pentru a fi crescut, îngrijit şi parţial educat. Tocmai în felul acesta, când mai întâi s-a îndeplinit o acţiune în condiţii atipice, şi abia apoi a ajuns să fie notată/scrisă într-o carte profetică, Dumnezeu, prin această similitudine, ne arată dinainte cum se vor desfăşura activităţile în timpul săptămânii noului legământ creştin, din care, după trei ani şi jumătate, au mai rămas încă o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme, dar şi acestea au un sfârşit nu prea îndepărat, şi chiar acest timp al sfârşitului îl trăim (Dan.9.27,24-26).
Biblia KJV trimite da la Daniel 12.7 la Dan.7.25: „And he shall speak great words against the Most High, and shall wear out the saints of the Most High, and think to change times and laws: and they shall be given into his hand until a time and times and the dividing of time.“, iar de aici se face trimitere înapoi la Daniel 12.7. Iată şi traducerea, raportată atât la profeţie cât şi la situaţia de fapt: „Şi va pronunţa cuvinte mari împotriva Celui Atotputernic, şi va îngrădi/încorseta sfinţii Celui Atotputernic, gândind să schimbe vremurile şi legile: şi vor fi fost la discreţia lui până la o vreme şi vremuri şi o parte de vreme.“, ceea ce mă obligă la încă un citat, versetul 21: „I beheld, and the same horn made war the saints, and prevailed against them;“, adică: „Am văzut acelaşi corn în luptă cu sfinţii, şi copleşindu-i;“. Aşadar nici vorbă de învins, ci doar de o dominare din punct de vedere numeric, şi mereu potrivnici, dar potrivnici… Adevărului, pentru că sfinţii nu pot fi atacaţi direct, fără consecinţe directe asupra atacatorilor (Apoc.11.5,6). A fi daţi pe mâna majorităţii, nu înseamnă că sunt, aşa cum doar am presupus la început dar acum am certitudinea, decât dintre şi printre cei cu facultate teologică, aşadar în directă legătură cu majoritatea dominantă, totuşi, prin chemare şi credinţă, făcând parte din echipa câştigătoare. Iată cum lucrurile devin din presupuneri certitudini, atunci când ai mai multe informaţii, dar mai şi faci parte din aceeaşi echipă. Altă Biblie decât cea în limba română n-am avut timp de patruzeci de ani, dar echipa mi-a dăruit înţelegerea corectă, chiar şi aşa, având în vedere interesul meu pentru Adevăr, dar acum au venit şi alte momente ale Adevărului, ceea ce este minunat. În consecinţă, şi potrivit celor de mai sus, nu învingătorii caută să schimbe vremurile şi legile, pentru că le înţeleg şi le acceptă, ci învinşii de propriile lor slăbiciuni, conştienţi de propria lor neputinţă de-a înţelege prin ei înşişi, încorsetaţi la rândul lor, pradă interpretărilor mai vechi sau mai noi, de care nici măcar nu se mai pot desprinde (Ioan 8.30-37). În legătură cu schimbarea vremurilor şi a legilor, Bibliile româneşti fac trimitere la Daniel 2.21, însă contextul este mult mai larg 2.12-24… şi nici traducerea nu mă satisface pe deplin. Dar pentru că şi această parte este interesantă şi are legătură cu subiectul, voi cita şi voi traduce versetele 21-23: „And He changeth the times and the seasons: He removeth kings, and setteth up kings: He giveth wisdom unto the wise, and knowledge to them that know understanding:| He revealeth the deep and secret things: He knoweth what is in the darkness, and the light dwelleth with Him.| I thank Thee, and praise Thee, O Thou God of my fathers, who hast given me wisdom and might, and hast made known unto me now what we desired of Thee: for Thou hast now made known unto us the king’s matter.“ Adică: „El a schimbat vremurile şi perioadele: El a înlăturat împăraţi şi i-a înlocuit cu alţii: El a dat înţelepciune celor pricepuţi, şi cunoaştere celor care învaţă/ştiu cum să înţeleagă:| El le-a descoperit lucrurile tainice şi adânci: El a cunoscut ce se află în întuneric, şi la El a locuit lumina.| Îţi mulţumesc Ţie, şi mă rog Ţie, o Tu Dumnezeul părinţilor mei, care mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut acum ceea ce Ţi-am cerut noi: pentru că ne-ai făcut cunoscută tulburarea/îngrijorarea împăratului.“ În legătură cu visul lui Nabucodonosor pe care l-a uitat din pricina tulburării care l-a cuprins, dar şi pentru că Dumnezeu a vrut aşa, tocmai pentru a-i descoperi lui Daniel atât visul cât şi tâlcuirea, şi prin aceasta împăratul a cunoscut puterea Dumnezeului lui Daniel, pe care mai întâi a respectat-o, apoi a uitat cui datora propria sa mărire. Noi însă cunoaştem atât visul cât şi, mai cu seamă… tâlcuirea, pentru că avem acelaşi Dumnezeu care ne călăuzeşte (Dan.2.35,44-47).
În Bibliile româneşti, tot de la Daniel 7.25, însă în legătură cu „o vreme, două vremuri şi jumătate de vreme“ avem trimiteri la Daniel 12.7 şi la… Apocalips 12.14, trimitere de care m-am ocupat deja în prima mărturie, şi de la care avem trimiteri atât la Dan.7.25 cât şi la 12.7. Mai avem însă şi o trimitere la vers.6 (12.6), şi de aici, de la 6, la 11.3, şi iată cum ne-am conectat şi la capitolul 11, iar de aici, de la 3, retrimite la 12.6, unde exprimarea este… o mie două sute şaizeci de zile, o altă exprimare a aceleiaşi perioade de timp, echivalentul a trei ani şi jumătate sau patruzeci şi două de luni a câte treizeci de zile fiecare, cum erau lunile la evrei. Şi, în cele din urmă trei zile şi jumătate, adică a doua jumătate din săptămâna legământului, prima jumătate fiind pentru Domnul şi pentru apostoli de trei ani şi jumătate, câte un an pentru fiecare zi în care Domnul a purtat nelegiuirile tuturor evreilor, restul fiind atât pentru evrei cât şi pentru Neamuri, ca revers sau reciprocă perioadelor cerute lui Ezechiel (Apoc.11.9-12,2; Ezec.4.1-17). Ezechiel este unul dintre coloşii pentru care Dumnezeu a fost Templu pentru o vreme, despre care am scris foarte mult şi… răspândit prin diverse pagini web, aşa încât a fost mult mai uşor şi rapid pentru mine să prezint din nou acest calcul, decât să caut după el, pentru a vă putea indica locul exact unde a fost făcut în prima mărturie. Şi este foarte important pentru a înţelege atât aspectele subtile ale EVANGHELIEI, cât şi valoarea legământului, ceea ce, evident, nu pot înţelege adepţii… testamentului, adepţi care, crezând că le stă în putere să facă orice, şi-au permis acea modificare nefericită în ultimul verset al capitolului 11, adică 11.19. Acum, pentru că avem proaspăt în minte la ce perioadă de timp se referă cele „trei zile şi jumătate“ din capitolul 11, putem în sfârşit să înţelegem corect şi deplin ce ni se transmite în versetul 7! Apoc.11.7: „And when they shall have finished they testimony, the beast that ascendeth out of the bottomless pit [Apoc.20.3,7,8!] shall make war against them, and shall overcome them, and kill them.“ Adică: „Şi când îşi vor fi sfârşit mărturisirea, fiara ridicată din Adânc se va lupta cu ei, îi va domina, apoi ucide.“ „Adânc“ este exprimarea în limba română pentru „the bottomless pit“, şi am preluat-o în traducere, altfel aş intra în alte discuţii.
Satan, fiara ridicată din Adânc, n-are nimic de câştigat din moartea oamenilor în general, dar în acest caz special, Dumnezeu nu-i permite să se atingă de aleşii Lui, înainte ca aceştia să-şi termine treaba, aşa cum n-a permis preponderent de la Avraam încoace, dar la un sfârşit al vieţii trebuie să ajungă orice muritor, iar îngerul morţii e chiar Satan (Evr.2.14,15). Ce înseamnă că fiara se va lupta cu ei şi-i va domina, arată un dezacord spiritual între cele două tabere, şi o dominare atât numerică, aşa cum am mai arătat, pentru că multora le place să „taie frunză la câini“, cât şi… ierarhică, tocmai pentru că cei adevăraţi nu se supun unei ierarhii lumeşti, ci singura pe care o recunosc de pe Pământ, este şi aşa va şi rămâne pentru veşnicie, Tatăl, Fiul şi sfinţii apostoli. Altă ierarhie pentru ei, nu există! Dar biserici ale Satanei fără ierarhie, de asemenea nu există, pentru ca cei mai sus-puşi să-i poată controla şi domina sau exclude pe cei pe care ierarhia lor nu-i agreează (Mat.20.25-28; 23.7-12). Aşadar, pe Pământ, toţi cei adevăraţi sunt fraţi, şi aşa înţeleg să se ajute unii pe alţii, ceea ce doar autorii trimiterilor au înţeles şi au făcut, şi iată că majoritarii cu toată ierarhia lor instituţionalizată cu tot, n-au reuşit să-i oprească/împiedice! Şi atunci în ce fel i-au învins, sau zdrobit, sau… omorât, când ei toţi la Dumnezeu sunt vii? În niciun fel şi în niciun caz!
Aaa, să revin la „the bottomless pit“! Mie această expresie îmi aduce aminte de aşa-numitele găuri negre, în reprezentarea lor grafică, deşi din descriere, le putem percepe mai degrabă ca pe nişte sfere materiale de dimensiuni foarte mici, în care este concentrată o foarte mare cantitate de materie, prin urmare şi de energie, cu o forţă de gravitaţie deosebit de mare în jurul lor. Totuşi reprezentarea grafică arată chiar ca o pâlnie-sac-fără-fund, de unde şi teoria multiversurilor şi a culoarelor de trecere dintr-un univers în altul. Acestea sunt însă doar teorii ale imaginaţiei, nu ştiinţă, şi n-au nicio aplicabilitate practică. În realitate, acolo unde îşi fac loc tot mai mult fantezia şi imaginaţia, ştiinţa omului cu aplicaţii practice încetează. Orice algoritm modelat şi implementat pe calculator, este doar un model limitat, nu un experiment practic din care să extragi informaţii cu caracter de noutate, şi cu posibilităţi de viitoare aplicaţii practice. Teoria nu generează altceva decât tot… teorie! Bietul Stephen Hawking! Dar să revenim la fiara ridicată din Adânc, sau Abis, că pare mai sugestiv în româna contemporană, Abis care poate fi considerat ca o… anticameră pentru gheenă, o puşcărie în care Satan este pus la… păstrare pentru o mie de ani. Să vedem şi acest text şi traducerea lui în limba română, apoi voi comenta.
Apoc.20.1-3,6-10: „And I saw an angel come down from heaven, having the key of the bottomless pit and a great chain in His hand.| And He laid hold on the dragon, that old serpent, which is the Devil, and Satan, and bound him a thousand years,| And cast him into the bottomless pit, and shut him up, and set a seal upon him, that he should deceive the nations no more, till the thousand years should be fulfilled: and after that he must be loosed a little season. … Blessed and holy is he that hath part in the first resurrection: on such the second death hath no power, but they shall be priests of God and of Christ, and shall reign with Him a thousand years.| And when the thousand years are expired, Satan shall be loosed out of his prison,| And shall go out to deceive the nations which are in the four quarters of the earth, Gog and Magog, to gather them together to battle: the number of whom is as the sand of the sea.| And they went up on the breadth of the earth, and compassed the camp of the saints about, and the beloved city: and fire came down from God out of heaven, and devoured them.| And the devil that deceived them was cast into the lake of fire and brimstone, where the beast and the false prophet are, and shall be tormented day and night for ever and ever.“
Pentru traducerea primelor trei versete sunt relativ mulţumit, însă pe celelalte le voi traduce. „Binecuvântat şi sfânt este cel care a avut parte de întâia înviere (prezentată în versetele 4 şi 5!): asupra căruia a doua moarte n-are nicio putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, şi vor stăpâni cu Cristos o mie de ani.| Şi când cei o mie de ani se vor sfârşi, Satan va fi eliberat din închisoarea sa,| Şi se va duce să înşele/amăgească popoarele de pe cele patru sferturi ale Pământului, pe Gog şi Magog, pentru a le aduna împreună pentru război: numărul lor este precum nisipul mării.| Şi au pornit pe faţa/întinderea Pământului, au încercuit aşezarea sfinţilor, şi Oraşul îndrăgit: şi un foc coborât de la Dumnezeu din cer i-a mistuit.| Şi Diavolul care i-a înşelat a fost aruncat în lacul focului plin cu sulf, unde sunt fiara şi proorocul mincinos (Apoc.19.20!), şi vor fi chinuiţi zi şi noapte pentru totdeauna.“
Comentariu: Am mai întâlnit un verset în care timpul viitor a fost prezentat ca fiind trecut. Aici este vorba despre schimbarea persoanei a treia singular cu a treia plural, părând traducătorului mai… unitatră, şi uşor de înţeles, însă eu „citesc“ mai degrabă o concepţie testamentară/colectivistă a majoritarilor, care în marea lor modestie, nu şi-au ales legământul, care li s-a părut prea pretenţios pentru adevărata lor valoare! Modestie care-i „dă afară din Casă“, acea Casă pe care a promis Dumnezeu lui David că i-o va construi, deşi au încercat, şi sper că e limpede din ce motiv, să intre, însă aici pe Pământ, pe „fereastra“ versetului Apoc.11.19, cu „modestia“-n cârcă, precum melcul cu „casa“-n spinare. Se poate întâmpla şi aşa, când „ai înălţimilor“ sunt afară din cale de modeşti (Mat.7.13,14,…)! Dacă ulterior se vorbeşte despre primii înviaţi la plural, este pentru motivul că, deşi au fost crescuţi, învăţaţi, educaţi şi judecaţi, apoi aleşi în mod individual, ei toţi împreună formează o unitate administrativă, cu o concepţie unitară pe care au dobândit-o în procesul de pregătire, indiferent de perioada de timp în care au trăit în cea de-a doua jumătate a săptămânii legământului, sau în prima. Traducerea din capitolul 7 cu cele patru colţuri (probabil puncte cardinale) ale Pământului, nu poate fi preluată şi repetată aici, unde literalmente se vorbeşte despre patru sferturi, pentru că este vorba despre întinderea/suprafaţa Pământului, şi dacă nu vă puteţi imagina cum poate fi împărţită suprafaţa Pământului în patru sferturi, luaţi un pepene, tăiaţi-l în jumătate dinspre coadă spre floare (pe meridian nord-sud), apoi tot aşa fiecare din cele două jumătâţi, iar cojile acestor patru sferturi sunt chiar suprafaţa secţionată, dar întreagă a pepenelui. Pământul poate fi „tăiat“ şi pe ecuator cu acelaşi rezultat, pepenele însă nu se cade! Cam aşa va cutreiera Satana întreaga suprafaţă a planetei după adepţi (Iov 1.6-12; 2.1-10)! Ei, şi ar mai fi încă ceva de comentat aici. Trimiterea la anumite versete referitor la ce „dumnezeu“ se închină în general lumea, şi în special liderii ei religioşi care-i ghidează greşit, poate părea multora o… insultă, nu un avertisment, o atenţionare binevoitoare în scop de îndreptare. După cum deja s-a văzut mai sus, problema este una foarte serioasă, iar cine o ia în derâdere sau o ignoră, mai ales după o mie de ani, timp în care generaţiile inevitabil se tot schimbă, chiar şi sub îndrumare corectă foarte mulţi se pot lăsa amăgiţi, şi tot inevitabil vor şi muri. Aici s-ar putea opri cursul acestei pagini, dar în situaţia prezentă, nu putem să nu ne întoarcem din nou la Daniel, capitolul 12.
Dan.12.11-13: „And from the time that the daily sacrifice shall be taken away, and the abomination that maketh desolate set up, there shall be a thousand two hundred and ninety days.| Blessed is he that waiteth, and cometh to the thousand three hundred and five and thirty days.| But go thou thy way till the end be: for thou shalt rest, and stand in thy lot at the end of the days.“
Aici nu mai avem nevoie neapărat de traducere, ci de a observa nişte… jaloane temporal orientative, şi dispunerea lor unele faţă de altele, precum şi punctul iniţial de unde începe fiecare din ele, şi care este comun. Asta se observă din versetele 11 şi 12! Motiv pentru care ne vom raporta la forma „o mie două sute şaizeci de zile“, şi vom observa că cele trei forme exprimate în zile, pe de-o parte se suprapun o perioadă, pe de alta, o dată ce un reper se încheie, adică cel mai scurt, practic dispare ca reper, rămânând cele două mai lungi decât el, apoi doar… cel mai lung. Mai sunt şi alte considerente ca jaloane, pe care desigur le vom evidenţia. Dar mai întâi să observăm diferenţele dintre reperele de bază, între primul şi al doilea treizeci de zile/o lună, între al doilea şi al treilea patruzeci şi cinci de zile/o lună şi jumătate. Având în vedere şi suprapunerea primei luni peste a doua şi jumătate, seamănă izbitor cu… o vreme, vremuri şi jumătate de vreme, dar nu se poate confunda cu aceasta, nici prin importanţă, nici prin întindere. Şi acum intră în scenă şi celelalte jaloane. Primul jalon, şi punct iniţial comun pentru celelalte, este anul 70, anul distrugerii Templului fizic de către romani, an care marchează încetarea preoţiei leviţilor din casa lui Aaron, moment foarte apropiat de începutul celei de-a doua jumătate a săptămânii legământului, şi care arată în mod indubitabil că o preoţie pe Pământ nu mai este posibilă, Marele Preot Isus Christos şi cei mai mulţi dintre apostolii Săi fiind atunci, deja activi în cer. Sfârşitul perioadei marcată prin cele o mie două sute şaizeci de zile este un alt jalon, pentru că marchează prima înviere a aleşilor, la a şaptea trâmbiţă, despre care am vorbit (Apoc.11.11-15; 2Tes.4.13-16,17; 1Cor.15.51,52,53). Următorul pe care îl putem identifica din text este indirect, prin învierea lui Daniel în partea lui de moştenire terestră, … a doua înviere la judecata finală, a Tatălui, de unde şi binecuvântarea cu care începe versetul 12, „binecuvântat cel ce-a aşteptat sau venit la…“, pentru că o dată cu această judecată, toate relele vor lua sfârşit (Apoc.21.1-6-8). Da, orice început are şi un sfârşit! Discutăm prin urmare de o perioadă totală între prima înviere şi a doua, ca „o lună, două luni şi jumătate de lună“! Şi nici prima înviere nu e prea departe, iar amănuntele sunt tratate deja. Prima lună-vreme are loc după prima înviere până la momentul prinderii fiarei şi profetului mincinos şi aruncarea lor de vii în gheenă, moment care marchează împlinirea promisiunii din psalmul 110.1, „şezi la dreapta Mea până voi pune pe toţi vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale“ (Apoc.19.16-31). Apoi se intră în mia de ani, la sfârşitul căreia se produce „curăţenia generală“, după încă o lună şi jumătate! Perioada cea mai grea va fi totuşi în prima lună-vreme, dar cei pregătiţi nu vor fi la fel de stresaţi, nici nu vor da vina pe alţii pentru propriile nereuşite, şi vor înţelege că adevărata normalitate va arăta altfel decât este promovată de… evoluţionişti. Oamenii se vor împuţina tot mai mult, specialiştii în diferite domenii de activitate curentă vor dispărea şi nu se vor găsi alţii care să-i înlocuiască, nici timpul necesar pentru pregătirea altora nu va mai fi. Cei care se vor orienta spre agricultură, zootehnie, meşteşuguri, cultivând din ceea ce dispune patrimoniul nostru naţional, sau adaptând ceea ce creşte şi se poate adapta bine şi la noi, renunţând la orice fel de hibrizi ori substanţe… antidăunători sau îngrăşăminte chimice, nu vor avea decât de câştigat, oricât le-ar fi de greu. Industria, aşa cum o ştim acum va dispărea. E foarte greu de spus cât va dura prima lună-vreme, dar probabil nişte zeci de ani, maxim treizeci şi opt, similar perioadei în care celor care n-au vrut să cucerească Canaanul prin luptă, le-au putrezit oasele în pustiul peninsulei arabe. Nu m-a interesat acest subiect până acum, şi acest comentariu este o premieră. Prezentarea asta îl va ajuta şi orienta pe oricine se va pregăti pentru o normalitate aşa cum a conceput-o şi construit-o Dumnezeu pentru omul pământean. Fie că aceasta va fi ultima pagină din serie, fie că vor mai fi şi altele, rămânem pe fază şi conectaţi, atâta timp cât va îngădui Tatăl.
iulie, 2022.