ALGEREA INSPIRATĂ ESTE ALEGEREA VIEŢII în raport cu ALEGEREA MORŢII!

Deut.30.15-20; 18.13-15,17-19; 34.9,10_12; Evr.3.1-19; 2.6-8,9.

VIAŢA este adevăr/realitate, iar moartea nu a venit pe cale naturală, prin Creaţie, ci ca o alternativă a vieţii prin neascultarea a doi oameni Vii (Gen.2.15-17; 3.1-6).

Am prezentat la începutul acestei mărturii o scurtă pagină introductivă pe care am numit-o Alegerea. Mărturia ar fi însă incompletă doar cu acea pagină! Acum avem la dispoziţie o cunoaştere şi mai profundă a temei principale a mărturiei de faţă sita/ciurul/filtrul alegerii, ceea ce implică o dezvoltare pe măsură a acestei teme principale care este alegerea din mai multe puncte de vedere, dar dintr-o singură perspectivă: viaţă veşnică sau moarte veşnică, întrucât EVANGHELIA vorbeşte şi despre una, şi despre cealaltă. În lumea prezentă sunt multe constrângeri, şi în general nimeni nu poate decide pentru sine total liber, în EVANGHELIE însă, omul poate decide neconstrâns dacă alege viaţa veşnică sau… opusul, şi e bine să cunoaştem jaloanele pe care ni le oferă EVANGHELIA pentru a putea alege deplin liber şi conştient de valoarea alegerii. Având la dispoziţie două alternative, mă voi ocupa pe rând de fiecare, apoi voi face şi o privire sintetică, de ansamblu.

Partea întâi: Viaţa veşnică!
Ce este viaţa, o minciună/amăgire sau o realitate/adevăr? Răspunsul cred că e clar pentru oricine, dar vor spune unii că şi moartea este un adevăr! Corect, aşa este, dar EVANGHELIA ne spune şi cum, şi în ce împrejurări, a apărut moartea în viaţă, ba chiar mai mult decât atât, mai întâi a fost viaţa şi abia apoi a intervenit moartea pentru a pune capăt… vieţii, ceea ce se întâmplă şi acum, prin acelaşi Cuvânt! De ce atunci pentru unii oameni aparent vii prioritară este… moartea? N-am spus aparent vii de la mine, ci din Cuvânt (Efes.2.1-6)! Citiţi textul, şi veţi constata că nu iau partea nimănui, tot aşa cum nici Pavel nu şi-a luat-o pe a lui însuşi, dar ultimul verset arată clar la ce se gândesc creştinii veritabili, şi în niciun caz nu se gândesc la cele pământeşti pe latura spirituală, ceea ce arată foarte desluşit că oamenii depind de propria alegere a fiecăruia, şi de nimic altceva. Aşadar, haideţi să ne ocupăm mai întâi de viaţă, aşa cum încă nu am făcut-o până acum, aducând Lumina şi mai aproape (Ioan 1.4-18)! Am vorbit până acum despre subiect, şi chiar dacă nu voi spune prea multe lucruri noi, totuşi nu mă voi repeta, întrucât nivelul spiritual de abordare a subiectului conferă atât exprimării cât şi argumentării un caracter clar de noutate, abordarea fiind atât complexă cât şi completă, adunând aici cam tot ceea ce anterior a fost expus disparat, pe măsura înţelegerii la timpul respectiv.

În această abordare, nu este de mică însemnătate că apostolului Neamurilor, Pavel, pregătit să devină Rabin (învăţător al Legii iudaice), Domnul Isus Cristos i s-a descoperit pe drumul Damascului, şi după convertirea lui rapidă la creştinism prin legământul botezului, i-a fost descoperită EVANGHELIA în tot Adevărul (Fapt.9.3-6,3-15-18-22; Gal.1.11,12). În Fapte 9.15 Domnul spune despre Pavel că este un „vas pe care l-a ales“, iar despre această caracteristică ni se vorbeşte destul de des în diverse forme, şi chiar apăsat în EVANGHELIE (Mat.24.24; 20.16), iar din Fapte 9.18 vedem cum Pavel (Saul) primeşte fără ezitare legământul botezului în urma unui mesaj foarte scurt dat prin Anania, „să-ţi recapeţi vederea şi să primeşti Duhul Sfânt“, ceea ce s-a şi întâmplat. Este foarte important să ştim şi să fim de acord că este o singură speranţă a chemării, un singur Domn (Isus Cristos, Mijlocitorul noului legământ prin sacrificiul Său mântuitor), o singură credinţă după singura EVANGHELIE a Adevărului, un singur botez pentru ambele speranţe (cerească prin chemare, sau pământească prin opţiune personală), simbolizând moartea faţă de păcat, Un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, şi care pentru creştini este Totul şi în toţi (Efes.4.1-7).

Abordarea subiectului fiind destul de complexă, vom folosi în această primă parte/secţiune citate exclusiv în limba română, confruntate şi confirmate cu şi de varianta engleză NKJV! În partea a doua veţi înţelege şi motivul acestei… alegeri. În principal ne vom concentra atenţia asupra a două cărţi, Evrei şi Apocalipsă într-un comentariu cât mai închegat a elementelor relevante din ambele, pe un subiect definitoriu pentru slujba de Mare Preot a Domnului Isus, în directă legătură cu sacrificiul Său mântuitor ca… Sigiliu pe o Carte pe care numai El o poate deschide, ca urmare a recunoaşterii directe din partea Tatălui, că misiunea încredinţată ca om născut pe Pământ, a îndeplinit-o cu credinţă şi succes, şi care Carte este Cartea Vieţii/Cartea Vieţii Mielului (Apoc.13.8; 21.27; 3.5; Exod 32.32-34; Apoc. 20.12,13,15 / Apoc.5.1_5,6_9,10_12). Nu insist asupra faptului că Sigiliul este format din şapte peceţi, componente ale Sigiliului aşadar, ci vom pune accent pe sacrificiu: „ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni…“/versetele 9 şi 10, şi „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!“/ versetul 12. Momentul a fost profeţit de Daniel în captivitatea babiloniană (Dan.7.13,14), şi despre moment a vorbit chiar Domnul Isus, aici pe Pământ (Ioan 13.33-36; 14.1-31). Aşadar, prezenţa Duhului Sfânt aici pe Pământ, a unşilor chemaţi şi aleşi, începând de la Cincizecimea anului 33 şi până în prezent, este dovada vie şi de necontestat a exercitării slujbei de Mare Preot a Domnului Isus Cristos, singurului şi Unicului Mare Preot recunoscut de Dumnezeu şi de aleşii unşi, exercitarea slujbei fiind făcută din domeniul ceresc/spiritual, de la dreapta puterii Tatălui, care L-a înviat din morţi.

Plecând de la aceste afirmaţii tranşante din capitolul 5 al Apocalipsei, cea mai potrivită carte complementară pentru lămurirea subiectului Sigiliu este cartea adresată de apostolul Pavel conaţionalilor săi evrei. Aici găsim expunerea cea mai clară şi bine documentată a tuturor ancorelor, altfel destul de răspândite şi divers exprimate de acelaşi Pavel, dar altor neamuri, după nevoile de înţelegere ale acestora la timpul respectiv.
Aspectul dreptului la slujba preoţiei este clarificat încă de la începutul capitolului 5/Evr.5.4-6: «Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.| Tot aşa, Cristos nu Şi-a luat singur slava de a fi făcut Mare Preot, ci o are de la Cel care I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut“| Şi cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec“.» (Ps.2; 110).
Ce ni se spune în capitolul 7? Evr.7.11-14: «Astfel, dacă desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor — căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea —, ce nevoie mai era să se ridice un alt Preot „după rânduiala lui Melhisedec“ şi nu după rânduiala lui Aaron?| Pentru că odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a legii.| Într-adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.| Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie.» De aici aş fi putut trece direct la versetul 28: „Într-adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, rostit după ce a fost dată Legea, L-a pus pe Fiul, făcut desăvârşit, pentru veşnicie.“ Însă este util atât pentru înţelegerea aspectului cu Sigiliul, cât şi ulterior, în partea/secţiunea a doua, să expunem întregul conţinut al versetelor de la 15 la 27.

Evr.7.15-27: «Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-Se, după rânduiala lui Melhisedec, un alt Preot| pus nu prin Legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.| Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veci, după rânduiala lui Melhisedec“.| Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei — | căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit —, şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.| Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ — | căci, pe când Leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veci, după rânduiala lui Melhisedec““ — | prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul [garantul] unui legământ mai bun.| Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână veşnic.| Dar El, fiindcă rămâne „în veci“, are o preoţie[/slujbă de Mare Preot] care nu poate trece de la Unul la altul[nu se poate lăsa şi primi moştenire prin… testament!].| De aceea poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru ei.| Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,| care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi [evrei desigur, Templul fizic din Ierusalim încă nu era dărâmat de urâciunea pustiirii, cu care în anul 325 unii au făcut un pact politic, iar preoţia descendenţilor Levitului Aaron încă nu era distrusă!], să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele poporului, căci lucrul acesta L-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi.» Iată că am încheiat aici citatul, exact cu însemnul Sigiliului, sacrificiul Său mântuitor, după care a primit mai întâi învierea, şi apoi, după înălţare S-a prezentat Viu şi biruitor veşnic al morţii şi păcatului asociat morţii, în faţa Tatălui pentru a primi binecuvântarea Acestuia ca Sigiliu, cu toate însărcinările şi drepturile de Autoritate aferente Slujbei de Mare Preot Unic, inclusiv, aşa cum vedem din Apocalipsă, de rupere a peceţilor Sigiliului în favoarea aleşilor unşi cu Spirit Sfânt, spre înţelegerea spirituală a textului/„literei“ din Cuvântul Sfintei Scripturi. Adică înţelegerea EVANGHELIEI în tot Adevărul, iar apostolul Pavel este pentru noi un predecesor eminent, cu o înţelegere şi o expunere pe măsura pregătirii sale, de la care noi învăţăm încă şi astăzi, inclusiv lupta cu duhurile răutăţii din locurile cereşti, în niciun caz luptă cu adepţii şi reprezentanţii lor pământeşti, ci dimpotrivă, putem învăţa foarte mult şi din erorile pe care le observăm la ei (Mat.11.25_27_30; Efes.6.11,12). Ei însă, continuă să nu înţeleagă, şi prin urmare să nu poată învăţa!

În capitolul opt, apostolul ne vorbeşte despre noul legământ, apoi dezvoltă subiectul până acolo încât orice om de bună-credinţă să-l poată înţelege sub cele mai subtile aspecte ale sale. Aici mă voi limita la citarea a doar trei versete.
Evr.8.1,2,6: „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,| ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.| … Dar, acum, Cristos a primit o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este întemeiat pe făgăduinţe mai bune.“
Capitolul 9 este de maximă însemnătate, şi voi începe prin a cita două versete introductive, dar care scot în evidenţă un argument foarte puternic în favoarea preoţiei/slujbei Marelui Preot Isus Cristos, în raport cu slujba preoţilor Leviţi: Evr.9.7,8: „Dar în partea a doua[cea cu altarul tămâierii, prezent în toate bisericile parohilor!] intră numai marele preot, o singură dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului.| Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul spre Locul Preasfânt, nu era încă deschis[pentru Marele Preot Isus Cristos!] câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi.“ Am spus că după înălţarea Domnului la cer, şi ungerea primilor creştini dintre evrei în ziua Cincizecimii, Templul fizic a mai rămas o vreme ca o îngăduinţă în spijinul creştinilor, pentru a se înmulţi, dar categoric n-a constituit nicio piedică în Ungerea Domnului Isus în funcţia de Mare Preot în Adevăratul Cort, tot aşa cum nici prezenţa mulţimii „preoţilor“ şi a „bisericilor“ lor, nu poate împiedica pregătirea aici pe Pământ a viitorilor preoţi şi împăraţi, pentru slujba lor în cer, alături de Domnul lor, Isus! Oricum, în ziua Cincizecimii, preoţia Leviţilor încetase de drept!

Ei, şi acum toate versetele, de la 11 la 28! Evr.9.11_28: «Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin Cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,| şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu Însuşi sângele Său, după ce a dobândit o răscumpărare veşnică.| Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,| cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!| Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să primească veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.| Într-adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.| De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.| Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului popor toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot poporul,| şi a zis: „Acesta este sângele legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi.“| De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă[„el este un vas pe care l-Am ales“, „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi“, „Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?“, „Au adus îndată vasele de aur, care fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. … ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care nici nu văd, nici n-aud, şi nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! … iată scrierea care a fost scrisă: «Numărat, numărat, cântărit, şi împărţit!» Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită. şi dată Mezilor şi Perşilor!“ Fapt.9.15; 2Cor.4.7; Rom.9.22,23; Dan.5.3,23-28 din Dan.5.1-31].| Şi după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.|

Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.| Căci Cristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului Locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.| Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;| fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.| Şi după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,| tot aşa, Cristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară — nu în vederea păcatului —, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.» Ei, tocmai aici li s-au înecat testamentarilor corăbiile! Dar ceea ce am citat este traducerea corectă, inclusiv după NKJV. Apropo de întemeierea lumii! Despre care lume se vorbeşte aici, şi care este temeiul ei? În raport cu jertfa Domnului Îsus, pentru că acesta este contextul expunerii, e limpede că tocmai această jertfă constituie temeiul lumii fără păcat, lumea de după judecata Tatălui, însă până atunci mai sunt de parcurs unele etape pregătitoare, evidenţiere pe care am făcut-o şi în paragraful anterior când am citat despre vase ale îndurării, pregătite mai dinainte pentru slavă, prima înviere fiind de maximă importanţă. Nu se poate face niciun pas înainte decât după împlinirea numărului deplin al celor numiţi, printre altele, Israelul spiritual (Evr.2.7,8_12). Pe cam tot parcursul a aproape două mii de ani de când este în desfăşurare noul legământ cu cei chemaţi şi aleşi, ne aflăm la sfârşitul veacurilor.

Am început această secţiune cu un citat din Ioan. Este acum momentul să mai adaug! Am spus despre Ioan Botezătorul că era fiul marelui preot Zaharia, ereditar el însuşi mare preot. Dar în ce calitate a fost trimis Ioan de Dumnezeu să boteze în apele Iordanului, ne spune Ioan însuşi prin răspunsul dat trimişilor din partea fariseilor, ei înşişi preoţi şi Leviţi: Ioan 1.19-27,29-34: «Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?“| El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Cristosul.| Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?“ Şi el a zis: „Nu sunt!“ „Eşti proorocul?“[Deut.18.17-19!] Şi el a răspuns: „Nu!“| Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?“| „Eu“, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: ‘Neteziţi calea Domnului!’, cum a zis proorocul Isaia.“| Trimişii erau din partea fariseilor.| Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi dacă nu eşti Cristosul, nici Ilie, nici proorocul?“| Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.| El este Acela care vine după mine — şi care este înaintea mea — , eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.“| … A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!| El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.| Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut Israelului.“| Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.| Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: ‘Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.’| Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.“»

O primă observaţie este aceea că în calitate de mare preot n-avea nicio şansă. O a doua observaţie este că preoţii şi Leviţii nu înţelegeau că „un prooroc ca tine“ adresată lui Moise (Num.12.5_7,8!) era o indicaţie de a-L identifica chiar pe Mesia/Şilo, dar mai târziu credincioşii evrei au aflat asta chiar de la un… fariseu, un tânăr care iniţial a avut o altă poziţie faţă de creştinii timpurii, apostolul de mai târziu, Pavel. Aşadar Ioan a fost trimis de Dumnezeu să boteze în apele Iordanului în calitate de… profet/prooroc. Această percepţie a avut-o însă poporul, fariseii şi marii preoţi ai vremii având o cu totul altă poziţie, bine cunoscută de Pavel, şi am prezentat toate acestea în amănunţime, vorbind despre Saul din Tars, cercetarea orbului din naştere de farisei după ce şi-a căpătat vederea în mod miraculos la întâlnirea cu Isus („dă slavă lui Dumnezeu, noi ştim că omul acesta este un păcătos!“), ca şi condamnarea Domnului Isus de soborul marilor preoţi, la incitarea directă a marelui preot în funcţie. Acum consider condiţiile coapte pentru a nu mă depărta excesiv de capitolul 9 din Evrei, şi voi începe a doua secţiune, citând nu doar fragmentar capitolul 9 din KJV, ci în întregime, apoi, înarmaţi/pregătiţi şi cu prezentarea acestui capitol, în toată „splendoarea“ lui, vom discuta aspectele care ne interesează pentru tema alegerii, completând şi cu argumente din alte cărţi ale apostolului Pavel, cărţile adresate Filipenilor şi Colosenilor fiindu-ne extrem de utile în acest scop. Aşadar:

Partea a doua: Moartea veşnică!
Evr. cap.9 (Heb. Ch.9): „Then verily the first covenant had also ordinances of divine service, and a worldly sanctuary.| For there was a tabernacle made; the first, wherein was the candlestick, and the table, and the shewbread; which is called the sanctuary.| And after the second veil, the tabernacle which is called the Holiest of all;| Which had the golden censer, and the ark of the covenant overlaid round about with gold, wherein was the golden pot that had manna, and Aaron’s rod that budded, and the tables of the covenant;| And over it the cherubims of glory shadowing the mercyseat; of which we cannot now speak particularly.| Now when these things were thus ordained, the priests went always into the first tabernacle, accomplishing the service of God.| But into the second went the high priest alone once every year, not without blood, which he offered for himself, and for the errors of the people:| The Holy Ghost this signifying, that the way into the holiest of all was not yet made manifest, while as the first tabernacle was yet standing:| Which was a figure for the time then present, in which were offered both gifts and sacrifices, that could not make him that did the service perfect, as pertaining to the conscience;| Which stood only in meats and drinks, and divers washings, and carnal ordinances, imposed on them until the time of reformation.| But Christ being come an high priest of good things to come, by a greater and more perfect tabernacle, not made with hands, that is to say, not of this building;| 12 Neither by the blood of goats and calves, but by his own blood he entered in once into the holy place, having obtained eternal redemption for us.| For if the blood of bulls and of goats, and the ashes of an heifer sprinkling the unclean, sanctifieth to the purifying of the flesh:| How much more shall the blood of Christ, who through the eternal Spirit offered himself without spot to God, purge your conscience from dead works to serve the living God?| And for this cause he is the mediator of the new testament, that by means of death, for the redemption of the transgressions that were under the first testament, they which are called might receive the promise of eternal inheritance.| For where a testament is, there must also of necessity be the death of the testator.| For a testament is of force after men are dead: otherwise it is of no strenght at all while the testator liveth.| Whereupon neither the first testament was dedicated without blood.| For when Moses had spoken every precept to all the people according to the law, he took the blood of calves and of goats, with water, and scarlet wool, and hyssop, and sprinkled both the book, and all the people,| Saying, This is the blood of the testament which God hath enjoined unto you.| Moreover he sprinkled with blood both the tabernacle, and all the vessels of the ministry.| And almost all things are by the law purged with blood; and without shedding of blood is no remission.| It was therefore necessary that the patterns of things in the heavens should be purified with these; but the heavenly things themselves with better sacrifices than these.| For Christ is not entered into the holy places made with hands, which are the figures of the true; but into heaven itself, now to appear in the presence of God for us:| Nor yet that he should offer himself often, as the high priest entereth into the holy place every year with blood of others;| For then must he often have suffered since the foundation of the world: but now once in the end of the world hath he appeared to put away sin by the sacrifice of himself.| And as it is appointed unto men once to die, but after this the judgment:| So Christ was once offered to bear the sins of many; and unto them that look for him shall he appear the second time without sin unto salvation.“

Conectate la cele de mai sus, pentru a putea fi uşor localizate, totuşi în mod distinct, mai avem nevoie de încă trei versete din capitolul 7, înainte de a începe comentariul, apoi vom mai cita şi altele, tot exclusiv din KJV!
Heb.(Evr.)7.22_24: „By so much was Jesus made a surety of a better testament.| And they truly were many priests, because they were not suffered to contiune by reason of death:| But this man, because he continueth ever, hath an unchangeable priesthood.“
Trebuie să mai spun că formatările cu italice/cursive sunt preluate din textul original, şi doar cele cu aldine/îngroşate îmi aparţin, şi cred că motivul e limpede. O primă întrebare care se pune în mod evident este: cum vi se pare afirmaţia testamentară din versetul 22 „a better testament“ în raport cu afirmaţia rezonabilă din versetul 24 cu privire la continuitate permanentă „are o preoţie neîntreruptă (unchangeable, tradus corect în română cu formularea ‘care nu poate trece de la unul la altul’)“? Este evident un nonsens intraductibil în orice limbă de pe Pământ, oricât de… talentat ar fi traducătorul! Prima impresie despre potentaţii care au avut îndrăzneala, dar şi autoritatea lumească de a avea astfel de intervenţii în textul original, este a unor analfabeţi în propria limbă maternă. Ce altă intervenţie cu ciubotele lor năclăite de mocirla sfântului lor analfabetism, apare în versetul 12 din capitolul 9, pe lângă celelalte semnalate direct pe text? Acest verset este încheiat cu „pentru noi“, „for us“ scris cu italice, aşa cum am semnalat în paragraful anterior, deşi nici în limba română, nici în engleza NKJV… nu există: „but by his own blood he entered in once into the holy place, having obtained eternal redemption for us“, o altă bazaconie: „obţinând o răscumpărare veşnică pentru noi“, adică pentru mutilatorii de text original, care şi-au arogat cu de la sine putere dreptul la o… preoţie după nicio lege, nici după cea a lui Aaron, care a fost abrogată, nici după cea a „salvatorului lor“, deşi ei toţi, de la paroh până la papă, sunt „arhierei“, adică mari preoţi, „slujitori ai altarului“. Era o zicală în popor: … multă minte nu se cere, să fii …, să ai putere (Apoc.8.1-6; 10.7; 11.15_19; 14.1-7; 15.5-8; 21.22,23.)! Cam aşa se prezintă dumnealor. Pavel a avut mult de furcă cu mulţi, aşadar o experienţă extinsă faţă-n faţă cu acest soi de oameni, dar cu certitudine şi unii dintre noi, aşa încât mă voi folosi de o descriere a acestui gen, însă o voi lua nu doar din KJV, ci şi din NKJV, aşa cum este traducerea din română. Comparaţia o veţi face singuri!
Phil.(Filip.)3.18-21:„(For many walk, of whom I have told you often, and now tell you even weeping, that they are the enemies of the cross of Christ:| Whose end is destruction, whose God is theyr belly, and whose glory is in their shame, who mind earthly things.)| For our conversation is in heaven; from whence also we look for the Savior, the Lord Jesus Christ:| Who shall change our vile body, that it may be fashioned like unto his glorious body, according to the working whereby he is able even to subdue all things unto himself.“
NKJV: „For many walk, of whom I have told you often, and now tell you even weeping, that they are the enemies of the cross of Christ:| whose end is destruction, whose god is their belly, and whose glory is in their shame — who set their mind on earthly things.| For our citizenship is in heaven, from which we also eagerly wait for the Savior, the Lord Jesus Christ,| who will transform our lowly body that it may be conformed to His glorious body, according to the working by which He is able even to subdue all things to Himself.“

Să vedem ce altceva a mai spus Pavel, înainte de versetele deja citate din Filipeni, apoi voi completa şi cu Galateni.
Phil.1.12-15-18…21…27-29; 2.3-6,7,9,10,…,16; 3.1,3,…,11,12-15:
But I would ye should understand, brethren, that the things which happened unto me have fallen out rather unto the furtherance of the gospel;| So that my bonds in Christ are manifest in all the palace, and in all other places;| And many of the brethren in the Lord, waxing confident by my bonds, are much more bold to speak the word without fear.| Some indeed preach Christ even of envy and strife; and some also of good will:| The one preach Christ of contention, not sincerely, supposing to add affliction to my bonds:| But the other of love, knowing that I am set for the defence of the gospel.| What then? notwithstanding, every way, whether in pertence, or in truth, Christ is preached; and I therein do rejoice, yea, and will rejoice.| … For to me to live is Christ, and to die is gain.| … Only let your conversation be as it becometh the gospel of Christ: that whether I come and see you, or else be absent, I may hear of your affairs, that ye stand fast in one spirit, with one mind striving together for the faith of the gospel;| And in nothing terrified by your adversaries: which is to them an evident token of perdition, but to you of salvation, and that of God.| For unto you it is given in the behalf of Christ, not only to believe on him, but also to suffer for his sake;| …
2.3-6,7,9,10,…,16: Let nothing be done through strife or vainglory; but in lowliness of mind let each esteem other better than themselves.| Look not every man on his own things, but every man also on the things of others.| Let this mind be in you, which was also in Christ Jesus:| Who, being in the form of God, thought it not robbery to be equal with God:| But made himself of no reputation, and took upon him the form of a servant, and was made in the likeness of men:|… Werefore God also hath highly exalted him, and given him a name which is above every name:| That at the name of Jesus every knee should bow, of things in heaven, and things in earth, and things under the earth;| … Holding forth the [W]word of life; that I may rejoice in the day of Christ, that I have not run in vain, neither laboured in vain.|; …
3.1,3,…,11,12-15: Finally, my brethren, rejoice in the Lord. To write the same things to you, to me indeed is not grievous, but for you it is safe.|… For we are the circumcision, which worship God in the spirit, and rejoice in Christ Jesus, and have no confidence in the flesh.| … If by any means I might attain unto the resurrection of the dead.| Not as though I had already attained, either were already perfect: but I follow after, if that I may apprehend that for which also I am apprehended of Christ Jesus.| Brethren, I count not myself to have apprehended: but this one thing I do, forgetting those things which are behind, and reaching forth unto those things which are before,| I press toward the mark for the prize of the high calling of God in Christ Jesus.| Let us therefore, as many as be perfect, be thus minded: and if in any thing ye be otherwise minded, God shall reveal even this unto you.

Col.2.20-23; 3.1_4: Werefore if ye be dead with Christ from the rudiments of the world, why, as though living in the world, are ye subject to ordinances,| (Thouch not; taste not; handle not;| Which all are to perish with the using;) after the commandments and doctrines of men?| Which things have indeed a shew of wisdom in will worship, and humility, and neglecting of the body; not in any honour to the satisfying of the flesh.|
3.1_4: If ye then be risen with Christ, seek those things are above, where Christ sitteth on the right hand of God.| Set your affection on things above, not on things on the earth.| For ye are dead, and your life is hid with Christ in God.| When Christ, who is our life, shall appear, then shall ye also appear with [H]him in glory. Toate evidenţierile şi sublinierile pe text sunt foarte importante în această zonă foarte… fierbinte, dar în ultima frază a ultimului verset (Col.3.4) exista deja o evidenţiere cu italice, care a complicat puţin lucrurile, anume „Christ, who is our life,“ şi pentru a nu crea confuzii, dar a face legătura pe text, pentru că preamăritorii testamentului care s-au băgat singuri în seamă prin această formatare cu italice, sunt categoric excluşi, am lăsat textul aşa cum l-au formatat ei, dar l-am subliniat, şi cred că este lesne de înţeles la cine se referă întregul text!

Cam acestea sunt citatele de bază, relevante pentru tema alegerii pentru orice om de bună-credinţă, şi dorinţa de a cunoaşte Adevărul EVANGHELIEI, pentru a-şi putea alege corect informat drumul în viaţă,… indiferent de vârstă, pregătire lumească ori profesie actuală! Din pricina economiei de spaţiu, aici nu voi mai comenta versetele citate—consider prezentarea lor suficientă—, ci mă voi ocupa de comentariile care vor fi de folos pentru înţelegerea unor lucruri/aspecte pe care nu le-am mai prezentat într-un astfel de moment şi un astfel de context, pentru că aici le este locul!
Mai întâi mă voi ocupa de cele două priorităţi temporale, ca ordine de desfăşurare a evenimentelor de la Avram/Avraam la Isus Şilo/Mesia/Cristos, priorităţi pe care testamentarii nu le înţeleg, şi desigur, nici cei care îi ascultă, fie că-i frecventează, fie că nu. În faţa Legii, de care s-au cramponat evreii în timpul Domnului Isus şi al apostolilor aici pe Pământ, prioritate are Avraam sub toate aspectele, iar faţă de Lege cu preoţia lui Aaron aferentă, prioritate are Preoţia Domnului Isus. În niciunul din cele două cazuri, indiferent de limbajul specific folosit, nu se justifică prin nimic din textul tuturor cărţilor ideea testamentară, aşa cum au adoptat-o şi au propagat-o testamentarii. Despre moştenire se vorbeşte în raport cu făgăduinţele/promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avraam şi Seminţei lui (Gen.14.18_20-24; Evr.6.20; 7.1_3,4_6,7,8_12…). Dumnezeu este nemuritor, este Creator a tot ceea ce a făcut, şi poate da oricui orice din ceea ce-I aparţine. Ideea de testament este absurdă, testamente făcând doar oamenii muritori, unii în favoarea altora, sau în favoarea unor persoane juridice, conform legislaţiei lumeşti în vigoare. Mai mult decât atât, animalele de la care era luat sângele pentru sfinţire sau curăţare de păcate, nu fac… testamente, nici între ele, nici în favoarea… oamenilor! Acest aranjament ordonat de Dumnezeu evreilor prin Moise, a avut doar un scop de pregătire a poporului evreu pentru Preoţia Mai-Marelui Aaron, Isus Cristos (Gen.22.10_18!). Prin psalmii 2 şi 110, invocaţi de Pavel, dar şi din alţii sub alte aspecte, scrişi de David sub inspiraţie, sub Lege, se prevesteşte o altă Preoţie, diferită sub multe aspecte faţă de cea a lui Aaron şi descendenţilor lui, un Mare Preot unic şi nemuritor, a cărui slujbă n-o poate lua un altul, nici în cer, nici pe Pământ. Ori, câtă vreme, o dată intrat în slujbă este nemuritor, are nu doar prioritate faţă de Lege, ci este absurdă şi în cazul Lui… lăsarea vreunui testament, scopul slujbei Lui aici pe Pământ şi sacrificiul Său suprem, fiind tocmai de a anula păcatul adamic în favoarea în principal a celor chemaţi şi unşi cu Duhul Sfânt pentru înţelegerea EVANGHELIEI, dar şi a oricărui credincios cu alt fel de aspiraţii. Nemuritorii nu fac testamente, iar cei care vor deveni şi ei nemuritori, sau doar cu perspectiva de a nu muri niciodată, ce nevoie ar avea de vreun testament? Jertfa Domnului este în sine un Sigiliu pe Cartea în care este descrisă propria Sa viaţă, şi are de la Tatăl tot dreptul şi toată libertatea de a dezvălui Adevărul doar acelora în favoarea cărora lucrează El însuşi, nu şi altora. De aceea testamentarii nu înţeleg şi nu ştiu nimic, ci doar fabulează!

Aceasta are însă şi o parte foarte bună în privinţa securizării Adevărului EVANGHELIEI! Şi a salvării cât mai multor vieţi! Mai întâi, cei cu modificările în textul original, chiar dacă nu cad sub incidenţa Evr.6.4-6, cad totuşi sub incidenţa Apoc.22.18,19. Ceilalţi însă, nu cad sub niciuna dintre cele două argumente indicate! Am vorbit mult despre trimiteri şi autorii trimiterilor, care au înţeles EVANGHELIA în adevăr, şi care nu puteau fi decât din interiorul acestei „slujbe“ obţinute prin frecventarea unei facultăţi lumeşti, unde profesorii sunt „preoţi“ prin absolvirea aceleiaşi facultăţi, prin urmare cei mai mulţi dintre cei care şi-au dat seama că au fost amăgiţi, au avut această atitudine tranşantă, şi care categoric s-au adăugat la numărul celor chemaţi şi unşi, iar alţii, mai cu seamă la noi, cu un mediu sătesc destul de izolat în general, aşadar departe de ochii şi urechile sus-puşilor, i-au învăţat pe oamenii simpli, dar receptivi la adevăr, atât adevăr cât au înţeles şi ei. Poate că tocmai de aceea există o afinitate a multor români pentru „Biserică“ şi acest soi de „preoţie“! Eu ştiu că iniţial mulţi „preoţi“ au citit ceea ce am scris, nu ştiu dacă o mai fac şi acum, dar tot mai ajung la ei semnale fie chiar şi prin intermediari! Ce-i împiedică pe aceştia să renunţe la această „slujbă“ amăgitoare, câtă vreme ei înşişi sunt primii amăgiţi? Greu de spus pentru fiecare în parte, însă cei relativ tineri pot schimba foarte uşor macazul! Mulţi dintre ei pot face şi o a doua facultate dacă îşi doresc, şi dacă au şi alte afinităţi, ori chiar şi fără facultate, se pot ocupa de orice altceva. Timpul s-a scurtat oricum! Unii chiar au şi o a doua slujbă, cum ar fi dl. Remus Rădulescu, şi nu doar el. Totuşi, dacă doar au ambiţia de a se da mari în faţa neştiutorilor, îi priveşte direct şi personal. EVANGHELIA nu poate fi învăţată decât de la cei care o ştiu! Aşa este acum, aşa va fi şi în viitor, pentru cei care vor avea un viitor (Apoc.22.17; 21.1-3!). Sper că aţi învăţat deja cine-i Mireasa Domnului Isus! Iată v-am deschis o fereastră spre Lumină şi viaţă.
A se observa că sub titlu, am introdus, şi fac asta pentru prima dată, şi versetele 13 şi 14, din capitolul 18 al Deuteronomului, pe lângă 15 şi 17-19. Citiţi atent aceste versete, pentru că sunt şi mai de actualitate acum pentru creştini! Am vorbit despre Creaţie, dar şi despre cititorii în stele actuali, adică despre astrofizicienii evoluţionişti, şi modul lor de-a amăgi întreaga lume, care în mod clar au dus omenirea într-o fundătură, de unde nu mai văd altă cale de ieşire decât războaiele. Ar mai fi multe de spus, dar o alegere pe baza celor deja expuse, cred că este posibilă. Iar alegerea responsabilă consider că este viaţa şi nu moartea. Aveţi aici o poartă deschisă spre viaţă, o viaţă adevărată, eternă (1Tim.6.18,19)! Eu am ales deja, şi cred că se cunoaşte că am ales bine.

ianuarie 2023.

© since 2023, Aurel Becheru. NEXT PAGE| PREVIOUS PAGE