Iată că după binecuvântarea obţinută de la Melhisedec şi după o perioadă de timp în care Avram a avut răbdare, Dumnezeu iniţiază o nouă asigurare că Avram şi sămânţa lui vor moşteni Canaanul, de la râul Egiptului până la Eufrat. Ca bun gospodar, Avram şi-a luat măsuri de prevedere hotărând ca moştenitor al său pe Eliezer din Damasc, un tip capabil şi gospodar la rândul lui, născut printre alţi copii în casa lui Avram. De data asta nu se mai putea pune problema răbdării, discuţia fiind deja iniţiată de Dumnezeu, aşa încât Avram a vorbit deschis despre frământările sale, pe care Dumnezeu oricum le ştia. Faţă de prima înştiinţare, precum că sămânţa lui va fi precum pulberea Pământului, acum Dumnezeu are deja îndeplinită condiţia să-i prezinte şi varianta a doua, varianta creştină, „sămânţa ta va fi ca stelele de pe cer“ (Gal.3.24,29). Avram a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa i-a fost socotită ca neprihănire/nevinovăţie şi îndreptăţire la atenţia pe care o acordă Dumnezeu omului credincios, numită în creştinism şi har. Când Dumnezeu îi spune că l-a scos din Ur pentru a-i da în stăpânire ca ţară a lui şi a seminţei lui, Avram întreabă „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?“, iar Dumnezeu îi răspunde spunându-i ce jertfe trebuie să aducă, şi mai mult decât atât, că sămânţa lui va fi robită patru sute de ani într-o ţară străină, dar în a patra generaţie se va întoarce în Canaan cu mari bogăţii de la neamul acela, „pe care-l voi judeca Eu“! Da, mai fusese o dată în Egipt, şi tot printr-o judecată l-a scos Dumnezeu de acolo, şi cu bogăţii, altfel faraonii i-ar fi luat nu numai nevasta, ci şi averea, şi l-ar fi făcut rob. Avram a adus jertfele, şi după asfinţitul soarelui un foc de la Dumnezeu a mistuit jertfele. Apoi a făcut Dumnezeu acel legământ, prin care l-a asigurat pe Avram că de la râul Egiptului/sud până la Eufrat/nord, toată ţara va fi a seminţei lui după decesul lui, şi trecerea acelor ani de robie.
Avram a povestit apoi nevestei sale toată întâmplarea! Sigur că în mica lor comunitate, toţi copiii erau iubiţi atât de Avram cât şi de Sarai cărora le lipseau copiii proprii, ei înşişi, deşi aveau şi mamă şi tată diferiţi unii de alţii, se simţeau atraşi de stăpânii casei, şi-i iubeau ca şi pe părinţii lor. Dar… Sarai a înţeles că Avram putea avea copii, şi atunci i-a venit o idee. Ea avea, probabil de la faraon, ca dar de nuntă, o slujnică fecioară egipteancă numită Agar/Hagar, şi s-a gândit că ar putea-o da lui Avram de nevastă pentru a obţine prin ea copii care să fie ai lor, ai lui Avram şi Sarai. I-a împărtăşit ideea lui Avram, şi acesta a acceptat! Trecuseră deja vreo zece ani de când erau în Canaan, însă ideea Saraiei nu coincidea cu planurile pe care le avea Dumnezeu pentru ei. Erau probabil încă prea tineri! Astfel a venit pe lume Ismael. Însă egipteanca, văzându-se însărcinată, a început să-şi dispreţuiască stăpâna, gândind probabil că de-acum Avram va fi al ei, iar ea va reveni în Egiptul ei drag. De, idolatria! La reproşurile Saraiei, Avram i-a spus că e roaba ei şi că-i poate face orice doreşte. Sarai a devenit mult mai dură, s-a purtat urât cu Agar, iar aceasta a fugit. Îngerul lui Dumnezeu o întoarce la stăpâna ei, şi-l naşte pe Ismael/Ishmael la optzeci şi şase de ani ai lui Avram. Naşterea lui Ismael este foarte importantă pentru EVANGHELIE, însă mai avem nevoie de încă o informaţie la fel de importantă. Să vedem care!

După încă treisprezece ani, atât Avram cât şi Sarai, erau în sfârşit atât de tineri cât a vrut Dumnezeu să fie pentru a avea împreună un fiu! Vom afla încă multe altele apelând la un nou citat, ca cea mai eficientă soluţie de prezentare.
Geneza 17.1_22: „And when Abram was ninety years old and nine, the LORD appeared to Abram, and said unto him, I am the Almighty God; walk before me, and be thou perfect.| And I will make my covenant between me and thee, and will multiply thee exceedingly.| And Abram fell on his face: and God talked with him, saying,| As for me, behold, my covenant is with thee, and thou shalt be a father of many nations.| Neither shall thy name more be called Abram, but thy name shall be Abraham; for a father of many nations have I made thee.| And I will make thee exceeding fruitful, and I will make nations of thee, and kings shall come out of thee.| And I will establish my covenant between me and thee and thy seed after thee in their generations for an everlasting covenant, to be a God unto thee, and to thy seed after thee.| And I will give unto thee, and to thy seed after thee, the land wherein thou art a stranger, all the land of Canaan, for an everlasting possession; and I will be their God.| And God said unto Abraham, Thou shalt keep my covenant therefore, thou, and thy seed after thee in their generations.| This is my covenant, which ye shall keep, between me and you and thy seed after thee; every man child among you shall be circumcised.| And ye shall circumcise the flesh of your foreskin; and it shall be a token of the covenant betwixt me and you.| And he that is eight days old shall be circumcised among you, every man child in your generations, he that is born in thy house, or bought with money of any stranger, which is not of thy seed.| He that is born in thy house, and he that is bought with thy money, must need be circumcised: and my covenant shall be in your flesh for an everlasting covenant.| And the uncircumcised man child whose flesh of his foreskin is not circumcised, that soul shall be cut off from his people; he hath broken my covenant. And God said unto Abraham, As for Sarai thy wife, thou shalt not call her name Sarai, but Sarah shall her name be.| And I will bless her, and give thee a son of her: yea, I will bless her; and she shall be a mother of nations; kings of people shall be of her.| Then Abraham fell upon his face, and laughed, and said in his heart, Shall a child be born unto him that is an hundred years old? and shall Sarah, that is ninety years old, bear? And Abraham said unto God, O that Ishmael might live before thee!| And God said, Sarah thy wife shall bear thee a son indeed; and thou shalt call his name Isaac: and I will establish my covenant with him for an everlasting covenant, and with his seed after him.| And as for Ishmael, I have heard thee: Behold, I have blessed him, and will make him fruitful, and will multiplay him exceedingly; twelve princes shall he beget, and I will make him a great nation. But my covenant will I establish with Isaac, which Sarah shall bear unto thee at this set time in the next year.| And he left off talking with him, and God went up from Abraham.“

Un adevărat discurs, foarte amănunţit, şi plin de o spiritualitate care străbate veacurile, iar comentariile imediate vor fi puţine în raport cu cele viitoare. A se observa în primul rând de câte ori Dumnezeu foloseşte cuvântul covenant/legământ, deşi doar El a vorbit stabilind toate condiţiile, condiţii pe care Avraam/Abraham le-a pus în practică imediat, apărând cu un an înainte de naşterea lui Isaac—cel dintâi evreu tăiat împrejur la vârsta de opt zile—prima comunitate de evrei, majoritatea adoptaţi după Cuvântul lui Dumnezeu dintre străinii născuţi în casa lui, sau chiar mai bătrâni, părinţii biologici ai celor născuţi în casă. Aşadar prima tăiere împrejur s-a făcut pentru persoane adulte sau copii mai mari ori mai mici, aşa cum erau atunci când Dumnezeu a ordonat această operaţiune chirurgicală! Mai târziu, tot în Canaan i se ordonă lui Iosua să facă a doua tăiere împrejur, ceea ce evident… este similară primeia, preluându-i valoarea de legământ pentru toţi cei tăiaţi atunci împrejur. Tot după modelul celei de-a doua tăieri împrejur, va avea loc o altă tăiere împrejur spirituală a celor douăsprezece seminţii ale Israelului spiritual/Creştinii cu speranţă cerească autentică, selecţionaţi, crescuţi spiritual prin tăierea împrejur a inimii, aici pe pământ, conform noului legământ, şi aleşi doar cei care în credinţă şi răbdare se pregătesc pentru împlinirea speranţei lor (Ier. 31.31-37). Cu această ocazie, celor doi soţi li se schimbă numele, foarte apropiate de cele iniţiale, însă reprezentative pentru ei şi pentru viitorime prin semnificaţia lor (Isa.51.1-5). La cererea lui Avraam în favoarea lui Ismael, Dumnezeu răspunde că îl va binecuvânta—aşa cum i se spusese şi Agarei când era însărcinată şi fugise de stăpâna ei/ Gen.16.6-13, cu menţiunea că „wild man“ este prost tradus „măgar sălbatic“, şi nu „om liber“, adică nu rob aşa cum a fost Agar—, dar legământul Său îl va încheia cu „Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul, pe vremea această“! Cam acesta este conţinutul capitolului 17, dar din acest conţinut, şi din ceea ce s-a întâmplat mai înainte, transpare modul planificat în care lucrează Dumnezeu cu omul, un mod dinamic, prezentându-i la un moment dat atât cât poate duce, dar şi pentru a-l pune la încercare (Efes.1.5-14; 3.11; 2Tim.1.9-11).

Efes.1.5-14; 3.11; 2Tim.1.9-11: „Having predestinated us unto the adoption of children by Jesus Christ to himself, according to the good pleasure of his will,| To the praise of the glory of his grace, wherein he hath made us accepted in the beloved.| In whom we have redemption through his blood, the forgiveness of sins, according to the riches of his grace;| Wherein he hath abounded toward us in all wisdom and prudence;| Having made known unto us the mystery of his will, according to his good pleasure which he hath purposed in himself:| That in the dispensation of the fulness of times he might gather together in one all things in Christ, both which are in heaven, and which are on earth; even in him:| In whom also we have obtained an inheritance, being predestinated according to the purpose of him who worketh all things after the counsel of his own will:| That we should be to the praise of his glory, who first trusted in Christ.| In whom ye also trusted, after that ye heard the word of truth, the gospel of your salvation: in whom also after that ye believed, ye were sealed with that holy Spirit of promise,| Which is the earnest of our inheritance until the redemption of the purchased possession, unto the praise of his glory.|; According to the eternal purpose which he purposed in Christ Jesus our Lord:|; Who hath saved us, and called us with an holy calling, not according to our works, but according to his own purpose and grace, which was given us in Christ Jesus before the world began,| But is now made manifest by the appearing of our Savior Jesus Christ, who hath abolished death, and hath brought life and immortality to light through the gospel:| Whereunto I am appointed a preacher, and an apostle, and a teacher of the Gentiles.“ Din această Lumină a cunoaşterii, care este în Isus Cristos, putem trage multe foloase spirituale, care vor rodi în viaţa veşnică dobândită la prima înviere, pentru noi cei cu speranţă cerească autentică, dar prin lucrarea noastră după planul lui Dumnezeu, El va culege şi rodul pământesc, la a doua înviere, şi atunci Avraam, Isaac şi Iacob, împreună cu toţi descendenţii credincioşi ai acestuia din urmă, vor stăpâni ţara lor pentru eternitate, fără a mai fi deranjaţi sau împrăştiaţi, aşa cum sunt acum. Şi, categoric, ne vom bucura cu toţii, împreună cu Tatăl ceresc! Ceilalţi, aşa cum nu există acum decât fizic, nu vor exista nici atunci, nici măcar fizic. Dumnezeu întoarce spatele oricui îi întoarce spatele!
Acum putem spune că avem şi a doua informaţie care ne lipsea după naşterea lui Ismael din Agar, deşi încă în perspectivă, pentru a înţelege diferenţa dintre legămintele cu evreii şi noul legământ creştin, respectiv naşterea lui Isaac din Sara (Gal.4.19-31; Isa.54). O precizare este totuşi necesară. La vârsta de doi ani ai lui Isaac şi şaisprezece ai lui Ismael, Sara a înţărcat pe Isaac şi Avraam a dat un mare ospăţ, ocazie cu care Ismael a râs de Isaac, Sara a văzut, s-a supărat şi i-a spus lui Avraam s-o izgonească pe Agar împreună cu fiul ei, ceea ce s-a întâmplat, şi Agar n-a mai fost întoarsă.

Gal.4.19-31: „My little children, of whom I travail in birth again until Christ be formed in you,| I desire to be present with you now, and to change my voice; for I stand in doubt of you.| Tell me, ye that desire to be under the law, do ye not hear the law?| For it is written, that Abraham had two sons, the one by a bondmaid, the other by a freewoman.| But he who was of the bondwoman was born after the flesh; but he of the freewoman was by promise.| Which things are an allegory: for these are the two covenants; the one from the mount Sinai, which gendereth to bondage, which is Agar.| For this Agar is mount Sinai in Arabia, and answereth to Jesusalem which now is, and is in bondage with her children.| But Jerusalem which is above is free, which is the mother of us all.| For it is written, Rejoice, thou barren that bearest not; break forth and cry, thou that travailest not: for the desolate hath many more children than she which hath an husband.| Now we, brethren, as Isaac was, are the children of promise. | But as then he that was born after the flesh persecuted him that was born after the Spirit, even so it is now.| Nevertheless what saith the scripture? Cast out the bondwoman and her son: for the son of the bondwoman shall not be heir with the son of the freewoman.| So then, brethren, we are not children of the bondwoman, but the free.“ Aşadar „Ierusalimul de sus este liber, şi el este mama noastră“, ceea ce se poate citi în capitolul 54 din Isaia. Aici doar atât; detaliile sunt scrise în altă parte! Acum, psalmul 147 ne spune că Dumnezeu a arătat Cuvântul Său exclusiv poporului Israel, ceea ce nu se poate tăgădui, însă Cuvântul a trecut şi la Neamuri prin Isus Cristos, în virtutea noului legământ profeţit de proorocii evrei:
Psalm 147.19,20: „He sheweth his word unto Iacob, his statutes and his judgments unto Israel.| He hath not dealt so with any nation: and as for his jugments, they have not known them. Praise ye the LORD.“ Da, slavă Domnului că prin grija Sa, prin Domnul Isus Hristos, Cuvântul Său a ajuns şi la Neamuri, şi unii dintre neamuri chiar îl înţeleg, aşa cum l-au înţeles şi doar unii dintre evrei, categoric nu toţi. Ordinea şi eficienţa punerii în aplicare a planului prestabilit, reclama totuşi o astfel de abordare, de la simplu la complex, nu de-a valma pentru toată suflarea întregului Pământ, şi am văzut sau vom vedea ce au însemnat în Israel cele doar douăsprezece seminţii! Ceea ce nu înseamnă că cei dintre neamuri erau mai puţin răspunzători pentru încălcarea Cuvântului şi a ordinii. Ei doar erau temporar în afara legămintelor. Şi de acest aspect ne vom ocupa imediat, în cele ce urmează. Oricum se putea înţelege şi din motivul prezentat lui Avraam pentru care Canaanul fusese ales ca ţară pentru Avraam şi poporul care urma să se nască din el şi Sara. Revenim prin urmare la firul povestirii, capitolul 18!

Trei oameni au apărut în apropierea lui Avraam, iar el i-a invitat să se odihnească sub un stejar, să permită să li se spele picioarele, şi să le servească o masă, iar ei au acceptat. După ce au mâncat, ei l-au întrebat „unde este nevastă-ta… Sara?“ „În cort!“ Unul dintre ei a zis „La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.“ Sara era deja la menopauză, şi a râs în sine, gândind că i-a trecut vremea să mai rămână însărcinată. Domnul a zis lui… Avraam „Pentru ce a râs Sara, zicând ‘Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?’ Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.“ Sarei i s-a făcut frică, şi a negat. „Ba da, ai râs!“ Iată cum, Dumnezeu comunică atât lui Avraam cât şi Sarei, lui Avraam ceva mai delicat, indirect, că El ştie chiar şi ce gândeşte omul în sine însuşi. Foarte importantă şi demnă de luat în seamă această comunicare! Ca simpli oameni, minunile erau încă necunoscute celor doi soţi, dar se vor obişnui şi cu asta, în special Avraam, aşa cum vom vedea ceva mai târziu. Cei trei s-au ridicat să plece, uitându-se spre Sodoma. Şi Domnul a zis „Să ascund Eu lui Avraam ce am să fac?“ Vers.18,19: „Seeing that Abraham shall surely become a great and mighty nation, and all the nations of the earth shall be blessed in him?| For I know him, that he will command his children and his household after him, and they shall keep the way of the LORD, to do justice and judgment; that the LORD may bring upon Abraham that which he hath spoken of him.“ Aflând că Dumnezeu trimite cei doi îngeri la Sodoma şi Gomora să cerceteze direct, şi dacă zvonurile se confirmă, să distrugă cele două cetăţi cu locuitorii lor, şi ştiind că nepotul său Lot locuieşte acolo, ceea ce evident că ştia şi Dumnezeu, şi tocmai de aceea a rămas să discute cu el, Avraam negociază cu Dumnezeu, întrebându-L rând pe rând dacă va găsi în cetate cincizeci, patruzeci şi cinci, patruzeci, treizeci, douăzeci, zece oameni buni, va ierta locul acela pentru cei zece oameni buni? „N-o voi nimici pentru cei zece oameni buni.“ Apoi Domnul a plecat şi Avraam s-a întors la cortul lui. În primele 29 de versete ale capitolului 19 ni se prezintă distrugerea Sodomei şi Gomorei, şi salvarea lui Lot şi a celor două fete ale sale, nevastă-sa fiind omorâtă pentru că n-a ascultat sfatul de a nu se uita înapoi. Aşa ajunge Lot cu cele două fiice ale sale, mai întâi într-o cetate mică, Ţoar, apoi s-a retras la munte şi a trăit într-o peşteră. Nefiind alţi oameni pe acolo, cele două fete ale sale l-au îmbătat pe Lot şi s-au culcat cu el, rând pe rând, fără ca el să ştie, au rămas însărcinate şi au născut pe Moab şi pe Ben-Ammi, patriarhii moabiţilor şi amoniţilor. Avraam s-a sculat a doua zi dimineaţă, s-a dus până la locul unde s-a despărţit de Domnul şi s-a uitat spre Sodoma, Gomora. Văzând fumul care se ridica de acolo, a decis să se mute în alt loc, anume la Gherar.

Să nu ne imaginăm că Avraam, cu Sara însărcinată, şi toată casa lui, au ajuns întâmplător mai spre sud, la filisteanul Abimelec! Aici a fost lucrarea lui Dumnezeu, care-Şi dorea pace şi linişte pentru cei doi soţi şi micuţa comunitate de evrei, care erau poporul lui Dumnezeu prin legământul circumciziei. Nu doar Sara, dar ea în mod special, avea nevoie de armonie şi linişte în interiorul comunităţii, şi pace din partea celor de afară, ei fiind străini acolo. Aşa încât, Dumnezeu pe de-o parte a băgat mai întâi frica şi chiar groaza în Abimelec şi supuşii lui, iar apoi l-a făcut să-i ceară lui Avraam să facă un legământ de pace pentru el, copiii lui şi nepoţii lui. Asta se poate citi în capitolele 20 şi 21, în afară de naşterea lui Isaac, şi întâmplarea cu Ismael la ospăţul de înţărcare a lui Isaac, soldată cu izgonirea definitivă a Agarei şi a fiului său. Agar trebuie să fi fost foarte tânără şi nou-venită în casa lui faraon, iar faraon gândind că o va avea pe Sarai de nevastă multă vreme, i-a dat-o ca servitoare înainte ca aceasta să înveţe comportamentul protocolar, respectuos, având suficient timp pentru aceasta, ceea ce nu s-a întâmplat, după cum ştim. Pe de altă parte Agarei nu-i plăcea poziţia ei de vioara a doua în casa lui Avraam, motiv pentru care nu s-a ocupat de educaţia mai aleasă a fiului său, deşi avea de unde să înveţe ea însăşi în casa lui Avraam. Pe de altă parte, Ismael mai degrabă a vrut doar să se distreze pe seama probabil a împiedicării şi căderii lui Isaac, un copil de numai doi ani, şi atunci probabil l-a imitat cumva în glumă pentru a stârni hazul celor de faţă. Totuşi aşa ceva nu se face atunci când ai o educaţie cel puţin decentă, ci mai degrabă ar fi trebuit să-şi ia frăţiorul în braţe şi să-l mângâie. Altfel ar fi fost privit gestul lui! Pe când aşa, a stârnit şi reaprins dispreţul Sarei, cu consecinţa pe care o ştim. Peste doar paisprezece, cincisprezece ani are loc un eveniment memorabil, care merită toată atenţia noastră, şi despre care Avraam nu suflă o vorbă Sarei. Acele „De ce râde Sara?“ şi „Ba da, ai râs!“ l-au marcat profund pe Avraam, căruia Dumnezeu nu-i reproşase nimic în mod direct. Mai mult decât atât, toate Cuvintele spuse de Dumnezeu fuseseră împlinite faţă de Avraam, dar implicau şi sămânţa, urmaşii, primul dintre ei fiind Isaac. Şi despre Isaac spusese Dumnezeu că va încheia legământul Său cu el şi cu sămânţa lui după el! Avraam ştia foarte bine lucrul acesta, cunoştea şi puterea lui Dumnezeu, dar el fusese mereu ascultător şi făcuse tot ce îi ceruse Dumnezeu să facă. Aşa a făcut şi acum, iar acest text memorabil merită cu prisosinţă un citat.

Geneza 22.1_19: „And it came to pass after these things, that God did tempt Abraham, and said unto him, Abraham: and he said, Behold, here I am.| And he said, Take now thy son, thine only son Isaac, whom thou lovest, and get thee into the land of Moriah; and offer him there for a burnt offering upon one of the mountains which I will tell thee of.| And Abraham rose up early in the morning, and saddled his ass, and took two of his young men with him, and Isaac his son, and clave the wood for the burnt offering, and rose up, and went unto the place of which God had told him.| Then on the third day Abraham lifted up his eyes, and saw the place afar off.| And Abraham said unto his young men, Abide ye here with the ass; and I and the lad will go younder and worship, and come again to you.| And Abraham took the wood of the burnt offering, and laid it upon Isaac his son; and he took the fire in his hand, and a knife; and they went both of them together.| And Isaac spake unto Abraham his father, and said, My father: and he said, Here am I, my son. And he said, Behold the fire and the wood: but where is the lamb for a burnt offering?| And Abraham said, My son, God will provide himself a lamb for a burnt offering: so they went both of them together.| And they came to the place which God had told him of; and Abraham built an altar there, and laid the wood in order, and bound Isaac his son, and laid him on the altar upon the wood.| And Abraham stretched forth his hand, and took the knife to slay his son.| And the angel of the LORD called unto him out of heaven, and said, Abraham, Abraham: and he said, Here am I.| And he said, Lay not thine hand upon the lad, neither do thou any thing unto him: for now I know that thou fearest God, seeing thou hast not withheld thy son, thine only son from me.| And Abraham lifted up his eyes, and looked, and behold behind him a ram caught in a thicket by his horns: and Abraham went and took the ram, and offered him up for a burnt offering in the stead of his son.| And Abraham called the name of that place Jehovah-jireh: as it is said to this day, In the mount of the LORD it shall be seen.| And the angel of the LORD called unto Abraham out of heaven the second time.| And said, By myself have I sworn, saith the LORD, for because thou hast done this thing, and hast not withheld thy son, thine only son:| That in blessing I will bless thee, and in multiplaying I will multiplay thy seed as the stars of the heaven, and as the sand which is upon the sea shore; and thy seed shall possess the gate of his enemies;| And in thy seed shall all the nations of the earth be blessed; because thou hast obeyed my voice.| So Abraham returned unto his young men, and they rose up and went togheter to Beer-sheba.“ Acum avem citatul la dispoziţie, dar trebuie să lămurim nişte lucruri, pentru că traducerea în limba română nu ne serveşte pe de-a-ntregul, atât cu privire la emoţia profundă care mişcă şi cele mai neînsemnate fibre ale sufletului unui creştin autentic, cât şi cu privire la semnificaţiile şi implicaţiile profund spirituale ale unor părţi de text, din tot Cuvântul rostit de Îngerul lui Dumnezeu, direct din cer, pentru ca şi Isaac să-l poată auzi, şi astfel să înţeleagă el însuşi acţiunea lui Avraam, fără să-şi mai întrebe tatăl.

Mai întâi versetul 12: „Să nu pui mâna pe băiat, nici să-i faci orice altceva, căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, văzând că n-ai… reţinut/salvat/protejat tu însuţi pe fiul tău, pe singurul tău fiu de la Mine.“ Ce înseamnă această formulare, care pare cumva prea puţin literară? Nu de literatură avem nevoie aici, ci de înţelegere! E clar că dacă Avraam a iubit pe Ismael atât de mult, încât nu i-a plăcut cererea Sarei de a-l izgoni împreună cu mama sa, şi doar la intervenţia lui Dumnezeu a îndeplinit cererea soţiei lui, pe Isaac îl adora! Şi totuşi, a împlinit porunca lui Dumnezeu… fără să ştie dinainte că este o încercare, cum a fost şi în cazul lui Lot, aşa cum apare pentru noi introducerea din text, pentru ca şocul emoţional să fie amortizat pentru oricine-l citeşte. Da, Avraam a luat cuţitul şi a ridicat mâna pentru a-şi lovi mortal fiul preaiubit. Asta a făcut! Îngerul însă l-a oprit, nu groaza de pe chipul lui Isaac, poate şi strigătele lui de disperare. De aceea-i spune „nu pune mâna pe băiat, şi nici să nu-i faci orice altceva“! N-a fost nimic mimat, a fost autentic, împotriva propriei dureri! A fost acolo cel mai dramatic eveniment din viaţa celor doi, tată şi fiu! În versetul 16 este repetată această exprimare, ceea ce arată veridicitatea ei absolută! Să vedem acum şi versetul 17:
Acum versetul 17: „În binecuvântări te voi binecuvânta, şi înmulţind îţi voi înmulţi divers sămânţa, ca stelele cerului, şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi sămânţa ta va stăpâni… stavila/opreliştea/bariera/interdicţia vrăjmaşilor ei:“ aşa cum se vede din capitolul 54 din Isaia, şi din Efeseni 6.11,12, în modul cel mai clar, pentru că noi ştim exact cine ne sunt vrăjmaşii de neîmpăcat, tot aşa cum ştim şi de unde primim sprijinul nepreţuit, care nu poate fi în niciun caz împiedicat. Sigur, mă refer aici doar la cei asimilaţi în avans stelelor cerului, ceilalţi fiind mult mai lesne orientaţi într-o direcţie greşită. „Toate naţiunile Pământului vor fi binecuvântate în Sămânţa ta, fiindcă ai ascultat porunca Mea!“ Să vedem acum şi reflectarea în Evanghelia noului legământ:
Romani 4.16-18: „Therefore it is of faith, that it might be by grace; to the end the promise might be sure to all the seed; not to that only which is of the law, but to that also which is of the faith of Abraham; who is the father of us all,| (As it is written, I have made thee a father of many nations,) before him whom he believed, even God, who quickeneth the dead, and calleth those things which be not as though they were.| Who against hope believed in hope, that he might become the father of many nations, according to that which was spoken, So shall thy seed be.“
Evrei 11.17-19: „By faith Abraham, when he was tried, offered up Isaac: and he that had received the promises offered up his only begotten son,| Of whom it was said, That in Isaac shall thy seed be called:| Accounting that God was able to raise him up, even from the dead; from whence also he received him in a figure.“ Da, cam aşa a gândit Avraam, însă ar fi trebuit să-l aducă şi ardere de tot, ca să îndeplinească în întregime porunca, însă nu era cazul de mai mult decât dovedise. Peste timp însă Dumnezeu însuşi a făcut ceea ce niciun om de pe Pământ nu ar fi putut face, prin Fiul Său preaiubit. Aşa sunt profeţiile! De ce am evidenţiat mai sus „Fiule, Dumnezeu însuşi ne va da un miel pentru arderea de tot“? După cum ştim, Avraam era profet, şi Dumnezeu îi putea pune în minte orice ar fi dorit, într-un context dat, şi asta la îndemnat pe Avraam să răspundă fiului său. Dar Avraam a vrut în realitate să ascundă lui Isaac ce-i ceruse Dumnezeu să facă. Nu putea duce muncă de lămurire cu Isaac, iar acesta ar fi putut să fugă. După ce însă a reuşit să-l lege, nu mai putea fugi, iar Dumnezeu chiar a furnizat, nu un miel ci un berbec, pentru arderea de tot. Şi aşa s-au întors împreună la cei doi tineri care aşteptau, şi de acolo toţi la Beer-sheba, la Sara.

După acestea lui Avraam i s-a dat de veste că fratelui său Nahor i s-au născut băieţi şi o fată, anume Rebeca. Nu apare însă Laban, fratele Rebecăi, nici măcar de la Reuma. Însă Israel tocmai acestuia i-a slujit douăzeci de ani, paisprezece pentru cele două fete, şi şase pentru turma sa de oi şi capre. Între timp s-a mutat de la Beer-sheba la Chiriat-Arba/Hebron. Acolo a murit Sara, la vârsta de o sută douăzeci şi şapte de ani, aşadar Isaac avea cam treizeci şi şapte de ani la moartea mamei sale. După zilele de jale, când s-a mai liniştit, a cerut fiilor lui Het să-i dea un ogor de îngropare în care s-o îngroape pe Sara. Toţi au fost de acord, însă Avraam nu dorea un dar din partea hetiţilor, ştiind că va stăpâni ţara, ci a vrut să-l cumpere, şi după negociere cu Efron reuşeşte să-l cumpere cu o sumă-greutate de argint. Astfel ogorul Macpela acoperit cu copaci, în care se afla peştera în care a înmormântat-o pe Sara, a devenit proprietatea sa şi a urmaşilor săi. Apoi Avraam pune pe cel mai bătrân dintre slujitorii lui, care-i administra averea, să jure că nu va lua fiului său Isaac de nevastă una dintre fetele canaaniţilor, ci se va duce în ţara rudelor lui, pentru a-i lua o nevastă de acolo. „Poate că femeia nu va dori să mă urmeze, să duc pe fiul tău acolo?“ „Să nu cumva să duci pe fiul meu acolo!“ Apoi îi dezvăluie promisiunea pe care i-a făcut-o Dumnezeu că lui şi seminţei lui după el îi va da ţara în care acum locuieşte ca străin, şi că Dumnezeu îl va ajuta trimiţând pe Îngerul Său înaintea lui. „Dacă femeia nu va vrea, vei fi dezlegat de jurămâmt.“ Robul acceptă, jură şi pleacă luând cu el tot ce avea Avraam mai de preţ, încărcând pe zece cămile. Aşa o aduce pe Rebeca la Isaac, acesta o invită în cortul mamei sale, o ia de nevastă, mângâindu-se astfel după pierderea mamei sale. Şi Avraam s-a mângâiat de pierderea Sarei, luând de nevastă pe Chetura, cu care a avut mai mulţi copii, ca şi de la alte ţiitoare, pe care cât încă era în viaţă i-a îndepărtat de Isaac, oferindu-le daruri, însă toată averea lui a lăsat-o lui Isaac. Avraam a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani, apoi Isaac l-a căutat pe Ismael, şi împreună, cei doi fraţi şi-au îngropat tatăl lângă Sara, în peştera ogorului Macpela. Ismael a trăit o sută treizeci şi şapte de ani.
Isaac avea patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, sora lui Laban. Isaac a constatat că Rebeca nu rămânea însărcinată, şi a stăruit în rugăciuni la Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a ascultat şi i-a îndeplinit dorinţa după douăzeci de ani de căsnicie. Când copiii, doi la număr, au crescut suficient de mari, se incomodau unul pe altul, şi se luptau în pântecele ei, căutând fiecare să-şi facă un loc cât mai comod pentru sine, ceea ce pentru Rebeca devenise foarte supărător, şi atunci a zis „dacă-i aşa, de ce mai sunt însărcinată?“, şi s-a dus să întrebe pe Domnul—nu ni se spune unde—, iar Domnul i-a răspuns: „Două neamuri sunt în pântecele tău, şi două tipuri diferite de popoare se vor despărţi din măruntaiele tale; unul din popoare va fi mai tare decât celălalt, şi cel mai mare/întâi născut… va sluji celui mai mic/al doilea născut.“ Şi la împlinirea termenului, ordinea în care au fost născuţi a fost Esau/Edom, apoi Iacob, ţinându-l pe Esau de călcâi.

Cei doi băieţi au crescut, şi erau într-adevăr foarte diferiţi. Esau, un tip vânjos şi păros, un om al câmpului şi vânător iscusit, era iubit de Isaac pentru că-i plăceau mâncărurile făcute din vânatul său. Iacob era mai liniştit, mai casnic, şi era iubit de Rebeca, nu doar pentru că era aşa şi mereu în preajma ei, ţinându-i companie, ci şi pentru că ştia ce-i spusese Dumnezeu când îi răspunsese la întrebare. Totuşi Iacob nu ştia nimic, pentru că Rebeca a tăinuit informaţia, păstrând-o doar pentru sine. Într-o zi Iacob tocmai pregătea o mâncare de linte, iar Esau a venit de la câmp frânt de oboseală, extenuat. Mirosul de mâncare i-a stârnit pofta, şi l-a rugat pe Iacob să-i dea să mănânce din mâncarea pregătită de el. Iacob i-a propus „vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!“ Esau i-a dat un răspuns în doi peri, sau coadă de peşte, cum se mai spune, deşi putea să refuze categoric. „Iată-mă sunt pe moarte; la ce-mi mai foloseşte dreptul acesta de întâi născut?“ „Mai întâi jură-mi!“ Esau a jurat, şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacob, care apoi i-a dat să mănânce din mâncarea pregătită de el. Esau a mâncat, a băut, apoi s-a sculat şi a plecat, nesocotindu-şi dreptul de întâi născut. De ce insist asupra acestui episod? Pentru că este foarte important, atât pentru ceea ce va mai urma, cât şi ca profeţie pe care o împlinesc creştinii care nu se comportă asemenea lui Esau (Evr.12.16,17; Gen.27.30-41). În afirmaţia sa plângăcioasă, Esau n-avea dreptate în niciunul din cele două cazuri. Vânzarea dreptului de întâi născut fusese un schimb cinstit din partea lui Iacob! În întreaga lume vie, la orice nivel se fac schimburi, ca şi între oamenii care au sau intră într-o relaţie unii cu alţii. Nu se poate altfel decât atunci când este furt sau deposedare prin violenţă. Iacob nu i-a dat din mâncarea de linte înainte de a-i jura! Dacă n-ar fi jurat, nu i-ar fi dat; dar a făcut-o, şi doar aşa a primit mâncare, aşa încât acuza lui era falsă. Sara însăşi, dacă ar fi pus-o pe Agar să jure că fiul care i se va naşte din relaţia cu Avraam va fi fiul Sarei, şi nu al Agarei, Agar şi-ar fi pierdut dreptul ei de mamă asupra lui Ismael, dar asta nu intra în vederile lui Dumnezeu! Avraam, când a trimis după Rebeca, şi-a pus sevitorul să jure! În privinţa binecuvântării în calitate de întâi născut, o primise pe drept de la Isaac, nu pentru că ar fi înşelat pe cineva, ci pentru că o primise mai întâi, înainte ca cei doi să se nască, de la Dumnezeu, care o înştiinţase pe Rebeca. Mai mult decât atât! Vedem că deşi Iacob şi-a ascultat mama, care poate că i-a dezvăluit cu acea ocazie ceea ce ştia doar ea de la Dumnezeu. Fie că ştia, fie că nu ştia, vedem că atunci când i-a spus lui Isaac „sunt Esau, fiul tău cel întâi născut“… nu şi-a schimbat glasul! Isaac însuşi a spus că este glasul lui Iacob (Gen.27.18-27). Şi l-a binecuvântat (Gen.27.28-30). Esau a-nceput să-l urască pe Iacob şi-şi pusese-n gând să-l omoare după moartea tatălui lor Isaac (Ge.27.31). Înainte de aceste evenimente, Esau îşi luase două neveste dintre fetele hetiţilor, pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.

Dacă băieţii aveau patruzeci de ani, e limpede că Isaac avea deja o sută de ani (Gen.26.34,35). Rebeca intervine din nou, de data asta pe lângă Isaac, fiindcă i se spusese ce are de gând Esau, şi Isaac a chemat pe Iacob, l-a binecuvântat şi l-a trimis să-şi ia o nevastă dintre fetele lui Laban, fratele mamei sale. Binecuvântarea dată lui Iacob de data aceasta, sugerează, deşi nu se spune, că Rebeca i-a dezvăluit lui Isaac tot ce ştia de la Dumnezeu, şi că ea pusese la cale tărăşenia cu travestiul lui Iacob, pentru a primi acea primă binecuvântare (Gen.27.42-46; 28.1-4-9). Esau a văzut şi el că nevestele pe care le luase din Canaan nu plăceau părinţilor săi, şi s-a dus la Ismael şi a mai luat o nevastă dintre fetele lui Ismael, care tot vânător cu arcul era şi el (Gen.21.10-21). Iacob a plecat spre Haran, şi peste noapte şi-a pus o piatră căpătâi, a adormit şi a visat o scară sprijinită de Pământ, cu vârful până la cer pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu, care, stând deasupra scării, l-a binecuvântat pe Iacob cu aceeaşi binecuvântare pe care i-o dăduse anterior Isaac (Gen.28.11_22).
Geneza 28.11_22: „And he lighted upon a certain place, and tarried there all night, because the sun was set; and he took of the stones of that place, and put them for his pillows, and lay down in that place to sleep.| And he dreamed, and behold a ladder set up on the earth, and the top of it reached to heaven: and behold the angels of God ascending and descending on it.| And, behold, the LORD stood above it, and said, I am the LORD God of Abraham thy father, and the God of Isaac: the land whereon thou liest, to thee will I give it, and to thy seed;| And thy seed shall be as the dust of the earth, and thou shalt spread abroad to the west, and to the east, and to the north, and to the south: and in thee and in thy seed shall all the families of the earth be blessed.| And behold, I am with thee, and will keep thee in all places whither thou goest, and will bring thee again into this land; for I will not leave thee, until I have done that which I have spoken to thee of.| And Jacob awaked out of his sleep, and he said, Surely the LORD is in this place; and I knew it not.| And he was afraid, and said, How dreadful is this place! this is none other but the house of God, and this is the gate of heaven.| And Jacob rose up early in the morning, and took the stone that he had put for his pillows, and set it up for a pillar, and poured oil upon the top of it.| And he called the name of that place Beth-el: but the name of that city was called Luz at the first.| And Jacob vowed a vow, saying, If God will be with me, and will keep me in this way that I go, and will give me bread to eat, and raiment to put on,| So that come again to my father’s house in peace; then shall the LORD be my God:| And this stone, which I have set for a pillar, shall be God’s house: and of all that thou shalt give me I will surely give the tenth unto thee.“
Acum da, i-a promis că sămânţa lui va fi doar ca pulberea Pământului, dar tot aşa i-a promis la început şi lui Avraam! Vom vedea totuşi că lucrurile se vor schimba pe parcurs, pe măsură ce relaţia va fi mai apropiată. După cum se vede nici pretenţiile lui Iacob n-au fost prea mari, acum fiind atât fugar cât şi sărac material, conştient fiind de sărăcia lui, deşi trăise în bunăstare. Dar voia să se şi întoarcă, şi toate cererile i-au fost satisfăcute cu mare generozitate. Aşa sunt binecuvântările de la Dumnezeu pentru cei harnici şi ascultători!

Iacob a pornit la drum şi a ajuns la o fântână. Acolo a întâlnit-o pe Rahela, cea care păzea turma tatălui său Laban, şi a ajutat-o să le adape. A îndrăgit-o de cum a văzut-o, i-a spus cine este, fata a dat de ştire familiei, şi timp de o lună Iacob a păzit turma lui Laban. Apoi Laban i-a propus să-i dea o simbrie, pentru a nu-i sluji gratuit. Aşa a ajuns Iacob cu două neveste şi două concubine Lea/Leah, Rahela/Rachel, Zilpa/Zilpah, Bilha/Bilhah şi cu unsprezece băieţi şi o fată, slujind paisprezece ani pentru cele două surori Rahela şi Lea, şase băieţi de la Lea şi o fată, apoi doi băieţi de la slujnica Leei, Zilpa, doi băieţi de la Bilha, slujnica Rahelei, apoi şi un băiat de la Rahela. Ordinea naşterilor (Gen.29.31-35; 30.1-24) a fost următoarea: Ruben/Reuben, Simeon, Levi, Iuda/Judah toţi din Lea, Dan, Neftali/Naphtali din Bilha, Gad, Aşer/Asher din Zilpa, Isahar/Issachar, Zabulon/Zebulun, Dina/Dinah din Lea şi Iosif/Joseph, primul fiu al Rahelei.
După naşterea lui Iosif, Iacob îi cere socrului său să-l lase să plece acasă. Îşi împlinise cei paisprezece ani în care slujise pentru nevestele lui, şi se gândea să mai muncească şi pentru casa/familia lui, căci avea acum şi copii de la neveste, şi nu chiar puţini. „Ai văzut ce slujbă ţi-am făcut, căci puţinul pe care îl aveai înainte să vin eu, a crescut mult!“ Laban a stăruit şi i-a spus să-i hotărască Iacob simbria. Şi Iacob a zis să nu-i dea nimic, dacă se învoieşte cu ce-i va spune. Aşa a separat Iacob turma lui Laban în două turme, după aspectul exterior prin colorit! Apoi a dat turma sa în paza copiilor săi, şi a depărtat-o cale de trei zile, iar el a rămas cu turma care rămăsese pentru Laban, şi astfel după şase ani şi-a făcut turmă deosebită (Gen.30.25-43). Aşa a ajuns Iacob tot mai bogat, după cum se vede din versetele 37-43, dar fiii lui Laban au început să-l pizmuiască, şi să spună în auzul tatălui lor că Iacob şi-a făcut averea, luând tot ce era al tatălui lor. Când a auzit Iacob vorbele lor, s-a uitat atent la faţa lui Laban, şi a observat că nu mai era binevoitor ca înainte. Atunci Dumnezeu i-a spus să se întoarcă în Canaan la tatăl său Isaac, şi să n-aibă grijă. Iacob a chemat pe Lea şi Rahela la câmp, unde era turma lui, şi de acolo au plecat spre Canaan, după ce Rahela a furat idolii tatălui său, când acesta s-a dus să-şi tundă oile. Amănuntele se pot citi în Geneza 31.1-21. Aici trebuie să dau un citat, întrucât afirmaţia din traducerea în română că Iacob ar fi… înşelat pe Laban, este revoltător de falsă, oricum ai privi lucrurile.
Geneza 31.20: „And Jacob stole away unawares to Laban the Syrian, in that he told him not that he fled.“ „to steal away: a o şterge; a pleca pe ascuns, fără zgomot“ „unawares: pe neaşteptate, deodată, pe nepusă masă“. Aşadar „Şi Iacob a plecat deodată, pe ascuns, căci nu l-a înştiinţat pe Laban despre fuga lui.“

Sigur, se poate spune că a fugit în sens figurat, căci la propriu nu avea cum, cu atâta popor şi copii mici, başca o mulţime de animale, care nu putau fi hăituite, ci îngrijite, iar Iacob învăţase ca nimeni altul cum să facă asta. El însă avea garanţia că e momentul să plece, nevestele lui au fost de acord, copiii şi toţi ceilalţi la fel. Dându-i-se de veste lui Laban că Iacob plecase de la el, a plecat în urmărirea lui, şi l-a ajuns după şapte zile. Noaptea în vis, Dumnezeu îi spune lui Laban: „And God came to Laban the Syrian in a dream by night, and said unto him, Take heed that thou speak not to Jacob either good or bad.“ Aşadar, „fii atent să nu vorbeşti lui Iacob, nici bine nici rău“, şi nu „fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacob“. Totuşi Laban a vorbit, şi a spus chiar foarte multe, până şi că i-ar fi furat idolii, deşi Rahela nu-i spusese nimic, şi el nu ştia. Totul poate fi citit în Geneza 31.22-55! Dar să luăm lucrurile în ordine, şi să vedem dacă şi unde a greşit Iacob faţă de Laban! Fuga, fără să-l înştiinţeze. După paisprezece ani Iacob l-a înştiinţat pe Laban că vrea să plece de la el, ca să poată munci şi pentru casa lui, şi gurile de hrănit nu erau puţine. L-a lăsat Laban să plece? Nu! Dacă ar fi putut, el ar fi oprit-o şi pe Rebeca, insistând să mai rămână cu ei încă zece zile, şi apoi altele, până când ar fi păpat toată averea lui Avraam, pe care o văzuse la robul acestuia, dacă robul ar fi acceptat. Dar robul nu a vrut să aştepte, şi atunci au chemat pe Rebeca să spună ea dacă vrea să plece cu acel om străin, şi spre surprinderea lor Rebeca a spus „da, vreau“, şi astfel au plecat împreună în Canaan la Isaac. Atunci lui Iacob i-a vorbit frumos, căci vedea clar cât îi mersese de bine lui şi familiei lui, cu Iacob în slujba lui. Iacob a refuzat mai întâi, apoi văzând că-i propune să stabilească el personal, care să-i fie simbria, gândindu-se că poate face două lucruri deodată, i-a făcut acea propunere cu împărţirea turmei, o parte pentru el, alta pentru Laban, şi astfel lucra şi pentru familia lui şi pentru Laban în acelaşi timp. Bun organizator fiind, lucrurile mergeau bine, dar… Laban şi-a călcat cuvântul, şi a început să-i stabilească el simbria, şi a făcut-o de zece ori. Dar şi în aceste condiţii Dumnezeu a fost cu el şi l-a ajutat învăţându-l ce să facă pentru a nu fi păgubit, trecând paguba în contul călcătorului de cuvânt. Chiar şi aşa nu-i mergea prost! Dar fiii lui, obişnuiţi să fie slujiţi, şi doar să bea şi să mănânce, au crezut că Laban are destulă putere asupra lui Iacob, şi i-au scos acele vorbe. Unde a greşit Iacob? Unde nu l-a ascultat pe Laban, până când el însuşi şi-a dat seama ce fel de om e. Iacob l-a înşelat pe Laban când, după şapte ani de slujbă pentru Rahela, i-a dat-o pe Lea, şi abia apoi i-a spus să încheie săptămâna cu Lea, şi apoi poate intra şi la Rahela… pentru alţi şapte ani. Practic Iacob a muncit paisprezece ani pentru Rahela, dar s-a ales întâi cu Lea, apoi şi cu cele două slujnice ale lor, datorită concurenţei feminine între surori. A protestat Iacob în privinţa asta? Nu, chiar dacă Rahela l-a supărat puţin cu acel „dă-mi copii, ori mor“!

Anul producţiei, 2023, din primăvară până-n toamnă.

Suplimentar, se-lecţii din Isaia!
Isaia 7.1,2,4-14: „And it came to pass in the days of Ahaz the son of Jotham, the son of Uzziah, king of Judah, that Rezin the king of Syria, and Pekah the son of Remaliah, king of Israel, went up toward Jerusalem to war against it, but could not prevail against it.| And it was told the house of David, saying, Syria is confederate with Ephraim. And his heart was moved, and the heart of his people, as the trees of the wood are moved with the wind.| And say unto him, Take heed, and be quiet; fear not, neither be fainthearted for the two tails of these smoking firebrands, for the fierce anger of Rezin with Syria, and of the son of Remaliah.| Because Syria, Ephraim, and the son of Remaliah, have taken evil counsel against thee, saying,| Let us go up against Judah, and vex it, and let us make a breach therein for us, and set a king in the midst of it, even the son of Tabeal:| Thus saith the Lord GOD, It shall not stand, neither shall it come to pass.| For the head of Syria is Damascus, and the head of Damascus is Rezin; and within threescore and five years shall Ephraim be broken, that it be not a people.| And the head of Ephraim is Samaria, and the head of Samaria is Remaliah’s son. If ye will not believe, surely ye shall not be established.| Moreover the LORD spake again unto Ahaz, saying,| Ask thee a sign of the LORD thy God; ask it either in the depth, or in the height above.| But Ahaz said, I will not ask, neither will I tempt the LORD.| And he said, Hear ye now, O house of David; Is it a small thing for you to weary men, but will ye weary my God also?| Therefore the LORD himself shall give you a sign; Behold, a virgin shall conceive, and bear a son, and shall call his name Immanuel.“
Ar fi şi aici mici retuşuri de făcut traducerii în română, însă în general se înţelege despre ce este vorba. Totuşi un retuş voi face, fiind de natură subiectivă, şi pe care-l simt tot mai acut în ultima vreme. Nu voi traduce „weary“ cu obosiţi, ci cu plictisiţi: „O, casă a lui David, este puţin lucru pentru voi să plictisiţi oamenii, căci tot aşa îmi veţi plictisi şi Dumnezeul?“ Singura soluţie pentru a pune capăt flecărelii palavragiilor care deşi n-au nimic de spus, vorbesc mult, prost şi fără rost, este să le tai elanul făţărniciei, punând capăt oricărei continuări, tocmai pentru a nu ajunge şi la oboseală. Isaia i-a spus lui Ahaz să ceară un semn în adâncime sau în înălţime deasupra, ceea ce a fost prea greu pentru el să înţeleagă, aşa că Dumnezeu i-a dat direct un singur semn atât în adâncime cât şi în înălţime deasupra, naşterea Domnului Isus Hristos dintr-o fată virgină, ceea ce acum se ştie peste tot, dar nu complet, ceea ce nu aduce niciun beneficiu.

Isaia 8.9-16: „Associate yourselves, O ye people, and ye shall be broken in pieces; and give ear, all ye of far countries: gird yourselves, and ye shall be broken in pieces; gird yourselves, and ye shall be broken in pieces.| Take counsel together, and it shall come to nought; Speak the word, and it shall not stand: for God is with us.| For the LORD spake thus to me with a strong hand, and instructed me that I should not walk in the way of this people, saying,| Say ye not, A confederacy, to all them to whom this people shall say, A confederacy; neither fear ye their fear, nor be afraid.| Sanctify the LORD of hosts himself; and let him be your fear, and let him be your dread.| And he shall be for a sanctuary; but for a stone of stumbling and for a rock of offence to both the houses of Israel, for a gin and for a snare to the inhabitants of Jerusalem.| And many among them shall stumble, and fall, and be broken, and be snared, and be taken.| Bind up the testimony, seal the law among my disciples.“

Isaia 9.1,2,6,7,16: „Nevertheless the dimness shall not be such as was in her vexation, when at the first he lightly afflicted the land of Zebulun and the land of Naphtali, and afterward did more grievously afflict her by the way of the sea, beyond Jordan, in Galilee of the nations.| The people that walked in darkness have seen a great light: they that dwell in the land of the shadow of death, upon them hath the light shined.| For unto us a child is born, unto us a son is given: and the government shall be upon his shoulder: and his name shall be called Wonderful, Counsellor, The mighty God, The everlasting Father, The prince of Peace.| Of the increase of his government and peace there shall be no end, upon the throne of David, and upon his kingdom, to order it, and to establish it with judgment and with justice from henceforth even for ever. The zeal of the LORD of hosts will perform this.| For the leaders of this people cause them to err; and they that are led of them are destroyed.“

Isaia 10.17-22,33,34: „And the light of Israel shall be for a fire, and his Holy One for a flame: and it shall burn and devour his thorns and his briers in one day:| And shall consume the glory of his forest, and of his fruitful field, both soul and body: and they shall be as when a standardbearer fainteth.| And the rest of the trees of his forest shall be few, that a child may write them.| And it shall come to pass in that day, that the remnant of Israel, and such as are escaped of the house of Jacob, shall no more again stay upon him that smote them; but shall stay upon the LORD, the Holy One of Israel, in truth.| The remnant shall return, even the remnant of Jacob, unto the mighty God.| For though thy people Israel be as the sand of the sea, yet a remnant of them shall return: the consumption decreed shall overflow with righteousness. Behold, the Lord, the LORD of hosts, shall lop the bough with terror: and the high ones of stature shall be hewn down, and the haughty shall be humbled.| And he shall cut down the thickets of the forest with iron, and Lebanon shall fall by a mighty one.“

Isaia 11.1-5,9-11: „And there shall come forth a rod out of the stem of Jesse, and a Branch shall grow out of his roots:| And the spirit of the LORD shall rest upon him, the spirit of wisdom and understanding, the spirit of counsel and might, the spirit of knowledge and of the fear of the LORD;| And shall make him of quick understanding in the fear of the LORD: and he shall not judge after the sight of his eyes, neither reprove after the hearing of his ears:| But with righteousness shall he judge the poor, and reprove with equity for the meek of the earth: and he shall smite the earth with the rod of his mouth, and with the breath of his lips shall he slay the wicked.| And righteousness shall be the girdle of his loins, and faithfulness the girdle of his reins.| They shall not hurt nor destroy in all my holy mountain: for the earth shall be full of the knowledge of the LORD, as the waters cover the sea.| And in that day there shall be a root of Jesse, which shall stand for an ensign of the people; to it shall the Gentiles seek: and his rest shall be glorious.| And it shall come to pass in that day, that the LORD shall set his hand again the second time to recover the remnant of his people, which shall be left, from Assyria, and from Egypt, and from Pathros, and from Cush, and from Elam, and from Shinar, and from Hamath, and from the islands of the sea.| And he shall set up an ensign for the nations, and shall assemble the outcasts of Israel, and gather together the dispersed of Judah from the four corners of the earth.“
O singură frază aş vrea să traduc aici, anume versetul 5: „Neprihănirea va fi brâul mijlocului Său, şi credincioşia centura înfrânărilor Sale.“ Centura este cea de care se poate prinde o armă albă/sabie, destinată atât atacului cât şi apărării, şi se poate pune pe deasupra brâului, fără să încurce în vreun fel. Arma prinsă aici de centură este înfrânarea/autocontrolul, necesar atât în ofensivă cât şi în defensivă, iar Domnul Isus a realizat acest autocontrol echilibrat în tot timpul activităţii Sale, vreme de trei ani şi jumătate, când uneori a fost hăituit, şi chiar atacat în mod direct, fizic, sau prin întinderea unor curse de tot felul. Asta dezvăluie toate acţiunile Sale şi felul Său de a vorbi, dar şi declaraţiile Sale directe din Ioan 12.47-50; 10.14-18!

Isaia 12.1-6: „And in that day thou shalt say, O LORD, I will praise thee: though thou wast angry with me, thine anger is turned away, and thou comfortedst me.| Behold, God is my salvation; I will trust, and not be afraid: for the LORD JEHOVAH is my strenght and my song; he also is become my salvation.| Therefore with joy shall ye draw water out of the wells of salvation.| And in that day shall ye say, Praise the LORD, call upon his name, declare his doings among the people, make mention that his name is exalted. Sing unto the LORD; for he hath done excellent things: this is known in all the earth.| Cry out and shout, thou inhabitant of Zion: for great is the Holy One of Israel in the midst of thee.“
Iată aici un capitol foarte scurt, de numai şase versete, însă extrem de dens şi deosebit de semnificativ, pe care acum îl îndrăgesc şi mai mult. Motivul? Confirmarea cuvintelor Domnului Isus din Ioan 17.6: „I have manifested thy name unto the men which thou gavest me out of the world: thine they were, and thou gavest them me; and they have kept thy word.“
… Şi Tu mi-ai adus confort. Dumnezeu este salvarea mea! Voi avea încredere şi nu voi regreta, pentru că DOMNUL/JEHOVAH este tăria mea şi cântecul meu, dar va deveni şi salvarea mea. Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele salvării. Şi din acea zi veţi spune, lăudaţi pe DOMNUL/JEHOVAH, rugaţi-vă Numelui Lui, faceţi cunoscute lucrările lui printre popoare, amintiţi slava Numelui Său. Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri minunate, care să fie făcute cunoscute pe întregul Pământ. Strigă, urlă, tu locuitor al Sionului, căci măreţ este Sfântul lui Israel în mijlocul tău. Iată o adevărată odă a bucuriei dezlănţuite! Motive? Cu duiumul, căci ne mai aşteaptă şi altele!
N-am vorbit aici despre rămăşiţă/remnant, dar cred că voi mai avea ocazia.

© since 2023, Aurel Becheru. NEXT PAGE | PREVIOUS PAGE