AVRAM/ AVRAAM, ÎNVIEREA şi VIAŢA VEŞNICĂ!
dar şi CU CĂRŢILE PE FAŢĂ!
Mat.22.29-32,37-40,42-46; (Ps.110.1,4; Gen.14.18-20); Gen.15.1-21; Gal.3.15-29(14); Evr.7.11-28(Rom.10.4; Evr.6.20); plus altele, funcţie de context!
ACEASTĂ pagină este una foarte specială, în care ne vom ocupa în primul rând de personalitatea ca om foarte deosebit şi remarcabil a lui Avram, redenumit Avraam, credinţa lui nestrămutată în Dumnezeul vieţii, care i s-a descoperit, şi tot ceea ce mai putem învăţa despre calităţile lui de om stabil şi echilibrat, plus alte aspecte ale EVANGHELIEI, care împreună, ne vor oferi o înţelegere clară, deplină, a folosirii unor termeni ai unor noţiuni pe care cei mai mulţi nu le înţeleg, dar şi de motivul pentru care nu le înţeleg. Prin urmare punerea la dispoziţie a unui tablou general a ceea ce trebuie să ştie orice om care-şi doreşte să trăiască, însă nu ca acum sub robia păcatului şi a morţii asociate, ci aşa cum doreşte Dumnezeul vieţii însuşi, adică pururea în compania Sa. Totuşi, mai întâi voi cita în întregime, textele din trei Cărţi grupate în câte trei versete succesive, pentru a fi permanent la dispoziţie în partea de sus a paginii, şi astfel foarte uşor de accesat oricând va fi nevoie de o readucere aminte, fără rescriere ci doar prin trimiteri. Economie de spaţiu!
Aşadar, întâiul născut al perechii Adam şi Eva a fost numit Cain, apoi, după Cain, dar nu neapărat imediat, apare şi Abel, iar cei doi devin protagoniştii unei întâmplări care ne interesează în mod deosebit. Cain se ocupa cu lucrarea pământului/agricultura, Abel creştea şi îngrijea oi. După o vreme Cain a adus o jertfă de mulţumire din produsele sale, iar Abel a adus şi el o jertfă de mulţumire aleasă din turma sa. Dumnezeu a primit bine jertfa lui Abel, nu şi pe cea a lui Cain! Cain s-a înfuriat rău pe fratele său Abel, şi şi-a pus în gând să-l omoare, comportament foarte ciudat al acestui fiu al Evei, plan pe care l-a şi dus la îndeplinire, deşi fusese avertizat de Dumnezeu./Gen.4.1-16. Deşi textual nu ni se spune motivul pentru care jertfa lui Cain nu a fost privită la fel de bine ca cea a lui Abel, putem întrevedea nişte aspecte interesante. Abel nu creştea oile dintr-o necesitate vitală de hrană, deşi diversificarea hranei vegetale prin completarea cu lapte, eventual smântână, unt, brânză, oferea un confort alimentar sporit în comunitate, permisiunea consumului de carne fiind dată omului abia după potop. Totuşi, creşterea, întreţinerea şi îngrijirea oilor, implica nu doar o muncă cvasipermanentă şi pe mai multe planuri, păscut, adăpat, muls, îngrijirea mieilor, deplasări frecvente, ci şi o afecţiune/dragoste faţă de nişte fiinţe vii, cu nevoi diferite de cele ale omului. La lucrarea pământului, probabil că munca era totuşi sezonieră, timpul liber nu lipsea, şi chiar dacă în acest timp liber Cain ar fi privit cu dragoste cum creşte şi se dezvoltă rodul muncii sale, mai mult de atât n-ar fi putut face, dar… Dumnezeu putea interveni şi completa cu ceea ce nu putea face Cain, lucru care se pare că nu s-a întâmplat, şi nici roadele obţinute de Cain nu erau decât pe măsura indiferenţei şi nepăsării sale. Cam aşa văd eu lucrurile din postura unui atent observator al Cuvântului lui Dumnezeu! În plus, după cum se vede mai departe, Cain era şi foarte egoist, „pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suporta…“ (Gen.4.13,14)! Numărul oamenilor fiind atunci încă destul de mic, Dumnezeu hotărăşte un semn pentru Cain, pentru ca oricine îl va întâlni, să nu-l omoare (Gen.4.15,16). Să vedem cum sună avertismentul pe care Dumnezeu i-l dă lui Cain:
Geneza/Genesis 4.7:
„If thou doest well, shalt thou not be accepted? and if thou doest not well, sin lieth at the door. And unto thee shall be his desire, and thou shalt rule over him.“
Da, este foarte clar, iar în limba română avem o trimitere la Iacov 1.15, context minimal 12-22, dar voi adăuga şi
Efeseni/Ephesians 4.26,27:
„Be ye angry, and sin not: let not the sun go down upon your wrath:| Neither give place to the devil.“
Cum vi se pare? Încă o situaţie de lămurit! Cu cine s-a însurat Cain şi a avut urmaşi? Şi de cine s-ar fi temut el că ar fi putut să fie omorât? Răspuns: Eva i-a născut lui Adam fii şi fiice:
Geneza/Genesis 5.4:
„And the days of Adam after he had begotten Seth were eight hundred years: and he begat sons and daughters:“
La fel şi Seth, Enos şi cei care au mai urmat/ Gen.5.7,10 etc!
Geneza/Genesis 15.1-21:
1-3: „After these thinks the word of the LORD came unto Abram in a vision, saying, Fear not, Abram: I am thy shield, and thy exceeding great reward.| And Abram said, Lord GOD, what wilt thou give me, seeing I go childless, and the steward of my house is this Eliezer of Damascus?| And Abram said, Behold, to me thou hast given no seed: and, lo, one born in my house is mine heir.| 1-3“
4-6: „And, behold, the word of the LORD come unto him, saying, This shall not be thine heir; but he that shall come forth out of thine own bowels shall be thine heir.| And he brought him forth abroad, and said, Look now toward heaven, and tell the stars, if thou be able to number them: and he said unto him, So, shall thy seed be.| And he believed in the LORD; and he counted it to him for righteousness.| 4-6“
7-9: „And he said unto him, I am the LORD that brought thee out of Ur of the Chaldees, to give thee this land to inherit it.| And he said, Lord GOD, whereby shall I know that I shall inherit it?| And he said unto him, Take me an heifer of three years old, and a she goat of three years old, and a ram of three years old, and a turtledove, and a young pigeon.|7-9“
10-12: „And he took unto him all these, and divided them in the midst, and laid each piece one against another: but the birds divided he not.| And when the fowls came down upon the carcases, Abram drove them away.| And when the sun was going down, a deep sleep fell upon Abram; and, lo, an horror of great darkness fell upon him.| 10-12“
13-15: „And he said unto Abram, Know of a surety that thy seed shall be a stranger in a land that is not theirs, and shall serve them; and they shall afflict them four hundred years;| And also that nation, whom they shall serve, will I judge: and afterward shall they come out with great substance.| And thou shalt go to thy fathers in peace; thou shalt be buried in a good old age.| 13-15“
16-18: „But in the fourth generation they shall come hither again: for the iniquity of the Amorites is not yet full.| And it came to pass, that, when the sun went down, and it was dark, behold a smoking furnace, and a burning lamp that passed between those pieces.| In the same day the LORD made a covenant with Abram, saying, Unto thy seed have I given this land, from the river of Egypt unto the great river; the river Euphrates:| 16-18“
19-21: „The Kenites, and the Kenizzites, and the Kadmonites,| And the Hittites, and the Perizzites, and the Rephaims,| And the Amorites, and the Canaanites, and the Girgashites, and the Jebusites.“ 19-21.
Galateni/Galatians 3.15-29:
15-17: „Brethren, I speak after the manner of men; Though it be but a man’s covenant, yet if it be confirmed, no man dissanulleth, or addeth thereto,| Now to Abraham and his seed were the promises made. He saith not, And to seeds, as of many; but as of one, And to thy seed, which is Christ.| And this I say, that the covenant, that was confirmed before of God in Christ, the law, which was four hundred and thirty years after, cannot disannul, that it should make the promise of none effect.| 15-17“
18-20 :„For if the inheritance be of the law, it is no more of promise but God gave it to Abraham by promise.| Wherefore then serveth the law? It was added because of transgresions, till the s[S]eed should come to whom the promise was made; and it was ordained by angels in the hand of a mediator.| Now a mediator is not a mediator of one, but God is one.| 18-20“
21-23: „Is the law then against the promises of God? God forbid: for if there had been a law given which could have given life, verily righteousness should have been by the law.| But the scripture hath concluded all under sin, that the promise by faith of Jesus Christ might be given to them that believe.| But before faith came, we were kept under the law, shut up unto the faith which should afterwards be revealed.| 21-23“
24-26: „Wherefore the law was our schoolmaster to bring us unto Christ, that we might be justified by faith.| But after that faith is come, we are no longer under a schoolmaster,| For ye are all the children of God by faith in Christ Jesus.“| 24-26
27-29: „For as many of you as have been baptized into Christ have put on Christ.| There is neither Jew nor Greek, there is neither bond or free, there is neither male nor female: for ye are all one in Christ Jesus.| And if ye be Christ’s then are ye Abraham’s seed, and heirs according to the promise.“| 27-29.
Romani/Romans 10.4:
„For Christ is the end of the law for righteousness to every one that believeth.“
Evrei/Hebrews 7.11-17,24,28:
11-13: „If therefore perfection were by the Levitical priesthood, (for under it the people received the law,) what further need was there that another priest should rise after the order of Melchisedec, and not be called after the order of Aaron?| For the priesthood being changed, there is made of necessity a change also of the law.| For he of whom these things are spoken pertaineth to another tribe, of which no man gave attendance at the altar.| 11-13“
14-16: „For it is evident that our Lord sprang out of Juda;[Seminţie Împărătească, după promisiunea făcută regelui David, când acesta s-a gândit că el locuieşte într-o casă de cedru, iar chivotul legământului într-un cort, şi a vorbit profetului Natan despre intenţia de a construi o casă de cedru pentru chivot: 2Samuel 7.1-11-16,17-29, capitol pe care-l voi cita în întregime în josul paginii.] of which tribe Moses spake nothing concerning priesthood.| And it is yet far more evident: for that after the similitude of Melchisedec there ariseth another priest,| Who is made, not after the law of a carnal commandment, but after the power of an endless life.“| 14-16.
17,24,28: „For he testifieth, Thou art a priest for ever after the order of Melchisedec.| But this man, because he continueth ever, hath an unchangeable priesthood.| For the law maketh men high priests which have infirmity; but the word of the oath, which was since the law, maketh the Son, who is consecrated for evermore.“| 17,24,28.
Aici, cine are nevoie de o rememorare, are toate cele trei citate, foarte legate între ele spiritual, atât din Geneza lui Moise, cât şi din cărţile EVANGHELIEI, Galateni şi Evrei, printr-o simplă apăsare a tastei Home. Apoi poate reveni pentru continuarea studiului pe textul cu analize şi argumente. Argumente preluate din textul Bibliei KJV! Motivul fiind evident pentru cei care-l cunosc. Să ne ocupăm acum de cunoaşterea omului Avram/ Avraam, pornind de la ideea că a fost un om absolut deosebit, de vreme ce Dumnezeu l-a numit undeva prietenul Său (Iac.2.23; Isa.41.8; 2Cron.20.7; Isa.51.1,2). Dumnezeu a respectat întotdeauna părinţii oamenilor, şi pe Avram, pe care pusese ochii, l-a tratat cu toată delicateţea, adresând invitaţia de a ieşi din Ur, din Haldeea/ Caldeea, tatălui lui Avram, Nahor şi Haran, numit Terah, de a ieşi din Ur după moartea lui Haran, tatăl lui Lot, pentru a se duce în Canaan. Totuşi Terah s-a stabilit în Haran până la moartea sa, după ce ajunsese acolo. Astfel Dumnezeu l-a îndemnat direct pe Avram să-şi continue drumul până în Canaan, nepotul său Lot a plecat împreună cu el, au ajuns în Canaan şi acolo Dumnezeu i-a promis că toată ţara i-o va da seminţei lui, ceea ce se poate citi în Geneza 11.27-32; 12.1-9. Până aici vedem că Avram, ajuns la vârsta de şaptezeci şi cinci de ani, a crezut pe Dumnezeu şi L-a ascultat în tot ce i-a spus să facă. Avram era şi prevăzător în toate acţiunile sale, ceea ce se vede în continuare, înainte de a ajunge în Egipt/ Gen.12.10-20. Iar Dumnezeu l-a scos din Egipt mai bogat decât intrase. Avea desigur planuri mari cu el! După despărţirea de Lot, unde se vede cât de politicos şi diplomat vorbeşte cu el, lăsându-l să aleagă primul (Ge.13.1-13), Dumnezeu reînnoieşte promisiunea anterioară, formulând-o puţin diferit, incluzându-l şi pe el în promisiune/ Gen.13.14,15,16-18. De aici deja au fost oferite detalii pe care nu le mai reiau. Totuşi ceea ce se constată în urma întâmplării cu Agar, care a născut pe Ismael, n-a fost doar faptul că Sara era stearpă şi nu el, ci şi faptul că nu avusese vreo relaţie intimă cu altă femeie, ci numai cu Sara, aşadar fidelitate în căsnicie. O altă calitate remarcabilă. De aceea erau şi foarte iubiţi în mica lor comunitate. Întorcându-ne la capitolul 15, dar vom vedea şi mai departe, Avraam avea o inteligenţă nativă excepţională, sclipitoare, pricepea exact ce i se spunea în timp ce i se vorbea, aşadar fără întârziere, nu făcea „interpretări“ ale mesajului transmis de interlocutor, fie Dumnezeu, fie om, şi nu avea spiritul contrazicerii, ci doar negocia sau îşi exprima nişte nedumeriri atunci când vorbea Dumnezeu cu el. Se vede clar din capitolul 15 al Genezei, apoi la moartea Sarei (capitolul 23), în intervenţia sa cu privire la peştera Macpela şi ogorul lui Efron, pe care chiar dacă nu-l cunoscuse personal înainte, ci doar auzise despre el, când se interesase de peşteră. Şi a izbutit, cu credinţă în Dumnezeu şi un comportament adecvat faţă de cei adunaţi la poarta cetăţii, apoi şi faţă de Efron. Şi aşa a fost până la sfârşitul vieţii.
Ce a înţeles imediat Avraam din promisiunea făcută de Dumnezeu consemnată în Geneza 13.15 „ţie şi seminţei tale dau toată ţara pe care o vezi, în veac“/ adică pentru veşnicie/ eternitate? Păi a înţeles că va avea urmaşi care vor trăi în timpul vieţii lui, apoi şi după moartea lui, urmaşi care ca şi el, pentru a moşteni ţara, vor învia mult timp după moartea lor, şi împreună vor trăi în ţara promisă pentru eternitate! În Geneza 15.15, Dumnezeu chiar îi spune că va muri, şi va fi îngropat împreună cu părinţii săi, după ce i se vor împlini zilele vieţii, care au fost de o sută şaptezeci şi cinci de ani. Da, asta a înţeles atunci Avraam, ceea ce reiese din multe alte afirmaţii consemnate în Sfânta Scriptură, cea mai relevantă fiind consemnată în Matei 22.29-32, pentru că arată în plus că însuşi Domnul Isus Hristos credea cu tărie că El, după ce va fi osândit la moarte de preoţii descendenţi din Aaron, va fi înviat de Dumnezeu, apoi se va înălţa şi va aştepta la dreapta Tatălui, până când Acesta îi va pune toţi vrăjmaşii aşternut picioarelor Sale. De altfel spune asta chiar Saducheilor, susţinători ai preoţilor şi marilor preoţi leviţi, iar exprimarea este chiar o punere la punct a „rătăciţilor“ pe cale (Mat.7.12,13,14,15-20), care „nu cunoşteau nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu“, adică nu le înţelegeau! Spre deosebire de Avraam!
Trecând peste salvarea lui Lot şi binecuvântarea lui Melchisedec, în Geneza 15.18 citim că Dumnezeu a făcut un legământ cu Avram, spunându-i „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare (fluviul) Eufrat“. Lăudabil că traducerea românească respectă aici cuvântul legământ, însă mai sus, în versetele 7 şi 8, se cam grăbesc cu stăpânirea, în locul moştenirii, ceea ce şi Dumnezeu spune, dar ceva mai târziu, cu altă ocazie, după ce a fost lămurit aspectul moştenirii (Gen.17.8). După cum se vede imediat, în Scriptură nu trebuie să mergem prea departe, însă în timp, trecuseră deja douăzeci şi patru de ani de când Avram ajunsese prima dată în Canaan, şi acum avea nouăzeci şi nouă de ani, ani în care fusese deja testat sub toate aspectele pe care Dumnezeu dorea să le verifice. Acum era momentul unui alt legământ, unul veşnic pentru el, casa lui la acel moment, cum numea el mica lor comunitate (Gen.15.2,3), întărit printr-un semn distinctiv carnal, pentru veşnicie, în virtutea căruia neamul său urma să fie poporul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Dumnezeul lor/ Gen.17.7,9-14. Ce reiese imediat din versetele 12 şi 13, plus 4-6? Un aspect pe cât de simplu de înţeles, pe atât de neînţeles şi spinos, atât mai întâi pentru evrei, cât şi mai apoi pentru Neamuri/ Gentiles, care a dat mari bătăi de cap apostolului Neamurilor, Pavel, nu doar în relaţia cu propriul său neam, evreii/ iudeii, cât şi cu cei dintre neamuri. Iar lucrurile nu sunt lămurite în general nici în prezent!
Nu pot trece peste o remarcă foarte importantă, şi implicaţiile ei peste timp, anume că în capitolul 15 Dumnezeu combină dezvăluirile date lui Avram în timpul somnului, prin viziune, cu o realitate care reiese din versetele 8-11, apoi revine la somn, timp în cursul căruia are loc incinerarea jertfei cerute de Dumnezeu, printr-un foc venit direct de la El în timp ce Avram dormea după lăsarea deplină a întunericului, fapt ce arată multe, inclusiv că Dumnezeu acceptase jertfa sa, jertfă care nu era pentru sine, ci una pentru garantarea scoaterii poporului Israel din Egipt, dar şi o avanpremieră a interzicerii „focului străin“, similar învăţăturii false date prin intervenţia neautorizată a oamenilor, foc în urma căruia au fost omorâţi cei doi fii ai lui Aaron care aduseseră „foc străin“ în cădelniţele lor. Abia apoi, pe lumină, a făcut Dumnezeu legământul cu Avram pentru luarea în stăpânire a ţării promise lui şi seminţei lui, de la râul Egiptului până la Eufrat.
De aceea voi fi foarte atent la lămurirea cât mai deplină a oricărui aspect important al Veştii Bune, EVANGHELIEI, scop în care voi respecta atât o ordine a expunerii, cât şi un stil adecvat în ceea ce priveşte trimiterile, dar şi citatele. Trimiterile pot să apară oriunde în textul expunerii, ca şi mai rar unele citate, însă citatelor pe care nu le-am dat în partea de sus a paginii, dar sunt foarte importante, pentru a putea fi consultate la nevoie, le voi aloca un spaţiu în josul paginii, pentru a putea fi reperate mai uşor prin tasta End. Ceea ce rămâne de făcut este memorarea aproximativă a poziţiei fragmentului din partea dreaptă a liniei de derulare a paginii, fie manual cu rotiţa de scroll, fie cu tastele Page Down sau Page Up. Se poate reveni astfel aproximativ la poziţia din text de unde s-a plecat spre blocul cu citate, continuând studiul, şi tot aşa, de câte ori va fi nevoie.
Desigur şi numele soţiei lui Avraam a fost schimbat în Sara, dar asupra capitolului 17 nu voi mai insista. Trebuie să scot în evidenţă cuvintele lui Dumnezeu din Geneza 18.17-19, pentru că Dumnezeu într-adevăr nu ascunde de cei ce-L ascultă şi-L caută, ceea ce El are în proiect să facă în interersul omului realmente credincios, iar citatul nu este o simplă laudă la adresa lui Avraam, ci include şi o condiţie care trebuie bine înţeleasă „pentru ca Domnul să împlinească faţă de Avraam ceea ce i-a făgăduit“, condiţie care se aplică atât evreilor cât şi neamurilor, pentru fiecare persoană individual, Avraam nefiind atins de această condiţie, pe care el a împlinit-o cu sfinţenie tot restul vieţii sale. Aşa se înţelege sensul spiritual al Scripturii!
Geneza/ Genesis 18.17-19: „And the LORD said, Shall I hide from Abraham that thing which I do;| Seeing that Abraham shall surely become a great and mighty nation, and all the nations of the earth shall be blessed in him?| For I know him, that he will command his children and his household after him, and they shall keep the way of the LORD, to do justice and judgment; that the LORD may bring upon Abraham that which he hath spoken of him.“
A se observa exprimarea children/ copii, şi they shall keep the way of the LORD/ să ţină (să se păstreze pe) Calea Domnului (Mat.7.13,14), (Ioan 8.37-40; Evr.11.4,8-14,17-19), dar şi faptul că deşi ei sunt încă morţi de mult timp, prin ascultarea, credinţa şi faptele lor ei „ne vorbesc“ nouă în acest fel, pentru ca noi să înţelegem cum să mergem pe calea stabilită de Dumnezeu pentru salvarea de sub puterea păcatului şi a morţii (Rom.6.23), pentru a moşteni viaţa eternă prin înviere. „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar nu şi copiii lui Avraam, căci dacă aţi fi copiii lui, aţi face faptele lui“ spune Domnul Isus, şi aceasta este diferenţa pe care trebuie să o înţelegem, sămânţă pe cale biologică, dar copii pe cale spirituală, prin credinţa lui Avraam în Dumnezeu, iar a noastră, a creştinilor, în Dumnezeu şi Isus Hristos (Rom.8.2,14-18; Gal.3.29; 4.4-7).
Sigur, în calitate de copii prin înfiere, suntem şi sămânţa lui Avraam cel credincios! Aşadar poporul lui Dumnezeu, prin acelaşi legământ făcut cu Avraam, iar Dumnezeul vieţii este şi Dumnezeul nostru! Lumea însă, şi-a ales ca dumnezeu pe „dumnezeul veacului acestuia“, încă „de la început ucigaş şi mincinos“, adică pe cel mai mare duşman al omului (Isa.6.8-13; 2Cor.3.18; 4.1-4-7; Ioan 8.44). De ce? Pentru că e mai uşor să minţi decât să cauţi Adevărul! Oamenilor le este foarte uşor să aibă relaţii unii cu alţii, pentru că se pot vedea unii cu alţii, în timp ce pe Dumnezeu nu-L pot vedea, se pot minţi unii pe alţii pentru a-şi scoate singuri dreptatea, sau a şi-o impune, de aceea pot fi asemănaţi cu boabele de struguri atârnate de ciorchinele care le ţine împreună. Dumnezeu însă nu poate fi minţit, şi nici nu acceptă minciuna, ceea ce multor oameni nu le convine, şi asta indiferent de poporul din care fac parte, sau religia pe care şi-o atribuie. Religiile însele sunt nişte minciuni convenţionale, de faţadă, adică tot un fel de ciorchine care să-i ţină împreună pe adepţi, dar Calea lui Dumnezeu le este necunoscută, iar marama lui Moise rămâne pe faţă şi le acoperă strălucirea Adevărului vieţii. Cam asta este starea actuală a omenirii, un adevărat dezastru sub toate aspectele. Sunt războaie pentru diverse resurse materiale, cucerirea spaţiului extraterestru tot în scop militar şi căutarea de noi resurse, unele din cele aflate pe Pământ fiind aproape epuizate. Se caută inovarea de noi tehnologii în scopul protecţiei proprii, însă pentru înrobirea altor popoare. Se bate multă monedă pe aşa-zisa inteligenţă artificială, mare consumatoare de resurse materiale dar şi energetice, care nu este mai inteligentă decât oamenii specializaţi în programarea computerelor şi supercomputerelor, inclusiv în realizarea de imense baze de date în cloud, cloud mai mult sau mai puţin securizat, folosită nu doar în scopuri benefice, ci şi în spionaj, război numit hibrid, şi multe alte „drăgălăşenii“ (a se citi capcane!) pe care unii le întind altora, şi evident nu în scopuri benefice. Dar nici cei care ţes răul n-au în realitate nimic de câştigat, ci doar de pierdut, iar primul lucru pe care îl pierd este liniştea proprie. Satana nu iubeşte oamenii!
Există deja foarte mult optimism în rândurile unor specialişti în domeniul numitei inteligenţă artificială generativă (AGI), în ceea ce priveşte o dezvoltare rapidă a ştiinţei şi altor domenii considerate utile, dar mai multe lucruri nu se spun, lucruri la care nu se poate să nu te gândeşti în privinţa dezvoltărilor AGI înseşi. Să luăm ştiinţa! Orice tip de aplicaţii AI sau AGI sunt foarte rapide în construirea de rezultate, pe baza a ceea ce dispun deja. AGI poate progresa fără intervenţia omului, pentru că poate să înveţe singură orice-şi propune, în orice direcţie doreşte, sau… i se cere, şi probabil că asta ar fi varianta corectă, fiind totuşi o aplicaţie în slujba omului şi controlată de om. Dacă însă nu ar fi aşa, şi probabil că mulţi se tem că nu ar fi aşa, aceştia fiind pesimiştii care cârcotesc, dar o fac în necunoaştere de cauză, ar fi foarte grav pentru că ar genera în foarte scurt timp un analfabetism funcţional generalizat, inclusiv la nivelul creatorilor AGI. Asta datorită diferenţei de viteză între informaţiile generate şi viteza oamenilor de receptare şi asimilare, pe care o pot compara cu cea a melcului care înaintează târându-se prin contracţii şi destinderi a muşchilor singurului lor picior, alunecând pe un strat protector de mucus. Cum s-ar putea ţine oamenii după AGI, în ritmul AGI? Şi asta nu e singura problemă, pentru că orice echipament creat şi realizat de mâna omului se defectează la un moment dat, necum un sistem de astfel de echipamente, iar pentru sisteme este cel mai greu de asigurat depanarea/ întreţinerea/ the maintenance, fiind greu de depistat care dintre echipamente este defect, unul singur anulând funcţionarea întregului ansamblu, ori funcţionarea lui defectuoasă. Abia după depistarea acestuia poate fi investigat pentru găsirea, apoi repararea defectului său. Iar acest proces cere mult timp şi răbdare. O altă problemă ar putea fi oricând o pană de curent electric, oricât de bine ar fi realizată alimentarea cu această energie, cu generatoare interschimbabile automat, alimentate de la diverse surse numite verzi, precum voltaicele sau eolienele, atunci când reţeaua cade. Iar cauzele unor astfel de pene pot fi multiple, precum ruperea cablurilor din diverse cauze, trăsnete, ploaie îngheţată, căderea unor copaci ori altceva pe cabluri, în timpul războaielor de exemplu, acestea fiind evident evenimente care pot fi declanşate pe neaşteptate, iar pierderile pot fi şi printre oamenii de specialitate care se ocupă de AGI. Nu voi mai insista, pentru că eu am toate motivele să fiu optimist, însă nu în favoarea AI sau AGI, ci datorită noului legământ consemnat în cartea lui Ieremia, capitolul 31, versetele de la 31 la 37. Da, la 37! Unde versetele 35-37 sunt baza optimismului meu pentru mine şi toţi ceilalţi care vom moşteni Împărăţia Tatălui ceresc, şi iată conţinutul versetelor în citat:
Ieremia/Jeremiah 31.35-37: „Thus saith the LORD, which giveth the sun for a light by day, and the ordinances of the moon and of the stars for a light by night, which divideth the sea when the waves thereof roar; The LORD of hosts is his name:| If those ordinances depart from before me, saith the LORD, then the seed of Israel also shall cease from being a nation before me for ever.| Thus saith the LORD; If heaven above can be measured, and the foundations of the earth searched out beneath, I will also cast off all the seed of Israel for all that they have done, saith the LORD.“
Aici Israel nu se referă doar la Israelul după trup, ci şi la cel spiritual, iar repetarea expresiei „aşa vorbeşte Dumnezeu“ şi „vorbeşte/ spune Dumnezeu“ este confirmarea acestei decizii de nepărăsire, pe lângă faptul că omul nu poate măsura incomensurabilul infinit, şi nici nu poate cerceta străfundurile temeliilor Pământului, nici fizic, deşi eforturi se fac îndeosebi prin cercetările şi teoriile elaborate în domeniul mecanicii cuantice, tentativă prin care s-a ajuns la ceea ce se numeşte superpoziţie, dar şi la ideea de „contraintuiţie“ în ceea ce priveşte spinul/ mişcarea de rotaţie în jurul propriei axe a particulelor energetice subatomice, şi după cum se vede clar în această pagină, şi nu doar aici, nici, mai cu seamă, temeliile spirituale: „Piatra de temelie din capul unghiului, dar şi o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere“. Despre Piatra din capul unghiului clădirii, ca temelie a creştinismului real, se spune undeva—în pilda/ parabola vierilor/ îngrijitorilor tocmiţi de Stăpân: Mat.21.40-44-46—că „cine va cădea peste ea va fi zdrobit, iar pe acela peste care va cădea, îl va spulbera“, Piatra fiind chiar Domnul Isus, care Însuşi spune această parabolă (Isa.8.14; 28.16; Dan.2.34,35,44,45; Ps.118.19-22-26; Mat.21.42-44; Luca 20.15-17-19; Fapt.4.11; 1Pet.2.4-6-8-9; Apoc./ Rev.21.1-7,9,10,22-27; Evr.1.13,14; 2.1-8-9-18; 3.1-6)! În josul paginii veţi găsi atât citate cât şi contextele extinse aferente, pe care, ca semn distinctiv le voi menţiona, fără îngroşare. Dintre toate cele prezente aici, voi decide ulterior de unde şi cât voi cita! Iar citatele vor fi însoţite de o atentă analiză în scopul lămuririi depline a sensului profund spiritual, însoţită unde va fi cazul şi de trimiteri sau intertrimiteri. Totuşi stilul conferenţiar de prezentare a superpoziţiei cam paradoxal, în sensul că o particulă s-ar roti simultan atât într-un sens cât şi în sens contrar, nu conduce la contraintuiţie, ci la ideea că cele două sensuri de rotaţie s-ar anula reciproc, generând o stare inertă, de nemişcare, ceea ce este paradoxal pentru o particulă energetică. Aşadar unde avem superpoziţie nu putem avea contraintuiţie, pentru că ne ajută trigonometria şi numerele complexe, să înţelegem fenomenul superpoziţiei cât se poate de raţional, pe cale grafică, iar superpoziţia nu este altceva decât o defazare unghiulară cu un anumit număr de grade. Funcţiile sinus şi cosinus sunt defazate cu 90 de grade, şi există simultan… fără să se anuleze reciproc! Pentru alte „giumbuşlucuri“ gen conferinţă consultaţi pagina Astrofizică! O ultimă remarcă de făcut aici! Israelul terestru, cel al lui Avraam, va fi o naţiune, un neam ca toate celelalte/ Gentiles, şi pentru că Ioan Botezătorul va fi Prinţul întregului Pământ (Mat.11.9-11-15), Avraam va fi Prinţul întregului popor/ neam Israel, între Eufrat, râul Egiptului, Marea Mediterană şi râul Iordan (Apoc.21.24-27). Cu evidenţierea versetelor 24 şi 26!
Aici este iar momentul pentru a lămuri un aspect deosebit al vieţii eterne, pe baza multor texte referitoare la odihnă, Spiritul Sfânt, botezul cu Spiritul Sfânt, şi acesta deosebit aplicat Domnului Isus, faţă de apostoli şi ceilalţi ucenici. Mai întâi pentru Domnul Isus:
Matei 3.13-15,16,17: „And Jesus, when he was baptized, went up straightway out of the water: and, lo, the heavens were opened unto him, and he saw the Spirit of God descending like a dove, and lighting upon him:| And lo a voice from heaven, saying, This is my beloved Son, in whom I am well pleased.“
O primă observaţie aici se impune în ceea ce priveşte traducerea în limba română, nu „în care Îmi găsesc plăcerea“, ci „în care Sunt pe deplin (desăvârşit) mulţumit (satisfăcut)“, altfel spus, care pentru Mine este un izvor de încredere (odihnă)! Da, odihnă, aici am vrut să ajung, pentru că acesta este sensul profund, sufletesc, susţinut de multe alte pasaje scripturale, inclusiv în psalmi! Dar pentru moment nu ne vom ocupa de dezvoltarea aspectului, ci îl vom trata pe acela al formei vizibile, aceea a chipului de porumbel, un simbol al păcii pus în evidenţă de porumbelul lansat de Noe după potop, până când acesta nu s-a mai întors, iar Noe şi ai lui au coborât din corabie. Da, Domnul Isus a venit pentru a împăca lumea oamenilor cu Dumnezeu prin jertfa Sa mântuitoare (Efes.2.13-22). Cum sunt botezaţi primii creştini dintre evrei, împreună cu apostolii? Tot cu Spiritul Sfânt, dar sub forma unor limbi de foc, aşezate pe fiecare dintre ei, foc sfânt de la Dumnezeu (Mat.3.11; Fapt.2.1-4).
Acestea fiind lămurite, vom continua cu odihna sufletelor, pentru Tatăl ceresc însuşi, pentru Domnul Isus, pentru apostoli, pentru sfinţii îngeri, pentru cei cu speranţă cerească reală, şi pentru aceia cu speranţă pământească reală, întocmai cu aceea a lui Avraam, sau ale căror suflete şi trupuri vor avea nevoie de vindecare (Apoc.22.1-3; Rom.2.9-12-16)!
Mai întâi pentru odihna Tatălui şi Spiritul Sfânt, căci Tatăl este şi Spiritul Sfânt, în ciuda dogmei trinitare, în care oamenii nu-şi pot imagina/ reprezenta pe Dumnezeu ca o persoană, după propria lor declaraţie, dar susţin că Spiritul Sfânt ar fi o persoană, pentru că aveau ei nevoie de trei ☺… la botezul pruncilor (Evr.3.7-11-18,19; 4.1)! Despre Evr.4.1 am spus cum trebuie înţeles, nu aşa cum e tradus în română. Apoi, în legătură cu acesta, Ps.95.7-11; Gen.2.1-3; Mat.11.25-27-30! Toate acestea au fost comentate, cred că sunt suficiente, aveţi trimiterile, aşadar lectură plăcută şi cu folos spiritual! Căutaţi Lumina în voi înşivă şi în Cuvântul lui Dumnezeu (Isa.26.7-9)! N-o mai căutaţi la idolii bipezi, testamentari! Adevăraţii preoţi şi-au declinat preoţia testamentară în favoarea noului legământ, a lor înşişi şi a altora, şi sunt identificabili în realizarea trimiterilor valoroase, şi în psalmul 19, un magistral psalm al lui David, cel căruia Dumnezeu i-a promis că-i va face o Casă şi o Împărăţie eternă!
Ce ne mai învaţă Spiritul Sfânt pe cei care îl avem în dar de la Tatăl ceresc (Ioan 6.48-53-58)? Pe mine unul mă învaţă acum, ceea ce am trăit cu peste patruzeci de ani înainte, atunci când am anunţat dinainte cu toată delicateţea, dar hotărât, că mă voi împărtăşi la Cina comemorativă din simbolurile trupului şi sângelui Domnului Isus Hristos. Totuşi cel care prezida Cina a fost prea laş pentru a-i anunţa şi pe ceilalţi asistenţi, că participanţi nu-i pot numi, câtă vreme plimbau farfuria şi paharul de la unul la altul, fără să se atingă de simboluri, căci aşa era învăţătura de la Brooklyn. Lucruri despre care am povestit la vremea lor! Să dau şi un citat:
Ioan/John 6.53-58: „Then Jesus said unto them, Verily, verily, I say unto you, Except ye eat the flesh of the Son of man, and drink his blood, ye have no life in you.| Whoso eateth my flesh, and drinketh my blood, hath eternal life, and I will raise him up at the last day.| For my flesh is meat indeed, and my blood is drink indeed.| He that eateth my flesh, and my blood, dwelleth in me, and I in him.| As the living Father hath sent me, and I live by the Father: so he that eateth me, even he shall live by me.| This is that bread which came down from heaven: not as your fathers did eat manna, and are dead: he that eateth of this bread shall live for ever.“
Ce sunt trupul şi sângele Domnului? Trupul este învăţătura venită de la El prin descoperire, aşa cum am văzut din Matei, capitolul 11, şi Ioan, capitolul 15, iar sângele este legământul cel nou pecetluit cu sângele/ jertfa Sa, prin care suntem mântuiţi. Ei şi aici trebuie să vorbim şi despre tăierea împrejur/ circumcizia creştină. Nu aceea generală despre care am vorbit făcând referire la primele opt versete din Apocalipsă/ Revelaţie (Descoperire), capitolul şapte, ci aceea individuală, pe care o întâlnim în diverse Cărţi, unde ni se vorbeşte despre tăierea împrejur a inimii, dar şi a urechilor. Tăierea împrejur a urechilor se referă evident la ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, spre învăţarea Adevărului Său, spre binele omului şi moştenirea vieţii eterne (Ier.6.10; Fapt.7.51-53). Iar tăierea împrejur a inimii se referă la curăţirea prin efectul Cuvântului lui Dumnezeu asupra gândurilor inimii, prin înlăturarea treptată a toată zgura socială moştenită şi acumulată din mediul ambiant apropiat şi îndepărtat, a oricărui anturaj cu care am avut oricare dintre noi o relaţie de mai scurtă sau lungă perioadă din viaţă, înainte de cunoaşterea Adevărului lui Dumnezeu. Aşa ajungem şi la Noul Legământ exprimat prin Profetul Ieremia. Să vedem acum şi restul trimiterilor, plus citatul din Legământ! Levitic 26.41-44,45,46; Ezechiel 44.7-9-10-14,15-21; Romani 2.25-29; Ieremia 4.1-4; 9.25,26; 31.33!
Ieremia/Jeremiah 31.33: „But this shall be the covenant that I will make with the house of Israel; After those days, saith the LORD, I will put my law in their inward parts, and write it in their hearts; and will be their God, and they shall be my people.“
Să comparăm acum cu legământul tăierii împrejur făcut cu Avraam şi toată casa lui la vârsta de nouăzeci şi nouă de ani, iar pentru Ismael treisprezece:
Geneza/Genesis 17.7,10-13: „And I will establish my covenant between me and thee and thy seed after thee in their generations for an everlasting covenant, to be a God unto thee, and to thy seed after thee.|| This is my covenant, which ye shall keep, between me and you and thy seed after thee; Every man child among you shall be circumcised.| And ye shall circumcise the flesh of your foreskin; and it shall be a token of the covenant between me and you.| And he that is eight days old shall be circumcised among you, every man child in your generations, he that is born in the house, or bought with money of any stranger, which is not of thy seed.| He that is born in thy house, and he that is bought with thy money, must needs be circumcised: and my covenant shall be in your flesh for an everlasting covenant.“
Similitudinea este perfectă! Cunoaştem din relatarea scripturală doar ce a făcut Avraam de la vârsta de şaptezeci şi cinci de ani înainte, însă Dumnezeu a pus ochii pe el cu mult înainte, apoi a mai aşteptat încă douăzeci şi patru de ani până la încheierea legământului cu Avraam, prin care se instituie tăierea împrejur în carne, iar Dumnezeu devine Dumnezeul lui şi al seminţei lui după el, din generaţie în generaţie, pentru veşnicie. Însă este clar că Avram avea atât urechile tăiate împrejur prin ascultare, cât şi inima prin faptul că a răspuns dragostei lui Dumnezeu pentru el, cu dragostea proprie pentru Dumnezeu, şi astfel Dumnezeu S-a declarat prin legământ Dumnezeul lui şi al seminţei lui pentru eternitate, iar Avraam a înţeles mesajul acestui legământ, şi l-a transmis seminţei sale, atâta vreme cât a trăit (Gen.18.16-19). Tot aşa şi noi creştinii adepţi ai noului legământ, în sângele Domnului Isus Hristos, am ştiut să ascultăm/ (citim) Cuvântul Tatălui, şi pe baza puţinului pe care l-am avut la început, mai mult intuitiv decât conştient, Dumnezeu a avut ce înmulţi treptat prin descoperire, prin intermediul Domnului Isus, al sfinţilor apostoli, al sfinţilor îngeri şi sub acţiunea Spiritului Sfânt, care ne-a fost dat în avans, ca garanţie a unei înţelegeri corecte, fără vreo abatere. (2Cor.1.21,22). Astfel am ajuns şi cu inima tăiată împrejur, ceea ce reiese din noul legământ, aşa că nu avem nevoie să ne învăţăm unii pe alţii între noi cei unşi, dar suntem de toată încrederea pentru oricine doreşte să înveţe adevărurile EVANGHELIEI Tatălui ceresc (Ier.31.34!).
Jeremiah 31.34: „And they shall teach no more every man his neighbour, and every man his brother, saying, Know the LORD: for they shall all know me, from the least of them unto the greatest of them, saith the LORD: for I will forgive their iniquity, and I will remember their sin no more.“
Prin urmare toate vor fi date uitării pentru veşnicie, şi astfel se va instala odihna veşnică! Totuşi nu vom „muri“ de plictiseală, pentru că Dumnezeu, Creatorul, va avea multe alte surprize plăcute pentru noi cei veşnic vii! Toată creaţia este rodul dragostei Sale, ca şi salvarea de sub robia păcatului şi a morţii! Nu trebuie să ne îndoim de asta! Pe de altă parte am spus că nimeni nu va mai învăţa pe alţii aflaţi sub noul legământ, însă mie, la vârsta pe care o am, pe lângă alte beteşuguri, mi-a slăbit şi memoria de scurtă durată, şi singurul text pe care l-am găsit primul, şi care m-a ajutat să găsesc şi alte trimiteri, a fost Romani 2.29, şi de aici am pornit spre o documentare care s-a dovedit a fi foarte laborioasă şi mai lungă decât mi-am putut imagina, dar mi-a plăcut atât demersul cât şi rezultatele. Aici însă, deşi este vorba de munca altora de care eu am beneficiat pentru scurtarea timpului de documentare, nu este vorba despre faptul că aş fi învăţat adevărurile EVANGHELIEI de la autorii trimiterilor, ci a fost doar un ajutor benefic pentru a rezolva mai rapid un demers de documentare. O vreme am ocolit trimiterea la Levitic 26.41 de la Fapte 7.51, însă ajungând şi acolo, şi de acolo mai departe, am văzut câtă importanţă au dat autorii trimiterilor acestor trimiteri, care sunt realmente o comoară pentru cei unşi cu Spirit Sfânt. De aceea am făcut acest comentariu atât de amănunţit, şi voi continua să-l extind asupra trimiterii la Ezechiel 44. 10 la 14, pentru că este interesant să desluşim cine sunt acei leviţi despre care este vorba în fragment, în comparaţie cu leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit slujba Templului Sfânt, când se rătăceau copiii lui Israel de la Dumnezeul vieţii, în favoarea idolilor lor, evident şi de la legământ (Ezec.44.15-21)! Despre acei leviţi citim că-şi vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor, că vor sluji poporului ca slugi în Templu, şi că nu se vor apropia de Dumnezeu ca să-I fie preoţi, nu se vor apropia de cele sfinte şi preasfinte, ci-şi vor purta pedeapsa ruşinii şi urâciunilor pe care le-au săvârşit (verset 13). Asemănarea acelor leviţi cu pleiada preoţilor cu exces de zel pentru o preoţie asemănătoare cu a leviţilor din casa lui Aaron, a celor care s-au agăţat de testament ca-necatul de un pai, pai de care se ţin cu dinţii, este izbitoare, şi confirmată şi de alte pasaje biblice, cum ar fi Matei 25.41-45.
Dar să vă spun o poveste reală, auzită la radio România actualităţi, despre păţania unui preot italian, care poate că în sine era un om bun şi bine intenţionat, însă anturajul l-a ţinut captiv într-o învăţătură/ doctrină alterată şi inutilă, chiar primejdioasă, cum s-a dovedit a fi pentru el. Se ştie şi de la noi că acest soi de preoţi te cheamă insistent în lăcaşele lor de cult, pe care le numesc biserici, pentru a … te sluji după cum au fost învăţaţi de alţi preoţi, deveniţi profesori în facultatea de teologie, aşadar de oameni pământeni şi muritori, pentru care în general preoţia lor e un mod comod de „traiul nineachii pi banii babachii“. La acel preot a venit o „credincioasă“ să se spovedească, şi în timpul spovedaniei s-a „îndrăgostit“ lulea de spoveditor! Apoi a început să-l asalteze cu avansuri amoroase. Omul a cerut să fie mutat în altă parohie, şi povestea asta cu mutatul a ţinut o vreme, dar femeia tot îl găsea. Atunci s-a prefăcut a fi grav bolnavă, iar cap sec, ca s-o ajute, să-i fie de folos, i-a dat numărul lui de telefon pentru a-l suna la nevoie. Asaltul amoros a continuat la telefon. I-a blocat apelurile, dar şi-a schimbat numărul de telefon şi iar l-a asaltat, aşa că neştiind ce să facă şi cum să scape de urmăritoare, care l-a şi acuzat de viol, popa a căzut în depresie, şi a avut nevoie de consultări medicale şi tratament de la medici, pentru că rugăciunile la Dumnezeu nu-i mai slujeau la nimic. Cam aici s-a ajuns, cam asta a fost povestea unui Levit care şi-a purtat osânda, şi şi-o poartă încă!
Ar mai fi un aspect bun de scos în evidenţă, anume faptul că Avraam şi Sara au fost—cum se exprimau primii mei amici dintre Martori—„fraţi de jumătate“, adică aveau ca tată pe acelaşi om, Terah, dar mame diferite, ceea ce de la începutul căsniciei lor, i-a făcut să se iubească sufleteşte, iar iubirea trupească a completat-o pe prima, ceea ce cu Adam şi Eva nu s-a împlinit, deşi au avut acelaşi Tată, pe Creatorul lor, fără ca Eva să aibă şi o mamă (Gen.20.2,3,10-13). Şi-a schimbat însă Tatăl, pe unul fictiv, un idol, numit astfel „dumnezeul veacului acestuia“, de care ascultă mult prea mulţi fii ai Evei, dar care la final nu vor mai fi, ca şi în povestea de mai sus cu popa italian. Pentru că-şi vor purta osânda/ pedeapsa!
Acum este rândul citatelor celor mai reprezentative, plasate în partea de jos a paginii, pentru un acces cât mai facil, şi desigr tot în engleza KJV, pentru că o Biblie în limba română îşi poate procura oricine, dacă nu are deja una sau mai multe. Dar şi KJV poate fi cumpărată din centrul Bucureştiului, de la Stefanos sau Stephanos, cam aşa se numeşte librăria respectivă. De la punctul în care Bd. Dimitrie Cantemir ajunge în Piaţa Unirii, se face stânga avansând spre baza Dealului Mitropoliei. Pe partea stângă, după vreo cincizeci de metri, apare vitrina Librăriei, cu parter şi etaj. De la parter se urcă pe o scară la etaj, unde se găsesc Biblii. După alegere se coboară la parter, se plăteşte, şi se devine posesor de Biblie sau Biblii, după preferinţe. Nu ştiu dacă fac şi comenzi online, însă doamna de la parter ar trebui să ştie. Eu de acolo am luat-o pe a mea. În ceea ce priveşte exprimarea moştenire în citatele din cele trei Cărţi, prezentate în partea de sus a paginii, cred că adăugând şi cele comentate deja în toată pagina până aici, este cât se poate de clar motivul justificat de a fi folosită, ca şi neavând nicio legătură cu vreun… testament! Spre deosebire de alte profeţii, promisiunile Tatălui sunt împlinite în moştenire, dar generează şi învăţătură, înainte de moştenirea efectivă.
Da, înainte de moştenirea efectivă (Evr.2.8; 3.1,6)!
Evrei/Hebrews 2.8; 3.1,6: „Thou hast put all things in subjection under his feet. For in that he put all in subjection under him, he left nothing that is not put under him. But now we see not yet all things put under him.|| Wherefore, holy brethren, partakers of the heavenly calling, consider the Apostle and High Priest of our profession [☺, aţi văzut deja cum e cu slujbele din Matei 25.31-44-46! NKJV, corect confession], Christ Jesus;| But Christ as a son over his own house; whose house are we, if we hold fast the confidence and the rejoicing of the hope firm unto the end.“ Context lărgit: Evr.1.9,13,14; 2.1-18; 3.1-6,14. După cum se vede şi din versetul 1.14, şi mântuirea/ salvarea se va moşteni, însă prin legământ! Nu prin profesie testamentară.
„Dar acum nu vedem că toate Îi sunt supuse“! Vom lua această afirmaţie la modul relativ, nu doar pentru că au trecut aproape două mii de ani de atunci şi până acum, întrucât ne bazăm pe ceea ce ne-a rămas scris atunci, ci şi pentru că deja s-au mai împlinit şi alte profeţii între timp, dar şi pentru că interesului nostru de o cunoaştere cât mai profundă a adevărurilor EVANGHELIEI s-a răspuns pe măsura interesului manifestat. Întotdeauna se răspunde direct proporţional cu interesul arătat, pas cu pas, punct cu punct! Viaţa merge tot înainte, mereu înainte, niciodată înapoi, şi aşa va fi mereu, pentru că şi profeţiile din planul deja anunţat se vor împlini în viitor, nu în trecut. Trecutul aparţine împlinirilor pe care le cunoaştem şi recunoaştem deja, însă unii se uită înapoi, şi merg de-a-ndăratelea ca racul, nu văd pe unde calcă şi vor cădea în groapă. Dar e strict treaba lor, alegerea lor! Eu am muncit cu plăcere şi cu satisfacţie nu doar pentru mine ci şi pentru cei care au la dispoziţie mult mai puţin timp decât am eu, dar sunt interesaţi de cunoaştere spirituală reală, adevărată, pentru ca ei să poată cunoaşte ceea ce eu ştiu deja, într-un timp mult mai scurt, adică atâta timp cât îşi permit să aloce printre alte activităţi necesare propriei lor întreţineri. Cu siguranţă preoţilor testamentari nu timpul le lipseşte, ba chiar le prisoseşte, dovadă că ori de câte ori apar în public, îşi lungesc declaraţiile cât pot de mult, deşi n-au nimic de spus despre ei înşişi, ci mereu doar despre alţi trăitori înaintea lor, în special despre „părinţii bisericii“, aşa-zisul Pateric, şi alţi sfinţi agreaţi de ei, din care culmea, nu lipseşte nici „Ştefan cel Mare şi… Sfânt“, cel cunoscut din izvoare istorice ca „iute vărsătoriu de sânge“, şi cu mulţi bastarzi rezultaţi din legături amoroase, hai să le zicem lăturalnice.
Această mărturisire a mea de credinţă şi speranţă creştină reală este disponibilă oricui, inclusiv preoţilor testamentari, pentru că se află de ani buni pe un site la care accesul este public şi liber oricărui interesat, sau măcar curios. Nici nu e greu de depistat, deşi iniţial a fost mesajulevangheliei.eu, iar acum este filtrulevangheliei.eu, deci puţin schimbat. Numele meu însă nu s-a schimbat, este acelaşi, şi apare în josul paginii index. Dacă printr-o căutare pe Google nu poate fi obţinută o informaţie utilă pentru a ajunge la acest modul din care va face parte şi pagina prezentă, şi care va încheia acest modul, e foarte simplu de intrat pe Facebook, apoi de a căuta după numele meu şi a găsi adresa https://www.filtrulevangheliei.eu, accesând astfel pagina index, care însăşi face parte din acest modul. Un anume domn, cu anume vorbe, a prezentat o întâmplare relatată de Dostoevski în „Fraţii Kamarazov“, cu o femeie care miluise pe cineva în viaţa ei cu un fir de ceapă. Ca s-o scoată din iad, un înger i-a întins un fir de ceapă de care femeia s-a agăţat, dar imediat s-au agăţat de femeie mulţi alţi doritori să iasă din iad. Atunci femeia a început să-şi scuture picioarele strigând „e firul meu, nu vă agăţaţi de mine“, moment în care firul s-a rupt şi toţi au căzut din nou în iad. Cam aşa e şi cu testamentarii, deşi mărturisirea mea nu e doar un fir fragil de ceapă verde, ci un adevărat odgon de care se poate agăţa oricine, chiar oricâţi, fără teama că se vor prăbuşi! Dimpotrivă, însă alegerea o face fiecare pe cont propriu, şi nimeni altcineva n-o poate schimba.
Aţi observat desigur că am căutat să izolez citatele de restul expunerii! Explicaţia e simplă. Dacă Dumnezeu va permite şi îmi va mai lungi firul vieţii terestre, am intenţia de a traduce în engleză cel puţin câteva pagini reprezentative din acest modul. Pentru asta însă am nevoie şi de AI a browser-ului Firefox, care însă, deşi propune traducerea din română în engleză, face şi o traducere din enleza veche în engleza nouă, ba chiar engleza americană. Artificială, ce mai! Motiv pentru care, pentru a nu pierde timpul la traducere cu alte artificii, am luat această decizie, fiindu-mi mult mai uşor astfel să înlocuiesc textul citatelor, printr-o copiere şi relipire. Da, altă pagină nu va mai completa modulul, pe care-l consider deja complet pentru scopul propus. Dacă ajunge pentru mine, ajunge pentru oricine! Urmează citatele, iar pe acelea foarte lungi le voi lăsa să fie ultimele, fiind astfel mult mai rapid accesibile, împreună cu analizele şi comentariile aferente.
Citate din KJV:
2Samuel 7.1-11-16,17-29: „And it came to pass, when the king sat in his house, and the LORD had given him rest round about from all his enemies;| That the king said unto Nathan the prophet, See now, I dwell in a house of cedar, but the ark of God dwelleth within curtains.| And Nathan said to the king, Go, do all that is in thine heart; for the LORD is with thee.| And it came to pass that night, that the word of the LORD came unto Nathan, saying,| Go and tell my servant David, Thus saith the LORD, Shalt thou build me an house for me to dwell in?| Whereas I have not dwelt in any house since the time that I brought up the children of Israel out of Egypt, even to this day, but have walked in a tent and in a tabernacle.| In all the places wherein I have walked with all the children of Israel spake I a word with any of the tribes of Israel, whom I commanded to feed my people Israel, saying, Why build ye not me an house of cedar?| Now therefore so shalt thou say unto my servant David, Thus saith the LORD of hosts, I took thee from the sheepcote, from following the sheep, to be ruler over my people, over Israel:| And I was with thee whithersoever thou wentest, and have cut off all thine enemies out of thy sight, and have made thee a great name, like unto the name of the great men that are in the earth.| Moreover I will appoint a place for my people Israel, and will plant them, that they may dwell in a place of their own, and move no more; neither shall the children of wickedness afflict them any more, as beforetime,| And as since the time that I commanded judges to be over my people Israel, and have caused thee to rest from all thine enemies. Also the LORD telleth thee that he will make thee an house.| And when thy days be fulfilled, and thou shalt sleep with thy fathers, I will set up thy seed after thee, which shall proceed out of thy bowels, and I will establish his kingdom.| He shall build an house for my name, and I will stablish the throne of his kingdom for ever.| I will be his father, and he shall be my son. If he commit iniquity, I will chasten him with the rod of men, and with the stripes of the children of men:| But my mercy shall not depart away from him, as I took it from Saul, whom I put away before thee.| And thine house and thy kingdom shall be established for ever before thee: thy throne shall be established for ever.| According to all these words, and according to all this vision, so did Nathan speak unto David.|“
„Then went king David in, and sat before the LORD, and he said, Who am I, O Lord GOD? and what is my house, that thou hast brought me hiterto?| And this was yet a small thing in thy sight, O Lord GOD; but thou hast spoken also of thy servant’s house for a great while to come. And is this the manner of man, O Lord GOD?| And what can David say more unto thee? for thou, Lord GOD, knowest thy servant.| For thy word’s sake, and according to thine own heart, hast thou done all these great things, to make thy servant know them.| Wherefore thou art great, O LORD God: for there is none like thee, neither is there any God beside thee, according to all that we have heard with our ears.| And what one nation in the earth is like thy people, even like Israel, whom God went to redeem for a people to himself, and to make him a name, and to do for you great things and terrible, for thy land, before thy people, which thou redeemedst to thee from Egypt, from the nations and their gods?| For thou hast confirmed to thyself thy people Israel to be a people unto thee for ever: and thou, LORD, art become their God.| And now, O LORD God, thy word that thou hast spoken concerning thy servant, and concerning his house, establish it for ever, and do as thou hast said.| And let thy name be magnified for ever, saying, The LORD of hosts is the God over Israel: and let the house of thy servant David be established before thee.| For thou, O LORD of hosts, God of Israel, hast revealed to thy servant, saying, I will build thee an house: therefore hath thy servant found in his heart to pray this prayer unto thee. And now, O Lord GOD, thou art that God, and thy words be true, and thou hast promised this goodness unto thy servant:| Therefore now let it please thee to bless the house of thy servant, that it may continue for ever before thee: for thou, O Lord GOD, hast spoken it: and with thy blessing let the house of thy servant be blessed for ever.“
Am dorit foarte mult să pun la dispoziţie acest citat care pe mine personal mă impresionează în mod deosebit, tocmai pentru că îmi place, dar şi pentru că este o mărturie foarte cuprinzătoare în care regele David îşi arată nu doar credinţa, plăcut surprins fiind de gija pe care i-a purtat-o Dumnezeu de când l-a aşezat pe tronul lui Israel, ci şi cunoaşterea profundă a Scripturilor pe care se baza credinţa sa, în plus faţă de grija protectoare pe care simţea că Dumnezeu i-o poartă. Dacă mă gândesc la Avraam, David însuşi este o replică perfectă în credinţă şi speranţă a predecesorului său Avraam! Iată că îşi încheie rugăciunea cerând binecuvântarea Dumnezeului lui Israel, pentru casa sa, pentru împărăţia sa, pentru tronul său şi pentru poporul Dumnezeului său şi al său însuşi, poporul Israel, toţi urmaşi ai lui Avraam, genealogic sau spiritual. O rugăciune cu adevărat inspirată a unui om cu adevărat credincios. Este adevărat că a şi călcat strâmb o dată, însă nici Bat-Sheba/ Bath-sheba, nevasta lui Urie Hetitul/ Uriah the Hittite, nu şi-a găsit locul cel mai potrivit pentru a se îmbăia în plină zi, decât pe acoperişul propriei case, aflate la mică distanţă de casa împăratului. Şi pentru că din taducerea în limba română nu reiese, voi cita din KJV versetul 11.3: „And David sent and enquired after the woman. And one said, Is not this Bath-sheba, the daughter of Eliam, the wife of Uriah the Hittite?“ Iată că Bath-seba era deja cunoscută pentru isprava sa de a se îngriji de igiena personală în văzul lumii, în plină zi, chiar dacă nu era nimic vinovat în mintea ei, adică nu era un gest provocator, ci inocent, al unei femei care nu ştia nici când se va sfârşi lupta, dar dorea să fie oricând pregătită să-şi întâmpine soţul revenit glorios de pe câmpul de luptă, nici că regele David era acasă, nu în fruntea armatei sale. Un bărbat, şi încă cel mai de seamă din Israel, n-a putut văzându-i frumuseţea, să-şi ia gândul de la ea, căci era totuşi spre seară. Cum să se mai culce liniştit şi singur în patul lui? Veşnica provocare a Satanei împotriva oricărui bărbat credincios Adevăratului Dumnezeu. A păcătuit şi a plătit scump pentru păcatul lui, pentru că şi-a dublat slăbiciunea cu teama de deglorificare, făcând astfel posibil ca tot Israelul să păcătuiască din pricina lui. Atunci când i-a poruncit lui Ioab să atace cetatea şi să-l lase pe Urie în locul cel mai greu al luptei—după ce n-a reuşit să-l convingă să se ducă acasă la nevastă-sa—şi apoi să se retragă pentru a fi omorât, chiar uitase de Dumnezeul său, şi tocmai asta a plătit! Vestea ispravei împăratului puţini au fost cei care au cunoscut-o, iar cei mai mulţi au fost din familie, printre care şi fiul împăratului Absalom, a cărei soră Tamar, virgină fiind a fost necinstită de fratele ei după tată, Amnon, unul dintre fiii împăratului. Aşa a început Absalom să urască pe Amnon, pe care apoi l-a omorât. Şi n-a fost doar atât! Aşa este când uiţi pe Dumnezeu, însă El nu te uită, şi nici nu te iartă fără să te pedepsescă, pentru ca să te disciplineze, şi să nu-L mai uiţi, spre binele tău. Asta este cea mai mare greşeală a omului pe care am constatat-o din Cuvântul Său! Să nu ne uităm niciodată Dumnezeul, ci să-i cerem ajutorul, pentru că El nu ne uită, şi chiar ne ajută! Uneori chiar fără să ştim, însă bine ar fi ca măcar să înţelegem că El ne-a ajutat.
Ioan/John 4.23-26: „But the hour cometh, and now is, when the true worshippers shall worship the Father in spirit and in truth: for the Father seeketh such to worship him| God is a Spirit: and they that worship him must worship him in spirit and in truth.| The woman saith unto him, I know that Messias cometh, which is called Christ: when he is come, he will tell us all things.| Jesus saith unto her, I that speak unto thee am he.“ Context lărgit Ioan 4.19-26. Tatăl şi Spiritul/ Duhul Sfânt, sunt una şi aceeaşi Persoană, ceea ce justifică exprimarea Domnului „Eu şi Tatăl una suntem“/ „I and my Father are one.“ Unde este Treimea, Trinitatea?
Matei/Matthew 22.29-32: „Jesus answered and said unto them, Ye do err, not knowing the scriptures, nor the power of God.| For in the resurrection they neither marry, nor are given in marriage, but are as the angels of God in heaven.| But as touching the resurrection of the dead, have ye not read that which was spoken unto you by God, saying,| I am the God of Abraham, and the God of Isaac, and the God of Jacob? God is not the God of the dead, but of the living.“ Context lărgit Matei 22.23-33. Da, testamentarii se rătăcesc pentru că ei se sprijnă pe minciună şi amăgire. Nu, nu cunosc puterea lui Dumnezeu, şi cred în moarte. Zisa care le stă pe buze este „speranţa moare ultima“! Pentru cei vii la Dumnezeu, speranţa nu moare, ci se împlineşte, se realizează. Şi după înviere va fi la fel ca şi acum! Oamenii au emoţii şi trăiri asociate. Tot aşa va fi şi pentru cei vii, cu speranţa eternă, de-a lungul vieţii lor eterne, întrucât o dată realizată o speranţă prezentă, ea fie trece într-o stare de somnolenţă fără să dispară, fie se conjugă cu aspiraţii noi generând o altă speranţă viitoare mai complexă, care necesită o realizare prezentă, scop în care se mobilizează atât energii cât şi alt fel de resurse disponibile, sau create din mers. Mai mult, tot acest proces va fi sub controlul şi supravegherea strictă şi atentă a Tatălui, şi va implica cu certitudine o realizare pe categorii de grupuri, căci atunci nimeni nu va avea speranţe doar pentru sine, ci pentru colectivităţi întregi, aşa cum Tatăl ne obişnuieşte/ antrenează încă de pe acum! Nu, speranţa nu moare niciodată, chiar inactivată fiind, căci poate fi reactivată oricând. Însă celor care vor avea parte de moarte, evident le vor muri şi orice speranţe ar fi avut, o dată cu ei, aşadar mor simultan împreună, nu separat, pentru că speranţa este o caracteristică specifică şi prezentă în orice fiinţă animată de viaţă. O altă ciudăţenie a testamentarilor este că ei nu doar sărbătoresc cu mult fast Învierea Domnului Isus, dar mai şi primesc „lumină“ de la un mormânt din Ierusalim, tot într-un mod foarte ciudat. Se zice că există acolo un „patriarh“—deşi patriarhi ai poporului Israel au fost şi sunt doar Avraam, Isaac, Israel şi cei doisprezece fii ai săi—care intră în mormânt şi se roagă acolo până când apar nişte sclipiri de la care el aprinde ceva, nu ştiu ce, apoi iese din mormânt cu „lumina aprinsă“ în mână, pe care apoi o împarte pelerinilor veniţi special în acest scop la Ierusalim, iar aceştia la rândul lor duc „lumina“ în propria ţară, de unde este împărţită celor care îşi aprind… lumânări cu care îşi duc lumina la ei în case. Asta este lumina lor, o lumină de mormânt! Cu ea se laudă, şi de ea vor avea parte (Mat.25.31-33,34.-.41.-.44-46; Apoc.20.10-…15). „Toamna se numără bobocii“!
Matei/Matthew 22.34-40: „But when the Pharisees had heard that he had put the Sadducees to silence, they were gathered together.| Then one of them, which was a lawyer, asked him a question, tempting him, and saying,| Master, which is the great commandment in the law?| Jesus said unto him, Thou shalt love the Lord [LORD] thy God with all thy heart, and with all thy soul, and with all thy mind.| This is the first and great commandment.| And the second is like unto it, Thou shalt love thy neighbour as thyself.| On these two commandments hang all the law and the prophets.“ Luca are desigur cea mai amplă şi concentrată formulare (Luca 10.27!), însă ca răspuns dat Domnului de ispititorul învăţător al Legii! „Fă aşa şi vei avea viaţa veşnică!“ i-a răspuns Domnul, pentru că una e să ştii doar, şi cu totul alta să şi faci aşa cum spui că ştii! Despre cum trebuie scris Domnul când se referă la Dumnezeu Tatăl, şi din care motiv, vom vedea din comentariul citatului următor!
Matei/Matthew 22.41-46: „While the Pharisees were gathered together, Jesus asked them,| Saying, What think ye of Christ? whose son is he? They say unto him, The son of David.| He saith unto them, How then doth David in spirit[Spirit] call him Lord, saying,| The LORD said unto my Lord, Sit thou on my right hand, till I make thine enemies thy footstool?| If David then call him Lord, how is he his son?| And no man was able to answer him a word, neither durst any man from that day forth ask him any more questions.“ Da, mai scapă la tipar câte o inadvertenţă pe ici pe colo, totuşi aici am decis să atrag atenţia asupra acestora, prin punerea între paranteze drepte/ pătrate varianta corectă. Pentru că prin înlocuirea Numelui lui Dumnezeu, JEHOVAH, cu DOMNUL (the LORD) se pot face uşor confuzii între the Lord (Domnul) cu referire la Domnul Isus Hristos, şi The LORD, cu referire la Tatăl ceresc! Sigur că spirit se referă la spiritul omului, iar Spirit se referă la Spiritul Sfânt (1Cor.2.9,10-12-16). În consecinţă să vedem cum arată un citat din Psalm 110:
Psalm 110. A Psalm of David 1,4,5: „The LORD said unto my Lord, Sit thou at my right hand, until I make thine enemies thy footstool.|| The LORD hath sworn, and will not repent, Thou art a priest for ever after the order of Melchizedk.| The Lord at thy right hand shall strike through kings in the day of his wrath.“
Iată aici diferenţa, căci aici s-a avut mare grijă, psalmul fiind şi un text foarte scurt. Totuşi în texte mai lungi se strecoară şi confuzii, iar trimiterea la textul din 1Corinteni, capitolul 2, la care am făcut referire mai înainte, nu face nici el excepţie, în special spre ultimele versete. Nu-i problemă, acum deja există acest avertisment aici! De notat că toate afirmaţiile din acest psalm, inclusiv cele din versetul 5, „The Lord at thy right hand“/ Domnul de la dreapta Ta, adică Domnul de la dreapta Tatălui, având şi corespondent în psalmul 2, versetele de la 7 la 12, aparţin regelui David, care însuşi vorbeşte în versetul 8 despre moştenire!
Şi pentru că am realizat acele citate în partea de sus a paginii, în care se vorbeşte foarte mult despre moştenire, să vedem şi un text în care Domnul Isus însuşi vorbeşte despre moştenire într-un context foarte reprezetativ, care va fi ulterior dezvoltat şi completat în capitolul 19 din Revelaţie/ Apocalipsă, descoperire făcută ulterior din altă postură, de la dreapta Tatălui, apostolului iubirii, Ioan:
Matei/Matthew 25.1-13/|14-30/|31-34,37-40,41-44,45,46:
31-34:„When the Son of man shall come in his glory, and all the holy angels with him, then shall he sit upon the throne of his glory:| And before him shall be gathered all nations: and he shall separate them one from another, as a shepherd divideth his sheep from the goats:| And he shall set the sheep on his right hand, but the goats on the left.| Then shall the King say unto them on his right hand, Come, ye blessed of my Father, inherit the kingdom prepared for you from the foundation of the world:|“
37-40:„Then the righteous answer him, saying, Lord, when saw we thee an hungred, and fed thee? or thirsty, and gave thee drink?| When saw we thee a stranger, and took thee in? or naked, and clothed thee?| Or when saw we thee sick, or in prison, and came unto thee?| And the King shall answer and say unto them, Verily I say unto you, Inasmuch as ye have done it unto one of the least of these my brethren, ye have done it unto me.“
41-44:„Then shall he say also unto them on the left hand, Depart from me, ye cursed, into everlasting fire, prepered for the devil and his angels| For I was an hungred, and ye gave me no meat: I was thirsty, and ye gave me no drink:| I was a stranger, and ye took me not in: naked, and ye clothed me not: sick, and in prison, and ye visited me not.| Then shall they also answer him, saying, Lord, when saw we thee an hungred, or athirst, or stranger, or naked, or sick, or in prison, and did not minister unto thee?“
45,46:„Then shall he answer them, saying, Verily I say unto you, Inasmuch as ye did it not to one of the least of the these, ye did it not to me.| And these shall go away into everlasting punishment: but the righteous into life eternal.“
În primul rând aş vrea să remarc o diferenţă pe care n-am observat-o niciodată până acum, deşi am parcurs textul de mai multe ori până în prezent, însă am remarcat diferenţa imediat ce mi-a căzut sub ochi. De ce? Pentru că acesta este un amănunt scăpat anterior din vedere, concentrându-mă pe alte aspecte. E limpede contextul mult mai larg la care am făcut doar trimitere distinctă la parabolele celor zece fecioare şi talanţilor. Acestea ar trebui totuşi citite pentru a înţelege mai bine contextul în care apare şi această parabolă a despărţirii oilor de capre, şi plasarea lor la dreapta şi la stânga Sa, apoi tot restul, dar care în sine este şi o profeţie cu privire la un viitor mai îndepărtat, aşa cum apare din capitolul 19 al Revelaţiei. Fac de mult timp distincţia între sfinţii îngeri şi îngerii Satanei, însă din alte texte din Cuvânt, al căror conţinut l-am comentat cu diverse ocazii. Ce am constatat din această întâmplare, şi nu doar din aceasta? În primul rând unitatea Cuvântului, altfel răspândit prin relatări sau profeţii aduse la cunoştinţă de-a lungul a sute şi mii de ani, de la Abel, Noe, Avraam, Iov/ Job, până la Ioan Botezătorul şi apoi apostolii Domnului, de multe ori Cuvântul lui Dumnezeu fiind şi o istorie a poporului evreu, şi a altora cu care evreii au avut tangenţă, cele mai lungi relatări fiind conţinute în general în Isaia, Ieremia, Ezechiel şi Daniel, în Isaia descoperindu-ni-se pas cu pas, printre altele, şi naşterea Domnului dintr-o femeie fecioară, până la momentul când avea să fie trimis ca om în trup de carne ca Uns cu Duhul Sfânt/ Mesia, pentru a învăţa poporul Israel (Isa.61.1-3; Luca 4.16-19; Ioan 3.33-36). Cine a citit Selecţii din Isaia în cele unsprezece pagini ale EVANGHELIEI sfintelor legăminte de la începutul acestui modul, ştie despre ce vorbesc.
Aşadar „veniţi binecuvântaţii Tatălui să moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită încă de la întemeierea lumii“, adică încă din Eden (Gen.3.15)! Despre „când Te-am văzut noi… şi nu Ţi-am slujit“ am vorbit deja. Cuvântul răspândit prin multe profeţii constituie în general, încă, şi o istorie dinainte scrisă, nu doar pentru evrei, ci şi pentru neamuri, chiar dacă o bună parte din evenimente s-au petrecut deja, fiind acum o istorie a trecutului, dar din care învăţăm în primul rând că ar trebui să ne aşteptăm ca şi restul profeţiilor să fie împlinite într-un viitor îndepărtat mai puţin sau mai mult, aşa cum au fost proiectate de Dumnezeu, care veghează şi la împlinirea lor. Deci cele împlinite deja, garantează şi împlinirea celor neîmplinite încă! Iată o altă bază/ temelie pentru credinţă deplină în realizarea viitorului conţinut din Cuvântul profetic al Tatălui ceresc!
Geneza/ Genesis 14.18-20: „And Melchizedek King of Salem brought forth bread and wine: and he was the priest of the most high God.| And he blessed him, and said, Blessed be Abram of the most high God, possessor of heaven and earth:| And blessed be the most high God, which hath delivered thine enemies into thy hand. And he gave him tithes of all.“
A cam ce seamănă asta? A ceva foarte interesant şi instructiv (Ioan 6.60-71)! Pâine şi vin aduse de Melchisedec, marele preot şi împărat al Salem-ului (Păcii)! Unii dintre ucenicii Săi L-au părăsit pentru că nu puteau suferi să audă că ar trebui să mănânce trupul Său şi să bea sângele Său pentru a putea avea viaţa în ei înşişi, iar Domnul să-i învieze în ziua de apoi. După ce aceia nu au mai umblat în compania Lui, i-a întrebat şi pe apostoli „vreţi şi voi să vă depărtaţi?“ Petru a dat un răspuns foarte tranşant: „La cine să ne ducem Doamne? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi suntem siguri că Tu eşti Mesia, Fiul lui Dumnezeu.“ Mai târziu când s-au împărtăşit din simbolurile trupului şi sângelui Domnului Isus, la Cina comemorativă au înţeles că era vorba despre noul legământ şi tot ce mai presupunea acesta, iar cincizeci de zile mai târziu au primit şi botezul Sfântului Duh.
„blessed be the most high God, which hath delivered thine enemies into thy hand.“ Cu ce seamănă această afirmaţie? Această afirmaţie seamănă foarte mult cu oferta Tatălui în psalmii 2 şi 110!
„he gave him tithes of all.“ Dar aceasta? Da, şi Domnul Isus va da Tatălui a zecea parte din prada de război luată păgânilor/ necredincioşilor, evident în persoane credincioase. Restul pe toboganul gheenei! Tot ce n-a fost atins de foc şi ars, să-ngraşe viermii, şi astfel va fi curat şi sănătos pretutindeni (Mat.3.12; Isa.66.24; Marc.9.43-48,49,50; Deut.13.12-18)!
Da, a venit şi rândul snopului de trimiteri despre care am spus mai sus că voi extrage o recoltă de citate care vor întregi imaginea adevăratei EVANGHELII, a căror subtilităţi spirituale ne interesează să le desluşim, să le înţelegem şi să le asimilăm ca hrană a vieţii eterne! Desigur însoţite de analizele şi evidenţierile amănunţite, deoarece amănuntele sunt sarea şi piperul înţelegerilor profunde. Sigur, nu vă voi ura poftă bună, fiind convins că dacă aţi ajuns până aici, aveţi deja! Iată-le:
Isa.8.14; 28.16; Dan.2.34,35,44,45; Ps.118.19-22-26; Mat.21.42-44; Luca 20.14-17-19; Fapt.4.11,12; 1Pet.2.4-6-8-9; Apoc./ Rev.21.1-7,9,10,22-27; Evr.1.13,14; 2.1-8-9-18; 3.1-6
Pentru Isaia 8.14, contextul general va fi 8.9-13-16; 9.1,2,6,7, iar citate vor fi doar versetele cu numărul îngroşat!
Isaia/Isaiah 8.13-16; 9.1,2,6,7: „Sanctify the LORD of hosts himself; and let him be your fear, and let him be your dread.| And he shall be for a sanctuary; but for a stone of stumbling and for a rock of offence to both the houses of Israel, for a gin and for a snare to the inhabitants of Jerusalem.| And many among them shall stumble, and fall, and be broken, and be snared, and be taken.| Bind up the testimony, seal the law among my disciples.|\| Nevertheless the dimness shall not be such as was in her vexation, when at the first he lightly afflicted the land of Zebulun and the land of Nephtaly, and afterward did more grievously afflict her by the way of the sea, beyond Jordan, in Galilee of the nations.| The people that walked in darkness have seen a great light: they that dwell in the land of the shadow of death, upon them hath the light shined.|| For unto us a child is born, unto us a son is given: and the government shall be upon his shoulder: and his name shall be called Wonderful, Counsellor, The mighty God, The everlasting Father, The Prince of Peace.| Of the increase of his government and peace there shall be no end, upon the throne of David, and upon his kingdom, to order it, and to establish it with jugment and with justice from henceforth even for ever. The zeal of the LORD of hosts will perform this.“
Iată o introducere succintă în planul lui Dumnezeu, Domnul oştirilor, pe care-l va realiza cu sfinţenie aş zice, despre râvna cu care o va face, parţial fiind deja îndeplinit planul, iar sfârşitul nu va fi la fel de departe ca atunci când i-a vorbit lui Isaia! Şi sunt multe alte etape prezentate treptat prin Isaia, aici însă nu vorbeşte doar despre naşterea Domnului ca om pământean, ci şi despre David şi împărăţia veşnică a acestuia, casa pe care i-a promis-o prin profetul Natan. Pentru a înţelege ceva mai mult, este necesară lectura versetelor de la 9 până la 13 din contextul extins. Într-o scurtă traducere aproximativă, faceţi planuri şi luaţi hotărâri cât voiţi popoare, căci tot se va alege praful de ele, căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel)! Ceea ce se aşază perfect pe psalmul 2, dar şi pe capitolul 19 al Revelaţiei, moment care nu mai poate fi aşa departe. Aţi auzit desigur expresiile America first, sau America great again în campania electorală pentru prezidenţiale, dar şi faptul că preşedintele actual şi fost, va face pace între CSI şi Ucraina în douăzeci şi patru de ore. Douăzeci şi patru de ore care s-au tot lungit şi se tot lungesc în continuare, cunoscut fiind că America n-are prieteni, ci doar interese, interese greu de conciliat nu doar între CSI şi Ucraina, ci şi cu Coreea de Nord şi China, ca să nu mai zic de UE, pe ale cărei ţări preşedintele american le-a pus deja pe jar, ca tatăl lui Mike Jackson pe tabla încinsă (Jackson five!), când era mic, ca să-l înveţe să danseze. Şi astfel toată lumea este nemulţumită, înclusiv jucătorul cu cea mai tare carte în mână, cea nucleară. Cu ruşii are interese pentru staţia orbitală şi cercetările aferente, până acolo încât astronauţii americani, altfel foarte comozi, sunt obligaţi să înveţe rusa până la nivelul de a… gândi în limba rusă, pentru că acolo în spaţiu şi imponderabilitate nu prea este timp de gândire în anumite situaţii, prevăzute sau nu, ci exclusiv de acţiune pentru înlăturarea unor eventuale defecţiuni, şi atunci colaborarea trebuie să fie fără reproş, iar staţia este clar a ruşilor, aşadar gazde cărora nu le poţi cere să înveţe engleza americană. Nu pot merge cu analiza mai departe, considerând că fiecare are posibilitatea de a urmări personal toate evoluţiile la nivel internaţional.
Dar cum traducem „Bind up the testimony, seal the law among my disciples“, pe care l-am subliniat? „Întăreşte/ consolidează mărturia, pecetluieşte/ sigilează legea între ucenicii Mei!“ Cam aşa se traduce, dacă înţelegi ideea. Nu poate fi vorba despre descoperire, pentru că descoperiri sunt multe, şi nu mulţi ajung în postura de a li se descoperi, în timp ce legea creştină este una singură (Rom.9.33; 10.1-4; Evr.7.11-22)!
Urmează capitolul 28 din Isaia, context extins toate versetele, de la 1 la 29, dar citate vor fi doar 1,7,9-13,15-18,29:
Isaia/Isaiah 28.1,7,9-13,15-18,29:
1,7: „Woe to the crown of pride, to the drunkards of Ephraim, whose glorious beauty is a fading flower, which are on the head of the fat valleys of them that are overcome with wine!|\| But they also have erred through wine, and through strong drink are out of the way; the priest and the prophet have erred through strong drink, they are swallowed up of the wine, they are out of the way through strong drink; they err in vision, they stumble in judgment.“
9-13: „Whom shall he teach knowledge? and whom shall he make to understand doctrine? them that are weaned from the milk, and drawn from the breasts.| For precept must be upon precept, precept upon precept; line upon line, line upon line; here a litlle, and there a litlle:| For with stammering lips and another tongue will he speak to this people.| To whom he said, This is the rest wherewith ye may cause the weary to rest; and this is the refreshing: yet they would not hear.| But the word of the LORD was unto them precept upon precept, precept upon precept; line upon line, line upon line; here a litlle, and there a litlle; that they might go, and fall backward, and be broken, and snared, and taken.“
15-18: „Because ye have said, We have made a covenant with death, and with hell are we at agreement; when the overflowing scourge shall pass through, it shall not come unto us: for we have made lies our refuge, and under falsehood have we hid ourselves:| Therefore thus saith the Lord GOD, Behold, I lay in Zion for a foundation a stone, a tried stone, a precious corner stone, a sure foundation: he that believeth shall not make haste.| Judgment also will I lay to the line, and righteousness to the plummet: and the hail shall sweep away the refuge of lies, and the waters shall overflow the hiding place.| And your covenant with death shall be disannulled, and your agreement with hell not stand; when the overflowing scourge shall pass through, then ye shall be trodden down by it.“
29: „This also cometh forth from the LORD of hosts, which is wonderful in counsel, and excellent in working.“
Mai exact, în Isaia 8.14, Dumnezeu spune că va fi nu doar pentru un lăcaş sfânt de închinare, ci şi pentru o piatră de poticnire şi o stâncă de păcătuire/ decădere (prin abatere de la Lege), pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului. Aşadar nu El personal va fi toate acestea—cum a fost tradus în română—ci Altcineva pentru care se fac pregătiri (Gen.4.5-8; Iac.1.12-18).
Revenind la capitolul 28, beţivilor lui Efraim nu le convenea o expunere treptată şi amănunţită a planului lui Dumnezeu de salvare a oamenilor—salvare al cărei cadru general fusese deja stabilit şi comunicat încă din Eden (Gen.3.15!)—ci aveau pretenţia să le fie prezentat planul integral dintr-odată, şi să nu mai fie…ameţiţi cu „poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, amănunt peste amănunt, amănunt peste amănunt, puţin câte puţin, ici, colo“, realmente ameţiţi fiind deja de alcoolul din băuturi, la care bineînţeles că nu renunţau, ca şi când chiar ar fi fost capabili să-l priceapă pe de-a-ntregul. Este reluată tema căderii în cursă, a prăbuşirii pe spate, urmată de zdrobire şi prinderea în cursă—în versetul 13— însă vom nota că asta ţine/ depinde doar de atitudinea omului, nu de vreo… pedeapsă divină, apelând la cazul lui Cain—avertizat de Dumnezeu înainte ca acesta să-şi pună în practică planul ucigaş!—dar şi la avertismentul general valabil oferit de fratele Domnului Isus, Iacob/ James (Gen.4.5-8; Iac.1.12-18). Despre traducerea în limba română a acestui capitol 28, cu mici excepţii, aş putea spune că este una fericită, nu neapărat… inspirată, dar voi atrage atenţia acolo unde este cazul de a aduce o îndreptare, şi este încă de la versetul 7.
Ce ni se spune în versetul 7 despre beţivi? Ni se spune că se rătăcesc prin vin, iar prin „tărie“—aşa cum numesc „băutorii fruntaşi“ băuturile alcoolice de la ţuică până la palincă, sau alte derivate distilate din orice fel de fructe fermentate—pur şi simplu ies de pe calea stabilită de Dumnezeu prin legămintele făcute cu poporul, cu preoţii, cu profeţii, încălcând astfel legămintele Sale. Atât preotul cât şi profetul se rătăcesc prin consumul prea mare de tărie, şi caută să „se dreagă“/ să-şi stăpânească/ controleze emoţiile prin consumul de vin, după ce au părăsit calea stabilită de Dumnezeu prin consumul exagerat de alcool, înainte de culcare. Dar ei se rătăcesc în viziune, sau se împiedică în timpul judecăţii unei pricini! Sigur aici atât preotul cât şi profetul trebuie să fie luat în sens plural, aşa cum e tradus în română, însă nu generalizat, ci doar pentru băutorii în exces, şi recunoscuţi ca preoţi şi profeţi de popor. De ce însă se evită ieşirea de pe calea stabilită de Dumnezeu în traducere? Pentru că testamentarii sunt efectiv o ciudăţenie sectară, care caută să-şi ascundă propriul sectarism prin trecerea de la legământ la testament, şi nu ţin deloc seama de avertismentul de a nu scoate şi a nu introduce nimic în sau din Cuvântul lui Dumnezeu (Num.23.19; Deut.4.2; 12.32; Apoc.22.17-20)! Profeţii nu „se clatină“ când proorocesc, ci se rătăcesc, în sensul că nu pot distinge între propriile vise generate de propriile dorinţe/ visări din timpul zilei, de eventuale descoperiri prin viziune, ceea ce evident Dumnezeu nu le va încredinţa din pricina rătăcirii de pe calea dreaptă! Cam asta în privinţa versetului 7. Să vedem acum versetele 11 şi 12!
Căci prin nişte buze stângace/ gângăvite/ bâlbâite şi o limbă străină va vorbi Dumnezeu poporului acestuia, căruia i-a spus „aici este odihna prin care-i veţi odihni pe cei obosiţi, şi aceasta este o reîmprospătare/ înviorare/ recondiţionare, totuşi ei n-au ascultat“. Am ajuns prin urmare şi la versetul 13, care este o reluare a versetului 10, însă completat de Dumnezeu, care le vorbeşte, cunoscând ceea ce ne dezvăluie mai departe. „Ascultaţi deci Cuvântul lui Dumnezeu, voi dispreţuitorilor, care conduceţi în batjocură poporul acesta din Ierusalim| Pentru că aţi spus că aţi făcut un legământ cu moartea şi o învoială cu Locuinţa morţilor (citeşte iad!), când va năvăli urgia/ calamitatea inundaţiilor, nu va trece pe la noi, pentru că avem ca adăpost minciunile şi sub neadevăr ne vom ascunde:| De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Iată că aşez în Sion ca temelie/ fundaţie o piatră, o piatră încercată, o piatră preţioasă din capul unghiului/ unghiulară, o temelie sigură: cel care crede nu se va grăbi.“ Nu se va grăbi, punct, fără „să fugă“. De ce ar fugi, şi unde? „Voi nu vreţi să vă duceţi? Unde să ne ducem Doamne? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, şi noi am crezut şi am ajuns să înţelegem că Tu eşti Mesia/ Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.“ Punct!
Verset 17: „Tot aşa, voi aşeza judecata la lege şi neprihănirea la cumpănă: şi grindina va mătura refugiul minciunilor, în timp ce apele vor inunda ascunzătoarea.| Iar legământul vostru cu moartea va fi distrus şi învoiala voastră cu iadul nu va continua.|\| Aceasta vine de la Domnul oştirilor, care este minunat în planificare şi excelent în lucrare.“ Trebuie spus că plummet tradus prin cumpănă nu se referă la un fel de balanţă/ cântar, ca la piaţă, pentru că nu de schimburi comerciale este vorba aici, ci de construit o casă, o cetate, noul Ierusalim, Ierusalimul ceresc, după cum vom vedea, ci despre un instrument al zidarilor pentru a putea realiza pereţi perfect verticali, fără nivelele mobile care se folosesc acum, şi care constau atunci într-un fir de aţă întins perfect prin atârnarea unei piese fasonate de plumb la capătul de jos al firului, care ar fi putut arăta ca partea de jos a unui fus, partea de sus fiind fixată la capătul unei traverse de lemn, care făcea parte la rândul ei dintr-o schelă de zidărie, schelă montată pe care urcau zidarii, ducând cu ei sculele cu care lucrau, precum şi materialele de construcţie necesare. Poate veţi întreba cum realizau orizontalitatea temeliei, dar şi a tot ceea ce zideau deasupra ei. Adevărul e că nu ştiu, însă pot bănui că foloseau o cumpănă cu braţ orizontal lung—probabil cel puţin doi metri—asemănătoare celor folosite în comerţ, ca principiu de funcţionare, dar având la capetele braţului orizontal, atât în stânga cât şi în dreapta câte o pereche de cumpene verticale, perfect egale ca lungime cu plumb cu tot, toţi cei patru plumbi având aceeaşi formă şi aceeaşi greutate, fiecare pereche folosind şi la orizontalitatea exterior-interior a pietrelor de construcţie, aşadar o orizontalitate spaţială. Altfel nu-mi pot imagina şi nici explica, însă poate că aveau şi o altă metodă, sau alte metode, cum ar fi nişte vase cu apă, având fundul perfect plat, ca şi marginile de sus, iar înălţimea vasului foarte mică, pentru economia de apă şi o indicaţie cât mai rapidă şi mai bună. Cam atât pentru capitolul 28!
Vom vedea în continuare capitolul 2 din Daniel toate versetele de la 1 la 49, context lărgit, din care voi cita doar versetele 34,35 şi 44,45, însă voi comenta şi altele de interes major.
Daniel 2.34,35,44,45: „Thou sawest till that a stone was cut out without hands, which smote the image upon his feet that were of iron and clay, and brake them to pieces.| Then was the iron, the clay, the brass, the silver, and the gold, broken to pieces together, and become like the chaff of the summer threshing-floors; and the wind carried them away, that no place was found for them: and the stone that smote the image became a great mountain, and filled the whole earth.|\| And in the days of these kings shall the God of heaven set up a kingdom, which shall never be destroyed: and the kingdom shall not be left to other people, but it shall break in pieces and consume all these kingdoms, and it shall stand for ever.| Forasmuch as thou sawest that the stone was cut out of the mountain without hands, and that it brake in pieces the iron, the brass, the clay, the silver, and the gold; the great God hath made known to the king what shall come to pass hereafter: and the dream is certain, and the interpretation thereof sure.“
Rugămintea mea este să citiţi mai întâi cu mare atenţie întreg conţinutul capitolului 2! Eu voi face doar un rezumat sumar al acestui conţinut, care va ajuta la înţelegerea deplină a visului lui Nabucodonosor şi a tâlcuirii acestuia, dar şi în ce mod s-a ajuns la acest vis. Nabuco a vrut să cunoască viitorul împărăţiei sale după ce el ori nu va mai fi împărat, ori existenţa lui pe Pământ se va încheia prin moarte. Şi Dumnezeu i-a prezentat într-un vis un chip/ o icoană înfricoşătoare/ înspăimântătoare, care l-a tulburat nespus de mult, astfel încât, trezindu-se, nu-şi mai amintea visul acela fabulos. Şi-a chemat la palat toată crema înţelepţilor Babilonului, cerându-le să-i spună visul şi tâlcuirea lui, ceea ce ei nu puteau să facă, şi asta au spus împăratului, care dorea să ştie visul mai întâi, ca să poată avea încredere că nu-l vor minţi, şi abia apoi să-i dea tâlcuirea, altfel acuzându-i că se vor înţelege între ei ce să-i spună, minţindu-l. Astfel a decis să-i omoare pe toţi! Ordinul trebuia adus la îndeplinire pentru toţi, nu doar pentru cei chemaţi la palat. Astfel se ajungea şi la Daniel şi cei trei prieteni ai săi, ceea ce Dumnezeu chiar asta urmărea, să se facă cunoscut lui Nabuco, dar şi să pună în cinste pe Daniel şi prietenii lui, la curtea împăratului. Daniel l-a întrebat pe căpitanul străjerilor împărăteşti de ce a dat împăratul un astfel de ordin, iar Arioc i-a spus motivul. Atunci Daniel s-a dus la împărat şi l-a rugat să-i dea un răgaz pentru a-i da împăratului tâlcuirea, ceea ce a obţinut. Apoi s-a întors acasă, şi împreună cu cei trei tovarăşi ai lui s-au rugat la Dumnezeu să le dea visul împăratului şi tâlcuirea, iar Dumnezeu asta a şi făcut. Apoi, cu lux de amănunte, Daniel a istorisit lui Nabuco visul său şi tâlcuirea, fără să omită să-i spună că acel cap de aur al imaginii înfricoşătoare este chiar el, Nabuco, dar şi că piatra desprinsă din munte fără ajutorul mâinilor, care a lovit imaginea la picioare, sfărâmând-o în fragmente foarte mici, luate apoi de vânt, a făcut asta şi cu capul de aur (Isa.2.1-5. Nu „în scurgerea vremurilor“, ci „in the last days“!).
Urmarea arătării visului şi tâlcuirii lui l-a făcut pe Nabuco să cadă la picioarele lui Daniel pentru a i se închina, şi a poruncit să i se aducă o jertfă de mulţumire şi miresme plăcute. Apoi i-a spus lui Daniel „cu adevărat Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor (îngerilor) şi Domnul împăraţilor şi descoperitorul tainelor, văzând că ţie ţi s-a descoperit această taină.“ Apoi împăratul a înălţat în rang pe Daniel, i-a dat daruri multe şi bogate, l-a pus conducător al întregului ţinut al Babilonului, şi guvernator şef al tuturor înţelepţilor Babilonului. Daniel însă a rugat împăratul să dea treburile ţinutului Babilonului celor trei prieteni ai săi, iar el a rămas la curtea împărătească.
O mică observaţie pe care am văzut-o de mai multe ori în traducerea românească: the brass nu se traduce prin arama, pentru că nu despre cupru este vorba, ci despre bronz, sau alamă! Şi una ceva mai specifică versetului 44, cu privire la Împărăţie: „Şi în zilele acestor împăraţi Dumnezeul cerului va înălţa o împărăţie care nu va fi distrusă niciodată, şi care nu va fi cedată altei lumi, ci va sfărâma în bucăţi şi nimici toate aceste împărăţii, şi va rămâne pentru eternitate.“
Pe Nabuco l-a speriat idolul cu înfăţişare impunătoare şi fioroasă, pe mine însă nu m-a speriat nimic, dar tot nu-mi aduc aminte la ce emisiune radio am auzit o poveste adevărată şi foarte interesantă, pentru mine unul, cel puţin. Nu este însă niciun impediment pentru a o povesti şi a trage şi concluziile aferente. Trei medici aveau în supraveghere o gravidă ale cărei analize arătau atât de rău încât femeii i s-a propus o „naştere“ uşoară, prin cezariană, pentru a se bucura de viaţă şi de copil. Femeia însă a refuzat spunându-le că riscă să moară născând natural, dar cezariană nu va face. Medicii, deşi îngrijoraţi şi pentru femeie şi pentru reputaţia lor desigur, nu puteau decât să-nghită-n sec, pentru că nu poţi obliga un pacient să accepte indiferent ce tratament sau procedură medicală împotiva voinţei lui. Femeia, în ciuda predicţiilor medicale, a avut un travaliu scurt şi suportabil, cu ruperea membranelor (apei!) şi dilatare corespunzătoare, astfel încât şi naşterea a fost uşoară şi rapidă, fără ca femeia să se chinuiască, necum să moară. De cum a născut, proaspăta mămică a pus doar o singură întrebare medicilor „ce am născut?“. Din câte am auzit, totuşi nu foarte clar, medicii i-au arătat ceva, şi femeia a înţeles că născuse un băiat. Imediat a căzut într-un somn adânc, odihnitor şi reconfortant, însă medicii au sărit imediat la aparatele lor de măsurat pulsul, tensiunea, şi ce or mai fi măsurat, şi toate aparatele indicau valori normale. Am putea zice că medicii respectivi „au rămas ca la dentist“. Aşa ceva nu li se mai întâmplase, deci nu mai văzuseră. Concluzia mea: femeia avusese un vis în care i s-a spus că va naşte un băiat, că va avea o naştere uşoară, dar că medicii îi vor spune că naşterea pe cale naturală va fi grea şi riscul de a muri în timpul naşterii, aproape sigur, şi îi vor propune o operaţie cezariană. Iar femeia a crezut visul, şi a câştigat. Acum, din propria experienţă, pentru că nu ştiu când s-a petrecut acest eveniment, deci nici cât timp a trecut de atunci, aş putea totuşi să presupun că femeia a avut ceea ce, nu doar acum, ci din tinereţea mea, medicii numesc astfel de sarcini cu probleme, sarcini toxice. Nu ştiu nici cât se ştie despre ele la ora actuală, însă cu sau fără aparate de supraveghere, manifestările sunt greu de suportat de gravidă, şi nu doar de ea, ci şi cel puţin de soţ. Nu-mi mai aduc aminte bine dacă toate sarcinile soţiei au fost toxice, sau dar majoritatea, dar chiar şi după naştere au fost o vreme probleme. Totuşi iată diferenţa dintre Dumnezeu şi om, pentru că Dumnezeu nu se bazează pe… aparate!
Psalm 118.19-22-26: „The stone which the builders refused is become the head stone of the corner.| This is the LORD’s doing, it is marvellous in our eyes.| This is the day which the LORD hath made; we will rejoice and be glad in it.| Save now, I beseech thee, O LORD: O LORD, I beseech thee, send now prosperity.| Blessed be he that cometh in the name of the LORD: we have blessed you out of the house of the LORD.“
Da, Piatra lepădată de zidari a ajuns să fie pusă în capul unghiului Clădirii, al Bisericii (Efes.5.23; 1Cor.11.3; Evr.12.15,18-29), al adevăratei Biserici! Asta este ceea ce face Dumnezeu, şi este minunat în ochii noştri. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu, iar noi ne vom bucura şi vom fi fericiţi în ea. Izbăveşte-ne acum, Te implor o Doamne, Te implor, trimite-ne acum binecuvântare. Binecuvântat fie Cel ce vine în Numele Domnului; vă binecuvântăm din Casa Domnului (Evr.3.6)! Da, noi cei care am fost binecuvântaţi de Dumnezeu, putem binecuvânta la rându-ne în mod legitim! Asta nu înseamnă că nu vom arăta şi calea greşită pe care au apucat unii, şi se ţin strâns de ea. Dimpotrivă! Fără să-i blestemăm desigur, pentru că atitudinea lor în care persistă, ea însăşi este blestemul lor (Mat.7.13; Luca 13.23-27). Mai departe vom vedea şi alte pasaje în care este preluată această profeţie, inclusiv şi mai ales de Domnul Isus Hristos, şi vom vedea în ce împrejurări, şi în faţa şi auzul cui!
Matei/ Matthew 21.42-44: „Jesus saith unto them, Did ye never read in the scriptures, The stone which the builders rejected, the same is become the head of the corner: this is the LORD’s doing, and it is marvellous in our eyes?| Therefore say I unto you, The kingdom of God shall be taken from you, and given to a nation bringing forth the fruits thereof.| And whosoever shall fall on this stone shall be broken: but on whomsoever it shall fall, it will grind him to powder.“
Vă spun, prin urmare, că Împărăţia lui Dumnezeu vă va fi luată şi dată unui popor care va fi roditor. Şi oricine va cădea peste Piatra aceasta, va fi zdrobit, iar cel peste care va cădea Ea, va fi făcut pulbere.
Luca/Luke 20.14-17-19: „But when the husbandmen saw him, they reasoned among themselves, saying, This is the heir: come, let us kill him, that the inheritance may be ours.| So they cast him out of the vineyard, and killed him. What therefore shall the lord of the vineyard do unto them?| He shall come and destroy these husbandmen, and shall give the vineyard to others. And when they heard it, they said, God forbid.| And he beheld them, and said, What is this then that is written, the stone which the builders rejected, the same is become the head of the corner?| Whosoever shall fall upon that stone shall be broken; but on whomsoever it shall fall, it will grind him to powder.| And the chief priests and the scribes the same hour sought to lay hands on him; and they feared the people: for they perceived that he had spoken this parable against them.“
Am să vă rog să citiţi suplimentar toate versetele de la 1 la 13, pentru că veţi înţelege mai bine contextul de aici, dar şi pentru că asupra versetelor de la 1 la 8, vom reveni la sfârşitul acestei teme a Pietrei din capul unghiului, în scopul de a înţelege foarte bine un anume aspect al acestei profeţii, apărută încă din timpul vieţii lui Isaia, şi încă nu s-a împlinit până la capăt, ceea ce aici justifică ideea de parabolă, folosită de Luca!
Fapte/Acts 4.11,12: „This is the stone which was set at nought of you builders, which is become the head of the corner.| Neither is there salvation in any other: for there is none other name under heaven given among men, whereby we must be saved.“
„În nimeni Altul nu există salvare, pentru că nu există un alt Nume dat oamenilor sub cer, prin care trebuie să fim salvaţi.“
Contextul lărgit al acestui fragment de text este unul foarte interesant şi instructiv. Începeţi aşadar lectura de la primul verset al capitolului al treilea, şi continuaţi până cel puţin la capitolul 5, versetul 11. Sunt multe de observat şi de învăţat!
1Petru/Peter 2.4-6-8-9: „To whom coming, as unto a living stone, disallowed indeed of men, but chosen of God, and precious,| Ye also, as lively stones, are built up a spiritual house, an holy priesthood, to offer up spiritual sacrifices, acceptable to God by Jesus Christ.| Wherefore also it is contained in the scripture, Behold, I lay in Sion a chief corner stone, elect, precious: and he that believeth on him shall not be confounded.| Unto you therefore which believe he is precious: but unto them which be disobedient, the stone which the builders disallowed, the same is made the head of the corner,| And a stone of stumbling, and a rock of offence, even to them which stumble at the word, being disobedient: whereunto also they were appointed.| But ye are a chosen generation, a royal priesthood, an holy nation, a peculiar people; that ye should shew forth the praises of him who hath called you out of darkness into his marvellous light:“
Ce conţin Scripturile (pot folosi pluralul la câte citate am dat!)?: „Iată că pun în Sion o Piatră unghiulară, Şef/ Conducător/ Cap (Efes.5.23; 1Cor.11.3; Evr.12.22-29), aleasă, preţioasă, şi cel ce va crede în El nu va fi confuz în credinţa lui. Pentru voi care de aici înainte veţi crede, Piatra este preţioasă, dar pentru cei răzvrătiţi, Piatra lepădată/ respinsă de zidari, rămâne tot aşa în capul unghiului, dar o Piatră de poticnire şi o rocă de decădere/ păcătuire, în aceeaşi măsură şi pentru cei care se împiedică de Cuvânt, răzvrătindu-se, oriunde vor fi întâlniţi. Dar voi sunteţi o generaţie aleasă, o preoţie regală/ împărătească, un neam sfânt şi un popor deosebit, care veţi glorifica pe Cel care va chemat din întuneric la Lumina Sa minunată.“
Apocalpsa/Revelation 21.1-7,9,10,22-27: „And I saw a new heaven and a new earth: for the first heaven and the first earth were passed away; and there was no more sea.| And I John saw the holy city, new Jerusalem, coming down from God out of heaven, prepared as a bride adorned for her husband.| And I heard a great voice out of heaven saying, Behold, the tabernacle of God is with men, and he will dwell with them, and they shall be his people, and God himself shall be with them, and be their God.| And God shall wipe away all tears from their eyes; and there shall be no more death, neither sorrow, nor crying, neither shall there be any more pain: for the former things are passed away.| And he that sat upon the throne said, Behold, I make all things new. And he said unto me, Write: for these words are true and faithful.| And he said unto me, It is done. I am Alpha and Omega, the beginning and the end. I will give unto him that is athirst of the fountain of the water of life freely.| He that overcometh shall inherit all things; and I will be his God, and he shall be my son.|| And there came unto me one of the seven angels which had the seven vials full of the seven last plagues, and talked with me, saying, Come hither, I will shew thee the bride, the Lamb’s wife.| And he carried me away in the spirit to a great and high mountain, and shewed me that great city, the holy Jerusalim, descending out of heaven from God,|| And I saw no temple therein: for the Lord God Almighty and the Lamb are the temple of it.| And the city had no need of the sun, neither the moon, to shine in it: for the glory of God did lighten it, and the Lamb is the light thereof.| And the nations of them which are saved shall walk in the light of it: and the kings of the earth do bring their glory and honour into it.| And the gates of it shall not be shut at all by day: for there shall be no night there.| And they shall bring the glory and honour of the nations into it.| And there shall in no wise enter into it any thing that defileth, neither whatsoever worketh abomination, or maketh a lie: but they which are written in the Lamb’s book of life.“
Acesta este un tablou. Cine a învăţat ce trebuie, n-are nevoie de comentarii! Tot ce a fost scris mai înainte, inclusiv în această pagină, chiar şi ce va mai urma aici, este cuprins în acest amplu tablou, însă ca realizare finală, iar cine învaţă să învingă va moşteni tot ce a fost scris.
Evrei/Hebrews 1.13,14; 2.1-8-9-18; 3.1-6: „1.13,14: || 2.1-18: || 3.1-6:“
1.13,14: „But to which of the angels said he at any time, Sit on my right hand, until I make thine enemies thy footstool?| Are they not all ministering spirits, sent forth to minister for them who shall be heirs of salvation?“ (Isa.54.1-13-17; Gal.4.21-26-31; 5.1).
2.1-18: „Therefore we ought to give the more earnest heed to the things which we have heard, lest at any time we should let them slip.| For if the word spoken by angels was ste[a!]dfast, and every transgression and disobedience received a just recompence of reward; How shall we escape, if we neglect so great salvation; which at the first began to be spoken by the Lord, and was confirmed unto us by them that heard him;| God also bearing them witness, both with signs and wonders, and with divers miracles, and gifts of the Holy Ghost, according to his own will?| For unto the angels hath he not put in subjection the world to come, whereof we speak.| But one in a certain place testified, saying, What is man, that thou art mindful of him? or the son of man, that thou visitest him?| Thou madest him a little lower than angels; thou crownedst him with glory and honour, and didst set him over the works of thy hands:| Thou hast put all things in subjection under his feet. For in that he put all in subjection under him, he left nothing that is not put under him. But now we see not yet all things put under him.| But we see Jesus, who was made a little lower than the angels for the suffering of death, crowned with glory and honour; that he by the grace of God should taste death for every man.| For it became him, for whom are all things, and by whom are all things, in bringing many sons unto glory, to make the captain of their salvation perfect through sufferings.| For both he that sanctifieth and they who are sanctified are all of one: for which cause he is not ashamed to call them brethren,| Saying, I will declare thy name unto my brethren, in the midst of the church will I sing praise unto thee.| And again, I will put my trust in him. And again, Behold I and the children which God hath given me.| Forasmuch then as the children are partakers of flesh and blood, he also himself likewise took part of the same; that through death he might destroy him that had the power of death, that is, the devil;| And deliver them who through fear of death were all their lifetime subject to bondage.| For verily he took not on him the nature of angels; but he took on him the seed of Abraham.| Wherefore in all things it behoved (le-a îndurat) him to be made like unto his brethren, that he might be a merciful and faithful high priest in things pertaining to God, to make reconciliation for the sins of the people.| For in that he himself hath suffered being tempted, he is able to succour them that are tempted.“
3.1-6: „Wherefore, holy brethren, partakers of the heavenly calling, consider the Apostle and High Priest of our proffesion[confession], Christ Jesus;| Who was faithful to him that appointed him, as also Moses was faithful in his all house.| For this man was counted worthy of more glory than Moses, inasmuch as he who hath builded the house hath more honour than the house.| For every house is builded by some man; but he that built all things is God.| And Moses verily was faithful in all his house, as a servant, for testimony of those things which were to be spoken after;| But Christ as a son over his own house; whose house are we, if we hold fast the confidence and the rejoicing of the hope firm unto the end.“
Iată-ne ajunşi şi la ultimul citat din „snop“! Contextul general este întreaga epistolă a apostolului Neamurilor/ Gentiles, Pavel, de la primul până la ultimul verset. Asta pentru că este pe de-o parte foarte detaliată şi precisă, pe de alta foarte concisă/ densă /scurtă, pentru că Pavel s-a adresat atât celor din neamul său aflaţi printre alte neamuri, cât şi celor din Israel, care aveau deja mărturie de la apostoli şi de la alţi convertiţi la creştinism, mult avansaţi în înţelegerea deplină a EVANGHELIEI (2Pet.3.15,16).
De început, am început bine cu versetele 13 şi 14 din capitolul întâi. De ce? Pentru că ne trimite direct la psalmul 110, iar acesta la Melchisedec, aşadar la Avram/ Avraam, după ce acesta îşi eliberase nepotul răpit împreună cu toate bunurile sale, dar şi pradă de război de la împăraţii pe care-i învinsese cu mijloace puţine numeric, însă cu ajutorul Dumnezeului în care credea, şi pe care se baza. O distanţă enormă în timp, care ne va fi de folos pentru a înţelege şi alte aspecte adânci ale EVANGHELIEI adevărate. Aceasta mi-a fost şi ţinta, iar citatul se încheie exact acolo unde trebuie, ca să fie foarte clar cine suntem, şi de ce vorbim aşa cum vorbim (versetul 3.6!). Mai mult decât atât, fiind foarte meticuloşi şi atenţi în expunerea a ceea ce ştim deja, învăţăm noi înşine în timp ce construim propria mărturisire, lucruri noi, pe care anterior nu le ştiam, nedându-le suficientă atenţie pentru a le înţelege. Şi acum să revin la ceea ce anunţam mai sus că voi trata, atunci când am spus că versetul 13 din Isaia, capitolul 28, este o reluare a versetului 10, adică de data asta Dumnezeu se adresa batjocoritorilor dispreţuitori care conduceau poporul din Ierusalim! Ce spune Dumnezeu mai departe, după ce anunţă în vresetul 16 venirea lui Mesia/ Hristos? Aceasta pentru că în versetul 15 batjocoritorii se lăudau cu legământul lor cu moartea şi învoiala cu iadul, hell-ul, hades-ul, sau locuinţa morţilor, aşa că vor avea adăpost minciunile şi ca loc în care să se ascundă de inundaţiile catastrofale, neadevărul.
Mai întâi totuşi să ne lămurim cu neadevărul, care adică este diferenţa între minciună şi neadevăr (Luca 20.1-8). Citiţi vă rog mai întâi versetele! A se înţelege prin preoţii cei mai de seamă, marii preoţi din casa lui Aaron. Împreună cu cărturarii şi bătrânii! Şi l-au întrebat pe Domnul cu ce putere face aceste lucruri, sau cine i-a dat puterea aceasta, să dea adică afară din Templu pe negustori. La care Domnul le-a dat răspunsul clar, însă printr-o întrebare. „Spuneţi-Mi, botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?“ (Mat.3.10-17!). După ce s-au sfătuit între ei—pentru că de minţit nu puteau să mintă, fiind obligaţi să răspundă imediat, şi de teama de a nu fi omorâţi cu pietre de popor, care pe Ioan îl considerau prooroc/ profet—au răspuns că „nu ştim de unde venea botezul lui Ioan“ (Isa.40.1-9; Ioan 1.29-34; Mat.11.9-14; Marc.1.1-5). Acesta este neadevărul sub care se ascundeau atunci când nu puteau să mintă, din indiferent care motiv, şi în indiferent care împrejurare!
Să fie acesta singurul exemplu din care putem învăţa? Nicidecum! (Mat.26.59-63-66-68; 27.15-20-26; Fapt.6.7-15; 7.1,2-36,37,38,39-50,51-53,54-60). Acestea s-au petrecut deja. Dar în prezent avem vreun exemplu care să bată strident la ochi/ timpanele urechilor? Graţie lui Nicu Remus, vorbă bună, avem şi în prezent, unul chiar foarte recent. Lăudătorul lui Nicu Steinhardt, spune că Domnul Isus ştia că oamenilor le plac poveştile pentru că din ele învaţă cel mai uşor, şi de aceea vorbea mulţimilor adunate în jurul Său, în … parabole/ pilde! A mers prin urmare cu îndrăzneala-i caracteristică mult prea departe! (Mat.13.8,9-12-18 (Isa.6.7-9,10,13!); 15.7-9 (Isa.29.13-15!)). În versetul Matei 13.12 se vede limpede cât valorează mult lăudata „dăruind vei dobândi“ a lui Nicu Steinhardt. Da, „celui ce are, i se va da, şi va avea din abundenţă, dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are“! Chiar aşa stau lucrurile în realitate! Dar cei care caută slavă de la oameni, se mândresc cu oameni, iar Nicu Steinhardt era… evreu, şi să aduci un evreu de la legăminte la testamentele „dreptei credinţe“, e o mare ispravă în ochii celor dispuşi să o creadă. În realitate, cine nu iese pe plus, iese pe minus, sau cum spun mucaliţii, „le dă cu virgulă“. Ca în cazul lui 3,14, de exemplu!
O învoială cu cimitirul planetar, mai treacă meargă, căci toţi murim, ca moştenire de la Eva şi Adam, dar un legământ cu moartea, cui şi la ce ar folosi? Pare a fi ceva de neconceput. De ce ar fi făcut un astfel de legământ? Motivul celor care l-au făcut ar putea fi acela că moartea trece totul sub uitare, şi apoi continuatorii ar putea minţi cu neruşinare şi în voie, aşa cum au făcut şi editorii Bibliei KJV, înlocuind legământul cu testamentul „pe ici, pe colo“, pe unde li s-a părut lor că ar fi „părţile esenţiale“. Însă asta arată că autorii legământului n-au ţinut cont că Dumnezeu însuşi veghează la împlinirea Cuvântului Său, ceea ce denotă necredinţă. Dar oare numai pentru cei din vremea lui Isaia a rostit Dumnezeu cuvintele din fragmentul versetelor de la 28.17 la 21? Oare Mesia cel prezentat în versetul 16, a avut de-a face exclusiv cu cei contemporani cu Isaia, în calitatea Sa de Înger ocrotitor, nu şi mult după aceea, efectiv ca Mesia/ Hristos? Iată cum ne-am apropiat de descifrarea corectă a mesajului transmis peste veacuri prin profetul Isaia. Da, legământul cu moartea, deşi este o contradicţie în termeni, este… testamentul, îmbrăţişat de o pleiadă de preoţi fals creştini, după rânduiala lui Aaron, deşi sunt dintre neamuri, şi nu după rânduiala lui Melchisedec, pentru că rânduiala/ ordinea aceasta nu le convine! Tocmai de aceea nici nu au acces la învăţătura creştină sănătoasă, ci rămân pe dinafară întocmai celor cinci fecioare nechibzuite (Mat.25.1-13). Adică sunt pe minus!
Acum, revenind la text, în versetul 28.17 se face o rocadă între acţiunea grindinii asupra minciunilor şi acţiunea revărsării apelor asupra locului de ascundere prin neadevăr, dar nu este un cap de ţară. Oricum le-ai lua sunt distructive. Versetul 28.18 este în ordine, ca şi prima parte a versetului 28.19. A doua parte însă „and it shall be a vexation only to understand the report“ este trasă de păr în română, tocmai pentru că nu este convenabilă. Corect ar trebui să sune aşa: „şi numai înţelegerea veştii bune (a mărturiei adevărate!) vă va îngrozi“. Da, îi va îngrozi, însă nu ei vor înţelege, ci doar aceia pe care-i interesează să cunoască Adevărul EVANGHELIEI, al Veştii Bune, care pentru ei nu e tocmai bună, aşa cum se vede din versetele 20 şi 21, iar în 21 „bring to pass his act, his strange act“ aş traduce prin „va realiza acţiunea Sa, activitatea Sa ciudată/ curioasă/ neobişnuită (ieşită din comun)/ atipică (ieşită din tipare cunoscute)/ nefamiliară/ nouă/ deosebită/ uimitoare/ neaşteptată/ caracteristică“. Iată un amalgam de sensuri, toate potrivite, caracteristice Dumnezeului vieţii, viaţa însăşi creată de El purtând această pecete a unei vaste diversităţi. Eu totuşi am pornit de la curiozitate, şi după rezultate, n-am pornit rău deloc. Dorinţa de a distinge Adevărul dintr-un noian de păreri care circulau pe la urechile mele, a fost cea care m-a însufleţit încă de la început. Până aici, la versetul 28.21 sunt cuvintele lui Dumnezeu, iar de la 22 la 29 sunt cuvintele lui Isaia. În versetul 22 „I have heard from the Lord GOD of hosts a consuption, even determined upon the whole earth“, în niciun caz nu se poate traduce că „nimicirea întregii ţări este hotărâtă“, ci că „distrugerea totală asupra întregului Pământ/ (Pământul planetă!), este hotărâtă/ decisă“. Şi am văzut din Apocalips, începutul capitolului 21, ce înseamnă asta, între capitolul 19 şi 21 fiind capitolul 20, capitol care marchează începutul mileniului mesianic cu prima înviere, apoi sfârşitul acestuia şi judecata finală a Tatălui! Din 28.23 la 28, Isaia ne arată cum lucrătorii pământului mai întâi pregătesc pământul pentru însămânţare, apoi seamănă seminţe funcţie de ce recolte intenţionează să obţină, diferit pe diferite parcele, fără să le amestece, apoi aşteaptă răbdători până la vremea recoltării, pentru a strânge ceea ce şi-au pus în gând să obţină. Şi asta spune Isaia, cultivatorii pământului au fost instruiţi şi învăţaţi de Dumnezeu cu delicată discreţie, ca şi modul de obţinere a seminţelor din proaspăta recoltă, diferit pentru fiecare categorie în parte. Iar concluzia este trasă în versetul 29, citat deja: „Şi asta vine de asemenea de la Domnul oştirilor, care este minunat în planificare şi desăvârşit în realizare“. Da, exact aşa stau lucrurile începând de la Avraam, anunţând totul etapizat de-a lungul secolelor şi mileniilor, concomitent cu realizarea tuturor etapelor anunţate, ceea ce ne dă o încredere neclintită, că până la realizarea deplină a întregului plan, va fi tot aşa (Apoc.21.5-7)!
Aşadar, chiar dacă nu vedem încă practic că toate îi sunt supuse, totuşi spiritual, din Scripturi, vedem deja această supunere totală, pentru un bine total. Recent Remus N. Rădulescu şi-a mai cosmetizat o vorbă bună privitor la pocăinţă, în care spunea că lacrimile nu servesc doar la întreţinerea igienei ochilor, ci şi spiritual prin pocăinţă, pentru că altfel „am trăi într-o lume a disperării şi a resentimentelor. Ce bine că nu este aşa!“ Oare? Chiar aşa să fie? De ce mereu atunci mirenii sunt îndopaţi cu cosmetizări şi tot felul de recomandări duhovniceşti ale dreptei credinţe? La ce le slujeşte, dacă n-au niciun efect, nici măcar ca acela al lacrimilor pentru igiena ochilor, care sunt de la Dumnezeu? Şi ochii, şi lacrimile, mai ales ochii care văd (Mat.16.28; Marc.9.1; Luca 9.23-27)!
Totuşi, care va fi cauza groazei care-i va cuprinde pe preoţii testamentari, de nu-şi vor mai găsi odihnă nici în propriul pat, pe care-l vor simţi prea scurt şi strâmt ca să-i mai poată cuprinde, iar acoperământul textil/ velinţele, ca să folosesc un regionalism utilizat în satul în care s-a născut tatăl meu, auzit de mine în copilărie? Când această mărturisire de credinţă şi speranţă creştină reală va ajunge la un număr cât mai mare de oameni raţionali şi cu bun simţ, şi vor ajunge să înţeleagă şi accepte, cel puţin aspectele cele mai importante, atunci vor fi luaţi la întrebări, iar popilor testamentari nu le va mai merge cu minciunile şi neadevărul! Iar asta le va provoca insomnii şi griji, daţi în vileag fiind ca mincinoşi şi amăgitori. Unde se vor mai duce atunci când grindina şi apele vor năvăli cu forţă asupra lor, grindina fiind şi ea o formă de apă îngheţată, iar popoarele vor fi acea apă mare (Apoc.17.1-6,15-18)? În Apocalips 21.1 citim că „marea nu mai era“ în afară de cerul nou şi Pământul nou. Ce reprezintă aici marea care nu mai era, citim în Apocalips 21.8 şi 27, aşadar Domnul aduce Tatălui doar zeciuiala, the tithes, din toată prada de război (Gen.14.20; Evr.7.4)!
Pentru că am urmărit până aici un fir narativ pe care nu puteam să-l întrerup, voi reveni acum la o traducere personală a versetului Evrei 2.1, anume: „Ni se cuvine aşadar, să dăm cea mai mare atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca nu cumva, oricând, să permitem să ne scape printre degete, căzând astfel în greşeală.“ Sigur, avem şi o eroare de tipar în versetul următor, dar se mai întâmplă să scape şi de corectură. Steadfast, aşadar! În rest, traducerea în limba română este acceptabilă.
O ultimă remarcă! R.N. Rădulescu spunea că „în magazinul lui dumnezeu se vând numai seminţe“, seminţe care sunt gratis! Un singur dumnezeu „vinde“ gratis, dumnezeul veacului acestuia, ba încă ştim şi ce seminţe vinde, neghină, pentru că nici pe el nu-l costă nimic, neavând nimic de investit! Cu adevăratul Dumnezeu, care are de investit multă dragoste, lucrurile stau altfel. El face legăminte condiţionate, adică aşteaptă anumite rezultate în anumite condiţii (Exod 19.3-5,6). Primilor ucenici, care erau pescari, fraţii Simon Petru, fiul lui Iona, şi Andrei, apoi fiilor lui Zebedei, Iacov şi Ioan, Domnul Isus le-a cerut să-L urmeze ca să-i facă pescari de oameni, şi toţi L-au urmat, părăsind corăbiile şi mrejele (Mat.4.18,19-22; Marc.1.16,17-20; Luca 5.8-10,11; Ioan 21.15-19; Luca 22.31,32). I-a lăsat Domnul Isus fără unelte de pescuit? Dumnezeul preoţilor testamentari le-a dat direct peştele gras, şi enoriaşii sunt chemaţi în lăcaşele de cult idolatre, cu tot felul de daruri, că la popă nu te duci cu mâna goală. Domnul însă le-a dat apostolilor şi unelte de pescuit, i-a învăţat şi cum să le folosească. Iată diferenţa, remarcată şi în lume, preţuită chiar! Cât priveşte peştele, suntem convinşi că în lume „are balta peşte“, chiar şi numai 10%, iar Domnul ştie unde se poate pescui cu folos pentru Împărăţie. Şi tot planul lui Dumnezeu va fi deplin înfăptuit. Desigur, numele site-ului este inspirat din Luca 22.31,32, din înştiinţarea dată lui Petru, tocmai pentru ca Petru să nu se lepede în mod real de Domnul Isus, şi după cum am văzut, nu s-a lepădat de Domnul, ci de lume, deşi a căutat să scape de câţiva care-l sâcâiau (Luca 22.31-34,54-62; Ioan 21.14-17).
Hebrews 1.9: „Thou hast loved righteousness, and hated iniquity; therefore God, even thy God, hath anointed thee with the oil of gladness above thy fellows.“
Matthew 10.26,27: „Fear them not therefore: for there is nothing covered, that shall not be revealed; and hid, that shall not be known.| What I tell you in darkness, that speak ye in light: and what ye hear in the ear, that preach ye upon the housetops.“
Matthew 23.12-15; 12.22-2728.
Deuteronomy 13.12-18; Malachi 3.16-18; 4.1-3!
Anul producţiei, 2025.