„Scapă-ţi viaţa“!
Mat.16.24_26,27,28; 10.38,39; Ioan 12.24_26,35,36
Luc.22.31,32; Dan.2.44,45; 12.4; Apoc.14.6-13; Hab.2.3,13,14.
ÎN URMĂ cu exact o lună înainte de a începe să scriu în ciornă ceea ce veţi citi aici, adică pe data de 19 noiembrie 2020, am găsit în cutia poştală o broşurică având acest titlu „Scapă-ţi viaţa“! N-am avut timp să mă ocup imediat de ea, şi nici nu intenţionam să-i acord vreo atenţie specială. Am răsfoit-o puţin, mi-am notat chiar pe copertă atât data cât şi trimiterile pe care le vedeţi sub titlu, apoi mi-am văzut de treabă. După ce am terminat ce aveam de făcut, am decis să mă uit mai atent, timp în care se contura că acest titlu, în situaţia editorilor, era mai degrabă un strigăt de ajutor decât un îndemn închegat şi atent formulat. Însă oamenii aceştia devenea clar că au sesizat momentul deosebit prin care trece omenirea, şi s-au exprimat aşa cum s-au priceput mai bine. Am decis să le dedic o pagină, şi tot ce veţi citi în continuare este rezultatul acestei decizii pe care n-o regret, ci chiar mă bucură. Indiferent cine sunt aceşti oameni, sper să-i bucure şi pe ei la fel de mult cum mă bucură pe mine! Conţinutul broşurii începe la pagina 3 şi se termină la 36. Pentru cine o are va fi mult mai uşor de urmărit, iar pentru restul lumii voi da citate, ba chiar şi paginile unde pot fi găsite, această metodă ajutându-mă în primul rând pe mine la redactarea paginii de faţă.
Ce-ar mai putea fi nou pentru mine în EVANGHELIE, ziceam când am început să scriu ciorna, şi totuşi iată că Dumnezeu mă surprinde din nou, şi nu doar atunci, ci chiar şi anul acesta 2021! Prima noutate în cazul de faţă este că deşi sunt obişnuit ca mulţi oameni implicaţi în creştinism să aibă o învăţătură amestecată, atât cu păreri personale cât şi cu adevăruri incontestabile, şi cu toate astea să rateze cuplarea la adevărata Sursă de înţelegere a EVANGHELIEI, rătăcindu-se pe cale, iată că sunt oameni preocupaţi de salvarea propriei vieţi şi-a altora, dar… le lipseşte o mărturie adevărată de la cineva care n-a rătăcit pe cale, chiar dacă n-a avut condiţii exterioare diferite, mai bune decât cele existente peste tot în lume, ceea ce nu se întâmplă nici de ieri, nici de azi, ci aşa au fost la cam puţin timp după ce a fost creat omul pe pământ, ori tocmai aceste condiţii trebuie avute în vedere şi găsită soluţia prin care pot fi realmente anulate, căci doar aşa pot fi depăşite. Aşa încât deşi îndemnul din titlu pare a fi o invitaţie, îl voi trata mai degrabă ca pe un strigăt de ajutor, oferind o şansă reală de a filtra amestecul pe care-l au acum şi a găsi adevărata cale de cuplaj la Sursa vieţii (Ier.23.9-28_32; Mat.7.12,13,14-20; Prov.14.12; 19.21).
Cum poate cineva scăpa de claia de „paie“ din învăţătura pe care a primit-o, pentru a rămâne doar cu pumnul de „grâu“ care hrăneşte spiritual sufletul omului, şi găsi în cele din urmă poarta strâmtă şi calea îngustă care duce la viaţa veşnică, va fi subiectul principal al acestui capitol/ pagină web, subiect ivit pe nepusă masă, dar care reprezintă o punte directă între mărturia subsemnatului şi lumea exterioară, broşura conţinând şi date de contact pe care le-aş putea folosi pentru a anunţa autorii broşurii de urcarea pe site a acestei pagini web, dacă nu voi găsi o altă metodă de a-i anunţa. Oricum este o situaţie deosebită, nemaiîntâlnită de mine până acum, care poate însă fi de folos şi altora, aflaţi sau nu în situaţii similare, dar interesaţi sau măcar curioşi. Sigur, dacă s-ar citi toată mărturia, care este mult mai amănunţită dar şi mai lungă, n-ar mai fi nevoie şi de această pagină. Însă acest demers este o mărturie scurtă, concentrată, o analiză la obiect, care va arăta autorilor atât punctele forte cât şi cele slabe din conţinutul broşurii.
Acestea fiind zise d-nă Viorica Gruia & comp, să vedem mai întâi cum e cu profeţiile, pe ce cale pot fi ele mai întâi înţelese, apoi asimilate, şi abia apoi expuse şi altora (2Tim.3.13-16,17; 2Pet.3.15,16,17,18; 1.17-19_21; 1Pet.1.7-11,12; Mat.28.18_20; 1Pet.3.21,22; Mat.11.27; Ioan 15.1-5_17).
Este frumos şi chiar indicat pentru sufletul omului, să încep prin a remarca aspectele pozitive ale expunerii dv., fără însă a neglija stilul prea alert, rezumativ şi pe alocuri confuz în exprimare. Aşa este, numai Dumnezeu poate ierta păcatele întrucât chiar El le-a definit ca păcate, nimeni altcineva, iar singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi omul pământean este Isus Cristos Fiul, şi numai El, Cel care nu S-a împotrivit sacrificiului mântuitor decis şi cerut de Tată Fiului, sacrificiu unic şi irepetabil, favorabil întregului neam omenesc, însă defavorabil celor care îl ignoră sau îl desconsideră fie de cum îl aud fie pe parcurs. Maria nu are şi nici nu poate avea vreun amestec, sfinţia sfinţilor nu se decide aici pe pământ de alţi oameni, ci doar acolo unde este cerută şi în condiţii prestabilite care pot şi trebuie să fie bine cunoscute aici pe pământ, însă doar atât. Icoanele sunt cel mai limpede derapaj spre idolatrie al celor care pretind a fi preoţi, deşi toate argumentele scripturale demonstrează contrariul, iar întrebarea care se pune imediat, şi la care niciun popă n-ar putea să răspundă argumentat corect, este… după care lege sunt dumnealor… preoţi. Toate argumentele scripturale îi arată ca, scuzaţi duritatea, im-pos-tori! Nici măcar urmaşii biologici ai lui Aaron, dacă mai ştie careva la ora actuală că ar fi un astfel de urmaş, nu mai poate avea preoţia, şi n-o mai are nimeni altcineva pe pământ începând cu Cincizecimea anului 33, când Domnul a fost confirmat ca Mare Preot activ (Dan.7.13,14; Ps.110.4; Evr.7.11-12_24-28; 8.1-4!).
Îmi place acea grafică în care apare Domnul ca Mare Preot în costumul marelui preot Aaron, pentru că cerul este adevăratul locaş în care Marele Preot poartă această costumaţie în slujba Tatălui. Popii ăştia cu de la sine investire au o sumedenie de arhierei/mari preoţi, arhiepiscopi, arhimandriţi, patriarhi, mitropoliţi şi tot felul de titluri nobiliare precum prea-sfinţi, prea-fericiţi, înalt-prea-sfinţi, înalt-prea-fericiţi, ba chiar şi cârje arhiereşti în care să-şi poată sprijini mult-trâmbiţata… smerenie, de care nu-şi mai încap în piele, şi vor să se îndumnezeiască. Acum să vedem şi una rece! Aveţi la pagina 13 o exprimare care poate crea confuzie în mintea unui neiniţiat, neobişnuit cu limbajul biblic, iar în EVANGHELIE cel mai puţin pregătit trebuie tratat cu cea mai mare atenţie şi cu toată dragostea, pentru a i se deschide ochii, nu pentru a i se „tăia maioneza“/Mat.18.1-7; Ioan 13.3-16. În limba română nu există nicio deosebire de sens între intermediar şi mijlocitor, chiar dacă sunt cuvinte deosebite. Sensul este acelaşi, aşadar sinonime, iar exprimarea „fără intermediari“ este o negare, apoi imediat faceţi trimitere la o afirmaţie, 1 Timotei 2.5, ceea ce poate contraria! Eu am înţeles perfect ce spuneţi însă pe alţii, mulţi sau puţini nu contează, i-aţi putea deruta, ceea ce ar face mai greoaie înţelegerea la un ritm normal de lectură, ritmul ar încetini şi s-ar instala oboseala, apoi poate chiar şi dezinteresul pentru subiectul supus atenţiei. Iar eu cred că nu doriţi aşa ceva! Domnul Isus este un Mijlocitor al noului legământ/Mat.26.27,28; 11.27, dar printr-un acelaşi router, hub, centru şi canal multiplu de comunicare, care este Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, Duhul Tatălui, Tatăl însuşi dacă ne referim la Duh ca Persoană/Ioan 4.21-24; 14.15-17,25,26; 7.37-39; Rom.8.25-27; 1Cor.2.9-12; 2Cor.1.20-22; Ioan 10.30; 17.3,9-24. Doar aşa ne putem bucura de unitate de vederi şi aceeaşi învăţătură pentru toţi. Mai sunt şi altele, însă asta mi s-a părut cea mai bătătoare la ochi. Pot de asemenea considera o stângăcie şi exprimarea din titlul broşurii.
Neavând nişte noţiuni clare în minte, îţi poţi propune mai mult decât îţi oferă Dumnezeu prin EVANGHELIE, iar prin EVANGHELIE Dumnezeu îţi oferă totul, deşi nu poţi conştientiza fără o pregătire prealabilă. Ce înseamnă totul? Înseamnă viaţa veşnică, libertate deplină dar responsabilă şi toate resursele necesare întreţinerii vieţii, în schimbul unui singur lucru, ascultarea. Viaţa nu poate exista independent de Sursă! Una-i libertatea şi cu totul alta independenţa, dar idolatrii, confundă sau nu noţiunile, acceptă doar independenţa ca… libertate. Nu vedem în Cuvântul lui Dumnezeu loc pentru această a treia variantă, pentru El în afara vieţii veşnice pe care o oferă cu generozitatea-I caracteristică, nu există decât moartea veşnică/Isa.28.7,10-15_18; Apoc.20.11-15. Ceea ce se mai poate vedea din Apoc.20.13, însă transpare şi din noul legământ şi botez, este că nu grupurile, grupările, masele sunt judecate, ci persoanele individuale, indiferent de domeniul spiritual sau material/fizic în care li se va oferi viaţă veşnică. Aspect deosebit de important de remarcat/Mat.18.10-14; Luc.15.11-32! Chiar dacă se vorbeşte şi despre comunităţi/adunări/biserici/naţiuni sau popoare, ele se constituie întotdeauna din indivizi, nu sunt o masă informă şi indefinită. Aşadar EVANGHELIA trebuie să ajungă până la individ, indiferent de vârstă, sex ori alte criterii subiective, la discreţia oamenilor, pentru că sunt deja stabilite de la Sursă, iar noi pentru a corespunde criteriilor de selecţie, trebuie doar să le înţelegem şi să le respectăm. De aceea şi în acest spirit am acceptat această, hai să-i zicem provocare, ca să poată pricepe cât mai mulţi, deşi pentru mine este o adevărată plăcere, hai să-i zicem… dezbaterea de faţă. Aşadar, într-o colectivitate mare atenţie la importanţa individului, cu cât mai nepregătit ori slab pregătit, cu atât mai mare atenţia acordată/Mat.20.25-28.
La pagina 30 aveţi o trimitere foarte importantă al cărui context începe totuşi de la versetul 25/Mat.11.25-27. De ce am evidenţiat versetul 27? Pentru că aici se spune foarte clar de la Cine putem învăţa EVANGHELIA, în ce fel, şi cum mijloceşte Domnul Isus între Tatăl ceresc şi omul pământean, drept pe care L-a câştigat prin propriul sacrificiu, făcându-Se ascultător până la moarte, aşa cum bine aţi remarcat încă de la pagina 28/1Tim.2.5-7; Filip.2.3-6_11; Efes.4.1-3_7-11_15. În versetul 11.29 spune învăţaţi de la Mine, dar această invitaţie la învăţătură apare pe un teren bine pregătit dinainte în versetele anterioare, accentul căzând pe versetul 11.27 unde cuvântul cheie care ne arată şi cum anume să învăţăm, este descoperire: acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. Care este metoda de comunicare am spus deja, Duhul Sfânt, mai întâi pentru cei al căror număr este strict delimitat, unşi în avans cu Spiritul Sfânt/2Cor.1.19-22. Sunt aspecte pe care nimeni nu le poate ignora, nici schimba în vreun fel, ci doar se poate conforma. Cum s-ar spune aşa este regula jocului! Şi cine nu „joacă“ după „reguli“ n-are cum să câştige, dar cu certitudine pierde. Şi după cum cred că e clar, pierde propria viaţă, şi o dată cu ea orice altceva. Eu unul n-am făcut nicio regulă, dar am învăţat să mă conformez celor existente! Care sunt toate lucrurile care i-au fost date Domnului ne este descoperit în multe feluri, însă cel mai expresiv şi puternic în acelaşi timp, care ne şi interesează în mod deosebit este exprimat în Apoc.5.1-10! Aşadar înţelesul Scripturii în întregime, altfel spus al EVANGHELIEI/Mat.13.3-8,19-23; Luc.24.25-27,44-49.
O altă ilustraţie pe care aş remarca-o este şi cea de la pagina 12 cu Biblia deschisă la The Revelation of Jesus Christ, fiind în ton cu descoperirea. Traducerea în limba română e trasă de păr în titlu, dar contrazisă imediat în primul verset Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întâmple în curând. Atât schimbarea pe care a suferit-o Saul din Tars, devenit Paul sau Pavel după episodul Damascului cât şi Revelaţia transmisă lui Ioan, sunt dovezi incontestabile ale învierii Domnului şi înălţării Sale la cer, la dreapta Tatălui în funcţia de Mare Preot, indiferent de îndoielile lumii! Deşi ambele mărturii sunt înţesate cu multiple dovezi, expuse în multe moduri şi contexte diferite, încă rămân dispus la o discuţie despre modul în care se poate ajunge la deprinderea de a înţelege profeţiile, evitând astfel orice tentativă de „interpretare“ subiectivă a textelor profetice din conţinutul Bibliei. Pentru a produce roadele EVANGHELIEI este nevoie de comunicare şi colaborare, sau dacă vreţi un exemplu din lumea plantelor, de „polenizare“! Degeaba eşti înzestrat cu de toate, ca şi o plantă, dacă nu bate vîntul şi nu mişună insectele, florile mor fără rod/Ioan 3.1-8-13; Gal.5.22,23-25,26. Doar cei ce pot înţelege limbajul EVANGHELIEI, pot produce roade pentru Împărăţie! Doamne, ce mi-aţi făcut? Uite că la aşa ceva nu mă aşteptam! Dar e şi vina mea! Totuşi e reparabil. Nu mi-a fost dat până acum să citesc o mărturie de credinţă venită din partea unor români, care să-mi facă atâta plăcere să o citesc, chiar şi doar pentru o anume parte de conţinut. Până la un punct!
Apoi recitind-o pentru a-mi face un plan de expunere coerent şi cât mai cursiv posibil întrucât aşa lucrez eu, parcă am primit un pumn în plină figură citind ceva anume, ceva peste care la prima lectură am sărit pur şi simplu, fiind vorba de cele zece porunci ale decalogului înscrise pe cele două table de piatră de însuşi Dumnezeu, tablele mărturiei puse în chivotul legământului. Cum am ajuns să le citesc totuşi la a doua lectură? În josul paginii 23 puneţi o întrebare pe care o veţi găsi şi în mărturia de faţă. Argumentaţia este corectă dar… incompletă/Apoc.22.18,19! Ziceţi „Dacă Biblia este una singură de ce sunt atât de multe biserici[…] creştine?“ Şi mai ziceţi ceva bun la pagina 24 „Sunt aşa de multe biserici pentru că, fie au adăugat ceva la Biblie, fie au scos ceva din cuprinsul acestei cărţi“ şi ceva mai jos „este timpul să cauţi biserica lui Dumnezeu care are ca normă de conducere[…] toată Biblia, de la Facere până la Apocalipsa“. În primul rând, ca biserică locală aici pe Pământ, una singură dintre cele şapte biserici asiatice ale primului secol din Apocalipsă arată foarte bine, cea din Filadelfia/Apoc.3.7-13! Desigur nu stau rău nici Sardes şi Smirna, ba chiar şi Laodicea, însă probleme există, iar noi nu le putem trece cu vederea, ci trebuie să învăţăm. Eu am ajuns la concluzia că nicio biserică locală nu poate fi numită creştină, iar în mărturie dovezile sunt zdrobitoare. Nimeni nu poate fi sigur acum, aici pe pământ, de statutul său din viitor decât după… trecerea liniei de sosire, adică după înviere, fie în cer fie pe pământ/1Cor.9.22-27; Filip.3.4-16.
Să urmărim acum şi confuzia de la pagina 24 susţinută cam… aberant aş zice la pagina 19: „fie au scos ceva din cuprinsul acestei cărţi (cum ar fi porunca a patra din Legea lui Dumnezeu, care ne spune să sfinţim Sâmbăta ca zi de odihnă).“/pg.24 şi „Am reţinut din cele amintite până aici că semnul lui Dumnezeu este sfinţirea zilei de Sâmbătă, iar semnul fiarei este sfinţirea zilei de Duminică.“/pg.19. Care Legea lui Dumnezeu, care Sâmbătă, care Duminică, şi cine sfinţeşte, omul ziua sau invers ziua sfinţită de Dumnezeu sfinţeşte omul? Legea lui Dumnezeu este aşa cum aţi spus, de la Facere/Geneză până la Apocalipsă, de la primul cuvânt până la ultimul! Nu puteţi confunda decalogul sau Tora dată evreilor în pustiul Sinai cu ziua a şaptea de creaţie în care încă ne aflăm/Gen.2.1-3; Ioan 5.16,17,18, aşadar În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse … a binecuvântat-o şi a sfinţit-o, apoi Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu de asemenea lucrez. Nu puteţi confunda o zi de creaţie cu o zi de 24 de ore! Geneza vorbeşte despre o zi de creaţie acolo, rămasă nedusă până la sfârşit precum celelalte şase, a fost o seară, apoi o dimineaţă, ziua a…! O singură şi simplă Lege li s-a dat lui Adam şi Evei, şi nici pe aceea n-au trăit-o pentru eternitate/Gen.2.15-17! De-aia suntem în situaţia în care suntem toţi, fără excepţie/1Cor.15.19-22! Aşadar dragilor, a adăuga sau a scoate nu se referă exclusiv la text, ci şi la înţelegerea corectă şi cât mai deplină/2Cor.3.2-6; 1Cor.2.9-16! N-au avut până şi apostolii Domnului dificultăţi în a-i înţelege sensul pildelor pe care le spunea, şi oricare alt mesaj pe care-l transmitea? Şi totuşi ei sunt alături de Domnul în cer! Voi aveţi un potenţial pe care poate că nici nu-l bănuiţi, iar eu sunt dispus să vă stimulez. Hai să facem o treabă bună împreună!
Ce-aţi zice dacă n-ar fi sâmbătă doar sâmbăta ci şi de duminică până vineri în fiecare zi? Vi se pare scriptural sau nu? Dragilor ziua de odihnă nu e doar pentru odihna trupului ci şi pentru cultivarea spiritului, şi aşa a fost mereu de când a fost declarată pentru evrei/Lev.23.1-39; Ios.1.8; Deut.17.18,19,20. Dacă eu aş face diferenţă între zile şi aş scrie numai sâmbăta, oare de cât timp aş avea nevoie să scriu o astfel de mărturie? Şi oricum, dacă fac mereu câte o pauză de şase zile, cât timp mi-ar lua să mă deconectez de la cele lumeşti şi să mă reconectez la cele spirituale? Sunt retorice desigur, pentru că eu lucrez zilnic atât cât pot lucra în fiecare zi, şi lucrul merge strună, fără grabă, fără efort, fără deconectare. Abandonaţi această idee cu „Sâmbăta“! Şi mai aveţi de abandonat ceva despre care spuneam că m-am simţit de parcă aş fi primit un pumn în figură, dogma orto-catolico-protestantă a „Sfintei Treimi“/pg.25! De ce n-am sesizat-o încă de la început? Pentru că nu mă interesau cele zece porunci ale Legii mozaice, creştinii nefiind sub acest legământ ci sub noul legământ/Gal.3.6-10-13,14; 4.19-24_26; Filip.3.1-3; Gal.6.12,13. Ştiu că evreii n-au cum să vă oblige să vă circumcideţi pruncii de sex masculin, dar v-aţi întrebat vreodată de ce aşa-zişii creştini îşi „botează“ bebeluşii, ce-i drept, indiferent de sex? Modul de „închinare“ al aşa-zişilor creştini botezaţi bebeluşi, inclusiv „Tradiţia“ pe care şi voi o respingeţi, este în stil pur evreiesc! Şi pe asta trebuie s-o abandonaţi întrucât este o minciună şi o… i-coa-nă, ori voi respingeţi doar icoanele grafice, vizibile prin globii oculari, dar ce facem cu ochii minţii, îi ţinem închişi/Ecl.2.14? Este o imagine falsă în spatele căreia se ascunde un dumnezeu fals/Efes.6.11,12.
O spuneţi chiar voi la aceeaşi pagină 25 ceva mai jos, dar încă nu înţelegeţi ceea ce voi înşivă spuneţi pentru că vă concentraţi doar pe „porunca a doua din decalog“: Noi nu trebuie să ne închinăm la obiecte pictate sau sculptate, considerând că ne ajută să ne gândim la Dumnezeu. Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. Vedeţi ce se întâmplă dacă umblaţi până şi cu „Biblia ortodoxă, traducerea fiind făcută sub îndrumarea patriarhului Teoctist“/pg.21, şi nu după Biblia D-tru Cornilescu, cea cu trimiteri, aţi preluat duh cu literă mică, deşi în Biblia Cornilescu e cu majusculă?/Ioan 4.24! Oricum rămâne insuficient documentat. N-am consultat niciodată până acum trimiterile de la decalog, porunca a doua, dar acum am făcut-o să văd dacă găsesc ceva susţinere şi iată că există de la Ex.20.6 la Rom.11.28, eu însă vă recomand întregul context, 11.25-36, şi nu vă speriaţi căci veţi găsi aici toate amănuntele necesare. Şi tot de la Romani, însă 16.20 există trimitere la… Gen.3.15! Dar să ducem raţionamentul iniţial până la capăt. Împăratul David, uns de Samuel după Cuvântul lui Dumnezeu, a scris şi psalmul numerotat 95. Partea de sfârşit a acestui psalm/7-11, este citată de apostolul Pavel aşa cum putem vedea prin trimiterile de la versetele 7,10 şi 11. Ce spune Pavel la Evr.3.7_11,12-19? Spune că Dumnezeu însuşi este… Duhul Sfânt. Aşadar la ceea ce spune Domnul samaritencei trebuie să adăugăm şi mărturia lui Pavel care a primit-o direct de la Domnul Isus Cristos înviat/Gal.1.1,2-10,11,12. Orice mărturie, spune Legea, să fie susţinută/sprijinită pe… mărturia a doi sau trei martori! Asta la mine este normă de argumentare.
„Patriarhul“ Teoctist şi cea de-a doua tot ortodoxă, Vasile Radu şi Gala Galaction, sunt lumeşti, sunt de la închinători la icoane, şi ştiţi bine asta. Biserica lui Dumnezeu n-are nicio treabă cu lumea Satanei/2Cor.11.13-15! Voi arătaţi în general destul de bine, aşa că permiteţi-mi să vă pot spăla şi picioarele de colbul lumii Satanei, astfel încât şi priceperea voastră spirituală să ajungă la nivelul zelului de care daţi dovadă/Ioan 13.4-6_9,10; Rom.10.1,2_4-12. Veţi ajunge şi veţi fi astfel ca o plantă mereu roditoare, cu rădăcini sănătoase prin care să vă hrăniţi spiritual şi ramuri cu rod prin care să vă înmulţiţi/Ier.17.7,8,5,6; Ioan 15.1-11; Apoc.5.5; 22.16,17! E bine de ştiut că Satana are şi alte metode de amăgire mai puternice decât viciile trupeşti, funcţie de calitatea omului şi starea lui de spirit la un moment dat, iar „mijloacele“ şi „colaboratorii“ nu-i lipsesc.
Acum a venit momentul de a-mi relua lectura broşurii voastre şi a-mi sistematiza oarecum subiectele de abordat şi ordinea în care o voi face, înaintea dezbaterii asupra înţelegerii profeţiilor. La paginile 30 şi 25 se pot citi următoarele: „Nu există niciun păcat prea greu pe care Iisus să nu-l poată ierta […] Puterea Lui este nelimitată […]“/pg.30. „Porunca 3 Ieşirea 20.7 Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui. Astăzi numele lui Dumnezeu este pus în bancuri şi în înjurături, în vorbe necugetate şi glume. Păcatul acesta este un păcat mare care intră în categoria păcatelor de neiertat dacă continuăm să-l facem cu nepăsare.“/pg.25.
Ce ar trebui să înţelegem din scrierea cu majusculă a sâmbetei şi literă mică a Numelui lui Dumnezeu ori a scrierii Numelui Domnului cu dublu Ii/1Cor.15.33? E cam greu să te dezobişnuieşti atunci când ţi-au intrat în reflex obiceiuri… nevinovate, dar va trebui să vă dezbăraţi de ele! Dragii mei, din „categoria păcatelor de neiertat“ pe care nici Domnul Isus nu-l poate ierta, face parte un singur păcat, hula împotriva Duhului Sfânt al Tatălui, păcat de moarte care nu poate fi acoperit de jertfa Domnului Isus/1Ioan 5.14_16,17-21; Mat.12.22-27,28-31,32-37; Luc.11.18-23; Isa.42.1-8,9; Mat.12.14-18-21. Isaia „Duhul Meu“, Matei „Duhul meu“, cât de încrâncenat în rea-voinţă poţi fi să te faci că nu vezi ceea ce vezi şi ar trebui să înţelegi! Aşa cum nu există surse exterioare în afara Bibliei din care să ne putem instrui spiritual, nu există nici un alt duh decât Duhul Tatălui prin care să putem comunica, şi nicio altă persoană care să ne descopere înţelesul profeţiilor decât Domnul Isus Cristos/Mat.16.13-16,1718,19,20,22,23; Luc.9.51-54_56; Mat.11.27! Orice altă sursă externă, fie text, fie idei, ba chiar şi propriile idei care nu au ca Sursă descoperirea, constituie în limbajul spiritual al Bibliei foc străin/Lev.9.24; 10.1,2. Nu puţini sunt cei care au crezut că dacă au înţeles cu oarecare uşurinţă sensul unor texte biblice mai accesibile, pot înţelege prin ei înşişi orice text profetic din Scriptură. Această idee îi conduce la autosuficienţă, apoi la idolatrie devenind idoli pentru ei înşişi. Eu pot, eu ştiu, eu sunt… asemenea lui Dumnezeu (Gen.3.5)!
Singura metodă verificată de mine de-a lungul a patru decenii este aceea de a aştepta răspuns la orice întrebare sau nelămurire pe care o ai cu privire la faptul că nu poţi înţelege ba una, ba alta. Şi răspunsul vine, la început mai greu, mai rar, apoi pe măsură ce progresezi, din ce în ce mai uşor şi mai des. Insă orice descoperire care ţi se face apare ca un gând, ca o idee, abia apoi intră în acţiune şi raţiunea în vederea prelucrării mesajului astfel transmis, pentru a ţi-l lămuri ţie însuţi şi găsi cea mai potrivită exprimare a lui în propria limbă maternă. Abia atunci poţi să tezaurizezi ceea ce ai primit pentru a putea păstra şi avea la dispoziţie ori de câte ori ai nevoie. La mine cam aşa a funcţionat procesul, şi slavă Domnului, am să dau şi altora pentru că ştiu ceea ce dau, şi nu mi-e ruşine de ceea ce am, nici nu am sentimentul că primejduiesc viaţa altora sau chiar pe a mea. Iată că am devansat cumva atacarea subiectului profeţiei, amestecând-o cu ceea ce urmează să comentez din broşură, însă m-am văzut silit de o prezentare mult prea alambicată a ultimului capitol al broşurii cu titlul „Noul Pământ“/pg.33. Însă ceea ce mi-am propus să fac voi face, fie că vor fi printre voi unii cu speranţă cerească reală, fie că această speranţă e doar o relicvă orto-catolică a iluziei că toţi oamenii după moarte vor ajunge în cer şi „ne vor privi de-acolo de sus“. Întrebările pe care ţi le pui pot fi logice după propriul mod de gândire, însă răspunsurile prin descoperire cantrazic de cele mai multe ori logica lumească, iar Domnul a astupat multe guri ale opozanţilor în cei trei ani şi jumătate, şi nu voi da decât un singur exemplu/Ioan 6.51-70; Mat.26.26-28.
Popii înălţimilor, părerologi răstâlmaci, lipsiţi de Duhul Sfânt, au o interpretare de-a dreptul aberantă a împărtăşirii din simbolurile trupului şi sângelui Domnului Isus la Cina Comemorativă numită de ei „de taină“, căreia îi spun „liturghie“ şi susţin că a fost instituită de Domnul Isus însuşi, iar pâinea amestecată de ei cu vin şi numită „prescură“, în urma rugăciunilor lor se transformă în trupul şi sângele Domnului, proces numit de ei „euharistie“, deşi pare mai degrabă… canibalism! Sau, orto-babilonie. Cam la aşa ceva se ajunge când te iei după unii sau după alţii, şi nu după Cine trebuie şi aşa cum este cerut. „Pământul acesta a mai fost distrus de Dumnezeu printr-un potop, acum el va fi distrus prin foc. Acesta este finalul pământului nostru şi, din păcate, tot ce este pe el va arde, adică inclusiv oamenii care au refuzat oferta lui Dumnezeu de salvare. Haideţi să vedem cum va fi viaţa pe noul pământ.“/pg.34. În primul rând nu Pământul a fost distrus la potop, pentru că atunci nici Noe n-ar mai fi scăpat, şi nici noi n-am fi fost astăzi/Gen.8.18-21,22; 9.1,8_17; Isa.55.1-13. „Haideţi să vedem cum va fi viaţa pe noul pământ“ mi se pare cam prea repede, şi nici nu înţeleg de ce pe pământ, neapărat pe pământ! Cumva… exclusiv pe Pământ? Dacă pământul nostru cu tot ce este pe el va arde, inclusiv oamenii care au refuzat oferta, până va face Dumnezeu pământul nou, unde vor fi găzduiţi cei salvaţi, viitorii locuitori ai noului pământ? Întrebare logică, nu?! Şi nu-i decât una dintre ele! O alta ar fi, pentru care motiv să-Şi distrugă Dumnezeu propria creaţie, iar o alta, de ce ar face Dumnezeu ceea ce crede sau vrea omul? Este cumva Dumnezeu la dispoziţia omului, sau invers? Cum am putea vedea încă de pe acum cum va fi pe noul pământ, dacă nu putem vedea nici cum va fi în noul cer/1Cor.13.9-12?
Ei hai să vedem cum arată noul pământ, căci se pare că cerul nu ne mai interesează! „Cel mai frumos lucru care se va întâmpla este că Dumnezeu îşi va muta tronul de domnie pe Noul Pământ, şi planeta noastră recreată va deveni capitala Universului“ … „Nu există poziţie mai mare decât să fii fiu sau fiică a lui Dumnezeu, să aparţii regalităţii Universului şi să stai pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu împreună cu Iisus Hristos“/pg.34,35. Oare unde nu vorbeşte direct Dumnezeu în toată Scriptura? Şi cum ziceţi că e cu cetatea aia?: „O cetate imensă, construită din aur şi pietre preţioase, o cetate cu 12 porţi de mărgăritare şi ziduri alcătuite din 12 temelii va fi locuinţa celor salvaţi de pe acest pământ.“ Aşadar şi-n imensa cetate şi pe tron, ba încă şi pe Pământ! Mie nu mi se pare că aici vorbeşte direct Dumnezeu, iar unşii cu Spirit Sfânt au toţi aceeaşi speranţă şi destinaţie… ce-reas-că/Mat.4.17; 5.34-37; 19.16-20_26; 11.11,12; Ioan 7.37-39; 10.1-6; 14.1-3; Evr.10.12-19_23; Gal.3.1-3; Apoc.20.4_6,7! Văd că vorbiţi despre moartea a doua, dar nimic despre prima înviere. Şi mai e ceva, din imensa cetate şi de pe tronul lui Dumnezeu şi al lui Isus Cristos, din capitala Universului, peste cine vor trona fiii şi fiicele lui Dumnezeu, cumva peste… extratereştri? Unde vă sunt supuşii pe care să-i guvernaţi de vreme ce i-aţi trecut pe toţi prin foc? Ia mai gândiţi-vă! Şi mai ales la cum rămâne cu… Apoc.22.18,19, cu cine adaugă sau scoate, pentru că experienţa milenară arată clar că cine adaugă scoate, şi cine scoate adaugă! Şi n-o face din dragoste pentru Dumnezeu/Teofilie/Luc.1.1-4; Fapt.1.1,2; Ioan 20.30,31.
«Regretul de a fi pierdut ocazia mântuirii, reprezintă „chinul“ cel mai mare pe care îl vor suporta cei nelegiuiţi. La acest chin sufletesc făcea referire foarte adesea Mântuitorul în cuvântările Sale, când spunea: Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor Apocalipsa 14.12 „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. Răbdarea, această trăsătură de identificare a poporului lui Dumnezeu în timpul crizei finale ne vorbeşte despre biruinţa deplină asupra păcatului, asupra firii pământeşti şi asupra lumii. Ei, cei care alcătuiesc Biserica Rămăşiţei, au ajuns să fie îmbrăcaţi în neprihănirea Domnului Christos, fiind gata să-L întâmpine la revenirea Sa şi să locuiască cu El o veşnicie. Şi tu poţi face parte din acest popor. Este privilegiul tău şi unica ta şansă să-ţi scapi viaţa, nu doar viaţa aceasta ci şi cea veşnică pe care Dumnezeu o va da tuturor celor care au iubit venirea Lui.»/pg.20.
Mmmda! Va să zică vă identificaţi cu „Biserica Rămăşiţei“, dar ştiţi oare ce-i rămăşiţa, de când există, cum ia naştere şi mai ales unde îşi are originea această expresie (Apoc.12.11_17; Mic.5.1_3,7; Ioan 3.1-3_8_13; Ezec.4.16,17; 5.1-3,4_17; 6.1-8-13; 11.14_21,25); Ier.45.1-5; 7.12_21,22_24,25_30,31_34; 8.1_3; Dan.1.3-6_21? Citatele din Apocalips, Mica şi Ioan se referă la aspectele de la începutul întrebării, şi găsiţi aici toate amănuntele care vă demonstrează că nu sunteţi ceea ce pretindeţi ca adunare/biserică/confesiune, dar nu este exclus ca unii dintre voi chiar să fie însă nu se pot desfăşura liber din pricina majorităţii, aşa cum a fost şi cazul meu (Evr.12.17,22-29)! Dacă există sau nu printre voi astfel de credincioşi cu o speranţă de viaţă cerească, nu-i împiedicaţi să se exprime, totul este verificabil prin această mărturie care vă este pusă la dispoziţie. Pe mine însă mă interesează ca voi să înţelegeţi lucrurile de la obârşia lor, pentru a putea înţelege apoi şi alte aspecte de interes imediat, de aceea am citat şi din Ezechiel, Ieremia şi Daniel.
Citind cu atenţie textele veţi remarca foarte uşor că Dumnezeu se referă la ceea ce rămâne în viaţă în urma deciziei de a face curăţenie în poporul Său prin distrugerea… închinătorilor la idoli, simplu spus idolatri. Aceasta este ideea de rămăşiţă la modul foarte general, însă vom vedea şi la modul aplicat cum stau lucrurile şi se desfăşoară acţiunile de curăţenie. Din Ezechiel şi Ieremia, profetul al cărui cuvânt spus de Dumnezeu s-a împlinit chiar în timpul vieţii profetului, puteţi înţelege această generalitate. Din Daniel avem de învăţat ceva mai mult cu privire la rămăşiţa creştină/Israelul spiritual, dar şi cu privire la existenţa unei „rămăşiţe“ mult mai largi, cu speranţă pământească, ce va avea la dispoziţie încă o mie de ani după curăţenia generală la care deja am început să asistăm aevea, apoi după eliberarea Satanei şi o nouă curăţenie, ultima, va fi a doua înviere a celor drepţi şi nedrepţi în vederea judecăţii finale a Tatălui (Apoc.7.1-8; 14.1-5—pentru Israelul spiritual—; 7.9-17; 14.13—pentru „rămăşiţa“ cu speranţă pământească—; 19.11-21; 20.1-3,4_6,7-10,11_15; Fapt.24.14-16). Ieremia mai întâi, apoi şi Ezechiel ne prezintă o cucerire treptată a Ierusalimului de armatele împăratului Babilonului antic, Nabucodonosor/Nebucadneţar, mereu rămânând în viaţă o parte din locuitorii Ierusalimului. Dintre aceştia, unii „de neam împărătesc şi de viţă boerească“, tineri şi arătoşi, au fost daţi în grija unei căpetenii a famenilor dregători timp de trei ani în scopul de a-i… pregăti pentru a fi apoi puşi în slujba împăratului. Printre ei, întrucât erau şi dintre alte neamuri, se aflau atunci Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria, nume pe care babilonianul le-a schimbat. Daniel a cerut să nu mănânce din bucatele de la masa împăratului, ci să li se dea doar zarzavaturi, desigur şi legume, adică hrană vegetală şi apă, iar după zece zile de probă, famenul a acceptat. Aşa au ajuns toţi cei patru în slujba împăratului! Dacă ne întoarcem mult în timp, vedem că şi cu Iosif, fiul lui Israel şi întâiul născut al Rahelei, a avut o istorie relativ asemănătoare.
După ce Daniel a spus lui Nabuco visul pe care-l visase, ba chiar şi gândurile împăratului care au generat acel vis, atrăgând atenţia împăratului că nu el este capabil de o astfel de performanţă, ci că „este în ceruri un Dumnezeu care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă“, acesta a dat poruncă să i se facă un chip de aur de dimensiuni impresionante, pe care apoi „l-a… sfinţit“ şi a poruncit ca orice supus al împărăţiei de orice neam să i se închine. Poate că asta a înţeles el din ce i-a spus Daniel când i-a tâlcuit visul! Măgăreaţa a căzut pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, cei trei prieteni ai lui Daniel, iar împăratul a hotărât să-i ardă într-un cuptor încins. Cei trei nu s-au speriat şi nici nu s-au închinat chipului… sfinţit, ba încă au şi… scăpat vii din cuptorul încins, spre deosebire de cei care i-au aruncat în cuptor. N-o să auziţi niciodată un Israelit spiritual că-i este frică de moarte, sau că vrea să-şi… scape viaţa (Mat.16.21-27; Fapt.20.17-24_27; 21.10-14; Rom.8.31-38,39)! Iar aceştia care au ajuns în slujba împăratului reprezintă anticipat Biserica lui Cristos în epoca creştină sau Israelul spiritual. Ceilalţi, „rămăşiţa“ cu speranţă pământească, au nevoie să se mai coacă din punct de vedere spiritual, o pot face, dar au nevoie de ceva mai mult timp şi de libertate, iar condiţiile în Mileniul mesianic vor fi ideale fără draci şi fără Satan, ba încă şi în compania Israelului spiritual, chiar şi în compania Duhului Sfânt, dar fără… ungerea rezervată primelor roade, Israelul spiritual (Rom.8.10_18,19_23). Când veţi reuşi să scăpaţi şi de dogma universală a „sfintei treimi“ cu Duhul Sfânt a treia… persoană, veţi putea înţelege că şi cei cu speranţă de viaţă eternă pământească, deşi nu vor fi Unşi, vor putea beneficia de ajutorul Duhului Sfânt, aşa cum au beneficiat şi alţii înaintea erei creştine (Num.11.12,17-29; Mat.22.41-43_46; 2Sam.23.2-5). De ce procedează Dumnezeu în acest fel ne este arătat foarte clar în cartea Judecătorilor şi în psalmul 110, dar şi prin Moise a vorbit undeva în acelaşi mod (Jud.7.2_7; Ps.110.1_7. Totuşi din Judecători trebuie să citiţi în întregime trei capitole: 6, 7 şi 8). Iată motivul şi Dumnezeu a lucrat tot timpul aşa, iar profeţii sunt cea mai clară dovadă!
Mai vorbiţi în broşură despre cele „trei… chemări“/pg.11-20! Toate aceste trei „chemări“ la credinţă şi speranţă adevărată sunt deja prezente în cele două mărturisiri de credinţă şi speranţă ale subsemnatului, pe care pentru simplitate le numesc mărturii, deşi e limpede că nu pot fi mărturii în sensul clasic, ci văzute prin ochii minţii şi ai sufletului (Mat.16.21_28; Apoc.1.20; 3.7_13; 14.1_5,6_13). Şi încă multe altele! Tot ce vă este de folos să ştiţi se află aici, inclusiv cine a fost pentru mine fiara care se ridică din pământ. Totuşi ceea ce mi s-a descoperit scriind pentru voi această mărturie este că numărul fiarei 666 nu reprezintă exclusiv bani, ci şi „vânzare“/trădare, întrucât este vorba şi despre nume, nu doar despre număr, şi acesta este „semnul fiarei“, nu sfinţirea zilei de Duminică, aşa cum spuneţi în pagina 19. Ia uitaţi-vă atent la număr şi comparaţi-l cu numele aşa-zisei Sfinte Treimi, sau Trei Persoane—perfect egale între ele—într-o Fiinţă, dogma sfintei treimi căreia i se închină toţi iconarii botezaţi bebeluşi, dar şi protestanţii (Apoc.13.17,18). Ăsta este un amestec nepotrivit, o babilonie, nu adevăratul Nume al lui Dumnezeu care este Duh, este Sfânt şi al cărui Nume personal îl cunosc şi trinitariştii, Iehovah sau Iahveh, ba chiar îi pronunţă şi Diminutivul: Hallelu Yah/Aleluia! (Ioan 4.22_24_26; Lev.20.26; 1Pet.1.10_15,16; Apoc.19,1-9). Este vorba despre două Persoane, Tatăl şi Fiul, nicidecum de trei persoane. Şi-au tăiat singuri mijlocul de comunicare şi în zadar se roagă (Ier.2.26-28). Nu toţi cei care au studiat atent, determinaţi să cunoască adevărul conţinutului Bibliei, au împărtăşit această dogmă oficială/„instituţionalizată“, iar asta se poate vedea clar analizând toate trimiterile de la versetele Matei 28.18-20, cele mai multe fiind de la versetele 18 şi 19, iar versetul 20 nici n-are nevoie de mai multe trimiteri, întrucât trimite la toată cartea Faptelor. Consultaţi şi retrotrimiterile! Şi ar mai fi o problemă pe care o aveţi! Chiar nu există între voi un bărbat, de ce nu şi mai mulţi? De ce o femeie se ocupă de învăţătura pe care o primiţi (1Cor.14.29-34-38; 1Tim.2.5-13)? Voi aţi putea avea privilegiul să constituiţi un nucleu foarte puternic dacă aţi rămâne cât mai mulţi împreună în jurul adevăratei EVANGHELII pe care o aveţi acum la dispoziţie. Dacă aţi putea!
Ştiu cum stau lucrurile într-o comunitate pentru că am trecut şi prin aşa ceva, însă cine se simte Teofil într-o comunitate, dar nu se poate exprima şi manifesta liber, o poate face fără nicio problemă şi în solitudine sau un minigrup restrâns/Mat.18.15-20; Apoc.3.19-22. Despre scaunul de domnie am spus că este cerul nesfârşit, iar despre Biserică vă spun acum, subsemnatul prin cele două mărturii şi autorii trimiterilor din mărturia cu trimiteri, ca parte care o completează, şi asta este ce vă spune psalmul 19, ca profeţie şi simbol al noului cer făcut de Dumnezeu! Alte „drăgălăşenii“ precum cea cu papa şi SUA de la începutul broşurii, nici nu mai are rost să le comentez, foc străin care adaugă şi scoate deopotrivă. Oricum, timpul încă ar putea fi favorabil oricui. Nici în al doisprezecelea ceas nu-i prea târziu acolo unde se instalează pocăinţa care poate înfrânge mândria oarbă. Repet, fiecare e pe cont propriu. Şi… să ne vedem cu bine!
26.07.21