FEMEIA, SĂMÂNŢA FEMEII!
Gen.3.15; Isa.54.1; Gal.4.27,28; Apoc.12.1,2,17
Luc.22.31,32; Dan.2.44,45; 12.4; Apoc.14.6-13; Hab.2.3,13,14.
DRAGII mei, sper că aţi citit atent textul trimiterilor de sub titlu! Sunt însă mult mai multe aspecte de comentat, întrucât deşi sunt în general multe şi variate păreri, într-o anumită privinţă părerea unanimă este că „femeia învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap“ ar fi „fecioara Maria“, cea căreia i s-a făcut cinstea de a-L purta în pântece şi naşte pe Domnul Isus (Apoc.12.1-6). Pentru că vorbim atât despre „femeie“ cât şi despre „sămânţa femeii“, întrucât nu le putem despărţi, rugămintea mea este să mai aveţi încă răbdarea de a citi şi textele următoarelor trimiteri cu cât mai mare atenţie, apoi să reveniţi proaspăt echipaţi astfel la comentariul acestei lămuriri depline a subiectului de care ne vom ocupa pe mai departe, anume: Gen.4.26; 5.1-7…28-32; 11.10-32; 12.7; 13.15; 16.7-10-16; 17.15-18,19-21; 21.1-4,8-10-12,13. Ceea ce trebuie să înţelegem din textele citate, şi acestea sunt doar o mică parte, este că „sămânţa“ aparţine bărbatului, iar femeia este ca să zicem aşa, „pământul“ în care se plantează sămânţa în vederea obţinerii rodului.
Aparent lucrurile par încurcate şi greu de înţeles, însă o dată înţeleasă acestă „rădăcină“, înţelegerea „trunchiului“ şi a „ramurilor“ va fi mult mai simplu de accesat! Pe când Agar era însărcinată şi fugea de furia stăpânei sale Sarai pe care căutase s-o înjosească în ochii soţului ei Avram, ea fertilă fiind, şi pe această bază se considera utilă şi îndreptăţită la dragostea lui Avram, un înger a venit la ea şi i-a vorbit despre întoarcere în casa lui Avram, pentru că va naşte un fiu şi „sămânţa ei“, a Agarei, va fi atât de multă încât nu va putea fi numărată. Mai mult decât atât, această sămânţă va fi împotriva tuturor oamenilor, va locui în faţa fraţilor lor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva acestei seminţe, ceea ce se vede cât se poate de clar şi astăzi cu privire la arabi, pentru că despre ei este vorba, după a doua izgonire, cu ocazia înţercării lui Isaac, Agar s-a dus în pustiul Arabiei şi a luat pentru fiul ei Ismael o femeie egipteancă de nevastă. Pe de altă parte, sămânţa Agarei este în mod natural şi „sămânţa lui Avram“ (Gen.21.13)! Lucrurile se lămuresc însă treisprezece ani mai târziu, când Dumnezeu îşi încheie un legământ veşnic cu Avram şi toată casa acestuia, inclusiv robi şi roabe, indiferent de neamul din care făceau parte, ceea ce se poate citi în capitolul 17 în toate amănuntele.
În virtutea acestui legământ Dumnezeul lui Avram devenea Dumnezeul întregii lui case, toţi bărbaţii trebuiau tăiaţi împrejur ca semn al legământului în carnea lor, iar copiii care se vor naşte ulterior trebuiau circumcişi a opta zi! Tot atunci Dumnezeu schimbă atât numele lui Avram cât şi numele Saraiei, soţia lui! De ce este foarte important acest aspect, în special în ce-l priveşte pe Avram, vom arăta imediat. Semnificaţia numelui Avram nu ne este descoperită în Biblie, deci nu ştim dacă are vreuna. Ştim în schimb că Avraam sau Abraham, în care s-a schimbat v cu b, ceea ce este foarte obişnuit în multe cazuri, şi s-a introdus un h între cei doi a, este un nume semnificativ. Aspectul exterior contează mai puţin, semnificaţia numelui mult mai mult, pentru că este aceea de „tată al unei mulţimi“, atunci când Dumnezeu îi spune „numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri“ (Gen.17.5). Aşadar semnificaţia pe care o vom reţine este de „tată al multor neamuri“! Exact atunci Dumnezeu, ca replică la bucuria lui Avraam că îl avea deja ca fiu pe Ismael „să trăiască Ismael înaintea Ta“, Dumnezeu îi precizează că va avea un fiu din Sara, pe care-l va numi Isaac, şi cu Isaac va reînoi legămâtul făcut cu Avraam (Gen.17.16-19-21).
Apoi după ce Ismael o irită din nou pe Sara, iar aceasta îi spune lui Avraam „izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac“, ceea ce îl nemulţumeşte pe Avraam, Dumnezeu vine cu o precizare care nu mai lasă loc de niciun dubiu în privinţa adevăratului moştenitor al lui Avraam „fă Sarei tot ce-ţi cere, căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă care va putra cu adevărat numele tău“! Care nume? Deja l-am reţinut, însă Isaac a crescut, iar Dumnezeu i-a cerut să-l aducă jertfă/ardere de tot în ţara Moria pe muntele pe care i-l va artăta când va ajunge acolo (Gen.22). Acolo, pe drum, Avraam prooroc fiind, şi întrebat de fiul său Isaac de animalul de jertfă, îi răspunde că Dumnezeu însuşi va purta de grijă pentru mielul de jertfă (vers.8). Apoi a zidit altarul, a pus lemnele pe altar şi l-a legat pe Isaac pe lemne, după care s-a pregătit să-l înjunghie. Pare horor dar nu e, ceea ce a prilejuit apostolului neamurilor acea exprimare aparent paradoxală „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi“ (Rom.4.16-18; Evr.11.17-19). Aşadar „în Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele“! Îngerul îl opreşte, apoi îi spune ceea ce se poate citi în versetele de la 12 la 18 unde citim „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta pentru că ai ascultat de porunca Mea“!
Iată fiul făgăduinţei, fiul legământului, tăiat împrejur a opta zi, fiu care va purta numele de tată a multor neamuri prin binecuvântarea întărită cu prilejul sacrificiului propriei seminţe, ceea ce Dumnezeu însuşi, Tatăl nostru al tuturor, a făcut ulterior cu Domnul Isus, în favoarea întregului neam omenesc, Mielul fără cusur şi fără prihană. Ismael, fiul roabei egiptence Agar, nu putea purta noul nume al lui Avraam la naşterea lui, nici n-a fost circumcis a opta zi de la naştere, nici nu i s-a cerut lui Avram să-l sacrifice şi nici n-a rămas permanent în casa tatălui său pentru a-l moşteni în toate privinţele. Sper ca acum toate aceste lucruri să fie clare! Aşadar Ismael a rămas sămânţa Agarei în EVANGHELIE, atât şi nimic mai mult.
Nu mi-a plăcut niciodată să mă bag în viaţa altora, cu atât mai puţin în viaţa intimă a unei femei, pe care oricum n-am cunoscut-o niciodată. S-au băgat însă alţii înaintea mea, şi au făcut-o prost, aş zice chiar brutal, nefiind nimănui de folos toate aberaţiile care i se pun în seamă, umblând doar după propriile foloase, aşa încât m-am văzut silit să intervin. Aici discuţia este totuşi diferită de cea din mărturia precedentă, având în vedere ceea ce se tot vântură cu prilejul zilelor de 15 august şi 8 septembrie, şi puse cam tot timpul pe seama atotştiutoarei tradiţii. Pe 15 august 2019 dl. „v.b.“ a fost întrebat de dl. A.S. dacă spunem „la mulţi ani“ Mariilor în această zi, în care se presupune, dar cine ar putea şti, că a murit Maria, mama pământeană a Domnului Isus. S-a pus această întrebare întrucât anterior s-a susţinut că n-ar fi potrivit să se spună „la mulţi ani“ cu ocazia unei comemorări, nu a unei sărbători, cum se presupune că ar fi 8 septembrie. Da, s-a răspuns, este corect întrucât „tradiţia“ spune că trupul ei a fost ridicat la cer, întrucât apostolul… Toma a ajuns pentru „tradiţie“ din „necredincios“ şi „profanator de morminte“, întrucât din prea mare dragoste pentru „maica Domnului“, după trei zile—n-am înţeles prea bine, trei zile de când?—a vrut s-o mai vadă încă o dată, însă trupul nu i-a fost găsit în mormânt.
De ce tocmai Toma, care potrivit probabil tot „tradiţiei“ plecase prin lume să propovăduiască EVANGHELIA la neamuri, ca şi ceilalţi apostoli, rămaşi după EVANGHELIE, nu după „tradiţie“, în Ierusalim? De ce nu… Ioan, căruia Isus însuşi şi-a încredinţat mama pământeană, iar Ioan nu pomeneşte nimic despre un astfel de eveniment, deşi a fost cel mai longeviv şi iubitor dintre apostoli? Ceea ce „tradiţia“ susţine cu încăpăţânare încă, este că cei doi părinţi ai Mariei, numiţi Ioachim şi… Ana—într-o adaptare nefericită a naşterii şi închinării proorocului Samuel—după naşterea Mariei a fost adusă la Templu şi închinată în slujba Tatălui ceresc (1Sam.1.1-28; 2.18-21; 3.1-7,8-12). Absurd! Absurd, absurd, absurd! Nicio femeie, niciodată, n-a fost închinată în vreo slujbă în Templu. Iar dacă ar fi fost aşa, s-ar fi scris şi ar fi rămas scris, ceea ce evident că „tradiţia“ nu poate face, şi nici nu poate evita faptul scris că Maria era logodită cu Iosif, un betleemit/efratit din Nazaretul Galileii, şi în diverse alte ocazii nici măcar preoţii înălţimilor nu pot evita să vorbească despre asta, însă au grijă să n-o facă prea aproape de momentele în care susţin „tradiţia“ pe care tot ei o inspiră (Mic.5.2,3,7; Mat.1.18-25; Luc.1.26,27,39-56). Aşadar Iosif a luat-o de la părinţi la el acasă, iar de la Elisabeta s-a întors… acasă! Unde-i Templul „tradiţiei“? Nu voi rămâne dator în a vă spune că „preoţii tradiţiei“, pe lângă alte copii luate de la evrei, se află la loc de cinste şi lauda cu trupul altuia, în cazul Mariei cu virginitatea ei, rămasă neatinsă, în cazul evreilor cu trupul creştinilor cărora le pretindeau să se circumcidă, căci altfel nu vor fi mântuiţi (Fapt.15.1; Gal.6.12-16; Rom.2.29).
Nu se dovedeşte ortodoxia un veritabil Babilon/Încurcătură? Încă un lucru m-a nedumerit când scriam în ciornă ceea ce citiţi acum. „V.b.“ vorbea despre omul duhovnicesc/spiritual, o expresie mult prea des folosită în ortodoxie. Definiţia dată era incredibil de… corectă, totuşi! De ce tocmai de 1 aprilie/2020!?
Şi pentru că însăşi „maica Domnului“ pune o vorbă bună în ortodoxie şi catolicism pe lângă Fiul, iar Acesta pe lângă Tatăl în favoarea celor gata născuţi creştini, iată şi un episod adevărat, în care Bat-Şeba pune o vorbă bună pe lângă fiul său împăratul Solomon, în favoarea lui Adonia, la cererea acestuia, şi deznodământul aferent (1Reg.1.1-52,53; 2.1-12,13_25).
Acum să vedem şi cine este „femeia“ din Apocalips, capitolul 12, dar şi „sămânţa“ (Gen.3.15; 18.1-22; 19.1-3,12,13,23-29; Ex.3.1-20; 17.4-6; 19.1-6; 20.1-7; 23.20-22; Ios.5.13-15; Jud.6.6-24; Dan.10.12,13,20,21; 12.1-4; Fapt.1.9-11; Apoc.19.9,10; 22.8,9,16-21; Mat.18.10,11; Gal.4.21-27,28-31; Apoc.12.7,17; Ioan 1.44-51; Mat.4.11; Luc.2.4-19; 22.43; 24.1-8). Da, este mult text de citit, ştiu pentru că eu l-am citit mai întâi, iar acum l-am recitit, dar cu câteva excepţii inclusiv cea din Galateni, cam tot se referă la Domnul Isus Cristos, şi e bine să ştiţi că apare în mai multe ipostaze înainte de a fi trimis aici pe pământ ca OM şi CUVÂNT/purtător de Cuvânt al lui Dumnezeu, dar şi purtător de Nume, aşa cum citim în Exod 23.20,21 şi Ioan 1.1-14-17,18. Veţi fi astfel mult mai pregătiţi să înţelegeţi lucrurile profunde ale EVANGHELIEI, pentru că despre asta discutăm şi ne este de folos. Să lăsăm lumea cu tradiţia şi înţelepţii ei, şi să vedem cât de departe ne poate împinge Dumnezeu orizontul înţelepciunii personale prin propria Sa înţelepciune de necuprins! „Femeia“ din Apocalips, capitolul 12, ne este dezvăluită foarte clar în scrisoarea adresată de Pavel locuitorilor Galatiei deveniţi creştini, dar încă necopţi, după o prezentare foarte frumoasă a „icoanei“ Domnului în Gal.4.19, „icoană“ total diferită de cele artistice, indiferent de tehnica grafiei bi sau tri dimensionale.
În pasajul Gal.4.21-31, ne vom întâlni din nou cu Agar şi Sara, cu Ismael şi Isaac, deşi nu toţi sunt pomeniţi cu numele, iar apostolul neamurilor ne vorbeşte despre cele două legăminte, făcând distincţie şi demarcaţie netă între valoarea primului şi a celui de pe urmă. Versetele 26 şi 27 ne arată clar cine este „femeia“ slobodă/liberă/stăpână, ba încă şi mama noastră, făcând referire la primul verset din Isaia, capitolul 54, iar trimiterea este cât se poate de vizibilă. Dacă ne uităm şi la Isaia 54.1, constatăm acelaşi lucru, trimitere la Gal.4.27 (Ioan 1.51)! Toţi sfinţii îngeri, care nu s-au alăturat Satanei înainte de potop, fac parte din această categorie de „mamă a noastră“ şi „femeia“ din Gen.3.15, a cărei „sămânţă“ va zdrobi capul „şarpelui“ (Apoc.12.7-9-11,12). Spun unii că nu cred până nu văd, în timp ce ei nu văd tocmai pentru că nu cred! Sau poate că altora, chiar dacă văd, nu le place ceea ce văd, pentru că au o imagine despre sine mult mai favorabilă decât cea reală pe care le-o dezvăluie Cuvântul (Iac.1.22-25).
Să ne îndreptăm acum spre Isaia capitolul 54! „Bucură-te stearpo, care nu mai naşti“ (Apoc.12.2)! A fost vreodată Maria/Miriam stearpă?
Aici este un moment cât se poate de potrivit să vorbim despre ceva foarte important în legătură cu relaţia intimă dintre un bărbat şi o femeie pentru o căsnicie fericită şi de durată, chiar aşa cum a fost a lui Iosif şi a Mariei. Ştiţi bine că, după ce Dumnezeu a făcut-o pe Eva şi a prezentat-o lui Adam, acesta a exclamat surprins şi plin de încântare (dragoste la prima vedere!) „iată în sfârşit pe aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea“. Eva nu a zis nimic, dar a zis Dumnezeu „de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur… trup“. Până aici nu se poate spune că Eva s-ar fi grăbit ca fata mare la măritat, însă… Ei da, Dumnezeu a spus bine în acea fază că erau încă doar un trup, nu un trup şi-un suflet, ceea ce sigur ar fi fost după ce şi Eva, mai întâi vrăjită de grădina şi vieţuitoarele prezente în ea, s-ar fi obişnuit ca şi Adam înaintea ei cu… peisajul, apoi ar fi privit mult mai atentă la soţul ei, l-ar fi cunoscut mai bine, şi s-ar fi îndrăgostit de el aşa cum şi el era îndrăgostit de ea. Abia atunci ar fi fost amândoi un trup şi-un suflet, dar… nerăbdarea s-a instalat tot din exterior, şi astfel interiorul în loc să se îmbogăţească şi să fie binecuvântat de Dumnezeu prin exprimarea „iată că omul şi femeia s-au făcut în adevăr un trup şi-un suflet“, a rămas literalmente sărac lipit pământului în care s-au şi întors împreună, fiecare din alt motiv (1Tim.2.14,15).
Feministele consideră că Dumnezeu ar fi… bărbat şi ar discrimina femeile, ceea ce este fals, Dumnezeu este Duh/Spirit, nu om, şi nici nu discriminează femeia, căci el a creat-o. Aici „intuiţia“ feministă comite o imensă eroare. Eva a înlesnit calea păcatului şi a morţii lăsându-se amăgită, însă Dumnezeu se foloseşte de propria „femeie“/sfinţii îngeri despre care vorbim în Isaia şi Galateni, pentru formarea/naşterea Bisericii lui Cristos care este „sămânţa femeii“ şi mireasa/nevasta Mielului, pentru a repara ceea ce Eva doar a stricat. Acum, fără trimiteri poate să pară cam păsărească exprimarea, dar cine nu le ştie încă le va afla pe toate. Oricum asta este la cel mai înalt nivel, însă am dat deja nume de femei din trup de carne, nu femei simbolice, foarte apreciate de Dumnezeu, dar ne vom mai întâlni şi cu altele. Şi pentru că Eva a ratat în primă instanţă ocazia de a se face nu doar un trup cu Adam, ci şi un suflet aşa cum probabil s-a şi întâmplat ulterior, pentru unele dintre urmaşele Evei Dumnezeu a ales calea sterilităţii temporare, spre a le da timp suficient pentru o înfrăţire sufletească cu jumătăţile lor bărbaţi, baza unei legături durabile/trainice şi sigure între un bărbat şi o femeie, cât şi a unei „seminţe dumnezeieşti“, concepută, crescută şi educată în dragoste adevărată, reciprocă (Gen.11.30; 17.15-21; 18.9-15; 25.20,21; 29.28-31; 30.22-24; 1Sam.1.1-28; 2.1-5; Mal.2.13-16). Şi tocmai despre această cale, dar în sens profetic, a sterilităţii temporare, la care se face referire atunci când se vorbeşte despre „umbra bunurilor/lucrurilor viitoare“, este vorba şi în capitolul 54 din Isaia, iar împlinirea acestei profeţii este în curs de desfăşurare, a început cu Domnul Isus Cristos ca prim rod, apoi cu apostolii, iar în momentul de faţă—05.07.2021—când scriu, şi numărul celor 144000 ai corpului eclesiastic/Biserica celor întâi născuţi, între care se află şi Maria/Miriam, este deja validat (Apoc.7.1-8; 14.1-5; Evr.12.22-24)!
O a doua întrebare la care trebuie răspuns cu privire la Maria, este dacă a fost „lăsată de bărbat“, căci fii şi fiice a mai avut împreună cu Iosif, soţul ei, deşi nu se recunoaşte acest lucru (Mat.1.18-25; 13.55,56; 1Cor.9.5)! La tot ceea ce spune Matei şi Pavel, Luca adaugă „şi a născut pe Fiul ei cel… întâi născut“, iar când Isus avea 12 ani, o zi întreagă nu i-au observat lipsa, ceea ce nu se explică pentru doi părinţi ai unui singur copil. O altă gafă a tradiţiei este aceea că spune despre Ioan Botezătorul că ar fi fost văr cu Domnul Isus, deşi tot tradiţia spune că Ioachim şi Ana au născut-o pe Maria la bătrâneţe, fără să aibă alţi copii înainte, în timp ce Elisabeta era în vârstă, iar Maria avea doar 16 ani. De unde atâta veresie, chiar dacă Scriptura ne spune că Maria şi Elisabeta erau rude, fără însă a preciza gradul şi relaţia de rudenie? Iată, abia acum trecem şi la versetele Isaia 54.2,3! Despre extindere au vorbit atât David cât şi Domnul, iar despre înflăcărare şi apostolul neamurilor (Ps.110.3; Mat.11.11-15; 2Tim.1.5-7). Ce ziceţi, Eminescu ar fi scris mai poetic decât David versetul 3 din psalmul 110? Vorbim despre o extindere a cortului/Apoc.21.2,3 prin creşterea graduală a numărului de fii/„sămânţă“ ai „femeii“ lăsate de Bărbat/Isa.54.1,5, ceea ce indică spre realizarea dinamică a noului legământ, pas cu pas, persoană cu persoană, nu spre Maria!
Un alt aspect al extinderii ne este dezvăluit prin apostolul neamurilor în scrisoarea adresată colosenilor/Col.1.19,20-25-29. Această extindere este numită „întregire“, şi se referă la înţelegerea extinsă a Cuvântului, a „plinătăţii tainei“ care locuieşte în Cristos/vers.25,26,19, nu la vreo adăugare în stilul „tradiţiei“ (1Cor.4.1,6,7; Mat.5.17,18; Luc.4.16-18_21)! În ciornă am scris foarte multe lucruri pline de încărcătură spirituală şi de bun simţ, mai cu seamă referitor la familie până aici, însă mă văd silit să renunţ la ele; mi-ar lua prea mult timp să le scriu. Totuşi pentru a demonstra că superficialitatea nu este un sfetnic bun, voi prezenta unul dintre amănuntele care mi-au fost descoperite, şi pe care l-am notat. În ultimul capitol din Luca, Domnul proaspăt înviat, întâlneşte pe drum doi din ucenicii Săi, şi intră cu ei în vorbă. Unul dintre aceşti ucenici, numit Cleopa, se arată surprins că încă mai sunt străini care nu ştiu ce s-a întâmplat de curând în Ierusalim (Luca 24.18). De la acest verset avem o trimitere la Ioan 19.25, unde putem citi următoarele, text peste care am trecut cu uşurinţă de nenumărate ori: „Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi… sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalina“. Clopa sau Cleopa, nu mai contează, iată că mitul Mariei, singură la părinţi, este înlăturat nu de Toma, ci tocmai de apostolul iubirii, Ioan, cel căruia Isus i-a încredinţat-o pe Maria spunându-i „iată mama ta“ (Ioan 19.26,27)! Mai sunt şi alte mărturii pe care le dă Ioan despre familia Domnului Isus (Ioan 6.42; 7.1-19)!
Acum vom lua un text ceva mai lung, Isa.54.4-9. Nu voi mai vorbi de Maria de acum ci doar de „femeia“ din Geneza, Isaia, Galateni, Apocalips, şi de pe oriude altundeva o vom mai întâlni. Ce înseamnă că „vei uita de ruşinea tinereţii tale, şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta“ aflăm din versetele următoare, ca şi de jurământul făcut, plus alte amănunte până la ultimul verset, 17. Ruşinea a fost atunci când Satan a reuşit să convingă şi alţi îngeri să i se alăture la revoltă, înainte de potop. „Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem Faţa de tine, câteva clipe te părăsisem, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău“! Întreaga relatare sugerează trăirile unui moment de mare emoţie şi încordare în faţa trădării, moment tensionat reechilibrat totuşi foarte repede, echilibrul caracteristic Tatălui şi Siguranţa Sa de Sine aducând echilibru şi siguranţă printre sfinţii îngeri care şi-au păstrat integritatea, momentul fiind astfel depăşit. Tot restul Cuvântului spus de la versetul 10 la versetul 17, îmbracă haina profeţiei, unele dintre profeţii întâlnindu-le şi în alţii dintre profeţii antici, dar mai cu seamă în profeţiile Noului Legământ.
Să le luăm totuşi ceva mai la pas! „Făcătorul tău este bărbatul şi… Răscumpărătorul tău, Dumnezeul întregului pământ“/vers.5! Cum ar trebui să înţelegem aceste afirmaţii? Făcător sau Creator este simplu. De ce Răscumpărător? Pentru că nu putem despărţi „femeia“ de „sămânţă“ şi pentru că şi una şi cealaltă, deşi oarecum diferit dar tot prin Cuvântul lui Dumnezeu au avut şi au nevoie de sfinţire/Ioan 17.17; 10.35,36; Isa.54.6-17. Aici Tatăl se numeşte bărbat/soţ/însoţitor/tovarăş de viaţă(Mal.2.14!) al tuturor îngerilor care nu s-au alăturat Satanei, şi pe care prin acest Cuvânt al Său i-a sfinţit. Tot în acest sens, după Moise, au vorbit şi Pavel sau Ioan, de exemplu (Lev.21.10-15; 2Cor.11.2-6; Apoc.19.1-9; 21.9-27). Rezumând, soţia este un ajutor pentru soţ dar şi femeie liberă asemenea Sarei lui Avraam, iar libertatea noastră vine de la Dumnezeu prin Isus Cristos/Ioan 8.31-36! Aşa au fost Adam şi Eva, sfinţi şi liberi, Dumnezeu însuşi vorbindu-le în Eden până când Eva a cedat ispitei, apoi Satan a fost înlăturat ca înger ocrotitor pentru nesocotirea şi necinstirea slujbei încredinţate, slujbă în care a fost numit Domnul ca înger ocrotitor/Ezec.28.12-19; Gen.3.22-24; Ex.23.20-22. Libertatea nu înseamnă exclusiv drepturi, cum li se pare unora, ci presupune şi obligaţii de îndeplinit. Ca Răscumpărător al „femeii“ Dumnezeu Tatăl Se numeşte pe Sine însuşi… Dumnezeul întregului pământ. Satan n-a înţeles cum e cu „femeia“ şi „sămânţa femeii“, şi astfel Abel a căzut prima victimă inocentă a unei minţi întunecată de ură şi dorinţă de răzbunare, deşi el însuşi era vinovatul, nu Abel încă nenăscut.
Mai mult decât atât, nu având în vedere îngerii a fost sacrificat Domnul aici pe pământ, ci făpturile pământeşti ale Tatălui, oamenii, „căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam“/Evr.1.1-14; 2.1-16-18. Aşadar, atunci când vorbim de „femeie“, vorbim şi de „sămânţa femeii“, Domnul însuşi întrunind ambele calităţi/Gal.3,13-16-29; Rom.16.20. Iar atunci când „sămânţa“ de origine exclusiv pământeană va fi în număr deplin, ea însăşi va fi transferată în domeniul spiritual/ceresc ca trup al lui Cristos prin chemarea Domnului şi lucrarea Duhului Sfânt, „şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul“/1Tes.4.13-17; Apoc.6.9-11; 7.1-8; 14.1-5; 21.1-7,9,10,22-27.
Ce legământ a făcut Dumnezeu cu Noe după potop/Gen.9.1-7,8-17? Aşadar un legământ veşnic între Creator „şi orice făptură de pe pământ“! Mai întâlnim şi în altă parte semnul legământului făcut cu Noe pentru orice vietate de pe pământ, semn care pune capăt unei logici bivalente de totul sau nimic? Sigur că da, şi el face parte din slava Tatălui/Ezec.1.28; Apoc.4.2-4; 10.1! Aşadar un legământ de pace care… nu se va clătina/de neclintit/stabil/Evr.12.18,19,22-28,29; Ex.12.16-25; Hag.2.5-9!
Să vorbim puţin şi despre curcubeu ca fenomen, nu ca simbol! Lumina transparentizează mediul pe care-l poate străbate, însă are un spectru destul de larg, astfel încât unele benzi spectrale pot fi absorbite sau respinse/reflectate, şi astfel lumina reflectată de diverse corpuri materiale ne apare colorată, şi cu anumite forme. Aşa putem vedea obiectele materiale, fiecare cu forma, dimensiunile şi culorile sale. Ştim că, pe cale electronică, lumina poate fi chiar emisă, dar curcubeul se formează prin reflectarea razelor solare pe un ecran de nor compact, omogen şi liniştit, în general cu aparenţă gri, aşadar nici vălătuci de nori negri şi nici nimbuşi aproape albi, cu întreruperi de porţiuni senine, albastre. „Ecranul“ sau dacă vreţi „perdeaua“ plată de nor gri şi liniştit, după ploaie, este format din picături foarte fine şi dese de apă, echivalentul a numeroase „prisme“ sau dacă vreţi „pixeli reflectorizanţi“ ai spectrului color al luminii transparente. Am avut ocazia şi anul trecut şi în această vară a anului 2021, să admir şi chiar să iau cadre ale unui curcubeu foarte bine conturat şi continuu, însă doar a „piciorului“ vizibil de la fereastra mea. Cel de vara aceasta a fost nu doar mai intens ci şi mai persistent. N-am avut eu atâta timp cât aş fi vrut să-l pot admira. Simbolul curcubeului este şi un simbol al nuanţelor şi nuanţărilor, pe fondul gri al unei logici exclusiv bivalente, şi aşa este şi gândirea „spectrului EVANGHELIEI“!
Să vedem ce-i cu „munţii“, cine sunt „munţii“ (Ps.46.1-11; Isa.51.1-8,16-18). Am auzit o astfel de întrebare la „Lumina credinţei“, difuzată duminica dimineaţa. Cum să „interpretăm“, nu cum înţelegem sau să înţelegem că „dacă am avea credinţă, am putea muta chiar şi munţii, real sau la figurat“? Răspunsul a fost „la figurat“ (Mat.17.16-20; 21.18-22; Marc.11.20-26; 1Cor.12.31; 13.1-13; 14.1-4). Vom vedea că limbajul profetic le este total străin părerologilor răstâlmaci, iar „munţii“ erau şi sunt un anumit gen de oameni pe care succesiunea relatării ni-i descoperă ca „smochini fără rod“, dar foarte încrezători în puterea pe care o aveau conform Legii, Lege de al cărui sens spiritual habar n-aveau/Mat.21.23-45; Marc.11.27-33; 12.1-12. După ce l-au întrebat pe Domnul ceea ce ar fi trebuit să ştie şi singuri, însă cu scopul de a-L… intimida, căci aşa lucrează de obicei unii/vers.Mat.21.23, apoi le-a arătat că nu sunt un partener serios de discuţie/vers.Mat.21.27, le-a mai dat totuşi o pildă şi a cerut răspuns de la ei, după care le-a spus din nou ceea ce ar fi trebuit să ştie şi singuri. Asta este echivalentul mutatului dintr-un loc în altul/Luc.14.7-11, sau al aruncării muntelui în „mare“/Apoc.12.12; 17.1,15. Aşadar persoane cât se poate de reale, fie ele chiar şi juridice/instituţii/religii/facultăţi, toate sunt încă reale! Încă! Oricum, au făcut destulă figuraţie, şi cine are nevoie de atâţia… figuranţi, în afară de ei şi pentru ei înşişi.
Pentru restul capitolului nici nu mai e cazul să insist aici, totul devine limpede la simpla lectură, iar dacă vă veţi hrăni corect spiritual cu ceea ce vă dă „femeia“, veţi simţi pe propria piele atât creşterea cât şi „anticorpii“ unei hrane sănătoase, aşa cum este prezentată în ultimele patru versete. Ştiţi că se spune despre minciună că are picioare scurte! Veţi constata că Adevărul nici măcar nu are nevoie de picioare, ci doar de… „ventuze“, întrucât este stabil, sigur şi trebuie păstrat. În timp ce Adevărul creşte, minciuna se desumflă, şi orice fel de „picioare“ ar avea, tot nu se poate ascunde din faţa adevărului/1Ioan 2.21! Hrăniţi-vă sănătos!
Cam asta a fost, iar acum trebuie să mă ocup şi de pagina „Creştinii, Israelul spiritual“ pentru a o putea prezenta şi în noul format. Mmmda, mă tem că nu voi putea face ceea am zis, dar voi face tot ceea ce voi putea. Am văzut paginile, sunt mai multe, rămân în acel format, nici nu scrie tot în pagina indicată, aşa încât va trebui să citiţi mult mai multe. Adică de la „Creştinii, Israelul spiritual“ până la „Semnul Fiului omului“. Ceea ce am dorit eu să remarc cu privire la cele 12 seminţii ale Israelului spiritual, şi nu am spus dar trebuie spus, este că seminţia lui Levi nu avea drept de moştenire în Israelul după trup, şi asta pentru a pune capăt oricărei pretenţii a israelului după trup/evreilor că s-ar referi la ei. Nu, nu se referă la ei/Ex.29.9; Ps.110.1-4; Num.18.20-24; Deut.18.1,2! O dată cu înălţarea Domnului la cer şi botezul cu Spiritul Sfânt al primilor creştini evrei, urmaşii biologici ai lui Aaron au fost decăzuţi din drepturi! Singura variantă care le rămâne este tot creştinismul prin noul legământ. Am realizat până la urmă şi acea pagină pe care o puteţi accesa cu penultima legătură Israel, două ipostaze
În capitolul/pagina web următoare, vom vedea fără putinţă de tăgadă şi căderea altor „munţi“! Poporul român este mult mai bun decât încearcă să-l intimideze şi umilească aceşti „munţi“ care pretind că nu pot fi mai buni decât poporul din care se trag! Doamne-ajută şi binecuvântează strădania celor care nu caută adăpost/protecţie la „munţii“ pe care nu degeaba i-am numit „preoţii înălţimilor“, amin!
07.07.21