CU CĂRŢILE PE FAŢĂ
Isa.54.16,17; 55.1-13; Matei 4.8-10,11; 22.29-31,32; Ps.82; Ps.19.
AVEM două cărţi cu titlul Samuel, dar o singură naraţiune, şi vom lua evenimentele pe rând. Un efratit care locuia în muntele lui Efraim, numit Elcana, se ducea în fiecare an la Silo, să aducă jertfe Domnului pentru el şi familie. Nevasta lui Ana era sterilă, dar s-a rugat Domnului să-i dea un copil, şi a născut un băiat, întâiul ei născut, pe care l-a numit Samuel, şi după ce l-a înţărcat, l-a dus la preotul şi judecătorul Eli, la Silo, ca dar Domnului pentru tot restul vieţii. Samuel avea atunci cam doi ani. Samuel a crescut şi Ana îi făcea şi aducea în fiecare an un efod pe mărimea lui. El făcea slujba înaintea Domnului, şi copil fiind, avea loc să doarmă unde era chivotul, iar Eli dormea în spaţiul mai mare, în faţa perdelei despărţitoare. Când a fost suficient de mare pentru ca Dumnezeu să-i vorbească, l-a chemat pe nume, dar el s-a dus la Eli şi i-a spus „Iată-mă, căci m-ai chemat.“ „Nu te-am chemat, întoarce-te şi te culcă.“ A doua oară la fel, iar a treia oară Eli a înţeles că Domnul cheamă copilul, şi i-a zis „Du-te, culcă-te, şi dacă vei mai fi chemat, să spui: vorbeşte Doamne căci robul Tău ascultă.“ S-a dus la locul lui şi a fost iar chemat. A răspuns cum a fost învăţat, şi Domnul i-a vorbit. Poporul a început să afle că Dumnezeu se descoperea lui Samuel, şi vestea s-a răspândit repede, iar Dumnezu a împlinit repede cuvântul Său împotriva lui Eli şi a casei lui. Filistenii i-au învins pe evrei, aceştia au trimis la Silo după chivot, Hofni şi Fineas, fiii lui Eli au adus chivotul în tabără, iar după luptă pierderea evreilor a fost foarte mare, Hofni şi Fineas au fost omorâţi, iar chivotul capturat de filisteni. Vestea a ajuns la Eli, care a căzut pe spate şi a murit, apoi şi la nora lui însărcinată, care a născut. Însă bucuria filistenilor a fost de scurtă durată. Am mai vorbit undeva amănunţit despre acest episod, însă pe scurt, chivotul Domnului a rămas la filisteni timp de şapte luni, mai întâi la Asdod, apoi la Gat, şi apoi la Ecron, unde filistenii au fost loviţi cu intensitate tot mai mare, apoi domnitorii filistenilor au decis să trimită chivotul înapoi, ca să nu moară toţi. Ceea ce au şi făcut. Chivotul a ajuns la Bet-Şemeş, şi după ce au adus cele două vaci ardere-de-tot cu lemnele carului spart, pe o piatră mare şi alte jertfe, Domnul i-a lovit pentru că se uitaseră în chivot. La rândul lor, au pasat chivotul celor din Chiriat-Iearim, unde a stat douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul, dar Samuel le-a spus să arunce toţi idolii din mijlocul lor, şi să se întoarcă cu toată inima la Domnul, ceea ce au şi făcut. „Strângeţi tot poporul la Miţpa, şi eu mă voi ruga pentru voi.“ Şi s-au strâns la Miţpa, şi au postit zicând „am păcătuit împotriva Domnului“. Filistenii au aflat că Israel se adunaseră la Miţpa, şi au pornit război împotriva lor. Israel s-a temut de filisteni, şi au zis lui Samuel „nu înceta să te rogi pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.“ Samuel a adus Domnului un miel sugar ardere-de-tot, s-a rugat şi Dumnezeu l-a ascultat. Domnul a tunat cu mare vuiet împotriva filistenilor, i-a pus pe fugă şi Israel i-a urmărit, i-a bătut, şi-au recuperat nişte cetăţi care erau ale lor, de la Ecron până la Gat, apoi a fost pace. Samuel a fost judecător în Israel tot timpul vieţii lui, şi făcea judecată la Betel, Ghilgal şi Miţpa, apoi se întorcea la Rama unde era locuinţa lui, şi judeca şi acolo (1Sam.2.11; 7.17). Tot la Rama, a ridicat şi un altar Domnului!
Când a îmbătrânit Samuel, a pus pe cei doi fii ai săi Ioel şi Abia judecători la Beer-Şeba, dar fiii lui luau mită şi nu făceau dreptate. Atunci bătrânii lui Israel s-au dus la Samuel, la Rama, i-au spus cum stau lucrurile cu fiii săi, şi i-au cerut să pună un împărat peste ei, care să-i judece, cum au toate neamurile. Lui Samuel nu i-a plăcut că ziceau „dă-ne un împărat care să ne judece“, şi s-a rugat Domnului. Iar Domnul i-a răspuns „Ascultă glasul poporului, căci nu pe tine te leapădă ei, ci pe Mine. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat întotdeauna de când i-Am scos din Egipt, dar fă-le cunoscut dreptul împăratului.“ Şi Samuel i-a chemat, le-a făcut cunoscut dreptul împăratului, şi după ce a terminat le-a spus „şi atunci veţi striga împotriva împăratului pe care-l veţi alege, dar Domnul nu vă va asculta.“ „Nu, ci să fie un împărat peste noi, împăratul nostru ne va judeca, va merge înaintea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre.“ Dumnezeu a spus din nou să le asculte glasul şi să pună un împărat peste ei, şi Samuel i-a trimis pe fiecare acasă (1Sam.8.11-22). Apoi Samuel a uns împărat peste Israel pe Saul, fiul lui Chis, un beniamit din Ghibea, după cuvântul Domnului, după care a chemat poporul înaintea Domnului la Miţpa. „Aşa vorbeşte Domnul: Eu v-am scos din Egipt, v-am dat ţara în stăpânire şi v-am izbăvit din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau. Şi astăzi voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru, şi-I ziceţi ’pune un împărat peste noi! Veniţi acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre.’“ Samuel a apropiat toate seminţiile şi a ieşit la sorţi seminţia lui Beniamin. Apoi pe familii, apoi pe persoane şi a ieşit Saul, fiul lui Chis. Samuel a zis „vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni ca el în tot poporul!“ Şi poporul a strigat „Trăiască împăratul!“ Samuel a făcut poporului cunoscut dreptul împăratului, pe care l-a scris într-o carte pe care a pus-o înaintea Domnului, apoi a dat drumul poporului să se ducă fiecare la casa lui. Şi Saul a plecat acasă la Ghibea însoţit de o parte din ostaşi, dar s-au găsit şi oameni răi care au zis „cu ce ne poate ajuta acesta?“, dar Saul s-a făcut că nu-i aude. Au fost capitolele 9 şi 10. Amonitul Nahaş, a venit în Galaad şi a împresurat Iabesul. Locuitorii Iabesului i-au zis lui Nahaş „fă legământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi“, iar el le-a răspuns „voi face legământ cu voi dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept, şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.“ Bătrânii din Iabes i-au zis „dă-ne un răgaz de şapte zile să trimitem soli în tot Israelul, şi dacă nu se va găsi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie.“ Solii au ajuns la Ghibea, au spus tot în auzul poporului, şi poporul a plâns. Saul tocmai se întorcea de la câmp cu boii, şi a întrebat de ce plânge poporul, iar ei i-au spus ce au zis cei din Iabes. Cum a auzit Saul, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, s-a mâniat foarte tare, a luat doi boi, i-a tăiat în bucăţi şi le-a trimis prin soli în tot Israelul, spunând „cine nu va merge după Saul şi Samuel, îşi va vedea boii tăiaţi la fel!“ S-au adunat toţi şi li s-a făcut numărătoarea. Au ieşit trei sute de mii plus treizeci de mii din Iuda. Şi au spus solilor Iabesului „mâine când va dogori soarele veţi avea ajutor!“ Cei din Iabes s-au bucurat şi au zis amoniţilor „mâine ne vom supune vouă şi ne veţi face ce vă va plăcea.“ Apoi Saul a făcut trei cete şi i-a bătut pe amoniţi din zori până la căldura zilei. Unii din popor au zis atunci „unde sunt cei care ziceau ’Saul să domnească peste noi? daţi-i încoace să-i omorâm.’“ Dar Saul a zis „nimeni nu va muri în ziua aceasta, căci Domnul a dat o mare izbăvire lui Israel.“ Iar Samuel a zis „Veniţi să mergem la Ghilgal, să întărim acolo împărăţia înaintea Domnului!“ Şi aşa au făcut.
Capitolul 12 aş prefera să-l citiţi pentru că este foarte dens. De altfel cam tot ar trebui citit, pentru că eu voi căuta să scurtez cât pot, pentru a insista doar asupra unor episoade semnificative. După primii doi ani ai domniei lui Saul, el şi-a ales trei mii de bărbaţi, două mii pentru el şi o mie pentru fiul său Ionatan. Ionatan a bătut garnizoana filistenilor de la Gheba, şi Israel s-a făcut urât filistenilor, iar Saul a strâns poporul la Ghilgal, în aşteptarea lui Samuel. A aşteptat şapte zile, şi văzând că poporul se împrăştie de la el şi Samuel întârzie, şi-a permis să aducă el arderea-de-tot şi jertfele de mulţumire. Terminase de adus arderea, şi iată că apare Samuel, care văzând isprava îi spune că Domnul va lua împărăţia de la el şi o va da altuia. Doar vreo şase sute de oameni mai rămăseseră cu el. Apoi fiul său Ionatan şi cel care-i ducea armele s-au arătat unei străji a filistenilor şi au semănat moarte printre ei, ceea ce i-a pus pe toţi în învălmăşeală, şi văzând ce se întâmplă, Saul şi oamenii lui s-au năpustit după ei, şi mulţi alţii care aflau vestea veneau şi li se alăturau în urmărirea filistenilor, cărora le-au pricinuit o mare înfrângere. Saul a purtat războaie şi cu Moab, Amon, Edom şi alţii, dar filistenii erau „clienţi“ permanenţi. Peste tot a fost biruitor. Samuel a zis lui Saul să facă război cu amaleciţii şi să-i nimicească, bărbaţi, femei, copii şi toate animalele, fără să-i scape nimic. Dar Saul şi poporul care era cu el, au lăsat în viaţă pe Agag, împăratul, şi tot ce era mai bun dintre animale, omorând doar ce era slab. Merită citit în întregime acest capitol 15! Totuşi în rezumat, Saul s-a dus la Carmel şi şi-a înălţat un loc, apoi s-a întors la Ghilgal. Samuel a venit la Ghilgal şi Saul i-a spus că a împlinit Cuvântul Domnului, apoi Samuel i-a zis ce-i spusese Domnul cu privire la el în timpul nopţii, anume că-i pare rău că l-a pus împărat, şi că aşa cum el i-a lepădat cuvântul, şi Domnul îl leapădă pe el ca împărat peste Israel. Saul a recunoscut până la urmă că a păcătuit, dar i-a cerut lui Samuel să meargă cu el să se închine în faţa Domnului, şi astfel să-l cinstească în faţa bătrânilor poporului. Samuel a făcut-o pentru a-l tăia în bucăţi pe Agag, dar cât timp a mai trăit, nu s-a dus să-l mai vadă pe Saul. Aşa e când ţi se urcă biruinţele la cap şi crezi că poţi fi împărat pe vecie, făcând totul numai după mintea ta! Parcă ar fi fost din alt popor! A uitat cam repede cum plecau oamenii de lângă el, dacă nu era Samuel cu el. Samuel totuşi îl plângea pe Saul pentru că fusese lepădat, iar Dumnezeu i-a zis „Când vei înceta să plângi pe Saul pentru că l-Am lepădat? Umpleţi cornul cu untdelemn şi du-te! Te voi trimite la Isai betleemitul, căci pe unul din fiii lui l-Am ales ca împărat.“ „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.“ Soluţia, să ia un viţel pentru jertfă şi să poftească pe Isai la jertfă, pentru a alege pe unul dintre fiii lui. Niciunul din cei şapte fii prezenţi n-a fost ales, şi Samuel a întrebat „aceştia sunt toţi fiii tăi?“ „A rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.“ „trimite imediat să-l aducă!“ „Acesta este, scoală-te şi unge-l.“ Samuel l-a uns în mijlocul fraţilor lui, şi Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea şi în cele următoare.
Iată că am ajuns şi la partea cea mai consistentă despre care spuneam anterior că vom afla mai târziu ce înseamnă „Iuda să pornească primul, căci am dat ţara în mâinile lui!“ Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul, care a început să fie tulburat de un duh rău. Slujitorii lui Saul l-au îndemnat să caute un om care ştie să cânte cu harpa, pentru a-i alina suferinţa. Aşa a ajuns David la Saul, care l-a plăcut şi a trimis la Isai să-l roage să lase pe David în slujba lui, care era aceea de a-i purta armele. Filistenii s-au strâns să facă război cu Israel, şi David a fost trimis acasă, dar primii trei fraţi ai lui s-au înrolat în oastea lui Saul. Oştile filistenilor şi ale lui Israel stăteau faţă în faţă pe doi munţi între care era o vale. În această vale înainta un filistean înalt de şase coţi şi-o palmă, cam doi metri şi jumătate, înarmat, înzăuat şi împlătoşat, purtând pe cap un coif de bronz şi la picioare nişte apărători din acelaşi material, iar scutul i-l ducea unul care mergea înaintea lui. Era Goliat din Gat! Filisteanul s-a oprit şi a strigat oştilor lui Israel „Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean, şi nu sunteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să coboare împotriva mea! Dacă mă va învinge şi mă va omorî, noi vom fi robii voştri, iar dacă-l voi învinge şi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji. Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om să mă lupt cu el.“ Saul şi oştirea s-au înspăimântat la vederea matahalei, şi nimeni nu îndrăznea să înfrunte filisteanul care a făcut această reprezentaţie timp de patruzeci de zile, dimineaţa şi seara. Isai l-a chemat pe David şi l-a trimis cu nişte alimente pentru fraţii săi şi pentru căpetenia peste mia lor, ca să-i aducă veşti temeinice despre starea războiului şi a fraţilor săi înrolaţi la oaste. David a lăsat alimentele şi a auzit batjocurile filisteanului, dar a auzit şi oameni vorbind despre faptul că împăratul promisese celui care se va încumeta să lupte şi să omoare filisteanul, că-l va umple de bogăţii, îi va da pe fiică-sa de nevastă şi va scuti de dări casa tatălui său. David a întrebat şi pe cei de lângă el „Ce se va face aceluia care care va omorî pe filisteanul acesta şi va lua ocara de peste Israel? Cine este acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?“ Şi cei de lângă el i-au răspuns la fel. Eliab, care-l auzise vorbind cu oamenii, s-a supărat şi i-a zis „Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Ai coborât ca să vezi lupta.“ „Ce-am făcut? Nu pot să vorbesc astfel?“ Apoi a mers mai departe şi a întrebat pe alţii care i-au răspuns la fel, dar vorbele pe care le spusese el au ajuns la urechile lui Saul, care a trimis să-l găsească, şi a fost adus la el. Saul a căutat mai întâi să-l oprească văzând cât este de tânăr, însă David era hotărât. Saul i-a zis „Du-te şi Domnul să fie cu tine.“ Şi l-a îmbrăcat în armura sa, dându-i şi sabia. Dar când a încercat să meargă n-a putut. „Nu pot să merg cu armătura asta căci nu sunt obişnuit cu ea“, şi a dat-o jos. Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede, le-a pus în traista sa, luând şi praştia. Astfel „înarmat“ a înaintat împotriva filisteanului.
Filisteanul înainta încet spre David, cu scutierul înaintea lui. Când s-a apropiat şi l-a văzut pe David a râs de el „Ce, sunt câine de vii la mine cu toiege?“ Şi după ce l-a blestemat în numele dumnezeilor lui, i-a zis „Vino la mine şi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.“ David a replicat „Tu vii împotriva mea cu sabie, suliţă şi pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot Pământul va şti că Israel are un Dumnezeu, şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.“ Filisteanul a pornit spre David care, alergând spre filistean a băgat mâna în desagă, a luat o piatră, a pus-o în praştie şi l-a ţintit în frunte. Piatra i-a penetrat fruntea şi uriaşul a căzut cu faţa la pământ, ca-ntr-un gest de închinare. Apoi i-a scos sabia din teacă şi i-a tăiat capul. Filistenii văzându-şi campionul decapitat au luat fuga, iar Iuda şi Israel, în strigăte de biruinţă, au pornit în urmărirea filistenilor semănând moartea până la Şaaraim, Gat şi Ecron, unde cei rămaşi în viaţă s-au putut adăposti, apoi s-au întors şi le-au jefuit tabăra. Timp în care, David a luat capul filisteanului să-l ducă la Ierusalim, dar armele le-a dus în cortul său. Când l-a văzut Saul pe David mergând împotriva filisteanului, l-a întrebat pe Abner, căpetenia oştirii, „al cui fiu este tânărul acesta?“ Dacă până şi Saul îl uitase, de unde era să ştie Abner, pentru că David nu era înrolat… încă? Şi când s-a întors David, Abner l-a luat şi l-a dus la Saul. David avea în mână, ca trofeu, capul filisteanului. Şi Saul l-a întrebat „Al cui fiu eşti tinere?“ „Sunt fiul robului tău Isai, betleemitul.“ Ionatan l-a iubit pe David ca pe propriul său suflet, şi a făcut un legământ cu el. I-a dat mantaua şi hainele sale, chiar şi sabia, arcul şi cingătoarea lui. Saul nu l-a mai lăsat să se întoarcă la tatăl său, ci l-a pus în fruntea oamenilor de război, şi oriunde îl trimitea Saul, avea izbândă. Era plăcut întregului popor, chiar şi slujitorilor lui Saul. Toate bune şi frumoase până la un punct! La întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, şi a oştirii victorioase, femeile de prin cetăţi au ieşit înaintea lui Saul cu cântece şi dansuri, şi cântând îşi spuneau unele altora „Saul a bătut miile lui şi David zecile lui de mii.“ Pe Saul l-au înfuriat foarte tare vorbele astea, şi a zis „Cum, lui David îi dau zeci de mii şi mie-mi dau mii? Nu-i mai lipseşte decât împărăţia!“ Şi a început să-l urască pe David pentru vorbele femeilor, deşi David n-avea nicio vină, şi nici chiar femeile n-aveau, toată iniţiativa şi promisiunile aparţinuseră lui Saul. Duhul tulburării a început să-l stăpânească iar. David cânta ca şi mai înainte, şi Saul avea suliţa în mână. Saul a ridicat de două ori suliţa să lovească pe David, dar el s-a ferit. Saul simţea că Domnul era cu David, dar se depărtase de la el, şi Saul se temea de David. L-a îndepărtat de lângă el, punându-l mai mare peste o mie de oameni. David ieşea şi intra în fruntea poporului, izbutind în tot ce făcea, căci Domnul era cu el, şi poporul îl iubea, însă lui Saul îi era tot mai frică de el. Saul îşi zicea, să nu pun eu mâna pe el, ci mâna filistenilor să fie asupra lui. L-a chemat şi i-a promis de soţie pe fiica lui Merab „numai să-mi slujeşti cu vitejie, şi să porţi războaiele Domnului.“
Când a venit vremea să i-o dea pe Merab, a dat-o lui Adriel din Mehola. Mical, sora Merabei iubea pe David şi i-au spus lui Saul, căruia i-a surâs ideea, şi şi-a pus slujitorii să-i spună „Împăratul este binevoitor cu tine şi toţi slujitorii lui te iubesc, fii acum ginerele împăratului.“ David cu certitudine n-a uitat cele trei promisiuni ale lui Saul, şi a răspuns „Credeţi că-i uşor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac şi de puţină însemnătate.“ Şi au spus lui Saul cuvintele lui David. „Împăratul nu cere nicio zestre (???!!!), ci doreşte o sută de prepuţuri de-ale filistenilor, ca să-şi răzbune pe vrăjmaşii lui.“ David a primit oferta-provocare, şi la vremea hotărâtă a plecat cu oamenii lui, au ucis două sute de filisteni şi a dat împăratului cele două sute de prepuţuri. Atunci împăratul a dat pe Mical de nevastă lui David. Când ieşeau filistenii la luptă cu Israel, David avea mai multă izbândă decât toţi slujitorii lui Saul, şi numele lui ajunsese foarte vestit. Saul n-a mai putut să suporte asta şi a decis să-l omoare pe David. L-a înştiinţat pe Ionatan şi pe toţi slujitorii lui să-l omoare pe David. Ionatan îl anunţă pe David să se ascundă, căci tatăl său a decis să-l omoare. „Eu voi vorbi tatălui meu, voi vedea ce va spune, şi-ţi voi comunica.“ Şi Ionatan a vorbit tatălui său, aducându-i aminte cât s-a bucurat când David a omorât filisteanul, şi de izbăvirea care a urmat. „El a lucrat spre binele tău, şi tu să te încarci cu aşa un păcat, vărsând sânge nevinovat?“ Saul a ascultat şi a jurat zicând „Viu este Domnul că David nu va muri!“ Apoi Ionatan l-a adus pe David la Saul, şi au fost ca mai înainte, dar nu pentru mult timp. Războiul cu filistenii continua şi David le-a pricinuit o mare înfrângere, şi iar l-a apucat duhul rău pe Saul. David cânta, iar Saul a vrut să-l pironească cu suliţa de perete. David s-a ferit şi suliţa a lovit peretele, iar David a fugit şi a scăpat. Saul a trimis la casa Micalei nişte oameni să-l pândească şi să-l omoare dimineaţa. Dar Mical i-a spus „dacă nu fugi în noaptea asta, mâine vei fi omorât“, şi l-a coborât pe fereastră, iar el a fugit şi s-a dus la Rama la Samuel. Apoi l-a căutat pe Ionatan, a vorbit cu el, şi tot ce şi-au spus unul altuia, dar şi ce-a spus Saul fiului său, şi cum a încercat să-l lovească cu suliţa, se poate citi în capitolul 20. Capitolele 21 şi 22 au o încărcătură de evenimente diverse, petrecute într-un timp nu prea lung, pentru că David era de acum fugar, şi aşa a şi rămas până la moartea lui Saul, culmea răpus în timpul unui război împotriva filistenilor, când şi-a luat singur viaţa, deşi a căutat mereu să-l dea în mâinile lor pe David, însă nu l-a dat Dumnezeu. David fuge în cetatea preoţească Nob, face rost de ceva mâncare şi de… sabia lui Goliat (??!!), dar îl vede închis acolo pe Doeg, edomitul, un înalt slujbaş al lui Saul, pleacă şi se duce la Gat, la împăratul filistean Achiş. Slujitorii lui Achiş l-au recunoscut, lui David i-a fost frică să rămână acolo, a făcut pe nebunul în faţa împăratului şi aşa a scăpat, crezând că şi-a pierdut minţile. A fugit în peştera Adulam, şi fraţiii lui şi toată casa tatălui său au aflat şi s-au dus la el. De bine ce-i scutise Saul de dări! Ba încă s-au mai adunat şi alţi nemulţumiţi, ajunşi datornici, şi el a ajuns căpetenia lor. S-au adunat cam patru sute de oameni. Având ca străbunică pe Rut, moabita, s-a dus la Miţpe în Moab, şi a spus împăratului Moabului „Dă voie te rog tatălui şi mamei mele să vină la voi, până voi vedea ce va face Dumnezeu cu mine.“ Cererea i-a fost acceptată, i-a adus, şi au fost împreună tot timpul cât a stat David în cetăţuie, însă proorocul Gad i-a zis „nu sta în cetăţuie, ci du-te şi intră în ţara lui Iuda“, şi David a ajuns la pădurea Heret.
Acum voi da şi citate în limba română, căci am confruntat textele şi sunt în regulă. Scopul însă este acela de a evidenţia ce înseamnă să interpretezi, fie texte, fie realităţi trăite şi aflate în plină desfăşurare în viaţa de toate zilele, pentru ca să iasă bine în evidenţă, ceea ce deja ieşise din întâmplarea cu amaleciţii, Agag şi obrăznicia nemăsurată a lui Saul faţă de Samuel, fără de care oamenii îl părăseau fără probleme şi fără ca el să-i poată opri. Saul a aflat că se adunaseră mai mulţi împreunnă cu David, ba chiar ştia şi unde se află. „Şi Saul a zis slujitorilor săi de lângă el ‘Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii peste o mie şi căpetenii peste o sută?| Dacă nu, de ce v-aţi unit toţi împotriva mea şi nimeni nu mi-a dat de ştire despre legământul/league/ligă/alianţă fiului meu cu fiul lui Isai? Pentru ce n-a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine şi să mă înştiinţeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?’| Doeg, Edomitul, care era şi el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: ‘Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.| Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde şi i-a dat sabia lui Goliat, Filisteanul.’| Împăratul a trimis după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, şi după toată casa tatălui său, după preoţii care erau la Nob. Ei au venit toţi la împărat.| Saul a zis: ‘Ascultă fiul lui Ahitub!’ El a răspuns: ‘Iată-mă domnul meu!’| Saul i-a zis: ‘Pentru ce v-aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentru ce i-ai dat pâine şi o sabie şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?’| Ahimelec a răspuns împăratului: ‘Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături de credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui şi înconjurat cu cinste în casa ta?| Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce împăratul nicio vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate acestea, nici lucru mic, nici lucru mare.’| Împăratul a zis: ‘Trebuie să mori Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.’| Şi împăratul a zis alergătorilor care stăteau lângă el: ‘Întoarceţi-vă şi omorâţi pe preoţii Domnului, căci s-au învoit cu David: au ştiut bine că fuge, şi nu mi-au dat de veste.’ Dar slujitorii împăratului n-au voit să întindă mâna ca să lovească pe preoţii Domnului.| Atunci împăratul a zis lui Doeg: ‘Întoarce-te şi lovşte pe preoţi.’ Şi Doeg Edomitul s-a întors şi a lovit pe preoţi; a omorât în ziua aceea optzeci şi cinci de oameni care purtau efodul de in.| Saul a mai trecut prin ascuţişul sabiei cetatea preoţească Nob; bărbaţi şi femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi; toţi au căzut sub ascuţişul sabiei.| Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David| şi i-a spus că Saul a ucis pe preoţii Domnului. David a zis lui Abiatar: ‘M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău.| Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea caută s-o ia şi pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit.’“/22.7-23.
Oare cine era răsculatul în toată povestea asta, şi încă împotriva lui Dumnezeu? Când Dumnezeu i-A dat ordin să treacă prin sabie tot ce are suflare între amaleciţi, om sau vită, a făcut aşa? Se gândea să se îmbogăţească repede, să-şi poată construi o armată supusă lui, dându-le vii şi ogoare şi punându-i căpetenii peste o mie şi peste o sută. Ce nevoie mai avea să-şi ţină cuvântul faţă de David, care era din Iuda, dându-i bogăţii, scutind casa tatălui său Isai de dări, şi… ei da, doar cu gândul de a-l pune în primejdie în războaie, să-l vadă o dată mort, căci asta îşi dorea. Când a venit vremea să-i dea pe Merab, a dat-o unuia bogat gata, iar pentru Mical i-a cerut zestre o sută de prepuţuri ale filistenilor. Omul ăsta nu L-a cunoscut niciodată pe Dumnezeu, şi nici nu l-a interesat să-L cunoască. Vorba românului parafrazată „când s-a văzut împărat, întâi pe Tat’său l-a ignorat“! Cam asta era valoarea omului Saul, şi n-a sfârşit-o bine deloc. Totuşi, numai printr-un astfel de om, Dumnezeu şi-a împlinit Cuvântul Său faţă de casa lui Eli, unul cam de aceeaşi teapă cu Saul. Începând de la capitolul 23, Saul urmăreşte mereu să pună mâna pe David să-l omoare. Mai întâi David salvează Cheila din mâinile filistenilor, le provoacă o mare înfrângere, luându-le şi vitele, apoi pleacă de acolo cu cei şase sute de oameni care veniseră sub comanda lui, căci Saul pornise în urmărirea lui, dar când a aflat că n-a rămas în cetate, a încetat să-l urmărească. David a locuit în pustiul numit Zif, în locurile întărite ale muntelui, în pădure. Mai înainte Ionatan luase apărarea lui David în faţa tatălui său, şi voi reveni la acel episod din 20.30-33: „Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: ‘Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale?| Căci, câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.’| Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi a zis: ‘Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?’| Şi Saul şi-a îndreptat suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David.“ În original, în engleză, a aruncat cu suliţa spre Ionatan ca să-l lovească. Atunci David era singur, şi Ionatan l-a scăpat. Acum însă, David avea o mică armată de oameni tineri şi viteji, cu care deja repurtase o victorie importantă împotriva filistenilor. Ionatan a aflat unde se ascundeau David şi oamenii lui, şi a venit la David, la care bineînţeles a avut intrare liberă. 23.16-18: „And Jonathan Saul’s son arose, and went to David into the wood, and strengthened his hand in God.| And he said unto him, Fear not: for the hand of Saul my father shall not find thee; and thou shalt be king over Israel, and I shall be next unto thee; and that also Saul my father knoweth.| And they two made a covenant before the LORD: and David abode in the wood, and Jonathan went to his house.“ Aceasta a fost ultima dată când Ionatan a venit la David pentru a vorbi cu el. David era un om sincer şi deschis! N-a contestat că el fusese uns împărat de Samuel, însă Ionatan a dorit să ştie, să se asigure că el nu va putea păstra împărăţia pentru sine, ca moştenire ereditară, aşa cum credea Saul că este posibil. De aceea, dacă veţi citi cu atenţie psalmul 55 pe care David l-a scris mai târziu, ca împărat peste Israel, veţi putea înţelege mult mai bine şi mai profund stările sufleteşti exprimate în psalm, dar şi credinţa lui nestrămutată în Dumnezeu, care reies şi din tot ce mai urmează din nararea întâmplărilor trăite de acest om, înainte de a ajunge efectiv împărat, recunoscut mai întâi de o parte din popor, apoi de tot Israelul.
Zifiţii îl vând pe David lui Saul, acesta porneşte în urmărirea lui, şi când aproape să-l încercuiască şi să-l prindă, Saul a primit solie că filistenii au năvălit în ţară, şi astfel urmărirea a încetat. După aceea Saul a pornit în căutarea lui David cu trei mii de oameni în pustiul En-Ghedi. Acolo erau nişte stâne de oi lângă drum, şi o peşteră în care au intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau la fundul peşterii. Au zis lui David „Iată ziua în care Domnul îţi zice ‘Dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, fă-i ce-ţi va plăcea.’“ David s-a sculat şi a tăiat colţul hainei lui Saul, şi inima îi bătea tare. Apoi şi-a împiedicat oamenii să se arunce asupra lui Saul, unsul Domnului. Saul a ieşit din peşteră şi şi-a văzut de drum. După aceea a ieşit şi David, şi tot ce s-a spus şi de-o parte şi de alta, se poate citi în 24.8-22. Samuel a murit, tot poporul l-a plâns şi l-au îngropat la Rama. David a coborât în pustiul Paran. În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel, unde se afla la tunderea oilor. El se numea Nabal, iar nevasta, Abigail, o femeie cu judecată şi frumoasă la înfăţişare. David a aflat că Nabal îşi tunde oile, şi a trimis la el zece tineri, cu urări de bine şi rugămintea „dă dar, te rog, robilor tăi şi fiului tău David, ce te lasă inima.“ Nabal i-a refuzat categoric, şi David a spus „fiecare din voi să-şi încingă sabia!“ Şi David a plecat împreună cu patru sute dintre oamenii săi, lăsând alţi două sute ca păzitori a ceea ce aveau. Unul dintre slujitorii lui Nabal a venit să spună întâmplarea Abigailei, căci nimeni nu îndrăznea să-i vorbească lui Nabal. Femeia s-a apucat să facă grabnic pregătiri, a încărcat totul pe măgari, i-a trimis înainte, apoi i-a urmat şi ea. Când a zărit Abigail pe David, i s-a închinat până la pământ, apoi i-a vorbit luând asupra ei toată vina, şi astfel l-a împiedicat pe David să-şi facă singur dreptate. Abigail, care ştia că David va ajunge împărat, i-a vorbit frumos, şi l-a rugat să-şi aducă aminte de ea când va fi în slava lui. David la rândul lui i-a vorbit frumos, dar i-a spus că dacă n-ar fi venit ea, până la ziuă n-ar mai fi rămas nimic din ce era al lui Nabal. Şi după ce a primit darurile din mâna ei, i-a spus „Suie-te în pace acasă, vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.“ Ajunsă acasă, l-a găsit pe Nabal în plin ospăţ şi beat turtă, aşa încât până dimineaţa, când s-a mai trezit Nabal din beţie, nu i-a spus nimic. Însă când i-a spus, Nabal a făcut probabil un infarct, şi după zece zile a murit. La aflarea veştii, David a binecuvântat pe Dumnezeu, apoi a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă, iar ea a venit la el însoţită de cinci fete. David avea atunci nevastă pe Ahinoam din Izreel, iar Saul dăduse pe Mical lui Palti din Galim, fiul lui Laiş. Zifiţii îl anunţă din nou pe Saul despre locul unde se află David, iar Saul porneşte în căutarea lui cu trei mii de oameni. David a trimis nişte iscoade, care i-au confirmat că Saul pornise în urmărirea lui. David a venit la locul unde tăbărâse Saul, şi locul unde era culcat el în cortul său, înconjurat de Abner şi tot poporul care era cu el. Şi David a vorbit lui Ahimelec, hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei, sora lui David, aşadar nepotul lui (1Cron.2.13-17).
„Cine vrea să coboare cu mine în tabără la Saul?“ „Eu voi coborî cu tine!“, a răspuns Abişai. Au aşteptat căderea nopţii, şi s-au dus în tabără. Saul dormea în cort cu suliţa înfiptă în pământ la capul lui, şi un ulcior cu apă alături. Abişai a vrut să-l omoare dintr-o singură lovitură, însă David nu i-a dat voie! „Nu-l omorî! Cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului, şi să rămână nepedepsit? Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi, fie că-i va veni ziua să moară, fie că va coborî într-un câmp de bătaie şi va pieri. Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, ulciorul cu apă, şi să plecăm.“ Nimeni nu i-a văzut, nici nu i-a simţit, căci Domnul îi cufundase într-un somn adânc. David s-a depărtat mult de tabără, şi ajuns pe vârful muntelui a strigat pe Abner. 26.15-25: „Şi David a zis lui Abner: ‘Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău.| Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul că sunteţi vrednici de moarte, căci n-aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi ulciorul cu apă, care erau la căpătâiul lui.’| Saul a cunoscut glasul lui David şi a zis: ‘Glasul tău este, fiul meu David?’ Şi David a răspuns: ‘Glasul meu împărate, domnul meu!’| Şi a zis: ‘Pentru ce urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce-am făcut şi cu ce sunt vinovat?| Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său. Dacă Domnul este Cel ce te aţâţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi, dar dacă oamenii te aţâţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului, zicându-mi: ‘Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!’| O, să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Faţa Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi’| Saul a zis: ‘Am păcătuit; întoarce-te fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.’| David a răspuns: ‘Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia.| Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului.| Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului, şi El mă va izbăvi din orice necaz.’| Saul a zis lui David: ‘Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.’ David şi-a văzut de drum, şi Saul s-a întors acasă.“
În partea de sus, David îi vorbeşte lui Abişai despre crezul său în legătură cu dispariţia lui Saul, dar şi despre responsabilitatea sa personală, în cazul în care ar comanda moartea lui Saul, chiar dacă şi el însuşi era un uns al Domnului, ceea ce mulţi ştiau în Israel. Ce constatăm în partea de mai jos? „Iată suliţa împăratului, să vină unul din oamenii tăi s-o ia!“ A venit cineva? Unde era… Ionatan? Unde dispăruse? De fiecare dată, din cele două, în care David a vorbit lui Saul, de fapt i se adresa nu lui Saul, ci lui Ionatan, pe care David l-a văzut înarmat şi alături de tatăl său. Lui Saul n-avea ce-i spune, cunoscându-l prea bine cât putea fi de pervers. A sperat ca măcar Ionatan să audă şi să înţeleagă. Dar Ionatan, deşi mai înainte l-a căutat, acum n-a mai apărut, şi nici nu s-au mai văzut vreodată. De aceea a apărut mai târziu acel psalm 55! Nu despre Ahitofel este vorba acolo, după cum ar sugera trimiterile existente.
Într-adevăr, pentru a scăpa de urmărirea lui Saul, David împreună cu ai lui, fiecare cu familia lui, şi cu ce avea, au trecut la Achiş, împăratul Gatului, şi Saul a încetat să-l mai caute. Şi David a cerut lui Achiş să-i dea un loc de locuit într-una din cetăţile ţării, şi să nu locuiască în cetatea împărătească. Şi Achiş i-a dat Ţiclagul, care a şi rămas ulterior în stăpânirea lui Iuda. David a locuit acolo un an şi patru luni. Din Ţiclag, David şi oamenii lui năvăleau în ţinuturile sudice, şi nu lăsau în viaţă nici bărbat, nici femeie, şi le luau oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, apoi se întorceau la Achiş. Achiş îşi zicea „S-a făcut urât poporului său Israel, şi va rămâne în slujba mea pe vecie.“ Pe vremea aceea împăraţii filistenilor s-au adunat cu oştile lor pentru a porni război cu Israel. Achiş a zis lui David „Să ştii că vei veni cu mine la oştire, tu şi oamenii tăi.“ „Ei bine, vei vedea ce va face robul tău.“ „De aceea te voi pune păzitorul capului meu în tot timpul.“ Samuel murise, Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau, dar omorâse şi preoţii din Nob, şi nu mai avea prin cine să întrebe pe Domnul, însă David îl avea pe Abiatar, fiul lui Ahimelec. Filistenii s-au strâns şi au tăbărât la Sunem. Saul a strâns tot Israelul, şi au tăbărât la Ghilboa. La vederea taberei filistenilor, pe Saul l-a apucat groaza. Saul a întrebat pe Domnul, dar nu i-a răspuns nici prin vise nici prin Urim, nici prin prooroci. Atunci a spus slujitorilor să-i caute o femeie care cheamă morţii. Iată că în En-Dor este una. Saul şi-a schimbat hainele, şi au ajuns la femeie. „Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.“ „De ce întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?“ „Viu este Domnul că nu ţi se va întâmpla niciun rău pentru asta.“ „Pe cine să scol?“ „Pe Samuel.“ „Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!“ „Nu te teme de nimic. Dar ce vezi?“ „Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.“ „Cum este la chip?“ „este un bătrân care se scoală şi este învelit într-o mantie.“ Pe scurt, Samuel îi spune că Domnul îşi împlineşte cuvântul pe care i l-a spus, că împărăţia a dat-o lui David, şi chiar Domnul îl va da pe el şi pe fiii lui în mâna filistenilor. A vrut să ştie viitorul, şi l-a aflat! Ceilalţi domnitori ai filistenilor nu l-au agreat pe David şi pe oamenii lui, şi Achiş s-a văzut silit să-i trimită înapoi la Ţiclag. Când, după trei zile, au ajuns la Ţiclag, au găsit cetatea distrusă şi arsă. Nişte amaleciţi atacaseră mai multe aşezări, printre care şi Ţiclagul, dar nu omorâseră pe nimeni, ci îi luaseră, femei şi copii, şi plecaseră. Şi toţi au plâns până n-au mai putut plânge. Apoi, toţi fiind amărâţi din pricina copiilor lor, vorbeau să-l ucidă pe David cu pietre, însă David s-a îmbărbătat prin credinţa în Dumnezeul său, şi a spus preotului Abiatar „Adu-mi efodul!“ Şi David a întrebat „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?“ Domnul i-a răspuns „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.“ Au plecat toţi şase sute şi au ajuns la pârâul Besor, unde două sute care erau prea obosiţi să mai poată trece pârâul, au rămas cu bagajele, iar ceilalţi patru sute au continuat urmărirea. Au dat de un egiptean pe care l-au adus la David, i-au dat să mănânce şi să bea apă, şi şi-a recăpătat puterile, căci fusese părăsit şi nu mâncase şi nu băuse trei zile şi nopţi. Apoi le-a fost călăuză şi i-a dus la amaleciţii care chefuiau de bucuria prăzii pe care o luaseră.
Doar patru sute de tineri au scăpat fugind pe cămile, ceilalţi au fost trecuţi prin ascuţişul sabiei, şi s-a recuperat tot ce era al lor, neveste, copii, lucruri şi în plus o pradă bogată, apoi s-au întors la Ţiclag. David a împărţit prada şi cu cei două sute care nu putuseră trece Besorul, apoi a trimis o parte din pradă prin tot Iuda, unde avea prieteni, cu mesajul „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmaşii Domnului!“ Cum au sfârşit-o Saul şi fiii săi Ionatan, Abinadab şi Malchişua, se poate citi detaliat în capitolul 31, care este şi ultimul al cărţii. Eu voi face remarca doar că cei din Iabesul Galaadului, auzind că filistenii îi atârnaseră pe Saul şi fiii săi pe zidurile Bet-Şanului, câţiva viteji de acolo au pornit şi în timpul nopţii au dat jos trupurile lor moarte ale celor patru, i-au dus în Iabes unde i-au ars, iar oasele le-au îngropat sub un stejar, şi au ţinut post şapte zile. Saul fusese pentru cei din Iabes un împărat bun, fiindcă i-a salvat de amoniţii care doreau să le scoată ochiul drept. A fost chiar prima victorie a lui Saul, ca împărat peste Israel. Vom trece acum la cartea 2Samuel, sau a doua carte a împăraţilor, Domnia lui David, cu trimitere la Fapte 13.22. Eu vă recomand să întregiţi beneficiul acestei trimiteri, lărgind contextul la 13.15-41, cel puţin, pentru că se fac multe referiri la psalmii scrişi după darea Legii, dar şi la o logică simplă, dar spirituală. Lectură plăcută, şi ca să vă aduc aminte de această trimitere, şi totodată s-o aveţi la îndemână, o voi pune în completarea celor deja existente în subtitlu, doar în pagina următoare.
Anul producţiei, 2023, din primăvară până-n toamnă.
Suplimentar, se-lecţii din Isaia!
Isaia 52.7,10-15: „How beautiful upon the mountains are the feet of him that bringeth good tidings, that publisheth peace; that bringeth good tidings of good, that publisheth salvation; that saith unto Zion, Thy God reigneth! (Rom.10.11-15-21; Isa.52.7; 53.1; Ioan 12.37-43)| The LORD hath made bare his holy arm in the eyes of all the nations; and all the ends of the earth shall see the salvation of our God.| Departe ye, depart ye, go ye out from thence, touch no unclean thing; go ye out of the midst of her; be ye clean, that bear the vessels of the LORD.| For ye shall not go out with haste, nor go by flight: for the LORD will go before you; and the God of Israel will be your rereward.| Behold, my servant shall deal prudently, he shall be exalted and extolled, and be very high.| As many were astonied at thee; his visage was so marred more than the sons of men:| So shall he sprinkle many nations, the kings shall shut their mouths at him: for that which had not been told them shall they see; and that which they had not heard shall they consider.;“
Isaia 53.1-12: „Who hath believed our report? and to whom is the arm of the LORD revealed?| For he shall grow up before him as a tender plant, and as a root out of a dry ground: he hath no form nor comeliness; and when we shall see him, there is no beauty that we should desire him.| He is despised and rejected of men; a man of sorrows, and acquainted with grief: and we hid as it were our faces from him; he was despised, and we esteemed him not.| Surely he hath borne our griefs, and carried our sorrows: yet we did esteem him stricken, smitten of God, and afflicted.| But he was wounded for our transgressions, he was bruised for our iniquites: the chastisement of our peace was upon him; and with his stripes we are healed.| All we like sheep have gone astray; we have turned every one to his own way; and the LORD hath laid on him the iniquity of us all.| He was oppressed, and he was afflicted, yet he opened not his mouth: he is brought as a lamb to the slaughter, and as a sheep before her shearers is dumb, so he openeth not his mouth.| He was taken from prison and from judgment: and who shall declare his generation? for he was cut off out of the land of the living: for the transgression of my people was he stricken.| And he made his grave with the wicked, and with the rich in his death; because he had done no violence, neither was any deceit in his mouth.| Yet it pleased the LORD to bruise him; he hath put him to grief: when thou shalt make his soul an offering for sin, he shall see his seed, he shall prolong his days, and the pleasure of the LORD shall prosper in his hand.| He shall see of the travail of his soul, and shall be satisfied: by his knowlwdge shall my righteous servant justify many; for he shall bear their iniquities.| Therefore will I divide him a portion with the great, and he shall divide the spoil with the strong; because he hath poured out his soul unto death: and he was numbered with the transgressors; and he bare the sin of many, and made intercession for the transgressors.“
Capitolul 52 n-are nevoie de comentariu dacă veţi urmări textul trimiterilor oferite! Restul este cât se poate de clar.
Întreg conţinutul capitolului 53 se referă la Domnul Isus, la serviciul Său pe Pământ, mai întâi în Israel, apoi, după răstignire şi înălţare, în noua Sa calitate de Mare Preot, Împărat, Mijlocitor pentru cei ce intră în legământ, şi Mântuitor prin jertfa Sa de sânge nevinovat a celor care-şi duc ucenicia până la capăt, pentru toate Neamurile întregului Pământ. Sigur, se mai spun încă multe altele tot prin Isaia, unele le ştim deja, altele urmează să le aflăm, pentru că un alt mod de ascundere faţă de superficiali, este şi acela de a prezenta întregul printr-o expunere gradată, succesiv realizată, combinată şi întrepătrunsă cu alte informaţii de interes major, atât pentru evrei cât şi pentru creştinii dintre neamuri. Nu mă voi referi, nici insista asupra tuturor celor suferite de Omul Isus, ci voi spune aici că nimic din ceea ce a fost scris, n-a lipsit din durerile şi umilinţele pe care le-a avut de suportat, şi cărora nu li s-a împotrivit.
Urmează capitolul 54, „Ierusalimul de sus, mama noastră“ a tuturor creştinilor, mai întâi a celor dintre evrei, apoi şi a celor dintre Neamuri/Gentiles (Gal.4.19-26_28-31). Acest capitol este prezentat şi analizat în detaliu în pagina „Femeia, Sămânţa Femeii!“, a cărei legătură o aveţi în bara de adrese.
Isaia 54.1-17: „Sing, O barren, thou that didst not bear; break forth into singing, and cry aloud, thou that didst not travail with child: for more are the children of the desolate than the children of the married wife, saith the LORD.| Enlarge the place of thy tent, and let them stretch forth the curtains of thine habitations: spare not, lengthen thy cords, and strengthen thy stakes;| For thou shalt break forth on the right hand and to the left; and thy seed shall inherit the Gentiles, and make the desolate cities to be inhabited.| Fear not; for thou shalt not be ashamed: neither be thou confounded; for thou shalt not be put to shame: for thou shalt forget the shame of thy youth, and shalt not remember the reproash of thy widowhood any more.| For thy Maker is thine husband; the LORD of hosts is his name; and thy Redeemer the Holy One of Israel; The God of the whole earth shall he be called.| For the LORD hath called thee as a woman forsaken and grieved in spirit, and a wife of youth, when thou wast refused, saith thy God.| For a small moment have I forsaken thee; but with great mercies will I gather thee.| In a little wrath I hid my face from thee for a moment; but with everlasting kindness will I have mercy on thee, saith the LORD thy Redeemer.| For this is as the waters of Noah unto me: for as I have sworn that the waters of Noah should no more go over the earth; so have I sworn that I would not be wroth with thee, nor rebuke thee.| For the mountains shall depart, and the hills be removed; but my kindness shall not depart from thee, neither shall the covenant of my peace be removed, saith the LORD that hath mercy of thee.| O thou afflicted, tossed with tempest, and not comforted, behold, I will lay thy foundations with sapphires.| And I will make thy windows of agates, and thy gates of carbuncles, and all thy borders of pleasant stones.| And all thy children shall be taught of the LORD; and great shall be the peace of thy children.| In righteousness shalt thou be established: thou shalt be far from oppression; for thou shalt not fear: and from terror; for it shall not come near thee.| Behold, they shall surely gather together, but not by me: whosoever shall gather together against thee shall fall for thy sake.| Behold, I have created the smith that bloweth the coals in the fire, and that bringeth forth an instrument for his work; and I have created the waster to destroy.| No weapon that is formed against thee shall prosper; and every tongue that shall rise against thee in judgment thou shalt condemn. This is the heritage of the servants of the LORD, and their righteousness is of me, saith the LORD.“
Isaia 55.1-13: „Ho, every one that thirsteth, come ye to the waters, and he that hath no money; come ye, buy, end eat; yea, come, buy wine and milk without money and without price.| Wherefore do ye spend money for that which is not bread? and your labour for that which satisfieth not? hearken diligently unto me, and eat ye that which is good, and let your soul delight itself in fatness.| Incline your ear, and come unto me: hear, and your soul shall live; and I will make an everlasting covenant with you, even the sure mercies of David.| Behold, I have given him for a witness to the people, a leader and commander to the people.| Behold, thou shalt call a nation that thou knowest not, and nations that thou knew not thee shall run unto thee because of the LORD thy God, and for the Holy One of Israel; for he hath glorified thee.| Seek ye the LORD while he may be found, call ye upon him while he is near:| Let the wicked forsake his way, and the unrighteous man his thoughts: and let him return unto the LORD, and he will have mercy upon him; and to our God, for he will abundantly pardon.| For my thoughts are not your thoughts, neither are your ways my ways, saith the LORD.| For as the heavens are higher than the earth, so are my ways higher than your ways, and my thoughts than your thoughts.| For as the rain cometh down, and the snow from heaven, and returneth not thither, but watereth the earth, and maketh it bring forth and bud, that it may give seed to the sower, and bread to the eater:| So shall my word be that goeth forth out of my mouth: it shall not return unto me void, but it shall accomplish that which I please, and it shall prosper in the thing whereto I sent it.| For ye shall go out with joy, and be led forth with peace: the mountains and the hills shall break forth before you into singing, and all the trees of the field shall clap their hands.| Instead of the thorn shall come up the fir tree, and instead of the brier shall come up the myrtle tree: and it shall be to the LORD for a name, for an everlasting sign that shall not be cut off.“
Da, iată o invitaţie care trebuie privită cu toată atenţia, de oricine, din orice neam, trăitor în orice timp, despre care am vorbit, dar nu suficient. Aici vom acorda toată atenţia! În primul rând pentru că în versetul 3 ni se vorbeşte despre viaţă printr-un legământ veşnic, pentru a întări/asigura îndurările lui Dumnezeu prin Isus Hristos, faţă de casa lui David! Aşadar plecaţi urechile şi deschideţi larg ochii! Să nu vă înşele superficialitatea asupra conţinutului real al versetelor de la 7 la 11, mai ales că aşa cum reiese din ultimele două versete, cuvântul acesta se adresează viitorilor locuitori ai noului Pământ! Da, gândurile lui Dumnezeu sunt foarte generoase cu privire la iertare, dar nu şi necondiţionate. Cuvântul, da, ca să rodească în sufletul omului vinovat, trebuie să fie ascultat. Numai aşa poate fi comparat cu ploaia şi zăpada, care nu se întorc fără rod! Mai mult decât atât, ceea ce se spune aici este valabil pentru o anumită perioadă de timp în care Dumnezeu poate fi căutat şi găsit, fiind aproape şi de viitorii locuitori ai noului Pământ. Despre această perioadă de timp, care precedă Sărbătoarea Corturilor, şi se numeşte ziua ispăşirii, am mai vorbit, însă demult (Lev.23.26-36; Apoc.21.1-3-8). Având în vedere şi trimiterile, dar şi faptul că va fi o primă înviere a unui număr restrâns de aleşi şi unşi cu Duhul Sfânt, devine limpede că viitorii locuitori ai noului Pământ vor avea un sprijin consistent şi de toată încrederea pentru cultivarea spirituală, în cei deja răscumpăraţi de pe Pământ, dar care vor activa aici pe Pământul deja curăţat aşa cum citim în capitolul 19 şi parţial 20 din Apocalipsă (19.1-21; 20.1-6). Vor avea prin urmare, datorită generozităţii Tatălui Ceresc, condiţii ideale pentru pregătirea lor spirituală temeinică, dar cei care se vor dovedi slabi la sfârşitul miei de ani de graţie, o vor sfârşi rău. Însă noul Pământ se va bucura de toată atenţia Tatălui! Ceea ce putem citi şi în partea a doua a capitolului 7 al Apocalipsei, respectiv în versetele de la 9 la 17. Aceştia sunt cei cu speranţă pământească autentică, şi autentic cultivată, trecuţi şi de ispita Satanei din capitolul 20, şi de judecata Tatălui din acelaşi capitol (Apoc.7.9-17; 20.7-15). Da, din foarte puţini la începutul miei de ani, atât prin succedarea generaţiilor, cât şi prin extinderea lucrării la nivelul întregului Pământ, numărul acestora la sfârşitul miei de ani va fi enorm!
Isaia 56.3-8: „Neither let the son of the stranger, that hath joined himself to the LORD, speak, saying, The LORD hath utterly separated me from his people: neither let the eunuch say, Behold, I am a dry tree.| For thus saith the LORD unto the eunuchs that keep my sabbaths, and choose the things that please me, and take hold of my covenant;| Even unto them will I give in mine house and within my walls a place and a name better than of sons and of daughters: I will give them an everlasting name, that shall not be cut off.| Also the sons of the stranger, that join themselves to the LORD, to serve him, and to love the name of the LORD, to be his servants, every one that keepeth the sabbath from polluting it, and taketh hold of my covenant,| Even them will I bring to my holy mountain, and make them joyful in my house of prayer: their burnt offerings and their sacrifices shall be accepted upon mine altar; for mine house shall be called an house of prayer for all people. (Ioan 2.13-16; Mat.21.13).| The Lord GOD which gathereth the outcasts of Israel saith, Yet will I gather others to him, beside those that are gathered unto him.“ Iată aici alternanţa spre cei unşi!
Isaia 57.1-5,15-17: „The righteous perisheth, and no man layeth it to heart: and merciful men are taken away, none considering that the righteous is taken away from the evil to come.| He shall enter into peace: they shall rest in their beds, each one walking in his uprightness.| But draw near hither, ye sons of the sorceress, the seed of the adulterer and the whore.| Against whom do ye sportyourselves? against whom make ye a wide mouth, and draw out the tongue? are ye not children of transgression, a seed of falsehood,| Enflaming yourselves with idols under every green tree, slaying the children in the valleys under the clifts of the rocks?| For thus saith the high and lofty One that inhabiteth eternity, whose name is Holy; I dwell in the high and holy place, with him also that is of a contrite and humble spirit, to revive the spirit of the humble, and to revive the heart of the contrite ones.| For I will not contend for ever, neither will I be always wroth: for the spirit should fail before me, and the souls which I have made.| For the iniquity of his covetousness was I wroth, and he went on frowardly in the way of his heart.“
Iată aici două tipuri de oameni cu caratere şi comportamente ireconciliabile! Care dintre cele două tipuri se vor bucura de favoarea Tatălui Ceresc? E mai mult decât clar!