MOMENTUL ADEVĂRULUI, al DREPTĂŢII şi al… DREPTULUI!
Isa.26.7-13; Prov.25.12,2,6,7; Luc.14.7-11; 2Cor.11.1,2; Mal.2.13-16; Ioan 5.28-30,38-47; Evr.8.1-4-13; 1Cor.14.21-25
Luc.22.31,32; Dan.2.44,45; 12.4; Apoc.14.6-13; Hab.2.3,13,14.
BUNĂ să vă fie inima tuturor! Nu vă voi scrie toate impresiile mele din ciornă, legate de evenimentele sanitare şi restricţiile aferente. Cert este că am început să citesc pe hârtie şi fără ochelari ceea ce m-a impulsionat şi mi-a venit şi ideea unei noi mărturii, aşa că m-am pus pe treabă încă din 2019. Citind şi tot citind, parcă nu mai era aceeaşi Carte pe care o ştiam, pentru că mereu îmi atrăgeau atenţia aspecte care îmi păreau total noi. Unul din textele citite şi recitite de multe ori a fost Luca 22.31,32, şi de aici a apărut ideea unei noi mărturii care să adune cam toate noutăţile care mi s-au descoperit citind şi tot citind. M-am apucat şi de scris, tot pe hârtie. Am făcut-o fără să am vreo ordine în minte, dar ştiam că acesta trebuie să fie primul pas, iar ordinea va veni şi ea atunci când voi avea mai mult material. Şi materialul chiar s-a adunat ţinând cont şi de… să le zic aşa… semnalele exterioare! Tocmai de aceea voi preciza şi două nume din exterior, nu pentru că aş avea ceva personal cu protagonişii, ci pentru că „mi-au ridicat mingea la fileul“ subiectului pe care-l voi trata, iar eu care m-am fript cu ciorba Martorilor, nu mai am nicio problemă în a sufla şi în iaurtul altora. Pe unul dintre protagonişti îl cunoaşteţi deja, Remus Nicolae Rădulescu pe care-l voi numi în continuare la fel ca şi până acum, celălalt Ioan Buga, pe care-l voi numi în continuare pentru simplitate I.B. În subiect vom pătrunde treptat, dar mai întîi ar trebui să citiţi atent pasajul 1Corinteni 14.5-11,12, şi foarte atent versetul 11! Vorbitul în limbi străine, zideşte Biserica, sau este pentru… necredincioşi/1Cor.14.21-25; Isa. 28.7-1721?
Mai întâi să facem deschiderea cu o partidă de ecumenism! Invitată a d-lui „v.b.“ o nimfă blondă de culoare… catolică la emisiunea duminicală „Lumina credinţei“, cam pe la sfârşitul anului 2019. „Nimfa-tradiţie“, nici una, nici două, şi-a călcat în picioare gazda ortodoxă, ca să fie clar cine are întâietate în ecumenism, fără ca dl. „v.b.“ să intervină pentru a-i opri şuvoiul de inadvertenţe scripturale. Pentru dumneaei Simon, numele de botez al lui Petru, are semnificaţia de „întâi născut“, papa este locţiitorul lui Petru aici pe pământ, iar Petru este nici mai mult nici mai puţin decât „Piatra din capul unghiului Clădirii“. Cam înfundate urechile „tradiţiei“ catolice, dar parcă numai ale ei (Gen.29.33; Isa.28.16; Ps.118.18-22_26; Mat.21.40-42; 1Pet.2.1-3,4_8,9,10)!? Iată aşadar şi mărturia lui Petru, mult mai amplă ce-i drept, cel care a intuit prin chiar Spiritul Tatălui înainte de a fi botezat la Cincizecimea anului 33, botezat fiind totuşi în apă, Cine era de fapt Isus, Mesia, Fiul lui Dumnezeu. De aceea a fost numit Petru, pentru că a identificat „Piatra“ şi „Stânca“/Dan.2.31-34,35-44,45; Ex.17.1-6,7; 1Cor.10.1-4-7…11_13. Cu locţiitoreala am lămurit-o deja în cazul Iuda Iscarioteanul - Matia! Cine n-o ştie deja, o va găsi. „Tot ce nu vine din încredinţare e păcat“/Rom.14.23! Această exprimare este general valabilă în creştinism, nu doar referitor la stilul tradiţional de tot felul de sărbători la care se mănâncă şi se bea/Isa.22.13,14; 1.9-13_15-20; 1Cor.15.32-34; Rom.14.17-23! Dar şi ceea ce vine dintr-o „încredinţare“ neverificată prin… documentare adecvată, tot păcat se dovedeşte a fi (Fapt.17.10-13; Ioan 5.38-44)!
Acum putem intra în subiectul despre care am amintit în titlu, mai întâi prin afirmaţia d-lui I.B. pe la sfârşitul lunii aprilie, anul 2020, cu prilejul „duminicii Tomii“/Toma apostolul desigur. Dar şi dl. „v.b.“, anul acesta 2021, cu ocazia Paştelui, s-a exprimat în acelaşi mod. Ce am prins de la dl. I.B.? D-sa spunea că Ioan, singurul care n-a fugit ci a mers după Isus, care a fost dus la… marele arhiereu, cu care Ioan era ceva… rudă/Ioan 18.12-15,16! În primul rând Ioan nu era niciun fel de rudă cu „marele arhiereu“, ci doar cunoscut la curtea acestuia de slujitorii lui! De ce? Cu certitudine, fiind mezinul familiei, i se încredinţase sarcina supravegherii aprovizionării cu peşte la curtea „marelui arhiereu“. Tot aşa l-a cunoscut şi pe Ioan Botezătorul, fiul marelui preot Zaharia, mare preot la rândul său/Luc.1.5; 1Cron.24.10,19; Neem.12.4,17. Dacă-mi aduc bine aminte, dl. „v.b.“ s-a exprimat cam de maniera „soborul de arhierei“ L-au condamnat pe Isus la moarte. Sigur că nu este deloc greu să faceţi legătura între românescul mare-preot şi păsărescul arhiereu, fără „marele“! Păsăreasca asta este însă cu mult mai extinsă la expresii precum euharistie şi… liturghie, dl. „v.b.“ pretinzând că Domnul Isus, în timpul cinei cea de taină a… instituţionalizat liturghia pe care o practică preoţii înălţimilor, care nu suflă un cuvânt despre… noul legământ, ferindu-se de această exprimare „ca dracul de tămâie“, ei înşişi fiind „tămâie“ în ce priveşte noul legământ/Mat.26.27,28.
Să ne uităm acum şi la lucrurile mai puţin vizibile pe care ni le descrie însuşi Ioan în Evanghelia sa/Ioan 1.19-28! De ce erau panicaţi fariseii care au alertat preoţii şi leviţii/vers.19,24? Ce era atât de neobişnuit în ceea ce făcea Ioan Botezătorul la Iordan?
Slujba marilor preoţi era strâns legată de purtarea păcatelor poporului evreu şi a lor înşişi, şi slujirea în locul prea-sfânt/sfânta sfintelor la altarul tămâierii de după perdeaua dinăuntru/catapeteasmă, care despărţea locul sfânt de locul prea-sfânt/Lev.16.1-34. Asta ştiau toţi, preoţi, leviţi, saduchei şi farisei! Dar marele preot Ioan, fiul lui Zaharia, făcea ceva cu totul ieşit din comun sub toate aspectele, veşminte, hrană, mediu de activitate în aer liber lângă Iordan, botez şi desigur… propovăduirea Împărăţiei cerurilor şi pocăinţa spre iertarea păcatelor, fără… jertfe de animale (Isa.40.1-3-11; Mal.4.1-6; 1Reg.18.1,16-37,38-41; Mat.11.7-14,15)! Comparaţi acum versetele 1Reg.18.37,38 cu Mal.4.5,6! Cum vi se pare/Mat.11.14? Marii preoţi ai evreilor ajunseseră într-o idolatrie ca aceea a proorocilor lui Baal şi ai Astarteei din Israel în timpul lui Ilie, Ahab şi Izabela, deşi făceau slujba la Ierusalim în Templul ridicat de fiii robiei sub Zorobabel, Ezra şi ale cărui ziduri cu porţi au fost reparate sub Neemia. Aşa ajunseseră ei să-şi dispreţuiască propria slujbă, poporul care a zidit Templul şi zidurile Ierusalimului, ba şi pe Dumnezeul părinţilor lor care le-a dat slujba pe care o aveau şi cu care se mândreau (Ioan 18.19-22,23; Mat.26.62-66).
V-am întrebat cum vi se pare afirmaţia Domnului din Matei 11.14 reflectată în 1Regi 18.37,38 şi Maleahi 4.5,6. Iată ce adâncă este întreaga Scriptură în raport cu superficialitatea oamenilor! Sunt lucruri mult mai simplu de înţeles pe care oamenii nu vor să le accepte ori le ignoră total. Sunt însă şi altele mult mai profunde şi cu o extindere deplină pentru toată Scriptura şi toată lucrarea desfăşurată de Dumnezeu prin Sfântul Său Duh şi aportul Fiului. Să urmărim un grupaj de trimiteri: Ioan 10.34,35,36; Gen.41.25-32-38_42_46; Dan.6.8-12-15-17-27; Est.8.8_17; 9.4. Din nou vă întreb, cum vi se pare? Numai de aici dacă aş comenta tot, sau aproape tot, aş avea foarte mult de scris, pentru că aici este rezumată toată EVANGHELIA, nu însă acesta a fost scopul! Am vorbit de o sită, de un filtru, iar aici v-am prezentat totul succint, toată evoluţia de la început până la sfârşit, de un Purim de care evrei, creştini din orice neam, cu toţii ne vom bucura de lucrarea Dumnezeului vieţii, în timp ce toţi cei ce s-au dovedit vrăjmaşi sau se vor dovedi nu-şi vor găsi alt loc de „odihnă“ decât… moartea. Moartea a doua, să fim bine înţeleşi, aceea din care nu mai există înviere. Asta-i sita/ciurul/filtrul! „Scriptura nu poate fi desfiinţată“ şi „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric ci să… împlinesc“!
Ce ar trebui să facem noi, ca împlinitori ai Cuvântului, nu ca nişte ascultători uituci? Nimic altceva decât să-L căutăm pe Dumnezeu prin Cuvântul Său, pentru că El se lasă atât căutat cât şi găsit, cea mai bună oglindă fiind cea arătată în finalul capitolului 54 din Isaia „Dacă se urzesc uneltiri, nu vin de la Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea sub puterea ta … Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care vine de la Mine, zice Domnul“. Cine crede că e puţin, n-are decât să arate mai mult! Să revenim la zarvă, la agitaţia pe care o evidenţiază Ioan/1.21,25! Ce înseamnă „proorocul“? În versetul 21 avem o trimitere la Deut.18.15,18, pentru a înţelege despre ce „prooroc“ întrebau preoţii şi leviţii trimişi la Botezător. „Dacă nu eşti … atunci de ce botezi“/Mat.21.23-25-27? Iată un Botezător atipic, nonaaronistic şi un Rabi(n)/Învăţător atipic, pentru care nimeni nu era pregătit în cercurile unde lururile acestea ar fi fost cazul să fie bine cunoscute. N-a fost şi Ilie un „botezător“ atipic atunci când a inundat de trei ori jertfa de pe stânca ce slujea de altar, abia apoi s-a rugat la Dumnezeu să-Şi arate slava? Pentru a putea intra în viaţă, pregătirea este esenţială.
Până aici am lămurit-o cu Ioan, şi adiţional cu alte aspecte, dar plecasem de la vorbitul în alte limbi şi de ascunderea exprimării neaoşe de mare preot în spatele paravanului de arhiereu. Mai sunt şi alte astfel de paravane: arhiepiscop, arhimandrit, patriarh, ultimul nu în sensul scriptural atribuit patriarhilor poporului evreu Avraam, Isaac şi Iacov/Israel, ci în sensul ce cel mai înalt popă în ierarhia bisericească, dacă înţeleg bine prin sinonimia cu Patriarhie. Şi ce-i cu asta vor întreba unii, însă alţii îmi cunosc deja stilul. De fapt aspectul cel mai important pentru început este că arhiereu este sinonim cu mare preot. Ce spune psalm 110.4 în mod profetic, am lămutit deja şi vă rog să reţineţi. Pentru restul trebuie să intrăm într-o poveste din Faptele apostolilor, ba chiar două, iar deznodământul îl vom afla din scrisoarea lui Pavel către conaţionalii săi evrei. Capitolele care ne interesează din Fapte sunt 6, 7, 8 şi 9! De notat că la „judecata“ lui Ştefan era prezent, şi probabil… prezida soborul, marele preot în funcţie (Fapt.6.8-12-15; 7.1). Ştefan face o mărturie foarte bine documentată începând de la Avraam până la Isus Mesia/Cristos, trecând prin toate fazele istoriei poporului evreu, versetele 7.51-60, fiind partea finală a mărturiei sale unde spune lucruri foarte interesante şi puternice spiritual, care deja pusese auditoriul pe jar: „netăiaţi împrejur cu inima şi urechile … au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum, şi L-aţi omorât … iată văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu“. Aici au cedat nervos, l-au scos afară din Ierusalim şi l-au ucis cu pietre, evident cu acordul marelui preot, dar… dar Domnul care i se arătase pentru a-l încuraja, nu intervine în calitatea sa de Mare Preot în funcţie/Ps.110.4! Aceasta este prima parte a poveştii.
Mai departe, în capitolul 8 citim despre împrăştierea multor ucenici din pricina prigoanei dezlănţuite cu ocazia uciderii lui Ştefan, protagonist de prim rang al acestei prigoane fiind tânărul dar potentul Saul din Tars, care, în cele din urmă, în capitolul 9 se duce la marele preot care ar fi putut fi acelaşi care a încuviinţat omorârea lui Ştefan sau altul, nu contează, cert este că a cerut marelui preot scrisori de acreditare pentru pătrunderea în sinagogile din Damascul sirian pentru a-i identifica pe creştini şi a-i aduce legaţi la Ierusalim. Iată momentul culminant al acţiunii, în care Domnul în calitatea Sa de Mare Preot în funcţie intervine în mod direct. De ce intervine, ne va spune chiar apostolul neamurilor Pavel în epistola sa către evrei (Evr.8.1-4). Cert este că Saul din Tars a înţeles foarte repede situaţia, întrucât l-a cunoscut personal pe Isus, aşa cum ne spune Ioan-Marcu în Evanghelia sa. A priceput foarte repede şi substratul spiritual al EVANGHELIEI, şi din prigonitor al Bisericii lui Cristos—inclusiv la neamuri—a devenit apostolul neamurilor Pavel/Paul, şi un formator de biserici locale creştine la multe dintre neamurile la care a fost trimis, inclusiv la Roma, de unde a şi scris epistola către evrei (Evr.13.19-24,25). Citiţi acum vă rog tot capitolul 8 căci aici este cheia pe care o căutăm! „Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege“/vers.4! Iată cheia, căci şi reciproc, după ce Domnul ajunge în cer, alt mare preot nu mai poate fi pe pământ pentru că este Cel din cer, şi… rămâne pe vecie printr-o viaţă nemuritoare/Evr.10.11-23; Ps.110.4. Acesta a fost atunci momentul Adevărului, al dreptăţii şi al… dreptului, acesta este Adevărul, dreptatea şi dreptul de atunci până acum şi de acum înaite va fi tot aşa, fără vreo… excepţie! Şi aceasta este ceea ce trebuie să înţelegeţi şi să reţineţi (Isa.26.4-7_9-12).
Acum, vă mai aduceţi aminte de călugărul acela care rămăsese singur la porunca a şaptea la judecata după decalog? Ar fi putut oare să ajungă tocmai acolo un închinător la icoane/Ex.20.4,5,7? Nici pomeneală! În lumina celor spuse până acum, să discutăm puţin şi despre aşa-zisele biserici/construcţiile cu ziduri, cărora de curând un preot al înălţimilor li se adresa—şi nu doar zidurilor, ci şi mobilierului din încăperea goală de… credincioşi, datorită restricţiilor—cu predica pe care dorea să o spună şi n-avea cui. Ce sunt de fapt aceste „biserici“? Sunt în bună măsură doar nişte replici ale Templului din Ierusalim, deşi incomparabil mai pricăjite. Totuşi pentru preoţii înălţimilor, absolvenţi de facultate unde profesori sunt alţi zişi preoţi/părinţi-profesori, născuţi creştini, botezaţi bebeluşi, şi gata preoţi parohi, fiecare cu parcela/parohia lui locală, „de la tinereeeţe pân’la bătrâneeeţe, pân’la bătrâneţe“. Aşadar totu-i aşternut pentru o viaţă cât mai liniştită, cât mai tihnită, din generaţie de absolvenţi de facultate în generaţia următoare, şi tot aşa mereu, după modelul preoţiei lui Aaron şi a casei lui, însă după nicio… lege, şi cu toate consecinţele pe care populaţia trebuie să le suporte! Pe dinăuntru clădirea are două compartimente, cel din faţă unde pot intra şi enoriaşii, cel din spate unde intră doar preoţii, compartimentele numite în Scriptură locul sfânt şi locul prea-sfânt ar trebui să fie despărţite de perdeaua dinăuntru zisă şi catapeteasmă în păsăreasca aferentă, care nici măcar nu-i tocmai o perdea.
Dincolo de perdea unde intră doar preotul, se află un… altar al tămâierii în fiecare din aceste clădiri, aşadar câte clădiri, atâtea altare, deşi în Ierusalim nu era decât unul singur, însă în curtea bisericii nu există un altar pentru jertfe, niciunul nicăieri. Cu certitudine aţi văzut şi popa ieşind din… sfânta sfintelor cu cădelniţa în care arde tămâie, tămâind habar n-am ce, oameni, loc, nu ştiu, dar tămâiază. Ce importanţă au toate astea pentru noi, ce putem învăţa de aici (Lev.9.22-24; 10.1-3; 16.11_13; Ier.2.26-28; 11.11-13)? Baal se traduce prin şes, adică teren plat sau putem spune şi… platitudine, lipsă de relief, atunci când nu ai ce reliefa, ce scoate în evidenţă. Ceea ce iese în evidenţă din trimiteri este că fiecare paroh ar fi de fapt un… mare preot, pardon… arhiereu, câtă vreme are un altar al tămâierii. Totuşi Marele Preot după legea creştină este în cer, nu pe pământ (Evr.7.11,12_24)! Oare este un altar al tămâierii în cer/Evr.13.8_10_15; Apoc.8.3-5? Aşadar, iată, după lege un singur Mare Preot şi un singur altar al tămâierii! Pentru astfel de atitudini de substituire, în lume se folosesc cuvinte destul de dure, şi poate că cel mai puţin dur ar fi acela de impostură, o caracteristică a idolatriei… instituţionalizată încă din Eden de nimeni altul decât Satan/Ioan 8.41-44!, având ca paravan/icoană un şarpe/2Cor.11.13-15. Aşa învăţăm corect EVANGHELIA, aşa respectăm dreptul Celui care are dreptul/Ezec.21.13,25,26,27, ba chiar şi propriul nostru drept de a intra în Împărăţia cerurilor (Evr.9.6-8-11,12,13,14,15)! Iată dovada clară prin mărturia unui fost potrivnic a Celui ce a dobândit prin sacrificiu personal şi are dreptul şi autoritatea de a deschide cerul şi a-l închide pentru Împărăţia cerurilor a cărui EVANGHELIE a propovăduit-o (Apoc.1.17,18; 3.7)! Ei, cum vi se pare că funcţionează „caleidoscopul“ descoperirilor? Asta pentru a astupa definitiv gura pretenţiilor, nu doar a preoţilor „creştinilor“ botezaţi bebeluşi, ci şi a evreilor care încă-L mai aşteaptă pe acel Mesia după gustul şi mintea lor. De ce nu şi a celor cu Evanghelia Matei 24.14, ori alte evanghelii diferite de EVANGHELIA originală şi veşnică a Domnului Isus Cristos, încredinţată şi adeverită de Părintele veşniciilor prin Sfântul Său Duh (Apoc.14.6,7; Evr.13.20,21)? De urmărit ruperea ultimului sigiliu de pe Cartea vieţii Mielului, eveniment ce nu poate trece neobservat (Apoc.8.1-6)! Şi încă nu am epuizat lucrurile interesante cu privire la drept! Sunt nişte lucruri pe care le citim cu privire la evrei încă înainte de a li se da decalogul/Ex.19.1-4,5,6! S-au împlinit asupra lor aceste cuvinte?
Parţial da, s-au împlinit, însă nu doar asupra lor! V-am vorbit mai înainte despre seminţia lui Levi care nu avea drept de moştenire în Israelul după trup, şi nu am făcut-o fără un scop. Dumnezeu a spus că El însuşi va fi moştenirea leviţilor. Isaia ne spune că Dumnezeu va lua şi dintre neamuri „pe unii ca preoţi şi Leviţi … căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea, aşa va dăinui şi… sămânţa voastră şi numele vostru“/Isa.66.18-21,22. Despre nume am vorbit, creştini sau Israel spiritual, dar n-am vorbit despre sămânţă, nici n-am urmărit trimiterile până când… ştiţi cum lucrez eu, mai întâi descoperirea! Iată: Apoc.1.5,6; 1Pet.2.7-9,10; Ier.10.11_16; 51.12_19. Toate cele douăsprezece seminţii ale Israelului spiritual sunt nu doar toate seminţii de leviţi, ci toate o singură seminţie de… leviţi, seminţie moştenitoare a Tatălui în condiţiile stabilite de El, şi prin lucrarea în care S-a implicat şi Se implică direct! Aceasta este singura… instituţionalizare legitimă şi recunoscută de Tatăl, Fiul şi apostolii, precum şi de sfinţii îngeri colaboratori în lucrare. Ce au devenit ori sunt alte… instituţionalizări, e cât se poate de clar, chiar dacă nu s-a recunoscut şi încă nu se recunoaşte: Ezec.23.1-49; 16.1-63; Apoc.13.1-10,11-18; 17.1-18; 18.1-24. Iată că s-a arătat dinainte, aşa că scuzele tardive nu pot fi admise! Martor al tuturor acestor lucruri stă însuşi Marele Preot Isus Cristos/Apoc.12.7-12!
Luna Adar era a douăsprezecea lună a anului, dar şi cei care se pot trezi înainte de „ceasul al doisprezecelea“ ar putea avea o şansă, altfel spus nu-i niciodată prea devreme, până nu e prea târziu (Col.4,5; Efes.5.16; Evr.3.18,19; 4.1)! Cine se simte bărbat, să fie bărbat până la capăt, nu tare ca fularul ori ca funia-n sac, aşa cum a „reuşit“ dl. C. Coman, care de la „niciodată de când sunt eu preot nu s-a întâmplat aşa ceva“ a dat-o pe… excomunicare. Nu există excomunicare la nivel mondial, şi doar preoţii să rămână… în picioare, dar cu bisericile… goale! Tot ce nu vine din încredinţare e păcat, minciuna nu vine din Adevăr, nici Adevărul din minciună! Omul din popor, chiar şi neştiutor de carte, a înţeles mai bine EVANGHELIA decât cei care pretind că o propovăduiesc în bisericile lor! Se vede asta din multele vorbe de duh intrate în tezaurul folcloric, precum „până la Dumnezeu te mănâncă… sfinţii“, şi încă multe altele (Ecl.5.8; 3.14-16,17)! Am convingerea că poporul ăsta, apăsat şi de popi şi de politicieni, este mult mai bun decât pretind popii care spun că ei nu pot fi mai buni decât poporul din care provin, deşi ţinta lor declarată este să se… îndumnezeiască. Şi de asemenea că mulţi vor înţelege ceea ce am scris aici! Aici spuneam anticipat că rămâne de văzut dacă …şoimul“ leneş, căruia i s-a tăiat craca de sub picioare, şi aici chiar i s-a tăiat şi craca şi maioneza, va găsi acea energie pentru a realiza… irealizabilul până acum. Doamne-ajută!
11.07.21
Deşi mi-am propus să nu mai intervin în textul actualei mărturisiri după realizarea găzduirii site-ului pe net şi îndreptarea oricărei deficienţe rămase necunoscute prin realizarea acestuia pe propriul calculator—şi în continuare rămâne valabilă această dorinţă—având totuşi în vedere că site-ul n-a fost încă promovat, aşadar doar din întâmplare l-ar putea accesa cineva până acum, însă până la această pagină încă e cale lungă şi nevoie de timp, am decis că nu-i o problemă să fac acum această intervenţie, care oricum n-ar fi prima, dar sper să fie ultima. Despre ce este vorba? Am decis că am nevoie de o promovare în limba engleză. Nefiind însă familiarizat cu anumite exprimări tipice din EVANGHELIE în limba engleză, dar pe care trebuie să le folosesc întocmai ca în original, am pornit într-o documentare, inclusiv pentru texte care mă interesează. Ieri 21.11.2021 am avut însă o surpriză de proporţii, iar de azi 22.11.2021 voi lucra la acest text care va fi inclus aici, în această pagină, căci aici îi este locul deşi prima surpriză asemănătoare pentru o traducere în limba română am tratat-o în prima pagină, aceea cu dedicaţia, şi am luat ca sprijin traducerea din limba engleză. Vă veţi lămuri destul de repede pentru care motiv am decis că aici e locul cel mai potrivit să tratez şi această făcătură de proporţii de-a dreptul internaţionale. Acolo, în prima pagină, am încercat să fac o aluzie mai discretă la o anume presupusă traducere în limba română din limba engleză, sugerând ideea doar prin menţionarea a două numere de pagină, anume 929 şi 1119, la prima având în vedere o notă de subsol sub coloana din dreapta, iar la a doua un soi de titlu introductiv ajutător, scris cu italice. Tot… întâmplarea, face ca ulterior să fi remarcat în Biblia mea veche la pagina 1130 un astfel de titlu introductiv Legămîntul cel nou şi cel vechi, ceea ce se găseşte şi în cealaltă, dar scris cu â-ul din a, după regula nouă. Iată că până şi în Bibliile vechi a mai… scăpat! Nici o minciună nu-i perfectă! E adevărat că Diavolul stă ascuns în detalii, dar tot din detalii este trasă/scoasă de urechi minciuna. Haideţi să vedem acum… detaliile din limba engleză! Vom pleca de la doar trei cuvinte, respectiv „covenant“ pentru legământ, „will“ şi… „testament“ pentru testament, evident, dar analiza pe text, semnificaţii şi consecinţe va fi atât de… detaliată cât va fi necesar. Mai întâi să vedem unde s-a disimulat/ascuns buclucul!
În locul cel mai neinspirat posibil, în scrisoarea lui Pavel către Galateni, care începe cam aşa: „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v’a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!“ (Gal.1.6-8), anatema/accursed/blestemat. Acesta este punctul de plecare pentru toată demonstraţia făcută şi susţinută perfect de apostolul Neamurilor, ceea ce merită o atenţie deosebită. Acum partea cu… testamentul: „Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva. Acum, făgăduinţele au fost făcute ’lui Avraam şi seminţei lui’. Nu zice ’şi seminţelor’ (ca şi cum ar fi mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ’şi seminţei tale’, adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.“ (Gal.3.15-18). Cum apare acelaşi text în versiuea engleză? Brethren, I speak in the manner of men: Though it is only a man’s covenant, yet if it is confirmed, no one annuls or adds to it. Now to Abraham and his Seed were the promises made. He does not say „And to seeds“ as of many, but as of one, „And to your Seed“, who is Christ. And this I say, that the law, which was four hundred and thirty years later, cannot annul the covenant that was confirmed before by God in Christ, that it should make the promise of no effect. For if the inheritance is of the law, it is no longer of promise; but God gave it to Abraham by promise. Vedeţi pe undeva aici „will“ ori „testament“? Nici eu! Vedem în schimb „covenant“ şi „promise“! Între ele există o mare diferenţă, şi tocmai despre această diferenţă vorbeşte Pavel aici foarte detaliat. Promise este o făgăduinţă/promisiune unilaterală similară unui testament, deşi nu este un testament întrucât Cel care face făgăduinţa este Nemuritor, este însuşi Dumnezeu. Dar nu este nici legământ/covenant, pentru că nu este un acord între părţi distincte, ceea ce sugerează covenant.
Înainte de a continua analiza voi oferi sursele de care dispun pentru toate cele trei cuvinte, dar şi expresii în care sunt folosite. Iată mai întâi Dicţionarul Român Englez al lui Leon Leviţchi, cu 60000 de cuvinte, apărut în editura Teora. La pagina 617 găsim pentru legământ (înţelegere solemnă) covenant. La pagina 1247 găsim pentru testament will şi testament, cu menţiunea „Noul Testament the New Testament, Vechiul Testament the Old Testament“, dar în Dicţionarul Englez Român al Academiei Române, ediţia a II-a din 2004, la pagina 221 găsim pentru covenant înţelegere/învoială…legământ, dar şi două menţiuni interesante: „the books of the Old and the New Covenant Cărţile Vechiului şi Noului Testament“, aşadar una caldă alta rece, precum şi „land of the ~ pământul făgăduinţei, Canaan“, deosebit de interesant, la pagina 937 pentru testament avem testament, act de lăsare ca moştenire (inheritance în citatul de mai sus din Galateni), cu menţiuni evidente, iar la pagina 1040, 1041 avem din nou ceva interesant pentru will, voinţă, voie „Thy ~ be done facă-se voia Ta“, din rugăciunea Domnului Isus în grădina Ghetsimani/Gethsemane în noaptea în care a fost vândut de Iscariotean, desigur şi testament. A se observa forma din engleza mai veche Thy, înlocuită în engleza modernă cu Your (Your Highness, de exemplu). Totuşi, de ce atâta interes pentru doar trei cuvinte? Ştiţi că e o vorbă care spune că mulţi sunt cei care pot face din mult puţin, dar puţini cei care pot face din puţin mult, ceea ce veţi vedea că se potriveşte situaţiei de faţă, însă consecinţele facerii din mult puţin în acest caz sunt realmente devastatoare. De la Moise, trecând prin Proverbe, şi până la Apocalipsă, avem o regulă deja scrisă, pe care nimeni sub niciun motiv n-ar trebui să o încalce: „să nu scoţi şi să nu adaugi nimic la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu fi găsit mincinos şi a fi pedepsit“ (Deut.4.1-4; Prov.30.5,6; 14.12; 16.33; 19.21; Apoc.22.18-20). Scuze pentru astfel de abateri nu există, prin urmare ne interesează implicaţiile profunde ale acestei schimbări fundamentale, scopul urmărit şi dacă acest scop a fost atins, şi a fost, ca şi consecinţele care pot fi văzute peste tot în lume şi foarte clar. Mulţi chiar vorbesc despre ele, dar nu pricep cauza care le-a determinat şi le susţine (Efes.6.11,12; 2Cor.4.2-7). E nevoie prin urmare de pregătire pentru a înţelege cele expuse aici, de aceea o analiză profundă pe text este necesară pentru a trage concluzii realiste, pentru că doar pe ele ne putem sprijini o credinţă fermă, de nezdruncinat.
Unde este diferenţa dintre făgăduinţă şi legământ o spune Pavel imediat după ce a vorbit despre despre făgăduinţa făcută credinciosului Avraam (Gen.15.1-6; 17.15-21;18.17-19; 18.1-9; Isa.49.6-8; 61.1-3; Luc.4.16-21; Gal.3.19,20,21-27_29; 4.1…). Vorbind despre o făgăduinţă ca despre un legământ, pe de-o parte amesteci moştenirea rezidentă în făgăduinţă cu ideea de legământ, considerându-le interschimbabile, adică având aceeaşi valoare de întrebuinţare, ceea ce este un fals grosolan, pe de altă parte induci ideea foarte prezentă la evreii necredincioşi, tradiţionalişti prin obiceiuri la buna lor apreciere, dar care la vremea bilanţului au fost pedepsiţi cu toată asprimea, că Dumnezeu ar trebui să se simtă obligat în virtutea legământului să facă orice poftă a omului, deşi el este cel care încalcă legământul, idee deja adânc implantată în creştinismul instituţionalizat. La ce conduce această atitudine iresponsabilă, cred că nu mai e cazul s-o spun eu, dar consecinţele sunt dezastruoase. Aşa a apărut, cum vedem şi din dicţionare, dar şi din invariabila formulare tendenţioasă înscrisă pe toate Bibliile „Biblia sau Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament“, calificându-se direct moştenitori, fără a mai respecta legământul/covenant botezului/baptism (Mat.26.26-28; 1Pet.3.21,22). Iată şi textul: And as they were eating, Jesus took bread, blessed and broke it, and gave it to the disciples and said, „Take, eat; this is My body.“ Then He took the cup, and gave thanks, and gave it to them, saying, „Drink for it, all of you. for this is My blood of the new covenant, which is shed for many for the remission of sins“. şi There is also an antitype which now saves us—baptism (not the removal of the filth of the flesh, but the answer of a good conscience toward God), through the resurrection of Jesus Christ, who has gone into heaven and is at the right hand of God, angels and authorities and powers having been made subject to Him. Aşadar the new covenant, un legământ între părţi, respectiv Tatăl şi Fiul pe lângă care „gravitează“, să zic aşa, cei doisprezece apostoli ai Domnului şi sfinţii îngeri, aşa cum am menţionat în pagina precedentă—Satana şi demonii lui fiind alungaţi pe Pământ (Mat.28.18; Apoc.12.7-12)—pe de-o parte, şi orice credincios conştient că viaţa e o realitate, nu o himeră, şi se sprijină pe adevăr nu pe minciună, iar Cuvântul Tatălui este întotdeauna şi în orice timp Adevărul, acel Adevăr care contează şi pe care doreşte să-l afle din Sursă sigură. În plus nu cedează în faţa dificultăţilor, obstacolelor artificial puse de oameni în manoperă, sau a greutăţilor inerente vieţii în condiţiile predominării păcatului, ci îşi urmează calea, înţelegând pe ce se bazează (Ioan 16.33; 1Ioan 2.15-17, sau altfel spus „apa trece, pietrele rămân“).
Iată că am ajuns şi la acel moment nodal, noul legământ şi botezul, pentru că de aici încolo vom descâlci şi adevăratele intenţii ale strecurării minciunii, anume… dependenţa! Dar mai întâi textul pentru că n-are rost să mai insist cu engleza. Aşadar ce este botezul şi cum se practică în mod corect (Mat.28.18-20)?: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin.“ Aşa este Amin/Drept să se facă botezul! Mai întâi faci ucenici propovăduindu-le EVANGHELIA, şi dacă aderă, înţeleg implicaţiile legământului realizat prin botez, şi consideră că pot merge pe calea deschisă de Tatăl prin Isus Cristos, abia atunci îl botezi pe oricare solicitant. Asta este ordinea, apoi poate învăţa şi mai mult pentru că procesul de învăţare este ca şi viaţa însăşi, un proces dinamic, mereu în desfăşurare, iar într-o viaţă veşnică nu se termină niciodată, cu atât mai mult în viaţa de acum. În plus niciodată nu suntem singuri, ci totdeauna supravegheaţi, însoţiţi, şi dacă şi când este cazul, apăraţi. Aşa e drept, aşa e corect! Şi atunci, de unde a apărut „botezul“ bebeluşilor, că de cel al… cailor, nici nu vreau să vorbesc, fiind tot o consecinţă a botezului bebeluşilor. Ce se „realizează“ prin acest „botez“ al bebeluşilor? Ignoranţă şi dependenţă pentru cei „botezaţi“ inconştienţi de ceea ce li se face, după ce vor creşte şi se vor vedea puşi în faţa unui fapt deja împlinit, sau mai degrabă îndeplinit de alţii, nu prin decizia conştientă a lor înşile, pe de-o parte, şi scutire de orice fel de dificultăţi atrase de o cunoaştere a EVANGHELIEI în adevăr, precum şi a propovăduirii ei altora, pe de altă parte. Asta chiar este o muncă foarte serioasă, de durată, şi nici nu se slodează întotdeauna cu succes, mai ales printre neamuri. Pe când în felul lor, ştiţi deja reţeta: „traiul niniachii pe banii babachii“! Sigur ăsta-i doar un aspect, însă cel mai periculos pentru… dependenţi. Celălalt care crează dependenţă este în primul rând folosirea icoanelor, iar când nu-i de-ajuns, mai fac şi „minuni“. La asta se adaugă calendarul cu toţi „sfinţii“, pelerinajele şi închinarea la moaşte, postul, spovedania şi împărtăşania pe care au ajuns să o facă chiar săptămânal, plus mai ştiu eu ce. Asta a fost o enumerare, dar să revenim la icoane! De unde acest obicei împotriva Cuvântului lui Dumnezeu? De la tătucul lor, care l-a practicat prima dată în Eden folosindu-se de un şarpe/icoană mută, paravan pentru vorbitor (Ioan 8.44): „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş, şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o mincină, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“.
Pavlov cu al său câine căruia îi formase un reflex condiţionat de salivare la auzul unei sonerii, chiar şi atunci când nu i se mai aducea mâncare, a fost un mic copil pe lângă Satana, şi şi-a făcut apariţia cu mare întârziere. Poate doar drogurile să fi fost ceva mai rapide în dezvoltarea dependenţei de elemente materiale, plus fumatul şi băutul în exces. Dependent fiind de obiecte de cult, şi altele din enumerarea de mai sus, n-ai cum să nu devii dependent şi de existenţa în aşa-zisele biserici, a aşa-zişilor preoţi, şi de aşa-ziselor lor slujbe şi servicii făcute celor deveniţi dependenţi de tata-popa. Aşa s-a dezvoltat sămânţa neghinei, sămânţa Satanei, zâzania (Mat.13.24-30,36-43)! Nu voi vorbi despre zâzanie pentru că o vedeţi şi o simţiţi peste tot şi mai tot timpul. De ce le este plăcută oamenilor această situaţie? Nu pentru că sunt foarte comunicativi, ci pentru că le place să aibă mereu pe cine da vina în cazul eşecurilor mereu prezente, şi dacă nu relaţionezi cu nimeni, pe cine mai poţi da vina? Sunt încă multe alte aspecte care ar mai putea fi comentate aici, însă timpul este preţios şi pentru cine scrie şi pentru cine citeşte. Mai mult decât atât, ar fi şi nişte aspecte de mult prea mare fineţe pentru a putea fi înţelese deplin de aşa-zişii preoţi în legătură cu Cina Comemorativă anuală (Comemorative Last/Lord’s Supper), anuală, nu săptămânală, despre care ne vorbeşte apostolul Neamurilor în 1Cor.11.25-29,31-34; 12.27; 13.1-13. Şi ca să fie clar unde bat: „Voi sunteţi trupul lui Cristos“ şi „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, pentru că ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Dacă ne-am judeca singuri, n’am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi[aşadar acum suntem judecaţi, nu la sfâtu aşteaptă, cum se aşteaptă dumnealor], suntem pedepsiţi[mustraţi spre îndreptare pentru că suntem iubiţi] ca să nu fim osândiţi odată cu lumea“. Şi ca să fie clar că nu sunt toţi la fel, n-am să spun decât atât aici: trimiteri şi psalm 19! Gata. Azi e marţi, 23.11.2021, mâine voi finaliza textul pregătindu-l pentru upload. Diacriticele, bată-le vina! Sănătate, şi să ne vedem cu bine. Doamne-ajută!
07.12.2021. Bate fierul cât e cald, spune un vechi proverb românesc, şi m-am mişcat cât de repede am putut, pe lângă alte treburi care nici acelea nu suportau amânare. Neavând iniţial decât varianta „Noului… Testament“ bilingv român englez distribuită gratuit în diferite medii şi cam în toată lumea, de o asociaţie de laymen/laici/profani/nespecialişti, oameni de afaceri şi profesionişti—probabil în diferite domenii de activitate, oare cine or fi… specialiştii, clericii cumva?—The Gideons International, documentându-mă în continuare, am ajuns la concluzia că am nevoie şi de o Biblie întreagă în limba engleză, pentru a verifica diverse exprimări cheie în EVANGHELIE. Zis şi făcut, şi am găsit exact ceea ce-mi doream, versiunea King James originală. Sigur că am trecut mai întâi peste ceea ce doream să compar! Nicio surpriză în diferenţa pe care am găsit-o în versetul Gal.3.17: And this I say, that the covenant, that was confirmed before of God in Christ, the low, which was four hundred and thirty years after, cannot disannul, that it should make the promise of none effect. vs. And this I say, that the law, which was four hundred and thirty years later, cannot annul the covenant that was confirmed before by God in Christ, that it should make the promise of no effect. Ei, cum vi se pare această schimbare… profană de ordine a… „nespecialiştilor“? Mie mi se pare că tocmai „specialiştii“ şi-au băgat coada aici, prin intermediul cui nici nu mai contează, ceea ce se reţine mai bine este tocmai ceea ce apare mai târziu în text, aşadar covenant/legământ, interpretat ca… testament, şi nu-i deloc o simplă coincidenţă nevinovată, ci o minciună gogonată ca şi titlul sub care sunt prezentate cărţile EVANGHELIEI The NEW TESTAMENT of our lord and saviour JESUS CHRIST sau The OLD TESTAMENT, fără vreo altă adăugire. Orice schimbare locală în Biblie, nu poate avea alt efect decât unul local, însă derutant pentru orice începător care l-ar putea observa. Din fericire pentru începători, le este greu să poată observa orice adevăr adânc, dar poate vedea şi singur că Scriptura este scrisă pentru oameni şi nu împotriva lor, iar poziţia Autorului de drept este intransigentă, pedepsind răul spre îndreptare, stimulând binele şi credinţa pentru confirmarea binelui şi a adevărului, ceea ce e de natură să încurajeze studierea Cuvântului, iar rezultatele, fie ele şi aparent firave, nu întârzie să apară. Iar cine se ţine de studiu nu rămâne înşelat în aşteptările sale. Astfel nivelul spiritual creşte treptat, iar firavele îmbârligăciuni sunt date pe faţă. Nimeni nu mai poate schimba textul întregii Biblii, fiind deja cunoscută de foarte mulţi, chiar dacă nu toţi o înţeleg pe de-a-ntregul.
De altfel, toate aspectele privitoare la adevărata preoţie şi legământ sunt deplin lămurite de apostolul neamurilor în epistola sa către conaţionalii săi evrei care s-au creştinat, pentru că chiar şi unii dintre ei care aveau Cuvântul în literă/text scris, aveau greutăţi în înţelegerea aspectelor spirituale ale noului legământ/the new covenant, şi mai cu seamă a valorii sacrificiului mântuitor al Domnului Isus în favoarea celor care intrau în legământ prin credinţă, legământ care îl anula pe primul şi preoţia leviţilor din casa lui Aaron, aceasta fiind partea care îi deruta pe foarte mulţi dintre evreii aflaţi printre neamuri, şi care îi erau ostili, deşi prezenţa lor printre neamuri era consecinţa directă a încălcării primului legământ (Evr.6.4-6,17-20; 7.6,7,11,12_14,16,17,24,28). Sigur că nu este doar atât, întreaga carte având o valoare deosebită pentru creştinii de orice neam, inclusiv pentru… evrei. După primele cinci capitole în care se prezintă lucrurile la modul general, se trece la atacarea celor profunde, iar începutul este acel avertisment foarte valoros din capitolul 6, dat celor care-şi vor încălca legământul de credinţă, că o a doua şansă este total exclusă, Cristos însuşi fiind deja nemuritor prin jurământul Tatlui şi schimbarea legii/legământului. E limpede că făgăduinţa dată lui Levi pentru o preoţie veşnică este împlinită de şi prin Isus Cristos, şi nu poate fi anulată (Num.25.7-12,13; Deut.33.9-11; Ezec.37.15-19-22_28; Mal.2.1-9; 3.1-9). Tot la viaţă cerească nemuritoare sunt chemaţi şi ceilalţi 144000 de israeliţi sprituali pentru a se alătura Tatălui, Domnului şi apostolilor la prima înviere, tocmai pentru a consfinţi valoarea lucrului judecat şi pedeapsa instantanee şi definitivă a oricărei încercări de neascultare a oricui (Mat.16.15-18; Evr.12.18,22,23,24_29; Apoc.20.4-6).
Acestea fiind zise, să ne mai aruncăm privirile şi spre primul/vechiul legământ/covenant: And I will put enmity between thee and the woman, and between thy seed and her seed; it shall bruise thy head, and thou shalt bruise his heel./Gen.3.15. Iată, atât hotărâre/decizie, cât şi comandă/poruncă, şi mai presus de-atât… promisiune/făgăduinţă. And there came one that had escaped, and told Abram the Hebrew; for he dwelt in plain of Mamre the Amorite, brother of Eshcol, and brother of Aner: and these were confederate with Abram. And he brought back all the goods, and also brought again his brother Lot, and his goods, and the women also, and the people. And the king of Sodom went out to meet him after his return from the slaughter of Chedorlaomer, and of the kings that were with him, at the valley of Shaveh, which is the king’s dale. And Melchizedek king of Salem brought forth bread and vine: and he was the priest of the most high God. And he blessed, him, and said, Blessed be Abram of the most high God, possessor of heaven and earth: And blessed be the most high God, which hath delivered thine enemies into thy hand. And he gave him tithes of all./Gen.14.13,16-20. And Abram said, Behold, to me thou hast given no seed: and, lo, one born in my house is mine heir. And behold, the word of the Lord came unto him, sayng, This shall not be thine heir; but he that shall come forth out thine own bowels shall be thine heir. And he brought him forth abroad, and said, Look now toward heaven, and tell the stars, if thou be able to number them: and he said unto him, So shall thy seed be. And he believed in the Lord; and he counted it to him for righteousness. In the same day the Lord made a covenant with Abram, saying, Unto thy seed have I given this land, from the river of Egypt unto the great river, the river Euphrates:/Gen.15.3-6,18. And Hagar bare Abram a son: and Abram called his son’s name, which Hagar bare Ishmael to Abram./Gen.16.15.
And when Abram was ninety years old and nine, the Lord appeared to Abram, and said unto him, I am the Almighty God; walk before me, and be thou perfect. And I will make my covenant between me and thee, and will multiply thee exceedingly. And Abram fell on his face: and God talking with him, saying, As for me, behold, my covenant is with thee, and thou shalt be a father of many nations. Neither shall thy name any more be called Abram, but thy name shall be Abraham; for a father of many nations have I made thee. And I will make thee exceeding fruitful, and I will make nations of thee, and kings shall come out of thee. And I will establish my covenant between me and thee and thy seed after thee in their generations for an everlasting covenant, to be a God unto thee, and to thy seed after thee. And I will give unto thee, and to thy seed after thee, the land wherein thou art a stranger, all the land of Canaan, for an everlasting possession; and I will be their God. And God said unto Abraham, Thou shalt keep my covenant therefore, thou, and thy seed after thee in their generations. This is my covenant, which ye shall keep, between me and you and thy seed after thee; Every man child among you shall be circumcised. And ye shall circumcise the flesh of your foreskin; and it shall be a token of the covenant betwixt me and you. And he that is eight days old shall be circumcised among you, every man child in your generations, he that is born in the house, or bought with money of any stranger, which is not of thy seed./Gen.17.1-12. And God said unto Abraham, As for Sarai thy wife, thou shalt not call her name Sarai, but Sarah shall her name be. And I will bless her, and give thee a son also of her: yea, I will bless her, and she shall be a mother of nations; kings of people shall be of her. And Abraham said unto God, O that Ishmael might live before thee! And God said, Sarah thy wife shall bear thee a son indeed; and thou shalt call his name Isaac: and I will establish my covenant with him for an everlasting covenant, and with his seed after him. And as for Ishmael, I have heard thee: Behold, I have blessed him, and will make him fruitful, and will multiplay him exceedingly; twelve princes shall he beget, and I will make him a great nation. But my covenant will I establish with Isaac, which Sarah shall bear unto thee at this set time in the next year./Gen.17.15,16,18-21.
And the Lord said, Shall I hide from Abraham that thing which I do; Seeing that Abraham shall surely become a great and mighty nation, and all the nations of the earth shall be blessed in him? For I know him, that he will command his children and his household after him, and they shall keep the way of the Lord, to do justice and judgement; that the Lord may bring upon Abraham that which he spoken of him./Gen.18.17-19. And the Lord visited Sarah as he had said, and the Lord did unto Sarah as he had spoken. For Sarah conceived, and bare Abraham a son in his old age, at the set time of which God had spoken to him. And Abraham called the name of his son that was born unto him, whom Sarah bare to him, Isaac. And Abraham circumcised his son Isaac being eight days old, as God had commanded him. And Abraham was an hundred years old, when his son Isaac was born unto him. And Sarah saw the son of Hagar the Egyptian, which she had born unto Abraham, mocking. Wherefore she said unto Abraham, Cast out this bondwoman and her son: for the son of this bondwoman shall not be heir with my son, even with Isaac. And the thing was very grievous in Abraham’s sight because of his son. And God said unto Abraham, Let it not be grievous in thy sight because of the lad, and because of thy bondwoman; in all that Sarah hath said unto thee, hearken unto her voice; for in Isaac shall thy seed be called. And also of the son of the bondwoman will I make a nation, because he is thy seed./Gen.21.1-5,9-13. And it came to pass after these things, that God did tempt Abraham, and said unto him, Abraham: and he said, Behold, here I am. And he said, Take now thy son, thine only son Isaac, whom thou lovest, and get thee into the land of Moriah; and offer him there for a burnt offering upon one of the mountains which I will tell thee of. And Abraham rose up early in the morning, and saddled his ass, and took two of his young men with him, and Isaac his son, and clave the wood for the burnt offering, and rose up, and went unto the place of which God had told him. And they came to the place which God had told him of; and Abraham built an altar there, and laid the wood in order, and bound Isaac his son, and laid him on the altar upon the wood. And Abraham stretched forth his hand, and took the knife to slay his son. And the angel of the Lord called unto him out of heaven, and he said, Here am I. And he said, Lay not thine hand upon the lad, neither do thou any thing unto him: for now I know that thou fearest God, seeing thou hast not withheld thy son, thine only son from me./Gen.22.1-3,9-12.
A se observa aici, pentru a înţelege cum e cu Sămânţa/The Seed la singular, în toate textele la singular, aşa cum ne este prezentat Domnul Isus Cristos în epistola lui Pavel către evrei, că Isaac este avut în vedere de Dumnezeu/Tatăl ca sigurul fiu legitim al lui Avraam, sămânţa făgăduită şi moştenitoare a făgăduinţelor, prin care Dumnezeu a promis un legămât veşnic, prin care vor fi binecuvântate toate popoarele. Aşadar un legământ, nu un testament, ceea ce a împlinit Domnul Isus şi toţi discipolii/ucenicii Lui, deveniţi conştienţi de legământ şi responsabilităţile care decurg din el.
And Abraham lifted up his eyes, and looked, and behold behind him a ram caught in a thicket by his horns: and Abraham went and took the ram, and offered him up for a burnt offering in the stead of his son. Aşadar Dumnezeu însuşi oferă Jertfa pe care a cerut-o! And Abraham called the name of that place Jehovah-jireh: as it is said to this day, In the mount of the Lord it shall be seen. And the angel of the Lord called unto Abraham out of heaven the second time, And said, By myself have I sworn, saith the Lord, for because thou hast done this thing, and hast not withheld thy son, thyne only son; That in blessing I will bless thee, and in multiplying, I multiplay thy seed as the stars of the heaven, and as the sand which upon the sea shore; and thy seed shall possess the gate of his enemies; And in thy seed shall all the nations of the earth be blessed; because thou hast obeyed my voice./Gen.22.13_18. Să vedem acum şi de ce am făcut evidenţierile color pe text! Mai întâi partea cu porţile inamice (Ps.110.1-4; Mat.16.15-19): The Lord said unto my Lord, Sit thou at my right hand, until I make thine enemies thy footstool. The Lord shall send the rod of thy strength out of Zion: rule thou in the midst of thine enemies. Thy people shall be willing in the day of thy power, in the beauties of holiness from the womb of the morning: thou hast the dew of thy youth. The Lord hath sworn, and will not repent, Thou art a priest for ever after the order of Melchizedek./Ps.110.1-4 and He saith unto them, But whom say ye that I am? And Simon Peter answered and said, Thou art the Christ, the Son of the living God. And Jesus answered and said unto him, Blessed art thou, Simon Bar-jona: for flesh and blood hath not revealed it unto thee, but my Father wich is in heaven. And I say also unto thee, That thou art Peter, and upon this rock I will build my church; and the gates of hell shall not prevail against it. And I will give unto thee the keys of the kingdom of heaven: and whatsoever thou shalt bind on earth shall be bound in heaven: and whatsoever thou shalt loose on earth shall be loosed in heaven./Matt.16.15-19. Am văzut cum stăm cu stelele evidenţiate printr-o culoare caldă, luminoasă şi vizibilă la distanţă, culoarea roşie, să vedem cum stăm şi cu nisipul de pe ţărmul mării evidenţiat printr-o culoare predominantă pe Pământ, culoarea verde.
And I saw a new heaven and a new earth: for the first heaven and the first earth were passed away; and there was no more sea. And I John saw the holy city, new Jerusalem, coming down from God out of heaven, prepared as a bride adorned for her husband. And I heard a great voice out of heaven saying, Behold, the tabernacle of God is with men, and he will dwell with them, and God himself shall be with them, and be their God. And God shall wipe away all tears from their eyes; and there shall be no more death, neither sorrow, nor crying, neither shall there be any more pain: for the former things are passed away. And he that sat upon the throne said, Behold, I make all things new, And he said unto me, Write: for these words are true and faithful. And he said unto me, It is done. I am Alpha and Omega, the beginning and the end. I will give unto him that is athirst of the fountain of the water of life freely. He that overcometh shall inherit all things; and I will be his God, and he shall be my son. And he shewed me a pure river of water of life, clear as crystal, proceeding out of the throne of God and of the Lamb. In the midst of the street of it, and on either side of the river, was there the tree of life, which bare twelve manner of fruits, and yielded her fruit every month: and the leaves of the tree were for the healing of the nations. And there shall be no more curse: but the throne of God and of the Lamb shall be in it; and his servants shall serve him:/Rev.Apoc.21.1-7; 22.1-3. Poate că măcar acum ne-am lămurit cum e cu moştenirea prin Cuvântul lui Dumnezeu, nu al oamenilor, şi cu… „săru’ mâna părinte“/Matt.23.9: And call no man your father upon the earth: for one is your Father, which is in heaven. Astăzi 9 decembrie 2021, într-un mod oarecum ciudat de… întâmplător, ca în multe alte dăţi, dl. „v.b.“ mi-a servit iar mingea la fileu. Nu voi aştepta ediţia de seară a „v.b.“, întrucât esenţialul e foarte simplu, iar cine dă lecţii altora, ar face bine să şi le mai şi însuşească şi să le practice. Atenienii au trimis un mesaj corect formulat spartanilor, iar spartanii la rândul lor au formulat un răspuns scurt şi desigur corect: „Dacă vă vom lua cetatea, o vom arde cu foc!“ Răspunsul spartanilor: „Dacă!“. Să vedem cum înţelege un creştin adevărat „spartanismul“ creştin din Cuvântul lui Dumnezeu: Now therefore, if ye will obey my voice indeed, and keep my covenant, then ye shall be a peculiar treasure unto me above all people: for all the earth is mine: And ye shall be unto me a kingdom of priests, and an holy nation. These are the words which thou shalt speak unto the children of Israel./Ex.19.5,6;
But he turned, and said unto Peter, Get behind me, Satan: thou art an offence unto me: for thou savourest not the things that be of God, but those that be of men. Then said Jesus unto his disciples, If any man will come after me, let him deny himself, and take up his cross, and follow me. For whosoever will save his life shall lose it: and whosoever will lose his life for my sake shall find it. For what is a man profited, if he shall gain the whole world, and lose his own soul? or what shall a man give in exchange for is soul? For the Son of man shall come in the glory of his Father with his angels; and then he shall reward every man according to his works./Matt.16.23-27; Then shall they also answer him, saying, Lord, when saw we thee an hungred, or athirst, or a stranger, or naked, or sick, or in prison, and did not minister unto thee? Then shall he answer them, saying, Verily I say unto you, Inasmuch as ye did it not to one of the least of these, ye did it not to me. And these shall go away into everlasting punishment: but the righteous into life eternal./Matt.25.44-46; And a certain scribe came, and said unto him, Master, I will follow thee whithersoever thou goest. And Jesus saith unto him, The foxes have holes, and the birds of the air have nests; but the Son of man hath not where to lay his head. And another of his disciples said unto him, Lord, suffer me first to go and bury my father. But Jesus said unto him, Follow me; and let the dead bury their dead/Matt.8.19-22. Iată Cuvântul „Spartanului“ până la care şi după care, lumea n-a mai cunoscut un altul! Iată şi dacă! / if! nu lipsesc din EVANGHELIE, şi nici alegerea altor „spartani“! „Spartani“ nu doar la vorbă, ci şi la faptă! Şi iată că i-A găsit, domnilor… „cretani“! Nu mă voi opri însă aici, căci mai avem încă o treaptă, chiar două, pe care nu le pot ignora. Mai întâi noul legământ arătat evreilor prin profetul Ieremia în timpul luării în captivitatea babiloniană a unei mici părţi dintre evreii care n-au căzut sub ascuţişul sabiei, molimei, lipsei de hrană şi de apă, fie în Ierusalim, fie prin ţările în care s-au autoexilat, în special în Egipt. Abia apoi şi „cireaşa de pe tort“ pentru unii sau… „bomboana de pe colivă“ pentru alţii, după alegerea pe care a făcut-o fiecare personal.
Behold, the days come, saith the Lord, that I will make a new covenant with the house of Israel, and with the house of Judah: Not according to the covenant that I made with their fathers in the day that I took them by the hand to bring them out of the land of Egypt; which my covenant they brake, although I was an husband unto them, saith the Lord: But this shall be the covenant that I will make with the house of Israel; After those days, saith the Lord, I will put my law in their inward parts, and write it in their hearts; and will be their God, and they shall be my people. And they shall teach no more every man his neighbour, and every man his brother, saying, Know the Lord: for they shall all know me, from the least of them unto the greatest of them, saith the Lord: for I will forgive their iniquity, and I will remember their sin no more. Thus saith the Lord, whichgiveth the sun for a light by day, and the ordinances of the moon and of the stars for a light by night, which divideth the sea when the waves thereof roar; The Lord of hosts is this name: If thouse ordinances depart from before me, saith the Lord, then the seed of Israel also shall cease from being a nation before me for ever. Thus saith the Lord; If heaven above can be measured, and the foundations of the earth searched out beneath, I will also cast off all the seed of Israel for all that they have done, saith the Lord./Jer.31.31-37. Dacă! Dacă veţi citi şi „Astrofizică, experimente moderne, evoluţionism“, veţi afla încă multe condiţionale ratate de ştiinţa oamenilor până şi în fala lor cea mai de seamă, ghicitul în stele, condamnat încă din antichitate, vă vine sau nu să credeţi! Spor la lectură! Până atunci să tratăm şi aspectul cel mai intim şi de căpătâi al întregii EVANGHELII, adică cel de la origini. Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, voi schimba puţin metoda de până acum şi voi indica fiecare verset prin numărul său, iar pe cele special supuse comentariului le voi scrie cu aldine/îngroşate. Pe lângă acestea vor mai fi aduse şi altele ca suport/argument. Voi cita Geneza 3.7-11,21,22.
(7): And the eyes of them both were opened, and they knew that they were naked; and they sewed fig leaves together, and made themselvs aprons. (8): And they heard the voice of the Lord God walking in the garden in the cool of the day, and Adam and his wife hid themselves from the presence of the Lord God amongst the trees of the garden. (9): And the Lord God called unto Adam, and said unto him. Where art thou? (10): And he said, I heard thy voice in the garden, and I was afraid, because I was naked; and I hid myself. (11): And he said, Who told thee that thou wast naked? Hast thou eaten of the tree, whereof I commanded thee that thou shouldest not eat? (21): Unto Adam also and to his wife did the Lord make coats of skins, and clothed them. (22): And the Lord God said, Behold, the man is become as one of us, to know good and evil: and now, lest he put forth his hand, and take also of the tree of life, and eat, and live for ever:. Buuun. Acesta-i textul! Întrebare: Cu cine vorbea Dumnezeu în grădină? Răspuns: Satan n-a rămas nepedepsit pentru îndrăzneala de a-i amăgi pe cei doi oameni, deşi era investit cu sarcina de înger ocrotitor/(Ezec.28.12-19), am tratat acest aspect, iar calitatea de Înger ocrotitor a fost încredinţată arhanghelului Mihail/Dan.10.20,21; 12.1,…; Exod 23.20,21,22; 4.10-16. Nu voi relua aici ceea ce am spus cu alte ocazii, şi acesta-i răspunsul, întrucât această pedeapsă a fost aplicată imediat, doar pedeapsa cu moartea a fost amânată până-i va fi dovedită vinovăţia prin… sămânţa femeii, constituită din Isus Cristos cel Înălţat, apostolii Săi şi cei 144000 de Israeliţi spirituali/Rom.16.20. Să nu vă deruteze exprimarea în română „Unul din noi“—corect Unul dintre noi—a se vedea şi exprimarea din Matei 12.38: „Atunci unii din cărturari şi din Farisei…“. E drept că e mai scurt şi mai la îndemână, dar uneori ar putea deruta. Aşadar „the man is become as One of us“, omul a devenit ca Unul dintre noi, cunoscând binele şi răul, şi ştim Cine era acel Unul. Sfântul Dumnezeu nu mai păstrează o legătură directă între El şi omul păcătos şi muritor, de aceea se foloseşte de un mediator/mandatar/purtător de Cuvânt, dar Cuvântul rostit de mediator este Cuvântul Său, şi nimeni n-ar trebui să îndrăznească să-L schimbe, ori să-i răstălmăcească/„interpreteze“ sensul, aşa cum a făcut-o Satan, şi nu doar în Eden. De aceea mare atenţie la Efeseni 6.11,12 şi alte texte care fac referire la „dumnezeul veacului acestuia“/2Cor.4.3,4. Aşadar judecata din Eden a fost prezentată de Cel cu care vorbea Dumnezeu atunci când a fost auzit de Adam şi soţia lui, şi li s-a făcut frică, apoi s-au ascuns. Pentru un om deja intrat în frică la auzul glasului lui Dumnezeu, nu mai contează ce glas aude în continuare, ştiind că şi Dumnezeu este de faţă. Tot Domnul le-a făcut şi hainele din piele! Apoi multe altele despre care am mărturisit deja.
Ca să nu rămân dator, ci să prezint un bilanţ complet, revin la final cu Galateni 3.17 în versiunea originală, nu cea înoită de „The Gideons International“ în felul în care au făcut-o. Aşadar: And this I say, that the covenant, that was confirmed before of God in Christ, the low, which was four humdred and thirty years after, cannot disannul, that it should make the promise of none effect. Ei, parcă-i altă gâscă-n altă traistă, iar eu întreb din nou, cine or fi fost „specialiştii“? Oricum, „gâsca“ fiecăruia/fiecărora rămâne doar în „traista“ fiecăruia/fiecărora, pâna la „decont“/răsplată! Am verificat şi Luca 23.42,43, iar virgula rămâne la locul ei şi în traducerea veche: And he said unto Jesus, Lord, remember me when thou comest into thy kingdom. And Jesus said unto him, Verily I say unto thee, To day shalt thou be with me in paradise. Totuşi, a se observa că spune „in paradise“ şi nu „in heaven“. Ce să-i faci, nicio minciună nu-i perfectă! Aşadar, „avantajul“ neghinei asupra grâului se ţine în doar două minciuni, şi-alea trase de păr, totuşi pe aceste firave „macazuri“ se întemeiază tot comportamentul lor deviant, de la icoane şi botezul bebeluşilor până în cele mai aberante unghere ale gândirii, simţirii şi comportamentului zilnic (Mat.12.38,39,40; Fapt.1.1-9)! Chiar dacă dl. „v.b.“ mi-a mai ridicat şi alte mingi la fileu, cum ar fi cea cu număratul nucilor pe care le spărgea o femeie începând de la primul coş, la recomandarea unui înger—nucile reprezentând fiecare câte o rugăciune care dovedea unei femei cât de credincioasă este pentru că adunase multe coşuri cu nuci, şi le admira tot timpul, iar meseria de bază a pseudo-preoţilor fiind cea de a se ruga pentru… credincioşi—eu mă voi limita la aceste dovezi clarificate că oamenii, mult prea mulţi oameni, sunt minţiţi cu neruşinare că vor „moşteni“ viaţă eternă prin… testament, la moartea fiecăruia sufletul acestuia, nemuritor fiind, se înalţă la cer, şi „ne priveşte de undeva de acolo, de sus“, „joacă nu ş’ce sport în echipa îngerilor“ sau cântă, joacă şah, şi alte năzbâtii, aşteptând… învierea! Dacă doar de moştenirea testamentară a unui Dumnezeu nemuritor se leagă toate aşteptările pseudo-preoţilor instituţionalizaţi, apăi dorinţa chiar le va fi împlinită, şi nu vor avea de aşteptat decât o… veşnicie, într-un loc dinainte rezervat şi împreună cu dumnezeul căruia i s-au închinat! Asta pentru ca să nu se plictisească, ci să joace ce vor ei să joace. Gluma-i glumă, însă zâmbetu-i amar, întrucât situaţia lor e foarte serioasă, deşi ei cred altceva.
Iar ceea ce cred ei, ori doar vor să-i facă pe alţii să creadă, mi-a fost servită o moastră de autoamăgire la doar o săptămână după aceea cu coşurile de nuci-rugăciuni, respectiv 03.12.2021 şi 10.12.2021, prin comentarea unei pilde a Domnului, una foarte complexă, un fel de rezumat al întregii EVANGHELII, numit Pilda nunţii fiului de împărat/Mat.22.1-14, demonstrând o dată în plus că se află într-o situaţie chiar aşa cum este descrisă în pildă, adică „legat de mâini şi de picioare, aruncat în întunericul de afară unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor“. Minciuna însă, nu-l amăgeşte doar pe cel minţit, ci şi pe minciosul care se autoamăgeşte (2Tim.3.13)! Ce ne spune dl. „v.b.“, care evident nu înţelege nici complexitatea pildei comentate, nici situaţia în care se pune el însuşi, după ce arată că Împăratul/Tatăl însuşi, care face nuntă Fiului/Cristos Isus, observă că unul dintre invitaţii poftiţi la nuntă, nu avea haină de nuntă, şi ordonă ceea ce se poate citi în versetul 13, dl. „v.b.“ sărind direct la versetul 14, pentru a se autoîndreptăţi la apartenenţa celor puţini aleşi din versetul 14, pentru că Dumnezeu oferă oamenilor libertatea deplină a alegerii. Categoric Dumnezeu oferă oricărui om libertatea deplină de decizie pentru sine de a alege să asculte şi să împlinească întocmai Cuvântul Său expus în EVANGHELIE, dar şi libertatea de a nu asculta şi îndeplini Cuvântul, EVANGHELIA arătând apriori şi pedepsele în caz de neascultare, şi tocmai de aceea omul poate fi făcut responsabil sau răspunzător pentru faptele sale, bune sau rele, după cum singur a decis/ales, şi a făcut ceea ce a decis. Dl. „v.b.“, dacă chiar a făcut facultatea de teologie şi l-a avut ca profesor pe dl. Ioan Buga, se consideră ca făcând parte din Biserică, ar trebui să ştie şi cine-i… mireasa Domnului, şi să nu se considere un simplu invitat la nuntă, ba încă aflat în minoritate şi fără haină de nuntă! Ceea ce din propria declaraţie… nu se vede. Dar cam aşa iese când unii se consideră „spartani“, dar fug de muncă! Avea la dispoziţie Pilda lucrătorilor viei/Mat.20.1-16, unde nu există pedeapsă, ci doar răsplată, dar cu certitudine nici pe aceea n-o înţelege, şi a ales pân-a cules! Invitaţii la nunta Mielului sunt cei din Apoc.7.9,10…17, şi tocmai despre ei se vorbeşte în pilda nunţii fiului de împărat, însă această alegere… urmează să fie făcută şi va dura o mie de ani.
12.12.2021. Dacă ar fi luat-o în mod firesc pe adevărata cale a credinţei, ar fi trebuit să se orienteze în alegerea sa spre pilda Despre smerenia la ospeţe/Luc.14.7-11, dar când defilezi cu „v.b.“ precum -„tu posteşti, eu nu mănânc deloc, tu priveghezi, eu nu dorm deloc, dar tu ai un lucru pe care eu nu-l pot avea!“ -„care?“ -„smerenia!“, şi primeşti astfel laude de la Satana, te mai poate lăuda şi Dumnezeu? Oare nu ştie Satana pe cine să laude (2Cor.10.17,18)? Domnul a venit în lume nu doar cu sacrificiul Său, ci şi cu EVANGHELIA Tatălui, spre mântuirea celor cu adevărat credincioşi şi dispuşi la sacrificiu, dar şi spre pedeapsa/osânda celorlalte categorii, aşa că cine tratează EVANGHELIA cu indiferenţă sau de mântuială, este deja judecat de Cuvântul EVANGHELIEI rostit de Domnul/Ioan 12.45-50. Sigur, una-i mântuirea, alta-i mântuiala, şi după cum a lucrat fiecare, aşa va fi răsplătit, întocmai ca în „v.b.“ cu şeful de şantier care a primit cheile vilei pe care a construit-o de… mântuială. Va înţelege dl. „v.b.“ cine-i şeful de şantier în cazul d-lui şi nu numai? Ştim însă că primul şi ultimul Cuvânt aparţin… Antreprenorului (Mat.15.17,18; 24.34,35)!
Iată sita/ciurul/filtrul EVANGHELIEI în acţiune, viu şi lucrător/Evr.4.9-12,13!