APOCALIPSA în… actualitate!
Mat.24.30-42
Luc.22.31,32; Dan.2.44,45; 12.4; Apoc.14.6-13; Hab.2.3,13,14.
AŞA-I că nu v-aţi aşteptat la un astfel de titlu de capitol/pagină web? Titlul este doar o sugestie, nu conţinutul însuşi, iar conţinutul va lămuri şi titlul! Am mai spus că apocalipsă înseamnă revelaţie sau descoperire, iar cei ce iau din cartea Apocalipsa doar nişte evenimente care par să nu se mai fi întâmplat vreodată pe pământ, cu unicul scop de a caracteriza o situaţie dezastruoasă, ignoră multe realităţi deja petrecute şi despre care Biblia vorbeşte încă de la început (Ecl.3.14,15). Nimeni nu vorbeşte despre ceea ce s-a petrecut în Eden ca despre o… apocalipsă, ci despre… păcatul originar, … fructul oprit ba chiar şi de… mărul lui Adam, cu referire la glanda tiroidă, ori… mărul discordiei, cu aluzie la cauza unei neînţelegeri sau dispute între părţi, deşi nimeni n-a citit vreodată în Biblie de numele vreunui anume fruct al oricărui pom din grădina Edenului. Oamenii sunt foarte inventivi cu privire la ceea ce nu cunosc, şi îşi pasează cu multă uşurinţă unii altora orice idee fantezistă, iar această atitudine scapă de multe ori de sub control, şi în probleme serioase le poate fi o cursă, chiar un laţ. Uciderea lui Abel de fratele său Cain nu este o apocalipsă. Potopul nu este o apocalipsă. Înrobirea evreilor în Egipt nu este o apocalipsă. Cei patruzeci de ani petrecuţi de ei în pustiul Sinai unde au murit toţi oamenii de arme, nu este o apocalipsă. Viţelul de aur făcut acolo ca dumnezeu care i-a scos din ţara Egiptului, n-a fost o apocalipsă, şi nici idolatria petrecută în mod repetat şi pedepsită în mod repetat, n-a fost o apocalipsă.
Dezastrul descris de Ieremia înaintea şi în timpul luării cu asalt a Ierusalimului şi translatarea treptată a celor rămaşi vii în Babilonul antic de Nabucodonosor/Nebucadneţar, n-a fost o apocalipsă, deşi scenele descrise în profeţi aproape că întrec orice imaginaţie, şi încă multe, multe altele, dar tocmai asupra acelora de care n-am pomenit încă, ne vom ocupa în conţinutul acestui capitol. Deopotrivă a celor trecute, prezente sau mai ales asupra celor… viitoare (Mat.24.42). Oricum va trebui să înţelegem numitorul comun al tuturor evenimentelor care descriu pedepse aplicate, acela de curăţire de tot ceea ce este necurat cu… vinovăţie (Apoc.11.18). Asta nu înseamnă şi nici nu va însemna vreodată, atâta timp cât vor dura eveimentele profeţite, ceea ce numesc unii „sfârşitul lumii“, ci doar al unei anume lumi (Apoc.14.11-13). Apocalipsa este o carte cu totul deosebită, având o construcţie foarte interesantă de prezentări şi întreţeseri/întrepătrunderi între profeţiile cu caracter descriptiv, lămuritor, şi cele cu caracter de pedeapsă, iar caracteristica de bază a celor pedepsiţi este lipsa lor de regret, de pocăinţă în raport cu faptele lor rele caracteristice idolatriei (Apoc.9.20,21). Totuşi chiar şi cei descrişi în Apoc.14.13 n-au motive de teamă (Ps.91.1-16; Ex.20.3-6,7; Ps.37.23-25). Iar cei care nu se tem şi nici nu se vor teme, sunt dintre cei care nu au motive să se simtă cu musca pe căciulă, sau cu paiu’n barbă, cum zicea altcineva.
V-aţi întrebat vreodată ce semnifică expresia folosită de Domnul la adresa unora care vor fi „aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“, dar şi unde mai poate fi găsită (Mat.8.12; 13.40-42,49,50; 22.11-14; 25.29,30; 2Pet.2.14-19; Iuda 10-13; Apoc.22.15)? Pentru început vă voi indica doar câteva versete pentru a vă satisface curiozitatea, însă sunt mult mai multe lucruri de spus, dar mai cu seamă mult de citit pentru o înţelegere temeinică a profeţiilor şi a EVANGHELIEI la modul general (Isa.5.30; 8.12-22; 9.1-7…). Pentru a fi cât mai eficient în expunere, trebuie să vă spun că deşi anterior n-am acordat o atenţie deosebită primelor capitole din Isaia, o vom face acum pentru a desluşi înţelegerea cât mai lesnicios posibil a… Apocalipsei. Isaia este o carte foarte bine structurată, conţine atât cuvânt profetic cât şi episoade „recoltate“ din viaţa reală, iar expunerea curge ca un fluviu de la primul până la ultimul capitol. Mi-ar fi imposibil să comentez în amănunt tot ce scrie Isaia, dar nişte remarci voi face, precum cea cu „întunericul de afară şi scrâşnirea dinţilor“ evidenţiată prin Isa.5.30; 8.19-22. Pentru început recomandarea mea este să citiţi cât mai atent primele patru capitole din Isaia. Şi eventual când şi dacă veţi avea nelămuriri cu privire la Apocalipsă, să le recitiţi. Dar să luăm în ordine legăturile unor texte cu altele din Evanghelii! Mai întâi Isa.3.13_15; Fapt.6.9-13,14,15; 7.1,51-55,56, apoi Isa.4.2; Dan.7.13, sau Isa.8.12-14-16; Ioan 2.13-18,19,21,22; Mat.12.36-38,39,40,41-45; 21.40-42_44-46. O exprimare mult mai directă pentru locaş sfânt din Isa.8.14, poate fi găsită în Ezec.11.14,15,16_20,21,25. Am subliniat şi contextul pentru a putea înţelege diferenţa dintre credincioşii fără „biserici şi Catedrala mântuirii neamului“ şi cei ce se încred în „zidurile instituţionalizate“, cele mai de seamă icoane ale lor.
De acum puteţi citi cât de atent puteţi şi capitolele de la 5 la 14 inclusiv, cu accent pe versetele 24-27 şi 28-32 din capitolul 14. Veţi citi de multe ori despre împietrirea inimii/Isa.6.1-9_13 în Scriptură, dar cum s-o înţelegem? Ce face Dumnezeu pentru a împietri inimile unor oameni (Prov.29.18,19-21)? Să luăm exemplul lui Faraon/Ex.4.22,23; 5.1,2! Ştiţi bine că n-a vrut decât după moartea întâilor născuţi, oameni şi animale deopotrivă, ca a zecea urgie. Ori de câte ori promitea că le dă drumul, se răzgândea, venea următoarea urgie, îl punea pe Moise să se roage să înceteze urgia şi urgia înceta. Când însă evreii şi alţii din alte popoare au ieşit împreună cu ei din Egipt, iar Faraon i-a urmărit, n-a mai fost un alt Moise care să se roage pentru Faraon şi armata lui, şi astfel toţi au pierit. Faraon fusese lăsat pe mâna Satanei, ăsta împietreşte inima omului care vrea mai mult decât poate ori i se cuvine de drept (Efes.6.11,12)! Aşadar „când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu“, din popor făcând parte şi elitele, iar descoperirile ajung la popoare prin gura proorocilor. Nu sunt prooroci, nu sunt nici descoperiri, iar lucrurile merg aşa cum li se pare… răstâlmacilor părerologi/teo-logi (1Sam.3.1-7_10; 2Pet.3.16). „Până când Doamne?“ întreabă Isaia, iar răspunsul vine prompt „până când vor rămâne cetăţile[/oraşele] pustii şi lipsite de locuitori“! În Apocalipsă lucrurile nu se vor petrece chiar ca în Isaia, ci doar de „inimile împietrite“ va fi curăţit pământul! Când? În ziua Domnului/Isa.13.3-5,6_9; Apoc.1.9,10.
Să vedem acum cum stăm cu cine primeşte un răspuns de la Dumnezeu… dacă îl primeşte, cine nu primeşte răspuns, din care motiv nu primeşte, ce se întâmplă atunci când totuşi primeşte atât cu cel ce întreabă, cât şi cu proorocul care se lasă amăgit să răspundă întrebării sau întrebărilor unui închinător la idoli/icoane, şi de unde putem învăţa toate acestea (Ezec.14.1-3_7_11-21_23; 20.1-3_12-26_38-40_44; 1Reg.12.26-31-33; 13.1_3-6_18-26-32_34; Ezec.13.1-9,10-14-16-23). În afara sublinierilor textelor din trimiteri, având în vedere toate comentariile din ambele mărturii, nu cred că mai aveţi nevoie de comentarii pentru a înţelege despre ce profeţii se vorbeşte şi asupra cui s-au împlinit ori se vor mai împlini încă. Un singur lucru mi-a trecut de multe ori prin minte dar n-am găsit un loc potrivit pentru a insera un comentariu. Aici însă este locul şi momentul potrivit, iar comentariul va fi scurt. Dar să vă întreb totuşi, ce credeţi, cum au împlinit preoţii înălţimilor zis-creştini profeţia sacrificării întâilor născuţi, pe care evreii i-au trecut prin foc (Ezec.20.26)? În ce mod? Hai, curaj! Unu, doi, trei, patru, cinci… Cine are răbdare va înţelege cu siguranţă pentru că am vorbit deja despre acest aspect, este vorba despre… botezul bebeluşilor, care în niciun caz nu sunt nici născuţi creştini, nici creştinaţi prin acest fel de „botez“, dar sunt „carne de tun“ pentru parohii înălţimilor instituţionalizaţi. Ce-i drept mulţi dintre ei nu dau pe la parohii decât la nuntă, la… „botezul“ propriilor copii, şi la propria moarte, că nici măcar nu mai poţi muri fără ca să aibă parohii ceva de câştigat din asta.
17.07.2021, aprox. ora 830! Un preot ortodox diasporean vorbeşte despre dificultăţile slujbei în diaspora, unde trebuie să ai maşină pentru a parcurge distanţe foarte mari, „parohia“ fiind foarte împrăştiată, dificultăţi cu confecţionarea lumânărilor şi a… tămâiei, spre deosebire de „parohii“ din ţară care-i critică, în ciuda aşa-zisului ecumenism că-şi desfăşoară activitatea în locaşe de cult catolice. „Noi n-avem locaşe de cult proprii şi închiriem orice ni se pune la dispoziţie, inclusiv „biserici“ catolice nefolosite. Apoi le dotăm cu icoane şi tot felul de alte lucruri, pentru a introduce un duh al ortodoxiei în locaşele închiriate“ ☺! N-am obiceiul să folosesc emoticoane, nici nu-mi place cum arată ăsta, dar sper că e limpede de ce l-am folosit. Atât „duhul“ catolic cât şi cel ortodox este acelaşi duh amăgitor din Eden, însă treaba cu adevărat serioasă este că dorind să ajung cât mai repede la Apocalipsă, doream să evit prezentarea unui aspect pe care-l cosider totuşi foarte important pentru pregătirea cât mai bună în vederea abordării Apocalipsei. Această declaraţie a preotului diasporean, total neaşteptată, şi până acum nemaiauzită, mi-a schimbat însă intenţia.
Despre ce este vorba? Prov.29.23 prezintă în contrast mândria şi un duh smerit, ceea ce mie mi-a adus aminte de Mat.5.3 şi 11.28,29,30! Alăturând cele două exprimări smerit cu duhul din Proverbe şi smerit cu inima din Matei, vom putea înţelege mult mai bine şi alte exprimări precum „gândul inimii“/Isa.10.7; Mat.9.4; Luc.9.47, „le-a pus în inimă gândul“/Ioan 13.2; Apoc.17.17 sau altele asemănătoare/Dan.4.30-32-34_37. Las totul la înţelegerea fiecăruia funcţie de context, cu o singură excepţie, Apoc.17.17! Cum înţelegem această afirmaţie căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui … până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu? Chiar le-a pus Dumnezeu în inimă gânduri rele? Nici vorbă de aşa ceva, însă Dumnezeu le cunoaşte gândurile şi are control deplin asupra a tot ceea ce intenţionează oamenii să facă sau să nu facă, aşa încât permite unora cu gânduri rele să şi le manifeste, aşa cum a fost în cazul provocării pe care Satan a făcut-o lui Dumnezeu în cazul lui Iov, iar noi putem învăţa din acest exemplu dar şi din altele. Sâmbetele eu am foarte puţin timp la dispoziţie pentru această lucrare, şi iată că totuşi am prezentat lucrurile foarte pe scurt. Urmează o nouă documentare din ciorna care n-are decât treizeci de pagini A4, apoi voi vedea ce-i de făcut pentru a-mi realiza planul în timpul pe care mi l-am alocat, eventual fără a-l depăşi prea mult.
Apocalipsa este o carte foarte interesantă în conţinut şi alcătuire, consacrată unei perioade de timp foarte lungi, anume săptămâna noului legământ, legământ care împlineşte prin Domnul Isus Cristos, parte de la botezul în Iordan până la Cincizecimea anului 33, iar de atunci înainte în calitatea Sa de Mare Preot şi în puterea unei vieţi nepieritoare, făgăduinţele şi legământul făcut cu Avraam, având în vedere două categorii de credincioşi caracterizaţi ca stelele de pe cer sau nisipul de la malul mării/Gen.12.1-4; 13.14-16; 15.1-3-5,6; 22.11,12-16_18; Apoc.7.1-8,9-17; 14.1-5,13; 20.4_6,11-15. Titlul de „Apocalipsa lui Ioan“ este incorect, aşa cum se poate vedea din primul verset „Descoperirea lui Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu“ şi din titlul în engleză The Revelation of Jesus Christ! Şi aşa trebuie s-o înţelegem ca venind de la Marele Preot Isus Cristos, nu ca de la apostolul Său Ioan, ci prin intermediul lui şi al îngerului care i-a transmis-o/Apoc.19.10; 22.8,9. Aşa se lucrează, mereu în echipă, dar în echipă cu cine trebuie şi cum trebuie, nu alandala.
Ceea ce se poate citi în primele trei capitole, sunt lucruri deja petrecute în timpul primului secol când se lucra la întemeierea Bisericii lui Cristos, şi sunt vizate şi prezentată situaţia la acel moment a şapte Biserici/Adunări locale din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea/Apoc.1.16-19. Lucrurile nu au fost peste tot roze, încă de la început, iar de la Pavel ştim foarte multe în acest sens, şi pentru contrast vom lua doar Bisericile din Sardes şi Filadelfia. Vedeţi că la Filadelfia situaţia era de-a dreptul ideală, şi după aceea trebuie să ne orientăm, dar şi după ceea ce le-a spus Pavel efesenilor pe care i-a păstorit multă vreme/Fapt.20.27-32. Alte detalii au mai fost prezentate cu alte ocazii. Despre cei douăzeci şi patru de bătrâni din capitolul 4, am comentat detaliat, ei sunt cei doisprezece apostoli ai Domnului în dubla ipostază de regi şi preoţi/Apoc.1.5,6; 5.10. Despre capitolul 5 şi „cartea scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi“, care este „cartea vieţii Mielului“/Apoc.13.8; 21.27, am scris deja. Şi iată că începând cu capitolul 6, ajungem şi în contemporaneitate. În mărturia precedentă am scris detaliat tot ceea ce am putut înţelege până atunci împărţind expunerea în două pagini web. E bine să le citiţi, căci nu voi mai trata în amănunt aici ceea ce am spus deja acolo, şi majoritatea profeţiilor care nu priveau pedepsele au fost tratate, iar tot ce priveşte pedepsele trebuie observat şi tras concluzii pe baza a ceea ce s-a învăţat de aici sau din alte pagini. Fiecare va fi pe cont propriu, aşa că mare atenţie la ce decizii veţi lua. Vegheaţi atent/Mat.24.42!
Cam cu zece ani în urmă când am scris şi am făcut publice acele pagini, nu mi-a trecut prin cap că evenimentele consemnate în Apocalipsă m-ar putea prinde încă în viaţă, şi nici chiar atunci când mi-a venit prima dată în minte să scriu o altă mărturie, dar iată că se întâmplă. Biblia este realmente o carte scrisă pe dinăuntru/în Spirit şi pe dinafară/în text/literă, asemenea celor două table de piatră date lui Moise, iar cele şapte sigilii cu care este pecetluită Cartea sunt sigilii spirituale pe care numai Domnul Isus le poate desface pentru o categorie restrânsă de persoane, de împuterniciţi/unşi cu Spiritul Sfânt al Tatălui, aşa cum am văzut deja/Mat.11.27; Ioan 14.1,2,3,6. Ungerea cu Spiritul Sfânt, începută la Cincizecimea anului 33 a continuat pe tot parcursul timpului până în prezent, şi încetarea acestui proces va declanşa o serie de evenimente care marchează începutul curăţeniei generale, la nivelul întregului pământ/Apoc.6.9-11; 11.18! Momentul în care ne aflăm acum începe de la ruperea peceţii a patra şi partea rămasă până la sfârşitul capitolului 6, respectiv Apoc.6.7-17. Mi s-a descoperit chiar mai mult, dar veţi afla din altă pagină! Iată că apar aici „munţii“ despre care am mai vorbit, şi orice întăritură precum „stâncile“ în care cred cei care caută salvarea acolo. Multe din declaraţiile pe care le-am auzit confirmă această agăţare a unora de alţii, şi a tuturor de „normalitatea“ din trecut, normalitate pe care n-o vor mai pupa niciodată, pentru că pur şi simplu nu asta este normalitatea pe pământ.
Din Daniel 12.1-4 putem înţelege de asemenea Cine rupe peceţile cărţii sale care este una pecetluită, şi ce alte evenimente se vor mai întâmpla la vremea sfârşitului, printre care şi, foarte important, că mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte! Aşadar mare atenţie la ultimul capitol al cărţii Daniel, şi în special la acest aspect. Celor care ar putea fi mai slab pregătiţi le aduc aminte de psalmul 91 şi fragmentul din psalmul 37.23-25. Nu vă faceţi probleme câtă vreme ele/problemele nu există pentru voi, creşteţi în cunoştinţă pentru a vă întări credinţa şi speranţa. Lucrurile încep să ia o turnură aparte o dată cu ruperea ultimei peceţi/Apoc.8.1,2. De aici începe un adevărat tir încrucişat şi înlănţuit de pedepse care va destructura societatea industrializată motivată din umbră prin evoluţionismul darwinist, de aşa-zisă libertate care a ajuns până acolo încât chiar şi copiii din ce în ce mai mici sunt făcuţi sclavi pe „plantaţia“ unei industrializări distructive pentru planetă şi societate. „Cum să facem să ademenim tinerii“ spunea un individ care de prea multe ori mi-a provocat greaţă cu limbajul lui sărăcăcios de bulevard, infatuarea lui şi o gafă de-a dreptul monumentală în promovarea unei inveţii de cărămizi suprarezistente opţinute din prelucrarea… gunoaielor, drept pentru care a şi dispărut nişte ani din spaţiul public. Cu inventator cu tot, se înţelege, dar văd că a fost reabilitat. Ruperea ultimei peceţi înseamnă foarte multe lucruri, dar în primul rând că „taina lui Dumnezeu“ ia sfârşit (Apoc.10.7)!
Ce putem vedea imediat/Apoc8.1-3? Da, altarul tămierii este acolo unde este şi Marele Preot Isus Cristos, „dincolo de perdeaua dinăuntru“ în domeniul spiritual/ceresc. Tot acolo este şi Templul în care este chivotul legământului/Apoc.11.19; 15.1-8. Aşadar taina ia sfârşit, nu mai e nimic aici pe pământ din toată slujba preoţiei, ci numai acolo unde-i este locul, şi e a celor care se află în… legământ. În chivotul mărturiei se află tablele Legii şi… toiagul lui Aaron, dar care nu mai e al lui Aaron, cum înţelegeţi desigur! Pentru a putea deosebi pedepsele de profeţiile pe care deja le-am tratat în paginile mărturiei precedente, va trebui să mai ştiţi nişte lucruri. Nu mai stau acum să caut trimiteri, dar îmi amintesc nişte afirmaţii din profeţi care spuneau că „cei răi vor fi o jertfă favorabilă celor neprihăniţi“/Mal.4.1-4. Când le veţi întâlni să înţelegeţi ceea ce am înţeles şi eu abia acum, căci nu puteam înţelege cum cei răi vor servi de jertfă pentru cei nevinovaţi/Apoc.8.5,6. Iată în versetul 5 şi altarul de jertfă pe care se aduceau arderile de tot/Ex.27.1-8; Lev.9.22-24. Ce face îngerul înainte de a intra în acţiune cei şapte îngeri cu trâmbiţele lor? Ia foc de pe altarul arderilor de tot şi-l aruncă pe pământ, acesta fiind semnul că cei şapte îngeri pot declanşa rând pe rând acţiunile lor (Apoc.7.1-3_8; 8.1,7_12,13). Dacă veţi fi suficient de pregătiţi atunci când acest eveniment se va petrece aievea, veţi putea înţelege semnificaţia evenimentului, dar să nu vă temeţi, ci doar să înţelegeţi ce se petrece, iar gândul bun de orientare vă va fi dat atunci, pentru că schimbările vor fi de natură de a orienta oamenii credincioşi spre o „economie“ clasică, respectiv agricultură, zootehnie, meşteşuguri necesare colectivităţilor umane.
De urmărit aşadar, mai întâi cei şapte îngeri cu trâmbiţe/Apoc.8.6; 9.1,13; 11.15, şi apoi cei şapte îngeri cu cele din urmă şapte urgii/Apoc.15.1; 16.1,17. Urmăriţi cu mare atenţie profeţiile, căutaţi să le înţelegeţi, pentru că doar credinţa şi înţelegerea vă vor da liniştea sufletească şi speranţa că totul se va termina cu bine pentru voi, că nu trebuie să faceţi nimic altceva pentru că toate evenimentele care pe unii îi vor îngrozi, vouă vă sunt favorabile. Pace şi seninătate vă doresc, de la Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus, apostolii şi sfinţii îngeri! Doamne-ajută, amin, amin.
19.07.21